Execution of Foreign Prison Sentence: Inapplicability of Issuing State’s Conditional Release Rules Under Romanian Law

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 55 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Craiova, împotriva Sentinţei penale nr. 192/2018 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 24.02.2021, persoana condamnată A., deţinută în Penitenciarul Craiova, a formulat contestaţie împotriva executării Sentinţei penale nr. 192 din 13.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018.

În motivarea contestaţiei s-a arătat în esenţă că a fost condamnat de statul englez la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, a executat 5 ani în Anglia şi a fost transferat în România, deşi nu a fost de acord, pentru executarea restului de 2 ani închisoare. A susţinut că în străinătate a fost condamnat în mod fals, fiind indus în eroare să recunoască acuzaţiile pentru a primi o pedeapsă de 1 an închisoare, însă în final a fost condamnat la 14 ani închisoare. A solicitat liberarea sa din penitenciar, întrucât a executat pedeapsa de 7 ani închisoare, potrivit legislaţiei britanice data liberării condiţionate fiind 15.02.2021.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 192 din data de 13.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018 a fost recunoscută Hotărârea nr. T20137907 pronunţată la data de 05.06.2014 de Tribunalul Coroanei Snarebrook, definitivă la data de 05.06.2014, privind pe cetăţeanul român A., prin care a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, contrar secţiunii 1 (1) din Legea infracţiunilor de natură sexuală din 2003, şi o infracţiune de comitere a unui act cu intenţia de a obstrucţiona cursul justiţiei, contrar dreptului comun, fapte ce au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., o infracţiune de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., şi o infracţiune prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 24.08.2013 la 05.09.2013 şi de la 01.03.2014 la zi.

Sentinţa penală nr. 192 din data de 13.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 251/A din 10.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emis la 11.10.2018 mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 213/2018 pentru pedeapsa de 14 ani închisoare, pe numele condamnatului A.

Persoana condamnată A. a fost transferată din Marea Britanie în România la data de 27.11.2018, iar în prezent este încarcerată în Penitenciarul Craiova, unde execută pedeapsa închisorii.

În speţă, s-a reţinut faptul că persoana condamnată a formulat contestaţie împotriva executării Sentinţei penale nr. 192/2018 a Curţii de Apel Craiova, invocând dispoziţiile legale britanice, potrivit cărora la data de 15.02.2021 putea fi liberat condiţionat.

Conform art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia la executare se poate formula atunci când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de instanţa română este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

Astfel, regula generală în cazul recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti şi transferării persoanelor condamnate este că executarea pedepsei va fi efectuată în conformitate cu prevederile statului de executare, autorităţile competente ale statului de executare fiind singurele abilitate să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru liberarea condiţionată.

Raportând dispoziţiile sus-menţionate la situaţia din cauză, Curtea de Apel Craiova a constatat, pe de o parte, că prin Sentinţa penală nr. 192/2018 a Curţii de Apel Craiova a fost recunoscută Hotărârea nr. T20137907 pronunţată la data de 05.06.2014 de Tribunalul Coroanei Snarebrook, definitivă la data de 05.06.2014 şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare într-un penitenciar din România, fiind dedusă din pedeapsă perioada executată pe teritoriul Marii Britanii.

Pe de altă parte, s-a constatat că menţiunea din înscrisul eliberat de autorităţile britanice în ceea ce priveşte liberarea condamnatului la data de 15.02.2021 nu poate fi recunoscută şi nu poate produce efecte în România, aşa cum solicită contestatorul, întrucât după data transferării sale în România devin aplicabile dispoziţiile din legea română, conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nemaifiind valabile cele din statul de condamnare.

Prin urmare, instanţa a constatat că nu există vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., motiv pentru care a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 192/2018 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 55/15.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26.03.2021, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 16.04.2021, ocazie cu care s-au luat concluziile părţilor asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind detaliate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată în cauză de către condamnatul A., Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În acest cadru, instanţa reţine că potrivit legii, contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În speţă, se constată că, în prezent, contestatorul A. se află în executarea pedepsei de 14 ani închisoare ce a făcut obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare pronunţate împotriva sa de autorităţile judiciare din Marea Britanie, prin Sentinţa penală nr. 192 din data de 13.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A din 10.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea formulată de contestatorul condamnat A. s-a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, să se dispună liberarea sa condiţionată, întrucât a executat pedeapsa ce i-a fost aplicată, iar conform legislaţiei britanice data liberării sale condiţionate este 15.02.2021.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că solicitarea condamnatului A. formulată pe calea prezentei contestaţii la executare este neîntemeiată întrucât prin Sentinţa penală nr. 192 din 13.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A din 10.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus recunoaşterea Hotărârii de condamnare nr. T20137907 pronunţată la data de 05.06.2014 de Tribunalul Coroanei Snarebrook, definitivă la data de 05.06.2014, transferarea persoanei condamnate şi executarea pedepsei privative de libertate de 14 ani închisoare, într-un penitenciar din România, instanţa dispunând totodată deducerea perioadei executate în Marea Britanie, iar în aceste condiţii, după data transferării persoanei condamnate în România în vederea continuării executării pedepsei stabilite prin hotărârea străină de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus, devin aplicabile dispoziţiile din legea română, astfel cum prevăd disp. art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, potrivit art. 156 din Legea nr. 302/2004, având denumirea marginală Legea care guvernează executarea, la alin. (1) se prevede că:

"în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

Aşadar, executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de instanţa română şi inclusiv aspectele vizând liberarea condiţionată sunt guvernate de legea română, sens în care susţinerea contestatorului condamnat A. în sensul că potrivit dispoziţiilor legale britanice acesta putea fi liberat condiţionat la data de 15.02.2021 nu poate produce efecte în statul de executare, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, după data transferării sale în România devin aplicabile dispoziţiile din legea română, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, se apreciază că aspectele invocate de către condamnatul contestator A. nu se circumscriu vreunui caz de contestaţie la executare dintre cele reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., astfel încât soluţia de respingere a contestaţiei la executare de către Curtea de Apel Craiova prin sentinţa penală atacată este legală.

Pentru motivele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2021.

GGC - NN