Rejection of unconstitutionality exception for lack of relevance to venue transfer and non-appealability of transfer sentence under criminal procedure

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale.

În baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a arătat că sentinţa este definitivă sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la cererea de strămutare şi cu drept de recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă a constatat că acesta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale:

- art. 80 C. proc. pen. (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 C. proc. pen. (drepturile persoanei vătămate), 91 C. proc. pen. (avocatul din oficiu) şi art. 93 C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente);

- art. 287 C. proc. pen. (Păstrarea unor acte de urmărire penală);

- art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei;

- art. 153 - 173 C. proc. civ. (capitolul referitor la citarea şi comunicarea actelor de procedură);

- art. 257 - 264 C. proc. pen. (dispoziţiile privind citarea şi comunicarea actelor procedurale în procesul penal);

- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 care prevăd procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni;

- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care reglementează termenul în interiorul căruia trebuie formulat recurs împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale - 48 de ore de la pronunţare;

- art. 3 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului), art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil), art. 8 C. proc. civ. (Egalitatea), art. 13 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Dreptul la apărare), art. 80 alin. (1) C. proc. civ. (Formele reprezentării), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ. (Asistenţa judiciară - Condiţii de acordare);

- art. 341 C. proc. pen. (Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 C. proc. pen. (care reglementează contestaţia formulată împotriva soluţiilor pronunţate în faza de cameră preliminară după sesizarea instanţei cu rechizitoriul), art. 408 C. proc. pen. (Hotărârile supuse apelului), art. 425 C. proc. pen. (Limitele rejudecării), art. 351 alin. (2) C. proc. pen. (Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea).

Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 care reglementează condiţiile în care se poate dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de către părţi sau din oficiu.

Din analiza dispoziţiilor legale invocate de petent ca fiind neconstituţionale, s-a reţinut că cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte una din condiţiile esenţiale inserate de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al articolului mai sus invocat, respectiv prevederile enumerate nu au legătură cu prezenta cauză. S-a constatat că deşi se invocă faptul că mai multe norme legale privind drepturile persoanei vătămate, reprezentarea acesteia şi asistarea sa de către un avocat ar încălca Legea fundamentală a ţării (art. 80, 81, 91 şi 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.), petentul nu are o asemenea calitate în cauză, fiind, în acest moment, un denunţător care reclamă mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajaţi ai A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Braşov.

Apoi, în ceea ce priveşte art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 367 alin. (9) C. proc. pen., s-a reţinut că instanţa, în acest dosar, nu a fost investită cu soluţionarea căii de atac a recursului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, ci cu cererea de strămutare a unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Braşov, fiind astfel evidentă lipsa vreunei legături a cauzei cu normele legale arătate. La aceeaşi concluzie se ajunge şi în urma verificării dispoziţiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 287 C. proc. pen., având în vedere că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov şi în niciun caz căile de atac sau procedurile reglementate de dispoziţiile legale arătate.

De asemenea, s-a apreciat că soluţionarea cauzei nu are legătură nici cu dispoziţiile art. 257 - 264 C. proc. pen. (având corespondent în art. 153 - 173 C. proc. civ.). Procedura de soluţionare a cererii de strămutare se desfăşoară conform prevederilor art. 73 C. proc. pen., iar tribunalul a încunoştinţat petentul cu privire la termenul fixat în cauză potrivit regulilor instituite de acest articol.

În continuare, s-a arătat că în cadrul procesului penal, şi implicit şi în cursul procedurii reglementate de art. 71 şi urm. C. proc. pen., nu se percepe taxă judiciară de timbru, astfel că nu devin incidente dispoziţiile art. O.U.G. nr. 80/2013. În aceste condiţii, nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea verificării respectării Legii fundamentale nici în ceea ce priveşte prevederile legale cuprinse în această ordonanţă.

În final, întrucât în speţă nu se poate discuta de acordarea unei compensaţii băneşti, sa apreciat că nu se poate sesiza instanţa de contencios constituţional nici cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, mai precis referitor la procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni.

Împotriva Sentinţei penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs petentul A., atacând soluţia privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate.

De asemenea, petentul a arătat că declară recurs/contestaţie în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului x/2020 al Tribunalului Braşov la instanţa competentă.

Recurentul a transmis în scris la dosarul cauzei cererile, arătând pe larg motivele pe care se bazează acestea.

Examinând cererile formulate de recurentul petent A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală a fost înregistrată cererea petentului A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.

Se constată că la termenul de judecată din 23 aprilie 2021, fixat în vederea soluţionării cererii de strămutare, petentul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, indicând în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a invocat-o. Dezbaterile în faţa primei instanţe au avut loc în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021, când s-au formulat concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere care face parte integrantă din Sentinţa penală nr. 66/F din 5 mai 2021 (atacată în prezent de petent).

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte constată că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanţei de contencios constituţional. Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei. În acest sens este şi Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008). S-a statuat că instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de parte, având obligaţia de a o respinge, ca inadmisibilă, pe cea care nu îndeplineşte cerinţele legii.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul unei instanţe de judecată şi are în vedere neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale, astfel cum au fost menţionate în sentinţa penală atacată.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Raportat la datele speţei, se constată că obiectul dosarului pendinte a fost cererea formulată de A. privind strămutarea judecării cauzei nr. x/2020 a Tribunalului Braşov, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind invocată în cursul judecării cererii de strămutare.

Aşadar, examenul legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă (Încheierea nr. 128 din 23 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În ceea ce priveşte calea de atac declarată de petentul A. împotriva dispoziţiei din sentinţa atacată de respingere a cererii de strămutare formulată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală (atacată în prezent de petent), în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.

În respectarea principiului fundamental al legalităţii, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

În speţa dedusă judecăţii, petentul A. a arătat că declară recurs/contestaţie în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului x/2020 al Tribunalului Braşov la instanţa competentă.

Potrivit art. 74 C. proc. pen., care reglementează soluţionarea unei cereri de strămutare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă (alin. (1)).

Art. 74 alin. (6) C. proc. pen. prevede că sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între aceste căi de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziţii ale aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziţii ale aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă recurentul petent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2021.

GGC - CL