Decizia nr. 380/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

I. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Prin sentinţa penală nr. 121/F din 15 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002, formulată de inculpata A..

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpaţii B. şi A. şi schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie din oficiu de instanţă.

1. În baza art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a exercita o funcţie publică), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), şi) g C. pen. (dreptul de a exercita o funcţie publică).

2. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), şi) g C. pen. (dreptul de a exercita o funcţie publică), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi şi) g C. pen. (dreptul de a exercita o funcţie publică).

3. În baza art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a bunului supus executării silite şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. (profesia de executor judecătoresc), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. (profesia de executor judecătoresc).

În baza art. 112 lit. e) C. proc. pen. s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 7.196.400 RON.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. şi inculpatul B. a fost obligat la plata sumei de 34752 RON către partea civilă, constatându-se, totodată, că inculpatul a consemnat la dispoziţia părţii civile suma de 34752 RON.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. în privinţa inculpatei A., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu pentru care s-a dispus o soluţie de achitare.

În baza art. 397 alin. C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 7.015.408,25 RON către partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A..

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 04.10.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpatei A. până la concurenţa sumei de 7.015.408,25 RON asupra următoarelor bunuri:

- Imobil tip teren ID electronic x, în suprafaţă de 846 mp situat în Miceşti, strada x nr. 19 jud. Alba;

- Imobil tip teren ID electronic x, nr. cadastral x nr. CF xiceşti, în suprafaţă de 299 mp situat în Miceşti, jud. Alba;

- Imobil tip teren ID electronic x, nr. cadastral x nr. CF xiceşti, în suprafaţă de 124 mp situat în Miceşti, jud. Alba;

- Imobil tip teren ID electronic x, nr. cadastral x nr. CF xiceşti, în suprafaţă de 124 mp situat în Miceşti, jud. Alba;

-Imobil tip teren ID electronic x, nr. cadastral x nr. CF xiceşti, în suprafaţă de 299 mp situat în Miceşti, jud. Alba

- Imobil tip construcţie ID electronic x, în suprafaţă de 143 mp situat în Miceşti, jud. Alba;

A fost menţinută măsura asiguratorie a popririi, instituită prin ordonanţa din data de 04.10.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.Aa, cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpatei A. până la concurenţa sumei de 7.015.408,25 RON asupra sumelor aflate în prezent sau care vor intra în viitor în următoarele conturi:

- Cont deschis la data de 18.09.2008 la D. Sucursala Bucureşti (cu excepţia sumelor intrate sau ce vor intra pe viitor cu titlu de salariu, în limita procentuală de 2/3 din cuantumul acestuia);

- Cont deschis la data de 01.05.2012 la D. Sucursala Bucureşti (numai asupra sumelor ce depăşesc descoperitul de cont);

- Cont deschis la data de 11.01.2000 la E. S.A. Sucursala Palat CFR;

- Cont deschis la data de 21.04.2011 la F. Sucursala Bucureşti;

- Cont deschis la data de 15.11.2000 la G. S.A.;

- Cont deschis la data de 07.11.2001 la H. S.A.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii civile ale părţii civile Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A.;

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 14.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, cu privire la cota de 1/6 din imobilul tip teren ID electronic x în suprafaţă de 372200 mp, situat în localitatea Mârşa, jud. Giurgiu, aparţinând inculpatului C., până la concurenţa sumei de 7.196.400 RON.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpatul B. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli judiciare către stat, inculpata A. la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat şi inculpatul C. la plata sumei de 18000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul C., în cuantum de 360 RON, precum şi onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu, pentru toţi cei trei inculpaţi, în cuantum de câte 100 RON fiecare, urmând să se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

1. Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B. parchetul a arătat următoarele:

În calitate de director adjunct al Societăţii Feroviare de Turism "SFT - CFR" SA ce exercita, în lipsa directorului general A., atribuţiile specifice acestei funcţii, inculpatul B. a semnat la data de 6.07.2007 două contracte de asistenţă juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi "I.", respectiv nr. x, ce prevedea ca onorariu suma de 3500 euro lunar plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată şi nr. x, ce prevedea ca onorariu suma de 3000 euro lunar plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată.

Ambele contracte prevedeau că întârzierea la plata onorariului cu mai mult de 30 de zile atrage curgerea unor penalităţi de 0,3% pe zi întârziere, că rezilierea mai înainte de ajungerea la termen, fără a exista culpa părţii notificate în vederea rezilierii, atrage după sine obligarea părţii care a reziliat contractual la plata unor daune reprezentând onorariul pentru un an de zile, dar şi faptul că toate litigiile privitoare la naşterea, modificarea, stingerea şi interpretarea contractului sunt de competenţa unei instanţe arbitrale, a cărei componenţă părţile au stabilit-o prin contract.

Inculpatul B. a încheiat cele două contracte de asistenţă juridică fără a avea aprobarea Consiliului de Administraţie al societăţii, deşi potrivit art. 18 lit. j) din Statutul Societăţii Feroviare de Turism, competenţa de a aproba încheierea contractelor de prestaţii de servicii financiar-contabile şi juridice cu terţii revine acestui organ de conducere al societăţii, inculpatul exercitându-şi astfel, atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor).

Totodată, inculpatul a încheiat aceste contracte fără a avea avizul compartimentului financiar şi al celui juridic exercitându-şi, astfel, atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) (Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează în principal: a) angajamente legale şi bugetare) şi art. 11 din O.G. nr. 119/1999 (Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10, din punct de vedere al: a) legalităţii şi regularităţii; b) încadrării în limitele angajamentelor bugetare stabilite potrivit legii) ce reglementează controlul financiar preventiv şi a angajat prin intermediul acestuia cheltuieli cu onorarii de avocat peste limita maximă stabilită prin Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2007, încălcând astfel prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 (Sumele aprobate în partea de cheltuieli a bugetului, în cadrul căruia se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate) şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 (Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea (…) economicităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public).

Deşi în bugetul de venitul şi cheltuieli pe anul 2007 al societăţii au fost aprobate cheltuieli cu comisioane şi onorarii în sumă de doar 32.160 RON, reprezentând cheltuielile cu onorariul de avocat, conform contractului de reprezentare legală în litigiul cu societatea J., fără a fi prevăzute şi alte cheltuieli cu onorarii de avocat, în perioada în care a exercitat atribuţiile de director general al societăţii, inculpatul a aprobat plata către Societatea Profesională de Avocaţi "I.", a sumei de 34.752 RON, reprezentând contravaloarea unor facturi emise pentru serviciile aferente perioadei 6.07.2007 - 6.09.2007, servicii care, în realitate, nu au fost prestate.

Dispunând aceste plăţi, inculpatul a încălcat prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 14 alin. (3) teza I şi a II-a din Legea nr. 500/2002, precum şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999.

Prin acţiunile inculpatului, patrimoniul SFT-CFR S.A. a fost prejudiciat cu suma de 34.752 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Societatea Profesională de Avocaţi "I." pentru servicii ce nu au fost prestate, dar care i-au fost achitate prin plăţile aprobate în mod direct de inculpat, aceste sume constituind un folos necuvenit pe care societatea de avocatură l-a obţinut ca urmare a faptei de abuz în serviciu săvârşită de inculpat.

Totodată, prin acţiunile inculpatului s-a produs o vătămare a intereselor legitime ale Societăţii Feroviare de Turism SFT CFR S.A. privind utilizarea bugetului alocat anului 2007 într-un mod eficient şi legal, în scopul maximizării rezultatelor şi a prevenirii executării pe cale silită a obligaţiilor asumate.

2. Cu privire la prima infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei A. parchetul a arătat următoarele:

La data de 15.10.2007, inculpata A. a revenit din concediul de maternitate iar contractul încheiat de Societatea Feroviară de Turism SFT - CFR S.A. cu inculpatul B. a încetat prin acordul părţilor.

Ca urmare a neachitării de către Societatea Feroviară de Turism "SFT - CFR" S.A. a facturilor emise în perioada 15.10.2007 - 6.12.2007 de Societatea Profesională de Avocaţi "I.", la data de 13.03.2018, aceasta s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc "K.", care a constituit dosarele execuţionale 79/2008 şi 80/2008 (aferente celor două contracte de asistenţă juridică) şi a emis două somaţii prin care solicita plata sumei totale de 199.217 RON reprezentând sume facturate (138.728,76 RON), penalităţi de întârziere (25.530,57 RON) şi cheltuieli de executare (34.957,67 RON), în caz contrar, urmând a se proceda la urmărirea silită a imobilului societăţii Hotel Restaurant L..

Deşi în bugetul de venitul şi cheltuieli pe anul 2008 al societăţii au fost aprobate cheltuieli cu comisioane şi onorarii în sumă de 580.000 RON, reprezentând cheltuieli cu onorariul avocaţilor, conform contractului de reprezentare legală în vigoare, precum şi onorariile executorilor judecătoreşti, după declanşarea executării silite, inculpata A., în calitate de director general al societăţii a aprobat doar plăţi parţiale din suma de plată comunicată prin somaţiile emise de executorul judecătoresc, în perioada 15.05.2008-26.05.2008, motiv pentru care la data de 10.06.2008 imobilul societăţii, Hotel Restaurant L., a fost vândut la licitaţie.

Ca urmare a controlului declanşat de Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor, până la finalizarea urmăririi silite prin încheierea actului de adjudecare (27.06.2008), inculpata a achitat şi restul sumei de plată comunicată prin somaţiile de plată emise de executorul judecătoresc, omiţând însă să plătească penalităţile de întârziere prevăzute în cele două contracte de asistenţă juridică, ceea ce a determinat ieşirea activului din patrimoniul societăţii.

Prin omisiunea de a achita integral sumele datorate debitoarei pentru care a fost declanşată procedura executării silite, inculpata a încălcat prevederile art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (potrivit cu care directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii), precum şi pe cele ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 (conform cărora persoanele care gestionează patrimoniul public, au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public).

În acest fel, patrimoniul SFT-CFR S.A. a fost prejudiciat cu suma de 2.790.666 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L., compus din drept de proprietate asupra clădirii şi drept de folosinţă asupra terenului aferent, în suprafaţă de 1218,35 mp (variantă ce reflectă situaţia juridică reală a imobilului) şi preţul cu care imobilul a fost vândut la licitaţie.

Totodată, interesele legitime ale Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. au fost vătămate întrucât, prin pierderea principalului activ datorită modului defectuos în care inculpata A. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, au fost vătămate interesele legitime ale societăţii de a realiza profit prin exploatarea acestui activ.

3. Cât priveşte infracţiunea de stabilire a unei valori diminuate cu ocazia executării silite, faptă prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului C. parchetul a arătat următoarele:

În cadrul executării silite, fără a solicita efectuarea unei expertize, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant L. este de 9.000.000 RON, preţ la care imobilul a şi fost adjudecat. Pentru a stabili această valoare, inculpatul s-a raportat la adresa nr. x/29.04.2008 emisă de Societatea Feroviară de Turism "SFT - CFR" S.A., prin care societatea înţelegea să îşi manifeste dezaprobarea faţă de "intenţia de valorificare prin vânzare a activului în cauză la o valoare stabilită arbitrar, subevaluată, faţă de valoarea unui astfel de activ (de peste 80 de miliarde cum se află în evidenţele SFT CFR SA), pentru o pretinsă creanţă de aproximativ 2 miliarde" şi la răspunsul creditoarei în sensul că este de acord cu evaluarea imobilului făcută de debitoare, evaluare ce i-a fost comunicată în prealabil prin adresa nr. x/6.05.2008.

Din raportul de expertiză de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit în cauză rezultă, însă, că valoarea de piaţă a imobilului ce a fost vândut la licitaţie în cadrul executării silite, este de 4.400.000 euro, echivalentul a 16.196.400 RON.

Valoarea stabilită de inculpat a fost diminuată faţă de valoarea comercială reală a imobilului cu intenţie, în scopul obţinerii de către societatea adjudecatară a unui folos necuvenit prin vânzarea la acest preţ a imobilului.

Prin vânzarea la acest preţ a imobilului, societatea adjudecatară a obţinut un folos necuvenit reprezentat de diferenţa dintre preţul imobilului, aşa cum acesta a fost stabilit de inculpat prin procesul-verbal nr. x/7.05.2008, 9.000.000 RON, preţ de pornire pentru vânzarea imobilului la licitaţie publică, ce a devenit şi preţ de adjudecare, şi valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L., respectiv suma de 7.196.400 RON.

4. În legătură cu cea de-a doua infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei A., parchetul a arătat următoarele:

La data de 17.07.2008 executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică, diferenţa de 7.015.408,25 RON fiind virată prin Ordinul de plată nr. x/9.09.2008 în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT - CFR S.A.

La data de 17.09.2008, deşi nu datora sume de bani societăţii M. S.R.L., suspecta A. a dispus plata sumei de 7.015.408,25 RON în contul BEJA N., justificând operaţiunea prin aceea că se consemnează suma pe seama şi la dispoziţia S.C. M. S.R.L., întrucât SFT-CFR S.A. nu este de acord cu menţinerea acestei sume şi folosirea în interes propriu, în raport de împrejurarea că aceasta provine dintr-o executare abuzivă.

Dispunând această plată, inculpata a încălcat următoarele prevederi: art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 potrivit cu care nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, potrivit cu care persoanele care gestionează patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii în administrarea patrimoniului public.

În acest fel, patrimoniul SFT-CFR S.A. a fost prejudiciat cu suma de 7.015.408,25 RON, consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. S.R.L., fără a fi datorată, sumă care nu a mai fost recuperată.

Prin încheierea din 07.06.2018 au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpata A. şi de partea civilă Societatea Feroviară de Turism - SFT - CFR S.A. şi, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 27.03.2017, emis în dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

Încheierea a rămas definitivă prin încheierea nr. 925 de la data de 03.10.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de inculpata A..

În cursul judecăţii au fost audiaţi inculpaţii B. (la 15.12.2018), C. (14.05.2018), la termenul de judecată din 15.12.2018 martorii O., P., Q., R. şi S., la termenul din 22.01.2018 martorii T., U., V. şi W., la termenul din 19.03.2018 martorii X. şi Y. şi la termenul din 16.04.2018 a fost audiat martorul Z..

Prima instanţă, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a reţinut următoarele:

Societatea de Turism Feroviar SFT - CFR S.A. a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1227/14.10.2003 ca o societate comercială pe acţiuni, cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul x nr. 38 şi prin divizarea parţială a Societăţii de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.

Capitalul social al societăţii, în valoare de 106.632.350.000 RON, a fost subscris şi vărsat integral de Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, fiind constituit prin preluarea unei părţi din patrimoniul Societăţii de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A., corespunzător obiectului său de activitate.

Societatea funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 şi are ca obiect de activitate, printre altele, efectuarea de transport feroviar de călători, cu specific de turism feroviar, înfiinţarea, organizarea şi întreţinerea de muzee cu specific feroviar, hoteluri şi alte mijloace de cazare. Potrivit Statutului SFT-CFR S.A. (Anexă la H.G. nr. 1227/14.10.2003 - filele x dup), scopul acesteia fiind realizarea de profit prin exploatarea şi valorificarea activelor care fac parte din patrimoniul ei, în vederea reabilitării şi achiziţionării de active necesare pentru dezvoltarea activităţii feroviare de turism în România.

În prezent, societatea se află în reorganizare judiciară (conform încheierii de şedinţă din 28.01.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-VII-a Civilă în dosarul x/2012).

Aşadar, Curtea a constatat, cu titlu prealabil, că Societatea de Turism Feroviar SFT-CFR S.A., chiar dacă este o societate comercială, este o instituţie publică în sensul legii penale, fiind o societate cu capital integral de stat, iar inculpaţii B. şi A. au calitatea de funcţionari publici, atât în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în vigoare, cât şi în sensul art. 147 şi 145 C. pen. (1969).

Astfel, societatea se supune atât normelor instituite de Legea nr. 31/1990, cât şi normelor prevăzute de Legea nr. 500/2002, fiind o societate cu capital integral de stat, cu buget provenit integral din venituri proprii, conform art. 1 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 500/2002. Consiliul de administraţie este numit prin ordin al ministrului, din acesta fac parte reprezentanţi ai S.C. SFT - CFR S.A. şi ai Ministerului Transporturilor, care nu pot lua decizii fără mandat din partea ministrului.

Societatea deţinea în patrimoniu, la nivelul anilor 2007 - 2008, o serie de bunuri mobile şi imobile, printre care şi Hotelul "L." din Bucureşti, aflat în apropierea Gării de Nord, deci cu un potenţial serios de exploatare, datorită vecinătăţii cu cea mai importantă gară din Bucureşti.

Prin Ordinul nr. 28/2007 emis de Ministrului Transporturilor, s-a dispus numirea inculpatei A., începând cu data de 23.04.2007, în funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A.. Aceasta a avut anterior funcţia de director tehnic şi director economic.

La sfârşitul lunii iunie 2007, deci la numai două luni de la numire, directorul general al societăţii, inculpata A., şi-a întrerupt temporar activitatea, intrând în concediu prenatal.

Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din 14.06.2007 s-a luat act de imposibilitatea temporară a inculpatei A. de a exercita atribuţiile de preşedinte al Consiliului de administraţie iar, în conformitate cu prevederile art. 1401 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, numitul AA. a fost însărcinat cu îndeplinirea funcţiei de preşedinte până la revenirea din concediu a inculpatei.

La data de 18.06.2007, în contextul în care inculpata A. urma să intre în concediu de maternitate, inculpatul B. a fost angajat în funcţia de director adjunct al societăţii, post vacant până la acea dată, acesta urmând să fie înlocuitorul de drept al directorului general, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii |.

Începând cu data de 19.06.2007 la conducerea societăţii a fost adus inculpatul B., numit de Ministerul Transporturilor, persoană fără experienţă în domeniul transporturilor, aşa cum au declarat inculpata A. şi martorii audiaţi în cauză. În acest sens, inculpata A. a precizat că a anunţat conducerea Ministerului Transporturilor că urmează să intre în concediu prenatal, iar potrivit organigramei va fi înlocuită de directorul tehnic, însă ministrul nu a luat în calcul această înlocuire şi l-a fost propus pe B. (pe care inculpata A. l-a cunoscut în biroul ministrului), care la acea dată era director de marketing la BB., prin ordin al ministrului şi cu aprobarea consiliului de administraţie, fiind înfiinţat un post de director adjunct, care nu exista până la acel moment.

Susţinerile inculpatei sunt confirmate şi de martorii Z., S., O., R., T., P. şi chiar de inculpatul B., care a precizat că "a fost căutat" pentru ocuparea postului de către conducerea Ministerului Transportului, cunoscând ministrul de la acea vreme şi pe consilierul acestuia.

1. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B., instanţa de fond a arătat că, prin decizia nr. 120/15.06.2007, semnată de inculpata A., s-a dispus angajarea inculpatului B. în funcţia de director general adjunct, începând cu data de 18.06.2007, urmând ca acesta să efectueze, potrivit Codului muncii, o perioadă de probă de 90 de zile .

La trei săptămâni după numire, inculpatul B. a semnat la data de 6.07.2007 două contracte de asistenţă juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi "I.".

Astfel, a fost semnat contractul nr. x/6.07.2007, având ca obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru activităţi curente ale societăţii, redactarea, verificarea şi avizarea de contracte la solicitarea acesteia, reprezentarea în faţa instanţelor de judecată şi arbitraj în litigii cu terţii, precum şi acordarea de consultaţii scrise la cererea expresă a clientului, fiind stabilit un onorariu de 3500 euro lunar, plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii tacite sau exprese.

Al doilea contract semnat de inculpat este contractul nr. x/6.07.2007, încheiat pe durată nedeterminată, dar nu mai puţin de 1 an, ce avea ca obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru problemele juridice legate de litigiile societăţii cu societăţile J. S.A. Braşov şi SAAF S.A., pentru un onorariu de 3000 euro lunar, plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată.

Ambele contracte prevedeau că întârzierea la plata onorariului cu mai mult de 30 de zile atrage curgerea unor penalităţi de 0,3% pe zi întârziere, că rezilierea mai înainte de ajungerea la termen, fără a exista culpa părţii notificate în vederea rezilierii, atrage după sine obligarea părţii care a reziliat contractual la plata unor daune reprezentând onorariul pentru un an de zile, dar şi faptul că "toate litigiile în legătură cu executarea contractelor sunt de competenţa unei instanţe arbitrale, formate dintr-un arbitru, pe care părţile au înţeles să îl desemneze la momentul semnării contractelor în persoana avocatului CC.."

S-a reţinut că cele două contracte sunt împovărătoare pentru societate având în vedere că eventualele litigii izvorâte din contracte nu puteau fi soluţionate în instanţă, rezilierea pe cale judecătorească fiind exclusă; cuantumul penalităţilor este foarte ridicat, astfel că, niciunul dintre contracte nu putea fi reziliat fără plata unor sume ridicate din partea SFT S.A., indiferent de prestarea sau nu a unor servicii de către casa de avocatură. Mai mult, aceste contracte au fost încheiate într-o perioadă în care, urmare a neplăţii sumelor datorate bugetului de stat (respectiv în perioada 11.04.2007-11.03.2008) societatea a avut conturile poprite.

Or, în contextul în care societatea avea datorii la bugetul de stat, conturile fiind poprite, în litigiul cu J. S.A. era reprezentată de alţi avocaţi în baza unor contracte de asistenţă juridică anterioare (mai avantajoase din punct de vedere financiar), încheierea unor noi contracte de asistenţă juridică, în condiţiile arătate, era în mod evident un act contrar intereselor societăţii.

Inculpatul B. nu a putut justifica, în mod pertinent, cum s-a ajuns la încheierea celor două contracte, criteriile în baza cărora a ales, într-un timp atât de scurt de la data numirii sale, societatea de avocatură "I." şi necesitatea lor, având în vedere că exista deja un contract de asistenţă juridică încheiat cu altă societate de avocatură, ce nu era reziliat la acea dată.

Astfel, la momentul încheierii celor două contracte, la 06.07.2007 era în derulare contractul nr. x/10.11.2006, încheiat de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. cu o altă societate de avocatură, DD., contract ce avea ca obiect acordarea de asistenţă juridică şi reprezentare în litigiul cu societatea J. S.A. Braşov, onorariul fiind de 6000 euro plus TVA (pentru toate acţiunile privind acest litigiu), la care se adaugă un onorariu de succes în cuantum de 5% din sumele şi/sau valoarea bunurilor recuperate. Practic, acest contract se derula de numai 9 luni şi a fost reziliat, ulterior, de societatea de avocatură la data de 28.08.2007, ca urmare a neachitării parţiale a onorariului de către client.

În plus, în cadrul societăţii funcţiona un compartiment juridic format la acel moment din 2 consilieri juridici, care, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii, avea următoarele atribuţii: să asigure reprezentarea la nivel central a societăţii în faţa instanţelor judecătoreşti de toate gradele, atât în ţară cât şi în străinătate, a organelor de jurisdicţie, organelor de urmărire penală şi a celor notariale; să asigure asistenţa juridică necesară la executarea silită a hotărârilor judecătoreşti; să avizeze legalitatea soluţiilor de tratare a cererilor şi sesizărilor salariaţilor societăţii; să asigure asistenţa juridică cu privire la încheierea, executarea modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă şi să rezolve orice alte lucrări cu caracter juridic şi îndeplineşte orice sarcini dispuse de conducerea societăţii în domeniul său de activitate.

La data de 16.07.2007, ulterior încheierii celor două contracte, inculpatul B. a solicitat Consiliului de administraţie avizarea contractelor pe care societatea urma să le încheie cu SCPA "I.", motivat de necesitatea soluţionării numeroaselor probleme juridice curente ale societăţii, având în vedere blocarea conturilor, conflictele de muncă în stadiu incipient şi a unui contract de asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT şi S.C. J..

Deşi contractul era deja încheiat şi semnat, purtând data de 06.07.2007, prin Hotărârea nr. 6 din data de 30.07.2007 a consiliului de administraţie a SFT-SA s-a aprobat "oportunitatea încheierii unui contract de asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT-CFR S.A. şi S.C. J. S.A. precum şi pentru rezolvarea altor litigii complexe ale societăţii şi s-a mandatat conducerea executivă pentru selecţionarea firmei respective şi încheierea contractului".

Fiind audiat cu privire la diferenţele existente între solicitarea inculpatului B. şi cele dispuse prin Hotărârea nr. 6/30.07.2007, martorul T., membru în Consiliul de administraţie care a emis hotărârea, a arătat că după ce pe ordinea de zi a şedinţei din data de 30.07.2007 a apărut solicitarea inculpatului B., de a încheia două contracte de asistenţă juridică cu o societate de avocatură indicată de acesta în propunerea făcută, fără a fi ataşate şi contractele ce urmau a fi încheiate, a purtat discuţii cu preşedintele consiliului, AA., împreună cu care redactat mandatul dat de Ministerul Transporturilor membrilor consiliului privind votul ce urma a fi dat cu privire la ordinea de zi şi împreună au stabilit că nu este corect să fie aprobate contracte a căror formă nu este prezentată consiliului şi nici ca acesta să se implice în desemnarea firmei ce va asigura reprezentarea juridică a societăţii. Pentru a evita acuzarea Consiliului de administraţie de blocarea acţiunilor de eficientizare a activităţii de stopare a executărilor silite cu care se confrunta societatea la acel moment, au luat decizia responsabilizării conducerii societăţii în selectarea cabinetului de avocatură şi, ca urmare, s-a propus conducerii ministerului ca acest lucru să fie reflectat în mandat sub forma aprobării oportunităţii încheierii unui contract de asistenţă, reprezentare si consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT CFR şi S.C. J., precum şi pentru rezolvarea altor litigii complexe ale societăţii şi a mandatării conducerii executive pentru selecţionarea firmei respective şi încheierea contractului. Membrii consiliului de administraţie au aprobat cererea, conform mandatului dat de conducerea Ministerului Transporturilor. Acesta a mai arătat că la momentul desfăşurării şedinţei Consiliului de administraţie, membrii nu au cunoscut faptul că cele două contracte propuse erau deja încheiate de inculpatul B..

Relevantă în acest sens este menţiunea din mandatul dat la 30.07.2007 de Ministerul Transporturilor celor doi reprezentanţi în consiliul de administraţie, martorii T. şi AA., unde la punctul B2 se arată că "Membrii consiliului de administraţie vor aproba oportunitatea încheierii unui contract de asistenţă, reprezentare si consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT CFR şi S.C. J., precum şi pentru rezolvarea altor litigii complexe ale societăţii".

În acelaşi sens este şi opinia scrisă a altui membru al consiliului de administraţie, EE., care, referitor la cele două contracte, a precizat că "nu se prezintă în anexă contractul juridic la care se face referinţă" - fila x dup.

De asemenea, pe nota nr. x/16.07.2007 înaintată consiliului de administraţie de către inculpatul B. a rămas ca "titlu" menţiunea "INTEROFFICE MEMORANDUM", care se regăseşte pe înscrisurile emise de către societatea "I." în corespondenţa cu SFT S.A. - fila x dup, aspect ce conduce la concluzia că respectivul înscris a fost redactat chiar de reprezentanţii casei de avocatură anterior menţionate.

Din declaraţiile martorului Z., persoană ce a făcut menţiunea olografă "Director Economic Z." pe cele două contracte tehnoredactate şi a semnat, rezultă că a fost angajat la Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. în această funcţie la data de 1.08.2007, după ce în cursul lunii iulie 2007, fără a avea un contract încheiat cu societatea şi fără a fi plătit, a studiat documentele contabile şi balanţele societăţii încercând să se familiarizeze cu activitatea acesteia. După ce a fost angajat în funcţia de director economic de inculpatul B., a fost chemat de acesta din urmă, i-a prezentat cele două contracte de asistenţă juridică şi i-a cerut să le semneze; a mai arătat că, deşi a constatat că acestea erau încheiate la o dată anterioară angajării sale în funcţia de director economic, a acceptat să le semneze, întrucât nu şi-a pus problema că ar putea fi ceva în neregulă cu acestea.

Din probele administrate rezultă că inculpatul B. a încheiat cele două contracte de asistenţă juridică la data de 06.07.2007 fără a avea aprobarea consiliului de administraţie al societăţii, deşi potrivit art. 18 lit. j) din Statutul Societăţii Feroviare de Turism, competenţa de a aproba încheierea contractelor de prestaţii de servicii financiar-contabile şi juridice cu terţii revine acestui organ de conducere al societăţii, inculpatul exercitându-şi astfel, atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor).

Contrar celor arătate de apărare, contractele nu au fost "ratificate" de consiliul de administraţie al societăţii la data de 30.07.2007.

De asemenea, inculpatul a încheiat acest contract fără a avea avizul compartimentului financiar şi al celui juridic, exercitându-şi, astfel, atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) (Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează în principal: a) angajamente legale şi bugetare) şi art. 11 din O.G. nr. 119/1999 (Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10, din punct de vedere al: a) legalităţii şi regularităţii; b) încadrării în limitele angajamentelor bugetare stabilite potrivit legii) ce reglementează controlul financiar preventiv şi a angajat prin intermediul acestuia cheltuieli cu onorarii de avocat peste limita maximă stabilită prin Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2007, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 (Sumele aprobate în partea de cheltuieli a bugetului, în cadrul căruia se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.), şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea (…) economicităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public.

Cu privire la acest ultim aspect, a constatat că în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, pe anul 2007, au fost aprobate cheltuieli cu comisioane şi onorarii în sumă de doar 32.160 RON, conform contractului de reprezentare în litigiul cu societatea J. (din 2006 cu societatea de avocatură DD., astfel că suma respectivă a fost bugetată corespunzător pentru anul 2007), fără a fi prevăzute şi alte cheltuieli cu onorarii de avocat. Cu toate acestea, în perioada în care a exercitat atribuţiile de director general al societăţii, inculpatul B. a aprobat plata către Societatea Profesională de Avocaţi "I.", a sumei de 34.752 RON, reprezentând contravaloarea unor facturi emise pentru serviciile aferente perioadei 6.07.2007 - 6.09.2007, care în realitate nu au fost prestate.

Cu alte cuvinte, numai pentru o perioadă de două luni inculpatul B. a aprobat plata unor sume ce erau mai ridicate decât întreg bugetul pe un an alocat tuturor sumelor reprezentând comisioane şi onorarii avocaţiale.

Fiind audiat cu privire la valoarea onorariilor prevăzute de fiecare dintre cele două contracte, raportat la sumele prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor, martorul T., atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, a arătat că nu s-a pus problema stabilirii, prin hotărâre a Consiliul de administraţie, a unei limite a onorariului întrucât acesta era, oricum, prevăzut în bugetul aferent anului 2007.

La 15.10.2007, inculpata A. a revenit din concediul de maternitate, dată la care inculpatul B. a demisionat din funcţia deţinută şi şi-a încetat activitatea în cadrul societăţii.

În perioada în care a exercitat atribuţiile funcţiei de director general, inculpatul B. a aprobat plata următoarelor facturi emise de Societatea Profesională de Avocaţi "I.":

În baza contractului nr. x/2007:

- factura nr. x/7.08.2007 în valoare de 13.328 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 6.07.2007-6.08.2007. Suma a fost achitată prin Convenţia de plată nr. x/5.09.2007 încheiată între SFT-CFR S.A., reprezentată de inculpatul B., societatea FF. S.A. şi Societatea Profesională de Avocaţi "I."; factura a primit viza de control financiar preventiv la data de 3.09.2007;

- factura nr. x/19.09.2007 în valoare de 5.000 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 7.08.2007-6.09.2007. Suma a fost achitată în perioada în care inculpatul exercita atribuţiile funcţiei de director, prin chitanţa nr. x/20.09.2007 .

- factura nr. x/19.09.2007 în valoare de 5.000 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 7.08.2007-6.09.2007. Suma a fost achitată în perioada în care inculpatul exercita atribuţiile funcţiei de director, prin chitanţa nr. x/15.10.2007; factura a primit viza de control financiar preventiv la data de 27.09.2007.

În baza contractului nr. x/2007:

- factura nr. x/7.08.2007 în valoare de 11.424 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 6.07.2007-6.08.2007. Suma a fost achitată prin Convenţia de plată nr. x/5.09.2007 încheiată între SFT-CFR S.A., reprezentată de inculpatul B., societatea FF. S.A. şi Societatea Profesională de Avocaţi "I."; factura a primit viza de control financiar preventiv la data de 3.09.2007.

Dispunând aceste plăţi, inculpatul a încălcat prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 14 alin. (3) teza I şi a II-a din Legea nr. 500/2002 precum şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999.

Pe de o parte, inculpatul a încălcat limitele maxime stabilite în buget pentru onorariile de avocat, dispunând plata pentru numai două luni a unei sume ce depăşea bugetul pentru un an întreg şi care nu se regăsea prevăzută în bugetul anual iar, pe de altă parte, a dispus efectuarea acestor plăţi deşi serviciile respective nu au fost efectuate.

Ca urmare a acţiunilor inculpatului, patrimoniul SFT-CFR S.A. a fost prejudiciat cu suma de 34.752 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Societatea Profesională de Avocaţi "I." pentru servicii ce nu au fost prestate, dar care i-au fost achitate ca urmare a plăţilor aprobate în mod direct de inculpat, aceste sume constituind un folos necuvenit pe care societatea de avocatură l-a obţinut ca urmare a faptei de abuz în serviciu săvârşită de inculpat.

În ce priveşte fictivitatea serviciilor prestate de societatea de avocatură, Curtea a reţinut următoarele:

Referitor la contractul nr. x/2007, ce a avut drept obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru activităţi curente ale societăţii, redactarea, verificarea şi avizarea de contracte la solicitarea acesteia, reprezentarea în faţa instanţelor de judecată şi arbitraj în litigii cu terţii, precum şi acordarea de consultaţii scrise la cererea expresă a clientului, din actele dosarului rezultă că la baza emiterii facturilor nr. x/7.08.2007 (pentru serviciile prestate în perioada 6.07.2007-6.08.2007) şi a facturilor nr. x/19.09.2007, nr. y/19.09.2007 şi nr. x/19.09.2007 (pentru serviciile prestate în perioada 7.08.2007-6.09.2007) au stat rapoartele întocmite de societatea de avocatură. În conţinutul acestora sunt consemnate următoarele activităţi desfăşurate de reprezentanţii acesteia:

Pentru luna iulie 2007: asistenţă/consultanţă juridică zilnică pentru conducerea societăţii; consultanţă litigiu de muncă Momeu - formulare recurs împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti; asistenţă reintegrare salariat conform hotărârii executorii a Tribunalului Bucureşti; luarea la cunoştinţă a problemelor juridice generale ale societăţii şi formulare cereri de situaţii pentru principalii cocontractanţi ai societăţii; analiză şi studiu pentru principalii clienţi - creditori sau debitori ai societăţii pe baza documentaţiei puse la dispoziţie de personalul societăţii, respectiv departamentul juridic şi urmărire contracte: S.C. GG., S.C. Feral, S.C. HH., S.C. II., S.C. JJ., S.C. KK., S.C. LL.; analiza situaţiei restanţelor pe care societatea le are către bugetul de stat ca urmare a neplăţii TVA şi a consecinţelor juridice a procedurilor de executare silită de către ANAF împotriva societăţii; analiza contractelor de închiriere aflate în prezent în derulare cu diferite societăţi şi a solicitărilor acestora de prelungire a contractelor de închiriere; analiza raporturilor dintre societate şi sindicatele aflate în societate şi asistenţa societăţii la negocierea pretenţiilor acestora; asistarea conducerii în formularea unei strategii pe termen mediu şi lung cu privire la societate şi comunicări, note informative, contacte zilnice, directe şi telefoane cu personalul societăţii şi cu conducerea acesteia.

Pentru luna august 2007: asistenţă/consultanţă juridică zilnică pentru conducerea societăţii; asistarea conducerii în formularea unei strategii pe termen mediu şi lung cu privire la societate; luarea la cunoştinţă a problemelor juridice generale ale societăţii şi formulare cereri de situaţii pentru principalii cocontractanţi ai societăţii; analiză şi studiu pentru principalii clienţi - creditori sau debitori ai societăţii pe baza documentaţiei puse la dispoziţie de personalul societăţii, respectiv departamentul juridic şi urmărire contracte; propunere de vânzare directă a bunurilor imobile sechestrate în prezent de ANAF către terţi, în baza unei proceduri prevăzută de Codul de procedură fiscală de vânzare directă, cu acordul ANAF; consultanţă pentru prelungirea termenelor de închiriere a unor contracte aflate în derulare sau la final; formalităţi în vederea rezilierii unor contracte de închiriere considerate de către conducerea societăţii ca neoportune sau prejudicioase pentru societate; formulare de notificări pentru invitarea la conciliere pentru S.C. Feral, ca procedură prealabilă prevăzută de C. proc. civ. deschiderii unui litigiu; formulare de notificări pentru invitarea la conciliere pentru S.C. HH., ca procedură prealabilă prevăzută de C. proc. civ. deschiderii unui litigiu; formulare de notificări pentru invitarea la conciliere pentru S.C. MM., ca procedură prealabilă prevăzută de C. proc. civ. deschiderii unui litigiu; formulare somaţie de plată împotriva S.C. NN. şi trimitere la instanţa competentă; formulare întâmpinare în dosarul x/2007 în care SFT este intimată iar S.C. GG. este apelantă; formulare întâmpinare în dosarul x/2007 şi y/2007 în care SFT este intimată iar S.C. Feral este revizuientă şi contestatoare; situaţie juridică a societăţii comunicată la cererea conducerii în vederea pregătirii audienţei la Ministerul Transporturilor şi comunicări, note informative, contacte zilnice, directe şi telefonice cu personalul societăţii şi cu conducerea acesteia.

În acest sens, s-a reţinut că deşi "oportunitatea" încheierii contractului a fost aprobată abia la data de 30.07.2007 prin Hotărârea nr. 6/30.07.2007, totuşi plata s-a efectuat inclusiv pentru presupuse activităţi din luna iulie 2007.

În ce priveşte activitatea de "asistarea conducerii în formularea unei strategii pe termen mediu şi lung cu privire la societate" instanţa de fond nu a identificat nicio dovadă concretă a formulării unei asemenea "strategii", marea majoritate a celorlalte "activităţi" indicate în raport vizează, la o simplă lectură, aspecte ce ţin de eficienţa economică a societăţii şi mai puţin chestiuni de ordin juridic.

Din examinarea rapoartelor societăţii de avocatură precum şi a documentelor depuse ca dovadă a executării prestaţiei, rezultă că litigiile pentru care societatea ar fi beneficiat de asistenţă juridică nu sunt cele complexe, aşa cum se menţionează în hotărârea consiliului de administraţie, ci este vorba despre chestiuni de ordin curent, ce puteau fi rezolvate fără probleme de juriştii angajaţi ai societăţii SFT S.A., respectiv formularea unor convocări la conciliere a unor societăţi ce datorează diverse sume de bani SFT-CFR S.A., două cereri de chemare în judecată a unor societăţi pentru debite de 5221,54 RON şi, respectiv, 21.487,02 RON, sau un număr redus de notificări, somaţii de plată, întâmpinări formulate în dosare având ca obiect cereri de revizuire, toate având o pagină sau maxim două.

Niciunul dintre documente nu a fost întocmit în luna iulie 2007, deşi societatea de avocatură a întocmit raport pentru luna iulie 2007, a emis factură, iar contravaloarea acesteia a fost achitată de societate.

Documentele întocmite în luna august 2007 şi depuse la dosar nu reprezintă prestaţii efective, ci solicitări adresate de societatea de avocatură inculpatului B., privind comunicarea unor copii ale dosarelor de instanţă, precum şi a copiilor cererilor de chemare în judecată, de pe întâmpinări, cereri reconvenţionale, încheieri de şedinţă, a actelor depuse la dosar de părţi, precum şi a unor înscrisuri privind raporturile dintre SFT-CFR S.A. şi societăţile reclamante, poziţia procesuală a SFT S.A. în aceste cauze etc., toate fiind necesare în vederea "construirii strategiei".

Din examinarea conţinutului dosarelor Tribunalului Tulcea nr. 1408/88/2007 (în fapt dosarul x/2007) şi 1390/88/2007, rezultă că deşi societatea de avocatură raportează întocmirea în aceste cauze, în luna august 2007, a unor întâmpinări, acestea nu se regăsesc la dosar; niciun reprezentant al SFT S.A. nu s-a prezentat la termenul acordat la data de 14.09.2007 de Tribunalul Tulcea în cauza nr. 1409/88/2007, aspect ce rezultă chiar din conţinutul deciziei civile nr. 651/14.09.2007, în care nu se face referire la nicio întâmpinare; o situaţie similară fiind identificată şi în dosarul cu nr. x/2007, cu acelaşi termen de judecată.

În dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Braşov, în care societatea de avocatură a relevat întocmirea unei întâmpinări în luna august 2007, s-a constatat că întâmpinarea a fost expediată la data de 03.09.2007, fără însă ca vreun avocat să participe la vreun termen de judecată, în condiţiile în care anterior, la fond, SFT S.A. a fost efectiv reprezentată, la fiecare termen, de consilier juridic, martorul S., care a obţinut o soluţie favorabilă pentru societate.

Din verificările efectuate de instanţă a reieşit că, în volumul 13 dup, filele x, reprezentanţii societăţii de avocatură au depus la data de 23.06.2016 diverse documente, cu intenţia de a dovedi îndeplinirea mandatului avocaţial dat de SFT-CFR, atât pentru litigiile cu societatea J. S.A. cât şi pentru "celelalte recuperări de debite sau reorganizări ale raporturilor juridice", însă din conţinutul lor rezultă că niciunul nu a fost întocmit în perioada 6.07.2007-6.09.2007, perioadă pentru care s-au emis facturile, ci au fost întocmite în cursul lunilor octombrie 2007, noiembrie 2007 şi martie 2008. Totodată, au fost depuse înscrisuri nedatate sau din cursul anului 2009, precum şi copia unei împuterniciri avocaţiale care nu are nicio legătură cu SFT CFR S.A.. De asemenea, parte din aceste înscrisuri sunt solicitări ale unor înscrisuri de la SFT CFR S.A., a unor copii de pe hotărâri, a situaţiei juridice a imobilelor executate silit, precum şi răspunsuri la notificările vizând rezilierea contractelor de asistenţă juridică, din data de 25.06.2008, procese-verbale din iunie şi iulie 2008 privind predarea de către "I." a înscrisurilor primite de la SFT CFR S.A. şi a unui număr de patru facturi proforme datate 27.06.2008, pentru perioada 07.06. - 27.06.2008.

Mai mult, convocările la conciliere datate 03.09.2007 şi depuse la dosar sunt semnate de inculpatul B. şi nu au nicio legătură cu societatea de avocatură (filele x dup). De asemenea, cererea de chemare în judecată a S.C. NN. S.R.L., datată 03.09.2007, cererea de chemare în judecată a S.C. MM. S.A. din 06.09.2007 şi notificarea din 06.09.2007 privind S.C. OO. S.R.L., revenirea din 24.09.2007 către această societate, sunt semnate de inculpatul B. şi nu de vreun reprezentant al societăţii de avocatură.

Cu privire la realitatea prestării serviciilor menţionate de societatea de avocatură, respectiv "comunicări, note informative, contacte zilnice, directe şi telefonice cu personalul societăţii şi cu conducerea acesteia", au fost audiaţi inculpatul B. şi martorii S. (consilier juridic), O. (director tehnic), P. (şef Serviciu control financiar de gestiune/Director economic) şi R. (şef Serviciu resurse umane).

Din declaraţia inculpatului B. rezultă că, contractul nr. x/6.07.2007 avea ca obiect acordarea consultanţei juridice pentru probleme cotidiene ale societăţii, cum ar fi analiza contractelor deja existente sau luarea de măsuri juridice contractuale care să permită creşterea chiriilor la contractele de închiriere sau rezolvarea problemelor de legalitate cu contractele de muncă, însă nu a putut preciza, în concret, în ce au constat serviciile prestate de societatea de avocatură, arătând că de aceste probleme nu se putea ocupa consilierul juridic al societăţii, întrucat la momentul semnării contractului de asistenţă juridică, acesta se afla în concediu.

Din declaraţiile martorilor S., O., P. şi R. rezultă că nu au beneficiat de niciun serviciu din partea societăţii de avocatură. În plus, martorul R. a arătat că până la plecarea sa din societate (noiembrie 2008), SPA "I." nu a reprezentat societatea în cadrul litigiilor de muncă, în acest domeniu implicându-se consilierii juridici.

Cu privire la contractul nr. x/6.07.2007, ce a avut ca obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru problemele juridice legate de litigiile societăţii cu societăţile J. S.A. Braşov şi SAAF S.A., din actele dosarului rezultă că, la baza emiterii facturilor nr. x/7.08.2007 (pentru serviciile prestate în perioada 6.07.2007-6.08.2007) şi a facturilor nr. x/19.09.2007, nr. y/19.09.2007 şi nr. x/19.09.2007 (pentru serviciile prestate în perioada 7.08.2007-6.09.2007) au stat rapoartele întocmite de societatea de avocatură. În conţinutul acestora sunt consemnate următoarele activităţi desfăşurate de reprezentanţii acesteia:

Pentru luna iulie 2007: analizarea stadiului litigiilor pe care societatea le are cu S.C. J. S.A. Braşov; solicitarea de documente şi informaţii cu privire la raporturile juridice dintre societate şi S.C. J. S.A.;- solicitarea de documente şi informaţii cu privire la raporturile juridice dintre societate şi S.C. SAAF S.A.; solicitarea de documente şi informaţii cu privire la raporturile juridice dintre societate şi S.C. CNCFR S.A.; formulare contestaţie la executare împotriva publicaţiei de vânzare 190/2006; participare la medierea pe care Ministrul Transporturilor a convocat-o la propunerea SAAF; întâlniri cu reprezentanţii SAAF pentru găsirea unei soluţii comune în vederea rezolvării conflictului cu J. şi formularea unei strategii pe termen mediu şi lung pentru recuperarea sumelor pe care S.C. J. le-a executat de la SFT.

Pentru luna august 2007: formulare contestaţie la executare împotriva suplimentului la raportul de expertiză de evaluare a bunurilor SFT ce urmează a fi vândute în cadrul procedurii de executare silită; participare la consultanţa pe care conducerea SFT a avut-o cu conducerea SAAF; pregătirea documentaţiei şi elaborarea unui material în vederea audienţei pe care conducerea SFT a solicitat-o la Ministrul Transporturilor pentru medierea litigiului dintre SFT, SAAF şi CNCFR; urmărire dosare aflate pe rolul Judecătoriei Galaţi având ca obiect contestaţii la executare ale SFT; formulare de notificări pentru invitarea la conciliere pentru SAAF S.A., ca procedură prealabilă prevăzută de C. proc. civ. deschiderii unui litigiu; formularea unei strategii pe termen mediu şi lung pentru recuperarea sumelor pe care S.C. J. le-a executat de la SFT.

Din examinarea rapoartelor societăţii de avocatură precum şi a documentelor depuse ca dovadă a executării prestaţiei, a rezultat că niciunul dintre documente nu a fost întocmit în luna iulie 2007, deşi societatea de avocatură a întocmit raport, a emis factură iar contravaloarea acesteia a fost achitată de societate.

Din documentele de întocmite SPA "I." în luna august 2007, rezultă că acestea au ca obiect prezentarea contextului în care SFT-CFR S.A. a ajuns să fie executată de societatea J. S.A., fără a fi propuse soluţii concrete de soluţionare a problemelor litigioase cu această societate.

Curtea a constatat, totodată, că la data de 22.08.2007 "I.", primind o citaţie de la conducerea societăţii SFT S.A., a pus în vedere tot SFT S.A. să le explice care este obiectul dosarului, să comunice o copie a dosarului de instanţă, a întâmpinării, încheierilor de şedinţă şi actelor depuse la dosar de părţi, contractului şi alte aspecte, precum şi ca SFT S.A. să solicite informări despre S.C. MM. S.R.L. la Oficiul Registrului Comerţului, deşi obligaţia avocatului ar fi fost să studieze dosarul respectiv şi să acţioneze în interesul părţii, iar nu să ceară părţii să facă aceste demersuri.

Niciunul dintre documentele depuse la data de 23.06.2014 de reprezentanţii societăţii de avocatură, pentru a dovedi îndeplinirea corespunzătoare a mandatului avocaţial dat de SFT-CFR pentru litigiile cu societatea J. S.A. nu a fost realizat în perioada 6.07.2007-6.09.2007, pentru care s-a emis factura.

Mai mult, în adresa emisă de "I." şi înregistrată la SFT S.A. la data de 27.08.2007, se face o prezentare generală a aspectelor care au condus la executarea silită a SFT S.A. de către S.C. J. S.A., indicându-se ca una dintre cauze "specularea de către S.C. J. S.A. Braşov a deficienţelor sistemului juridic şi în special a celui judecătoresc (magistraţi, executori, avocaţi), deficienţe semnalate în diverse rapoarte ale unor organisme non guvernamentale sau instituţii europene, cum ar fi corupţie şi incompetenţă", avocaţii recunoscând în mod expres că obiectul contractului de asistenţă juridică este aproape imposibil de atins: "Faţă de situaţia foarte gravă în care se află din punct de vedere financiar societatea, este imperioasă recuperarea contravalorii activelor executate de la SAAF, ca societate care a rămas după divizare cu debitul faţă de J., mai ales că, la acest moment, este aproape imposibilă întoarcerea procedurilor efectuate de către J. şi recuperarea activelor. În acest sens, am demarat procedura judiciară de încercare de reglementare pe cale amiabilă a acestui litigiu şi urmează să ne întâlnim cu reprezentanţii SAAF pentru a discuta posibilităţile care există pentru stingerea debitului într-un mod care să afecteze cel mai puţin cele două societăţi".

Nu rezultă din niciun înscris că, ulterior emiterii acestei adrese, s-a făcut vreun demers în sensul arătat. Singura activitatea pe care societatea de avocatură a întreprins-o a fost de a convoca, la data de 07.05.2008, la conciliere, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi a celor ai SAAF S.A., în contextul în care consiliul de administraţie al SFT CFR S.A. era numit chiar de Ministerul Transporturilor, iar SAAF era o societate aflată tot sub autoritatea Ministerului Transporturilor, unic acţionar, deci, în aceeaşi situaţie ca şi S.C. SFT CFR S.A.

Din declaraţia martorului P. rezultă că au existat mai multe situaţii în care cei desemnaţi să aplice viza de control financiar preventiv au avut dificultăţi în a o aplica, din cauza faptului că documentele justificative ale facturilor emise de societatea de avocatură, constau în rapoarte în care erau menţionate activităţi cu caracter general.

Acelaşi lucru reiese şi din declaraţia martorului R., şef al Serviciului personal, care a precizat şi în faţa instanţei că, iniţial, prin ordin al directorului general al societăţii a fost desemnat să acorde viza "certific sub aspectul realităţii şi legalităţii" pe documente în legătură cu resursele umane, însă după ce inculpatul B. a preluat atribuţiile de director general, printr-o a celui din urmă a fost desemnat să avizeze şi documentele emise în baza celor două contracte de asistenţă juridică încheiate cu Societatea de Avocatură I. (ordinul nr. 61/22.08.2007 şi Anexa la acesta, fila x faţă şi verso, vol. X). Martorul a arătat că desemnarea sa pentru aplicarea vizei pe aceste documente s-a făcut în contextul în care consilierul juridic al societăţii a refuzat să se implice în aceste activităţi iar ceilalţi angajaţi ai societăţii refuzau, la rândul lor, pe motiv ca nu au pregătire în domeniul juridic. Deşi nici martorul nu avea studii în materie, aspect adus la cunoştinţă inculpatului B., acesta a luat totuşi decizia repartizării acestor atribuţii. La întoarcerea din concediu a inculpatei A., martorul a solicitat în scris înlocuirea sa explicându-i acesteia că, datorită formei în care a fost redactat contractul, întâmpină dificultăţi în a identifica activităţile efectuate de avocaţi, respectiv dacă s-a prestat sau nu vreun serviciu de asistenţă sau dacă s-a răspuns sau nu solicitărilor venite din partea instanţelor, în contracte neexistând nicio cheie de verificare a realităţii prestaţiilor.

Declaraţiile martorilor sunt confirmate şi de Nota nr. x/20.11.2007 întocmită de şeful Serviciului urmărire contracte şi facturi din cadrul SFT-CFR S.A., în care se arată, cu referite la facturile emise de societatea de avocatură pentru serviciile aferente lunilor iulie- august 2007, "caracterul general al rapoartelor în cazul contractului nr. x/6.07.2007 - o înşiruire de elemente fără relevanţă privind studiul contractelor comerciale, au determinat reţineri de a viza facturile", faptul că pentru facturile aferente lunii iulie 2007, viza "certific sub aspectul realităţii şi legalităţii" s-a acordat abia la data de 29.08.2007, iar viza de control financiar preventiv la 3.09.2007. În ceea ce priveşte facturile aferente lunii august 2007, acestea au fost returnate la emitent pentru refacere, întrucât perioada facturată şi cursul valutar erau eronate, ceea ce a generat reproşuri din partea conducerii societăţii (la acel moment inculpatul B.).

Curtea a constatat, totodată, în urma analizei declaraţiilor martorilor şi a înscrisurilor depuse la dosar că avocaţii de la "I." erau percepuţi de angajaţii SFT CFR S.A. ca fiind impuşi de conducerea Ministerului Transporturilor, precum şi faptul că cele două contracte de asistenţă juridică au fost încheiate contrar intereselor societăţii, fiind împovărătoare pentru aceasta din punct de vedere financiar. S-a mai reţinut că, pentru perioada 6.07.2007-6.09.2007 au fost plătite societăţii I." servicii de asistenţă juridică în valoare de 34.752 RON, care nu au fost prestate, în realitate.

Operaţiunile de plată au primit viza de control financiar preventiv propriu cu încălcarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, întrucât la baza acordării acesteia au stat documentele justificative certificate în privinţa realităţii şi legalităţii, cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din ordonanţă (potrivit cu care documentele justificative se certifică în privinţa realităţii şi legalităţii prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă), în speţă, viza fiind acordată de şeful Serviciului personal, care nu beneficiase de aceste servicii şi nu avea cunoştinţe juridice, aspect adus la cunoştinţa inculpatului B..

Urmare a acţiunilor inculpatului de încheiere în condiţii nelegale a celor două contracte s-a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale Societăţii Feroviare de Turism SFT CFR S.A.

Cât priveşte apărările inculpatului, în sensul că societatea trebuia protejată juridic, că nu avea o colaborare cu oficiul juridic al acesteia, nu exista consiliu de administraţie şi că nu a cunoscut faptul că societatea avea deja încheiat un contract de asistenţă juridică cu altă societate de avocatură Curtea a constatat, contrariul, respecti că societatea Societăţii Feroviare de Turism SFT CFR S.A. avea consiliu de administraţie, care, de altfel, s-a şi întrunit pentru avizarea unui contract de asistenţă juridică, conform probelor aflate la dosar. Cât priveşte "lipsa de colaborare cu oficiul juridic" ori împrejurarea că inculpatul nu ar fi cunoscut existenţa contractului anterior de asistenţă juridică, acestea sunt susţineri care demonstrează că inculpatul, în cel mai bun caz, nu cunoştea, de fapt, situaţia societăţii.

Chiar inculpatul a recunoscut că "oferta" de încheiere a contractelor a venit de la societatea de avocatură, că nu i-a cunoscut anterior pe avocaţi şi că aceştia l-au convins că pot opri executări silite", iar cu privire la onorariu a arătat că aceştia cunoşteau "situaţiile din Ministerul Transporturilor şi voiau să se protejeze prin contracte", dar şi faptul că "nu prea se agrea în societate această variantă a angajării casei de avocatură", motiv pentru care a negociat singur contractele de asistenţă juridică. Inculpatul a mai arătat şi faptul că la momentul la care a propus consiliului de administraţie încheierea contractelor, în realitate, acestea erau semnate "se ştia de forurile superioare de aceste contracte".

În acest sens a fost apreciată ca elecventă declaraţia martorului O., care a arăta că a luat cunoştinţă de încheierea contractelor de asistenţă juridică în luna august, de la colegi, care i-au comunicat că "este o casă de avocatură care le cere foarte multe documente, active, amplasarea şi starea lor", iar inculpatul B. i-a chemat pe angajaţi şi le-a spus să pună la dispoziţia avocaţilor toate actele societăţii, "unele dintre documentele predate nu aveau legătură cu litigiile, de exemplu, lista tuturor activelor şi a valorilor de inventar". De asemenea, martorul a precizat: "consilierul juridic nu a vrut de la începutul contractului să semneze facturile emise de societatea de avocatură şi apoi nu a mai vrut nici şeful serviciului personal".

Martorul a mai precizat că a solicitat inculpatei A. să încerce să rezolve situaţia cu contractele de asistenţă juridică încheiate cu "I.", întrucât sunt păguboase, acest aspect fiind discutat şi în consiliul de administraţie, colegii sugerându-i inculpatei A. să se adreseze ministerului, întrucât de acolo au venit avocaţii respectivi: "L-am întrebat şi pe domnul B., care mi-a comunicat că i-a găsit pe aceşti avocaţi pe holurile ministerului". Acesta a mai precizat că nu a avut nicio discuţie cu avocaţii respectivi care solicitau documente fără a purta vreo discuţie cu cineva din societate.

Relevantă este şi declaraţia martorului P., care a precizat că respectivele contracte "au fost impuse de sus", că erau păguboase pentru societate şi în perioada în care s-au încheiat, societatea avea conturile blocate şi legal, putea să facă numai plata salariilor, nu să încheie contracte noi. Din acest motiv, în cursul lunii noiembrie 2007, inculpata A. a ordonat un control cu propunere de desfacere a contractului de muncă pentru directorul economic. Facturile către "I." nu au mai fost achitate, deoarece compartimentele abilitate nu le mai vizau, acestea conţinând diverse nereguli sau fiind facturi proforme; pe PP. l-a văzut o singură dată în incinta societăţii. A mai arătat că unele facturi au fost returnate casei de avocatură pentru remedierea neregulilor, însă nu au fost emise alte facturi în locul lor .

În acelaşi sens este şi declaraţia martorei Q., care a arătat că au fost returnate facturi proforme sau care nu erau în regulă, însă nu s-a primit nici un răspuns de la casa de avocatură (fila 101ds.inst.fond).

Martorul R., şef serviciu resurse umane, a arătat că nu a avizat cele două contracte, care i-au fost aduse la cunoştinţă după ce au fost semnate, că firma de avocatură emitea facturile pentru prestaţii, iar martorul ar fi trebuit, conform dispoziţiilor directorului, să certifice acele facturi, în condiţiile prevăzute în contract, însă nu a găsit criterii concrete pe baza cărora să stabilească că activităţile au fost prestate, astfel că verifica numai dacă suma facturată este conform contractului, nu şi dacă activitatea prestată era conform contractului. Din acest motiv, a solicitat să i se ia această atribuţie (fila x ds. inst. fond). A mai precizat că "toată firma voia să fie reziliate acele contracte, înrucât erau scumpe pentru noi", iar inculpata A. a încercat să rezilieze pe cale amiabilă, fiindcă o reziliere în alt mod ar fi fost "acelaşi mare dezastru ca şi când ar continua, din punct de vedere financiar".

Martorul S., în calitate de consilier juridic, a precizat că nu a cunoscut încheierea acestor contracte, fiind în concediu, şi a solicitat conducerii să se stabilească ce atribuţii au el şi colegul său, cel de-al doilea consilier juridic, cu atât mai mult cu cât pentru litigiul cu societatea J. exista deja un alt contract cu o societate de avocatură . A mai precizat că singurul moment în care avocaţii de la "I." au apelat la el a fost momentul în care au solicitat predarea dosarelor pe care le avea în lucru şi că le-a dat lista cu dosarele, însă aceştia au tăiat de pe listă dosare, de care urmau să se ocupe în continuare consilierii juridici. La solicitarea angajaţilor de la serviciul personal a apreciat că directorul este cel care trebuie să confirme activitatea de consultanţă dată de avocaţi, din moment ce aceasta se referea numai la director. Acesta a confirmat împrejurarea că a cerut consiliului de administraţie să rezolve problema contractelor, care erau "păguboase pentru societate".

Acelaşi martor a mai arăta că în timpul executării silite avocaţii de la "I." repr ezentau în continuare Societatea Feroviară de Turism SFT CFR S.A., motiv pentru care martorul a sfătuit-o pe inculpata A. să se adreseze consiliului de administraţie şi la minister "şi cine i-a adus să discutăm problema şi să-i ia de aici".

Martorul T. a declarat că aprobarea a fost dată pentru oportunitatea încheierii unui contract, nu pentru încheierea unui contract cu o anume casă de avocatură şi nu s-a discutat despre un anume onorariu, şi nu s-a cunoscut faptul că respectivele contracte erau deja încheiate (fila x ds.inst. fond).

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului Z., care a precizat că în momentul în care a intrat în posesia contractului, acesta era deja semnat de inculpatul B. şi facturile de la casa de avocatură au început să apară imediat; a mai arăta că societatea deţinea un complex la Snagov, un hotel la Eforie Nord, un alt compex hotelier la Vatra Dornei, la Sinaia, spaţii comerciale în Gara de Nord, hotelul şi restaurantul L., de la care se făceau încasări cash. Atunci când veneau în incinta societăţii, avocaţii de la "I." se deplasau la cabinetul directorului .

Din declaraţiile martorilor rezultă că reprezentanţii firmei de avocatură veneau în societate, însă numai la inculpatul B., că au cerut numeroase acte, în mod special despre activele societăţii, însă nu au reprezentat societatea în litigii şi nu au concretizat aceste prezenţe în incinta societăţii prin niciun document.

S-a apreciat că din probatoriul administrat rezultă cu evidenţă că cele două contracte de asistenţă juridică au fost încheiate în mod abuziv, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în dauna, iar nu în folosul societăţii SFT - S.A., provocând nu numai prejudicii materiale ci şi o tulburare însemnată a activităţii SFT CFR S.A., din moment ce, urmare a încheierii contractelor într-o manieră care făcea imposibilă rezilierea s-a ajuns la executarea silită a societăţii.

Cu privire la apărarea inculpatului B., în sensul că până la data de 30.07.2007 nu a existat consiliu de administraţie al societăţii şi că nu s-a întrunit până la acea dată, Curtea a constatat contrariul din răspunsul transmis de Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală Management şi Strategie, din care rezultă că au existat ordine de constituire a consiliilor de administraţie, unele ce se regăsesc în arhiva ministerului, respectiv OMT nr. 175/2007 şi nr. 2020/2005; de la data înfiinţării societăţii (2003) şi anterior, au mai fost numite consilii de administraţie, fiind depuse în acest sens ordine emise în anii 2003, 2005, 2006 şi 2007 precum şi nr. 175 din 21.05.2007(fila x, vol. II), şi nr. 605 din 10.07.2007, singura diferenţă fiind aceea că QQ. a fost înlocuit cu RR.. De asemenea, în intervalul 21.05.2007 - 10.07.2007 consiliul s-a întrunit în datele de 13.06.2008 şi 14.06.2008, prin urmare, nu exista nicio urgenţă pentru încheierea contractelor respective fără aprobarea consiliului de administraţie.

Faţă de toate elemente probatorii, Curtea a constatat că fapta inculpatului B. de a încheia contractele de asistenţă juridică cu încălcarea legii şi de a efectua plăţi către societatea de avocatură "I." cu încălcarea legii, întruneşte elementele de tipicitate, atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În privinţa calităţii de funcţionar public a inculpatului, Curtea a reţinut că societatea SFT Turism S.A. este o societate pe acţiuni, cu capital integral de stat, singurul acţionar fiind Statul Român, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile de acţionar prin intermediul Ministerului Transporturilor.

De altfel, aşa cum însuşi inculpatul a recunoscut, numirea sa s-a făcut prin ordin al ministrului transporturilor, ca şi numirea consiliului de administraţie, care se face, de asemenea, prin ordin al ministrului. Toate deciziile în consiliul de administraţie se iau numai cu mandat de la Ministerul Transporturilor. Totodată, potrivit art. 24 alin. (3) dn statutul societăţii personalul S.F.T. - C.F.R. S.A. este supus Statutului personalului feroviar, reglementărilor specifice emise de autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare, precum şi Regulamentului de ordine interioară a societăţii.

Referitor la susţinerea inculpatului că în cazul acestei societăţi nu exista obligaţia controlului financiar preventiv, Curtea a constatat că, potrivit statutului societăţii, anexă la H.G. nr. 1227/2003, în conţinutul art. 20 - denumit "Controlul financiar preventiv" se menţionează că: " (1) S.F.T. - C.F.R. organizează şi exercită controlul financiar preventiv pentru documentele ce cuprind operaţiuni care se referă la drepturile şi obligaţiile patrimoniale, în faza de angajare şi de plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, cu respectarea tuturor prevederilor legale. (2) Controlul financiar preventiv se exercită prin organe de specialitate, potrivit legii."

În conţinutul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 se reglementează cadrul general de aplicare a legii finanţelor publice, respectiv "stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate limitativ domeniile bugetare guvernate de prevederile acestei legi, sub aspectul elaborării, aprobării, executării şi raportării lor, astfel că S.C. SFT CFR S.A. fiind o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, se încadrează în dispoziţiile de la lit. g) a textului normativ menţionat.

Fiind o instituţie publică îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 119/1999, care stabilesc obiectul şi modalitatea în care se realizează controlul financiar preventiv, respectiv "(…) controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 6 din punctul de vedere al legalităţii şi regularităţii şi încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite potrivit legii.

(...)Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice.

Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită de autorităţi competente, în mod unitar, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.

Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în următoarele forme:

a) controlul financiar preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra tuturor operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public;

b) controlul financiar preventiv delegat, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ai bugetului oricărui fond special, la Fondul naţional şi la agenţiile de implementare a fondurilor comunitare, precum şi la alte entităţi publice cu risc ridicat, prin controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice."

Totodată, s-a reţinut că societatea se supune şi regulilor instituite de Legea nr. 31/1990, fiind o societate comercială pe acţiuni, cu precizarea că singurul acţionar este Statul Român.

În ceea ce priveşte normele încălcate de inculpatul B., Curtea a reţinut încălcarea art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 10 alin. (1) lit. a) şi 11 din O.G. nr. 119/1999, art. 4 alin. (2) şi art. 14 alin. (3) teza I şi a II-a din Legea nr. 500/2002, precum şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea de delapidare, aşa cum s-a pus în discuţie din oficiu de instanţă, întrucât, într-adevăr, principala acţiune a inculpatului şi care a produs vătămarea drepturilor şi intereselor părţii civile este aceea de încheiere a contractelor de asistenţă juridică, cu încălcarea legii, iar plăţile ulterioare, derivate din derularea contractelor sunt consecinţa încheierii nelegale a respectivelor contracte de asistenţă juridică. În consecinţă, a constat că nu sunt întrunite în totalitate elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, chiar dacă scopul urmărit de inculpat a fost, practic, transferarea unor sume de bani în folosul societăţii de avocatură "I.", preferenţial şi fără prestarea unor servicii.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul B., în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 2481 C. pen..(1969), motivat de faptul că prin acţiunile sale acesta nu a produs consecinţe deosebit de grave în patrimoniul S.C. SFT - CFR S.A., Curtea a apreciat că este nefondată, având în vedere că acuzarea a reţinut în sarcina sa producerea unui prejudiciu de 34752 RON, care nu depăşeşte valoarea de 200.000 RON prevăzută de art. 183 C. pen., nici pe cae de 2.000.000 RON prev. de art. 146 C. pen. (1969).

În privinţa legii penale mai favorabile, Curte a apreciat că, raportat la limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de abuz în serviciu stabilite de C. pen. în vigoare, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, chiar majorate cu o treime, potrivit art. 132 din Legea 78/2000 în forma actuală, noua codificare este lege penală mai favorabilă pentru inculpat, întrucât în acest caz limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni închisoare, faţă de dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, varianta în vigoare la data săvârşirii faptei, pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.

În ce priveşte susţinerea apărării că nu sunt incidente dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta de abuz în serviciu în C. pen. ca infracţiune de sine stătătoare şi nu prin trimitere la alte legi, instanţa de fond a reţinut că nu există niucn temei pentru a exclude de plano aplicarea unei norme peale cuprinse în conţinutul unei legi speciale.

Referitor la susţinerea apărării că nu s-a probat împrejurarea că inculpatul B. ar fi obţinut un folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, pentru a fi incidente dispzoiţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, Curtea a constatat că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, a făcut dovada că folosul a fost necuvenit, în condiţiile în care societatea de avocatură "I." nu a prestat niciun serviciu asistenţă juridică conform contractelor încheiate cu S.C. SFT - CFR S.A.. În plus, inculpatul a urmărit obţinerea acestui folos de către societatea de avocatură "I.", aspect ce rezultă în mod evident din împrejurarea că a ales această societate fără nicio justificare iar clauzele cuprinse în cele două contracte de asistenţă juridică sunt contrare intereselor S.C. SFT CFR S.A.

Curtea a apreciat ca nefondată şi solicitarea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 741 din C. pen. (1969), reţinând că deşi acesta a achitat până la finalul cercetării judecătoreşti suma de 34752 RON, în cauză s-a produs şi cea de-a doua consecinţă prevăzută de norma de incriminare (atât de C. pen. 1969, cât şi de C. pen. în vigoare la acest moment), respectiv o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane juridice.

Astfel, a reţinut că prin încheierea şi semnarea în această formă, de către inculpat, a celor două contracte de asistenţă juridică, s-a produs o vătămare a drepturilor părţii civile SFT - CFR S.A., cele două contracte conţinând clauze care făceau imposibilă rezilierea fără plata unor sume mari de bani, nejustificate, indiferent de activitatea desfăşurată de societatea de avocatură. Acest fapt a permis în cele din urmă executarea silită a părţii civile şi a condus la scoaterea din patrimoniul acesteia a imobilului Hotel Restaurant L..

Infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului constă în încheierea de către acesta a contractelor în modalitatea şi în condiţiile menţionate anterior, acţiune ce a produs vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale SFT- CFR S.A., urmată de plata sumei de 34752 RON către "I." şi este consecventă celei de încheiere a contractului în condiţii nelegale.

Pentru aceste considerente, a apreciat că solicitarea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 741 C. pen. nu este fondată, întrucât vizează numai o parte a acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu şi a urmărilor acesteia.

La individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere, în principal, gravitatea concretă a faptei, dată de modul de săvârşire şi de urmarea produsă, dar şi împrejurarea că de la data săvârşirii faptelor a trecut o perioadă îndelungată de timp, fără a exista o culpă a inculpatului în acest sens.

Deopotrivă, a apreciat că însă că principala vinovăţie în cauza de faţă aparţine inculpatului B., care a încheiat contractele de asistenţă judiciară, în mod preferenţial, fără justificare şi pentru sume deosebit de împovărătoare pentru societate, cu încălcarea legii, într-o modalitate care făcea practic imposibilă rezilierea. Astfel, a reţinut că acţiunea inculpatului este cea care a declanşat lanţul cauzal ce a dus la executarea silită a Hotelului L., chiar şi în situaţia în care sumele de bani ar fi fost achitate de societate, modul în care au fost încheiate contractele a făcut ca partea civilă S.C. SFT - CFR S.A. să fie nevoită pentru o durată nedeterminată de timp să achite sume mari de bani către "I.", fără a fi efectuate servicii de asietenţă, bani luaţi, practic, din veniturile statului.

Ca atare, a apreciat că aplicarea inculpatului B. a unei pedepse de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a exercita o funcţie publică), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei.

2. În ceea ce priveşte prima infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., imputată inculpatei A.

S-a reţinut de către instanţa de fond că, la data de 15.10.2007, inculpata A. a revenit din concediul de maternitate, iar contractul încheiat de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. cu inculpatul B. a încetat prin acordul părţilor.

Din înscrisurilor aflate la dosar a rezultat că inculpata A. a încercat să determine reprezentanţii "I." să renunţe la contractul cu nr. x/06.07.2007 şi să renegocieze contractul cu nr. x/06.07.2007, relevante în acest sens fiind adresa nr. x/19.11.2007 prin SFT-CFR S.A. menţionează că nu îşi poate permite achitarea sumelor către societatea de avocatură, pe care le apreciază ca fiind costuri nejustificate pentru societate, facturile care nu au fost avizate la plată de către compartimentele societăţii, din cauza nespecificării acţiunilor concrete întreprinse şi care să justifice încasarea onorariilor, precum şi răspunsul transmis la data de 20.11.2007 de societatea de avocatură .

Prin adresa din 5.12.2007, S.C. SFT- CFR S.A. a solicitat casei de avocatură să prezinte, în scris, stadiul demersurilor efectuate şi fotocopii ale acţiunilor promovate în instanţă privind debitorii HH., SS. S.R.L., GG. S.R.L., Feral Tulcea, MM. S.R.L., II. S.A. (două contracte), TT. S.R.L., UU., precum şi toate actele care au fost făcute de către avocaţi în numele societăţii . Societatea de avocatură nu a comunicat aceste informaţii clientului şi a transmis un răspuns sumar, sens în care au fost făcute mai multe reveniri în ianuarie, februarie şi aprilie 2008, dup).

Societatea de avocatură "I." nici după plecarea inculpatului B. din S.C. SFT -CFR S.A. nu a întreprins demersuri în baza contractelor de asistenţă juridică, limitându-se la a depune câteva cereri şi plângeri Ulterior, aspect ce reiese din conţinutul adresei din 07.12.2007. De asemenea, avocaţii societăţii nu au acordat asistenţă directorului SFT-CFR S.A. şi nici nu s-a "elaborat" vreo strategie, aspect ce rezultă, spre exemplu, din viza de pe raportul de activitate din luna octombrie 2007, în care inculpata A. precizează expres că nu confirmă activitatea de asistenţă a directorului general şi nici "strategia" pentru societate.

Situaţia celor două contracte a fost discutată în şedinţa consiliului de administraţie din 27.03.2008, urmare a notei emise de inculpata A., în care sunt prezentate dezavantajele celor două contracte pentru societate, însă nu s-a ajuns la o concluzie, întrucât membrii consiliului de administraţie au solicitat "un punct de vedere juridic". Cu alte cuvinte, a fost necesar ca angajaţii societăţii pe postul de consilier juridic să formuleze un punct de vedere juridic cu privire la avocaţii aceleiaşi societăţi .

Nici în şedinţa consiliului de administraţie din 24.04.2008 nu s-a luat o decizie, membrii consiliului stabilind convocarea juristului societăţii şi a reprezentanţilor casei de avocatură precum şi studierea materialelor prezentate, pentru o şedinţă ulterioară. În aceeaşi şedinţă, inculpata A. aduce la cunoştinţă membrilor consiliului de administraţie că, din cauza inactivităţii avocaţilor de la "I.", pentru o parte din debitele restante ale unor societăţi către SFT CFR - S.A. a intervenit prescripţia .

În consecinţă, dat fiind faptul că în baza contractelor de asistenţă juridică nu s-au prestat activităţi, S.C. SFT - CFR S.A. nu a achitat sumele stabilite prin contract, iar la data de 29.05.2008 a anunţat societatea de avocatură că nu se doreşte continuarea contractelor, reiterând solicitarea de a se transmite stadiul dosarelor aferente contractului.

Ca urmare a neachitării de către Societatea Feroviară de Turism "SFT - CFR" S.A. a facturilor emise în perioada 15.10.2007- 6.12.2007 de Societatea Profesională de Avocaţi "I.", la data de 13.03.2008, această din urmă societate s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc "K.", care a constituit dosarele execuţionale nr. x/2008 şi nr. y/2008 (aferente celor două contracte de asistenţă juridică) şi a emis două somaţii prin care solicita plata sumei totale de 199.217 RON, reprezentând sume facturate (138.728,76 RON), penalităţi de întârziere (25.530,57 RON) şi cheltuieli de executare (34.957,67 RON), în caz contrar. urmând a se proceda la urmărirea silită a imobilului societăţii Hotel Restaurant L..

S-a reţinut în rechizitoriu că, deşi în bugetul de venitul şi cheltuieli pe anul 2008 al societăţii au fost aprobate cheltuieli cu comisioane şi onorarii în sumă de 580.000 RON, reprezentând cheltuieli cu onorariul avocaţilor, conform contractului de reprezentare legală în vigoare, precum şi onorariile executorilor judecătoreşti, după declanşarea executării silite, inculpata A., în calitate de director general al societăţii a aprobat doar plăţi parţiale din suma de plată comunicată prin somaţiile de plată emise de executorul judecătoresc, în perioada 15.05.2008-26.05.2008, motiv pentru care la data de 10.06.2008 imobilul societăţii, Hotel Restaurant L., a fost vândut la licitaţie.

Urmare a controlului declanşat de Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor, până la finalizarea urmăririi silite prin încheierea actului de adjudecare (27.06.2008), inculpata a achitat şi restul sumei de plată comunicată prin somaţiile de plată emise de executorul judecătoresc, omiţând să plătească penalităţile de întârziere prevăzute în cele două contracte de asistenţă juridică, ceea ce a determinat ieşirea activului din patrimoniul societăţii. Ca atare, prin neachitarea în întregime a sumelor pentru care a fost declanşată procedura executării silite, inculpata a încălcat prevederile art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (potrivit cu care directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii), precum şi pe cele ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 (conform cărora persoanele care gestionează patrimoniul public, au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public). În acest fel, patrimoniul S.C. SFT-CFR S.A. ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.790.666 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L., compus din drept de proprietate asupra clădirii şi drept de folosinţă asupra terenului aferent, în suprafaţă de 1218,35 mp (variantă ce reflectă situaţia juridică reală a imobilului) şi preţul cu care imobilul a fost vândut la licitaţie.

Totodată, interesele legitime ale Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. au fost vătămate întrucât, prin pierderea principalului activ datorită modului defectuos în care inculpata A. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, au fost vătămate interesele legitime ale societăţii de a realiza profit prin exploatarea acestui activ.

Relativ la această acuzaţie, Curtea a apreciat că acţiunile şi omisiunile inculpatei A. nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (şi nici ale celor ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu), ci pot face obiectul unui litigiu civil între societatea S.C. SFT-CFR S.A. şi inculpată.

Pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu este necesar ca făptuitorul să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă, or, din probatoriul administrat în cauză, respectiv corespondenţa purtată de societatea S.C. SFT-CFR S.A. cu "I.", reiese că motivul pentru care inculpata A. şi angajaţii societăţii, nu au avizat şi achitat sumele facturate pe baza celor două contracte, a fost că societatea de avocatură nu a efectuat activităţi de consultanţă sau reprezentare a societăţii în relaţiile cu terţii. Acest aspect rezultă cu evidenţă din probele administrate şi analizate la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului B..

La data de 19.12.2007, în contextul neachitării de către Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a facturilor emise la data de 15.10.2007, Societatea Profesională de Avocaţi "I." a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti învestirea cu formulă executorie a contractelor de asistenţă judiciară nr. x/2007 şi nr. x/2007, cerere admisă de instanţă prin încheierea din data de 18.01.2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007.

La data de 26.02.2008, întrucât Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. nu achitase contravaloarea facturilor nr. x/15.10.2007, nr. y/15.10.2007, nr. z/15.10.2007, şi nr. x/06.12.2007 şi nici contravaloarea proformei nr. 1/4.03.2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." s-a adresat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K.", solicitând executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2007, fiind astfel constituit dosarul execuţional nr. x/2008 . La aceeaşi dată Societatea Profesională de Avocaţi "I." s-a adresat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K.", solicitând executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2007, fiind astfel constituit dosarul execuţional nr. x/2008 .

La data de 13.03.2008, în dosarul execuţional nr. x/2008, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea debitului rezultat din contractul nr. x/6.07.2007, cu luarea în considerare a penalităţilor de 0,3%/zi scadente la data de 11.03.2008, este de 75.811,82 RON, calculând, totodată, cheltuieli cu executarea silită în sumă de 17.293,53 RON, ce cad în sarcina debitoarei; la stabilirea debitului, inculpatul a luat în calcul şi suma de 26.652,906 RON reprezentând contravaloarea facturii proforme nr. x/4.03.2008 .

În dosarul execuţional nr. x/2008, la aceeaşi dată, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea debitului rezultat din contractul nr. x/6.07.2007, cu luarea în considerare a penalităţilor de 0,3%/zi scadente la data de 11.03.2008, este de 88.447,52 RON, calculând, totodată, cheltuieli cu executarea silită în sumă de 17.644,14 RON ce cad în sarcina debitoarei. Şi la stabilirea acestui debit, inculpatul a luat în calcul suma de 31.095,06 RON reprezentând contravaloarea facturii proforme nr. x/4.03.2008 .

Ca urmare, în ambele dosare, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a fost somată ca în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei să plătească debitul calculat şi cheltuielile cu executarea silită (în valoare totală de 93.105,34 RON în dosarul execuţional 79/2008 şi de 106.111,66 RON în dosarul execuţional 80/2008), în caz contrar, urmând a se proceda la executarea silită, inclusiv în modalitatea urmăririi silite imobiliare având ca obiect bunurile imobile aflate în proprietatea societăţii, fiind indicat în mod expres imobilul "Hotel-Restaurant L.". Pentru plata debitului, Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. i-a fost indicat contul de consemnaţiuni al statului nr. x, cu precizarea contului nr. x.01.02 deschis la VV. - Sucursala Municipiului Bucureşti, pe seama şi la dispoziţia B.E.J.A. "K.", dovada achitării urmând a fi comunicată executorului judecătoresc.

Somaţiile au fost primite de SFT-CFR S.A. la data de 17.03.2008, iar la data de 24.03.2008, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a depus la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o contestaţie la executare (dosar nr. x/2008) îndreptată împotriva executării silite pornite de B.E.J.A "K." în dosarul de executare nr. 79/2008, solicitând instanţei să dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, constatarea nulităţii absolute a titlului executoriu în temeiul căruia se efectuează executarea şi anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză .

La aceeaşi dată societatea a formulat o contestaţie şi în dosarul de executare nr. 80/2008, solicitând instanţei să dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei (dosar nr. x/2008), constatarea nulităţii absolute a titlului executoriu în temeiul căruia se efectuează executarea şi anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză .

La data de 26.03.2008, în dosarul instanţei nr. x/2008, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a fost citată pentru data de 10.04.2008, în calitate de contestator, punându-i-se în vedere ca, sub sancţiunea anulării, până la termenul acordat să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 204 RON, timbrul judiciar în valoare de 3 RON, precum şi o cauţiune de 10% din suma ce face obiectul contestaţiei. Şi în dosarul instanţei nr. x/2008, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a fost citată, în mod similar, pentru aceeaşi dată, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar şi a cauţiunii, sub sancţiunea anulării acţiunii.

Citaţiile, primite la Cabinetul directorului general al Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. la data de 31.03.2008, au fost repartizate martorului S., în calitate de consilier juridic al societăţii şi directorului economic, pentru luarea măsurilor corespunzătoare .

La data de 8.04.2008, martorul a întocmit un referat prin care a solicitat eliberarea sumei de 417 RON, necesară pentru achitarea taxelor judiciare de timbru şi a timbrelor judiciare în dosarele Judecătoriei Sectorului 1 nr. 4763/299/2008 şi nr. 4764/299/2008, precum şi a sumelor de 10.611,166 RON şi 9310,534 RON necesare pentru achitarea cauţiunilor de 10% în vederea suspendării executării, aprobat de inculpata A. şi transmis spre avizare directorului economic.

Martora Q., şef serviciu financiar contabilitate ce îl înlocuia pe directorul economic aflat în concediu, a menţionat în scris pe raportul întocmit de consilierul juridic că există disponibilităţi doar pentru achitarea taxei de timbru, astfel încât i-a eliberat inculpatului S. doar suma de 417 RON. Ca urmare, la data de 8.04.2008, cu dispoziţia de plată nr. x, acesta a achitat doar valoarea taxelor judiciare de timbru şi a timbrelor judiciare din cele două dosare, nu şi cauţiunea solicitată pentru suspendarea executării silite.

În acest sens, martora Q. a arătat că în ziua în care a primit referatele pentru plata taxelor de la juristul societăţi nu mai existau disponibilităţi în casierie, societatea avea datorii mari, conturile blocate şi se lucra numai cu numerar. A mai precizat martora că inculpata A. i-a dispus, verbal, să vireze suma în contul executorului judecătoresc la dispoziţia M. şi că societatea avea mai multe conturi, iar aceste plăţi au fost făcute dintr-un cont care nu era poprit la acel moment(dos.ins.fond)

Şi martorul S. a arătat că suma de 200.000 RON reprezentând cauţiune nu putea fi eliberată în numerar, ci trebuia făcut un virament în conturile judecătoriei, însă conturile societăţii erau blocate la acel moment, în instanţă martorul a prezentat situaţie finanaciar societăţii şi imposibiliatea de plată cauţiunii.

La data de 10.04.2008, inculpatul S. s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi în dosarul numărul x/2008, având ca obiect contestaţia împotriva executării silite pornite în dosarul BEJ Asociaţi K. nr. 79/2008, a depus o "completare la cererea iniţială" prin care a arătat că solicită anularea actelor de executare efectuate de BEJ Asociaţi K. întrucât debitul a fost calculat greşit, respectiv executorul judecătoresc a calculat greşit numărul de zile de întârziere iar parte din debitul executat silit este reprezentat de contravaloarea facturii proforma nr. x/4.03.2008, returnată emitentului, întrucât părţile au convenit ca plata să fie făcută pe bază de facturi fiscale.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite, reclamantul a arătat, la solicitarea expresă a instanţei, că nu va plăti cauţiunea, întrucât nu deţine fonduri, context, în care instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă şi a stabilit termen de judecată pentru data de 24.04.2008 când, intimata SPA I., a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, faţă de prevederile art. 399 alin. (3) C. proc. civ. învederând că există o altă cale prin care se poate ataca contractul de asistenţă juridică, respectiv acţiunea în constatarea nulităţii absolute.

Prin sentinţa civilă nr. 6487/15.05.2008, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A., sentinţă definitivă prin decizia nr. 1966/R/07.11.2008 Tribunalul Bucureşti prin care s-a anulat recursul declarat de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A., ca netimbrat.

În dosarul numărul x/2008, având ca obiect contestaţia împotriva executării silite pornite în dosarul BEJ Asociaţi K. nr. 80/2008, martorul S. a depus o "cerere modificatoare/completatoare la cererea iniţială", prin care a solicitat îndreptarea unor erori materiale din cererea iniţială, verificarea de scripte, dar şi anularea tuturor actelor de executare efectuate de BEJ Asociaţi K., printre care şi situaţia debitului nr. x/13.03.2008 calculat de executorul judecătoresc, întrucât acesta a calculat greşit numărul de zile de întârziere, iar parte din debitul executat silit este reprezentat de contravaloarea facturii proforma nr. x/4.03.2008, returnată emitentului întrucât părţile au convenit ca plata să fie făcută pe bază de facturi fiscale.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite, reclamanta a arătat că nu mai susţine cererea de suspendare a executării silite deoarece nu poate achita cauţiunea, context în care judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 24.04.2008, contestatoarea urmând să precizeze dacă solicită anularea parţială sau totală a procesului-verbal privind cheltuielile de executare şi să lămurească acţiunea prin indicarea cauzelor de nulitate ale titlului executoriu pe care le invocă, a cauzei de nulitate a somaţiei şi a motivelor pentru care solicită anularea înscrisului intitulat "situaţia debitului".

La termenul de judecată din 24.04.2008, instanţa a constatat că Societatea Feroviară de Turism SFT - CFR S.A. nu a lămurit toate împrejurările indicate de instanţă şi, ca urmare, în baza art. 1551 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, iar prin decizia nr. 2112/R/19.11.2008 Tribunalul Bucureşti a anulat, ca netimbrat, a recursului declarat de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. împotriva încheierii din data de 24.04.2008.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 34/7.01.2010 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat perimarea cauzei având ca obiect contestaţia formulată de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A., împotriva executării silite pornite în dosarul BEJ Asociaţi K. nr. 80/2008.

Ca urmare a respingerii cererilor de suspendare formulate de societate, executarea silită a continuat în cele două dosare ale B.E.J.A "K.". Astfel, la data de 21.04.2008, în dosarul execuţional nr. x/2008, având în vedere că termenul de 15 zile în care debitul trebuia achitat s-a împlinit, fără ca societatea să se fi conformat somaţiei, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a emis către debitoarea SFT - CFR S.A. înştiinţarea nr. 4060 prin care, îi solicita acesteia ca în termen de 5 zile să furnizeze prin poştă, la adresa executorului judecătoresc sau prin fax, o evaluare a imobilului "Hotel - Restaurant L.", cu indicarea tuturor parametrilor tehnico-financiari care ar fundamenta o asemenea evaluare, urmând ca în lipsa unui răspuns sau în cazul în care răspunsul ar conţine o evaluare arbitrară a imobilului, procedura de urmărire silită imobiliară să continue, inclusiv pe baza actelor furnizate de creditoare, în speţă la valoarea de inventar a imobilului (46.909.738.264 RON vechi), ce va fi actualizată.

Din conţinutul documentului, primit la societate la data de 22.04.2008, rezultă că inculpatul C. şi-a întemeiat solicitarea pe prevederile art. 500 alin. (2) din C. proc. civ. care, în opinia acestuia, permit executorului judecătoresc să ceară părerea unui expert numai atunci când consideră necesar, acesta luând în considerare posibilitatea ca preţul de vânzare să rezulte din acordul de voinţă al părţilor.

La aceeaşi dată, în dosarul execuţional nr. x/2008, inculpatul C. a emis către debitoarea SFT-CFR S.A. înştiinţarea nr. 4061, având un conţinut identic, aceasta fiind primită la societate la data de 22.04.2008 .

La data de 29.04.2008 Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a transmis B.E.J.A "K." adresa nr. x prin care, cu referire la dosarele de executare nr. 79/2008 şi nr. 80/2008, aducea la cunoştinţa executorului judecătoresc că intenţia de valorificare prin vânzare a activului Hotel L. la o valoare stabilită arbitrar, subevaluată, faţă de valoarea unui astfel de activ (de peste 80 de miliarde cum se afla în evidenţele SFT-CFR SA) pentru o pretinsă creanţă de aprox. 2 miliarde, lezează interesele SFT-CFR S.A.

La data de 7.05.2008, în dosarele execuţionale nr. x/2008 şi nr. y/2008, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a întocmit procesele-verbale nr. x şi nr. 4720 prin care a stabilit că valoarea imobilului proprietatea debitoarei "Hotel Restaurant L." este de 9.000.000 RON noi, adică 90 miliarde RON vechi, preţ de pornire pentru vânzarea imobilului la licitaţie publică .

În baza celor două procese-verbale, la data de 9.05.2016, inculpatul a întocmit şi transmis Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. o înştiinţare prin care se aducea la cunoştinţa că preţul imobilului a fost stabilit la 9.000.000 RON noi, la care a ataşat cu copii ale celor două procese-verbale din 12.05.2008 .

Tot la data de 7.05.2008, în dosarele execuţionale reunite 79/80/2008, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a întocmit publicaţia de vânzare prin care aducea la cunoştinţa publicului vânzarea prin licitaţie publică a imobilului "Hotel Restaurant L.", format din teren şi construcţie compusă din 9 nivele (parter+8 etaje) cu destinaţie de restaurant, aflat la parterul imobilului şi de hotel (cele 8 etaje), a cărui valoare de circulaţie este de 9.000.000 RON, sumă ce reprezintă şi preţ de pornire a licitaţiei, urmărirea silită imobiliară fiind pornită pentru recuperarea unei creanţe în cuantum de 199.217 RON. În acest scop, persoanele care doreau să participe la licitaţie, erau înştiinţate că sunt obligate să se înscrie la licitaţie până la data de 9 iunie 2008, să depună la VV. o cauţiune reprezentând 10% din valoarea de circulaţie stabilită de executor şi să prezinte oferte de cumpărare.

Publicaţia de vânzare a fost afişată la data de 7.05.2008 la locul licitaţiei, respectiv la sediul B.E.J.A "K.", situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 4, iar la data de 8.05.2008 şi la sediul Primăriei Sectorului 1, cel al Judecătoriei Sectorului 1 şi la locul unde se află imobilul urmărit, respectiv Bucureşti, B-dul x, nr. 27, sector 1 .

Din actele dosarului rezultă că, în perioada 15.05.2007-26.05.2007, SFT-CFR S.A. a efectuat diverse plăţi în contul debitelor ce formau obiectul dosarelor execuţionale 79/2008 şi 80/2008. Astfel, în dosarul execuţional nr. x/2008, în care valoarea debitului executat era de 93.105,35 RON, din care 75.811,82 RON reprezenta valoarea facturilor (inclusiv proforma) restante şi a penalităţilor, iar 17.293,53 RON cheltuieli de executare, au fost făcute plăţi în sumă de 24.571,953 RON (10.000 RON cu O.P. nr. x/15.05.2008; 1.911,662 RON cu O.P. nr. x/20.05.2008; 12.660,291 RON cu O.P. nr. x/26.05.2008).

În dosarul execuţional nr. x/2008, în care valoarea debitului executat era de 106.111,66 RON, din care 88.447,52 RON reprezenta valoarea facturilor (inclusiv proforma) restante şi a penalităţilor, iar 17.644,14 RON cheltuieli de executare, au fost făcute plăţi în sumă de 33.605,04 RON (10.000 RON cu O.P. nr. x/15.05.2008; 18,834,71 RON cu O.P. nr. x/20.05.2008; 14.770,33 RON cu O.P. nr. x/26.05.2008).

Deşi prin somaţiile transmise Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. la data de 13.03.2008, societăţii i-a fost indicat, pentru plata debitului, contul de consemnaţiuni al statului nr. x, cu precizarea contului nr. x.01.02 deschis la VV. - Sucursala Municipiului Bucureşti, pe seama şi la dispoziţia B.E.J.A. "K.", urmând ca dovada achitării să fie comunicată executorului judecătoresc, toate plăţile menţionate au fost efectuate în contul Societăţii Profesionale de Avocaţi "I.", fără ca dovada virării sumelor să fie comunicată şi executorului.

În acest sens, martorul P. a precizat că sumele au fost virate în contul casei de avocatură din dispoziţia directorului general, A..

S-a reţinut de acuzare că în bugetul de venitul şi cheltuieli pe anul 2008 al societăţii, aprobat prin Ordinul nr. 743/14.03.2008 al Ministerului Transporturilor şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor, au fost aprobate cheltuieli cu comisioane şi onorarii în sumă de 580.000 RON, reprezentând cheltuieli cu onorariul avocaţilor, conform contractului de reprezentare legală în vigoare, precum şi onorariile executorilor judecătoreşti, suma depăşind necesarul acoperirii creanţei.

Începând cu data de 10.04.2008, ca urmare a respingerii/renunţării la cererea de suspendare a executării silite în dosarele Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, singura modalitate de a preveni iminenta vânzare la licitaţie a imobilului societăţii o reprezenta plata integrală a sumelor pretinse de Societatea Profesională de Avocaţi "I.", în contul indicat de executorul judecătoresc şi comunicarea dovezilor de plată către B.E.J.A "K.". Cu toate acestea, în perioada 15.05.2007-26.05.2007 SFT-CFR S.A. a efectuat doar plăţi parţiale în contul debitelor de formau obiectul dosarelor execuţionale 79/2008 şi 80/2008. Astfel, din totalul de 93.105,35 RON, ce reprezenta debitul din dosarul execuţional nr. x/2008 a fost achitată în această perioadă doar suma de 24.571,953 RON. De asemenea, din totalul de 106.091,66 RON, ce reprezenta debitul din dosarul execuţional nr. x/2008 a fost achitată în această perioadă doar suma de 43.605,04 RON.

Diferenţa de 68.533,39 RON în dosarul nr. x/2008 şi de 62.506,61 RON în dosarul nr. x/2008, a fost achitată doar la data de 23.06.2008 după ce, în perioada 13.06.2008-16.06.2008, Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor efectuase un control având ca obiectiv verificarea cauzelor care au dus la executarea silită a activului Hotel Restaurant L., iar prin Raportul de control nr. x/16.06.2008, se concluziona că în cazul pierderii activului ca urmare a executării silite, prejudiciul produs (contravaloarea acestuia) să fie recuperat de cei responsabili pentru situaţia creată, respectiv directorul general A., directorul economic P., directorul tehnic O. şi consilierul juridic S..

Deşi vânzarea la licitaţie a imobilului "Hotel Restaurant L." devenise iminentă, ulterior datei de 10.04.2008, societatea a efectuat multiple plăţi ce nu aveau caracter urgent, astfel, potrivit procesului-verbal din data de 13.01.2017 întocmit de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în urma analizei documentelor de evidenţă contabilă aparţinând Societăţii Feroviare de Turism - SFT-CFR S.A., respectiv Jurnalul Registru de Casă si Jurnalul de Bancă, a rezultat că, în perioada 17.04.2008 - 09.06.2008, societatea a efectuat plăţi aferente unor cheltuieli care, dacă nu ar fi fost făcute, nu ar fi periclitat în niciun mod activitatea comercială curentă a societăţii.

După excluderea cheltuielilor de funcţionare (utilităţi - energie electrică, gaze naturale, apă menajeră, energie termică), a celor necesare sectorului de activitate - alimentaţie publică (băuturi alcoolice şi răcoritoare, produse necesare restaurantului, obiecte de inventar, etc.), a celor cu salarizarea personalului (salarii curente, taxe şi impozite aferente salarizării), precum şi a cheltuielilor cu taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, s-a stabilit că în perioada 17.04.2008-09.06.2008, Societatea Feroviară de Turism - SFT-CFR S.A. a făcut plăţi în valoare de 298.484 RON, pentru servicii reprezentând: avans trataţii cabinet director general; plăţi plase de ţânţar; servicii de pază şi protecţie; prime de vacanţă; prime de Crăciun achitate în luna aprilie; alarme auto; memory stick-uri, tonere, intervenţii soft şi abonamente legislative; apă plată "WW."; servicii de TV cablu - XX., YY.; reparaţii auto, anvelope, etc.; reclamă în ZZ. şi Anunţuri în presa scrisă; cotizaţii sindicale.

Or, suma cheltuită de societate pentru aceste servicii ar fi fost suficientă, în opinia procurorului, pentru a acoperi valoarea creanţelor ce se executau în ambele dosare, cu luarea în considerare atât a plăţilor efectuate de societate în perioada 15.05.2008-26.05.2008 cât şi a sumelor cu care, la data de 26.06.2008, B.E.J.A "K." a suplimentat creanţele (contravaloarea facturilor proforma numerele 3/7.05.2008, 30/6.06.2008, 4/7.05.2008 şi 29/6.06.2008).

Deşi vânzarea la licitaţie a imobilului "Hotel Restaurant L." era iminentă, inculpata A. nu a întreprins demersuri pentru încasarea creanţelor pe care Societatea Feroviară de Turism - SFT-CFR S.A. le avea asupra clienţilor săi, ceea ce i-ar fi permis achitarea rapidă, fie în numerar fie prin compensare, a debitelor către Societatea Profesională de Avocaţi "I.".

Astfel, potrivit procesului-verbal din data de 13.01.2017 întocmit de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rezultă că imediat după vânzarea la licitaţie a Hotelului Restaurant L., mai exact în perioada 10.06.2008-15.07.2008, Societatea Feroviară de Turism - SFT-CFR S.A. a încasat creanţe în valoare totală de 243.303 RON, ce aveau scadenţa anterior datei de 10.06.2008, unele dintre acestea având o vechime mai mare de un an şi jumătate.

Totodată, în perioada 10.04.2008-10.06.2008, inculpata A. a aprobat doar plăţi parţiale, în valoare de 58.176,993 RON, în contul unor datorii a căror executare silită prin vânzarea la licitaţie a unui imobil al societăţii era iminentă şi, în acelaşi timp, a aprobat plăţi în sumă de 298.484 RON, pentru servicii reprezentând avans trataţii cabinet director general, plăţi plase de ţânţar, servicii de pază şi protecţie, prime de vacanţă, prime de Crăciun achitate în luna aprilie, alarme auto, memory stick-uri, tonere, intervenţii soft şi abonamente legislative, apă plată "WW.", servicii de TV cablu - XX., YY., reparaţii auto, anvelope, etc., reclamă în ZZ. şi Anunţuri în presa scrisă, cotizaţii sindicale.

Diferenţa de 131.040,021 RON a fost achitată doar la data de 23.06.2008, inculpata A. aprobând aceste plăţi doar după ce, prin Raportul de control nr. x/16.06.2008, se constată culpa sa pentru vânzarea la licitaţie a activului şi se stabilea că în cazul pierderii acestuia ca urmare a executării silite, prejudiciul produs (contravaloarea acestuia) să fie recuperat de la cei responsabili pentru situaţia creată.

Cu toate că şi aceste plăţi au fost efectuate în cursul urmăririi silite, sumele au fost insuficiente pentru a acoperi şi penalităţile de 0,3%/zi de întârziere prevăzute în contractele de asistenţă juridică ce constituiau titlu executoriu, aferente perioadei 13.03.2008-23.06.2008.

Curtea a apreciat însă că la dosarul cauzei nu există probe suficiente care să conducă la concluzia că inculpata a acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege, chiar dacă modalitatea în care a acţionat a produs, în final, un prejudiciu părţii civile SFT S.A., prin vânzarea la licitaţie a Hotelului Restaurant L..

În susţinerea acestei aprecieri, instanţa de fond a avut în vedere conduita inculpatei A. care la data de 16.05.2008, în calitate de reprezentant al SFT S.A., a formulat plângere penală împotriva inculpatului B. şi a martorului Z..

Astfel, la data de 16.05.2008, Societatea de Turism Feroviar SFT-CFR S.A., prin reprezentant legal, A., a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o sesizare îndreptată împotriva numiţilor B., fost director adjunct al societăţii şi Z., director economic al acesteia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă constând în încheierea contractelor de asistenţă juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi I.. Dosarul a fost înregistrat în evidenţele Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub numărul x/2008 şi a fost declinat în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Structura Centrală (dosar x/2009), fiind conexat la dosarul x/2009

La data de 13.06.2008 Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-2481 C. pen. şi stabilirea unei valori diminuate cu ocazia executării silite, faptă prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 - 2481 C. pen., săvârşite de directorul general al Societăţii de Turism Feroviar, A.. Prin referatul din data de 9.07.2008 s-au făcut precizări la sesizare, în sensul identificării şi a altor persoane la săvârşirea acestor fapte, respectiv B., director adjunct în cadrul Societăţii de Turism Feroviar şi executorii judecătoreşti V. şi C. (dosar nr. x/2008).

Societatea Civilă Profesională de Avocaţi I. a depus o plângere având ca obiect săvârşirea unor fapte de natură penală care s-au desfăşurat în cadrul sau în legătură cu activitatea SFT-CFR S.A., de diferite persoane din cadrul acestei societăţi, al Ministerului Transporturilor şi a unor societăţi comerciale, fără a fi precizate situaţii concrete, ce fost a fost înregistrată la dosar nr. x/2008

La data de 9.07.2008, Confederaţia Naţională Sindicală "AAA." a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Centrală o sesizare prin care a solicitat efectuarea de verificări cu privire la executarea silită a imobilului Hotel Restaurant L., cauză înregistrată sub nr. x/2008 care, ulterior, a fost declinată în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti, unde a fost înregistrată sub numărul x/P/2008 şi, în final, conexată la dosarul nr. x/2008.

La data de 24.07.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală de către reprezentanţii Societăţii de Turism Feroviar cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte încheiate cu Societatea Profesională de Avocaţi I., fără a exista aprobarea Consiliului de Administraţie, ceea ce a condus la plăţi nejustificate în valoare de 119.059,37 RON şi crearea unor datorii în contul cărora, prin intermediul executorului judecătoresc K. a fost executat silit imobilul Hotel Restaurant L., în dosarul nr. x/2008 care la 9.09.2008 a fost conexat la dosarul x/2008

La data de 31.07.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu de către B. şi Z. (faptă constând în încheierea contractelor de asistenţă juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi I.) şi faţă de A., P., O. şi S. (faptă constând în neîndeplinirea actelor şi formalităţilor necesare opririi executării silite), cauză conexată la dosarul x/2008

La data de 7.08.2008, Societatea de Turism Feroviar SFT-CFR S.A. prin reprezentantul legal de la acea dată, A., a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o sesizare îndreptată împotriva numiţilor B., fost director adjunct al societăţii şi Z., director economic al acesteia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă constând în încheierea contractelor de asistenţă juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi I., ce fost conexată la dosarul nr. x/2009.

La data de 8.12.2008, Societatea de Turism Feroviar SFT CFR S.A., prin reprezentantul legal de la acea dată, A., a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti o plângere formulată împotriva executorului judecătoresc BBB. şi a avocaţilor CCC. şi PP., cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, fapte săvârşite în legătură cu executarea silită a imobilului Hotel Restaurant L., ce a fost conexată, în final, la dosarul x/2008

La data de 15.04.2009, dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 157/P/2008 a fost preluat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, fiind înregistrat în evidenţele acestui parchet sub numărul x/2009, fiind emis rechizitoriul la data de 27.03.2017, după 9 ani de la data sesizării organelor judiciare, urmărirea penală având o durată nepermis de mare, fără nici un fel de justificare, în condiţiile în care inculpata A. a depus prima plângere penală la data de 16.05.2008, mai înainte de finalizarea executării silite.

Aşa fiind, din cauza timpului scurs de la data comiterii faptelor nu a fost posibilă stabilirea de către organele de cercetare penală a existenţei unei înţelegeri între inculpata A. şi casa de avocatură, care ar fi demonstrat premeditarea şi deci intenţia inculpatei de a se ajunge la executarea silită a imobilului, astfel că, prima instanţă a apreciat că, deşi inculpata a acţionat defectuos, nu există probe certe cu privire la intenţia acesteia de a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu, nici măcar cu intenţie indirectă, iar dubiul profită acesteia.

Cât priveşte susţinerile parchetului, în sensul că inculpata a aprobat în acea perioadă plăţi în sumă de 298.484 RON, pentru servicii reprezentând avans trataţii cabinet director general, plăţi plase de ţânţar, servicii de pază şi protecţie, prime de vacanţă, prime de Crăciun achitate în luna aprilie, alarme auto, memory stick-uri, tonere, intervenţii soft şi abonamente legislative, apă plată "WW.", servicii de TV cablu - XX., YY., reparaţii auto, anvelope, etc., reclamă în ZZ. şi Anunţuri în presa scrisă, cotizaţii sindicale, Curtea a apreciat că, cel puţin în aparenţă, cheltuielile respective sunt cheltuieli ce ţin de activitatea societăţii, nu excepţionale şi nu i se poate imputa inculpatei că a ales să le plătească pe acestea şi nu facturi emise pentru prestaţii neefectuate.

De altfel, apărarea inculpatei este pertinentă atunci când arată că, pe de o parte, i se impută inculpatului B. faptul că a dispus plata unor prestaţii neefectuate, iar pe de altă parte inculpatei A. i se impută faptul că nu a achitat asemenea prestaţii. Mai mult, procedura executării silite în sine s-a desfăşurat în mod nelegal, aşa cum se va detalia în analiza faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C..

Ceea ce i se poate reproşa inculpatei este împrejurarea că nu a făcut demersuri pentru plata cauţiunilor în vederea suspendării executării silite (aşa cum s-a reţinut şi în Raportul privind verificările efectuate la Societatea Feroviară de turism SFT _ CFR S.A. din data de 20.06.2008, fila x şi urm. vol. XXII dup), însă acest aspect nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu întrucât, în opinia instanţei, prin această atitudine nu s-a încălcat vreo normă din legislaţia primară.

S-a mai reţinut că SPA "I." şi-a suplimentat pretenţiile pe parcursul executării silite, aceasta în contextul în care inculpata a făcut demersuri pentru achitarea sumelor pentru care s-a declanşat executarea silită. Astfel, la data de 6.06.2008, în dosarul execuţional 79/2008, SPA"I." a solicitat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K." suplimentarea creanţei executate cu suma de 78.673,52 RON reprezentând onorariul aferent perioadei 7.12.2007-7.06.2008, ataşând în susţinerea cererii facturile proforma nr. x/4.03.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.12.2007-6.02.2008), nr. 3/7.05.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.02.2008-6.05.2008) şi nr. 30/6.06.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.05.2008-6.06.2008), cererea fiind înregistrată în evidenţele biroului sub numărul x/6.06.2008 .

La aceeaşi dată, în dosarul execuţional 80/2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." a solicitat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K." suplimentarea creanţei executate cu suma de 91.785,77 RON reprezentând onorariul aferent perioadei 7.12.2007-7.06.2008, ataşând în susţinerea cererii facturile proforma numerele 1/4.03.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.12.2007-6.02.2008), 4/7.05.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.02.2008-6.05.2008) şi 29/6.06.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.05.2008-6.06.2008), cererea fiind înregistrată în evidenţele biroului sub numărul x/6.06.2008 .

Din actele dosarelor de executare rezultă că debitoarea Societatea Feroviară de Turism SFT - CFR S.A. a fost încunoştinţată cu privire la formularea acestor cereri şi suplimentarea creanţelor ce fac obiectul executărilor silite abia la data de 30.06.2008, prin înştiinţarea nr. 7473/26.06.2008 .

La data de 10.06.2008, la sediul B.E.J.A "K.", s-a desfăşurat licitaţia organizată în vederea vânzării imobilului urmărit şi a fost comunicat Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A., în calitate de debitoare, procesul-verbal de adjudecare .

La data de 23.06.2008, SFT-CFR S.A. a efectuat noi plăţi în contul debitelor de formau obiectul dosarelor execuţionale 79/2008 şi 80/2008 . Astfel, în dosarul execuţional nr. x/2008, în care valoarea debitului executat era de 93.105,35 RON, din care în perioada 15.05.2008-26.05.2008, societatea a făcut plăţi parţiale în sumă de 24.571,953 RON, a achitat suma de 68.533,401 RON cu recipisa de consemnare nr. x/23.06.2008, în acest fel fiind lichidat debitul stabilit prin somaţia din data de 13.03.2008; în dosarul execuţional nr. x/2008, în care valoarea debitului executat era de 106.111,66 RON, din care în perioada 15.05.2008-26.05.2008 societatea a făcut plăţi parţiale în sumă de 43.605,04 RON, a achitat suma de 62.506,62 RON cu recipisa de consemnare nr. x/23.06.2008, în acest fel fiind lichidat debitul stabilit prin somaţia din data de 13.03.2008.

Plăţile au fost efectuate în contul indicat de executorul judecătoresc la data de 13.03.2008 şi, la aceeaşi dată, recipisele de consemnare au fost comunicate B.E.J.A "K." cu solicitarea de a suspenda orice act de executare până la soluţionarea contestaţiilor la executare şi a cererilor de suspendare a executării solicitate în cadrul acestora.

Tot la data de 23.06.2008, debitoarea SFT-CFR S.A. a depus la BEJA "K." dovada de consemnare a tuturor sumelor datorate, conform somaţiilor de plată nr. x/13.03.2008 şi y/13.03.2008, solicitând, totodată, suspendarea oricărui act de executare până la soluţionarea contestaţiilor la executare depuse la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, adresa fiind înregistrată la BEJA "K." sub numărul x/23.06.2008 .

La data de 25.06.2008, adjudecatara M. S.R.L. a depus la biroul executorului judecătoresc dovada achitării diferenţei de preţ. Ca urmare, prin înştiinţarea nr. 7454/25.06.2008, aceasta a fost informată că la data de 27.06.2008, începând cu ora 9:00, se poate prezenta la sediul BEJA K. în vederea încheierii actului de adjudecare.

La data de 27.06.2008 inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a întocmit actul de adjudecare 7491 prin care, începând cu această dată, a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului "Hotel Restaurant L." situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 27, compus din construcţie formată din parter (cu destinaţie actuală de restaurant) şi 8 etaje (cu destinaţie actuală de hotel), precum şi terenul aferent construcţiei (atât teren intravilan ocupat în suprafaţă de 1.244,38 mp potrivit informaţiilor furnizate executorului judecătoresc prin adresa nr. x/14.05.2008 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, Bucureşti, cât şi teren intravilan neocupat în suprafaţă de 537,42 mp potrivit informaţiilor furnizate executorului judecătoresc prin aceeaşi adresă), de la debitoarea Societatea Feroviară de Turism CFR S.A. la adjudecatara M. S.R.L., dreptul de proprietate asupra imobilului fiind transferat fără a fi grevat de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute .

Ca răspuns la adresa debitoarei din data de 23.06.2008, prin care aceasta aducea la cunoştinţă consemnarea tuturor sumelor datorate, la data de 30.06.2008, prin adresa nr. x/26.06.2008 B.E.J.A "K." a înştiinţat SFT - CFR S.A. că la data de 6.06.2008, întrucât creditoarea precizase anterior că nu înţelege să renunţe la eventualele sume pe care societatea debitoare le va datora în viitor în baza aceluiaşi titlu executoriu, a solicitat suplimentarea creanţei pentru care s-a declanşat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2008, cu suma de 52.020,62 RON, reprezentând contravaloarea proformelor nr. 3/7.05.2008 (39.097,926 RON) şi 30/6.06.2008 (12.922,69 RON), o cerere similară fiind formulată şi în dosarul execuţional nr. x/2008, unde s-a solicitat suplimentarea creanţei pentru care s-a declanşat executarea silită, cu suma de 60.690,71 RON, reprezentând contravaloarea proformelor nr. 4/7.05.2008 (45.614,247 RON) şi 29/6.06.2008 (15.076,47 RON).

La data de 2.07.2008, în dosarul execuţional 80/2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." a solicitat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K." suplimentarea creanţei executate cu suma de 10.151,77 RON reprezentând onorariul aferent perioadei 7.05.2008-26.06.2008, ataşând în susţinerea cererii factura proforma numărul 36/27.06.2008 (aferentă serviciilor din perioada 7.05.2008-6.06.2008), cererea fiind înregistrată în evidenţele biroului sub numărul x/2.07.2008 . Din conţinutul dosarelor execuţionale depuse de BEJA K. nu rezultă că debitoarei SFT CFR S.A. i s-a comunicat cererea astfel formulată.

Tot la data de 2.07.2008, SFT-CFR S.A. a efectuat noi plăţi în contul debitelor de formau obiectul dosarelor execuţionale 79/2008 şi 80/2008, societatea încercând astfel să îşi îndeplinească obligaţia de plată rezultată în urma suplimentării creanţei.

În acest sens, în dosarul execuţional nr. x/2008, în care, prin plata efectuată la data de 23.06.2008, se achitase integral debitul stabilit prin somaţia din data de 13.03.2008, societatea, a achitat suma de 73.268,30 RON cu recipisa de consemnare nr. x/2.07.2008, suma reprezentând contravaloarea facturilor proforma nr. x/7.05.2008 şi 30/6.06.2008, precum şi penalităţile de întârziere calculate din data de 11.03.2008 şi până la data plăţii, iar în dosarul execuţional nr. x/2008, în care, prin plata efectuată la data de 23.06.2008, se achitase integral debitul stabilit prin somaţia din data de 13.03.2008, societatea a achitat suma de 81.945,83 RON cu recipisa de consemnare nr. x/2.07.2008, suma reprezentând contravaloarea facturilor proforma nr. x/7.05.2008 şi 29/6.06.2008 precum şi penalităţile de întârziere calculate de debitoare, din data de 11.03.2008 şi până la data plăţii.

Recipisele de consemnare a sumelor, împreună cu explicaţiile aferente acestora, au fost depuse la BEJA "K.", fiind înregistrate sub numărul x/3.07.2008 .

De asemenea, la data de 16.07.2008, debitoarea a achitat suma de 25.228,24 RON în contul debitului ce forma obiectul dosarului numărul 80/2008 (cu recipisa de consemnare x/16.07.2008) şi suma de 21.624,19 RON în contul debitului ce forma obiectul dosarului numărul 79/2008 (cu recipisa de consemnare x/16.07.2008).

Recipisele de consemnare a sumelor, împreună cu explicaţiile aferente acestora, au fost depuse la BEJA "K.", fiind înregistrate sub numărul x/16.07.2008 .

Având în vedere modul şi cronologia în care s-a desfăşurat procedura executării silite, Curtea a apreciat că în mod evident nu i se poate reproşa din punct de vedere penal inculpatei A. modul în care s-au derulat plăţile şi nici poziţia faţă de pretenţiile casei de avocatură, poziţie împărtăşită şi de martorii audiaţi în cauză, angajaţi ai SFT- CFR S.A.

A reţinut că inculpata a făcut demersuri pentru plata sumelor comunicate de executorul judecătoresc, în măsura în care a avut cunoştinţă de acestea şi în condiţiile în care executorul judecătoresc a încălcat prevederile C. proc. pen., iar "I." şi-au suplimentat succesiv pretenţiile.

Deşi, prin somaţiile transmise Societăţii Feroviare de Turism SFT - CFR S.A. la data de 13.03.2008, i-a fost indicat, pentru plata debitului, contul de consemnaţiuni al statului nr. x, cu menţionarea contului nr. x.01.02 deschis la VV., Sucursala Municipiului Bucureşti, pe seama şi la dispoziţia B.E.J.A. "K.", urmând ca dovada achitării să fie comunicată executorului judecătoresc, însă societatea debitoare a efectuat toate plăţile în contul Societăţii Profesionale de Avocaţi "I.", fără ca dovada virării sumelor să fie comunicată şi executorului, Curtea apreciat că, firma de avocatură avea obligaţia de a înştiinţa executorul judecătoresc că în conturile sale s-a virat o parte din datorie şi să procedeze în consecinţă la recalcularea debitului.

Faptul că inculpata A. nu a acţionat suficient de abil din punct de vedere juridic nu este un element suficient pentru a se concluziona că aceasta se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, în concret că a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Prejudiciul cauzat prin acţiunile inabile ale inculpatei poate fi recuperat, în opinia Curţii, în cadrul unei acţiuni civile.

S-a mai reţinut că, prin acţiunile inculpatei nu a fost încălcat niciunul dintre textele de lege invocate de acuzare, respectiv, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 potrivit cu care persoanele care gestionează patrimoniul public, au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea eficienţei în administrarea patrimoniului public, eficienţa unei operaţiuni fiind definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. j) din ordonanţă ca reprezentând "maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate".

Faţă de conţinutul acuzaţiei, respectiv omisiunea de a achita integral sumele pentru care societatea a fost executată silit, precum şi faţă de modalitatea în care s-a desfăşurat executarea silită, Curtea a apreciat că textul de lege referitor la asigurarea eficienţei în administrarea patrimoniului public nu este aplicabil.

De asemenea, inculpata A. nu a încălcat nici atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de director general al societăţii, referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, conform prevederilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, faţă de modalitatea nelegală în care s-a desfăşurat executarea silită.

Ca atare, a reţinut că sub aspectul infracţiuni de abuz în serviciu, temeiul de achitare incident cu privire la acţiunile şi omisiunile inculpatei, este cel prevăzut la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, rămânând la latitudinea părţii civile acţionarea ulterioară în judecată a inculpatei pentru recuperarea prejudiciului pe care l-ar aprecia ca fiind produs de aceasta.

3. În privinţa infracţiunii de stabilire a unei valori diminuate cu ocazia executării silite, faptă prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârşită de inculpatul C.

Prima instanţă a reţinut că, ceea ce se impută inculpatului C. este faptul că, în cadrul executării silite, fără a solicita efectuarea unei expertize, inculpatul C., a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant L. este de 9.000.000 RON, preţ la care imobilul a şi fost adjudecat. Pentru a stabili această valoare, inculpatul s-a raportat la adresa nr. x/29.04.2008 emisă de Societatea Feroviară de Turism "SFT - CFR" S.A., prin care societatea înţelegea să îşi manifeste dezaprobarea faţă de "intenţia de valorificare prin vânzare a activului în cauză la o valoare stabilită arbitrar, subevaluată, faţă de valoarea unui astfel de activ (de peste 80 de miliarde cum se află în evidenţele SFT CFR SA), pentru o pretinsă creanţă de aproximativ 2 miliarde" şi la răspunsul creditoarei în sensul că este de acord cu evaluarea imobilului făcută de debitoare, evaluare ce i-a fost comunicată în prealabil prin adresa nr. x/6.05.2008.

Din raportul de expertiză de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit în cauză a rezultat, însă, că valoarea de piaţă a imobilului ce a fost vândut la licitaţie în cadrul executării silite, este de 4.400.000 euro, echivalentul a 16.196.400 RON, astfel că valoarea stabilită de inculpat a fost diminuată faţă de valoarea comercială reală a imobilului, cu intenţie, în scopul obţinerii de către societatea adjudecatară a unui folos necuvenit prin vânzarea la acest preţ a imobilului.

Prin vânzarea la acest preţ a imobilului, societatea adjudecatară a obţinut un folos necuvenit reprezentat de diferenţa dintre preţul imobilului, aşa cum acesta a fost stabilit de suspect prin procesul-verbal nr. x/7.05.2008, 9.000.000 RON, preţ de pornire pentru vânzarea imobilului la licitaţie publică, ce a devenit şi preţ de adjudecare, şi valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L., respectiv suma de 7.196.400 RON.

Relevante sunt înscrisurile aflate la dosar din care reiese că, la data de 26.02.2008, întrucât până la acea dată Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. nu achitase contravaloarea facturilor nr. x/15.10.2007, nr. y/15.10.2007, nr. z/15.10.2007, şi nr. x/06.12.2007 şi nici contravaloarea proformei nr. 1/4.03.2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." s-a adresat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K.", solicitând executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2007, fiind constituit dosarul execuţional nr. x/2008. La aceeaşi dată SPA "I." s-a adresat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "K.", solicitând executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2007, fiind constituit dosarul execuţional nr. x/2008.

La dosarele respective au fost ataşate, cu titlu de cheltuieli de executare, factura din 19.01.2008 şi chitanţele din 21 şi 22.01.2008, din care rezulta că "I." ar fi achitat unui alt avocat, pe nume DDD., suma de 10.000 RON, pe factură fiind menţionat "executare silită dos. ex. nr. 80/2008 BEJ K.", aceasta în condiţiile în care cererea de executare silită a fost depusă abia la data de 26.02.2008, iar dosarul de executare a primit număr de înregistrare abia la acea dată, deci la circa o lună de la data emiterii facturii.

Inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a fost desemnat, din partea B.E.J.A. "K.", să realizeze executarea silită a debitelor rezultate în cele două dosare, valoarea acestora fiind stabilită de inculpat la suma de 75.811,82 RON în dosarul execuţional 79/2008 şi la 88.447,52 RON în dosarul execuţional 80/2008.

În procesul-verbal privind situaţia imobiliară încheiat de executorul judecătoresc la data de 13.03.2008, se menţionează faptul că " executarea silită a fost solicitată de creditoare în modalitatea urmăririi silite imobiliare asupra imobilului Hotel-restaurant L., situat în Bucureşti, Bd. x, sector 1", şi împrejurarea că executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul respectiv, ora 17:00, unde a luat legătura cu recepţionera, care a precizat că nu poate da nici un fel de date relevante pentru o descriere amănunţită a imobilului .

La aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis somaţia adresată SFT-CFR S.A., cu adresa în Bd. x, camerele 701-706, prin care i-a pus în vedere să achite debitul aferent perioadei iulie 2007 - februarie 2008, penalităţile şi cheltuielile de executare, în caz contrar urmând a se proceda la "executarea silită, conform legii, inclusiv în modalitatea urmăririi silite imobiliare având ca obiect bunurile imobile aflate în proprietatea dumneavoastră, aşa cum este cazul imobilului Hotel Restaurant L." .

În realitate, facturile din iulie şi august erau deja achitate, din dispoziţia inculpatului B..

La datele de 17.03.2008, S.C. SFT-CFR S.A. a primit somaţia, astfel cum rezultă din dovada de comunicare, semnată şi ştampilată, iar la data de 24.03.2008, executorul judecătoresc a emis adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară solicitând numărul de carte funciară al imobilului Hotel-Restaurant L. - fila x dup.

În derularea procedurii de executare silită, la 21.04.2008, în dosarele execuţionale nr. x/2008 şi nr. y/2008, având în vedere că termenul de 15 zile în care debitul trebuia achitat s-a împlinit, fără ca societatea să se fi conformat somaţiei, inculpatul C. a emis către debitoarea SFT-CFR S.A. înştiinţările nr. 4060 şi nr. 4061 prin care îi solicita ca în termen de 5 zile să furnizeze prin poştă, la adresa executorului judecătoresc sau prin fax, o evaluare a imobilului "Hotel - Restaurant L.", cu indicarea tuturor parametrilor tehnico-financiari care ar fundamenta o asemenea evaluare, urmând ca în lipsa unui răspuns sau în cazul în care răspunsul ar conţine o evaluare arbitrară a imobilului, procedura de urmărire silită imobiliară să continue inclusiv pe baza actelor furnizate de creditoare, în speţă la valoarea de inventar a imobilului (46.909.738.264 RON vechi), ce va fi actualizată .

Din conţinutul documentelor, primite la societate la data de 22.04.2008, rezultă că inculpatul şi-a întemeiat solicitările pe prevederile art. 500 alin. (2) din C. proc. civ.. Răspunzând celor două solicitări, la data de 29.04.2008 Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a transmis B.E.J.A "K." adresa nr. x prin care, cu referire la dosarele de executare numerele 79/2008 şi 80/2008, se aducea la cunoştinţa executorului judecătoresc că intenţia de valorificare prin vânzare a activului Hotel L. la o valoare stabilită arbitrar, subevaluată, faţă de valoarea unui astfel de activ (de peste 80 de miliarde cum se afla în evidenţele SFT-CFR SA) pentru o pretinsă creanţă de aprox. 2 miliarde, lezează interesele SFT-CFR S.A..

Tot în vederea finalizării executării silite, la data de 5.05.2008, inculpatul C. s-a adresat Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, solicitând comunicarea de date privind valoarea cu care imobilul figurează în evidenţele instituţiei, suprafaţa totală a imobilului, cu evidenţierea distinctă a terenului liber şi a terenului ocupat de construcţii precum şi a suprafeţei utile totale a construcţiilor, destinaţia construcţiilor aflate pe teren precum şi orice date sau informaţii relevante pentru evaluarea şi identificarea imobilului.

La data de 6.05.2008, inculpatul a transmis Societăţii Profesionale de Avocaţi "I.", în calitate de creditor, adresa nr. x/29.04.2008 cu menţiunea că, sub aspectul evaluării imobilului, relevanţă prezintă menţiunea făcută de debitoare la punctul 1 din adresă. La aceeaşi dată, societatea de avocatură a comunicat inculpatului C., cu referire la valoarea imobilului ce urmează a fi executat în cadrul procedurii de executare silită, că sunt de acord cu aceasta şi nu au nicio obiecţie.

Prin procesul-verbal din data de 7.05.2008 inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului "Hotel Restaurant L." este de 9.000.000 RON, fiind preţul de pornire pentru vânzarea imobilului la licitaţie publică. Din conţinutul procesului-verbal rezultă că la stabilirea preţului, inculpatul a avut în vedere răspunsul debitoarei, cuprins în adresa nr. x/29.04.2008, în care se face referire la o "valoare de peste 80 miliarde RON (vechi) cum se află în evidenţele SFT CFR SA" şi răspunsul creditoarei în sensul că este de acord cu evaluarea imobilului făcută de debitoare, evaluare ce i-a fost comunicată în prealabil prin adresa nr. x/6.05.2008.

Ca urmare, în publicaţia de vânzare imobiliară din data de 7.05.2008, inculpatul a menţionat suma de 9.000.000 RON ca valoare de circulaţie a imobilului, aceasta fiind şi suma de la care urma să pornească licitaţia, fără a mai aştepta răspunsul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, care a fost transmis la 14.05.2008 şi din care rezultă că în evidenţele instituţiei, imobilul Hotel L. figura cu o valoare impozabilă de 6.466.354 RON, iar imobilul Restaurant Braserie L. cu o valoare de impozitare de 274.405 RON (adresa nr. x/14.05.2008 fila x dup).

Curtea a constatat că, în stabilirea preţului imobilului, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 500 alin. (2) din C. proc. civ..(forma în vigoare la acea dată), care stabilesc că " (…) executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispoziţiile art. 411 alin. (3) sunt aplicabile(...)."

Conform art. 411 alin. (3) C. proc. civ. "(…) Executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze cu acordul părţilor bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie. O copie de pe raportul de expertiză se comunică şi debitorului."

Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege rezultă că în măsura în care nu există un acord al părţilor cu privire la preţul bunului, este obligatorie efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulaţie a acestuia, or, din înscrisurile aflate la dosar, respectiv adresa nr. x/2008 emisă de SFT CFR S.A., rezultă cu evidenţă că societatea debitoare nu şi-a dat acordul cu privire la evaluarea bunului, că nu a existat un acord al părţilor în acest sens, singura care a acceptat preţul stabilit de executor fiind creditoarea "I."; de altfel, nici nu a existat vreun schimb de opinii, scrise sau verbale, între cele două părţi, relativ la acest aspect.

Prin urmare, în lipsa acordului părţilor cu privire la preţ, executorul judecătoresc era obligat să solicite efectuarea unei expertize cu privire la valoarea imobilului dispoziţiile legale fiind clare sub acest aspect, contrar susţinerilor inculpatului care a arătat că nu avea această obligaţie legală ci numai dacă aprecia necesar .

S-a apreciat că dacă în cazul bunurilor mobile o asemenea expertiză este obligatorie în lipsa acordului părţilor, cu atât mai mult este obligatorie în cazul bunurilor imobile, care pot avea o valoare mult mai ridicată şi au un regim juridic diferit. De altfel, este ilogic a interpreta textele de lege în sensul că în cazul bunurilor mobile este necesară expertizarea în vederea stabilirii valorii de circulaţie, iar în cazul bunurilor imobile valoarea poate fi stabilită de executorul judecătoresc, fără efectuarea unei asemenea expertize. În plus, având în vedere faptul că obiectul executării silite îl constituia un hotel, cu atât mai mult se impunea efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea, evident ridicată, a imobilului.

În concluzie, s-a apreciat de către judecătorul instanţei de fond că inculpatul C. a procedat cu încălcarea dispoziţiilor art. 500 alin. (2) şi art. 411 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în lipsa acordului părţilor avea obligaţia legală de a solicita efectuarea unei expertize prin care să se stabilească valoarea de circulaţie a imobilului Hotel restaurant L., iar valoarea stabilită prin expertiză să constituie preţul de pornire a licitaţiei.

Faptul că S.C. SFT CFR S.A. nu şi-a dat acordul cu privire la stabilirea valorii de circulaţie a imobilului rezultă cu evidenţă din chiar conţinutul adresei nr. x/29.04.2008, pe care inculpatul susţine că a avut-o în vedere în acest sens.

Apărarea inculpatului, în sensul că la stabilirea valorii de circulaţie a bunului imobil a avut în vedere răspunsul emis de debitoare prin adresa nr. x/29.04.2008, nu a fost primită de instanţa de fond, întrucât, pe de o parte, în adresă se face referire la o valoare de "peste 80.000.000 RON" şi nu la una concretă iar, pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 500 alin. (2) rap. la art. 411 alin. (3) C. proc. civ. acesta avea la dispoziţie două posibilităţi: fie o evaluare de comun acord a părţilor implicate, creditor şi debitor, fie efectuarea unei expertize. Simplul fapt că "I." au răspuns că sunt de acord cu "evaluarea" imobilului făcută de debitoare, ce i-a fost comunicată, în prealabil, inculpatului prin adresa nr. x/6.05.2008, nu constituie acord al părţilor, având în vedere conţinutul adresei emise de SFT CFR S.A., prin care reprezentanţii societăţii aduc la cunoştinţa executorului judecătoresc faptul că "intenţia de valorificare prin vânzare a activului în cauză la o valoarea stabilită arbitrar, subevaluată, faţă de valoarea unui astfel de activ (de peste 80 de miliarde cum se află în evidenţele SFT CFR SA) pentru o pretinsă creanţă de aproximativ 2 miliarde", constituie un aspect ce "lezează interesele SFT CFR SA" şi, pentru că aspectele de nelegalitate semnalate "sunt în măsură a crea mari prejudicii societăţii", vor solicita "angajarea răspunderii civile, administrative şi penale" a inculpatului, "pentru pagubele produse prin executare".

Practic, debitoarea nu a făcut o "evaluare" a imobilului, aşa cum susţine apărarea, ci şi-a exprimat opinia cu privire la executarea silită.

Sub acest aspect, în cursul urmăririi penale a fost audiat martorul O., director tehnic la societatea SFT - CFR S.A., în perioada martie 2005- iunie 2009, şi înlocuitor al directorului general, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii, care a arătat că, de obicei, ordinea de zi a şedinţei se redacta cu o săptămână înainte, astfel încât membrii consiliului de administraţie să obţină mandatul de la Ministerul Transporturilor pentru deciziile ce urmau a fi luate. Problemele care apăreau după stabilirea ordinii de zi erau trecute şi discutate la rubrica diverse, situaţie în care, dacă se lua o decizie cu privire la acestea, se redacta un raport către minister, care urma să avizeze sau nu decizia în acest sens. Deşi inculpata A. a menţionat adresa executorului judecătoresc la capitolul "diverse", a refuzat discutarea acesteia în şedinţa de la data de 24.04.2008, spunând că e târziu, deşi directorul economic P. a solicitat expres discutarea acesteia pentru a nu se pierde activul.

Tot martorul a mai precizat că la data de 29.04.2008 a fost contactat de consilierul juridic al societăţii, inculpatul S. şi de EEE., consilierul personal al inculpatei A., care i-au comunicat că trebuie dat un răspuns la solicitarea executorului judecătoresc, privind evaluarea imobilului "Hotel Restaurant L.", în lipsa acestui răspuns, procedura de executare silită urmând a continua pe baza actelor furnizate de creditoare, la valoarea de inventar a imobilului, actualizată. Din câte îşi aminteşte întrucât inculpata, fără a avea aprobată cerere de concediu, nu se afla la locul de muncă şi nici nu i-a răspuns la telefon, a semnat răspunsul redactat de S. şi de EEE., în urma discuţiilor purtate de aceştia, referitor la valoarea imobilului, cu directorul economic. Prin modul de redactare a răspunsului, intenţia societăţii a fost aceea de a protesta sau a contesta executarea silită a unui activ cu valoare foarte mare pentru o datorie cu valoare foarte mică şi în niciun caz să se comunice o valoare a imobilului, mai ales că evaluarea imobilului nu fusese, încă, făcută.

Fiind audiat cu privire la aceste aspecte, martorul S., a arătat că, în calitate de consilier juridic al Societăţii Feroviare de Turism "SFT-CFR" SA, a redactat adresa nr. x/29.04.2008, prin care era indicată o valoare a activului "de peste 80 de miliarde cum se află în evidenţele SFT CFR SA", aceasta fiind rezultatul discuţiilor purtate cu directorul economic şi directorul tehnic al societăţii. Suma menţionată în această adresă nu a fost indicată cu intenţia de a stabili o valoare de plecare a licitaţiei, ci a vrut să reprezinte o modalitate de determinare a executorului să procedeze la efectuarea unei evaluări. În acest scop, suma a fost aleasă în mod aleatoriu, în ideea că, prin menţionarea unei sume mult mai mari decât cea care figura în evidenţele contabile, executorul va fi atenţionat că valoarea pe care urma să o ia în considerare pentru licitaţie, nu este reală.

Având în vedere modalitatea în care a acţionat inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc şi în cursul procedurii de executare silită, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 500 alin. (2) şi 411 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a apreciat că intenţia acestuia de a defavoriza debitorul SFT CFR S.A., societate la care Statul Român este unic acţionar, este evidentă şi în scopul obţinerii pentru societatea de avocatură "I.", precum şi pentru S.C. M. S.R.L., a unor foloase necuvenite. Ca atare, scopul urmărit reiese cu evidenţă din probatoriul administrat, inculpatul acţionând cu intenţie directă, în mod nelegal, pe tot parcursul executării silite.

Pe lângă aspectul stabilirii preţului imobilului fără efectuarea unei expertize, Curtea a constatat că din probatoriul administrat rezultă şi alte elemente de nelegalitate ale modului în care a procedat inculpatul în cadrul executării silite.

Astfel, a reţinut că inculpatul C. a procedat la executarea silită imobiliară a unui imobil cu o valoare de zeci de ori mai mare decât creanţa, deşi societatea debitoare deţinea în patrimoniu şi bunuri mobile şi alte imobile.

În acest sens, a emis adresă către Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1, la data de 06.05.2008, solicitând ca în termen de 5 zile să furnizeze datele şi informaţiile necesare continuării procedurii de executare cu privire la imobilul supus urmăririi, şi anume: valoarea cu care întregul imobil, compus din teren şi construcţii, figurează în evidenţe, suprafaţa totală a imobilului, cu evidenţierea distinctă a terenului liber şi a terenului ocupat de construcţii, precum şi a suprafeţei utile totale a construcţiilor, destinaţia construcţiilor aflate pe teren, orice alte date sau informaţii relevante pentru evaluarea şi identificarea întregului imobil" .

Deşi, prin adresa nr. x/14.05.2008 Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1 a comunicat executorului judecătoresc că debitoarea S.C. SFT CFR S.A. deţine în proprietate şi figurează în evidenţele instituţiei cu 6 imobile şi 21 de mijloace de transport, dintre care 14 achiziţionate în cursul anului 2004, unul în 2005, trei în data de 31.12.2006, două FFF. achiziţionate în data de 24.01.2008 şi un GGG. A4 achiziţionat la data de 15.02.2008, inculpatul a procedat direct la începerea executării silite imobiliare a Hotelului Restaurant L. şi nu a altor bunuri.

De altfel, inculpatul nici nu a aşteptat răspunsul la solicitarea adresată Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, care a fost comunicată la data de 14.05.2008, ci a emis deja publicaţia de vânzare pentru Hotelul Restaurant L., prin urmare, a urmărit în mod expres executarea silită a Hotelului Restaurant L..

Cu privire la aceste autoturisme achiziţionate în anul 2008, martorul O., a precizat că "Prin ianuarie - februarie 2008 s-a solicitat în consiliul de administraţie achiziţionarea unor autotuturisme. Acest lucru a fost solicitat de către conducerea societăţii, respectiv inculpata A.. Nu-mi aduc aminte exact discuţia, cred că aveam în leasing şi nu am vrut să facem un schimb, respectiv să le dăm pe cele vechi, pentru că din câte îmi amintesc nu mai erau bani pentru ultimele sau ultima rată."

Contrar susţinerilor inculpatului C. că executarea silită este guvernată, în opinia sa, de principiul disponibilităţii, care obligă executorul judecătoresc să execute silit bunul indicat în mod expres de creditor, Curtea a reţinut că un asemenea principiu al disponibilităţii nu era consacrat legislativ şi nici nu putea fi, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este, printre altele, acela de a veghea la respectarea legalităţii în cursul procedurilor de executare silită şi de a garanta atât drepturile creditoarei cât şi drepturile debitoarei, cum ar fi, spre exemplu, a nu se începe executarea silită asupra unui bun de o valoare disproporţionată faţă de cea a creanţei, în condiţiile în care în patrimoniul debitorului există bunuri cu o valoare similară creanţei.

Astfel, potrivit art. 3711 din C. proc. civ., în vigoare la data executării silite, "(..)executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare", iar conform art. 3731 C. proc. civ. " executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate."

Din probatoriul administrat rezultă că atât "I.", cât şi inculpatul C. au urmărit, în mod special, executarea silită a acestui imobil şi scoaterea sa din patrimoniul S.C. SFT - CFR S.A.

Un alt aspect de nelegalitate reţinut de instanţa de fond a vizat faptul că inculpatul nu a comunicat debitoarei data licitaţiei, respectiv publicaţia de vânzare, aşa cum prevedea art. 504 C. proc. civ. în vigoare la acea dată.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că publicaţia de vânzare nu a fost comunicată debitoarei S.C. SFT CFR S.A. la sediul acesteia, deşi toate celelalte comunicări anterioare, inclusiv somaţia de plată, au fost comunicate la adresa exactă a debitoarei şi poartă ştampila acesteia. Publicaţia de vânzare a ajuns însă la Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind primită la aceste instituţii .

Referitor la acest aspect inculpatul C. a arătat nu a mai expediat debitoarei publicaţia de vânzare, ci a ales să o afişeze la imobilul ce urma să facă obiectul executării silite, fiind întocmit procesul-verbal din 08.05.2008, ce poartă numele martorului W., care însă nu şi-a recunoscut semnătura de pe acest act . Totodată, s-a constatat că publicaţia de vânzare poartă numele unei persoane care nu era la acea dată angajat al BEJ K., a martorului W., care a precizat că a lucrat "de probă" timp de circa două luni la biroul executorului judecătoresc C., fără forme legale.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale şi, ulterior, în faţa instanţei, martorul W. a precizat că a fost angajat, probabil, ca agent procedural în cadrul BEJA K. o perioadă de 3 sau 4 luni, cel care l-a angajat fiind C., că se ocupa de redactarea de documente exclusiv pentru executorul judecătoresc C. şi, ocazional, s-a ocupat şi de comunicarea actelor de procedură, dar în fapt stătea la calculator, făcea somaţii şi trimitea popriri la bănci.

Fiindu-i prezentat înscrisul intitulat "proces-verbal" întocmit la data de 8.05.2008, ora 13:35, privind afişarea Publicaţiei de Vânzare la sediul imobilului Hotel Restaurant L., din Bucureşti, B-dul x, nr. 27, martorul a arătat că nu îşi aminteşte dacă a fost la sediul imobilului Hotel Restaurant L., din Bucureşti, B-dul x, nr. 27; scrisul reprezentând numele său, în clar, îi aparţine; semnătura aplicată pe procesul-verbal nu este a lui.

Cu ocazia audierii din data de 24.02.2017, martorul a arătat că nu îşi aminteşte unde a completat procesul-verbal de afişare a procedurii atunci când mergea să îndeplinească astfel de proceduri şi nici nu poate explica în ce condiţii ar fi putut altcineva să execute semnătura pe acel document. Totodată, a precizat că nu-şi aminteşte unde lăsa actele de procedură pe care le aducea de pe teren la biroul executorului judecătoresc.

La rândul său, inculpatul C. a susţinut că a procedat la afişarea publicaţiei de vânzare la uşa imobilului, care era şi sediul debitoarei, astfel că a considerat că este îndeplinită procedura de comunicare, inclusiv condiţia înştiinţării debitoarei cu privire la data licitaţiei .

Apărarea inculpatului nu a fost primită de instanţa de fond, deoarece, pe de o parte, legea obligă executorul judecătoresc să comunice debitoarei publicaţia de vânzare distinct de afişarea publicaţiei la imobilul ce va face obiectul licitaţiei, iar pe de altă parte, din comunicările anterioare reiese cu evidenţă că acestea au fost trimise, prin agent procedural, respectiv martora Y., la adresa exactă a debitoarei (cu indicare etaj şi cameră). Or, comunicarea publicaţiei de vânzare nu se confundă cu afişarea acesteia la imobil, în plus, în condiţiile în care imobilul respectiv este un hotel cu recepţie deschisă permanent, nu se explică în nici un mod de ce nimeni din cadrul S.C. SFT - CFR S.A. ori din angajaţii hotelului nu au observat afişarea publicaţiei de vânzare.

Spre exemplu, procesele-verbale cu nr. x/07.05.2008 şi y/07.05.2008, precum şi înştiinţarea cu nr. x emisă la 09.05.2008 şi comunicată S.C. SFT CFR S.A. la 12.05.2008, ce viza stabilirea valorii imobilului la 9.000.000 RON au fost trimise prin numita Y. la data de 12.05.2008 şi au fost primite şi ştampilate de societatea SFT CFR S.A. .

Elocventă este şi împrejurarea că procesele-verbale de stabilirii a valorii bunului au fost trimise S.C. SFT - CFR S.A. abia la 12.05.2008, deci după întocmirea publicaţiei de vânzare, fără a se menţiona în adresă data licitaţiei.

Inculpatul în declaraţia dată în faţa instanţei a precizat că martorul W. nu era angajat al biroului, că nu l-a instruit pe acesta cu privire la comunicarea actelor de procedură şi că un asemenea act de procedură nu era valabil încheiat, dar a apreciat că acest aspect nu reprezintă în sine o probă a faptului că respectivul W. nu s-ar fi deplasat la imobil şi că la acel moment nu şi-a dat seama că semnătura respectivă nu-i aparţine lui W. .

Martorul V. şi ceilalţi angajaţi ai BEJ "K." au confirmat cele arătate de inculpat şi martor, atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii, precizând că W. nu a fost angajat al biroului şi a fost adus de inculpatul C., plecând după o perioadă scurtă de timp, de câteva luni.

Martorul U., angajat ca agent procedural la BEJ "K." a declarat că toate actele de procedură au fost efectuate de el, cu excepţia unui singur proces-verbal, susţinând însă că, deşi hotelul avea recepţie, nu exista recepţioneră ci numai "un fost şef de restaurant", iar "o doamnă secretară sau contabilă mi-a spus de ce vin cu astea la ea, în loc să vin cu cineva să mă relaxez într-un week-end la ei. În rest hotelul era închis în acea perioadă şi nu exista personal care să primească actele de procedură" . Susţinerile martorului sunt infirmate de procesele-verbale de comunicare pe care se găseşte ştampila societăţii SFT - CFR S.A., prin urmare, rezultă că la hotel au fost găsite persoane care puteau primi corespondenţa societăţii.

În concluzie, faţă de toate aceste elemente probatorii s-a apreciat de către instanţa de fond că inculpatul C. a procedat nelegal prin omisiunea de a aduce la cunoştinţa debitoarei publicaţia de vânzare.

Referitor la preţul stabilit pentru imobilul Hotel Restaurant L., inculpatul a declarat că a avut convingerea că activul scos la executare silită valora chiar mai puţin de estimarea minimă indicată de către debitoare, tocmai pentru motivul că debitoarea a manifestat prin această adresă o atitudine ostilă faţă de executarea silită, prin urmare, recunoaşte dezacordul debitoarei cu privire la valoarea imobilului şi chiar precizează expres în declaraţia sa "în mod categoric evaluarea nu s-a făcut pe baza acordului părţilor", deşi în opinia exprimată de inculpat în faţa Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti acesta susţine contrariul .

Or, în lipsa acordului părţilor era necesară efectuarea unei expertize, conform C. proc. civ.

În cursul urmăririi penale, în cauză a fost dispusă o expertiză în evaluarea proprietăţii imobiliare, unul dintre obiectivele fixate fiind acela de a se stabili valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L. (drept de proprietate asupra clădirii şi asupra terenului aferent, în suprafaţă de 1.781,8 mp), la data de 10.06.2008, adică valoarea de piaţă a activului ce a format obiectul licitaţiei din data de 10.06.2008.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 285J/2016 s-a stabilit că valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L. (drept de proprietate asupra clădirii şi asupra terenului aferent, în suprafaţă de 1.781,8 mp), la data de 10.06.2008, a fost de 4.400.000 Euro, echivalent a 16.196.400 RON.

În cursul urmăririi penale, atât inculpata A. cât şi celelalte părţi participante la procedura expertizei (reprezentantul societăţii adjudecatare M. S.R.L. - HHH., CCC. şi PP.) şi-au exercitat dreptul de a face observaţii pe marginea obiectivelor de expertiză şi au arătat, printre altele, că stabilirea valorii de piaţă nu prezintă relevanţă în cauză deoarece bunurile au fost executate silit iar regimul juridic al acestora nu poate conduce la stabilirea unei eventuale valori de piaţă. În acest context, s-a solicitat ca expertul să stabilească valoarea de vânzare în regim forţat a imobilului sau preţul imobilului ţinând seama de faptul că acesta era vândut în executare silită .

Curtea a constatat că în mod legal s-a procedat în cursul urmăririi penale la stabilirea, prin expertiză, a valorii de circulaţie a imobilului la acea dată, având în vedere dispoziţiile art. 411 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie".

Imobilul este situat în apropierea Gării de Nord şi a Spitalului Militar Central, avea clasificaţie 2 stele conform certificatului de la data de 28.02.2008 şi are următoarele caracteristici: construcţia C1 hotel şi restarant - regim înălţime S+P+8E, suprafaţa construită la sol 828,84 mp, 167 de spaţii de cazare din care 143 de camere cu două locuri, 8 apartamente, 16 camere cu un singur loc, sală de conferinţe de 40 de locuri, reastaurant 96 de locuri, bar de zi cu 22 de locuri, construcţia C2 braserie cu regim de înălţime P+1E, suprafaţă 293,10 mp, 86 de locuri, construcţia C3 depozit cu amprenta de 69,13 mpşi teren 1244,38 mp, teren de 1781 mp în acte şi 1816 mp din măsurători.

În finalul analizei, expertul desemnat de Ministerul Public a ajuns la concluzia că valoarea de piaţă a hotelului la data de 10.06.2008, dată la care s-a desfăşurat licitaţia, era de 4.400.000 de euro (2 stele, 167 de camere, 26347 euro/cameră), comparativ, printre altele, cu Hotelul III. de 1 stea, învecinat cu Hotelul L. şi care avea 90 de camere, tranzacţionat pentru 2.400.000 euro (26670 euro/cameră).

Expertul a avut în vedere la analiza valorii de piaţă şi sumele pentru care s-au tranzacţionat anterior alte unităţi hoteliere (hotelurile JJJ., III., Central, KKK., LLL., camere în incinta Hotel MMM., documente privind vânzarea la licitaţie a Hotelului NNN., oferta de vânzare a Hotelului OOO.) - filele x şi următoarele din expertiză, fiind efectuată o centralizare la fila x -, precum şi cursul leu - euro de la acea dată, de aproximativ 3,7 RON/1 euro.

În urma analizării raportului de expertiză Curtea a apreciat că nu există nici un temei, contrar celor arătate de apărarea inculpaţilor, în sensul de a înlătura concluziile expertului, analiza acestuia fiind detaliată.

Instanţa de fond nu a ignorat, ca element de apreciere a justeţei concluziilor expertului relative la valoarea imobilului cu destinaţie hotelieră, împrejurarea că veniturile totale ale unităţii hoteliere în perioada 2005 - 2007, deci numai doi ani, au fost de 8.663.505 RON (aproximativ cât preţul licitaţiei stabilit de inculpatul C.) şi proveneau din activitatea de turism .

În urma licitaţiei ce s-a desfăşurat la data de 10.06.2008, imobilul a fost adjudecat de societatea M. S.R.L., singura participantă la licitaţie ce a oferit suma de 9.000.000 RON, adică preţul de pornire a licitaţiei.

Nici procesul-verbal de adjudecare din data de 10.06.2008 nu a fost înmânat reprezentanţilor S.C. SFT - CFR S.A., purtând menţiunea "afişat", aceasta în condiţiile în care pe dovadă este menţionat, inclusiv, etajul 7 .

La data de 23.06.2008, S.C. SFT CFR S.A. a comunicat biroului executorului judecătoresc faptul că a achitat debitul rezultat din somaţia de la data de 13.03.2008, iar prin adresa nr. x/25.06.2008 inculpatul C. a răspuns că solicitările nu pot fi avute în vedere, adresă trimisă prin martorul U., ce a fost primită de reprezentantul societăţii S.C. SFT CFR S.A. .

În consecinţă, faţă de întreg ansamblul probator, Curtea a avut în vedere că publicaţia de vânzare şi procesul-verbal de adjudecare nu au fost înmânate reprezentanţilor S.C. SFT CFR S.A., aspect ce demonstrează reaua-credinţă a inculpatului.

La data de 27.06.2008 a fost întocmit actul de adjudecare iar prin procesul-verbal din data de 17.07.2008 executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică, după cum urmează: suma de 519.462,30 RON către creditoarea Societatea Profesională de Avocaţi "I."; suma de 575.087,70 RON către creditoarea Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti; suma de 1.070.000 RON către creditoarea Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 şi diferenţa de 7.015.408,25 RON care a fost virată prin Ordinul de plată nr. x/9.09.2008 în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A..

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că suma de 519.462,30 RON distribuită Societăţii Profesionale de Avocaţi "I." s-a constituit ca urmare a creanţelor executate în dosarele execuţionale ale BEJA K. (dosarul x/2008) şi BEJA "PPP. şi QQQ." (dosarele x/2008 şi y/2008), astfel: 161.033,04 RON + 1.417,74 RON (cheltuieli de executare) + 165.298,18 RON + 191.713,34 RON = 519.462,3 RON.

La data de 11.07.2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." s-a adresat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "PPP. şi QQQ.", solicitând obligarea debitoarei Societatea Feroviară de Turism SFT CFR S.A. la plata sumei de 156.627,32 RON în baza titlului executoriu - contractul de asistenţă juridică nr. x/6.07.2007 încheiat între debitoare şi creditoare . Cererea a format obiectul dosarului execuţional nr. x/2008, în care BEJA "PPP. şi QQQ." a stabilit un onorariu de executor judecătoresc de 8.170,86 RON şi cheltuieli de executare de 500 RON, astfel încât a rezultat un debit total de 165.298,18 RON .

Tot la data de 11.07.2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." s-a adresat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "PPP. şi QQQ.", solicitând obligarea debitoarei Societatea Feroviară de Turism SFT CFR S.A. la plata sumei de 182.731,80 RON în baza titlului executoriu - contractul de asistenţă juridică nr. x/6.07.2007 încheiat între debitoare şi creditoare . Cererea a format obiectul dosarului execuţional nr. x/2008, în care BEJA "PPP. şi QQQ." a stabilit un onorariu de executor judecătoresc de 8.481,51 RON şi cheltuieli de executare de 500 RON, astfel încât a rezultat un debit total de 191.713,34 RON .

La data de 16.07.2008, Societatea Profesională de Avocaţi "I." a solicitat BEJA K. să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită din dosarul nr. x/2008, cu creanţa în cuantum de 165.298,18 RON ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2008 al BEJA "PPP. şi QQQ.", conform contractului de asistenţă juridică nr. x şi cu suma de 191.713,34 RON, ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2008 al BEJA "PPP. şi QQQ.", rezultată din contractul de asistenţă juridică x, creditoarea, invocând aplicarea prevederilor art. 563 alin. (1) din C. proc. civ. .

S-a reţinut că din conţinutul dosarelor respective nu rezultă ce perioadă este vizată în cadrul executării silite de la BEJ "PPP. şi QQQ.", iar executorul judecătoresc C. nu a efectuat nicio verificare în acest sens, prin această metodă, a apelării de către "I." la alţi executori, inculpatul C. nu mai avea nicio obligaţie în a verifica dacă creanţele îndeplinesc condiţiile legale, introducându-le astfel automat în procesul-verbal de distribuţie a preţului.

De asemenea, din conţinutul procesului-verbal de distribuire întocmit de inculpat, rezultă că suma de 161.033,04 RON, distribuită în urma executării silite imobiliare efectuată în dosarul nr. x/2008, constituit în cadrul biroului său, nu este rezultatul unui calcul efectuat de inculpatul C., aşa cum ar fi fost legal, ci i-a fost indicată acestuia de creditoare prin adresa nr. x/16.07.2008.

Totodată, la data de 23.06.2008, în cursul urmăririi silite, debitoarea a depus la sediul BEJA "K." recipisele de consemnare a obligaţiilor de plată calculate în baza titlurilor executorii reprezentate de contractele de asistenţă juridică x/6.07.2007 şi x/6.07.2007 şi comunicate acesteia prin somaţiile din data de 13.03.2008, înregistrată sub numărul x/23.06.2008 .

Ca răspuns, inculpatul a emis înştiinţarea nr. 7473/26.06.2008 (comunicată la data de 30.06.2008), prin care îi comunica debitoarei suplimentarea creanţelor iniţiale, dar şi faptul că "penalităţile cuprinse în fiecare dintre cele două somaţii au fost calculate, în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere, în temeiul clauzelor penale din contractele de asistenţă juridică, pentru perioada dintre data scadenţei şi data emiterii somaţiilor, ceea ce, în lipsa unui act de renunţare din partea creditoarei, nu exclude calcularea lor pentru viitor". Totodată, inculpatul a constatat că "există neconcordanţe sub aspectul examinării stadiului executării atât a sumelor cuprinse în somaţii, cât şi a sumelor corespunzătoare creanţei suplimentare invocate de creditoare", ceea ce "face necesară refacerea de către dvs. a calculului pe care se bazează înscrisul intitulat Situaţia achitării somaţiilor de plată, refacere ce ar trebui să ţină seama de aspectele de fapt şi de drept expuse în prezenta înştiinţare".

Potrivit art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de organul de executare, potrivit legii, iar conform art. 3717 din acelaşi cod, sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, prin urmare, s-a reţinut că inculpatul a încălcat aceste text de lege, neefectuând nicio verificare, deşi legea îl obliga în acest sens.

Totodată, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale i s-au solicitat inculpatului lămuriri privind modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 3712 alin. (2) şi art. 3717 C. proc. civ., respectiv stabilirea cuantumului penalităţilor precum şi a sumei ce urmează a fi plătită iar acesta a arătat că deşi cuantumul sumei ce a fost distribuită a fost indicat de creditoare, a verificat personal dacă calculul făcut de aceasta este corect.

Fiindu-i prezentat calculul făcut de creditoare în care aceasta se raportează la data de 26.06.2008, în timp ce distribuirea sumei se face la data de 17.07.2008, inculpatul a arătat că, într-adevăr, a calculat în mod eronat suma distribuită, întrucât ar fi trebuit sa se raporteze la data întocmirii acestuia pentru a nu o prejudicia pe creditoare în privinţa accesoriilor care curg până la acea dată. Referitor la sumele pe care debitoarea le-a consemnat la data de 23.06.2008, a arătat că acestea nu constituie plăţi efectuate în cursul executării silite, motiv pentru care nu le-a avut în vedere la stabilirea debitului restant.

În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 14.05.2018, inculpatul C. a arătat că unele sume care au fost achitate de debitoare după licitaţie nu au reprezentat plăţi, ci operaţiuni de consemnare, iar aceste sume puteau fi eliberate creditorului după de 15 zile, termen care nu era împlinit la data încheierii actului de adjudecare, astfel că respectiva creanţă nu era integral acoperită, iar consemnarea sumelor în cadrul executării silite, în opinia sa, nu echivalează cu acoperirea creanţei .

Din conţinutul adresei nr. x/16.07.2008 rezultă că la stabilirea debitului, creditoarea Societatea Profesională de Avocaţi "I." a ţinut seamă doar de plăţile făcute de SFT-CFR S.A. în perioada 15.05.-26.05.2008, nu şi de cele efectuate de societate în zilele de 23.06.2008 (62.506,62 RON) şi 2.07.2008 (81.945,83 RON), în contul executorului judecătoresc.

Luând în considerare doar calculul făcut de creditoare, inculpatul la data de 17.07.2008, în distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică, a ignorat aceste plăţi, relevanţă în cauză prezentând plăţile din data de 23.06.2006 care, fiind efectuate în cursul executării silite (sunt plăţi anterioare datei de 27.06.2008, când a fost întocmit actul de adjudecare, moment ce marchează finalizarea urmăririi silite imobiliare), trebuiau scăzute din valoarea debitului.

În acest mod, sumele presupus datorate de SFT CFR- S.A. au fost achitate, practic, de două ori, o dată prin plată din dispoziţia conducerii societăţii şi încă o dată din cauză că inculpatul C. a ignorat acele plăţi şi nu le-a avut în vedere la distribuirea preţului obţinut urmare a licitaţiei.

În ceea ce priveşte suma de 60.690,71 RON, reprezentând suplimentarea creanţei cu contravaloarea facturilor nr. x/7.05.2008 şi y/6.06.2008, conform cererii creditoarei nr. 6505/6.06.2008, la data întocmirii actului de adjudecare, debitoarei nu i se comunicase, încă, faptul că respectiva creanţă a fost suplimentată.

Prin somaţiile emise la data de 13.03.2008 şi comunicate la data de 17.03.2008, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a comunicat debitoarei SFT-CFR S.A. cuantumul obligaţiilor de plată în baza titlurilor executorii reprezentate de contractele de asistenţă juridică x/6.07.2007 şi x/6.07.2007, fiecare dintre somaţii având anexate calculul penalităţilor calculate în cuantum de 0,3%/zi de întârziere.

De la această dată şi până la finalizarea urmăririi silite prin actul de adjudecare din data de 27.06.2008, inculpatul nu i-a mai comunicat debitoarei niciun document privind suplimentarea creanţelor iniţiale deşi, la data de 6.06.2008, ca urmare a cererii formulate de creditoare, inculpatul suplimentase creanţa ce făcea obiectul executării silite imobiliare cu 60.690,71 RON în dosarul nr. x/2008 şi cu 52.020,62 RON în dosarul nr. x/2008.

Inculpatul a adus la cunoştinţă această împrejurare debitoarei, prin intermediul înscrisului intitulat "înştiinţare", redactat şi înregistrat la sediul BEJA K. sub numărul x/26.06.2008, dar comunicat debitoarei doar la data de 30.06.2008, adică ulterior momentului finalizării urmăririi silite.

Pe cale de consecinţă, a apreciat că fapta inculpatului C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea 78/2000.

Deopotrivă, Curtea a constatat că acţiunile inculpatului, astfel cum sunt descrise în rechizitoriu şi cum rezultă din probatoriul administrat, întrunesc şi elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, săvârşită cu încălcarea dispoziţiilor art. 500 alin. (2), (41)1 alin. (3) şi art. 504 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia debitorul va fi înştiinţat despre data, ora şi locul vânzării.

De asemenea, în cursul executării silite inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 3712 alin. (2) şi art. 3717 C. proc. civ., relative la stabilirea cuantumului penalităţilor precum şi a sumei ce urmează a fi plătită.

În condiţiile în care fapta inculpatului întruneşte, simultan, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi pe cele ale art. 10 lit. a) din Legea 78/2000, Curtea a apreciat că, în mod legal, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului numai sub aspectul infracţiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea 78/2000. În acest sens, doctrina este unanimă în sensul că infracţiunea de abuz în serviciu subzistă numai în măsura în care acţiunea sau, după caz, omisiunea făptuitorului nu întruneşte elementele constitutive ale unei alte infracţiuni.

Or, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea 78/2000, astfel că, în opinia Curţii, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice date faptelor şi implicit condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

De asemenea, Curtea a apreciat că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, schimbare de încadrare pusă în discuţie din oficiu de instanţă, nefiind dovedită nici după audierea inculpatului, cu certitudine, existenţa unei înţelegeri cu ceilalţi inculpaţi, angajaţi ai SFT - CFR S.A., în scopul delapidării societăţii.

S-a reţinut că legea penală mai favorabilă este forma actuală a art. 10 lit. a) din Legea 78/2000, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse de la 3 la 10 ani, spre deosebire de forma în vigoare la data săvârşirii faptei, care stabilea o sancţiune cu închisoare ale cărei limite erau era mai mari, de la 5 la 15 ani.

La individualizarea pedepsei Curtea avut în vedere gravitatea faptei în concret, dată de modalitatea de săvârşire, cu încălcarea repetată a normelor procedurale civile, urmarea produsă, scoaterea din patrimoniul S.C. CFR SFT S.A. a imobilului Hotel restaurant L. şi vânzarea la licitaţie cu un preţ de pornire mult sub cel de circulaţie.

Ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi faţă de perioada îndelungată de timp ce a trecut de la data săvârşirii faptelor, judecătorul instanţei de fond, a apreciat stabilirea pentru inculpatul C. a unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a bunului supus executării silite, prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., în regim de executare este îndestulătoare pentru realizarea scopului pedepsei.

4. Referitor la a doua infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei A.

S-a arătat de către instanţa de fond, la data de 17.07.2008 executorul judecătoresc C. a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică iar diferenţa de 7.015.408,25 RON a virat-o prin Ordinul de plată nr. x/9.09.2008 în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A..

La data de 17.09.2008, deşi nu datora sume de bani societăţii M. S.R.L., inculpata A. a dispus plata sumei de 7.015.408,25 RON în contul BEJA N., justificând operaţiunea prin aceea că se consemnează suma pe seama şi la dispoziţia S.C. M. S.R.L., întrucât SFT-CFR S.A. nu este de acord cu menţinerea acestei sume şi folosirea în interes propriu, în raport de împrejurarea că aceasta provine dintr-o executare abuzivă.

Inculpata a recunoscut săvârşirea acestei fapte, însă a apreciat că aceasta nu constituie abuz în serviciu, precizând că a acţionat cu bună-credinţă şi la sfatul unor avocaţi.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat de judecătorul instanţei de fond că prin procesul-verbal nr. x/17.07.2008 executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică după cum urmează: suma de 519.462,30 RON către creditoarea Societatea Profesională de Avocaţi "I."; suma de 575.087,70 RON către creditoarea Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti şi suma de 1.070.000 RON către creditoarea Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1.

Diferenţa de 7.015.408,25 RON a fost virată prin Ordinul de plată nr. x/9.09.2008 în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. .

La data de 11.09.2008, cu adresa nr. x, inculpata A. a comunicat societăţii de avocatură RRR. faptul că la data de 09.09.2008 BEJA K. a virat suma în contul SFT- CFR S.A. cu rugămintea de a se preciza "din punct de vedere procedural ce demersuri trebuie făcute şi către cine pentru a rezolva această problemă în condiţiile în care societatea nu a participat la distribuirea sumelor şi nu a solicitat nicicum acest virament".

La data de 17.09.2008, cu Ordinul de plată nr. x, semnat de inculpata A., Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a plătit suma de 7.015.408,25 RON în contul Biroului Executorului Judecătoresc "N." cu explicaţia "sumă consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. SRL".

Din declaraţia martorei Q., rezultă că a procedat astfel la cererea inculpatei A., care i-a şi indicat menţiunile făcute pe ordinul de plată.

Totodată, din adresa nr. x/17.09.2008, transmisă de SFT-CFR S.A. societăţii M. S.R.L., BEJA K. şi Biroului Executorului Judecătoresc "N.", rezultă motivele consemnării sumei, respectiv "(...) că nu suntem de acord cu menţinerea acestei sume în contul nostru şi folosirea în interes propriu, în raport de împrejurarea că aceasta provine dintr-o executare abuzivă.

Vă reamintim că prin încheierea din data de 14.07.208, pronunţată în dosarul numărul x/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 şi având ca obiect contestaţia la executare, instanţa a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea în fond a contestaţiei.

Or, în raport de soluţia dispusă de instanţa competentă şi comunicată dumneavoastră în timp util, orice act de executare efectuat pe perioada suspendării este lovit de nulitate.

Ca atare, chiar dacă ne profită aceste sume, faţă de nelegalitatea actelor de executare efectuate de dumneavoastră, cu voita încălcare a legii execuţionale, suntem nevoiţi să nu acceptăm această sumă de bani şi să începem procedura prevăzută de art. 587 C. proc. civ.."

Astfel, la data de 25.09.2008, societatea M. S.R.L. s-a adresat Consiliului de Administraţie al Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A., arătând că refuzul de a beneficia de suma de 7.015.408,25 RON este o problemă internă a SFT-CFR S.A., ce nu interesează societatea M. S.R.L.. Totodată a arătat că, având în vedere temeiul pe care societatea înţelege să îl invoce în adresa trimisă prin executorul judecătoresc privind oferta de plată urmată de consemnaţiune, întrucât între societăţi există un singur raport obligaţional în care SFT CFR S.A. are calitatea de debitor iar M. S.R.L. pe cea de creditor, respectiv cel rezultat din folosirea, fără drept, de către SFT CFR S.A. a imobilul situat în B-dul x nr. 27 (Hotel Restaurant L.) pentru care, conform somaţiei x/2.07.2008, datorează chirie în sumă de 5.000 euro/zi, societatea M. S.R.L. urmează a se îndestula din suma de 7.015.408,25 RON până la eliberarea efectivă a spaţiului.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu erau îndeplinite dispoziţiile art. 587 C. proc. civ. întrucât între cele două societăţi nu existau raporturi juridice iar aspectele învederate de M. S.R.L. nu au susţinere în plan probator, având în vedere că nu exista o convenţie a părţilor care să nască un raport obligaţional.

La data de 12.09.2008, societatea M. S.R.L., prin intermediul BEJ PPP. şi QQQ., a transmis Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. factura proforma nr. x/3.09.2008 în sumă de 651.938,53 RON, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 1.08.2008-31.08.2008 pentru imobilul Hotel Restaurant L. (31 zile x 5000 euro/zi = 155.000 euro). Din adresa ce însoţea factura, rezultă că, întrucât SFT CFR S.A. nu a eliberat imobilul în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii somaţiei nr. x/2.07.2008 de eliberare a spaţiului, societatea M. S.R.L. înţelege că, prin neeliberarea imobilului, societatea a acceptat cuantumul chiriei de 5000 euro/zi.

Deşi Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A., prin directorul general, inculpata A., a restituit factura astfel emisă cu justificarea că nu datorează chirie pentru un spaţiu folosit legal, societatea M. S.R.L. a continuat să emită facturi pentru contravaloarea chiriei şi pentru penalităţile de întârziere aferente facturilor anterioare.

S-a constata că, în lipsa încheierii unui contract de închiriere, S.C. M. S.R.L. nu putea emite facturi pentru plata unei asemenea chirii, calea legală pentru a intra în posesia efectivă a imobilului fiind o acţiune în evacuare, ca atare, nu exista nici un temei legal pentru a invoca recuperarea unor aşa-zise "creanţe" de la SFT - CFR S.A..

La data de 4.03.2009, societatea M. S.R.L. a solicitat BEJ "N." ca, în vederea recuperării creanţelor pe care Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. le are către debitoare, reprezentând chirii restante, penalităţi şi utilităţi aferente imobilului din Bucureşti, B-dul x, nr. 27, conform facturilor anexate, să vireze în contul său deschis la D. - Sucursala Victoria, suma consemnată de SFT CFR S.A. la dispoziţia sa, de 7.015.408,25 RON, solicitare care a fost îndeplinită conform ordinul de plată nr. x/6.03.2009 .

La data de 29.04.2009, prin adresa nr. x şi în contextul în care inculpata A. a fost schimbată din funcţia de director general, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a solicitat BEJ "N." să comunice situaţia depozitului deschis la banca Firenze, acesta comunicând societăţii că suma a fost deja virată societăţii M. S.R.L..

Exact la 3 ani de la data virării sumelor în contul M. S.R.L., la 6.03.2012, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a formulat o cerere de chemare în judecată a societăţii M. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 7.015.408,25 RON şi a beneficiului nerealizat prin lipsa de folosinţă a acestei sume. Din acţiunea formulată, ce a format obiectul dosarului Tribunalului Bucureşti nr. 6761/3/2012, rezultă că la data de 17.09.2008 societatea a virat din eroare suma menţionată în contul BEJ "N.", pe seama şi la dispoziţia M. S.R.L., societate care la data de 4.03.2009 a cerut virarea sumei în contul său, deşi între această societate şi SFT-CFR S.A. nu a existat nicio relaţie comercială sau de altă natură, care să justifice plata acestei sume.

Prin sentinţa civilă nr. 5364/15.09.2016 Tribunalul Bucureşti a constatat perimată cererea de chemare în judecată după ce, prin încheierea din data de 12.09.2013, instanţa dispusese suspendarea cauzei ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva M. S.R.L., sentinţă rămasă definitivă prin decizia nr. 7/10.01.2017, a Curţii de Apel Bucureşti care a respins ca nefondat recursul declarat de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. . De menţionat, este faptul că în dosarul cu nr. x/2012, pârâta S.C. M. S.R.L. a fost reprezentată de avocaţii de la SPA "I.".

În consecinţă, Curtea a constatat că suma de 7.015.408,25 RON nu a fost recuperată niciodată.

Dispunând virarea acestei sume către M. S.R.L., inculpata A. şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi reveneau în calitate de director general al Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A., referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002, respectiv art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 potrivit cu care nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare, şi cele ale O.G. nr. 119/1999.

În acest caz, Curtea a reţinut că este vorba nu despre angajare şi ordonanţare, din moment ce suma respectivă nu făcea parte din bugetul stabilit pe anul 2008, ci despre plată, astfel că, inculpata a dispus efectuarea unei plăţi din sumele intrate în patrimoniul societăţii, fără a exista nicio bază legală pentru această plată, cu încălcarea şi a dispoziţiilor art. 587 C. proc. civ., pe care îl invocă în apărare.

Ca urmare a îndeplinirii de către inculpata A., în mod defectuos şi cu intenţie, a atribuţiilor de serviciu referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, sintagma "îndeplinire în mod defectuos" echivalând, în prezenta cauză, cu îndeplinirea atribuţiilor prin încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 şi a prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, precum şi a dispoziţiilor art. 587 C. proc. civ., în vigoare la acea dată, în patrimoniul Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. s-a produs o pagubă în valoare de 7.015.408,25 RON, reprezentând suma achitată societăţii M. S.R.L., fără a fi datorată şi care nu a fost recuperată.

Apărarea principală a inculpatei în sensul că a fost sfătuită să consemneze suma de către avocaţii de la acea dată ai societăţii, cu motivarea că nu putea accepta o sumă ce provenea dintr-o executare silită nelegală, a fost apreciată ca neîntemeiată de către instanţa de fond, întrucât rezultatul produs urmare a acţiunii inculpatei a fost pierderea şi a sumei de 7.015.408,25 RON, reprezentând parte din contravaloarea imobilului Hotel Restaurant L. vândut la licitaţie.

Referitor la susţinerile inculpatei că virarea sumei de 7.015.408,25 RON în contul BEJ N. nu a fost făcută cu titlul de plată, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002, Curtea a constatat contrariul, reţinând că suma de 7.015.408,25 RON nu era o sumă ajunsă din eroare în contul societăţii, ci era rezultatul unei distribuţii de preţ urmare a executări silite a unui imobil din patrimoniul societăţii, o parte din contravaloarea acestuia, deci era o parte din echivalentul unei proprietăţi aparţinând societăţii, chiar dacă executarea silită s-a dovedit în final a fi nelegală.

Faptul că virarea sumei respective în contul executorului judecătoresc constituie o plată în sensul art. 14 alin. (2) din Legea 500/2002 este evidenţiat de împrejurarea că, odată sumele consemnate, ele nu s-au mai întors în patrimoniul societăţii iar la un interval de câteva luni, S.C. M. S.R.L. a solicitat şi obţinut transferul sumei de bani în contul său. Mai mult, nu erau incidente dispoziţiile art. 587 C. proc. civ., şi nu existau nici un fel de raporturi juridice între SFT CFR S.A. şi S.C. M. S.R.L..

Astfel, din punct de vedere financiar contabil, operaţiunea de virare a sumei de bani din contul Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. în contul BEJ N., constituie o plată ce trebuie să respecte prevederile Legii nr. 500/2002 şi cele ale Ordonanţei nr. 119/1999, în acelaşi sens fiind şi concluziile Curţii de Conturi care a apreciat că plata sumei de 7.015.408,25 RON este nelegală (procesul-verbal de constatare nr. x/24.09.2010, filele x dup).

În mod evident, inculpata ar fi trebuit să fie conştientă de urmările faptelor sale şi să prevadă rezultatul acestora, respectiv pierderea şi a sumei de 7.015.408,25 RON.

Inculpata nu se poate prevala nici de prevederile art. 523 C. proc. civ., care prevăd că în tot cursul executării silite debitorul poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga valoare a creanţei, întrucât la acel moment executarea silită era deja finalizată, iar suma de 7.015.408,25 RON era mult superioară celei pentru care s-a solicitat executarea silită.

De asemenea, s-a reţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile privind oferta de plată şi consemnaţii, respectiv art. 586 C. proc. civ. care prevede că atunci "când debitorul va voi să plătească aceea ce e dator şi creditorul nu va voi să primească plata, debitorul e în drept a face ofertă reală şi a consemna ce e dator."

Or, SFT - CFR S.A. nu avea nicio datorie către S.C. M. şi deci nu avea calitatea de debitor.

Nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 587 şi 588 din C. proc. civ. având în vedere că nu este vorba despre o ofertă urmată de consemnaţiune, ci de o plată în sensul Legii 500/2002. Mai mult, trecând peste lipsa calităţii de debitor a S.C. SFT - CFR S.A. şi a celei de creditor a S.C. M., această procedură prevăzută de normele procedurale civile nu a fost respectată, banii fiind pur şi simplu transferaţi în contul unui executor judecătoresc la dispoziţia S.C. M..

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că inculpata A. în mod deliberat a refuzat, practic, primirea sumei de bani rămasă urmare a executării silite, pe care a consemnat-o la dispoziţia adjudecatarului fără nicio justificare, iar ca urmare a acestei acţiuni deliberate a inculpatei, SFT S.A. a rămas şi fără Hotelul restaurant L., executat silit, şi fără suma de 7.015.408,25 RON, ce reprezenta o parte a contravalorii acestui hotel.

Argumentul că ar fi fost sfătuită în acest sens de avocaţi nu subzistă, în contextul în care la acea dată inculpata dăduse deja o notă explicativă şi primise raportul privind verificările efectuate la Societatea Feroviară de turism SFT - CFR S.A. din data de 20.06.2008, în care se menţiona cu evidenţă şi neechivoc faptul că inculpata, împreună cu alte persoane din conducerea societăţii, se face vinovată de pierderea activului Hotel Restaurant L., iar suma reprezentând contravaloarea imobilului urmează a se recupera de la inculpată şi celelalte persoane vinovate de pierderea acestuia.

Or, în acest context, în care inculpata avea cunoştinţă că în cazul pierderii activului urma să răspundă patrimonial (raportul fiindu-i comunicat la data de 23.06.2008 - fila x dup), nu există nicio justificare, nici logică şi nici juridică, a acţiunii acesteia de a consemna suma respectivă în favoarea adjudecatarului, sumă care, dacă ar fi rămas în patrimoniul părţii civile, ar fi diminuat prejudiciul ce urma să fie recuperat chiar de la inculpată.

S-a mai reţinut că, deşi în raport se consemnează la capitolul dedicat măsurilor ce urmează a fi luate şi analizarea oportunităţii menţinerii în funcţie a inculpatei A., totuşi inculpata rămâne în funcţie cel puţin încă trei luni, suficient pentru ca la data de 17.09.2008 să dispună consemnarea sumei în favoarea S.C. M. S.R.L..

Aşa fiind, Curtea a apreciat că inculpata a acţionat în mod abuziv, cu intenţie, producând un prejudiciu în patrimoniul părţii civile, astfel că nu este fondată solicitarea apărării de a se dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei în aceea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen., întrucât a acesta a acţionat cu intenţie, nu din culpă.

Patrimoniul SFT-CFR S.A. a fost prejudiciat cu suma de 7.015.408,25 RON, consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. S.R.L., fără a fi datorată, sumă care nu a mai fost recuperată, prin urmare, sunt întrunite şi cerinţele art. 132 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, sunt incidente dispoziţiile art. 309 C. pen., în condiţiile în care fapta a produs consecinţe deosebit de grave în sensul art. 183 C. pen., producându-se o pagubă de peste 2.000.000 RON.

Contrar celor arătate de apărare, s-a apreciat de către instanţa de fond că fapta inculpatei A. nu constituie contravenţie, conform art. 72 din Legea nr. 500/2002, întrucât acţiunea inculpatei putea constitui contravenţie în măsura în care nu întrunea elementele constitutive ale unei infracţiuni, răspunderea contravenţională fiind subsidiară celei penale, raportat la gravitatea faptei în concret şi la urmările produse.

La individualizarea pedepsei Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare dar perioada îndelungată de timp ce s-a scurs de la data săvârşirii faptelor, iar sub aspectul legii penale mai favorabile, faţă de limitele de pedeapsă determinate de incidenţa dispoziţiilor privind consecinţele deosebit de grave atât în legea veche cât şi în legea nouă, precum şi a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, a apreciat că norma în vigoare la acest moment este mai favorabilă inculpatei.

De asemenea, s-a apreciat de judecătorul instanţei de fond că nu există niciun temei pentru reţinerea de circumstanţe atenuante nici potrivit legii vechi, nici potrivit legii în vigoare la acest moment, din moment ce inculpata nu a acoperit nici măcar în parte prejudiciul produs.

Pe cale de consecinţă, a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 309 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. este suficientă pentru realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că pin fapta inculpatului B., de a încheia contractele de asistenţă juridică cu încălcarea legii, urmată de achitarea facturilor emise de "I." fără efectuarea unor prestaţii, s-a produs nu numai o vătămare drepturilor şi intereselor legale ale S.C. SFT CFR S.A., ci şi un prejudiciu, în sumă de 34752 RON, pentru care sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Astfel, urmare a încheierii nelegale a contractului s-a ajuns, din dispoziţia inculpatului, la plata acestei sume, prejudiciul fiind cert, iar între fapta inculpatului şi prejudiciul produs există o legătură de cauzalitate.

Totodată, a constatat că inculpatul a consemnat la dispoziţia părţii civile suma de 34752 RON, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar la ultimul termen de judecată.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. şi a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 34752 RON către partea civilă, constatând, totodată, că acesta a consemnat la dispoziţia părţii civile suma de 34752 RON, astfel că, nu a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor inculpatului.

În privinţa inculpatei A., faţă de soluţia dispusă în cauză cu privire la prima infracţiune de abuz în serviciu, instanţa de fond, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. (acesta s-a constituit parte civilă prin cererile depuse la dosarul cauzei la 29.03.2011 şi 08.03.2017 - fila x dup şi fila x dup).

În ceea ce priveşte a doua infracţiune de abuz în serviciu pentru care instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei A. la comiterea ei, s-a constatat că suma de 7.015.408,25 RON a fost consemnată în mod abuziv la dispoziţia S.C. M. S.R.L., reprezintă prejudiciul produs S.C. SFT CFR S.A., iar între prejudiciu şi fapta inculpatei există o legătură de cauzalitate. Astfel, a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 7.015.408,25 RON către partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A..

În ceea ce priveşte suma reţinută în sarcina inculpatului C., de 7.196.400 RON, reprezentând diferenţa între valoarea imobilului ce a făcut obiectul executării silite şi valoarea de 9.000.000 RON cu care a fost vândut la licitaţie, Curtea a constatat că acesta este prejudiciul produs în patrimoniul S.C. SFT CFR S.A. prin fapta inculpatului care, a stabilit, cu rea-credinţă, o valoare mult diminuată faţă de valoarea reală de piaţă a imobilului, aşa cum a fost stabilită prin expertiza întocmită de un expert independent, în cursul urmăririi penale.

A reţinut că, prejudiciul produs părţii civile este reprezentat, în concret, de diferenţa între valoarea stabilită de inculpat şi valoarea de circulaţie a imobilului, valoarea reală de piaţă, contrar celor arătate de inculpaţi în cursul urmăriri penale, cu ocazia formulării obiecţiunilor la expertiză.

Practic, partea civilă a pierdut din patrimoniu imobilul/echivalentul său în valoarea de piaţă, nu suma cu care urma să fie vândut la licitaţie, care poate depinde de mulţi factori. Astfel, în cadrul unei licitaţii ce s-ar fi desfăşurat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale nu s-ar fi putut reproşa niciunei persoane vânzarea la licitaţie a imobilului cu un preţ mai redus decât valoarea de piaţă, acestea fiind regulile prevăzute chiar de lege pentru desfăşurarea unei licitaţii publice. Însă, în condiţiile în care procedura executării silite s-a desfăşurat cu încălcarea mai multor procedurale în materie civilă în vigoare la acea dată şi, în mod special, sub aspectul împrejurării că licitaţia nu a pornit de la valoarea de circulaţie a bunului, prin acţiunea inculpatului s-a produs un prejudiciu ce constă în diferenţa între valoarea reală de piaţă şi suma stabilită de inculpat.

Astfel, împrejurarea că imobilul a fost vândut la licitaţie nu are relevanţă asupra valorii reale a acestuia, prejudiciul produs în patrimoniul S.C. SFT CFR S.A. fiind dat de diferenţa dintre valoarea imobilului şi suma stabilită de inculpat, care coincide cu suma pentru care s-a vândut imobilul.

Curtea a reţinut însă că S.C. SFT - CFR S.A. nu a solicitat obligarea inculpatului C. la plata acestei sume prin niciuna dintre plângerile şi cererile de constituire de parte civilă din prezenta cauză iar ulterior, la solicitarea parchetului, a precizat că se constituie parte civilă cu următoarele sume:

- plăţi efectuate de SFT CFR S.A. în mod ilegal în timpul executării silite imobiliare 93.105,34 RON în dosarul de executare 79/2008 şi 106.111,66 RON în dosarul nr. x/2008

- procesul-verbal privind distribuirea sumelor rezultate din executarea silită - SCPA I. 519.462,30 RON, ANAF Sector 1 1.070.000 RON, DITL Sector 1 575087,70 RON

- plăţi efectuate de SFT CFR S.A. la societatea civilă de avocaţi "RRR." în perioada 2008 - 2009 în litigii generate de executarea silită la cererea "I."

- plăţi efectuate de SFT CFR S.A. la societatea civilă de avocaţi "SSS." în litigii generate de executarea silită la cererea "I."

- plăţile reprezentând şomajul tehnic (75610 RON), salarii compensatorii (280752 RON), drepturi băneşti obţinute în instanţă de salariaţii concediaţi (174317 RON)

- lipsa de folosinţă respectiv venituri din cazare în perioada 2010 - 02.2017 de 236833,55 RON în fiecare lună, din alimentaţie publică în perioada 2008 - 02.2017 respectiv 7303514 RON şi venituri urmare a rezilierii unor contracte de închiriere spaţii în perioada 2010 - 02.2017 respectiv 1712297 RON

- 560.000 RON achiziţionare de mobilier pentru repunerea imobilului în situaţia anterioară executării ilegale, în cazul întoarcerii executării în favoarea societăţii.

Niciuna dintre sumele respective nu vizează diferenţa între valoarea de piaţă a imobilului la data licitaţiei şi valoarea stabilită de executorul judecătoresc C. şi nici ulterior, după sesizarea instanţei, SFT CFR S.A. nu a depus nicio cerere precizatoare a pretenţiilor civile ori înscrisuri în dovedirea acestora, aşa cum a arătat avocatul ales al societăţii.

Cât priveşte cererea de constituire de parte civilă formulată la 15.12.2017 de Ministerul Transporturilor, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora constituirea ca parte civilă în cauză se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti în cauză, moment care a început la termenul de judecată anterior, din 17.11.2017, prin audierea inculpaţilor. Mai mult, potrivit art. 20 alin. (4) C. proc. pen., în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., persoana vătămată ori succesorii acestora nu se mai pot constitui parte civilă în procesul penal, putând introduce acţiune la instanţa civilă, astfel că constatând că există deja o constituire de parte civilă în cauză, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Ministerul Transporturilor privind constituirea de parte civilă în cauză.

Având în vedere că acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, iar instanţa nu poate interveni sub acest aspect, în lipsa unei solicitări exprese a părţii civile, Curte a apreciat că nu poate dispune obligarea inculpatului la plata acestei sume, însă a reţinut că incidenţa dispoziţiilor art. 112 lit. e) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumei de 7.196.400 RON.

Cât priveşte celelalte pretenţii ale părţii civile SFT CFR S.A., respectiv -plăţi efectuate de SFT CFR S.A. în mod ilegal în timpul executării silite imobiliare 93.105,34 RON în dosarul de executare 79/2008 şi 106.111,66 RON în dosarul nr. x/2008 - procesul-verbal privind distribuirea sumelor rezultate din executarea silită - SCPA I. 519.462,30 RON, Curtea a apreciat că acestea au legătură cu prima faptă de abuz în serviciu săvârşită de inculpata A., motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Totodată, a respins pretenţiile privind sumele atribuite către ANAF Sector 1 1.070.000 RON şi DITL Sector 1 575087,70 RON, întrucât, deşi acestea au fost achitate urmare a executării silite, reprezintă debite reale către bugetul de stat şi local, pe care partea civilă ar fi trebuit să le achite oricum, între fapta inculpaţilor şi plata acestor sume neexistând o legătură de cauzalitate directă.

A respins şi pretenţiile privind: plăţi efectuate de SFT CFR S.A. la societatea civilă de avocaţi "RRR." în perioada 2008 - 2009 în litigii generate de executarea silită la cererea "I.", plăţi efectuate de SFT CFR S.A. la societatea civilă de avocaţi "SSS." în litigii generate de executarea silită la cererea "I.", plăţile reprezentând şomajul tehnic (75610 RON), salarii compensatorii (280752 RON), drepturi băneşti obţinute în instanţă de salariaţii concediaţi (174317 RON), lipsa de folosinţă respectiv venituri din cazare în perioada 2010 - 02.2017 de 236833,55 RON în fiecare lună, din alimentaţie publică în perioada 2008 - 02.2017 respectiv 7303514 RON şi venituri urmare a rezilierii unor contracte de închiriere spaţii în perioada 2010 - 02.2017 respectiv 1712297 RON, 560.000 RON achiziţionare de mobilier pentru repunerea imobilului în situaţia anterioară executării ilegale, în cazul întoarcerii executării, întrucât acestea nu au legătură directă de cauzalitate cu faptele inculpaţilor, aşa cum sunt descrise în rechizitoriu.

În vederea recuperării prejudiciului, a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 04.10.2016 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpatei A. până la concurenţa sumei de 7.015.408,25 RON precum şi măsura asiguratorie a popririi, instituită prin ordonanţa din data de 04.10.2016 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpatei A. până la concurenţa sumei de 7.015.408,25 RON asupra sumelor aflate în prezent sau care vor intra în viitor în conturile acesteia.

A menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 14.03.2017 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, cu privire la cota de 1/6 din imobilul tip teren ID electronic x în suprafaţă de 372200 mp, situat în localitatea Mârşa jud. Giurgiu, aparţinând inculpatului C., până la concurenţa sumei de 7.196.400 RON.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1431 alin. (1) din Legea 31/1990, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea 500/2002, invocată de inculpata A., Curtea a constatat că este admisibilă, sens în care a sesizat Curtea Constituţională.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A., inculpaţii B., A. şi C., precum şi Ministerul Transporturilor şi PP., pe care au criticat-o pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a criticat sentinţa instanţei de fond numai sub aspectul greşitei achitări a inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 3009 C. pen., cu aplicare art. 5 C. pen. (fapta comisă în perioada 10.04.-27.06.2008).

În acest sens, a arătat că deşi prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi succesiunea împrejurărilor cu incidentă asupra primei acuzaţii penale aduse inculpatei A., astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, a dat o interpretare eronată normelor de reglementare primară încălcate în raport de acţiunile şi omisiunile inculpatei, conchizând că fapta nu este prevăzută de legea penală. Totodată, printr-un raţionament greşit în interpretarea probatoriului administrat a apreciat că inculpata nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege în comiterea faptei şi producerea rezultatului păgubitor.

În susţinerea soluţiei de achitare, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din înscrisurile aflate la dosar şi, în special, din corespondenţa purtată de Societatea Feroviare de Turism S.F.T. - C.F.R. S.A. cu S.C.A. "I.", rezultă că inculpata şi angajaţii societăţii nu au avizat şi nici nu au achitat sumele facturate în baza contractelor de asistenţă juridică, întrucât nu au fost efectuate serviciile respective.

Cu privire la vinovăţia inculpatei a conchis că " deşi inculpata A. nu a acţionat suficient de abil din punct de vedere juridic acesta nu este un element suficient pentru a se concluziona că se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, în concret, că a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Prejudiciul cauzat prin acţiunile inabile ale inculpatei poate fi recuperat, în opinia Curţii, în cadrul unei acţiuni civile".

Concluzia instanţei de fond este eronată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută şi la norma de incriminare, care prevede că infracţiunea de abuz în serviciu se poate comite cu intenţie (directă sau indirectă). În concret, din probele administrate în cauză rezultă că inculpata A. a comis fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, intenţia indirectă, prin aceea că a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, or, cu toate acestea, prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare fără a preciza cu ce formă de vinovăţie a acţionat inculpata în realizarea acţiunilor sau omisiunilor reţinute în considerentele hotărârii şi care "nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu".

Pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., trebuie ca fapta să existe în materialitatea ei, însă să lipsească trăsura esenţială a infracţiunii ca să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea obiectivă sau subiectivă), aspect ce rezultă cu claritate din conţinutul art. 16 alin. (1) C. pen., potrivit căruia "fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală". Lipsa totală a vinovăţiei poate fi circumscrisă cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev. de art. 16 alin. 1it. d C. proc. pen., având în vedere că în noul C. pen., spre deosebire de vechea reglementare, imputabilitatea este cea de-a treia trăsătură esenţială a infracţiunii, distinct de vinovăţia ca element constitutiv al infracţiunii (intenţie, culpă, praeterintenţie).

Prin urmare, reţinerea incidenţei cazului prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, determinat de împrejurarea că fapta nu ar fi fost comisă cu forma vinovăţie cerută de lege, ar fi impus soluţia schimbării încadrării juridice în neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen., cât timp s-a reţinut că inculpata A. nu a acţionat cu intenţie, formă de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa incriminării de abuz în serviciu.

Deşi instanţa de fond a apreciat că "la dosarul cauzei nu există probe suficiente care să conducă la concluzia că inculpata a acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege, chiar dacă modalitatea în care a acţionat a produs, în final, un prejudiciu părţii civile SFT S.A. prin vânzarea la licitaţie a Hotelului Restaurant L.", justificat de trecerea unei perioade de aproximativ 9 ani între momentul primei sesizări (15.05.2008) şi al emiterii rechizitoriului (27.03.2007), împrejurare ce a îngreunat şi eforturile procurorului de a strânge probele, a motivat, în fapt, o lipsă a intenţiei calificată prin scop, precizând că nu s-a putut dovedi "premeditarea" în executarea silită a imobilului, "înţelegerea" infracţională între inculpată şi casa de avocatură, ceea ce acuzarea nu susţinut şi nici norma de incriminare nu impune pentru a se reţine abuzul în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Referitor la cheltuielile voluptorii făcute de inculpata A., în mod eronat, prima instanţă a reţinut că, în aparenţă, acestea ţin de activitatea societăţii şi nu sunt excepţionale, având în vedere că intenţia indirectă a inculpatei în comiterea faptei, care presupune acceptarea rezultatului păgubitor în dauna S.C. S.F.T. - C.F.R. S. A., a cărei producere era iminentă, este demonstrat de împrejurarea dispunerii, cu prioritate şi cu ignorarea executării silite a societăţii, a unor cheltuieli nestringente care nu afectau normala funcţionare a societăţii, în detrimentul plăţii debitului care făcea obiectul procedurii execuţionale şi care ar fi condus la stopare procedurii executării silite şi, în final, la păstrarea în patrimoniul societăţii a principalului activ imobiliar producător de venituri consistente.

Era obligaţia legală şi responsabilitatea inculpatei A., în calitatea sa de director general al societăţii, de a dispune plăţile necesare şi de a le prioritiza, în scopul de a salvgarda bunurile imobile ale societăţii, în contextul scoaterii acestora la licitaţie publică pentru un debit net inferior.

De asemenea, s-a susţinut de parchet că este greşită concluzia instanţei raportat la apărările inculpatei, în sensul că "pe de o parte, i se impută inculpatului B. faptul că a dispus plata unor prestaţii neefectuate, iar pe de altă parte, inculpatei A. i se impută faptul că nu a achitat asemenea prestaţii", întrucât acuzaţiile aduse inculpatului B. vizează efectuarea de plăţi aferente unor prestaţii neefectuate, cu încălcarea dispoziţiilor legale precise, concret indicate (art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 11 din O.G. nr. 119/1999, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, astfel cum a reţinut şi instanţa de judecată), iar inculpatei i se impută facturile neachitate ce compuneau un debit în cadrul unui dosar execuţional aflat în faza terminală, care nu a fost blocat în urma demersurilor judiciare, situaţie în care executare silită era iminentă, iar facturile emise, se bucurau, în acest context, de prezumţia de legalitate şi veridicitate. Suspiciunile inculpatei referitoare la nelegalitate procedurii de executare silită nu o îndreptăţeau şi nici nu o exonerau de obligaţia de a achita şi stopa executare silită a societăţii prin vânzare la licitaţie publică a principalului activ al acesteia, Hotelul Restaurant L., atâta timp cât nu a fost obţinută suspendarea executării silite ori anularea formelor de executare silită anterior producerii pagubei materiale.

Totodată, parchetul a arătat că modul în care s-au derulat plăţile, ţine de esenţa atribuţiilor legale pe care trebuia să le îndeplinească inculpata A., prin urmare, modalitatea defectuoasă, viciată şi cu încălcarea legii în care s-a derulat procedura executării silite nu a pus-o pe inculpată în imposibilitatea de a efectua plăţile în contul executorului judecătoresc, la termenele şi în condiţiile arătate de acesta din urmă prin somaţiile adresate, şi de a se asigura, în acest fel, de stoparea procedurii execuţionale ca urmare a stingerii debitului, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

De asemenea, parchetul nu a imputat inculpatei poziţia pe care a avut-o faţă de pretenţiile casei de avocatură, fiind justificate şi, în general, corecte încercările acesteia de a bloca executarea silită pornită de creditoare S.C.A. I., ci faptul că, în calitate de director general, aceasta a acceptat producerea pagubei în detrimentul societăţii pe care o conducea, respectiv că nu a purtat o corespondenţă cu executorul judecătoresc, nu a plătit la timp, conform somaţiilor, plăţile care compuneau debitul calculat de executorul (cu toate că avea posibilitatea să o facă), că a achitat parţial, cu întârziere şi într-un alt cont bancar sumele respective, toate acestea, în contextul în care, nu a obţinut, pe cale judecătorească, o decizie favorabilă sub acest aspect, în sensul suspendării sau anulării procedurii execuţionale. În opinia parchetului, inculpata avea posibilitatea să prevadă rezultatul, câtă vreme prin somaţiile de plată comunicate de executorul judecătoresc se atrăgea atenţia asupra consecinţelor neplăţii sumelor în termen de 15 zile.

Cât priveşte plăţile efectuate de inculpată într-un alt cont decât cel indicat de executorul judecătoresc, s-a arătat că, raţionamentul instanţei în sensul că S.C.A. "I." avea obligaţia de a înştiinţa executorul despre virarea acestor sume şi acesta să se procedeze la recalcularea debitului, este greşit, întrucât reaua-credinţă sau neglijenţa din partea creditoarei nu poate reprezenta o justificare a neîndeplinirii obligaţiilor din partea debitoarei, cu atât mai mult cu cât ar fi ulterioară faptei debitoarei.

Dacă ar fi intenţionat să stopeze urmărirea silită, inculpata ar fi trebuit să comunice executorului judecătoresc plata sumelor achitate incorect în contul creditoarei, şi să se intereseze dacă mai există vreo altă sumă de bani de achitat din debitul total, sens în care putea solicita stoparea oricărei forme de executare silită. Or, inculpata nu făcut niciun astfel de demers care se impunea, în calitatea sa de director general, în ciuda poziţiilor exprimate de consilierul juridic S., permiţând astfel, cu ştiinţă, derularea în continuare a procedurii de executare silită, amânând plata debitului total datorat conform actelor încheiate de executorul judecătoresc până după momentul în care nu se mai putea face nimic.

Inculpata putea împiedica finalizarea urmăririi silite şi transferul dreptului de proprietate asupra activului Hotel Restaurant L., dacă ar fi dispus plata creanţei ce forma obiectul executării silite, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, până la data de 27.06.2008 când a fost întocmit actul de adjudecare ce marca finalizarea urmăriri silite imobiliare, astfel că, susţinerile inculpatei că atâta timp cât executarea silită nu era iminentă, a amânat efectuarea plăţii aşteptând soluţionarea de către instanţă a contestaţiilor la executare formulate de societate, ceea ce ar fi condus la anularea formelor de executare silită.

În consecinţă, s-a apreciat de parchet că din mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta de care este cauzată inculpata A. a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie indirectă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, şi, deşi nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În ceea ce priveşte argumentele avute în vedere de instanţa de fond în sensul că "prin acţiunile inculpatei nu a fost încălcat niciunul dintre textele de lege invocate de acuzare", cu referire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 (ce vizează eficienţa administrării patrimoniului public) şi ale art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (potrivit cu care directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, între aceste măsuri fiind, evident şi cele de plată a sumelor pentru care societatea era executată silit şi pentru care exista disponibilul necesar), parchetul a arătat că sunt neîntemeiate.

Astfel, prin acuzaţia reţinută în sarcina sa (constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în calitate de funcţionar public, respectiv director general al Societăţii Feroviare de Turism SFT - C.F.R. S.A., cu ştiinţă, în perioada 10.04.2008-27.06.2008, nu a dispus plata integrală a sumelor pentru care societatea era executată silit, astfel încât să împiedice vânzarea la licitaţie a activului "Hotel+Restaurant L.", acceptând ca acest rezultat să se producă, deşi plata integrală a debitului reprezenta singura modalitate de a evita acest rezultat vătămător iminent, iar societatea dispunea de sumele necesare achitării integrale a sumelor pentru care S.C.A. "I." declanşase executarea silită), inculpata A. şi-a îndeplinit atribuţiile referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 şi de art. 143' alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Modalitatea "nelegală" în care s-ar fi desfăşurat executarea silită nu constituie, în opinia parchetului un motiv care să fundamenteze concluzia neîncălcării de către inculpată a dispoziţiilor legale precitate, la care a ajuns instanţa de fond, în sensul că aceasta ar fi acţionat cu diligenta necesară (încercând să preîntâmpine producerea pagubei). Având în vedere faptul că inculpata, cu ştiinţă a acceptat producerea rezultatului, fiind conştientă de iminenţa producerii acestuia, acţiunile şi omisiunile acesteia se circumscriu unor încălcări flagrante a dispoziţiilor legale precitate.

Ca atare, omiţând să plătească integral sumele pentru care societatea era executată silit, inculpata A. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de director general al societăţii, referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 potrivit cu care persoanele care gestionează patrimoniul public, au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea eficienţei în administrarea patrimoniului public, eficienţa unei operaţiuni fiind definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. j) din ordonanţă ca reprezentând "maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate".

În acelaşi timp, omiţând să plătească integral sumele pentru care societatea era executată silit, inculpata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de director general al societăţii, referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, cu încălcarea prevederilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care, directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, între aceste măsuri fiind, evident şi cele de plată a sumelor pentru care societatea era executată silit şi pentru care exista disponibilul necesar.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat de parchet, admiterea apelului, desfiinţare sentinţei penale atacate şi condamnarea inculpatei A. şi sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă comisă în perioada 10.04.2008-27.06.2008), iar instanţa de control judiciar să facă aplicarea tratamentului sancţionator prev. de dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. pen., dat fiind concursul real de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei.

Sub aspectul laturii civile a solicitat, obligarea inculpatei la plata sumei de 2.790.66 RON către partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A.

2. Partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A. a formulat apel în termen legal, însă nu l-a motivat, precizând doar că vizează atât latura penală cât şi latura civilă a cauzei.

3. Inculpatul B. a criticat, în esenţă, sentinţa penală apelată sub următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie:

- greşita sa condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, sens în care a arătat că prin maniera de interpretare a probelor au fost încălcate prevederile art. 103 C. proc. pen. iar vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei indirecte, nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu;

- instanţa de fond a preluat practic acuzaţiile aduse inculpatului prin actul de sesizare iar concluziile referitoare la împrejurarea că cele două contracte de asistenţă juridică încheiate cu S.C.A. "I." erau împovărătoare pentru S.C. SFT-CFR S.A., deoarece eventuale litigii dintre părţi nu puteau fi soluţionate în instanţă, rezilierea pe cale judiciară fiind exclusă, sunt opinii personale ale judecătorului, cunoscut fiind faptul că orice persoană se poate adresa instanţei pentru recunoaşterea şi protejarea unui drept legitim. De asemenea, susţinerea instanţei că S.C. SFT-CFR S.A. avea datorii la bugetul de stat, astfel încât încheierea celor două contracte de asistenţă juridică în baza cărora s-a plătit societăţii de avocatură suma de 34.752 RON reprezintă un act contrar intereselor societăţii prin care s-au vătămat grav interesele legitime ale acesteia, că prin plata facturilor către S.C.A. "I." inculpatul a încălcat limitele maxime stabilite în buget pentru cheltuieli reprezentând onorarii de avocat, este eronată, întrucât sumele de bani s-au plătit pentru activităţile menţionate în documentele ce însoţeau acele facturi. Totodată, eronată este şi aprecierea instanţei că încheierea contractelor de asistenţă juridică şi plata facturilor către societatea de avocatură s-a făcut cu încălcarea legii, neexistând aprobarea Consiliul de administraţie, fapt ce a condus la obţinerea unui folos necuvenit pentru această societate şi vătămarea intereselor legitime ale S.C. SFT-CFR S.A., întrucât raţionamentul judecătorului se întemeiază pe o interpretare greşită a materialului probator administrat în cauză şi este lipsit de rigoare juridică care să convingă în legătură cu incidenţa agravantei prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

- referitor la neaplicarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 a arătat că infracţiunea de abuz în serviciu se săvârşeşte de sine stătător şi fără circumstanţiere în condiţiile în care funcţionarul public încalcă atribuţiile de serviciu în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act, conduită sancţionată potrivit prevederilor din C. pen., prin urmare, raportarea acesteia la prevederi cuprinse într-o lege specială este un procedeu juridic nelegal, deoarece, în mod artificial, se majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru aceeaşi faptă, cu atât mai mult cu cât, în conţinutul art. 5 din Legea nr. 78/2000 se menţionează clar că sunt fapte de corupţie doar cele prevăzute la art. 289 - 292 C. pen., printre acestea neregăsindu-se şi abuzul în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., după cum nu este menţionat nici printre faptele asimilate celor de corupţie din conţinutul art. 10-13 din legea specială;

- caracterul subsidiar al normei generale care incriminează fapta de abuz în serviciu a fost stabilit de practica judiciară, iar o dovadă, în plus, că nu pot fi reţinute şi dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 este şi faptul că prevederile art. 17 lit. d) şi art. 18 din legea specială referitoare la abuzul în serviciu au fost abrogate prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, nemaifiind socotite infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie;

- prin activitatea sa inculpatul nu a contribuit la obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul, motivat de faptul că prin încheierea celor două contracte de asistenţă juridică nu s-a cauzat un prejudiciu, suma de 34.752 RON reprezentând contravaloarea serviciilor efectiv prestate, astfel că sunt incidente efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 458/22.06.2017 în considerentele căreia s-a arătat, în mod expres, că norma prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere care trebuie sa se raporteze la conţinutul faptei la care se face trimiterea, respectiv cea prevăzută de art. 297 C. pen.. Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu se circumscrie nici variantei atenuate, nici celei agravate a celei de abuz în serviciu, analiza acesteia trebuie să pornească de la dispoziţiile referitoare la fapta de abuz în serviciu, sens în care trebuie avute în vedere considerentele Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale. În consecinţă, s-a statuat că, spre deosebire de art. 297 C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 conţine doar o trimitere la infracţiunea de abuz în serviciu, adăugându-se de legiuitor o circumstanţiere specială şi anume aceea a obţinerii unui folos necuvenit.

De asemenea, s-a mai susţinut de inculpat că incriminarea infracţiunii de abuz în serviciu în C. pen. este suficientă şi în concordanţă cu Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York la 31.10.2003 şi ratificată de România prin Legea nr. 365/15.09.2004, potrivit căreia fiecare stat în parte trebuie să adopte măsuri legislative care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sale sau de postul său şi prin care s-a cauzat o pagubă.

- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei şi a apreciat că în actul de sesizare nu s-au reţinut dispoziţiile art. 2481 C. pen. (1969), astfel că prejudiciul produs de inculpat este de numai 34752 RON, ca atare, nu depăşeşte nici 200.000 RON conform art. 183 C. pen. şi nici suma de 2.000.000 prev. de art. 146 C. pen. (1969), întrucât la fila x din rechizitoriu, în contextul analizei legii penale mai favorabile, procurorul precizează că fapta inculpatului B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, agravanta prev. de art. 309 C. pen. neputând fi reţinută întrucât este condiţionată de producerea unei pagube mai mare de 2.000.000 RON;

În consecinţă, în raport de probele administrate în cauză, a solicitat înlăturarea agravantei prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, să se constate că lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior, deoarece limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. sunt cuprinse între 6 luni şi 5 ani închisoare, faţă de cuantumul pedepsei prevăzut în art. 297 C. pen., respectiv între 2 şi 7 ani. Prin raportare la prevederile art. 146 C. pen. (1968), rezultă că fapta dedusă judecăţii nu a avut consecinţe deosebit de grave şi nici că prin acţiunile sale inculpatul ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers al societăţii SFT - CFR S.A., ca urmare a utilizării bugetului alocat pe anul 2007;

- în raport de probele administrate în cauză, fapta de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. (1968) nu există, deoarece nu s-a făcut o demonstraţie clară a faptului că inculpatul ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi că prin aceasta ar fi cauzat o tulburare însemnată a bunului mers a unui organ sau unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se refere art. 145 C. pen. (1968) sau că ar fi produs o pagubă patrimoniu, în condiţiile în care cele două contracte de asistenţă juridică au fost supuse aprobării Consiliului de administraţie, iar biroul de avocatură a prestat efectiv activităţi specifice, justificând onorariile încasate;

- pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu este necesar ca funcţionarul să îndeplinească în mod defectuos un act şi să producă o tulburare însemnată, de o anumită proporţie şi gravitate a bunului mers al unui organ sau instituţii sau o pagubă patrimoniului şi nicidecum o simplă atingere sau stânjenire a activităţii acesteia, or, în cauză, faptul că inculpatul, în calitate de director general adjunct, a încheiat două contracte de asistenţă juridică cu SPA I., fără a avea aprobarea Consiliului de Administraţie, dar care ulterior au fost aprobate de către acesta, pe considerentul ca oportunitatea lor există şi că nu este afectat în niciun fel bugetul alocat pentru anul 2007 al societăţii, nu conduce la concluzia că acesta şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu stipulate în legislaţia primară, deoarece nu a acţionat cu intenţie, ci cu bună credinţă, conduita sa fiind determinată de faptul că societatea se afla în diferite litigii, unul de o importanţă majoră cu SC. J. S.A. Braşov şi SC. SAAF S.A.:

- în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul şi-a îndeplinit necorespunzător atribuţiile de serviciu încheind contractele de asistenţă juridică fără aprobarea Consiliului de Administraţie, încălcând astfel dispoziţiile art. 18 din Statutul SFT - CFR S.A. şi Hotărârea nr. 3/05.03.2004 a Consiliului de Administraţie, însă sunt acte secundare a căror încălcare nu atrage răspunderea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu, aşa cum s-a stabilit prin Deciziile nr. 405/2016 şi 392/2007 a Curţii Constituţionale a României;

- din probele administrate în cauză rezultă că, la data de 06.07.2007, inculpatul a solicitat Consiliului de Administraţie avizarea contractelor atât pentru reprezentare în litigiul complex de la Tribunalul Braşov cât şi pentru rezolvarea unor litigii complexe ale societăţii, conform menţiunilor din adresa nr. x/16.07.2007 în care a fost făcută menţiunea că se impune realizarea în regim de urgenţă a unui audit juridic pentru evaluare de risc procesual şi începerea de acţiuni pentru recuperarea, protecţia şi conservarea patrimoniului societăţii; de asemenea, la data de 27.07.2007 Ministerul Transporturilor cu adresa nr. x/2007 a mandatat membrii Consiliului de Administraţie ca în şedinţa din data de 30.07.2007 să discute la ordinea de zi prezentarea OMT nr. 605/10.07.2007 privind numirea noului consiliu cât şi Nota nr. x/16.07.2007 privind solicitarea de avizare a celor două contracte de asistenţă juridică, iar prin hotărârea nr. 6/30.07.2007 a fost aprobată oportunitatea încheierii unui contract de asistenţă juridică;

- chiar dacă la momentul încheierii contractelor inculpatul a depăşit cu aprox. 2.000 RON limita bugetului alocat anului 2007 pentru activităţi juridice în cuantum de 32.160 RON, prin prezentarea celor două contracte în faţa Consiliului de Administraţie pentru avizare, lucru care s-a şi realizat, a avut loc o ratificare retroactivă care a întărit puterea actelor juridice încheiate de inculpat, costându-se în acest fel legalitatea încheierii actelor potrivit principiului de drept "ratihabitio mandato aequiparatur" - ratificarea valorează mandat;

- oportunitatea încheierii celor două contracte de asistenţă juridică în condiţiile relevate de apărare este confirmată şi de martorii Z. şi T.; raţiunea încheierii contractelor a fost tocmai stoparea devalizării societăţii şi obţinerea unei consultanţe juridice independente, neutre şi obiective în condiţiile în care departamentul juridic prin consilierul S. nu a acordat sprijinul cuvenit, relaţiile acestuia cu inculpatul fiind încordate, iar celelalte firme de avocatură care fuseseră angajate anterior doar au simulat efectuarea unor;

- din probele administrate rezultă că societatea de avocatură angajată de inculpat a solicitat în mod repetat luarea unor măsuri concrete de reabilitare financiară a societăţii, însă toate acestea rapoarte au fost ignorate la puţin timp după ce directoarea A. a revenit pe post, refuzând din acel moment plata onorariilor cuvenite, deşi chiar în actul de sesizare se reţine că, la filele x, că la baza emiterii facturilor pentru serviciile prestate în perioada 06 iulie 2007 - 06 august 2007 şi respectiv, 07 august 2007 - 06 septembrie 2007, au stat rapoartele întocmite de Societatea de avocatură "I." în conţinutul acestora, contrar celor relevate de instanţa de fond la fila x din sentinţă;

- totodată, nu rezultă nici existenţa laturii subiective a infracţiunii prev. de art. 248 C. pen., în condiţiile în care niciun un mijloc de probă nu face dovada că în plan volitiv inculpatul a acţionat cu intenţie şi că a urmărit producerea rezultatului faptei sale, respectiv acela de a cauza o tulburare însemnată a bunului mers al societăţii privind utilizarea bugetului alocat anului 2017 într-un mod neeficient ori a unei pagube sau a unui beneficiu în patrimoniul firmei de avocatură pentru aşa-zise servicii neprestate, dar care ar fi fost achitate;

- în acest sens, s-a arătat de apărare că, nu numai ca nu s-a dovedit îndeplinirea acestor cerinţe legale, dar nici nu se poate imagina un motiv sau un scop pentru care inculpatul ar fi favorizat această societate de avocatură fără obţinerea unui folos propriu; există intenţie când făptuitorul şi-a dat seama de natura acţiunii sau inacţiunii pe care o săvârşeşte şi a prevăzut că în acest fel se aduce atingere intereselor societăţii sau creează o pagubă;

- lipsa oricărui mobil sau scop rezonabil din care să rezulte intenţia din partea inculpatului ca o poziţie subiectivă demonstrează că acesta nu a acţionat în mod voit şi cu vinovăţie, fapt care atrage în mod indubitabil achitarea de orice penalitate, fiind relevată, jurisprudenţa CEDO (cauza Telfner c. Austriei, 20 martie 2001), Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 09/03/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie;

- de asemenea, aceleaşi argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte inexistenţa faptei prev. de art. 297 C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi că prin aceasta ar fi cauzat o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale societăţii sau ca ar fi produs o pagubă acesteia constând în aceea ca s-ar fi plătit în mod nejustificat suma de 34.752 RON către societatea de avocaţi "I." prin încheierea celor două contracte.

- din probele dosarului a rezultat că prin încheierea celor două contracte de asistenţă juridică care, ulterior au fost aprobate de Consiliul de Administraţie, s-a depăşit doar cu 2.000 limita mandatului- stabilit cu privire la bugetul alocat pentru anul 2007, astfel încât nu se poate reţine cauzarea unei vătămări însemnate în dauna părţii civile, având în vedere împrejurarea că existenţa infracţiunii de abuz în serviciu este condiţionată de producerea unei pagube.

Pe cale de consecinţă, nefiind dovedit că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei, cerută de lege, nu se poate reţine infracţiunea de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective şi al laturii subiective, în ambele modalităţi de incriminare, respectiv art. 248 C. pen. 1969 sau art. 297 C. pen. în vigoare, astfel că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. b) comb. cu art. 17 alin. C. proc. pen.

- referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 741 C. pen. (introdus la 25.11.2010 prin Legea nr. 202/2010) a solicitat să se constate că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor legale menţionate care prevăd că "în cazul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, iar acesta este în cuantum de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar" având în vedere că legiuitorul nu a condiţionat încetarea procesului şi aplicarea sancţiunii administrative de îndeplinirea vreunei condiţii legate de "tulburarea însemnata adusă bunului mers al societăţii", singura menţiune arătată în text fiind aceea a achitării cuantumului prejudiciului produs, cerinţă realizată de inculpat prin depunerea sumei de 34.752 la dispoziţia părţii civile SFT-CFRS.A.(aflată în reorganizare), prin intermediul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti TTT.;

- instanţa de fond ar fi trebuit să raporteze dispoziţiile art. 741 C. pen. 1969 la art. 248 C. pen. 1969 în vigoare fa data săvârşirii infracţiunii, respectiv anul 2007 şi nu la consecinţele prevăzute de art. 297 C. pen. în vigoare, deoarece prin acest procedeu juridic a combinat în mod nepermis două instituţii juridice din legi succesive, contrar principiului consacrat în legislaţia românească de aplicare a legii penale pe instituţii autonome;

- cu privire la temeiului încetării procesului penal, a arătat că textul art. 741 C. pen. (1969) prevedea aplicarea unei sancţiuni administrative, or, acest lucru însemna o schimbare a răspunderii penale cu o răspundere administrativă, ce atrăgea incidenţa temeiului prev. de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. (1968) privind înlocuirea răspunderii penale, însă în noul C. proc. pen. nu se mai regăseşte ipoteza înlocuirii răspunderii penale ca urmare a faptului că norma penală nu mai reglementează instituţia sancţiunii administrative, astfel că temeiul în baza căruia se poate dispune o soluţie de încetare este art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (o cauză de nepedepsire).

4. Inculpata A. a criticat sentinţa sub aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în esenţă, următoarele:

- în principal, încetarea procesului penal întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere că, în prezent, nu există cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, ca urmare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 care se aplică şi cauzelor pendinte (fiind relevate în acest sens paragrafele 22-33 din decizie şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional din perspectiva căreia prezenta decizie este una simplă şi nu interpretativă);

- în interpretarea considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a apreciat că, de lege lata, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale nu mai poate avea loc în nicio ipoteză, singurul care poate schimba această situaţie este legiuitorul, care, dacă va dori să purceadă la un atare demers, trebuie să caute soluţii legislative în acord cu principiul legalităţii. Practic, în prezent, sunt aplicabile doar termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, a căror întrerupere nu mai este posibilă, potrivit art. 155 alin. (1) C. pen. în raport de împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar dispoziţiilor art. 147 din Constituţie.

- în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale atât pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi art. 309 C. pen., cu aplicare art. 5 C. pen., constând în îndeplinirea în mod necorespunzator a atribuţiilor referitoare la aprobarea operaţiunilor de plata, prin dispunerea plăţii sumei de 7,015,408,25 RON în contul BEJ N., la 17.09.2008, cu explicaţia "suma consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. SRL" (pag. 102 rechizitoriu) cât şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) ap. la art. 309 C. pen., constând în îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, omiţând să plătească integral sumele pentru care societatea era executată silit în perioada 10.04.2008-27.06.2008 (pag. 98 rechizitoriu), lege penală mai favorabilă fiind legea nouă, ca atare, în raport de ultimul act (17.09.2008) pentru prima faptă, termenul de prescripţie general (de 10 ani) s-a împlinit la 17.09.2018, iar pentru a doua faptă, termenul de prescripţie general (de 10 ani) s-a împlinit la 27.09.2018 (ultima acţiune fiind realizată la 27.06.2008).

- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice după cum urmează:

- din infracţiunea prevăzuta de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. având în vedere că legea penală mai favorabilă este legea nouă (art. 297 C. pen.), fără majorările limitelor de pedeapsă ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 care au intervenit la data de 1.02.2014 (art. 79 pct. 9 din Titlul II al Legii nr. 187/2012);

- din două infracţiuni de abuz in serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen. coroborat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

În acest sens, a arătat că deosebirea dintre fapta de abuz în serviciu "fapta funcţionarului public care, in exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau ii îndeplineşte in mod defectuos" şi neglijenţa în serviciu "încălcarea din culpa de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă" constă în forma de vinovăţie, respectiv intenţia indirectă (în speţă) sau culpa.

Cu privire la prima infracţiune de abuz în serviciu constând în aceea că a omis să plătească integral sumele pentru care societatea era executată silit în perioada 10.04.2008-27.06.2008 a arătat că, respectivele creanţele executate silit în cadrul celor doua executări nu erau certe şi exigibile, fiind pretinse de către creditoare pentru servicii neprestate (creanţele certe, lichide şi exigibile comunicate prin facturi fiscale reprezentau o parte din creanţa executată silit, acestea fiind achitate în perioada 15.05.2008-26.05.2008, în contul unor servicii prestate ce figurau înscrise în contabilitate); împotriva executării silite în cadrul celor 2 dosare de executare (79/2008 si 80/2008) au fost formulate 2 contestaţii la executare (4763/299/2008 si 4764/299/2008) prin care s-a solicitat suspendarea executării, anularea titlurilor executării şi a executării silite iar, ulterior, prin respingerea cererii de suspendare a executării silite din data de 10.04.2008, executarea silită a imobilului era posibilă dar nu iminentă cum se reţine de acuzare.

În ceea ce priveşte executarea silită a Hotelului L., prin vânzare ia licitaţie publică, a arătat că nu era iminentă, întrucât singura posibilitate de executare a imobilului era vânzarea acestuia la licitaţie în cadrul executării silite, act de executare ce era condiţionat, în prealabil, de încunoştinţarea debitorului potrivit art. 504 C. proc. civ., iar termenul stabilit nu putea fi mai mic de 30 de zile de la comunicarea publicaţiei de vânzare potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. civ.. Relevantă în acest sens este declaraţia martorului W. care a menţionat că nu a fost angajat la BEJ Dumitrache, a făcut doar practica la acest executor, nu îşi aminteşte locaţia hotelului L. sau dacă a întocmit procesul-verbal de afişare, scrisul îi aparţine nu şi semnătura.

Pe cale de consecinţă, având în vedere modalitatea de desfăşurare a executării silite şi reglementările specifice care nu au fost respectate, nu se poate aprecia că inculpata A. deşi nu a acceptat, a socotit fără temei că rezultatul nu se va produce (instanţa putea anula executarea silită, hotelul nu putea fi executat silit mai devreme de 30 de zile de la data comunicării publicaţiei de vânzare, etc).

-în privinţa celei cea de-a doua infracţiuni de abuz în serviciu, neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, prin dispunerea plătii sumei de 7.015.408,25 iei în contul BEJ N. la 17.09.2008, cu explicaţia "suma consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. SRL" a arătat că, din probele administrate în cauză rezultă această activitate a fost realizată de inculpata A. în cadrul dosarului x/2008 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti având ca obiect contestaţia la executarea silită pornită în dosarele nr. x/2008 si y/2008, formulată de SFT CFR S.A. împotriva S.C. I., S.C. M. S.R.L. şi BEJ K., prin urmare, scopul urmărit de inculpată era de a obţine anularea executării silite.

Astfel, adresa de consemnare nr. x/17.09.2008 are în partea superioara menţiunea casei de avocatură care a redactat-o, "SCA RRR." iar martora Q., în declaraţia din 15.12,2017, a confirmat faptul ca a auzit-o pe A. discutând referitor la consemnarea sumei cu avocatul ce se ocupa de dosar şi consemnarea s-a făcut la sfatul avocatului, prin urmare, scopul urmărit de inculpată a fost acela de a obţine un rezultat favorabil in cadrul dosarului de executare silita (anularea executării silite). Prin urmare, aceasta nu a acceptat şi a socotit fără temei faptul ca rezultatul nu se va produce (pierderea sumei consemnate), în condiţiile în care fusese obţinută suspendarea executării silite la 14.07.2008 în dosarul nr. x/2008, se solicita anularea actelor de executare şi la sfatul avocaţilor se făcea referire la procedura reglementată de art. 587 C. proc. civ.

- din 2 infracţiuni de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 coroborat cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. în o singură infracţiune de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 coroborat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.,având în vedere că există unitate de subiect activ, o pluralitate de acte de executare, rezoluţie infracţională unică (atât omisiunea de plată a sumelor pentru care societatea era executată silit în dosarele de executare nr. 79/2008 si 80/2008 cât şi consemnarea sumei de 7.015.408,25 RON în contul BEJ N. la 17.09.2008, au fost realizate in cadrul unor dosare de contestare a executării silite, consemnarea sumei s-a făcut conform adresei nr. x/17.09.2008 transmisă de SFT CFR S.A. către M., BEJ K. şi BEJ N., în dosarul nr. x/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 ce avea ca obiect contestaţia la executare pronită de contestatoarea SFT CFR S.A. împotiva SPA I., M. şi BEJ K. prin încheierea din data de 14.07.2008 dispunându-se suspendarea executării silite până la soluţionarea în fond a contestaţiei) iar actele de executare prezintă fiecare în parte conţinutul aceleaşi infracţiuni;

-şi din 2 infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (sau art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în măsura respingerii cererii de la pct. 1) în o singură infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru considerentele arătate anterior;

- în măsura admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice, fie în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu, fie în una singură, legea mai favorabilă este C. pen. în vigoare şi având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, lege penală mai favorabilă este noul C. pen. astfel că, termenul general de prescripţie de 5 ani s-a împlinit la 27.06.2013 raportat la ultimul act din 27.06.2008, respectiv la 17.09.2013faţă de actul din 17.09.2008;

-dacă se apreciază că în urma incidenţei efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 mai subzistă termenele speciale ale prescripţiei răspunderii penale, să se constate că pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu a intervenit prescripţia răspunderii penale potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (4) şi art. 154 C. pen.; în acest sens s-a susţinut că s-a împlinit atât termenul general de prescripţie de 5 ani cât şi termenul special de 10 ani raportat la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni (17.09.2008), adică la data de 17.09.2018.

- în mod eronat instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, reţinând că aceasta şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, prin dispunerea plăţii sumei de 7.015.408,25 RON in contul BEJ N. la 17.09.2008, cu explicaţia "suma consemnata pe seama si la dispoziţia S.C. M. S.R.L.;

În acest sens, a arătat că prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, întrucât SFT - CFR S.A. nu este o instituţie publică, fondurile acesteia nu sunt publice şi activitatea acesteia este guvernată de prevederile Legii nr. 31/1990. Potrivit Hotărârii nr. 1227/2003 privind înfiinţarea Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. şi Statutului, aceasta este o societate comerciala privată, cu bugetul constituit exclusiv din venituri proprii, aceasta neprimind din fonduri publice nici o suma de bani cu nici un titlu.,

-totodată, a mai susţinut că fapta prev. de art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 este contravenţie şi nu infracţiune, conform prevederilor art. 72 din legea specială;

- de asemenea, consemnarea sumei nu s-a făcut cu titlu de plată, ci ca o procedură specifică în materia contestaţie la executare, conform art. 523 C. proc. civ. care nu condiţionează consemnarea sumei de existenţa unei relaţii contractuale;

- referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a arătat că din probele administrate rezultă că respectivele creanţe nu erau certe, lichide si exigibile, astfel au fost emise câte 4 facturi pentru fiecare contract, restul fiind proforme, iar unele dintre facturi erau eronate aşa cum au declarat şi angajaţii SFT-CFR S.A.; că au fost formulate contestaţii la executare, căi de atac, diferite demersuri judiciare, aspect ce reiese din înscrisurile aflate la dosar; a propus Consiliului de Administraţie declanşarea procedurii insolvenţei pentru stoparea executării silite (şedinţa din 16.07.2008); că inculpata a solicitat Ministerului Transporturilor acordarea mandatului pentru Consiliul şi AGA pentru intrarea societăţii în insolvenţă, a angajat avocaţi pentru contestarea executării, anularea actelor de executare şi a titlurilor executorii (SCA RRR.); că a plătit anterior datei de 27.06.2008 (data încheierii actului de adjudecare nr. 7491) - până în data de 23.06.2008, suma de 184.279,251 RON; s-a consultat în permanenţă cu personalul SFT-CFR S.A. (juridic şi economic) în vederea identificării tuturor măsurilor ce se impuneau a fi luate în cauză;

-de asemeni, referitor la executarea silită a imobilului Hotel Restaurant L. a susţinut că niciodată publicaţia de vânzare nu a fost comunicată SFT-CFR S.A., relevantă fiind declaraţia martorului W.;

- referitor la caracterul "iminent" al executării silite a Hotelului Restaurant L., a arătat că împotriva executării silite în cadrul celor 2 dosare de executare (79/2008 si 80/2008) a formulat 2 contestaţii la executare (4763/299/2008 si 4764/299/2008) prin care s-a solicitat suspendarea executării, anularea titlurilor executării, anularea executării silite, iar ulterior respingerii cererii de suspendare a executării silite din data de 10.04.2008, executarea silită a imobilului era posibilă dar nu iminentă cum a reţinut acuzarea;

- în legătură cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 a precizat că din interpretarea conţinutului art. 2 lit. k) din ordonanţă şi a Hotărârii nr. 1227/2003 privind înfiinţarea S.C. SFT-CFR S.A. rezultă că această societate are bugetul constituit exclusiv din venituri proprii şi nu gestionează bunuri din patrimoniul public.

În consecinţă, pentru toate aceste argumente a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu nici sub aspectul laturii obiective nici al laturii subiective, reţinută de instanţa de fond în sarcina inculpatei A.;

-în subsidiar, dacă se va trece peste aceste argumente a solicitat ca la individualizarea judiciară a pedepsei să fie avute în vedere circumstanţele personale ale inculpatei şi să se dispună aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

5. Inculpatul C. a criticat hotărârea atacată sub aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în esenţă, următoarele:

- în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, a învederat că desfăşurarea procedurii de executare silită a fost realizată de executor cu respectarea dispoziţiilor art. 494 şi urm. C. proc. civ. (1865), respectiv: contractele de asistenţă juridică nr. 23168/6.07.2007 şi nr. x/6.07.2007 au fost învestite cu formulă executorie prin încheierea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti din 18.01.2008; inculpatul C. s-a deplasat la imobilul Hotel L. pentru a constata situaţia acestuia aspect consemnat în procesul-verbal din 13.03.2008; a transmis debitoarei la 13.03.2008 somaţia de plată a întregii creanţe şi întrucât acesta nu s-a conformat i-a solicitat să facă o evaluare a imobilului Hotel L. în termen de 5 zile; S.C. SFT-CFR S.A. a transmis adresa nr. x/29.04.2008 prin care a comunicat că, din evidenţele deţinute, imobilul valorează peste 8.000.000 RON, context în car, la data de 7.05.2008, executorul a întocmit un proces-verbal prin care, în raport de evaluarea estimativă a debitoarei de peste 8.000.000 RON, a procedat la evaluarea bunului imobil Hotel-Restaurant L. la preţul de pornire de 9.000.000 RON, preţ faţă de care creditoarea SPA I. şi-a manifestat acordul, întreaga procedură a fost notată în cartea funciară (adresa de înaintare şi confirmarea de primire din 8.05.2008);

Comunicarea înştiinţării privind vânzarea imobilului s-a realizat de agentul procedural W. contrar celor reţinute de acuzare, relevante în acest sens fiind depoziţiile martorilor U. care a arătat că îl cunoaşte pe cel dintâi, care era angajat la BEJ K. şi că se ocupa de redactarea şi comunicarea actelor de procedură, UUU. şi procesul-verbal de confruntare dintre W. şi V. din 24.02.2017.

Totodată, potrivit art. 504 C. proc. civ. (1865), publicaţia de vânzare trebuie afişată la imobilul scos la vânzare, la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul, la locul licitaţiei publice dacă acesta este altul decât locul situării imobilului, precum şi la judecătoria în raza căreia se află imobilul, nicio dispoziţie legală nu fixează obligaţia executorului judecătoresc de a comunica debitorului publicaţia de vânzare, astfel încât, viciul de procedură invocat sub acest aspect de parchet nu are nicio bază legală.

După întocmirea la 10.06.2008 a procesului-verbal de adjudecare a imobilului la vânzare prin licitaţie publică şi redactarea la 27.06.2008 a actului de adjudecare, inculpatul a întocmit la 15.07.2008 şi procesul-verbal de distribuire a sumelor rezultate din procedura de executare silită. Sub acest aspect, acuzarea a susţinut că executorul ar fi ignorat plăţi făcute de debitoare pentru a finaliza cu orice preţ urmărirea silită, în realitate, între data licitaţiei la care s-a consumat adjudecarea şi data încheierii actului de adjudecare, s-au efectuat operaţiuni de consemnare, care, potrivit art. 569 alin. (1) C. proc. civ..(1865), implică respectarea unui termen, prohibitiv, de 15 zile înainte de eliberarea sumei consemnate către executorul judecătoresc, prin urmare, suma consemnată de către debitoare nu putea fi distribuită de îndată şi nu acoperea întreaga sumă datorată.

Contrar susţinerilor instanţei de fond dispoziţiile art. 3712 alin. (2) şi art. 3717 alin. (3) C. proc. civ. (1865) nu susţin teza obligaţiei legale de a întocmi un act, distinct de procesul-verbal de distribuire, ce conţine un calcul întocmit de executor, întrucât primul text se referă la la cerinţe privitoare la începerea executării silite, iar cel de-al doilea nu poate fi aplicat decât cu privire la cheltuielile de executare silită.

În privinţa preţului imobilului vândut la licitaţie, s-a susţinut de apărare că din actele aflate la dosar şi transmise executorului judecătoresc, rezultă că acesta se situa sub valoarea la care a fost adjudeact de S.C. M. S.R.L.. În acest sens relevante sunt preţuirea făcută de debitoare, respectiv de peste 8.000.000, conform adresei S.C. SFT CFR S.A. nr. 1/100/29.04.2008, adresa nr. x/14.05.2008 emisă de DITL Sector 1 din care rezultă că, la acea dată, imobilul Hotel L. figura cu o valoare impozabilă de 6.466.354 RON, Anexa Ordinului nr. 1645 din 14 septembrie 2004 care indica, pentru activul imobiliar supus executării silite, o valoare de aproximativ 4.600.000 RON, raportul de evaluare al imobilului întocmit de S.C. VVV. la solicitarea SFT-CFR S.A, având ca obiect Hotel L. şi anexe, din care rezultă în mod evident că reprezentanţii instituţiei aveau cunoştinţă la momentul 21.04.2008, când inculpatul C. a solicitat SFT-CFR S.A să comunice o valoare estimată a imobilului, iar valoarea Hotelului L., compus din clădire hotel, spaţiu restaurant şi clădire braserie a fost stabilită la suma de 6.740.759 RON.

Relevante sunt şi documentele întocmite după finalizarea vânzării la licitaţie, respectiv procesul-verbal de aplicare a sechestrului asupra activului Hotel-Restaurant L. încheiat la 3 iulie 2008, prin care debitoarea şi-a exprimat acordul, în raport cu creditorul fiscal, cu privire la o valoare de 4.690.474 RON, adică valoarea menţionată din Ordinul din 2004 emis de Ministerul Transporturilor, act administrativ care constituie titlul de proprietate asupra activului, un nou raport de constatare având ca obiective stabilirea valorii de piaţă a Hotelului L. la data executării silite, specialistul DNA stabilind o valoare a imobilului la momentul aprilie 2008 de 7.383.153 RON, valoarea de circulaţie a imobilului stabilit prin raportul de expertiză nr. x/2016 nu este ce areală întrucât expertul a avut în vedere şi suprafaţa terenului de 1787,8 mp, deşi SFT-CFR nu avea în proprietate terenul, ci doar un drept de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei, respectiv doar 1218,35 m.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat să se constate că inculpatul nu subevaluat activul ce a făcut obiectul executării silite, astfel că se impune pronunţare uni soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- în subsidiar, achitarea inculpatului, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. având în vedere că instanţa de fond a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 500 alin. (2) şi art. 411 alin. (3) C. proc. civ..(1965).

În acest sens, a arătat că din conţinutul art. 500 alin. (2) C. proc. civ. nu rezultă obligaţia evaluării bunului de către un expert, ci se disting două modalităţi distincte de stabilire a preţului respectiv, pe baza unor elemente pe care expertul le are la îndemână, cum a fost în cauză adresa debitoarei nr. x/29.04.2008 sau pe baza părerii unui expert, ipoteză la care se recurge doar dacă este necesar, însă prima variantă este regula pentru că altfel în nicio situaţie executorul nu ar putea stabili acest preţ.

În privinţa acordului părţilor s-a susţinut de apărare că inculpatul a apreciat adresa nr. x/29.04.2008 ca fiind un acord la debitoarei, iar faptul că acesta a stabilit o valoare mai mare decât cea menţionată de debitoare (9.000.000 RON faţă 8.000.000 RON) dovedeşte buna sa credinţă şi nu intenţia de a diminua valoarea activului. Raţionamentul instanţei privind faptul că este ilogic ca în cazul imobilelor să nu fie necesară o expertiză pentru stabilirea valorii activului ce urmează a fi vândut la licitaţie în procedura executării silite reprezintă o critică adusă C. proc. civ. şi nu poate susţine acuzaţia adusă executorului care a interpretat norma procedurală în sensul celor menţionate anterior.

Pe cale de consecinţă, în absenţa obligaţiei legale de a dispune în toate cazurile efectuarea unei expertize de specialitate, executorul judecătoresc avea temeiul legal pentru a evalua de îndată imobilul, în raport cu toate informaţiile primite de la debitoare, astfel încât nu se poate reţine o subevaluare a acestuia, ca atare, neexistând elementul material al infracţiunii reţinute de parchet se impune achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

- sub aspectul laturii subiective infracţiunea prev. de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 se comite cu intenţie directă, or, instanţa de fond nu a arătat care sunt elementele care conturează acţiunea intenţionată a inculpatului în comiterea faptei; pentru a fi angajată răspunderea penală se impunea a fi dovedită intenţia inculpatului de a subevalua bunul şi calificarea acestei intenţii prin scopul urmărit de autor, respectiv pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fie pentru sine, fie pentru altul, aspecte ce nu au fost dovedite în cauză;

- acuzarea nu făcut dovada că inculpatul a cunoscut la data de 7 mai 2008, momentul stabilirii preţului şi al consumării infracţiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 78/2000 identitatea celui care urma să se prezinte la licitaţie şi, care, în final, a adjudecat activul ori a unei legături între aceştia; mai mult faţă de HHH., reprezentantul S.C. M. S.R.L., s-a dispus o soluţie de clasare reţinându-se că acesta a profitat de valoarea avantajoasă stabilită de executorul judecătoresc;

- instanţa de fond a adăugat la teza folosului necuvenit şi cea pentru creditoarea I., or, folosul necuvenit trebuia urmărit de inculpat cel târziu până la momentul consumării infracţiunii şi nu ulterior acestui moment;

-instanţa de fond face confuzie între consemnarea unei sume la dispoziţia executorului judecătoresc, ca operaţiune, prevăzută în materia executării silite, prealabilă plăţii efective, direct către creditoare, a sumelor datorate acesteia şi plata, ca operaţiune prin care suma este achitată, adică intră în contul/patrimoniul creditoarei, cu consecinţa satisfacerii creanţei/stingerii obligaţiei corelative; operaţiunea plăţii se efectuează pe baza viramentului efectuat de executorul judecătoresc, din contul de consemnaţiuni, către contul curent al creditoarei.

- probele administrate în cauză nu fac dovada intenţiei inculpatului de a scoate bunul la licitaţie la un preţ inferior celui de piaţă sau de a-l favoriza pe adjutecatarul M. ori pe SPA "I.", prin obţinerea oricăror foloase din partea acestor societăţi, drept dovadă că cele două societăţi nu sunt părţi în proces.

În acest sens relevante sunt declaraţiile martorilor S., O. şi P. care confirmă că reprezentanţii S.C. SFT-CFR S.A. au avut cunoştinţă de datoria pe care o avea faţă de SPA "I." caracterul cert al aceteia, de derularea procedurii executării silite şi valoarea imobilului scos la licitaţie.

-infracţiunea prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi comisă decât cu intenţie directă, întrucât faţă de specificul infracţiunii de stabilire diminuată a valorii bunului, care se săvârşeşte la momentul evaluării bunului, adică uno ictu, prevederea rezultatului (diminuarea valorii) într-un anumit scop - îmbogăţirea cuiva -trebuia să existe chiar atunci când s-a produs presupusa evaluare diminuată, ceea ce înseamnă că infractorul urmăreşte producerea rezultatului, altfel că nu se poate reţine intenţia indirectă/culpă cu prevedere ca forme de vinovăţie; dacă inculpatul executor judecătoresc ar fi acţionat neglijent (din culpă), deşi, procedura de executare silită a fost desfăşurată în acord cu rigorile legii procesual-civile, iar bunul imobil a fost vândut la un preţ superior tuturor datelor de referinţă pe care le deţinea la acel moment, acţiunile sale s-ar putea încadra cel mult în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen.

-în al doilea subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunului aparţinând SFT CFR S.A., prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi respectiv, încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 155 alin. (4) C. proc. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei speciale a răspunderii penale în raport de schimbarea de încadrare juridică solicitată;

În esenţă, s-a arătat că infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de cea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită de reorganizare ori lichidare judiciară, reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C. este o infracţiune intenţionată. Or, în cauză, pe de o parte, valoarea stabilită ca preţ de pornire a licitaţiei publice a fost stabilită în temeiul legii şi pe baza valorii supraevaluate faţă de cea comunicată de debitoare, iar pe de altă parte, acuzarea nu a probat că menţionarea acestei valori presupus diminuate a fost rezultatul unei acţiuni intenţionate şi aceasta nici nu reiese din materialitatea faptei, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit dacă "omisiunea" executorului judecătoresc de a apela la un expert conduce la îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

S-ar putea reţine în sarcina inculpatului C. cel mult vinovăţia sub forma culpe, astfel, în temeiul atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau, inculpatul ar fi putut şi ar fi trebuit să prevadă că în actele întocmite sau acţiunile întreprinse se pot strecura erori cu privire la date esenţiale, între care valoarea preţului de pornire a licitaţiei.

În aceste condiţii, este de necontestat că în patrimoniul debitoarei nu s-a înregistrat un prejudiciu cauzat de inculpatul C. şi cu atât mai puţin unul cu conotaţii penale. Faptul că reprezentanţii SFT CFR S.A. nu au întreprins decât după ani de zile măsurile necesare pentru înlăturarea eventualelor menţiuni eronate din cuprinsul actelor de executare nu este imputabil inculpatului. De asemenea, inculpatul C. nu a beneficiat nici direct, nici indirect de vreun folos patrimonial sau de altă natură şi nici nu a urmărit obţinerea unui asemenea folos de o altă persoană, fapt care nu a fost susţinut nici măcar de acuzare, nefiind probată nici existenţa unei legături între acesta şi ceilalţi angajaţi ai SFT-CFR S.A.

-s-a mai invocat de inculpat încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului apărare în etapa camerei preliminare şi a judecăţii pe fond, prin desemnarea şi reprezentarea sa de un apărător din oficiu care fie nu s-a prezentat la termenele fixate de instanţă, asigurându-şi substituirea, fie a formulat concluzii stereotipe, formale, fără a studia dosarul, prin urmare, nu în scopul realizării unei apărări efective;

- în privinţa motivării necorespunzătoare a hotărârii şi pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a susţinut că aceasta nu respectă exigenţele impuse de jurisprudenţa CEDO, preluând, practic, în considerente situaţia de fapt din actul de sesizare căreia i-a dat valenţa unui act de judecată, realizând, totodată, o interpretare eronată a normelor procedurale civile care reglementează executarea silită şi modalitatea de stabilire a valorii activului scos la licitaţie.

De asemenea, a susţinut că, în mod nelegal, prima instanţă a soluţionat şi latura civilă a cauzei, obligând inculpata A. la plata sumei de 7.015.408,25 RON - distribuită către SFT CFR S.A. de executorul judecătoresc C., pe care inculpata a "consemnat-o la dispoziţia S.C. M. SRL", prejudiciu în raport de care SFT CFR S.A. s-a constituit parte civilă în cauză şi reţinând, totodată, în sarcina inculpatului C. drept "prejudiciu" suma de 7.196.400 RON, reprezentând diferenţa între valoarea imobilului ce a făcut obiectul executării silite şi valoarea de 9.000.000 RON cu care a fost vândut la licitaţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 112 lit. e) C. pen.

-s-a invocat şi un aspect de nulitate absolută care impune, în opina apărării, trimiterea cauzei spre rejudecare, ce a vizat incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară care a soluţionat succesiv plângerile formulate de Ministerul Transporturilor şi SFT-CFR S.A. împotriva ordonanţelor de clasare dispuse în dosarul nr. x/2009 ce avea ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, contrar dispoziţiilor art. 64 alin. (5) C. proc. pen.

- înlăturarea măsurii confiscării speciale asupra sumei de 7.196.400 RON, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut existenţa unui prejudiciu de 7.196.400 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului şi valoarea cu care a fost vândut la licitaţie, însă partea civilă nu a solicitat niciodată obligarea lui C. la plata vreunei sume de bani, prin urmare, în baza principiului disponibilităţii acesta nu putea fi obligat la plata acestei sume. Cu toate acestea, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. deşi suma de 7.196.400 RON, nu a făcut obiectul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului C., ci reprezintă presupusa diferenţă între valoarea de piaţă a imobilului la data licitaţiei stabilită de expertul tehnic judiciar WWW. şi valoarea stabilită de executorul judecătoresc, or, se pot confisca doar bunurile care ajung în posesia făptuitorului, ca urmare a consumării faptei prevăzute de legea penală, condiţie neîndeplinită în cauză.

Totodată, s-a invocat de apărare şi diferenţa de prejudiciu imputat inculpatului (7.196.400 RON) faţă de prejudiciul reţinut în sarcina inculpatei A. (2.790.666 RON) deşi baza de calcul este aceeaşi, aspect ce nu a fost explicat de instanţa de fond.

6. Ministerul Transporturilor, în calitate de unic acţionar al S.C. SFT-CFR S.A., societate cu capital integral de stat, a invocat, în esenţă, faptul că, în mod eronat, instanţa de fond prin încheierea din 15.06.2017 i-a respins, ca inadmisibilă, cererea de constituire ca parte civilă în cauză.

Astfel, s-a susţinut în cuprinsul motivelor de apel că Ministerul Transporturilor s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de lege, respectiv până la începerea cercetării judecătoreşti, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 257/2017, deşi a purtat corespondenţă cu parchetul în legătură cu expertiza dispusă şi efectuată în cauză nu i s-a adus la cunoştinţă de către organul judiciar că se poate constitui parte civilă în cauză.

-începerea cercetării judecătoreşti a fost marcată în cauză de administrarea probatoriului care s-a realizat la 15.12.2017 iar Ministerul Transporturilor s-a constituit parte civilă anterior acestui moment;

- prin constituirea de parte civilă în cauză Ministerul Transporturilor apără interesele Statului Român, având în vedere că Societatea Feroviara de Turism S.F.T. C.F.R. S.A. a fost înfiinţată prin divizarea Societăţii de Administrare Active Feroviare S.A.A.F. S.A. prin H.G. nr. 227/14.10.2003, ca societate pe acţiuni cu capital integral de stat, cu unic acţionar Statul Roman prin Ministerul Transporturilor, iar în prezent aceasta se află în insolvenţă, fiind înscrisă la mas credală a S.C. M. S.R.L. cu suma de 7.015.408,25 RON, societate aflată la rândul său în faliment;

-întrucât societăţii S.F.T. C.F.R. S.A. i s-a ridicat dreptul de administrare, iar Ministerul Transporturilor este unic acţionar, rezultă că s-a creat în patrimoniul acestei din urmă instituţii un prejudiciu constând în diferenta dintre valoarea imobilului Hotel Restaurant L. şi suma pentru care s-a vândut bunul la licitaţie, la care se adaugă lipsa de folosinţă a terenului aferent acestui imobil, sume pentru care SFT - CFR S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

7. Apelantul PP. a solicitat, în concret, să se constate că are un interes legitim în cauză cel puţin sub aspectul laturii civile şi, în mod eronat, instanţa de fond, prin încheierea din 14.05.2018, nu a soluţionat cererea sa de intervenţie în procesul penal, dispunând aplicarea unei amenzi judiciare pentru atitudini ireverenţioase, având în vedere că nu au existat aceste manifestări iar cererea de recuzare a completului a fost formulată de partea civilă.

II. JUDECATA ÎN APEL

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6.11.2018, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatic Completului nr. 4, cu prim termen de judecată la data de 6.12.2018.

În cursul cercetării judecătoreşti efectuată în apel au fost audiaţi următorii martori, încuviinţaţi de instanţă prin încheierea din 21.02.2019: P. şi S. la 16.05.2019, T. la 27.06.2019, R. la 27.09.2019, XXX. la 17.10.2019 şi HHH. la 12.03.2020.

De asemenea, Înalta Curte a încuviinţat audierea martorilor CCC., YYY., însă aceasta nu a fost posibilă, din motive obiective, sens în care s-a făcut aplicarea art. 383 C. proc. pen.

În privinţa inculpaţilor, aceştia au arătat că doresc să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel, cu excepţia inculpatului B., ca atare, la termenul de judecată din 4 iunie 2020 a fost audiată inculpata A., iar la termenul de judecată din 16 iulie 2020 s-a procedat la audierea inculpatului C..

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de Ministerul Public, partea civilă, inculpaţi, Ministerul Transporturilor şi intervenientul apelant PP., dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Referitor la criticile formulate de inculpatul B., Înalta Curte va analiza, în prealabil, aspectele invocate de apărare cu privire la modalitatea de aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 5 C. pen. şi soluţionării cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptei de abuz în serviciu, prin reţinerea agravantei prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că prin raportare la legea penală stabilită ca fiind mai favorabilă inculpatului vor fi examinate şi celelalte motive ce ţin de fondul cauzei, respectiv lipsa elementelor de tipicitate a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnare sa, incidenţa prescripţiei speciale a răspunderii penale şi a unor cauze de nepedepsire, precum şi individualizarea sancţiunii penale aplicate acestuia.

În acest sens, Înalta Curte, având în vedere considerentele deciziei nr. 265/6.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României nr. 372/20.05.2014, prin care s-a statuat că prevederile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea dispoziţiilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, constată că, lege penală mai favorabilă pentru inculpatul B. este legea nouă, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond în urma analizării prevederilor din normele penale în vigoare la momentul comiterii faptei şi la sesizarea instanţei, raportat la fiecare criteriu determinat (conţinutul constitutiv al normei de incriminare, condiţiile tragerii la răspundere penală şi regimul sancţionator).

Astfel, se constată că inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, procurorul apreciind încă din etapa iniţială a sesizării instanţei că, urmare reglementărilor penale succesive intervenite de la data săvârşirii faptei, legea penală mai favorabilă din perspectiva conţinutului normei de incriminare (varianta tip a infracţiunii şi forma agravată determinată de valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei), limitelor de pedeapsă şi incidenţa prescripţie răspunderii penale, este C. pen. în vigoare, considerentele parchetului fiind însuşite şi de către instanţa de fond.

Prin urmare, reţinând ca lege penală mai favorabilă este noua reglementare penală, în mod justificat instanţa de fond a apreciat, în acord cu argumentele procurorului din conţinutul actului de sesizare, ţinând cont de valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei (34752 RON), că nu sunt incidente dispoziţiile art. 309 C. pen., care impun doar cerinţa existenţei unei pagube mai mari de 2.000.000 RON şi care nu este realizată în cauză, fără condiţionarea perturbării grave adusă activităţii societăţii sau vătămării intereselor legitime ale acesteia, consecinţă reţinută în sarcina acuzatului prin rechizitoriu, astfel că, şi sub acest aspect se creează inculpatului o situaţie juridică mai avantajoasă.

În ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 în încadrarea juridică dată faptei, se constată, contrar susţinerilor apărării, că incriminarea din norma specială urmăreşte sancţionarea deopotrivă a normelor legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase, cât şi a modului de exercitare a atribuţiilor de serviciu, atunci când funcţionarul nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos. Prin această reglementare, derogatorie de la dreptul comun, practic legiuitorul a înţeles să sancţioneze mai aspru anumite categorii de persoane, circumstanţiate în mod clar în conţinutul art. 1 din legea specială, printre care şi funcţionarii publici, care săvârşesc fapte de abuz în serviciu şi uzurpare a funcţiei.

Prin urmare, statutul juridic diferit al acestor persoane, cum este şi cazul inculpatului B. (director general al unui instituţii cu capital integral de stat - funcţionar public), justifică stabilirea unui tratament juridic sancţionator diferit (majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime), acesta fiind şi scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea în conţinutul normei speciale a faptelor, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei, prin care a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la regimul sancţionator se constată, că norma penală în vigoare sancţionează comiterea infracţiunii de abuz în serviciu cu pedeapsa închisorii de la 2 şi 7 ani, ale cărei limite chiar majorate cu o treime, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 132 din legea specială, sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare şi 9 ani şi 4 luni închisoare, faţă de pedeapsa stabilită de legiuitor în conţinutul art. 132 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data comiterii faptei (2007) ale cărei limite erau cuprinse între 3 şi 15 ani închisoare.

În aprecierea legii penale mai favorabile, instanţa de fond a avut în vedere, raportat la limitele de pedeapsă şi incidenţa unor instituţii care ar putea conduce în timp la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului. Astfel, şi sub acest aspect se constată că legea penală mai avantajoasă pentru inculpat este tot legea nouă, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de norma penală în vigoare (2 ani şi 8 luni închisoare şi 9 ani şi 4 luni închisoare), termenul general de prescripţie al răspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., iar raportat la sancţiunea penală din vechea reglementare (între 3 şi 15 ani închisoare), termenul general de prescripţie, potrivit art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) este de 15 ani.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării, că legea care creează o situaţie juridică mai favorabilă inculpatului B. este legea penală în vigoare, în ansamblul său, raportat la conţinutul incriminării, condiţiile de sancţionare a faptei, precum şi cauzele care pot influenţa antrenarea/înlăturarea răspunderii sale penale, astfel că, toate criticile invocate în susţinerea apelului vor fi examinate prin prisma conţinutului acestei norme, dând astfel eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Examinând criticile formulate de inculpatul B. referitoare le neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, Înalta Curte, în urma propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului, constată că, prima instanţă a evaluat temeinic ansamblul probator administrat în cauză, reţinând în mod judicios circumstanţele factuale în care s-au încheiat, în mod nelegal, la data de 6.07.2008, contractele de asistenţă juridică nr. x/2008 şi nr. x/2008 cu SPA "I." şi s-a achitat, suma de 34.752 RON pentru servicii de asistenţă juridică aferente perioadei 6.07.6.09.2007, care, în realitate nu s-au prestat, cauzându-se, astfel, o vătămare a intereselor legitime ale SFT- CFR S.A. şi o pagubă în patrimoniul acestei societăţi, reprezentând contravaloarea facturilor plătite.

Înscrisurile aflate la dosarul cauzei, probatoriul testimonial şi declaraţiile inculpatului administrate în cursul procesului penal, demonstrează în mod cert, astfel cum impun exigenţele art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că inculpatul B., în perioada cât a deţinut funcţia de director general adjunct al Societăţii Feroviare de Turism SFT - CFR S.A., 18.06.2007-15.10.2007, a încheiat cu societate de avocatură "I." două contracte de asistenţă juridică, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care nu avea avizul consiliului de administraţie, societatea avea conturile blocate, valoarea celor două contracte şi plăţile efectuate pe parcursul derulării lor depăşea limitele maxime stabilite în bugetul pe anul 2007 pentru onorariile de avocat.

Astfel, după numirea sa în funcţia de director general adjunct al SFT-CFR S.A., începând cu data de 18.06.2007 (fl. 547, vol. 12 dup), inculpatul B., a încheiat la 6.07.2007 două contracte de asistenţă juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi "I.", respectiv, contractul nr. x/6.07.2007 ce avea ca obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru activităţi curente ale societăţii, redactarea, verificarea şi avizarea de contracte la solicitarea acesteia, reprezentarea în faţa instanţelor de judecată şi arbitraj în litigii cu terţii, precum şi acordarea de consultaţii scrise la cererea expresă a clientului, fiind stabilit un onorariu de 3500 euro lunar, plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată şi contractul nr. x/6.07.2007 încheiat pe durată nedeterminată, dar nu mai puţin de 1 an, ce avea ca obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru problemele juridice legate de litigiile societăţii cu societăţile J. S.A. Braşov şi SAAF S.A., pentru un onorariu de 3000 euro lunar, plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată. (fl. 23-25, 26-28, vol. 10 dup).

Referitor la criteriile pe care le-a avut în vedere la selectarea firmei de avocatură şi în raport de care a încheiat cele două contracte, inculpatul nu a putut oferit o explicaţie pertinentă, însă din actele şi lucrările dosarului, contrar susţinerilor apărării, rezultă cu evidenţă că, la data de 6.07.2007, conturile societăţii SFT-CFR S.A. erau poprite datorită dificultăţilor financiare şi neplata obligaţiilor către bugetul de stat, valoarea celor două contracte depăşea limitele maxime stabilite în buget pentru onorariile de avocat pe anul 2007, în litigiul cu S.C. J. S.A. Braşov aceasta era reprezentată de o altă societate de avocatură, respectiv "DD.", contract aflat în derulare de 9 luni (nr. x/10.11.2006), care avea clauze mai avantajoase sub aspectul onorariului de reprezentarea şi de succes (6000 euro plus TVA, 5% din valoarea sumelor/bunurilor recuperate), iar în cadrul societăţii, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare la societăţii, exista un compartiment juridic în care îşi desfăşurau activitate doi jurişti (fl. 102-130, vol. 10 dup), prin urmare, nu numai că încheierea contractelor nu era oportună dar era şi împovărătoare pentru societate.

Abia la data de 16.07.2007, inculpatul B. a solicitat consiliului de administraţie acordul pentru contractele pe care societatea le încheiase deja cu SPA "I.", iar prin Hotărârea nr. 6 din data de 30.07.2007 s-a aprobat "oportunitatea încheierii unui contract de asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT-CFR S.A. şi S.C. J. S.A. precum şi pentru rezolvarea altor litigii complexe ale societăţii şi s-a mandatat conducerea executivă pentru selecţionarea firmei respective şi încheierea contractului", fără a fi prezentate respectivele contracte şi fără ce membrii consiliului să cunoască că ele erau perfectate între părţi.

În legătură cu împrejurările emiterii hotărârii nr. 6/30.07.2007, martorul T., membru în consiliul de administraţie care a emis hotărârea, a arătat că, inculpatul B. atunci când a formulat solicitarea de a se încheia două contracte cu societatea de avocatură menţionată de aceasta, nu a ataşat contractele ce urmau a fi încheiate, astfel că, în urma discuţiilor purtate de martor cu preşedintele consiliului, AA., au apreciat că nu este corect să fie aprobate contracte a căror formă nu este prezentată consiliului, dar nici ca acesta să se implice în desemnarea firmei ce va asigura reprezentarea juridică a societăţii. Pentru a nu fi acuzaţi de blocarea acţiunilor de eficientizare a activităţii, de stopare a executărilor silite cu care se confrunta societatea la acel moment, au luat decizia responsabilizării conducerii societăţii în selectarea cabinetului de avocatură şi, ca urmare, s-a propus conducerii ministerului ca acest lucru să fie reflectat în mandat sub forma aprobării oportunităţii încheierii unui contract de asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT CFR şi S.C. J., precum şi pentru rezolvarea altor litigii complexe ale societăţii şi a mandatării conducerii executive pentru selecţionarea firmei respective şi încheierea contractului. Acesta a mai arătat că la momentul desfăşurării şedinţei consiliului de administraţie, membrii nu au cunoscut faptul că cele două contracte propuse erau deja încheiate de inculpatul B. (fl. 34-37, vol. 3 dup).

Afirmaţiile martorului sunt susţinute şi de limitele mandatului dat la 30.07.2007 de Ministerul Transporturilor acestuia şi celui de-al doilea reprezentant în consiliul de administraţie, AA., unde la punctul B2 se arată că "Membrii consiliului de administraţie vor aproba oportunitatea încheierii unui contract de asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică privind litigiul complex dintre SFT CFR şi S.C. J., precum şi pentru rezolvarea altor litigii complexe ale societăţii".

În acelaşi sens este şi opinia scrisă a martorei EE., membru al consiliului de administraţie, care a constatat că "nu se prezintă în anexă contractul juridic la care se face referinţă" (fl. 24, vol. 17 dup).

Faptul că cele două contracte au fost deja încheiate şi semnate de către inculpatul B. la momentul când s-a solicitat avizul consiliului de administraţie este dovedit şi de conţinutul notei nr. x/16.07.2007 prezentată de inculpat în şedinţa din 30.07.2007, care în partea de început are ca "titlu" menţiunea "INTEROFFICE MEMORANDUM", ce se regăseşte pe înscrisurile emise de către societatea "I." în corespondenţa cu SFT-CFR S.A., fapt ce confirmă că respectivul înscris a fost redactat chiar de reprezentanţii casei de avocatură anterior menţionate (fl. 26, vol. 17 dup).

De asemenea, martorul Z., director economic al SFT-CFR S.A., a arătat că a semnat cele două contracte la solicitarea inculpatului B. şi, deşi a constatat că au fost încheiate la o dată anterioară numirii sale în funcţia de director economic (1.08.2007), a acceptat să le semneze întrucât nu şi-a pus problema că ar putea fi ceva în neregulă cu acestea (fl. 338-343, vol. 1dup).

Relevantă în acest sens este şi declaraţia inculpatului B. care a recunoscut că "oferta" de încheiere a contractelor a venit de la societatea de avocatură, că nu i-a cunoscut anterior pe avocaţi şi că aceştia l-au convins că pot opri executări silite", iar cu privire la onorariu a arătat că aceştia cunoşteau "situaţiile din Ministerul Transporturilor şi voiau să se protejeze prin contracte", dar şi faptul că "nu prea se agrea în societate această variantă a angajării casei de avocatură", motiv pentru care a negociat singur contractele de asistenţă juridică. De asemenea, a mai arătat şi faptul că la momentul la care a propus consiliului de administraţie încheierea contractelor, în realitate, acestea erau semnate "se ştia de forurile superioare de aceste contracte".

Toate aceste elemente probatorii confirmă împrejurarea că inculpatul B. a încheiat cele două contracte de asistenţă juridică, la data de 06.07.2007, fără a avea aprobarea consiliului de administraţie al societăţii SFT-CFR S.A şi că prin modalitatea în care a acţionat, prezentarea solicitări consiliului de administraţie abia la data de 30.07.2007, fără a anexa contractele de asistenţă juridică, ascunderea împrejurării că acestea erau deja încheiate, darea celor două contracte spre semnare martorului Z., deşi cunoştea că sunt încheiate anterior numirii acestuia în funcţia de director economic, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, cu rea credinţă.

Contrar susţinerilor apărării, membrii consiliului de administraţie nu au aprobat, avizat sau "ratificat" contractele deja încheiate de inculpatul B. în şedinţa din 30.07.2007, întrucât acestea nu le-au fost prezentate, iar votul membrilor consiliului a vizat oportunitatea încheierii lor şi responsabilizarea conducerii în alegerea societăţii de avocatură pentru încheierea unui singur contract ce viza litigiul cu S.C. J. S.A Braşov. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. j) din Statutul Societăţii Feroviare de Turism, competenţa de a aproba încheierea contractelor de prestaţii de servicii financiar-contabile şi juridice cu terţii revine consiliului de administraţie, iar acest organ de conducere nu a dat în competenţa directorului societăţii o astfel de atribuţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că prin încheierea celor două contracte de asistenţă juridică în împrejurările faptice relevate în cele ce preced, inculpatul B. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor), prevedere din legislaţia primară care se corelează, sub aspectul formei sau cerinţelor concrete de conţinut al actelor justificative, cu toate normele relevante în materie.

În acest sens, inculpatul a încheiat aceste contracte fără a avea avizul compartimentului financiar şi al celui juridic, exercitându-şi, astfel, atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) (Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează în principal: a) angajamente legale şi bugetare) şi art. 11 din O.G. nr. 119/1999 (Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10, din punct de vedere al: a) legalităţii şi regularităţii; b) încadrării în limitele angajamentelor bugetare stabilite potrivit legii) ce reglementează controlul financiar preventiv.

Totodată, inculpatul prin încheierea celor două contracte a angajat societatea la plata unor cheltuieli cu onorarii de avocat peste limita maximă stabilită prin Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2007, încălcând astfel prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 (Sumele aprobate în partea de cheltuieli a bugetului, în cadrul căruia se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.) precum şi ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 (Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea (…) economicităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public.

În ceea ce priveşte sumele achitate de inculpatul B. societăţii "I." în perioada cât a îndeplinit funcţia de director general adjunct al SFT-CFR S.A., în baza facturilor emise de firma de avocatură, în perioada 6.07.-6.09.2007, Înalta Curte constată că ansamblul probator administrat face dovada dincolo de orice îndoială că plăţile aferente acestui segment al acuzaţiei nu au avut la bază documente justificative care să susţină realitatea activităţilor menţionate rapoartele de activitate, iar avizarea acestor facturi pentru efectuarea plăţilor de către serviciul financiar contabil s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale.

Fără a relua, argumentele instanţei de fond pe care le apreciază ca fiind juste şi pertinente, Înalta Curte urmează a evidenţa cu titlu exemplificativ câteva elemente care susţin concluzia că serviciile de asistenţă juridică nu au fost presate în realitate de societăţii "I.".

Astfel, pentru facturile nr. x/7.08.2007 (servicii prestate în perioada 07.07.2007-6.08.2007); x/19.09.2007; x/19.09.2007 şi x/19.09.2007 (servicii prestate în perioada 7.08.2007-6.09.2007), emise în contractul nr. x/2007, au fost menţionate de către societatea de avocatură în rapoartele de activitate pe lunile iulie şi august 2007, activităţi de asistenţă juridică care în realitate nu au fost prestate, cu titlu de exemplu, în dosarele nr. x/2007 al Tribunalului Tulcea şi nr. 875/62/2007 al Tribunalului Braşov nu s-au depus întâmpinări sau au fost depuse în luna septembrie 2007 şi nu pentru perioada august - septembrie 2007, nu participat niciun avocat din partea societăţii la termenele fixate de instanţă, expedierea actelor realizându-se prin poştă; litigiile la care reprezentanţii societăţii de avocatură au asigurat reprezentarea nu sunt complexe şi s-au limitat la depunerea unor notificări, adrese, întâmpinări şi convocarea clientului la negocieri; documentele depuse în justificarea activităţilor prestate şi care se află în vol. 13, fl. 252-353, vizează o altă perioadă (octombrie - noiembrie 2008, martie 2008) şi nu cea pentru s-au efectuat plăţile (6.07.-6.09.2007), convocările de conciliere, datate 3.09.2009 şi semnate de inculpatul B., nu au legătură cu societatea de avocatură anterior menţionată; pentru activitatea de "asistare a conducerii în formularea unei strategii pe termen mediu şi lung cu privire la societate" nu au fost identificate documente justificative, cererile de chemare în judecată a S.C. NN. S.R.L., datată 03.09.2007, a S.C. MM. S.A. datată 06.09.2007 şi notificarea din 06.09.2007 privind S.C. OO. S.R.L., precum şi revenirea din 24.09.2007 către această societate, sunt semnate de inculpatul B. şi nu de avocaţii firmei care le-au menţionat în rapoartele de activitate (fl. 54, 58 şi 60, vol. 17 dup).

De asemenea, pentru facturile nr. x/7.08.2007 (servicii prestate în perioada 6.07.2007-6.08.2007); x/19.09.2007; x/19.09.2007 şi x/19.09.2007 (serviciile prestate în perioada 7.08.2007 - 6.09.2007), emise în baza contractului x/6.07.2007, ce a avut ca obiect acordarea de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare pentru problemele juridice legate de litigiile societăţii cu societăţile J. S.A. Braşov şi SAAF S.A., se constată aceeaşi situaţie, în sensul că activităţile menţionate în raportul de activitate de firma de avocatură nu au fost prestate în perioada iulie- august 2007, iar cele întocmite pentru luna august sunt situaţii în care practic firma de avocatură face o prezentare a împrejurărilor care au condus la executarea silită a societăţii de către S.C. J. S.A. Braşov sau solicită juriştilor SFT-CFR de a le comunica obiectul dosarului în care a fost emisă o citaţie ce a fost primită de SPA "I.".

Faptul că avocaţii SPA "I." nu au prestat activităţi de asistenţă juridică, în baza celor două contracte, este confirmat şi de martorii P. care a arătat că, în mai multe situaţii, persoanele desemnate pentru a aplica viza de control financiar preventiv pe facturile emise de firma de avocatură întâmpinau dificultăţi, întrucât rapoartele de activitate nu erau însoţite de documente justificative (fl. 26-33, vol. 3 dup), R., şef serviciu personal, care a precizat că a fost desemnat de inculpatul B., în mod special pentru a aplica viza CFP pe facturile emise de firma de avocatură, prin Ordinul nr. 61/22.08.2007(fl. 45 şi Anexa), deşi nu avea studii juridice, întrucât angajaţii de la compartimentele de specialitate au refuzat, având în vedere că nu puteau identifica activităţile presate de avocaţi, nefiind ataşate documente în acest sens (fl. 42-46, vol. 3 dup).

În acest sens şi martorul O. a arătat că a luat cunoştinţă de încheierea contractelor de asistenţă juridică în luna august, de la colegi, care i-au comunicat că "este o casă de avocatură care le cere foarte multe documente, active, amplasarea şi starea lor", iar inculpatul B. i-a chemat pe angajaţi şi le-a spus să pună la dispoziţia avocaţilor toate actele societăţii, "unele dintre documentele predate nu aveau legătură cu litigiile, de exemplu, lista tuturor activelor şi a valorilor de inventar". De asemenea, martorul a precizat: "consilierul juridic nu a vrut de la începutul contractului să semneze facturile emise de societatea de avocatură şi apoi nu a mai vrut nici şeful serviciului personal"(fl. 95, vol. I dup).

În sensul depoziţiilor martorilor este şi conţinutul Notei nr. x/20.11.2007, întocmită de şeful Serviciului de urmărire contracte şi facturi din cadrul SFT-CFR S.A., în care se menţionează tocmai caracterul general al rapoartelor emise de societate de avocatură în derularea contractului nr. x/6.07.2007 ca fiind o "înşiruire de elemente fără relevanţă privind studiul contractelor comerciale, care au determinat reţineri de a viza facturile" şi din care rezultă că în cazul facturilor aferente lunii iulie 2007 viza CFP a fost acordată la 29.08.2007 (fl. 366-367, vol. 12 dup).

Totodată, susţinerea inculpatului B. că nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţia directă, şi nu a urmărit producerea rezultatului faptei sale, respectiv vătămarea intereselor legitime ale societăţii prin utilizarea bugetului alocat pe anul 2007, în mod neeficient, nu poate fi primită.

Din probatoriul administrat, astfel cum a fost relevat anterior, rezultă, pe de o parte, că prin încheierea celor două contracte, fără aprobarea consiliului de administraţie şi cu depăşirea limitelor bugetului pe anul 2007 în condiţiile menţionate anterior, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, urmărind ca respectivele contracte să fie încheiate cu SPA "I.". Pe de altă parte, operaţiunile de plată au primit viza de control financiar preventiv propriu cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 119/1999, întrucât la baza acordării acesteia au stat documentele justificative certificate în privinţa realităţii şi legalităţii, de şeful Serviciului personal, martorul R., care nu beneficiase de aceste servicii şi nu avea cunoştinţe juridice, aspect adus la cunoştinţa inculpatului B., fiind astfel încălcate prevederilor art. 14 alin. (3) din ordonanţă, potrivit cărora, documentele justificative se certifică în privinţa realităţii şi legalităţii prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă.

Prin urmare, cunoscând dificultăţile pe care le întâmpină personalul din cadrul compartimentului de specialitate al SFT - CFR S.A., de a aplica verifica realitatea şi legalitatea plăţilor dar şi condiţiile în care a încheiat cele două contracte, inculpatul B. l-a desemnat pe martorul R. să aplice viza CFP şi a dispus efectuarea plăţilor, deşi cunoştea că facturile nu erau însoţite de documente justificative care să ateste realitatea activităţilor prestate de societatea de avocatură, iar unele facturi nu erau avizate la momentul plăţii, astfel că, aceasta a acţionat cu intenţie şi a urmărit producerea prejudiciului în patrimoniul SFT- CFR S.A., contrar susţinerilor apărării.

Faţă de toate aceste elemente probatorii, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că fapta inculpatului B. de a încheia contractele de asistenţă juridică cu societatea de avocatură "I." cu nerespectarea prevederilor legale şi de a efectua plăţi către firma de avocatură, fără viza controlului CFP, întrucât nu existau documente justificative care să ateste prestarea serviciilor de asistenţă juridică menţionate în rapoartele de activitate, fapt ce a lezat interesele societăţii şi a cauzat un prejudiciu în patrimoniul SFT-CFR S.A. un prejudiciu în sumă de 34.752 RON, întruneşte elementele de tipicitate, atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului B. referitoare la intervenirea prescripţiei răpunderii penale pentru fapta de abuz în serviciu pentru care s-a dispus condamnarea sa, Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate în considerarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, este neconstituţională.

Din interpretarea dispozitivului Deciziei nr. 297/2018 prin raportare şi la considerentele acesteia, care au aceeaşi forţă obligatorie, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (deciziile nr. 223/2012 şi nr. 3/2014), Înalta Curte constată că şi în prezent este în vigoare instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, însă sfera sa de aplicare este restrânsă la acele acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Având în vedere că fapta de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpatului B., s-a consumat la momentul achitării primei facturi, care s-a realizat prin convenţia de plată nr. x din 5.09.2007, încheiată între SFT-CFR S.A., reprezentată de inculpat, firma FF. S.A. şi firma de avocatură, când s-a creat o pagubă în patrimoniul celei dintâi societăţi şi s-a obţinut un folos necuvenit de către de către SPA "I.", termenul de prescripţie al răpunderii penale se calculează în raport de această dată, astfel cum s-a statuat prin prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 11.02.2019 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, din actele dosarului rezultă că primul act de procedură ce trebuia comunicat inculpatului a fost ordonanţa din data de 25.03.2016, când acesta a dobândit calitatea de suspect, ce i-a fost adusă la cunoştinţă prin procesul-verbal din 7.09.2016, or, având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu imputată lui B. a fost comisă la 5.09.2007, până la momentul când acesta a dobândit calitatea de suspect (25.03.2016) s-a împlinit termenul general de prescripţie de 8 ani, stabilit în conformitate cu prevederile de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., prin raportare la limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunea prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, care sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani 4 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită apelul inculpatului B. sub acest aspect şi să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Faţă de soluţia dispusă în cauză, celelalte critici ale inculpatului ce au vizat existenţa unei cauze de nepedepsire şi reindividualizarea judiciară a pedepsei nu se mai justifică a fi analizate de către instanţa de control judiciar.

2. Criticile formulate de Ministerul Public referitoare la greşita achitare de către instanţa de fond a inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă comisă în perioada 10.04.2008-27.06.2008) sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, care, dealtfel, nu a fost contestată de parchet, şi apreciază, contrar susţinerilor acuzării, că din probele administrate nu rezultă că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, imputată inculpatei A..

Analizând actele dosarului prin raportare la susţinerile parchetului, Înalta Curte reţine că inculpata A. fost trimisă în judecată printre altele şi pentru faptul că, în calitate de director general al Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A., a aprobat doar plăţi parţiale din suma comunicată prin somaţiile de plată emise de executorul judecătoresc, în perioada 15.05.-26.05.2008, motiv pentru care, la 10.06.2008, imobilul Hotel Restaurant L. a fost vândut la licitaţie, astfel că, omiţând să achite în întregime sumele pentru care a fost declanşată procedura executării silite aceasta a încălcat prevederile art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (potrivit cărora directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii) şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 (care stabilesc că persoanele care gestionează patrimoniul public, au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea patrimoniului public).

Urmarea acţiunilor şi omisiunilor inculpatei, din perioada 10.04.2008 - 27.06.2008, patrimoniul SFT-CFR S.A. a fost prejudiciat cu suma de 2.790.666 RON, reprezentând diferenţa dintre valoare de piaţă a activului Hotel Restaurant L. (drept de proprietate asupra clădirii şi drept de folosinţă asupra terenului aferent, în suprafaţă de 1218,35 mp) şi preţul cu care imobilul a fost vândut la licitaţie, fiind, totodată, lezate şi interesele legitime ale societăţii de a realiza un profit prin exploatarea acestui activ.

Probatoriul administrat în cauză, constând în înscrisurile aflate la dosar, depoziţiile martorilor şi declaraţiile inculpatei, a relevat faptul că după data de 15.10.2007, când inculpata A. a revenit din concediul de maternitate, moment la care inculpatul B. a demisionat din funcţia deţinută, director general adjunct în cadrul Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A., inculpata a încercat să determine reprezentanţii "I." să renunţe la contractul cu nr. x/06.07.2007 şi să renegocieze contractul cu nr. x/06.07.2007, având în vedere condiţiile în care acestea au fost încheiate, faptul că plata onorariilor depăşea bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2007, fiind împovărătoare pentru societate, facturile emise de firma de avocatură nu erau însoţite de documente justificative, fapt ce îngreuna activitatea angajaţilor de a aplica viza de legalitate şi efectuare a plăţilor de către serviciul financiar, iar serviciile menţionate în rapoartele de activitate nu erau prestate în realitate.

În acest sens, prin adresa nr. x/19.11.2007 (fl. 362-363, vol. 12 dup), SFT-CFR S.A., sub semnătura inculpatei A., a comunicat societăţii de avocatură "I." că nu îşi poate permite achitarea sumelor solicitate în baza celor două contracte, pe care le apreciază ca fiind costuri nejustificate pentru societate, că facturile emise nu vor fi vizate la plată de către compartimentele de specialitate societăţii, din cauza nespecificării acţiunilor concrete întreprinse şi care să justifice încasarea onorariilor, propunere ce nu a fost agreată de societatea de avocatură, care solicita a se menţiona expres dacă se doreşte sau nu rezilierea contractelor şi dacă această propunere a fost făcută la recomandarea consiliului de administraţie (răspunsul transmis la data de 20.11.2007, fl. 365, vol. 12 dup).

În continuarea acestor demersuri de reziliere a contractelor de asistenţă juridică, prin adresa din 5.12.2007, S.C. SFT- CFR S.A., reprezentată de inculpată, a solicitat casei de avocatură să prezinte, în scris, stadiul demersurilor efectuate şi fotocopii ale acţiunilor promovate în instanţă privind debitorii HH., SS. S.R.L., GG. S.R.L., Feral Tulcea, MM. S.R.L., II. S.A. (două contracte), TT. S.R.L., UU., precum şi toate actele care au fost făcute de către avocaţi în numele societăţii, însă SPA "I." nu a comunicat aceste informaţii ci s-a limitat la comunicarea unui răspuns sumar, sens în care au fost făcute mai multe reveniri, respectiv în lunile ianuarie, februarie şi aprilie 2008 .

Din actele şi lucrările dosarului rezultă cu evidenţă că societatea de avocatură "I." nici după plecarea inculpatului B. din S.C. SFT -CFR S.A. nu a întreprins demersuri judiciare în baza contractelor de asistenţă juridică, limitându-se la a depune câteva cereri şi plângeri, aspect ce reiese din conţinutul adresei din 07.12.2007 şi rezoluţia inculpatei A., aplicată pe raportul de activitate întocmit pentru luna octombrie 2007, prin care aceasta menţionează expres că nu confirmă activitatea de asistenţă pentru directorul general şi nici "strategia" pentru societate (fl. 229 verso, vol. 22 dup).

Faptul că inculpata A. a încercat în mod real rezilierea contractelor de asistenţă juridică, contrar susţinerilor parchetului, este dovedit şi de împrejurarea că prin nota nr. x/18.03.2008, până la soluţionarea contestaţiilor împotriva executării silite în cele două dosare execuţionale, a prezentat consiliului de administraţie al SFT-CFR S.A. stadiul derulării contractelor cu firma de avocatură, condiţiile contractuale nefavorabile pentru societate, constatările făcute de către organele proprii de control privind condiţiile în care s-au încheiat cele două convenţii de reprezentare convenţională, măsurile administrative întreprinse de conducerea societăţii faţă de fostul director economic Z. şi a solicitat, totodată, luarea unei decizii în urma analizării situaţiei, propunere căreia consiliul nu i s-a dat curs, astfel că, în şedinţa din 27.03.2008, s-a decis întocmirea "unui punct de vedere juridic" de către consilierii juridici ai societăţii şi ataşarea unor documente în vederea studierii lor care să fie analizate până la şedinţa următoare (fl. 282-286, vol. 22 dup).

Amânarea luării unei decizii de către consiliul de administraţie nu avea o justificare legală în condiţiile în care organele de control intern au relevat probleme generate de modalitatea întocmirii celor două contracte şi dificultăţile derulării lor, de plata unor servicii de asistenţă juridică care, în realitate, nu au fost efectuate, motiv pentru care facturile emise de firma de avocatură nu au primit viza de plată de la compartimentele de specialitate, însă trebuie avut în vedere că poate fi justificată de împrejurarea că anterior acelaşi consiliu, a aprobat oportunitatea încheierii celor două convenţii privind reprezentarea şi consultanţa juridică pentru SFT-CFR S.A. în litigiul complex cu S.C. J. şi alte litigii complexe ale societăţii, în baza mandatului din 30.07.2007 dat de Ministerul Transporturilor.

Ca atare, membrii consiliului de administraţie nu doreau rezilierea contractelor cu SPA "I.", având în vedere împrejurările în care au fost încheiate acestea (în perioada în care la conducerea SFT-CFR S.A. se afla inculpatul B., care a fost numit chiar de reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi care şi-a desfăşurat activitatea doar pentru perioada cât inculpata se afla în concediu de maternitate, că societatea de avocatură a fost impusă de minister "de sus", astfel cum au relatat martorii audiaţi în cauză, că " avizarea" celor două contracte s-a realizat de membrii consiliului după ce aceste au fost încheiate şi semnate de părţi, iar pentru crea o aparenţă de legalitate s-a lăsat la latitudinea SFT-CFR S.A. posibilitate alegerii casei de avocatură, condiţiile contractuale nefavorabile pentru S.C. SFT- CFR S.A., că la momentul încheierii contractelor exista deja încheiat un contract de asistenţă juridică pentru litigiul cu S.C. J. S.A. Braşov cu societatea de avocatură "DD." iar onorariul era mult mai mic decât cel prevăzut în noile convenţii), astfel că, în şedinţa consiliului de administraţie din 24.04.2008, deşi inculpata A. le-a adus la cunoştinţă prin nota nr. x din 23.04.2008, întocmită de directorul economic P., şi faptul că din cauza inactivităţii avocaţilor de la "I.", pentru o parte din debitele restante ale unor societăţi către SFT CFR - S.A. a intervenit prescripţia membrii consiliului, aceştia au refuzat să ia o decizie de reziliere a contractelor, sens în care au amânat discutarea propunerii şi au dispus întocmirea unui punct de vedere de juristul societăţii şi convocarea reprezentanţilor casei de avocatură, pentru o şedinţă ulterioară, pentru a putea studia materialeler prezentate .

Împrejurarea că la data de 24.04.2008 membrii consiliului de administraţie nu au discutat şi nu au luat o decizie vreo decizie legată de rezilierea celor două contracte nu poate fi imputată inculpatei A. şi nici nu poate conduce la aprecierea că aceasta doar aparent dorea rezilierea convenţiilor, având în vedere că materiale au fost întocmite de juristul societăţii însă reprezentanţii societăţii de avocatură nu au venit la discuţii.

Faptul că SPA "I." nu a prestat activităţi de asistenţă juridică, conform obligaţiilor ce îi reveneau în baza contractelor nr. x/2007 şi y/2007 este confirmat şi de martorul P., şef serviciu control financiar al S.C. SFT-CFR S.A., care a arătat că, în urma unui control intern pe care l-a efectuat, a constatat existenţa unor nereguli la încheierea celor două contracte, că nu îi cunoaşte pe avocaţii societăţii care nu l-au ajutat cu nimic, pe PP. l- văzut o singură dată precum şi faptul că existau dificultăţi la plata facturilor emise de firma de avocatură, întrucât nu erau depuse documente justificative pentru serviciile de asistenţă juridică prestate. Totodată, martorul a mai arătat că în şedinţa consiliului de administraţie din 24.04.2008 când inculpata A. a pus în discuţie necesitatea rezilierii contractelor, deşi se declanşase procedura executării silite, d-nul AA. i-a reproşat acesteia că nu poate pune în discuţie o astfel de problemă întrucât cunoaşte de unde vin respectivele contracte"de sus", făcând un gest sugestiv cu mâna. (fl. 286-301, vol. 1 dup, 26-33,vol. 3 dup, 98-100, vol. 1 d.i. fond şi 29-31, vol. 3 d.i. apel)

Totodată, martorul R. (fl. 43-46,vol. 3 dup, 104-105, vol. 1d.i.fond, 82-84, vol. 3 d.i.apel) a precizat că, până la revenirea inculpatei din concediu, aplica viza de legalitate şi plată pe facturile emise de firma de avocatură, însă nu avea cunoştinţe juridice şi nici nu i se prezentau documente justificative, astfel că nu putea verifica realitatea prestaţiilor, iar până în luna noiembrie 2008, SPA I." nu a reprezentat societatea în cadrul litigiilor de muncă, activitatea de consultanţă şi asistenţă juridică fiind realizată tot de către consilierii societăţi.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei Q., şef serviciu financiar contabil în perioada de referinţă, care a arătat că ştie că martorul ZZZ. avea dificultăţi la aplicarea vizei CPF ("certific realitatea şi legalitatea prestaţiei") pe facturile emise de SPA "I.", întrucât nu existau documente justificate care să facă dovada realizării activităţilor menţionate în raportul întocmit de firma de avocatură iar fără această viză nu se putea efectua plata.

De asemenea, martorul S., consilier juridic al S.C. SFT-CFR S.A., a arătat faptul că SPA "I.", nu a prestat activităţi de consultanţă, că nu a solicitat ajutorul acestor avocaţi şi datorită situaţiei împovărătoare, creată prin încheierea celor două contracte, s-a discutat despre rezilierea lor, unele discuţii fiind purtate de inculpata A., în prezenţa sa, cu reprezentanţii casei de avocatură, cu referire la PP., care atunci când se punea această problemă se ridicau şi plecau, fără a da vreo explicaţie (fl. 269-271, 162-167, vol. 2 dup, 5-16,vol. 3 dup, fl. 106-110,vol. 1 d.i.fond şi 24-28,vol. 3d.i.apel).

Susţinerile martorului că după ce i-a solicitat inculpatei A. să discute la minister despre rezilierea contractelor, dată fiind susţinerea politică pe care o avea inculpata la acel moment, conduita acesteia s-a schimbat, în sensul că i-a spus "să-i lase în pace pe cei de la casa de avocatură că lucrează", dar şi faptul că nu li se poate întâmpla ceva rău "că şi în cazul în care li se va întâmpla va fi considerată o simplă neglijenţă ", nu se coroborează cu alte elemente probatorii şi sunt contrazise de acţiunile întreprinse de inculpată. Totodată, precizările martorului că membrii consiliului de administraţie ar fi cerut secretarei consiliului, AAAA., să modifice procesul-verbal din 24.04.2008, în sensul că s-ar fi dispus efectuarea plăţilor în contul executorului judecătoresc sunt infirmate de martoră.

Astfel, martora AAAA. a precizat în declaraţiile date în cursul urmării penale, că toate notele se discutau în şedinţa consiliului de administraţie, că directorul general A. a adus la cunoştinţa consiliului dificultăţile derulării celor două contracte şi în şedinţa din 24.04.2008, la rubrica "diverse" era cuprinsă nota nr. x/2008 întocmită de directorul P. care avea ca anexă şi notificarea emisă de BEJ "K." cu privire la intenţia de vânzare a imobilului Hotel Restaurant L. pentru un debit faţă de SPA "I.". A mai arătat martora că notele de la capitolul diverse aveau un caracter urgent, astfel că, datorită numeroaselor materiale de la acest punct care însoţeau nota, s-a solicitat de către membrii consiliului discutarea acesteia la o şedinţă următoare, din 21.05.2008, la care martora nu a mai participat (fl. 38-41, vol. 4 dup).

Cunoscând că sumele solicitate de casa de avocatură, în baza celor două contracte nu sunt datorate, întrucât serviciile menţionate în rapoartele de activitate nu erau prestate în realitate, fapt ce i-a fost comunicat de angajaţii societăţii la revenirea în activitate şi constatat, în mod direct, de inculpată cu privire la aşa zisa "consultanţă pentru directorul general şi strategie a societăţii", A. a întreprins toate aceste demersuri pentru rezilierea contractelor, pe cale amiabilă, având în vedere clauzele contractuale care prevedeau că în cazul renunţării înainte de termen, clientul urma să plătească daune reprezentând onorariul din contract pentru un an de zile (conform art. 2 onorariul era de 3.000 euro pe lună, plus TVA, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii), sens în care a purtat discuţii şi cu reprezentanţii SPA "I.". Relevante sub acest aspect sunt şi depoziţiile martorilor P. şi S. care au arătat că au asistat la discuţii între inculpata A. şi reprezentanţii firmei de avocatură în biroul acesteia sau la telefon, legat de rezilierea contractelor.

Ca atare, inculpata A. nu a achitat facturile emise de societate de avocatură "I." în perioada 15.10.2007 - 6.12.2007, întrucât luase la cunoştinţă de modalitatea nelegală în care cele două contracte au fost încheiate, aspecte care, dealtfel, au şi făcut obiectul acuzaţiilor aduse inculpatului B., dar şi de faptul că serviciile de asistenţă juridică şi reprezentare enumerate de firma de avocatură în rapoartele întocmite nu erau însoţite de documente justificative şi, în realitate, nu au fost prestate, iar în aceste condiţii a încercat obţinerea unui acord al creditoarei de a rezilia convenţiile, pe cale amiabilă.

În contextul neachitării facturilor de către S.C. SFT - CFR S.A. şi a demersurilor efectuate de inculpată pentru rezilierea celor două contracte, la 19.12.2007, SPA "I." a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti învestirea cu formulă executorie a contractelor de asistenţă juridică nr. x/2007 şi nr. x/2007, cerere admisă de instanţă prin încheierea din data de 18.01.2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007.

La data de 26.02.2008, SPA "I." s-a adresat BEJ "K.", solicitând executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2007 în dosarul execuţional 79/2008 (fl. 173, vol. 4 dup). pentru neplata de către de către Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. a sumelor restante, respectiv contravaloarea facturilor nr. x/15.10.2007 (în valoare de 5.000 RON, reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.09.- 6.10.2007), nr. x/15.10.2007 (în valoare de 5.000 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.09-6.10.2007), nr. x/15.10.2007 (în valoare de 1.911,66 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.09-6.10.2007), nr. x/06.12.2007 (în valoare de 12.660,29 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.11- 6.10.2007) şi contravaloarea proformei nr. 1/4.03.2008 (restituită creditoarei prin adresa din 13.03.2008 în vedere emiterii facturii aferente), precum şi executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2007 (pentru neplata facturilor restante respectiv, nr. x şi x ambele din 15.10.2007, în valoare de câte 5.000 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.09-6.10.2007; nr. x/15.10.2007 în valoare de 3.896,94 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.09-6.10.2007, nr. x/06.12.2007 în valoare de 14.770,34 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.11- 6.10.2007, contravaloarea proformei nr. 2/4.03.2008 în valoare de 31.095,06 RON reprezentând c/v servicii prestate în perioada 7.12.2007-6.02.2008 restituită creditoarei prin adresa din 13.03.2008 în vedere emiterii facturii aferente), fiind constituit dosarul execuţional nr. x/2008 (fl. 4 şi 173, vol. 4 dup).

Astfel, la data de 13.03.2008, în dosarul execuţional nr. x/2008, inculpatul C., în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea debitului rezultat din contractul nr. x/6.07.2007, este de 75.811,82 RON, în care a inclus penalităţile de 0,3%/zi scadente la data de 11.03.2008, cheltuieli cu executarea silită în sumă de 17.293,53 RON, ce cad în sarcina debitoarei şi suma de 26.652,906 RON reprezentând contravaloarea facturii proforme nr. x/4.03.2008 (fl. 191, vol. 4 dup) iar, în dosarul execuţional nr. x/2008, a fixat valoarea debitului rezultat din contractul nr. x/6.07.2007, la suma de 88.447,52 RON, în care a cuprins penalităţile de întârziere de 0,3%/zi scadente la data de 11.03.2008, cheltuielile cu executarea silită în sumă de 17.644,14 RON ce cad în sarcina debitoarei şi suma de 31.095,06 RON reprezentând contravaloarea facturii proforme nr. x/4.03.2008 (fl. 25, vol. 4 dup).

În acest sens, la aceeaşi dată, inculpatul C. a emis somaţiile de plată, cu menţiunea achitării debitului de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR S.A. (în valoare totală de 93.105,34 RON în dosarul execuţional 79/2008 şi de 106.111,66 RON în ds. execuţional 80/2008), în termen de 15 zile de la comunicare, în contul de consemnaţiuni al statului nr. x, cu nr. x deschis la VV. - Sucursala Municipiului Bucureşti, pe seama şi la dispoziţia B.E.J.A. "K.", dovada achitării urmând a fi comunicată executorului, în caz contrar, urmând a se declanşa procedurii executării silite, inclusiv în modalitatea urmăririi silite imobiliare având ca obiect bunurile imobile aflate în proprietatea societăţii, cu menţionarea expresă a imobilul "Hotel-Restaurant L.".

După primirea somaţiilor de plată de către SFT-CFR S.A., la data de 17.03.2008 (fl. 27-28, 193-194, vol. 4 dup), această din urmă societate, la iniţiativa inculpatei A., a depus, la 24.03.2008, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti două contestaţii la executare (dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2008) îndreptate împotriva executării silite pornite de B.E.J.A "K." în dosarele de executare nr. 79/2008 şi 80/2008, solicitând instanţei să dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiilor, constatarea nulităţii absolute a titlului executoriu în temeiul căruia se efectuează executarea şi anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză (fl. 32-37, 197-202, vol. 4 dup).

După primirea citaţiilor, la data de 26.03.2008, întrucât pentru termenul de judecată fixat la 10.04.2008, contestatoarea trebuia să plătească în ambele dosare, sub sancţiunea nulităţii, taxele de timbru judiciar şi cauţiunile reprezentând 10% din suma ce făcea obiectul acţiunilor, inculpata A., la data de 31.03.2008, a repartizat lucrarea şefului compartimentului juridic, S., pentru a dispune măsurile corespunzătoare (fl. 336-337, vol. 22 dup). Acesta a întocmit un referat prin care a solicitat eliberarea sumelor de 417 RON reprezentând taxele judiciare de timbru în dosarele Judecătoriei Sectorului 1 nr. 4763/299/2008 şi nr. 4764/299/2008, precum şi a sumelor de 10.611,166 RON şi 9310,534 RON necesare pentru achitarea cauţiunilor de 10% în vederea suspendării executării (fl. 338, vol. 22 dup), aprobat de inculpată şi transmis spre avizare directorului economic.

Relevante în acest sens sunt depoziţiile martorului S. care confirmă faptul că a discutat cu A. despre formularea contestaţiilor şi că aceasta a aprobat raportul pentru plata taxei de timbru şi a cauţiunii, însă serviciul financiar din lipsă disponibil i-a remis doar suma necesară pentru taxa de timbru, aspect confirmat şi de martora Q., care a precizat, în plus, că juristul S. a venit la sfârşitul programului de lucru când în casierie nu mai erau sume disponibile, că societatea avea o situaţie financiară dificilă şi conturile blocate, iar pentru face astfel de plăţi trebuia să plătească cu ordin de plată, dintr-un alt cont care nu era blocat, însă juristul societăţii nu s-a mai interesat de acest aspect (fl. 58-62, vol. 3 dup, 101-103,vol. 1 d.i.fond).

Afirmaţiile martorei sunt parţial susţinute şi de declaraţiile martorului P. care a arătat că, juristul societăţii s-a prezentat cu referatul, aprobat de inculpata A., la casieria societăţii la finalul programului moment la care nu existau sume disponibile care să acopere solicitările de plată decât pentru taxa de timbru, fiind posibil ca, ulterior, să fi fost obţinute sume de bani care ar fi permis plata cauţiunii, însă martorul se afla în concediu şi nu cunoaşte alte detalii legate de acest aspect.

Prin urmare, nu se poate reţine că inculpata A. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că nu reuşit să plătească cauţiunile în cele două dosare, având în vedere că acesta a efectuat demersurile legale pentru a împiedica executarea silită în cele două dosare execuţionale privind pretenţiile creditoarei SPA "I.", pe care le-a considerat ce fiind nejustificate şi nedatorate, întrucât nu s-au realizat activităţile de asistenţă juridică menţionate în rapoartele de activitate, a solicitat juristului societăţii să întocmească un referat cu sumele necesare achitării taxelor judiciare şi a cauţiunii, pe care l-a aprobat, însă nu putea dispune remiterea efectivă a sumei în condiţiile lipsei de disponibil, întrucât aceasta era atribuţia compartimentului de specialitate (financiar).

Sumele solicitate nu au fost remise de compartimentul financiar contabil din lipsă de disponibil, fiind pusă la dispoziţia juristului societăţii S. doar suma de 417 RON ce acoperea plata taxei de timbru judiciar, astfel că, la termenul de judecată din 10.04.2008, în dosarul nr. x/2008, martorul S. a formulat o cerere modificatoare/completatoare la contestaţie privind calculul eronat al debitului de către executorul judecătoresc referitor la numărul zilelor de întârziere şi faptul că fost inclusă la plată şi o factură proformă, precizând, totodată, că nu poate achita cauţiunea din lipsă de fonduri, astfel că, instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă şi a stabilit termen pe fond la 24.04.2008, când a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimata SPA "I." în raport de dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., sentinţă rămasă definitivă la 7.11.2008 prin decizia civilă nr. 1966/R/2008 a Tribunalului Bucureşti prin care sa respins recursul SFT-CFR S.A., ca netimbrat.

În mod similar a procedat martorul S. şi în dosarul x/2008, la termenul din 10.04.2008, însă nu a mai susţinut cererea de suspendare a executării silite pe motiv că nu poate achita cauţiunea, astfel că, instanţa a solicitat contestatoarei să menţioneze până la termenul din 24.04.2008 dacă solicită anularea parţială sau totală a procesului-verbal privind cheltuielile de executare şi să lămurească acţiunea, respectiv, cauzele de nulitate ale titlului executoriu, aspecte ce nu au fost precizate de titulara contestaţiei şi care au condus la suspendarea judecăţii cauzei, întemeiat pe dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ. (recursul împotriva încheierii a fost respins de Tribunalul Bucureşti, ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 2112/R/19.11.2008), iar ulterior, prin sentinţa civilă nr. 34/7.01.2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, s-a constatat perimată acţiunea pornită împotriva executării silite în dosarul execuţional nr. x/2008.

După respingerea cererilor de suspendarea a executării silite, executorul judecătoresc C. a întocmit, la data de 21.04.2008, în cele două dosare execuţionale, procesele-verbale nr. x/2008 şi nr. y/2008 prin care a solicitat societăţii SFR-CFR S.A., ca în termen de 5 zile, să-i transmită o evaluare a imobilului Hotel Restaurant L., cu indicarea parametrilor tehnico-financiari care o fundamentează, în caz contrar, urmând a fi avută în vedere valoarea de inventar a imobilului comunicată de creditoare (46.903.738.264 RON vechi) actualizată, solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 500 alin. (2) C. proc. civ. (fl. 79-80, 206-207,vol. 4 dup).

Deşi S.C. CFT-CFR S.A. a comunicat executorului judecătoresc, prin adresa din 29.04.2008, întocmită de martorii P. şi O. întrucât inculpata era plecată din localitate, că intenţia de valorificare prin vânzare a imobilului Hotel Restaurant L. la o valoare stabilită arbitrar, subevaluată faţă de valoarea unui astfel de activ (de peste 80 miliarde RON conform evidenţelor debitoarei) pentru o pretinsă creanţă de aprox. 2 miliarde RON lezează interesele societăţii, C. a întocmit procesele-verbale nr. x/2008 şi y/2008 prin care a stabilit că preţul imobilului proprietatea debitoarei este de 9.000.000 RON noi (90 miliarde RON vechi), aspect adus la cunoştinţa debitoarei la 12.05.2008 (fl. 93, 220, 106,134, vol. 4 dup).

La aceeaşi dată, executorul judecătoresc C. a întocmit în cele două dosare execuţionale şi publicaţia de vânzare la licitaţie publică a imobilului Hotel Restaurant L., teren şi construcţie (9 nivele, parter şi 8 etaje) cu destinaţie restaurant, a cărui valoare de circulaţie a stabilit-o la suma de 9.000.000 RON, reprezentând preţul de pornire a licitaţiei, pentru recuperarea unei creanţe de 199.217 RON, stabilind ca dată a depunerii cauţiunii, ziua de 9.06.2008, publicaţie pe care a afişat-o în aceeaşi zi la sediul BEJ "K.", iar la 8.05.2008 la sediul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi la locul unde se află imobilul (fl. 81-100, 103, vol. 4 dup), cu încălcarea dispoziţiilor art. 504 C. proc. civ., în condiţiile în care toate celelalte adrese, inclusiv somaţia de plată, au fost comunicate la adresa corectă a SFT-CFR S.A. (acest aspect fiind imputat inculpatului C. de către parchet în susţinerea acuzaţiei aduse acestuia).

Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului (fl. 144-151, vol. 4 dup) se constată că după publicaţia de vânzare la licitaţie a imobilului despre care societatea SFT-CFR S.A nu a fost încunoştinţată în mod legal, în perioada 15.05.-26.05.2008, inculpata A. a dispus efectuarea mai multe plăţi pentru a stinge debitele ce formau obiectul dosarelor execuţionale, astfel, în dosarul nr. x/2008 a achitat suma de 24.571,953 RON din totalul creanţei de 93.105,35 RON (prin OP nr. x/15.05.2008 suma de 10.000 RON, nr. 390/20.05.2008 suma de 1.911,662 RON şi nr. 420/26.05.2008 suma de 12.660,291 RON), iar în dosarul nr. x/2008, suma de 33.605,04 RON din valoarea datoriei de 106.111,66 RON (prin OP nr. x/15.05.2008 suma de 10.000 RON, nr. 390/20.05.2008 suma de 18,834,71 RON şi nr. 420/26.05.2008 suma de 14.770,33 RON), plăţi efectuate în contul SPA "I.", fără a comunica executorului judecătoresc dovada achitării lor.

Faptul că inculpata A. a achitat doar o parte din sumele restante şi în contul creditoarei SPA "I." nu poate conduce la aprecierea că aceasta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, având în vedere că urmărea în continuare rezilierea pe cale amiabilă a celor două contracte, sens în care a purtat discuţii cu reprezentanţii creditoarei, a efectuat toate demersurile legale care ar fi putut conduce la încetarea executării silite, formulând chiar plângere penală la data de 16.05.2008 împotriva fostului director B. şi directorului economic Z. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu încheierea celor două contracte de asistenţă juridică (înregistrată sub nr. x/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, dosar conexat la cauza 84/P/2009 ce face obiectul prezentei cauze).

Ulterior, A. a mai formulat, la data de 7.08.2008, o plângere similară pe care a adresat-o Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, iar la data de 8.12.2008, o plângere penală împotriva executorului judecătoresc BBB. şi a avocaţilor CCC. şi PP. din cadrul SPA "I.", sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauze ce au fost reunite împreună cu alte dosare ce au ca obiect sesizări din oficiu ale organelor de cercetare penală în legătură cu aceleaşi aspecte şi modalitatea în care s-a realizat vânzarea la licitaţie publică a Hotelului Restaurant L., la dosarul nr. x/2008 (dosar nr. x/2008 185/P/2008 şi 171/P/2008).

Consemnarea sumelor la dispoziţia creditoarei, contrar susţinerilor parchetului, face dovada intenţiei inculpatei A. de a obţine acordul reprezentanţilor SPA "I." de reziliere a contractelor care nu numai că erau împovărătoare pentru societatea SFT-CFR S.A., dar serviciile menţionate în rapoartele de activitate şi pentru care au fost emise facturile/proformele pentru plată, nu au fost prestate în realitate, prin urmare, acţiunile întreprinse de inculpată au fost în interesul şi pentru protejarea patrimoniul societăţii şi nu în scopul de a permite vânzarea activului la licitaţie.

Împrejurarea că în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al SFT-CFR S.A. au fost aprobate, prin Ordinul nr. 743/14.03.2008 al Ministerului Transportului şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, cheltuieli cu comisioane şi onorarii în sumă de 580.800 RON care depăşeau valoare creanţei, este reală, însă, contrar susţinerilor parchetului, nu se poate imputa inculpatei A. neefectuarea plăţilor pentru stingerea creanţelor, întrucât aceste sume erau prevăzute pentru plata unor servicii de asistenţă juridică reale şi care puteau fi dovedite cu documente justificative, or, în cazul SPA "I." se solicita achitarea unor onorarii pentru servicii de asistenţă juridică ce nu puteau fi dovedite şi care, în realitate nici nu au fost prestate, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Înalta Curte constată, raportat la obligaţiile ce incumbă inculpatei A., că luarea unor măsuri eficiente pentru conducerea societăţii şi implicit protejarea patrimoniului trebuie să se realizeze cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege şi în limitele de legalitate, regularitate, economicitate eficacitate şi eficienţă în utilizarea fondurilor publice. Prin urmare, în condiţiile în care s-a apreciat de către organul de control intern că încheierea celor două contracte nu a respectat condiţiile de regularitate a procedurilor legate de încheierea lor, iar sumele solicitate de firma de avocatură erau plăţi nedatorate în lipsa unor documente justificative care să permită aplicarea vizei CFP de către compartimentul de specialitate, după cum anumite servicii de asistenţă juridică nici nu au fost prestate în realitate, nu se poate reţine reaua credinţă a inculpatei A. prin aceea că ar fi efectuat parţial plăţi către SPA "I." şi a acceptat astfel producerea riscului iminent - scoaterea activului Hotel Restaurant L. din patrimonial societăţii-. Mai mult, se constată că acuzaţia adusă inculpatului B. de către parchet priveşte chiar modalitatea în care a încheiat contractele de asistenţă juridică şi care fac obiectul dosarelor execuţionale nr. 79,80/2008, reţinându-se că a încălcat printre altele şi obligaţiile instituite de dispoziţiile art. 1431 din Legea nr. 31/1990 şi art. 5 din O.G. nr. 119/31.08.1999, ca atare, buna gestionare a fondurilor publice sau a patrimoniului public nu se poate efectua prin confirmarea unor nelegalităţi, respectiv acceptarea realizării unor plăţi cu eludarea regulilor procedurale (lipsa vizei CFP) sau pentru servicii nerealizate.

În aceeaşi perioadă, la data de 16.06.2008, a fost întocmit Raportul de control de către Direcţia Generală de Monitorizare şi Control din cadrul Ministerului Transporturilor care a concluzionat că, în cazul pierderii activului Hotel Restaurant L., ca urmare a executării silite, prejudiciul produs în patrimoniul SFT-CFR S.A. urmează a fi recuperat de la cei responsabili pentru situaţia creată, respectiv directorul general A., directorul economic P., directorul tehnic O. şi consilierul juridic S.(fl. 2-38,vol. 22 dup).

Concluziile acestui raport nu pot susţine acuzaţia adusă de parchet inculpatei, în sensul că după data de 10.04.2008, când a devenit iminentă vânzarea la licitaţie a imobilului, aceasta nu a efectuat demersuri pentru încasarea creanţelor pe care SFT CFR S.A. le avea asupra clienţilor săi şi care ar fi permis acoperirea debitului ori că a efectuat plăţi aferente unor cheltuieli care nu erau necesare pentru activitatea comercială curentă a societăţii, aşa cum se reţine în procesul-verbal din 13.01.2017 întocmit de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Structura centrală (fl. 51-58,vol. 11dup).

Referitor la iminenţa vânzării imobilului la licitaţie, din actele şi lucrările dosarului rezultă împrejurarea că vânzarea la licitaţie a Hotelului Restaurant L. s-a realizat la data de 10.06.2008 (fl. 133 vol. 4 dup), iar imobilul a fost adjudectat de S.C. M. S.R.L., în condiţiile în care executorul judecătoresc C. nu a înştiinţat debitoarea despre publicaţia licitaţiei, suplimentarea pretenţiilor de către SPA "I." aspect pe care cunoştea încă din data de 6.06.2008 (fl. 111,239, vol. 4 dup), după cum nu a comunicat S.C. SFT-CFR S.A. nici procesul-verbal de adjudecare, care poartă menţiunea afişat (fl. 133, vol. 4 dup).

Prin urmare, inculpata nu avea cunoştinţă de vânzarea imobilului la licitaţie publică, astfel că nu se poate vorbi despre iminenţa vânzării activului cum susţine acuzare, or, chiar în aceste condiţii, la data de 23.06.2008, după recuperarea creanţelor de la creditori în valoare de 243.303 RON, inculpata A. a achitat integral debitele stabilite prin somaţiile de plată din 13.03.2008, în cele două dosare execuţionale, respectiv, sumele de 68.533,401 RON cu recipisa de consemnare nr. x/23.06.2008 în dosarul nr. x/2008 (în perioada 15.05.-26.05.2008 a efectuat plata sumei de 24.571,953 RON din totalul debitului de 93.105,35 RON) şi 62.506,62 RON cu recipisa de consemnare nr. x/23.06.2008 (în perioada 15.05.-26.05.2008 a efectuat plata sumei de 43.605,04 RON din totalul debitului de 106.111,66 RON) - fl. 145-151, vol. 4 dup, dovada de consemnare a sumelor fiind comunicată executorului judecătoresc, inculpata solicitând, totodată, suspendarea oricărui act de executare până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti (adresa nr. x/23.06.2008, fl. 144,vol. 4 dup).

Deşi a primit solicitarea debitoarei de suspendare a executării, inculpatul C., după ce a fost înştiinţat de S.C. M. S.R.L., la data de 25.06.2008, despre achitarea diferenţei de preţ a imobilului obţinut la licitaţie, i-a comunicat celei din urmă societăţi că se poate prezenta în ziua de 27.06.2008 la sediul BEJ "K." pentru încheierea actului de adjudecare, sens în care a şi întocmit actul nr. 7491/27.06.2008. Potrivit menţiunilor din cuprinsul acestui înscris rezultă ca a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului "Hotel Restaurant L.", compus din construcţie formată din parter (cu destinaţie de restaurant) şi 8 etaje (cu destinaţie de hotel), precum şi terenul aferent construcţiei (atât teren intravilan ocupat în suprafaţă de 1.244,38 mp potrivit informaţiilor furnizate executorului judecătoresc prin adresa nr. x/14.05.2008 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, Bucureşti, cât şi teren intravilan neocupat în suprafaţă de 537,42 mp potrivit informaţiilor furnizate executorului judecătoresc prin aceeaşi adresă), de la debitoarea Societatea Feroviară de Turism CFR S.A. la adjudecatara M. S.R.L., dreptul de proprietate asupra imobilului fiind transferat fără a fi grevat de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute (fl. 170-172, vol. 4 dup).

Abia la data de 30.06.2008, prin adresa nr. x/2008, executorul judecătoresc a comunicat debitoarei faptul că, la 06.06.2008, societatea de avocatură şi-a suplimentat creanţele pentru care s-a declanşat procedura executării silite, respectiv cu sumele de 52.020,62 RON reprezentând contravaloarea facturilor proforme nr. x/7.05.2008 şi 30/6.06.2008, în dosarul execuţional nr. x/2008 şi de 60.690,71 RON valoarea facturilor proforme nr. x/7.05.2008 şi 29/6.06.2008, în dosarul execuţional nr. x/2008.

Ulterior, la 2.07.2008, SPA "I." a solicitat din nou suplimentarea creanţei executate, respectiv cu suma de 10.151,77 RON, reprezentând onorariul aferent perioadei 7.05. - 26.06.2008, fiind ataşată factura proformă nr. x/2.07.2008, cerere înregistrată la BEJ "K." care nu a fost comunicată debitoarei.

În aceste împrejurări, Societatea Feroviară de Turism CFR S.A., reprezentată de inculpata A., a achitat la data de 2.07.2008 plăţile suplimentare solicitate de creditoare, respectiv suma de 52.020,62 RON în dosarul execuţional nr. x/2008 şi suma de 60.690,71 RON în dosarul execuţional nr. x/2008, dovada consemnării lor fiind comunicată executorului judecătoresc la 3.07.3008 (adresa nr. x/2008, fl. 22, vol. 5 dup), iar la 16.07.2008, suma de 25.228,24 RON pentru cele două dosare execuţionale, recipisele de consemnare fiind transmise executorului judecătoresc împreună cu explicaţiile aferente acestora (nr. x/1/2008 şi y/2008, fila x. 192,193,vol. 5 dup).

Faptul că inculpata A. a încercat să obţină suspendarea executării silite este dovedit şi de împrejurarea că, în şedinţa consiliului de administraţie din 16.07.2008, a propus declanşarea procedurii insolvenţei societăţii SFT-CFR S.A.(fl. 185-205, vol. 12 dup), sens în care a solicitat Ministerului Turismului acordarea mandatului pentru membrii consiliului pentru a acorda votul în acest sens (fl. 552, vol. 10 dup), aspect confirmat şi de martorii S. şi P. (fl. 5-16, 26-33 vol. 3 dup). Ca atare, susţinerile parchetului că inculpata a acceptat scoaterea din patrimoniul societăţii al activului Hotel Restaurant L. nu au o susţinere în plan probator.

Cât priveşte cheltuielile efectuate de inculpata A. în perioada 17.04.-9.06.2008, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că natura acestora ţine de specificul activităţii societăţii, realizarea de profit prin exploatarea şi valorificare activelor ce fac parte din patrimoniul societăţii (activităţi în regim hotelier cum era de altfel şi Hotelul Restaurant L.), prin urmare, plata serviciului de pază şi protecţie, intervenţii soft, abonamente legislative, plase de ţânţari, servicii cablu TV, reparaţii auto, reclamă în ZZ. auri, trataţii cabinet director general, reparaţii aspiratoare, plata unor prime angajaţilor (plăţi prime Crăciun care au fost remise salariaţilor abia în luna aprilie 2008), nu pot fi considerate c fiind excepţionale ori nejustificate, cu atât mai mult cu cât creanţele pretinse de SPA "I." reprezentau servicii neefectuate sau nedovedite prin acte justificative. În ceea ce priveşte achiziţionarea la data de 24.01.2008 a două autoturisme FFF. şi la data de 15.02.2008 a unui GGG. se constată că aceste cheltuieli au fost supuse aprobării consiliului de administraţie şi reprezintă plăţi efectuate anterior începerii procedurii executării silite.

Modalitatea defectuoasă în care s-a realizat procedura executării silite şi care face obiectul acuzaţiilor aduse inculpatului C., confirmă împrejurările factuale reţinute de instanţa de fond care fac dovada că inculpata A. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu impuse de art. 1431 din Legea nr. 31/1990, conform cărora directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv al consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că maniera în care creditoarea a acţionat, de a suplimenta succesiv debitul, de a nu anunţa executorul judecătorul judecătoresc despre plata parţială a creanţei de către debitoare, dar şi conduita executorului judecătoresc de a omite comunicarea către debitoarea suplimentarea creanţei de către creditoare şi a actelor întocmite în procedura de executare silită, sunt elemente de fapt care nu pot fi imputate inculpatei A. şi nu pot fi circumscrise unor omisiuni de efectuare a plăţilor în procedura executării silite şi o gestionare necorespunzătoare a patrimoniului societăţii SFT-CFR S.A., întrucât au fost creanţe despre care inculpata nu avea cunoştinţă, iar toate aceste împrejurări confirmă scopul urmărit de creditoare şi executorul judecătoresc, respectiv vânzarea la licitaţie a activului Hotel Restaurant L..

Pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu se impune ca funcţionarul public să îşi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu reglementate de legislaţia primară (printr-o acţiune sau omisiune) or, probatoriul administrat a făcut dovada că prin activităţile întreprinse, inculpata A. nu a încălcat niciuna din normele legale invocate de acuzare în realizarea atribuţiilor de director general al SFT CFR S.A. şi gestionarea patrimoniului societăţii, în legătură cu plăţile efectuate în perioada 10.04-27.06.2008.

Crearea unui prejudiciu în patrimoniul S.C. CFR-SFT S.A., în sumă de 2.790.666 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L., compus din drept de proprietate asupra clădirii şi drept de folosinţă asupra terenului aferent, în suprafaţă de 1218,35 mp şi preţul cu care imobilul a fost vândut la licitaţie, nu este nu este suficient pentru se angaja răspundere penală a inculpatei A. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în condiţiile în care aceasta nu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prevăzute în legislaţia primară şi secundară, respectiv art. 1431 alin. 1din Legea nr. 31/1990 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31.08.1999 referitoare la luarea măsurilor necesare pentru conducerea societăţii şi buna gestionare a patrimoniului societăţii prin asigurarea eficienţei în administrarea patrimoniului public.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că acţiunile şi respectiv, omisiunile inculpatei A. de a achita integral creanţele ce au făcut obiectul procedurii executării silite în dosarele execuţionale nr. x,80/2008, pornite în executarea debitului pretins de SPA "I.", ce au avut ca rezultat scoaterea din patrimoniul S.C. SFT-CFR S.A. a activului Hotel Restaurant L., în cadrul unei proceduri de executare silită cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei, nu se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 309 C. pen., nici sub aspectul laturii obiective nici al laturii subiective. Lipsa elementelor de tipicitate ale faptei imputate inculpatei A. nu exclude posibilitatea recuperării prejudiciului de către societate în cadrul unei acţiuni civile separate, astfel cum corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond .

În ceea ce priveşte analiza realizată de instanţa de fond în legătură cu îndeplinirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, şi reţinerea ca temei al achitării a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen., Înalta Curte constată că în noua reglementare penală, trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) şi caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că noţiunea de tipicitate se referă atât la elemente obiective, cât şi subiective din conţinutul normei de incriminare, prin prisma cărora se analizează concordanţa între fapta descrisă în abstract în codificarea penală şi cea săvârşită în concret de subiectul activ, criterii în raportat de care şi instanţa de fond a evaluat acţiunile/omisiunile realizate de inculpata A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu (elemente ce compun latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii).

În acest sens, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 rap. la art. 309 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei A. (faptă pretins fi comisă în perioada 10.04-27.06.2008) atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, şi a dispus achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., determinat de ordinea stabilită de legiuitor cu privire la incidenţa cauzelor care împiedică exercitare acţiunii penale.

În consecinţă, Înalta Curte urmează a respinge ce neîntemeiat apelul declarat de parchet.

3. În ceea ce priveşte criticile inculpatei A. ce au vizat, în esenţă, aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii, cu referire la greşita încadrare juridică dată faptelor, incidenţa prescripţiei răspunderii penale, greşita sa condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi reindividualizarea judiciară a pedepsei (pct. 4 din actul de sesizare), Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate, în parte, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Având în vedere soluţia de achitare dispusă în cauză de către instanţa de fond cu privire la prima infracţiune de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., şi însuşită de Înalta Curte, pentru argumentele arătate pe larg la pct. 2 din decizie, o analiză a criticilor inculpatei în raport de această faptă nu se mai justifică.

Examinând, în continuare, criticile formulate de inculpata A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau altul un folos necuvenit pentru care s-a dispus condamnarea sa, Înalta Curte, în urma evaluării ansamblului probator administrat în cursul procesului penal, constată că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă şi apreciază că acesta face dovada certă, că la data de 17.09.2008, în calitate de director general la Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A., inculpata a dispus plata sumei de 7.015.408, RON în contul executorului judecătoresc N., întrucât a apreciat că suma provine dintr-o executare silită abuzivă, cu explicaţia "sumă consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. SRL", deşi între cele două societăţi nu existau relaţii contractuale din care să rezulte această obligaţie de plată, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, aşa cum sunt reglementate în conţinutul art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2202 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

Astfel, se constată că, după ce executorul judecătoresc C. a procedat, la data de 17.07.2009, la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică a activului Hotel Restaurant L. şi a virat prin O.P. nr. x/9.09.2007 în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR S.A. suma de 7.015.408,25 RON, la data de 17.09.2008, inculpata A. a dispus plata acestei sume către N. cu menţiunea "sumă consemnată pe seama şi la dispoziţia S.C. M. SRL" (fl. 87, vol. 2 dup). În acest sens relevantă este şi depoziţia martorei Q. care a arătat că a făcut acele menţiuni la solicitarea inculpatei A. (fl. 58-62,vol. 3 dup).

Totodată, prin adresa nr. x/17.09.2008, SFT-CFR a comunicat S.C. M. S.R.L., BEJ "K." şi executorului judecătoresc N., faptul că nu este de acord cu menţinerea sumei în contul societăţii, întrucât provine dintr-o executare abuzivă, că la 14.07.2008 Judecătoria Sector 1 Bucureşti a dispus suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2008 până la soluţionarea pe fond a contestaţiei şi, că orice act de executare este lovit de nulitate, astfel că, societatea nu poate accepta această sumă şi urmează a începe procedura prevăzută de art. 587 C. proc. civ. (fl. 58-62,vol. 3 dup).

În acest context, prin adresa din 25.09.2009, S.C. M. S.R.L. a comunicat societăţii SFT-CFR S.A. că, având în vedere temeiul invocat privind oferta de plată urmată de consemnaţiune, cu referire la art. 587 C. proc. civ., întrucât între cele două societăţi există un raport obligaţional rezultat din folosirea fără drept de către cea din urmă societate a imobilului situat în B-dul x nr. 27 (Hotel Restaurant L.) şi pentru care, conform somaţiei de plată nr. x/2.07.2008, datorează chirie în sumă de 5.000 euro pe zi, creditorul urmează a se îndestula din suma pusă la dispoziţie de debitor, până la eliberarea efectivă a spaţiului.

În realitate, un asemenea raport juridic nu exista între părţi, în lipsa unei convenţii, acesta fiind şi motivul pentru care SFT-CFR S.A. a restituit factura proformă nr. x/3.09.2008 în sumă de 651.938,53 RON, emisă de S.C. M. S.R.L., reprezentând contravaloare chirie, aferentă perioadei 1.08.-31.08.2008, pentru imobilul Hotel Restaurant L..

La data de 4.03.2009 S.C. M. S.R.L. a solicitat executorului judecătoresc N. să vireze suma de 7.015.408,25 RON în contul societăţii în vedere recuperării creanţelor reprezentând chirii restante şi penalităţi, conform facturilor anexate, solicitare căreia executorul i-a dat curs, sens în care a emis O.P. nr. x/6.03.2009 (fl. 343, 344,vol. 16 dup).

Înalta Curte având în vedere considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă o analiza detaliată şi temeinică a probatoriului, nu va mai releva în mod detaliat împrejurările factuale în care s-a derulat activitatea ilicită imputată inculpatei, ci va expune propria sa analiză doar prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării criticilor formulate în apel de inculpată.

Contrar susţinerilor inculpatei A. că fapta ce formează obiectul acuzaţiei nu se înscrie în tiparul normei de incriminare, întrucât SFT-CFR S.A. nu este o instituţie publică şi nu utilizează fonduri publice, Înalta Curte, în acord cu judecătorul instanţei de fond, apreciază că, în cauză, inculpata în exercitarea atribuţiilor de director general prin virarea sumei de 7.015.408,25 RON în contul S.C. M. S.R.L., a încălcat prevederile art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, rezultă cu evidenţă că Societatea de Turism Feroviar SFT-CFR S.A. este o entitate publică care utilizează şi administrează fonduri publice, ce a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1227/14.10.2003 ca o societate comercială pe acţiuni, prin divizarea parţială a Societăţii de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." S.A. (fl. 360-362, vol. 10), capitalul social (în valoare de 106.632.350.000 RON) a fost subscris şi vărsat integral de Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, fiind constituit prin preluarea unei părţi din patrimoniul Societăţii de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A., corespunzător obiectului său de activitate.

Această susţinere este confirmată şi de faptul că din consiliul de administraţie al societăţii face parte şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice şi cel puţin un reprezentant al Ministerului Transportului, precum şi faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli este aprobat prin ordinul comun al ministerelor Transporturilor şi Economiei şi Finanţelor (pentru anul 2008 bugetul fiind aprobat prin Ordinul nr. 743/14.03.2008 al Ministerului Transporturilor şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor, fl. 12-13, vol. 11 dup).

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Statutul societăţii, SFT-CFR S.A. organizează şi exercită controlul financiar preventiv pentru documentele ce conţin operaţiuni care se referă la drepturile şi obligaţiile patrimoniale, în faza de angajare şi de plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv a dispoziţiilor din Legea nr. 500/2002 şi O.G. nr. 119/1999.

Având în vedere că potrivit Statutului societăţii şi Hotărârii de Guvern nr. 1227/2003, SFT - CFR S.A. îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii 500/2002 şi cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, se poate concluziona că este o instituţie publică în sensul legii penale, cu capital integral de stat iar persoanele din conducerea societăţii au calitatea de funcţionari publici, în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. dar şi al art. 145, 147 C. pen. (1969).

Prin urmare, dispunând efectuarea plăţii sumei de 7.015.408,25 RON în contul S.C. M. S.R.L., inculpata A., în calitate de director general al SFT-CFR S.A., şi-a încălcat a încălcat atribuţiile de serviciu legate de aprobarea operaţiunilor de plată, respectiv art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea n. 500/2002 potrivit cărora "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare", şi cele ale art. 5 alin. (1) din legea anterior menţionată care impun persoanelor ce gestionează patrimoniul public obligaţia "să realizeze o bună gestiune financiară pentru asigurarea legalităţii în administrarea patrimoniului public".

Contrar susţinerilor inculpatei, virarea sumei în contul BEJ N. reprezintă o plată în sensul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că respectiva sumă nu a fost prevăzută în bugetul pe anul 2008, deci nu suntem în prezenţa unei activităţi de angajare sau ordonanţare şi nu a intrat din eroare în contul societăţii SFT CFR S.A., ci provenea din distribuirea de preţ urmare a executării silite a unui imobil ce a fost proprietatea societăţii, chiar dacă executarea silită s-a realizat cu încălcarea normelor legale.

Având în vedere că la momentul virării sumei, procedura execuţională s-a finalizat deja, nu se poate reţine nici incidenţa dispoziţiilor art. 523 C. proc. civ. astfel cum solicită apărarea, care prevăd că în tot cursul executării silite debitorul poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga valoarea a creanţei, întrucât suma virată depăşea cu mult valoarea creanţei pentru care s-a solicitat executarea silită.

Totodată, se constată că instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că virarea sumei de 7.015.408,25 RON în contul S.C. M. S.R.L. nu putea fi realizată nici în considerarea dispoziţiilor art. 586, 587 şi 588 C. proc. civ., referitoare la oferta de plată şi consemnaţii, având în vedere că între părţi nu exista un raport contractual, astfel că SFT-CFR S.A. nu avea calitatea de debitor faţă de cea dintâi societate (în procedura executării silite în care fost vândut la licitaţie activul Hotel Restaurant L. creditor era SPA "I."), iar consemnarea sumei nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor procesual civile invocate chiar de apărare (potrivit cărora, oferta reală de plată şi consemnare către creditor se face de debitor prin mijlocirea unui executor judecătoresc, printr-o somaţie, pentru primirea sumei), ci printr-un transfer direct al sumei distribuite în contul executorului judecătoresc, la dispoziţia aşa zisului debitor, S.C. M. S.R.L..

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor inculpatei, că în dosarul execuţional nr. x/2008, SPA"I." avea calitate de intimat creditor, iar S.C. M. S.R.L. de intimată, întrucât adjudecase activul Hotel Restaurant L., prin urmare, susţinerile apărării că a consemnat suma pe numele debitoarei pentru a se opune la executare nu pot fi primite. De altfel, S.C. M. S.R.L. a solicitat BEJ N. transferul sumei în contul societăţii pentru a stinge creanţa reprezentând contravaloare chiriei datorate de SFT-CFR S.A., abia la 4.03.2009 (fl. 343, vol. 16 dup), deşi între cele două societăţi nu s-a încheiat un contract de închiriere sau de altă natură cu privire la folosinţa imobilului.

Şi sub aspectul laturii subiective, se constată că inculpata A. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţie indirecte, prevăzând rezultatul faptelor sale, întrucât cunoştea că SFT- CFR nu datora nicio sumă de bani S.C. M. S.R.L., sens în care a şi refuzat plata facturii proforme emise de această aceasta pentru folosinţa imobilului în perioada 1.08.-31.08.2008, dar şi conţinutul Raportului de control privind rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu vânzarea la licitaţie a activului Hotel Restaurant L. prin care s-a stabilit că inculpata, alături de alţi angajaţi din conducerea societăţii, este vinovată de pierderea activului Hotel restaurant L., chiar dacă nu a urmărit ca prin acţiunea sa producă un prejudiciu Societăţii Feroviare de turism SFT-CFR S.A. sau realizarea unui folos necuvenit de către societatea adjudecatară.

Apărările inculpatei în sensul că a fost sfătuită de avocaţii care o consiliau la acel moment, de a vira suma distribuită de executorul judecătoresc ce provenea din valoarea unui bun ce s-a aflat în patrimoniul societăţii şi care a fost vândut la licitaţie, în contul S.C. M. S.R.L., nu poate constitui un argument care să o exonereze de răspundere, având în vedere că aceasta cunoştea că în cazul pierderii activului urma să răspundă patrimonial, astfel că ar fi trebuit ca în cele trei luni cât a fost menţinută în funcţie să întreprindă activităţi pentru diminuarea pagubei pricinuite în patrimoniul SFT-CFR S.A., or, inculpata a acţionat în sens contrar.

Aşadar, pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că îndeplinirea de către inculpata A., în mod defectuos, a atribuţiilor de serviciu referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, prin încălcarea prevederilor din legislaţia primară şi secundară, respectiv a art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 şi a prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, prin care a produs în patrimoniul SFT-CFR S.A., entitate publică cu capital de stat, un prejudiciu în valoare de 7.015.408,25 RON, reprezentând suma achitată societăţii M. S.R.L., fără a fi datorată şi care nu a fost recuperată, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, forma calificată, astfel cum a fost reglementată de norma în vigoare la momentul comiterii faptei, prev. 248 rap. la art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. cât şi de norma penală în vigoare, art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 309 C. pen. cu aplic art. 5 C. pen.

Invocând greşita sa condamnare sub aspectul comiterii celei de-a doua infracţiunii de abuz în serviciu, apelanta inculpată a mai susţinut că fapta imputată se circumscrie conţinutului contravenţiei prev. de art. 72 din Legea nr. 500/2002, critică ce nu poate fi primită, având în vedere consecinţele grave ale acţiunilor sale ca urmare a încălcării prevederilor art. 14 alin. (2) şi (3) din legea specială, determinate de valoarea prejudiciului creat în patrimoniul SFT -CFR S.A.

Înalta Curte reţine, totodată, că prin considerentele deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of., Partea I nr. 517 din 08.07.2016, s-a precizat că scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, de a apăra valori sociale identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acesta fiind, în principiu, unul legitim. Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. De asemenea, din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, Curtea Constituţională a mai arătat că nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

Prin urmare, având în vedere că valorile sociale ocrotite prin incriminarea şi sancţionarea infracţiunii de abuz în serviciu, gravitatea şi intensitatea atingerii aduse acestor valori sociale prin acţiunea inculpatei, crearea unui prejudiciu în valoare de 7.015.408,25 RON în patrimoniul SFT -CFR S.A., Înalta Curte apreciază că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de inculpată constituie infracţiune, şi nu contravenţie.

Deopotrivă, pentru argumentele expuse pe larg la pct. 1, nu pot fi primite nici criticile inculpatei A. referitoare la încadrarea juridică dată faptei în sensul înlăturării din conţinutul încadrării juridice a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că prevederile din legea specială erau în vigoare atât în vechea reglementare cât şi în noua codificare penală, iar din probele administrate rezultă că inculpata şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de director general al SFT - CFR S.A., cauzând în patrimoniul societăţii un prejudiciu în valoare de 7.015.408,25 RON, or, scopul urmărit de legiuitor a fost de a aplica un regim sancţionator diferit funcţionarilor publici menţionaţi expres în conţinutul normei speciale în categoria cărora se încadrează şi inculpata.

Totodată, Înalta Curte reţinând că inculpata A. a comis cea de-a doua infracţiune de abuz în serviciu cu vinovăţie sub forma intenţie indirecte, pentru argumentele arătate pe larg în cele ce preced, constată că în mod întemeiat instanţa de fond a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu şi cea de neglijenţă în serviciu, diferenţa dintre cele două norme de incriminare fiind determinată de conduita subiectivă a autorului.

Or, aşa cum s-a arătat, inculpata A. a virat suma de 7.015.408,25 RON în contul S.C. M. S.R.L. cu încălcarea atribuţiilor de serviciu referitoare la aprobarea operaţiunilor de plată, cunoscând în mod cert că SFT-CFR S.A. nu avea vreo datorie faţă de S.C. M. S.R.L., prin urmare, nu se poate reţine că acţionat din culpă, aşa cum se susţine de apărare.

Având în vedere că în sarcina inculpatei A. a fost reţinută comiterea doar a unei singure infracţiuni de abuz în serviciu, criticile privind schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de abuz în serviciu într-o singură infracţiune sau din două infracţiuni de neglijenţă într-o singură infracţiune de neglijenţă în serviciu nu se mai impun a fi analizate de către instanţa de control judiciar.

Reţinând vinovăţia inculpatei A. în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că de la data comiterii faptei analizate anterior şi până la soluţionarea definitivă a cauzei prin prezenta decizie există o succesiune de legi penale în timp, ceea ce presupune stabilirea legii penale mai favorabile.

Astfel, infracţiunea imputată inculpatei a fost comisă sub imperiul C. pen. din 1969 şi ale Legii nr. 78/2000, însă în prezent este în vigoare un alt C. pen., adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012.

Determinarea legii penale mai favorabile se face în concret, prin raportare la fapta comisă şi presupune analiza unor criterii referitoare la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi pedeapsă (cuantum şi modalitate de executare).

Analizând infracţiunea imputată inculpatei prin raportare la criteriile menţionate anterior, Înalta Curte constată că limitele de pedeapsă prevăzute în C. pen. în vigoare sunt mai mici decât cele prevăzute de C. pen. din 1969, situaţia fiind similară şi în cazul infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, după modificarea intervenită prin Legea nr. 187/2012.

Astfel, în cazul în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, faptă prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5 ani şi 15 de ani închisoare, iar în cazul infracţiunii prev. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 309 C. pen., acestea sunt cuprinse între 4 ani şi 14 ani închisoare.

Cu toate acestea, posibilitatea de a da efect atenuant unei sfere mai largi de împrejurări factuale, reducerea mai accentuată a limitelor de pedeapsă pe care o permit acestea şi, în fine, măsurile de supraveghere mai puţin restrictive ori efectele favorabile ale suspendării sub supraveghere, astfel cum sunt reglementate toate aceste instituţii de C. pen. din 1969, imprimă acestei din urmă legi un caracter mai favorabil şi justifică aplicarea ei în speţă, conform art. 5 C. pen.

Stabilind că lege penală mai favorabilă este legea veche, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile inculpatei referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, având în vedere că termenul general de prescripţie în cazul infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată este de 10 ani, fapta a fost comisă la 17.09.2008, iar primul act de procedură încheiat în cauză şi care trebuia comunicat inculpatei este ordonanţa din 22.09.2016 prin care s-a extins urmărirea penală, şi care i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 4.10.2016 (p.v., fl. 99-101vol. 2 dup).

De asemenea, în cauză nu s-a împlinit nici termenul special de prescripţie al răspunderii penale de 15 ani care, raportat la data comiterii faptei se împlineşte abia la 17.09.2023.

Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind întemeiate criticile inculpatei care vizează greşita individualizarea judiciară a pedepsei, având în vedere interpretarea dată de instanţa de fond criteriilor prev. de art. 74 C. pen., în contextul în care a apreciat că lege penală mai favorabilă pentru inculpată este legea nouă.

Prin urmare, Înalta Curte raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen..(1969), respectiv gravitatea faptei, urmarea imediată produsă, contribuţia concretă la producerea acesteia şi circumstanţele personale ale inculpatei, timpul scurs de la data comiterii faptei şi împrejurările favorabile inculpatei (conduita sa anterior comiterii faptei), constată că A., în calitate de director general la SFR-CFR S.A., cu intenţie şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu aprobarea operaţiunilor de plată, sens în care a virat în patrimoniul S.C. M. S.R.L., suma de 7.015.408,25 RON, ce provenea din distribuirea sumelor rezultate din vânzarea la licitaţie a unui imobil ce a făcut parte din patrimoniul societăţii pe care acesta o conducea, cauzând astfel o pagubă majoră în patrimoniul celei dintâi societăţi.

Contribuţia inculpatei a fost esenţială în cauzarea prejudiciului, întrucât din dispoziţia acesteia s-a virat această sumă către adjudecatarul imobilului, în condiţiile în care între cele două societăţi nu exista niciun raport contractual sau de lată natură.

Instanţa de apel apreciază însă că circumstanţele personale favorabile inculpatei, cu precădere conduita bună a acesteia premergător comiterii infracţiunii deduse judecăţii, concretizată atât în lipsa antecedentelor penale, cât şi în apartenenţa sa la un mediu social şi familial stabil (are un copil minor în întreţinere, studii superioare), se impune a fi valorificată ca circumstanţă atenuantă, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, deoarece ea relevă o periculozitate mai scăzută a persoanei inculpatei, ce trebuie să se reflecte în pedeapsa aplicată.

Ansamblul particularităţilor obiective ale cauzei, cu precădere natura şi modalitatea de comitere a faptei de abuz în serviciu, luând în considerare şi perioada de timp care s-a scurs de la data comiterii faptei (17.09.2008), peste 12 ani, circumstanţele personale ale inculpatei, astfel cum au relevate şi rezultă din actele aflate la dosar, Înalta Curte, dând eficienţă circumstanţelor judiciare atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), urmează a stabili o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, respectiv, de 4 ani închisoare, în considerarea prevederilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969),

Ca modalitate de executare, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse fără executare efectivă, dar cu supravegherea conduitei inculpatei pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 861 C. pen..(1969), asigură reeducarea şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către A..

De asemenea, având în vedere criteriile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), instanţa de apel va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară şi accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b şi c C. pen. (1969).

Totodată, va stabili în sarcina inculpatei obligaţia de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen..(1969) şi îi va atrage atenţia că, în cazul nerespectării acestor măsuri sau al săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare, suspendarea executării pedepsei se va revoca, iar aceasta se va executa în regim de detenţie.

Executarea pedepsei accesorii se va suspenda pe durata suspendării executării pedepsei principale, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen..(1969).

4. Inculpatul C. a invocat în susţinerea motivelor de apel atât aspecte ce ţin de fondul cauzei, cu referire la existenţa infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, vinovăţia sa şi neprevederea în legea penală a faptei, rezolvarea laturii civile, înlăturarea măsurilor de confiscare specială dar şi chestiuni de a căror rezolvare depinde soluţia ce urmează a fi dată căi de atac formulate în cauză.

Astfel, inculpatul a relevat aspecte legate de nemotivarea hotărârii instanţei de fond, nerespectarea dreptului la apărare şi incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară, critici care vor fi analizate, în prealabil, de către instanţa de control judiciar.

4.a În ceea ce priveşte critica inculpatului C. privind nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen. partea expozitivă a hotărârii judecătoreştii trebuie să cuprindă, între altele, motivarea soluţiei prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia adoptată.

În cauză, nu se poate vorbi despre absenţa motivării hotărârii atacate, în considerentele sentinţei fiind expuse pe larg atât împrejurările faptice, cât şi argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia de condamnare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, precum şi motivele care au justificat înlăturarea de judecătorul fondului a apărărilor formulate de inculpat.

Împrejurarea că instanţa de fond nu a răspuns, punctual, fiecărui argument de fapt ori de drept invocat de către inculpat nu determină, în mod automat, desfiinţarea sentinţei, ci implică o prealabilă evaluare a măsurii în care judecătorul fondului a analizat, în mod real şi efectiv, toate chestiunile esenţiale circumscrise obiectului judecăţii, care corespunde principiilor ce se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că, dacă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, implică, în special, obligaţia instanţei de a proceda la o analiză efectivă a argumentelor şi a propunerilor de probe ale părţilor, el nu poate fi, totuşi, înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument. Noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii si să nu se fi mulţumit cu a aproba pur si simplu concluziile unei instanţe inferioare (hotărârea Perez c. Franţei [MC], nr. 47287/99, CEDO 2004-I, hotărârea Van de Hurk c.Olandei, din 19 aprilie 1994 şi hotărârea Jahnke şi Lenoble c. Franţei, dec. nr. 40.490/98, CEDO 2000-IX).

Chiar şi în ipoteza unei motivări lacunare, generale, situaţie care nu se regăseşte în cauză, ţinând seama de caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, instanţa de control judiciar poate complini motivarea, dacă, în urma propriei analize a probatoriului administrat în cauză, va ajunge la aceeaşi concluzie ca şi judecătorul fondului cu privire la existenţa sau inexistenţa faptelor, prevederea lor sau nu în legea penală şi la vinovăţia ori nevinovăţia persoanei trimise în judecată.

În considerarea acestei trăsături devolutive a căi de atac, Înalta Curte a încuviinţat şi administrat în speţă, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, un probatoriu amplu, menit a permite atât exercitarea deplină a dreptului la apărare al inculpaţilor, cât şi analiza efectivă a criticilor sau apărărilor acestora, probatoriu pe care îl va avea în vedere la soluţionarea cauzei, în scopul asigurării echităţii procedurii, în ansamblul său.

În acest context, Înalta Curte reţine că nu rezultă aspecte de nelegalitate care să impună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, drepturile şi garanţiile procesuale de care beneficiază apelantul inculpatul C. fiind asigurate şi valorificate prin parcurgerea efectivă a celui de-al doilea grad de jurisdicţie.

4.b Referitor la susţinerile apărării privind pretinsa incompatibilitate a judecătorului de cameră preliminară, Înalta Curte constată că acestea vizează împrejurarea că plângerile împotriva soluţiilor de clasare dispuse, iniţial, în cauză şi care îl privesc pe C., au fost soluţionate de acelaşi judecător cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (5) C. proc. pen., or, hotărârea atacată a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a pronunţat soluţiile în procedura instituită de dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., prin urmare, criticile inculpatului nu pot fi primite sub acest aspect.

4.c Neîntemeiate sunt şi criticile apărării în legătură cu încălcarea dreptului la apărare a inculpatului pe parcursul judecăţii cauzei în fond, având în vedere că desemnarea unui apărător din oficiu de către instanţă s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. (3) rap. la art. 90 alin. (1) lit. c) şi art. 91 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc în sarcina judecătorului de cameră preliminară obligaţia desemnării unui apărător din oficiu în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, ipoteză în care se regăseşte şi inculpatul C. căruia i se impută prin actul de sesizare comiterea unei fapte ale cărei limite de pedeapsă sunt cuprinse între 3 ani şi 10 ani închisoare (art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000), astfel că, măsurile dispuse de judecător au fost în sensul respectării dreptului la apărare şi nu al încălcării lui.

Din conţinutul încheierii din 7.06.2017 (dosar de cameră preliminară) rezultă că inculpaţii A. şi B. au fost reprezentaţi de apărători aleşi, iar inculpatul C. de către apărătorul din oficiu BBBB., în substituirea avocatului CCCC., care s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a participa la şedinţa de judecată, asigurându-şi substituirea în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 91 C. proc. pen.. Ca atare, susţinerile apărării că judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererile şi excepţiile formulate în cauză, fără a fi prezent avocatul din oficiu, desemnat iniţial pentru a-l reprezenta pe inculpat şi i-a încălcat dreptul la apărare, nu pot fi primite.

Se constată că, în procedura de cameră preliminară, inculpaţilor le-a fost comunicat rechizitoriul şi dreptul de formula cereri şi excepţii, s-a acordat un termen suficient pentru a-şi exercita acest drept, sens în care doar inculpata A. a înţeles să formuleze astfel de cereri care au şi fost dezbătute în prezenţa părţilor, la data de 7.06.2017, prin urmare, nu se poate aprecia că prin asigurarea asistenţei juridice inculpatului, de către avocatul din oficiu, d-na BBBB., i s-a încălcat dreptul la apărare. De altfel, doar după ce a luat legătura cu inculpatul C., avocatul desemnat a formulat concluzii în sensul poziţiei exprimate de acesta, de a nu aduce critici actului de sesizare în această etapă procesuală.

Mai mult, la momentul la care s-au discutat cererile şi excepţiile formulate de inculpata A. era depăşit termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru depunerea unor astfel de cereri, fapt ce infirmă susţinerile apărării ca inculpatul C. nu a beneficiat de asistenţă juridică efectivă în procedura de cameră preliminară.

Totodată, din conţinutul încheierii din 20.10.2017 (judecata în fond), rezultă că inculpatul C. a arătat în mod expres că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu de instanţă, d-na DDDD., care l-a reprezentat doar până la termenul din 17.11.2017 când judecătorul, luând act de poziţia inculpatului, a dispus să fie asistat în cursul procesului penal de avocatul din oficiu, desemnat iniţial în cauză, respectiv de d-na CCCC..

Susţinerile apărării referitoare la lipsa de apărare a inculpatului la termenul de judecată din 17.10. 2017 sunt neîntemeiate, având în vedere că i-au fost aduse la cunoştinţă, de către judecătorul fondului, consecinţele juridice în cazul în care va înţelege să uzeze procedura simplificată, drept de care nu a uzat, iar concluziile formulate de avocatul din oficiu că inculpatul nu contestă probele din cursul urmării penale, nu intră în contradicţie cu poziţia exprimată în legătură cu probele solicitate de către cei doi coinculpaţi care au solicitat audierea tuturor martorilor, inclusiv cei care privesc acuzaţia adusă inculpatului. Totodată, faptul că inculpatul C. a arătat, iniţial, că nu doreşte să dea declaraţie, iar ulterior, a revenit asupra acestei poziţii procesuale nu poate conduce la aprecierea că nu i s-a asigurat o apărare efectivă, întrucât acest drept i-a fost adus la cunoştinţă chiar de judecător, după citirea actului de sesizare.

Totodată, aspectele relevate de apărare în legătură cu lipsa unei apărări efective a inculpatului C. la termenele de judecată din 15.12.2017, 19.02.2018, determinat de concluziile formulate de apărătorii din oficiu care îl asistau, nu pot fi primite. Astfel, din conţinutul încheierii din 15.12.2017 rezultă că avocata din oficiu, BBBB., a formulat concluzii de respingere a cererii de constituire de parte civilă a Ministerului Transporturilor, contrar susţinerilor apărării, iar concluziile referitoare la cererea de probatorii formulată de inculpatul B., în sensul admiterii, profită şi inculpatului Dumitrache, întrucât viza reaudierea martorilor din rechizitoriu, deci şi ai celor care îl privesc pe acesta.

La termenul de judecată din 19.02.2018, apărătorul din oficiu EEEE., desemnat de instanţă, după înlocuirea avocatei BBBB., a formulat concluzii atât cu privire la cererea de intervenţie a numitei CCC. care nu îl privea pe inculpat, cât şi cu privire la probele solicitate de inculpata A., iar faptul că pentru aspecte care nu îl priveau pe C. a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce urmează a se dispune, nu poate conduce la aprecierea că nu s-a realizat o apărare efectivă a inculpatului pe parcursul procesului penal.

Faţă de toate aceste considerente, se constată că apărările inculpatului C. sub acest aspect, nu sunt susţinute de elemente factuale care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi să justifice trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, astfel cum se solicită de apărare.

4.d Cu privire la criticile formulate sub aspectul acuzaţiei de stabilire a unei valori diminuate a bunului cu ocazia executării silite, faptă prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Astfel, făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care relevă analiza detaliată şi temeinică a probatoriului, Înalta Curte constată că, premisa factuală a acuzaţiei adusă inculpatului C. este reprezentată de aceea că, la data de 7.05.2008, în calitate de executor judecătoresc, în cadrul procedurilor de executare silită ce au format obiectul dosarelor de executare nr. 79/2008 şi nr. 80/2008, fără a solicita efectuarea unei expertize, a stabilit, cu intenţie, o valoare diminuată a imobilului "Hotel Restaurant L." ce aparţinea Societăţii de Turism Feroviar SFT-CFR S.A., faţă de valoarea comercială reală, respectiv de 9.000.000 RON, în scopul obţinerii de către societatea adjudecatară S.C. M. S.R.L. a unui folos necuvenit prin vânzarea la licitaţie a bunului.

Prin vânzarea imobilului la acest preţ, societatea adjudecatară a şi obţinut folosul necuvenit reprezentat de diferenţa dintre preţul imobilului, aşa cum a fost stabilit de inculpat prin procesul-verbal nr. x/7.05.2008, de 9.000.000 RON, preţ de pornire pentru vânzarea imobilului la licitaţie publică, ce a devenit şi preţ de adjudecarea, şi valoarea de piaţă a activului "Hotel Restaurant L.", respectiv suma de 7.196.400 RON.

Deşi instanţa de control judiciar a ajuns la o concluzie contrară celei reţinută de instanţa de fond, sub aspectul vinovăţiei inculpatului C. raportat la acuzaţia adusă acestuia prin actul de sesizare, va expune propria analiză doar pe chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurii criticilor formulate, având în vedere că nu au fost contestate împrejurările faptice în care s-au derulat activităţile deduse judecăţii.

Referitor la aspectele învederate de apărare cu privire împrejurările în care inculpatul a apreciat că debitoarea SFT-CFR S.A. nu are alte bunuri care să satisfacă în întregime creanţa pretinsă de SPA "I.", Înalta Curte constată că din ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă că cea care a solicitat ca executare silită să vizeze imobilul Hotel Restaurant L., a fost creditoarea.

Relevante în acest sens sunt chiar menţiunile făcute de inculpat în procesul-verbal întocmit la 13.03.2008 (fl. 24, vol. 4 dup), în care a precizat că CCC. i-a indicat ca executarea silită să fie făcută cu privire la bunul respectiv, astfel că s-a deplasat la acea locaţie unde a luat legătura cu recepţionera care nu i-a putut oferi informaţii detaliate legate de hotel, aspect relatat şi de inculpat în declaraţia din 12.09.2008.

Totodată, faptul că inculpatul nu a fost de interesat de a stabili dacă debitoarea mai deţine şi alte bunuri mobile sau imobile în patrimoniu, ce ar fi putut acoperi valoarea creanţei, este dovedit şi de împrejurarea că, la data de 6.05.2008, s-a adresat Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti în vederea obţinerii unor informaţii în acest sens, care i-au fost comunicate la 14.05.2008, răspuns înregistrat la biroul executorului la 15.05.2008, pe care nu le-a avut în vedere la continuare executării silite (fl. 92-94, vol. 4 dup). În acest sens, prin adresa nr. x/14.05.2008 Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1 a comunicat executorului judecătoresc că debitoarea S.C. SFT CFR S.A. deţine în proprietate şi figurează în evidenţele instituţiei cu 6 imobile şi 21 de mijloace de transport, dintre care 14 achiziţionate în cursul anului 2004, unul în 2005, trei în data de 31.12.2006, două FFF. achiziţionate în data de 24.01.2008 şi un GGG. A4 achiziţionat la data de 15.02.2008, inculpatul a procedat direct la începerea executării silite imobiliare a Hotelului Restaurant L. şi nu a altor bunuri (fl. 107- 109, vol. 4 dup).

Mai mult, se constată că după expirarea celor 15 zile de la comunicarea somaţiei de plată către SFT-CFR S.A., la data de 21.04.2008, anterior răspunsului transmis de DITL Sector 1 Bucureşti, inculpatul a solicitat societăţii debitoare, ca în termen de 5 zile, să-i comunice o evaluare a imobilului Hotel Restaurant L., cu indicarea parametrilor tehnico-financiari care să o fundamenteze, or, la acel moment inculpatul nu cunoştea dacă societatea mai deţine şi alte bunuri în patrimoniu, prin urmare, criticile inculpatului sunt neîntemeiate sub acest aspect.

Susţinerile apărării referitoare la împrejurarea că SFT - CFR S.A a comunicat executorului judecătoresc valoarea estimată a imobilului Hotel Restaurant L. prin adresa nr. x/29.04.2008, în raport de care acesta ar fi întocmit procesul-verbal de evaluare a imobilului pentru suma de 9.000.000 RON, preţ de pornire al licitaţiei, pentru care SPA "I." şi-a dat acordul, sunt infirmate de probatoriul administrat.

Astfel, din conţinutul adresei întocmită de SFT CFR S.A. nu rezultă că s-a efectuat o evaluare a imobilului, în sensul solicitat de executorul judecătoresc (stabilirea unei valori pe baza parametrilor tehnico - financiari), dimpotrivă, precizările făcute de angajaţii societăţii sunt în sensul de a atrage atenţia executorului asupra faptului că "intenţia de valorificare prin vânzare a activului Hotel L. la o valoare stabilită arbitrar, subevaluată, faţă de valoarea unui astfel de activ - de peste 80 miliarde RON cum se afla în evidenţele SFT-CFR S.A., pentru o pretinsă creanţă de aprox. 2 miliarde RON, lezează interesele SFT-CFR S.A. ". Această împrejurare este confirmată şi depoziţiile martorilor S., O., R. şi P., care au întocmit adresa de răspuns, întrucât directorul general al SFT-CFR S.A. era plecat din localitate, astfel cum au fost relevate pe larg în considerentele hotărârii atacate şi care nu vor mai fi reluate.

Mai mult, se constată că, deşi inculpatul a solicitat Direcţiei Locale de Taxe şi Impozite să-i comunice valoarea imobilului, nu a aşteptat răspunsul acestei instituţii publice care a sosit la 15.05.2008, şi în care se menţionează că valoarea de impozitare a imobilului Hotel L. este de 6.466.335 RON, iar pentru Restaurant Braserie L. de 274.405 RON (fl. 85,vol. 4 dup), astfel că a întocmit procesul-verbal la 7.05.2008 prin care a stabilit ca valoarea a imobilului Hotel Restaurant L. suma de 9.000.000 RON, fiind preţ de pornire al licitaţiei (fl. 93, 220, vol. 4 dup).

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele instanţei de fond, sens în care apreciază că la stabilirea preţului imobilului, inculpatul a încălcat prevederile art. 500 alin. (2) şi art. 411 alin. (3) C. proc. civ., forma în vigoare la acea dată, care stabilesc că executorul în cadrul procedurii de vânzare a imobilului stabileşte de îndată preţul imobilului, iar în situaţia în care consideră necesar va cere părerea unui expert. În alin. (3) al articolului 411 C. proc. civ. se precizează în mod expres că în lipsa unui acord al părţilor cu privire la preţul bunului, executorul este obligat să solicite efectuarea unei expertize pentru a stabili valoarea de circulaţie a acestuia, or, în cauză, nu a existat un acord al părţilor astfel cum s-a arătat în cele ce preced, ca atare, stabilirea preţului de vânzarea a imobilului Hotel Restaurant L. s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale în materia executării silite.

Totodată, instanţa de control judiciar nu poate primi nici susţinerile apărării referitoare la faptul că preţul real al imobilului vândut la licitaţie se situa sub valoarea de 9.000.000 RON stabilită de executorul judecătoresc şi pentru care s-a realizat vânzarea la licitaţie, în considerarea valorii de impozitare a bunului care era de 6.466.354 RON, concluziilor raportului de expertiză efectuat de S.C. VVV. S.R.L. care a stabilit o valoare de 6.740.759 RON, opiniei iniţiale a specialistului Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a evaluat imobilul la 7.383.153 RON şi opiniei separate a expertului parte care a stabilit un preţ de 9.239.310 RON.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine justeţea concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 285J/28.10.2016 prin care s-a stabilit că valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant L., respectiv drept de proprietate asupra clădirii şi terenului aferent, în suprafaţă de 1.781,8 mp, la data de 10.06.2008, a fost de 4.400.000 euro, echivalent a 16.196.400 RON, expertul având în vedere la stabilirea acestei valori sumele pentru care s-au tranzacţionat anterior alte unităţi hoteliere de aceeaşi categorie (cu titlul exemplificativ, hotelurile Central, ibis, III., LLL., valoarea la care s-a vândut la licitaţie Hotelul NNN.), dar şi veniturile realizate de această unitate hotelieră în perioada 2005-2007, care conform documentelor justificative se apropiau de preţul de vânzare stabilit de executorul judecătoresc (de 8.663.505 RON).

Totodată, nu este lipsit de relevanţă nici faptul că imobilul a fost vândut de adjudecatar, în cursul anului 2010, prin două contracte de vânzare cumpărare, pentru suma de 3.750.00 USD, în condiţiile unui declin al pieţei imobiliare, prin urmare, valoarea stabilită de expertul judiciar, apare şi din această perspectivă ca fiind reală şi apropiată de valoare de piaţă a imobilului la momentul vânzării (fl. 190-197,vol. 8 dup).

Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului de către expert este corectă şi necesară având în vedere că acuzaţia adusă inculpatului C. vizează tocmai nerespectarea dispoziţiilor art. 411 alin. (3) C. proc. civ., care stabileşte că bunurile trebuie evaluate la valoarea lor de circulaţie.

În privinţa elementelor de referinţă invocate de apărare în dovedirea realităţii valorii de piaţă a imobilului Hotel Restaurant L., stabilită de inculpatul C. şi care ar justifica înlăturarea concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 285J/2016, Înalta Curte apreciază că valoarea de inventar nu poate fi avută în vedere întrucât este aferentă anului 2004 când activul a trecut în patrimoniul Societăţii feroviare SFT-CFR S.A., după cum nu este relevantă nici cea stabilită prin raportul de expertiză din anul 2007 care se raportează la valoarea de impunere care este una contabilă, scriptică şi este mai mică decât valoarea de piaţă.

De asemenea, neîntemeiate sunt şi criticile inculpatului referitoare la incompatibilitatea expertului judiciar WWW. care a întocmit raportul de expertiză, întrucât din actele şi lucrările dosarului şi răspunsul transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie la 13.02.2020 (fl. 1, vol. 4 d.i.apel), rezultă că acesta a dobândit calitatea de suspect în dosarul nr. x/2017, la data de 14.02.2017, calitatea ce i-a fost adusă la cunoştinţă la 16.02.2017, după data întocmirii raportului de expertiză care a fost întocmit şi trimis la parchet la data de 28.10.2016, prin urmare, nu se poate aprecia în sensul celor invocate de apărare în legătură cu obiectivitatea expertului în formularea concluziilor.

Referitor la notarea în CF a somaţiei de plată şi a procesului-verbal din 13.03.2008, din extrasul CF pentru informare nr. x Sector 1 Bucureşti rezultă că menţiunile din foaia de sarcini C privesc doar acţiunile adjudecatarei de intabulare a dreptului de proprietate: "sub dosar nr. x/1004-12.08.2008 cf. cu actele: somaţie nr. ds. 2486/2008, 80/2008/5.08.2008 emis de BEJ C. se înscrie dreptul de somaţie în favoarea SPA I. pt. sarcini: somaţii înscrise în RTI cu poz. 122-123/5.08.2008 asupra PI/11, fiind menţionat în continuare actul de adjudecare", fl. 182-184, vol. 8dup. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că somaţiile de plată şi procesul-verbal din 13.03.2008 au fost comunicate de inculpat la OCPI Sector 1 Bucureşti, conform încheierii nr. 123/12.05.2008 şi nu la CF, care a fost introdusă mai târziu, iar menţiunile privind somaţiile de plată au fost realizate de către creditoare în RTI şi nu de către inculpat, astfel, nici sub acest aspect nu pot fi primite criticile inculpatului.

Afirmaţiile inculpatului că după parcurgerea etapelor procedurale execuţionale anterior menţionate ar fi întocmit publicaţia de vânzare imobiliară a activului Hotel Restaurant L., prin afişare la sediul SFR- CFR S.A., sunt infirmate de probatoriul administrat.

În acest sens, se constată, în acord cu instanţa de fond, că publicaţia de vânzare nu a fost comunicată debitoarei S.C. SFT CFR S.A. la sediul acesteia, astfel cum s-au realizat comunicările anterioare privind somaţiile de plată şi cum a procedat inculpatul în cazul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (fl. 98 şi 100, vol. 4 dup), iar în legătură cu pretinsa îndeplinire a procedurii de comunicare prin afişare, relevante sunt depoziţiile martorului W., care a arătat referitor la procesul-verbal întocmit la data de 8.05.2008, ora 13:35, privind afişarea Publicaţiei de Vânzare la sediul imobilului Hotel Restaurant L., din Bucureşti, B-dul x, nr. 27, că nu îşi aminteşte dacă a fost la sediul imobilului Hotel Restaurant L., de la adresa menţionată pe procesul-verbal, că scrisul reprezentând numele său, în clar, îi aparţine însă semnătura aplicată pe procesul-verbal nu este a lui (fl. 82-87, 103-106, vol. 3 dup, fl. 289-291, vol. 2 dup).

Referitor la depoziţiile martorilor UUU. şi V. se constată că niciunul dintre aceştia nu confirmă susţinerile apărării legate de calitatea de angajat la BEJ "K." a martorului W., de altfel, chiar inculpatul în declaraţiile date în cursul procesului penal a arătat că cel dintâi nu era angajat la biroul executorului, dar că îndeplinea activităţi specifice unui agent procedural. Mai mult, martorul U. a precizat că ştie că W. a lucrat o perioadă scurtă de timp la BEJ "K. ", ca operator calculator, că toate actele de procedură privind executarea Hotel Restaurant L. au fost efectuate de martor, cu excepţia unui singur proces-verbal.

Susţinerile inculpatului că nu exista o obligaţie legală pentru executorul judecătoresc de a comunica debitorului publicaţia de vânzare nu este fundamentată, având în vedere că prevederile art. 504 alin. (5) C. proc. civ., stabilesc că debitorul trebuie să fie înştiinţat despre data, ora şi locul vânzării, prin urmare, înştiinţarea impunea comunicarea procedurii şi nu doar afişarea anunţului de licitaţie, astfel cum a procedat executorul judecător C..

În privinţa plăţilor efectuate de SFT - CFR S.A. la data de 23.06.2008, reprezentând valoarea creanţei comunicată de executorul judecătoresc prin somaţia de plată din 13.03.2008, calculată în baza titlurilor executorii reprezentate de contractele de asistenţă juridică nr. x/2007 şi x/2007 (fl. 144-151,vol. 4 dup), Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic, instanţa de fond a reţinut că sunt plăţi ce trebuiau avute în vedere de inculpat la momentul distribuirii sumelor rezultate din vânzarea bunului la licitaţie, întrucât debitoarea i-a comunicat recipisele de consemnare iar acoperirea creanţei s-a realizat anterior achitării de către adjudecatară a preţului bunului dobândit prin vânzarea la licitaţie publică (25.06.2008) şi întocmirii actului de adjudecare a imobilului (27.06.2008), moment ce punctează finalizarea procedurii executării silite.

În acest sens, se constată că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3711 C. proc. civ., în vigoare la data executării silite, "(...)executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare" şi art. 3731 C. proc. civ.: "(…) executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.", rezultă că, ceea ce executorul trebuie să urmărească în procedura executării silite este realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau altor sume, prin urmare, nu putea aprecia că, plăţile efectuate de debitoare până la finalizarea executării silite nu sunt în contul realizării creanţei pentru care s-a emis titlu executoriu.

Susţinerile apărării că normele din C. proc. civ. invocate de judecătorul instanţei de fond sunt norme cu caracter general şi nu instituie nicio obligaţie în sarcina executorului judecătoresc în procedura executării silite nu pot fi primite, având în vedere că ele reglementează obiectul şi scopul executării silite şi se completează cu dispoziţiile din secţiunile următoare referitoare la fiecare etapă a procedurii execuţionale silite (titlul executoriu în baza căruia se poate solicita executarea silită, comunicarea somaţiilor de plată, urmărirea silită a bunurilor vânzarea bunurilor prin licitaţie etc.).

Or, inculpatul nu numai că nu a avut în vedere aceste plăţi, dar nici nu a procedat la calcularea sumelor ce urmau fi distribuite, care, în realitate, au fost stabilite de SPA "I.", prin raportare la plăţile efectuate de debitoare în perioada 15.05.-26.05.2008 (astfel cum rezultă din adresa nr. x/16.07.2008,fl. 52-58,vol. 5dup), nu şi la cele efectuate la 23.06.2008 (în valoare de 62â.506,62 RON) şi la 2.07.2008 (în valoare de 81.945,83) în contul executorului judecătoresc, aspect recunoscut chiar de inculpat în declaraţiile date în cursul procesului penal, în care arătat că a verificat calculul făcut de creditoare şi, într-adevăr, acesta are ca referinţă creanţa existentă la data de 26.06.2008 şi nu la momentul 17.07.2008, când a făcut distribuirea.

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte, reţine că, potrivit art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de organul de executare, potrivit legii, iar conform art. 3717, sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, prin urmare, inculpatul a încălcat aceste text de lege, neefectuând nicio verificare, deşi legea îi stabilea o obligaţie în acest sens.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpat referitoare la lipsa de vinovăţie a acestuia în comiterea faptei prev. de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Deşi instanţa de fond a apreciat în mod corect că acţiunile întreprinse de inculpatul C. în cadrul procedurii de executare silită, astfel cum au fost descrise în cele ce preced se circumscriu laturii obiective a infracţiunii din legea specială, Înalta Curte constată însă că din probele administrate nu s-a putut dovedi, în mod cert, că acesta a acţionat cu intenţie directă calificată de scop, respectiv obţinerea de către societatea adjudecatară S.C. M. S.R.L. a unui folos necuvenit prin vânzarea la licitaţie a bunului pentru care a stabilit o valoare diminuată faţă de valoarea de piaţă.

De altfel, din nici una din probele administrate (înscrisuri, depoziţii martori sau declaraţii inculpaţi) nu rezultă că inculpatul C. l-a cunoscut pe reprezentatul societăţii M. S.R.L. care s-a prezentat la licitaţie şi care, în final, a şi adjudecat imobilul Hotel Restaurant L., ori că ar fi acţionat în scopul obţinerii de către acesta a unui folos necuvenit. Dimpotrivă, ansamblul probator din cauză face dovada că ceea ce a urmărit C. prin stabilirea unei valori diminuate a imobilului a fost obţinerea unui folos necuvenit de către SPA "I.", însă, raportat la esenţa acuzaţiei formulate în speţă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, Înalta Curte constată că, aceasta nu a vizat şi obţinerea unui folos necuvenit de către creditoare, cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond în considerentele hotărârii, prin adăugare la acuzaţia adusă inculpatului .

În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că cercetarea judecătorească trebuie să se limiteze numai la faptele descrise în actul de sesizare, prin raportare la împrejurările de timp, loc şi elemente care conturează activitatea ilicită imputată persoanei trimisă în judecată şi nu poate fi extinsă sfera împrejurărilor circumstanţiale, astfel cum a reţinut instanţa de fond şi a susţinut parchetul în concluziile formulate pe fondul cauzei.

Acţiunile întreprinse de inculpat, aşa cum au fost descrise în considerentele hotărârii şi nuanţate în conţinutul deciziei, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, însă având în vedere modalitatea în care este descrisă fapta în actul de sesizare, s-ar ajunge la o extindere activităţilor imputate inculpatului, împrejurare ce ar conduce la încălcarea limitelor judecăţii stabilite de dipoziţiile art. 371 C. proc. pen.. Mai mult, în cauză, apelul Ministerului Public nu a avizat şi soluţia pronunţată cu privire la inculpatul C., ca atare, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de abuz în serviciu ar conduce la încălcarea principiului non reformatio in peius, în sensul creării unei situaţii juridice mai grea pentru inculpat, în propria cale de atac.

Pentru toate considerentele enunţate anterior, Înalta Curte apreciază că din probele administrate nu rezultă că scopul urmărit de inculpat a fost obţinerea unui folos necuvenit de către societatea adjudecatară S.C. M. S.R.L., prin urmare, inculpatul C. nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţia directă şi, în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului.

Totodată, având în vedere că în procesul penal, confiscarea reprezintă, o sancţiune de drept penal, incidentă, potrivit art. 107 alin. (1), (2) C. pen., faţă de persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, pentru a înlătura o stare de pericol şi a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, Înalta Curte, faţă de soluţia de achitare dispusă în raport cu inculpatul C., va înlătura dispoziţia privind confiscarea de la acesta a sumei de 7.196.400 RON.

În considerarea soluţiei dispuse în cauză, şi având în vedere că nu s-a dovedit primirea vreunui folos de către inculpat, urmează a ridica măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 14 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la cota de 1/6 din imobilul tip teren ID electronic x în suprafaţă de 372.200 mp situată în localitatea Mîrşa, judeţul Giurgiu, aparţinând inculpatului C..

5. În ceea ce priveşte apelul părţii civile Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A., se constată că, deşi s-a menţionat că vizează atât latura penală cât şi latura civilă a cauzei, apelanta nu a depus, în scris, motivele care să susţină cale de atac declarată.

Ca atare, având în vedere considerentele arătate pe larg la analiza criticilor formulate de Ministerul Public şi inculpaţi, care au vizat atât latura penală cât şi latura civilă a cauzei, actele şi lucrările dosarului din care rezultă SFT-CFR S.A nu a precizat în scris pretenţiile civile, Înalta Curte urmează a dispune respingerea apelului părţii civile, ca nefondat.

6. În ceea ce priveşte apelul declarat de PP. împotriva încheierii din data de 14 mai 2018 şi a sentinţei nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, Înalta Curte, constată în acord cu instanţa de fond că acesta nu are calitate procesuală în cauză, în raport de obiectul şi limitele judecăţii, astfel cum este stabilit de art. 371 C. proc. pen.

Totodată, se constată că termenul de judecată din 14 mai 2018, instanţa de fond a adus la cunoştinţă intervenientului PP. lipsa calităţii procesuale, astfel cum rezultă din conţinutul încheierii, aspect cunoscut de apelant încă de la termenul din 12.02.2018, sens în care, faţă de atitudinea ireverenţioasă la adresa instanţei, i-a fost aplicată o amendă judiciară, astfel că, susţinerile apelantului că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra solicitării sale de a interveni în proces, nu pot fi primite.

Ca atare, având în vedere lipsa calităţii sale procesuale în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil apelul declarat de intervenientul PP..

7. Referitor la apelul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2017 şi a sentinţei nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, Înalta Curte apreciază, că în mod corect, s-a reţinut de către instanţa de fond în baza actelor şi lucrărilor dosarului că cererea de constituire de parte civilă formulată la data de 15.12.2017 de Ministerul Transporturilor, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora constituirea ca parte civilă în cauză se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti, care în cauză s-a realizat la 17.11.2017, odată cu audierea inculpaţilor.

Totodată, corect s-a reţinut de către instanţa de fond că din probatoriul administrat rezultă cu evidenţă că proprietara imobilului Hotel Restaurant L. este SFT-CFR S.A. şi nu Ministerul Transporturilor, care este acţionar unic al societăţii anterior menţionate, prin urmare, faţă de lipsa unui interes procesual şi a existenţei unei cereri de constituire de parte civilă din partea proprietarului activului, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de constituire de parte civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil apelul declarat de Ministerul Transporturilor.

Având vedere soluţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatul B., în temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 2500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Faţă de soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul C., în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţi rămân în sarcina statului.

De asemenea, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga apelanta parte civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe PP. la plata sumei de 500 RON, şi Ministerul Transporturilor la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaţilor din oficiu pentru apelanţii inculpaţi în cuantum de câte 868 RON, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

La stabilirea cuantumului onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, Înalta Curte a luat în considerare complexitatea deosebită a cauzei, numărul termenelor de judecată fixate în apel, amploarea probatoriului administrat, precum şi frecvenţa prezentării fiecărui apărător din oficiu în faţa instanţei de apel, criterii în raport de care a apreciat că se justifică acordarea onorariilor în cuantumul precizat, chiar în condiţiile în care majoritatea inculpaţilor a beneficiat de asistenţă juridică din partea unor apărători aleşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

2. În baza art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. (1969), condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (pct. 4 din actul de sesizare)

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), interzice inculpatei A. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. (1969), dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei A. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969).

În baza art. 863 C. pen. (1969), dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

3. În baza art. 396 alin. (5) rap. la 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achită pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpatul C. a sumei de 7.196.400 RON.

Ridică măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 14 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la cota de 1/6 din imobilul tip teren ID electronic x în suprafaţă de 372.200 mp situată în localitatea Mîrşa, judeţul Giurgiu, aparţinând inculpatului C..

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., obligă pe inculpatul B. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei privind pe inculpatul C. rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

III. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de PP. împotriva încheierii din data de 14 mai 2018 şi a sentinţei nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

IV. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2017 şi a sentinţei nr. 121/F din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţi rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., obligă apelanta parte civilă Societatea Feroviară de Turism SFT- CFR S.A. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe PP. la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă Ministerul Transporturilor la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaţilor din oficiu pentru apelanţii inculpaţi în cuantum de câte 868 RON, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.