Criminal conviction appeal dismissed as inadmissible for challenging a final judgment outside statutory limits

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra căii de atac pendinte, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1094 din 01 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 de la 11 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2012, ca inadmisibil, şi a obligat pe acesta la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 118 din 11 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Dolj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. şi de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, prev. art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen. o durată de 8 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen. durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 08.10.2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 109 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către partea vătămată B. a unei ţevi metalice cu lungimea de 1,25 m, cu diametrul de 36 mm, îndoită la o extremitate în unghi de 160 grade.

A admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 5237,86 RON, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată B..

A luat act că partea vătămată B., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A luat act că numiţii C., D. şi B. nu s-au constituit părţii civile în procesul penal (victima E.).

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 202 din 27 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012, definitivă prin nerecurare, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul A. (deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova) împotriva sentinţei penale nr. 118 din 11 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, ca nefondat, şi a obligat pe acesta la plata sumei de 350 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

A dedus arestul preventiv la zi şi a menţinut starea de arest preventiv.

La data de 06 noiembrie 2020, s-a înregistrat, ca apel, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2012, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094 din data de 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, denumită "recurs efectiv".

În cererea astfel formulată, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, cu argumentarea, în esenţă, că "imparţialitatea" magistraţilor care au instrumentat şi, respectiv, au judecat cauza a fost "afectată", "existând astfel cazul de incompatiblitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cel prevăzut de art. 65 alin. (1) din C. proc. pen., cât şi de cel prev. de art. 426 lit. d) din C. proc. pen..".

În drept, a invocat art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internaţional, art. 13 şi art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Totodată, la data de 06 noiembrie 2020, s-a înregistrat un alt document transmis de către condamnatul A. denumit "cerere", prin care acesta a solicitat desemnarea "unui complet de judecată care să judece dosarul penal nr. x/2012". În cuprinsul acestui document, condamnatul a criticat, în esenţă, modalitatea de soluţionare a mai multor cereri formulate în cauză privind calea de atac a revizuirii, două cereri de strămutare, sesizările făcute secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie etc., susţinând, în principiu, următoarele: a fost reţinut "ilegal"; condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor s-a bazat pe "declaraţii mincinoase", a sesizării "mincinoase" la 112, mama sa nefiind niciodată audiată în acest sens; declaraţiile date în faza de urmărire penală relativ la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor ("declaraţiile de la Postul de poliţie") sunt nereale şi au fost obţinute prin supunerea sa la "tratamente inumane, degradante, tortură"; nu a avut parte de o "judecată dreaptă şi de un proces echitabil".

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de cenzurare a unei hotărâri judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că este învestită cu soluţionarea unei căi de atac denumită "recurs efectiv" împotriva unei decizii pronunţate într-o cale de atac neprevăzută de C. proc. pen., prin decizia atacată fiind respins, ca inadmisibil, cel de-al doilea apel declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 11 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în dosarul nr. x/2012.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin sentinţa penală nr. 118 din 11 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Dolj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. şi de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, prev. art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen. o durată de 8 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 202 din 27 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 11 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, ca nefondat.

Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. din 1968 (în vigoare la data pronunţării deciziei penale nr. 202 din 27 mai 2013), deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel puteau fi atacate cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz, potrivit art. 3853 rap. la art. 363 din C. proc. pen. din 1968.

Înalta Curte reţine că inculpatul A. nu a exercitat şi calea ordinară de atac a recursului, decizia penală nr. 202 din 27 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012 devenind definitivă la data expirării termenului de recurs.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile condamnatului relativ la incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi anume dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la un proces echitabil, art. 21 din Constituţia României ("accesul liber la justiţie"), art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care vizează, în esenţă, dreptul la un recurs efectiv, şi care, în opinia acestuia, configurează cadrul juridic al prezentei căi de atac, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate, prevederile legale naţionale şi europene menţionate nefiind aplicabile în cauza pendinte.

Prioritar, Înalta Curte notează că este de competenţa exclusivă a legiuitorului român instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.

Potrivit art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 04.11.1950, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, cu denumirea marginală "Dreptul la un recurs efectiv", "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Înalta Curte notează că dreptul la un recurs efectiv, invocat de către condamnat, presupune în legislaţia europeană existenţa a două grade de jurisdicţie.

Or, este evident că la data soluţionării cauzei penale nr. x/2012 inculpatul A. a beneficiat de trei grade de jurisdicţie: fond, apel şi recurs. Faptul că acesta a înţeles să declare doar apel în cauză, nu echivalează cu inexistenţa dublului grad de jurisdicţie în sensul prevăzut de legislaţia europeană.

Aşadar, este evident că dreptul la un recurs efectiv este invocat de către condamnat în mod eminamente formal, de vreme ce acesta a declarat în mod efectiv apel împotriva sentinţei de condamnare şi a avut deschisă şi calea ordinară de atac a recursului.

În plus, se constată că inculpatul A. solicită în concret rejudecarea cauzei în condiţiile unei căi ordinare de atac. Or, C. proc. pen. statuează că, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, ci numai în cadrul şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

În concluzie, invocarea dispoziţiilor din Constituţia României şi a legislaţiei europene este exclusiv formală, astfel încât nu poate conduce la admisibilitatea căii de atac pendinte, cererea condamnatului neputând fi încadrată în niciuna din căile de atac prevăzute de C. proc. pen.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, condamnatul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea condamnatului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094 din data de 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă condamnatul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.