Scope of refugee status benefits under Law No. 189/2000: continuity of non-return to occupied territory for full legislative period
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Bucharest City Pensions House, thereby upholding the lower court's decision which ordered the pension authority to issue a new administrative act recognizing the claimant's status as a beneficiary under Law No. 189/2000 for the entire period from September 6, 1940, to March 6, 1945. The dispute concerned a challenge to an initial administrative decision that had erroneously limited the claimant's rights to the period between September 6, 1940, and August 25, 1941, failing to account for her continuous refugee status in Romania following the Soviet occupation of Northern Bukovina in 1940 and her subsequent permanent relocation to Bucharest in 1941. Relying on Article 1(c) of Law No. 189/2000 and evidentiary rules permitting proof of non-return via official acts or sworn declarations, the court determined that the claimant remained in refugee status throughout the entire legislative period, as she did not return to her domicile in the occupied territory, thus entitling her to benefits for the full duration of the applicable law.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Scope of refugee status benefits under Law No. 189/2000: continuity of non-return to occupied territory for full legislative period: Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, motivând, în esență, că prin hotărârea nr. 11081/12026 din 8 martie 2004, s-au acordat reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în mod corect pentru perioada 6 septembrie 1940 - 25 august 1941.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 524/2004, reclamanta M.E., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat anularea hotărârii nr. 11081/12026 din 8 martie 2004 și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia sa, s-a refugiat din Cernăuți, în cursul lunii iunie 1940 și că ea s-a stabilit la București, la o rudă, nemairevenind niciodată în Cernăuți.
Prin sentința civilă nr. 715 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.E., a anulat hotărârea nr. 11081/12026 din 8 martie 2004, a pârâtei Casa de Pensii a municipiului București și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, încadrarea în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și în consecință, drepturile ce decurg din aceasta, începând cu 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, motivând, în esență, că prin hotărârea nr. 11081/12026 din 8 martie 2004, s-au acordat reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în mod corect pentru perioada 6 septembrie 1940 - 25 august 1941.
Recursul este nefondat.
Se reține că reclamantei i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, Comisia reținând că aceasta s-a refugiat din Basarabia, acordându-i-se drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 6 septembrie 1940, numai până la data de 25 august 1941.
Din declarațiile martorilor rezultă că reclamanta s-a refugiat în România, în localitatea Iași, în iunie 1940, împreună cu familia sa, din Cernăuți, ca urmare a ocupării Bucovinei de Nord, de către U.R.S.S., iar în luna septembrie 1941, reclamanta s-a stabilit definitiv în București.
De asemenea, potrivit precizărilor Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 4086 din 15 noiembrie 2002, „în situația persoanelor care s-au refugiat în anul 1940 și nu s-au mai întors în localitatea de domiciliu, dovada neîntoarcerii lor se face cu orice act oficial pertinent și doveditor, în lipsa unui astfel de act fiind acceptată și dovedirea prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notarii publici”.
În consecință, în mod întemeiat a reținut instanța de fond, că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru toată perioada cuprinsă între septembrie 1940 și 6 martie 1945.
Având în vedere considerentele prezentate, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 715 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.