Prohibition on modifying criminal sentence's sequestration limits via interlocutory order during appeal

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi menţinute prin Sentinţa penală nr. 1959 din 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că, prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatei A., până la concurenţa sumei de 2.296.200 RON (RON), după cum urmează:

- apartament amplasat în Bucureşti, Aleea x, număr cadastral x şi număr Carte Funciară x;

- autovehicul marca x înmatriculat cu nr. x, certificate de înmatriculare x/21.07.2005;

- conturi deţinute de inculpata A., cu excepţia contului bancar aferent card-ului de salariu.

Procurorul a motivat că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru repararea pagubei pretins produse prin infracţiune şi garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Prin Sentinţa penală nr. 1959 din data de 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător, dispusă prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părţii civile S.C. B. S.A. şi la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părţii civile S.C. C., D. S.A.

Totodată, inculpata menţionată a fost obligată la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, prima instanţă a respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate de părţile civile E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1959 din data de 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti au declarat apel, între alţii, părţile civile S.C. B. S.A, S.C. C., D. S.A., E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L.

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia din speţă, curtea a apreciat că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatei A. S-a precizat că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpata, având în vedere şi regimul măsurilor asigurătorii care se menţin, chiar şi în caz de achitare, în condiţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Totodată, raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului aferentă art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, instanţa de apel a constatat că, în cauză, subzistă o suspiciune rezonabilă cu privire la faptele imputate inculpatei, iar procedurile penale s-au derulat în cauză cu diligenţă şi celeritate garantând astfel că ingerinţa în dreptul la proprietate al inculpatei este una proporţională.

În egală măsură, s-a arătat că apelanta inculpată a avut posibilitatea să-şi exprime un punct de vedere cu privire la măsura asiguratorie atât cu ocazia dezbaterilor derulate la prima instanţă de judecată, cât şi cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 26.03.2021.

De altfel, dispoziţiile primei instanţe referitoare la măsurile asigurătorii - art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. şi rezolvarea acţiunii civile nu au caracter definitiv şi executoriu, putând fi apelate la instanţa de control judiciar în condiţiile art. 408 din C. proc. pen.

În consecinţă, au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie (menţinute prin Sentinţa penală nr. 1959 din 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) asupra bunurilor aparţinând inculpatei A., până la concurenţa sumei de 2.296.200 RON (RON).

Împotriva încheierii din data de 1 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală, a formulat contestaţie.

Prin motivele de contestaţie formulate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat greşita referire la dispoziţiile sentinţei în dispozitivul încheierii atacate.

În primul rând, s-a subliniat că există diferenţe între situaţia faptică şi juridică reţinută prin sentinţă în cazul inculpatei, faţă de cea din rechizitoriu: prima instanţă reţinând un număr mai mic de acte materiale, respectiv 4 acte materiale, faţă de 25 reţinute prin rechizitoriu, reducând în mod corespunzător cuantumul prejudiciului, respectiv 30.000 RON, faţă de 2.296.200 RON reţinut prin rechizitoriu, precum şi limita până la care a menţinut măsura asigurătorie în vederea acoperirii prejudiciului, respectiv de 30.000 RON şi cheltuieli judiciare de 25.000 RON, faţă de limita de 2.296.200 RON reţinută în cursul urmăririi penale.

În al doilea rând, apelul Parchetului priveşte, între altele, chiar aspectul referitor la numărul de acte materiale pentru care a fost condamnată inculpata, cu consecinţe implicit asupra limitei până la care s-au menţinut măsurile asigurătorii.

Prin urmare, s-a subliniat caracterul nedefinitiv al sentinţei sub aceste aspecte.

În al treilea rând, executarea dispoziţiei din sentinţa de menţinere a măsurii asigurătorii până la concurenţa unei limite inferioare a prejudiciului (aferent unui număr mai mic de acte materiale), este suspendată în baza dispoziţiilor art. 416 C. proc. pen., în ce priveşte latura penală şi civilă. Astfel, dispoziţia de menţinere a măsurii asigurătorii din cuprinsul sentinţei este neexecutorie.

A precizat că, deşi prin considerente, instanţa a analizat corect situaţia măsurilor asigurătorii în privinţa inculpatei, dispozitivul încheierii este cel care se execută în cauză. Dispozitivul încheierii este executoriu în baza dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen. care fac trimitere la art. 250 alin. (3) C. proc. pen.

În concluzie, în temeiul art. 2502 rap. la art. 2501 şi art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat menţinerea măsurii asigurătorii, instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 2.296.200 RON.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 publicată în M. Of. nr. 953/4.12.2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii, a arătat că "Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată întrucât măsurile asiguratorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Exigenţele privind necesitatea şi proporţionalitatea măsurii asigurătorii trebuie avute în vedere şi în momentul verificării subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii.

Restabilirea relaţiilor sociale ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni presupune atât sancţionarea celor vinovaţi, ca mijloc de constrângere, reeducare a celor ce au săvârşit astfel de fapte, şi prevenire, dar şi repararea pagubelor produse.

În vederea asigurării reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii pot fi instituite măsuri asigurătorii care sunt de fapt măsuri de constrângere reală şi constau în indisponibilizarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a bunurilor sau veniturilor inculpatului.

În orice caz, orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să răspundă exigenţei de proporţionalitate şi să fie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi, imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

În cazul infracţiunilor grave, necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii într-o fază incipientă a cercetărilor, chiar înainte de evaluarea prejudiciului sau a produsului faptei, este justificată de împiedicarea inculpatului să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracţiunii, însă, ulterior, pe măsură ce ancheta avansează, măsurile asigurătorii pot fi restrânse sau chiar ridicate, în funcţie de prejudiciul rezultat din mijloacele de probă administrate, de soluţiile dispuse de organele judiciare, ţinând cont de principiile necesităţii şi proporţionalităţii. Astfel, se verifică măsura asigurătorie şi sub aspectul corelaţiei dintre valoarea bunurilor indisponibilizate şi valoarea prejudiciului stabilită în urma administrării mijloacelor de probă, dar şi în funcţie de proprietarul bunurilor, de tipul de creanţe pentru a căror îndestulare a fost instituită.

Prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatei A., până la concurenţa sumei de 2.296.200 RON (RON), după cum urmează:

- Apartament amplasat în Bucureşti, Aleea x, număr cadastral x şi număr Carte Funciară x;

- Autovehicul marca x înmatriculat cu nr. x, certificate de înmatriculare x/21.07.2005;

- conturi deţinute de inculpata A., cu excepţia contului bancar aferent cardului de salariu.

Măsura asigurătorie a fost luată în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 2.07.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatei A., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale), reţinându-se un prejudiciu în cuantum de 2.296.200 RON.

Prin Sentinţa penală nr. 1959 din data de 24.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 248 alin. (1) din C. pen. anterior rap. la art. 5 din C. pen., art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 47 C. pen. rap. la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. De asemenea, în temeiul art. 397 C. proc. pen., instanţa a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11/05/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dosar UP, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (30.000 RON) şi a cheltuielilor judiciare (25.000 RON).

Împotriva Sentinţei penale nr. 1959 din 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpata A. şi părţile civile.

La termenul din 01 aprilie 2021, cu ocazia verificării măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsurile.

Instanţa de control judiciar constată că raţionamentul instanţei de fond de menţinere a măsurilor asigurătorii este just şi apreciază că se impun a fi făcute următoarele precizări:

Din actele dosarului, se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 1959 din 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (30.000 RON) şi a cheltuielilor judiciare (25.000 RON).

Prin încheierea din data de 01 aprilie 2021, în considerente, se menţionează că măsurile asigurătorii au fost instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor aparţinând inculpatei A., până la concurenţa sumei de 2.296.200 RON (RON), iar în dispozitiv se reţine că măsurile asigurătorii, instituite prin ordonanţă, au fost menţinute prin Sentinţa penală nr. 1959 din 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, şi sunt net inferioare în cuantum valoric.

Astfel, printr-o încheiere interlocutorie, în cursul judecării apelului, a fost modificată dispoziţia din Sentinţa penală nr. 1959 din 24.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, referitoare la măsurile asigurătorii. Înalta Curte reţine că mecanismul procesual menţionat nu este permis de lege, forţa juridică şi natura actelor fiind diferite.

Mai mult decât atât, însăşi încheierea atacată conţine în considerente o modificare a soluţiei pronunţate. Astfel, dacă în dispozitivul încheierii interlocutorii este menţinută soluţia pronunţată prin sentinţa penală, în considerente aceasta este modificată şi se revenire la soluţia mai severă din Ordonanţa nr. 475/P/2014, ce precede sentinţa, existând o diferenţă cantitativă esenţială a bunurilor indisponibilizate.

Având în vedere forţa juridică a actelor procesuale distincte (sentinţă; încheiere interlocutorie), văzând faptul că soluţia conţinută în hotărârea de condamnare pe aspectul măsurilor asigurătorii a restrâns întinderea măsurii faţă de cea din faza procesuală anterioară, dar şi faptul că această restrângere reprezintă sau este consecinţa rezolvării intercorelate a laturii penale şi a laturii civile, văzând şi conţinutul dispozitivului (art. 404 alin. (4) C. proc. pen.), Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală împotriva încheierii din 1 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va constata contradictorialitatea între dispozitivul şi considerentele încheierii contestate şi, rejudecând, va menţine măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, în limitele decelate de Sentinţa penală nr. 1959 din data de 24.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală împotriva încheierii din 1 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Constată contradictorialitatea între dispozitivul şi considerentele încheierii contestate şi, rejudecând, menţine măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 475/P/2014 din 11.05.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în limitele decelate de Sentinţa penală nr. 1959 din data de 24.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.

GGC - NN