Inadmissibility of duration complaint lacking pending criminal process and formal clarity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petitioner's appeal against the Court of Appeal Suceava's decision, ordering the petitioner to pay 200 RON in judicial fees, thereby upholding the lower court's ruling. The dispute concerned a petition for accelerating the criminal proceedings duration (under Article 4881 of the Code of Criminal Procedure) which was initially directed against a final 2019 decision rejecting a judge’s request for recusal due to a lack of a pending criminal process; the Supreme Court found the appeal inadmissible because it was formally defective, lacking clarity on the object of judgment, and consisting of repetitive, imprecise requests that failed to legally invest the court with jurisdiction. The decisive legal basis was the requirement that a duration complaint must relate to a criminal process currently in progress, combined with the procedural doctrine that vague, repetitive, and imprecise filings prevent the court from exercising its jurisdiction to interpret and apply the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 68 C. proc. pen, art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 68 alin. (8) C. proc. pen, art. 64 C. proc. pen, art. 64 alin. (1) C. proc. pen, art. 4881 C. proc. pen; Inadmissibility of duration complaint lacking pending criminal process and formal clarity: The dispute concerned a petition for accelerating the criminal proceedings duration (under Article 4881 of the Code of Criminal Procedure) which was initially directed against a final 2019 decision rejecting a judge’s request for recusal due to a lack of a pending criminal process; the Supreme Court found the appeal inadmissible because it was formally defective, lacking clarity on the object of judgment, and consisting of repetitive, imprecise requests that failed to legally invest the court with jurisdiction. The decisive legal basis was the requirement that a duration complaint must relate to a criminal process currently in progress, combined with the procedural doctrine that vague, repetitive, and imprecise filings prevent the court from exercising its jurisdiction to interpret and apply the law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the preamble to the operative orders for the final judgment.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul A. privind Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că la data de 15.12.2020 a fost înaintată pe mail Tribunalului Suceava, secţia penală cererea formulată de contestatorul A., denumită contestaţie durata - tergiversare proces privind Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
După primirea sesizării, Tribunalul Suceava, secţia penală, prin rezoluţia din 18.12.2020, a dispus înaintarea acesteia Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La data de 04.01.2021 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. x/2021, contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., înaintată de Tribunalul Suceava, secţia penală.
Contestatorul A. a dezvoltat motivele contestaţiei pe larg în scris, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
Urmare a adresei înaintate de către instanţă, în vederea clarificării obiectului cauzei, prin cererea transmisă pe mail la data de 28.01.2021, contestatorul A. a arătat că obiectul cererii este cel menţionat în cererea formulată iniţial şi a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
La prezenta cauză a fost ataşată Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
Examinând contestaţia formulată, Curtea a constatat că prin Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală, în temeiul art. 68 C. proc. pen. cu referire la art. 64 alin. (3) şi art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a respins cererea de abţinere formulată de doamna judecător B., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Adresa nr. x/2019 din data de 13.11.2019, Judecătoria Vatra Dornei, în conformitate cu art. 68 alin. (8) C. proc. pen., a trimis spre competentă soluţionare cererea de de abţinere formulată de doamna judecător B., cu precizarea că nu se poate constitui completul de judecată, având în vedere că începând cu data de 01 septembrie 2019, la Judecătoria Vatra Dornei funcţionează doar doi judecători, iar d-na judecător C. este incompatibilă în prezenta cauză, fiind admisă cererea de abţinere a acesteia.
Dosarul nr. x/2019 priveşte cererea de revizuire a petentului A. privind Dosarul nr. x/2018.
În cadrul dosarului constituit ca urmare a cererii de revizuire, respectiv 2188/334/2019, doamna judecător judecător B. a formulat cerere de abţinere întemeiată pe dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că prin încheierea din data de 02.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, al Judecătoriei Vatra Dornei, în calitate de judecător de cameră preliminară a soluţionat această fază procesuală. În continuare s-a arătat prin cererea formulată, că respectiva încheiere a fost desfiinţată şi trimisă cauza spre rejudecare în calea de atac a contestaţie, cauza fiind reînregistrată la Judecătoria Vatra Dornei la data de 14.08.2018 sub nr. x/2018/a2.
Analizând cererea de abţinere formulată de doamna judecător B., prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează cazurile de incompatibilitate prev. de art. 64 C. proc. pen., Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen.: Judecătorul este incompatibil dacă: f) exista o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.
Alin. (3) (3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.
Din cuprinsul cererii formulate precum şi a actelor Dosarului nr. x/2018, s-a constatat că încheierea a cărei revizuire se solicită de petentul A., a fost pronunţată la data de 09.01.2019 de un alt complet de judecată, astfel nefiind incident niciun temei de drept despre care s-a făcut vorbire prin cererea de abţinere.
Apreciind diligenţa manifestată de d-na judecător în formularea prezentei cereri de abţinere, pentru a se înlătura orice urmă de parţialitate, se constată că cererea nu poate fi admisă.
Este adevărat că părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată care, în egală măsură depinde atât de pregătirea judecătorilor cât şi de imparţialitatea acestora. Acestei necesităţi, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituţiei abţinerii/recuzării.
Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziţia părţii interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluţionarea unei cauze, formând o cerere de recuzare, acelaşi remediu fiind pus şi la îndemâna magistratului prin posibilitatea oferită de lege de a formula o cerere de abţinere.
În raport de specificul normelor de drept procesual cu rol de reglementare a desfăşurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor şi realizarea îndatoririlor părţilor, abţinerea nu poate fi cerută pentru alte motive decât cele prevăzute de textele legale menţionate.
Curtea a constatat că în conformitate cu disp. art. 4881 C. proc. pen. - Introducerea contestaţiei -,
"(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii.
(2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.
(3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează:
a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă;
c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
(4) Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă."
Potrivit disp. art. 4885 C. proc. pen. - Soluţionarea contestaţiei - (1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, soluţionând contestaţia, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate şi se pronunţă prin încheiere. (2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: a) natura şi obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor; c) elementele de extraneitate ale cauzei; d) faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare; e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate; g) intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii.
Analizând dispoziţiile legale sus-menţionate şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că o condiţie de admisibilitate pentru analizarea unei contestaţiei privind durata procesului penal o reprezintă existenţa unui proces penal în curs (urmărire penală, judecată în primă instanţă, sau în căile ordinare ori extraordinare de atac), scopul instituirii acestei proceduri fiind tocmai consacrarea unui remediu pentru accelerarea procedurilor penale.
Contestatorul A. a formulat contestaţie durată proces penal privind Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestaţie privind durată proces penal după pronunţarea încheierii sus-menţionate, astfel încât nu este îndeplinită condiţia existenţei unui proces penal în curs.
Împotriva Încheierii penale nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie A.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cererea petentului este informă şi lipsită de claritate. Din evaluarea conţinutului cererii instanţa nu poate decela, în mod real, obiectul judecăţii, caracterul inform făcând dificilă o analiză ori o identificare a dispoziţiilor legale incidente.
Enumerarea unor texte de lege şi indicarea în numeroase dosare, a aceloraşi solicitări lipsite de precizie şi claritate, în condiţiile pronunţării unor soluţii de respingere anterioare, nu sunt apte a învesti în mod legal instanţa cu soluţionarea noilor cereri. Insistenţa petentului de a reitera solicitările într-un alt cadru procesual nu poate conduce la investirea instanţei în mod legal.
Cereri repetitive formulate într-o formă neclară şi imprecisă, cu caracter de generalitate, fără indicarea concretă a bazei factuale, lipsesc instanţa de posibilitatea de a-şi exercita prerogativa de aplicare şi interpretare a legii, respectiv de a judeca, deoarece lipseşte chiar obiectul cauzei. În aceste condiţii Înalta Curte consideră că nu a fost generat un cadru procesual real şi nu există o legală învestire a instanţei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.
GGC - NN