Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 466/2021 AI generated

Constitutional unconstitutionality exceptions lack pertinence when challenging procedural admissibility in criminal appeals

Case Number Decizia nr. 466/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's refusal to refer constitutional unconstitutionality exceptions to the Constitutional Court and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The case involved an appeal against a preliminary chamber decision that had rejected a complaint filed by the individual against a prosecutor's declination of jurisdiction and subsequent referral of a case involving organized crime and IT offenses. The appellant challenged numerous provisions of the Code of Civil Procedure, Code of Criminal Procedure, and Law No. 47/1992, claiming they were unconstitutional. The court ruled that the challenged norms lacked a pertinent link to the resolution of the specific case, which strictly concerned the admissibility of the constitutional challenge itself; specifically, the civil procedure articles were irrelevant to the criminal context, the summons provisions were cured by the party's physical appearance, and the cited criminal procedure articles regarding victim status and suspension did not impact the outcome of the admissibility review under Article 29 of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 173 din Legea nr. 134/2010, art. 264 din Legea nr. 135/2010, art. 353 alin. (1) C. proc. pen, art. 93 C. proc. pen, art. 367 alin. (9) C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Constitutional unconstitutionality exceptions lack pertinence when challenging procedural admissibility in criminal appeals: Înalta Curte constată că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction judicial review code of criminal procedure procedural costs preliminary decision civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 173 din Legea nr. 134/2010
164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C.
art. 264 din Legea nr. 135/2010
263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C.
art. 353 alin. (1) C. proc. pen
pen., se constată că acestea privesc procedura de citare şi, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că acestea nu au legătură cu fondul cauzei având în vedere că petentul a fost prezent în faţa instanţei, iar potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen.
art. 93 C. proc. pen
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 93 C. proc. pen.
art. 367 alin. (9) C. proc. pen
În cauză a mai fost invocată neconstituţionalitatea prevederilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
şi a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
art. 341 din C. proc. pen
340 şi art. 341 din C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, au fost respinse cererile petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate.

De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de A. (calificată de petent ca fiind apel) împotriva Încheierii 56/Cameră preliminară/17 iunie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov în dosarul penal nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către petentul A. a reţinut următoarele:

A. a invocat excepţii de neconstituţionalitate cu privire la art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Având în vedere natura cauzei, în mod vădit textele prevăzute de C. proc. civ. nu au legătură cu pricina în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010 reglementează procedura de citare, însă Curtea a constatat că modul de reglementare a procedurii de citare nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care partea care invocă neconstituţionalitatea acestor texte este prezentă în şedinţa de judecată şi potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfăţişarea părţii în instanţă acoperă orice nelegalitate în procedura de citare. Apelantul are interes să invoce vicii ale procedurii de citare numai cu privire la modul în care a fost citat el însuşi, nu şi cu privire la alte părţi. Cu toate acestea curtea a precizat că în cauză nu au existat alte părţi întrucât nici o persoană nu a dobândit calitatea de suspect în faza de urmărire penală.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 93 C. proc. pen. pentru că nu prevede obligativitatea desemnării unui avocat din oficiu persoanei vătămate în toate cazurile, Curtea a reţinut că textul nu are legătură cu soluţionarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în prezenta procedură, care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunţată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov i-a comunicat contestatorului faptul că, în urma soluţiilor dispuse, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, caz în care contestatorul a fost îndrumat a adresa solicitarea de studiu a dosarului către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, având în vedere că dosarul nu se mai afla la DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, iar împotriva acestui răspuns contestatorul a formulat plângere la Tribunalul Braşov. Chiar dacă s-ar aprecia că plângerea iniţială a fost completată în termenul prevăzut de lege criticându-se soluţia de clasare, în raport cu natura infracţiunilor care au format obiectul dosarului de urmărire penală A. nu poate avea calitate de persoană vătămată, nefiind subiect pasiv al respectivelor infracţiuni: constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (6) C. pen. şi a infracţiunilor informatice prev. de art. 360, 362 şi 364 C. pen., despre care petentul a pretins că ar consta în emiterea de către organele fiscale a unor decizii de impunere şi acte de executare silită în fals.

În cauză a mai fost invocată neconstituţionalitatea prevederilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen. şi a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Excepţia vizând termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu are legătură cu soluţionarea cererii, ci cu soluţionarea unui eventual recurs împotriva încheierii prin care se respinge cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Cu privire la condiţia existenţei unei legături între textul cu privire la care se invocă excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei Curtea Constituţională a reţinut în mod repetat (Decizia 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14 mai 2012, respectiv Decizia 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06 iulie 2017) că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia".

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, recurentul A. a declarat recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 5 mai 2021, sub nr. x/2020.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte reţine că excepţiile de neconstituţionalitate mai sus menţionate au fost invocate în calea de atac a contestaţiei formulate de petentul A. împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov prin care s-a respins plângerea formulată de către petentul A. împotriva Ordonanţei nr. 223/D/P/2019 emisă la 3 decembrie 2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, menţinută prin Ordonanţa nr. 12/II-2/2019 din 8 ianuarie 2020 a procurorului şef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Braşov şi prin care nu au fost soluţionate excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat la acel moment.

Ca atare, prezentul cadru procesual este limitat la verificarea legalităţii şi temeiniciei respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petent, iar dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei de contencios constituţional sunt cele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În această situaţie, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., în mod evident, nu au vreo legătură cu chestiunile de drept ce se examinează în prezentul recurs şi care vizează exclusiv întrunirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa fondului, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., nu are legătură cu soluţionarea cauzei faţă de obiectul acesteia constând în contestaţia formulată de petent împotriva unei încheieri pronunţată în cadrul procesual reglementat de art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate ale articolelor din C. proc. civ. menţionate de recurent, în mod indubitabil nu au legătura cu cauza raportat la obiectul cauzei în care acestea au fost invocate, respectiv contestaţie împotriva unei soluţii dispusă de procuror cu privire la plângerile petentului.

Cu privire la art. 257 - 264 din C. proc. pen., se constată că acestea privesc procedura de citare şi, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că acestea nu au legătură cu fondul cauzei având în vedere că petentul a fost prezent în faţa instanţei, iar potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfăţişarea părţii în instanţă acoperă orice nelegalitate în procedura de citare.

De asemenea, au fost criticate şi dispoziţiile art. 93 C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente) şi art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.

Cu privire la acestea, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că textele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în procedura pendinte (care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunţată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală) şi nu fusese formulată cale de atac care să conducă la suspendarea cauzei.

Instanţa supremă a statuat, în mod constant, că cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată în abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Prin urmare, în ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiilor nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei.

În acest context, Înalta Curte subliniază că excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituţionalitate are ca obiect o contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a respins o plângere a petentului, iar excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu vizează inadmisibilitatea căii de atac formulate aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod repetat (Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14 mai 2012, respectiv Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/6 iulie 2017 - "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia").

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de petentul A. cuprinse în Încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva Încheierii penale nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2021.

GGC - CL