European Arrest Warrant upheld for ATM jackpotting suspect; surrender ordered, specialty rule and 200 RON costs affirmed.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 decembrie 2020 de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, privind pe persoana solicitată A..

Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23 aprilie 2021 până la data 22 mai 2021, inclusiv, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile judiciare franceze cu privire la infracţiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la data de 22 aprilie 2021, până la data de 23 aprilie 2021.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, la data de 23 aprilie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat sesizarea nr. x/2021 privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 decembrie 2020 de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, privind persoana solicitată A..

S-a arătat că, persoana solicitată a fost prezentată în faţa procurorului la data de 22 aprilie 2021, procurorul dispunând măsura reţinerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 22 aprilie 2021 până la data de 23 aprilie 2021, persoanei solicitate fiindu-i comunicat mandatul european de arestare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa de fond a verificat identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege mandatul european de arestare.

De asemenea, potrivit alin. (3) din acelaşi articol, instanţa de fond a adus la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 din Legea nr. 302/2004, republicată, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Ca urmare, la termenul de judecată din 23 aprilie 2021, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare franceze şi că nu înţelege să renunţe la efectele regulii specialităţii.

Examinând cererea cu a cărei soluţionare a fost învestită, Curtea a constatat că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 21 decembrie 2020, un mandat european de arestare de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris acesta conţinând toate informaţiile necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale.

În sarcina persoanei solicitate autorităţile judiciare franceze au reţinut săvârşirea a 4 infracţiuni de acces fraudulos la un sistem informatizat de tratare a datelor prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsită de art. 323-1 alin. (1) şi 323-5 C. pen..francez, menţinere frauduloasă într-un sistem automatizat de tratare a datelor, infracţiune definită de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsită de art. 323-1 alin. (1) şi 323-5 C. pen..francez, introducere frauduloasă de date într-un sistem automatizat de tratare a datelor, infracţiune definită de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsită de art. 323-3 alin. (1) şi 323-5 C. pen..francez şi furt în bandă organizată infracţiune definită de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. francez şi pedepsită de art. 311-9 alin. (1), art. 311-14, art. 311-15, art. 131-26-2 C. pen. francez.

Astfel, s-a arătat că, faptele care fac obiectul mandatului european de arestare au constat, în esenţă, în aceea că persoana solicitată, este autor al faptelor comise la Mulhouse, Savigny - Sur - Orge, Orleans, Saint Remy, Condrieu şi Valence în perioada 1 decembrie 2016 - 31 decembrie 2016. Oficiul central de luptă contra criminalităţii legate de tehnologia informaţiei (OCLTIC) a desfăşurat o anchetă în urma unui atac de tip B. comis asupra unui bancomat (DAB- Distribuitor Automat de Bancnote) al unei bănci din Mulhouse cu un prejudiciu de 51.150 euro. Autorii au accesat conectica DAB perforându-i faţada pentru a-i conecta un calculator pilotat la distanţă. Mai multe fapte comise în aceeaşi perioadă în diferite departamente şi cu acelaşi mod de operare au putut fi atribuite acestei echipe. La data de 15 martie 2017, Europol a informat anchetatorii că trei cetăţeni români care comiseseră aceleaşi infracţiuni în Norvegia au fost reţinuţi la data de 23 februarie 2017. Era Vorba de A., C. şi D.. Exploatarea telefoniei a arătat că faptele comise în Franţa puteau fi imputate acestor trei indivizi.

Curtea a apreciat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare, iar faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, se încadrează într-una din categoriile de infracţiuni enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată (pct. 18) şi constituie infracţiuni şi potrivit legii române, circumscriindu - se infracţiunilor constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 C. pen., distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., furt calificat prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. e) C. pen.

Raportându-se la infracţiunile pentru săvârşirea cărora persoana solicitată este urmărită, instanţa de fond a arătat că nu este incidentă niciuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată, cetăţean român, nu a formulat obiecţiuni privind identitatea.

S-a reţinut că, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Ca atare, apreciind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 şi reţinând că nu există impedimente legale la predare, nefiind incident vreunul din motivele de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că cererea de punere în executare a acestuia formulată de autorităţile judiciare din Franţa este întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat contestaţie persoana solicitată A., arătând, că, în cauză, există un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare emis pe numele său, întrucât din situaţia de fapt descrisă în cuprinsul acestuia nu rezultă circumstanţele în care a fost comisă infracţiunea, momentul şi gradul de implicare al persoanei solicitate.

Sub acest aspect, s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv Decizia nr. 206 din 28 februarie 2017, prin care s-a statuat, în esenţă, că simpla referire transpusă într-o prezumţie de vinovăţie a persoanei solicitate nu este suficientă pentru a se da curs de către instanţele române cererilor autorităţilor franceze.

În plus, s-a menţionat că infracţiunile prevăzute în mandatul european de arestare nu îi pot fi imputate persoanei solicitate, având în vedere că, în perioada săvârşirii presupuselor fapte acesta se afla pe teritoriul României.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) şi facultative (alin. (2) de refuz, reţinând (în alin. (2) lit. a) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, respectiv când nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, la data de 21 decembrie 2020, că faţă de numitul A. a fost emis, la 27 noiembrie 2020, un mandat naţional de arestare în vederea cercetării sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de acces fraudulos la un sistem informatizat de tratare a datelor prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez, menţinere frauduloasă într-un sistem automatizat de tratare a datelor, prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez, introducere frauduloasă de date într-un sistem automatizat de tratare a datelor, prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez şi furt în bandă organizată, prevăzută de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. francez, constând, în esenţă, în aceea că, A. a acţionat în calitate de autor al faptelor comise la Mulhouse, Savingny- Sur - Orge, Orleans, Saint Remy, Condrieu şi Valence de la 01 decembrie 2016 până la 31 decembrie 2016. Oficiul Central de luptă împotriva criminalităţii legate de tehnologia informaţiei şi comunicării (OCLCTIC) a desfăşurat o anchetă în urma unui atac de tip B. comis asupra unui bancomat (DAB - Distribuitor Automat de Bancnote) al unei bănci din Mulhouse, cu un prejudiciu de 51.150 euro. Autorii au accesat conectica DAB perforându-i faţada pentru a-i conecta un calculator pilotat la distanţă. Mai multe alte fapte comise în aceeaşi perioadă în diferite departamente şi cu acelaşi mod de operare au fost atribuite acestei echipe. De la data de 15 martie 2017, Europol a informat anchetatorii că trei cetăţeni români comiseseră aceleaşi infracţiuni în Norvegia au fost reţinuţi la data de 23 februarie 2017. Era vorba de A., C. şi D.. Exploatarea telefoniei a arătat că faptele comise în Franţa puteau fi imputate acestor trei indivizi.

Ca atare, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă că, două dintre faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 11 şi 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

De altfel, faptele sunt incriminate şi de legea penală română, circumscriindu-se infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 C. pen., distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. e) C. pen.

Deopotrivă, se are în vedere că, fiind audiată, la termenul din 23 aprilie 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea activităţilor imputate, întrucât nu s-a aflat pe teritoriul Franţei în momentul comiterii acestora, Înalta Curte arată că antamarea vinovăţiei ori examinarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor care motivează mandatul european de arestare excedează analizei în prezenta procedură, având în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, aşa încât verificarea acestor aspecte revine în competenţa exclusivă a autorităţilor judiciare ale statului emitent.

Totodată, se constată că jurisprudenţa invocată de apărare este nerelevantă, aceasta vizând o situaţie particulară, diferită, respectiv aceea în care în cuprinsul mandatului european de arestare nu au fost făcute referiri concrete la persoana solicitată, ci la alte persoane.

În plus, se observă că, în speţă, nu este incident nici vreunul din celelalte motive, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru faptele care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului, formulate în concluziile scrise depuse la dosar, instanţa supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) şi d) C. proc. pen.. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfăşurate în faţa instanţei, nu şi la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare solicitante, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată şi un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 21 decembrie 2020 întocmit de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru motivele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceasta se află în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2021.

GGC - CL