Decizia nr. 281/A/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2018

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 18 din data de 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a dispus:

1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul Butnaru), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la suprafaţa de 17.704 mp teren lot Butnaru deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 215 alin. (1), (2) şi 5 vechiul C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

4. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. (în referire la suprafaţa de teren lot C. şi parţial lot Butnaru obiect al contractului de donaţie încheiat cu inculpatul D.), în infracţiunile de:

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.) şi

- spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la lotul C.).

4.1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

4.2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (forma anterioară), cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

5. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la moşt. E.), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

6. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la moşt. E.), la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care a aplicat un spor de 6 (şase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) vechiul C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 861 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit în condiţiile art. 862 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 863 vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele stabilite de această instituţie;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului A. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 864 raportat la art. 83 şi art. 84 vechiul C. pen.

II. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata F., pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu referire la lotul Butnaru), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei F. din infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. (cu referire la suprafaţa de teren lot C. şi parţial lot Butnaru obiect al contractului de donaţie încheiat cu inculpatul D.), în infracţiunile de:

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.) şi

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la lotul C.).

2.1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata F. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2.2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpata F. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), întrucât nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţia).

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata F. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la suprafaţa de 17.704 mp teren lot Butnaru deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

III. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul Butnaru), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

IV. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul H., pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) vechiul C. pen., a interzis inculpatului H. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) vechiul C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) vechiul C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului H., pe un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului H. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a atras atenţia inculpatului H. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 vechiul C. pen.

2. În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H. pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţia).

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H. pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 291 vechiul C. pen. şi în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţia).

V. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi, C.U.I. x, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la suprafaţa de 17.704 mp teren lot Butnaru deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

VI. 1. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului D. din infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), (2) şi 5 vechiul C. pen. (în referire la suprafaţa de teren lot C. şi parţial lot Butnaru obiect al contractului de donaţie încheiat cu inculpaţii A. şi F.), în infracţiunile de:

- complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006) şi

- complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la lotul C.).

1.1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

1.2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţia).

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen. şi în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la moşt. E.), întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea.

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la moşt. E.), întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea.

VII. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen., în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpata I., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul C.), prin schimbarea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata I. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lotul E.), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata I. pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la falsificare acte transfer proprietate lot E.), la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare.

4. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata I. pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la semnarea în fals a situaţiei statistice aferente lunii octombrie 2011 - lot E.), la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

5. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata I. pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la procura generală falsificată - lot E.), la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare

6. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata I. pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la predarea la Camera Notarilor a situaţiei statistice falsificate - lot E.), la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei I. în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) vechiul C. pen., a interzis inculpatei I. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) vechiul C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatei I. pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei I. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a atras atenţia inculpatei I. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 vechiul C. pen.

7. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata I. pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la solicitare înscriere în cartea funciară - lot E.), întrucât nu există probe de comitere a infracţiunii.

VIII. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul E., pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E.), la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul E. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E., acte translative de drepturi), la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul E. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E., procură), la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului E. în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1) şi alin. (2) vechiul C. pen., a interzis inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) vechiul C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului E. pe un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului E. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a atras atenţia inculpatului E. asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 vechiul C. pen.

IX. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata J., pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., cu referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (lot moşt. E.), la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare.

2. În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata J. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (lot moşt. E., acte translative de drepturi), la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei J. în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) vechiul C. pen., a interzis inculpatei J. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) vechiul C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare aplicată inculpatei J. pe un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni, stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) vechiul C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei J. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a atras atenţia inculpatei J. asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 vechiul C. pen.

A. În temeiul art. 397 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" în contradictoriu cu inculpaţii A., F., D., S.C. B. S.R.L. Iaşi şi G. privind solicitarea de despăgubiri în cazul "Butnaru" relativ la terenurile incluse în sentinţa civilă nr. 12721 din data de 27.11.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2005.

În temeiul art. 397 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" în contradictoriu cu inculpaţii A., F., D., S.C. B. S.R.L. Iaşi şi G. privind solicitarea de despăgubiri în cazul "Butnaru" relativ la terenurile incluse în titlul de proprietate nr. x/20.04.2006.

B. În temeiul art. 397 alin. (1), alin. (3) C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. g), lit. i) C. proc. pen. raportat la 25 alin. (3) C. proc. pen., a restabilit situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor comise în legătură cu lotul C., sens în care a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri şi menţiuni necorespunzătoare realităţii:

1) - încheierea de întabulare nr. x din data de 28.10.2010 emisă de inculpatul H. din cadrul OCPI Iaşi (exemplar original şi orice alte copii ale acestui înscris, existente la dosar);

2) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, în baza încheierii de intabulare nr. xx din data de 28.10.2010, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpaţilor A. şi F. cu privire la suprafaţa de 420.805 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.);

3) - în parte contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 şi încheiat de inculpata I. în calitate de notar public, vizând exclusiv donaţia încheiată între inculpaţii A. şi F. (donatori) şi D. (donatar) cu privire la suprafaţa de 420.805 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.), înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x (exemplar(e) original (e) şi orice alte copii ale acestui înscris, existente la dosar);

3) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 398.726 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul C.);

4) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 168.092 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 3);

5) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 230.634 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 3);

6) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 4.387 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 5);

7) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate a inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 226.247 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 5);

8) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 22.079 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul C.).

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 998-999 şi art. 1003 vechiul C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" şi în consecinţă, a obligat în solidar inculpaţii A., F., D., I. şi H. la plata sumei de 191.213,90 RON cu titlu de daune materiale.

C. În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 1357 şi art. 1382 C. civ. şi art. 120 Codul de procedură fiscală, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi, astfel cum a fost restrânsă, şi în consecinţă a obligat în solidar inculpaţii A., E., D., I. şi J. la plata către aceasta a sumei de 119.926 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) ale creanţei de 226.489,40 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că debitul principal, în sumă de 226.489,40 RON, a fost integral recuperat prin plată.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen., a desfiinţat următoarele înscrisuri falsificate (exemplare originale, precum şi orice alte copii ale acestora existente la dosar): contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat de inculpata I., în calitate de notar public sub nr. x şi datat în fals 31.10.2011, declaraţie autentificată sub nr. x, datată în fals 31.10.2011, declaraţie de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, procură generală autentificată sub nr. x, datată în fals 31.10.2011, situaţia statistică a lunii octombrie 2011, aceasta din urmă numai în ce priveşte datele nereale relativ la numărul de acte notariale încheiate, în sensul includerii documentelor cu numerele de autentic x/31.10.2011, y/31.10.2011 şi z/31.10.2011.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de părţile civile Trofin Mihai şi K. împotriva inculpaţilor A. şi F..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurator instituit în sarcina inculpatului D. în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la următoarele bunuri imobile (conform poziţiei din rechizitoriu):

1. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx, număr cadastral x şi număr încheiere intabulare nr. xx/2011, având destinaţia de spaţiu comercial în suprafaţă de 101,75 mp;

2. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. xx/2011 (teren în suprafaţă de 253 mp);

13. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. xx/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 252 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 90).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., ridică sechestrului asigurator instituit în sarcina inculpatei I. în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la următoarele bunuri imobile (conform poziţiei din rechizitoriu):

6. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 8.923 mp extravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, BNP L., prin încheierea de intabulare nr. x/2006;

7. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren in suprafaţa de 14.776 mp intravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, prin încheierea de intabulare nr. xx/2006;

8. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 10.653 mp intravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, prin încheierea de intabulare nr. x/2006.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut sechestrele asiguratorii şi popririle asiguratorii instituite în sarcina inculpaţilor (identificate conform poziţiei menţionate în rechizitoriu), astfel:

a) asupra următoarelor bunuri imobile deţinute în (co)proprietate:

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la inculpatul A.:

1. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/UAT Tomeşti (IS), dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2060/1999;

2. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi (rezultată din conversia pe hârtie a cărţii funciare numărul x), dobândit în baza contractului de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 565/2006 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/2006;

3. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi, dobândit în baza contractului de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 565/2006;

4. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj autentificat sub nr. x/2006, încheiere nr. x/2006, act de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. x/2008;

5. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj autentificat prin încheierea nr. 565/2006 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/2006;

6. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj autentificat prin încheierea nr. 565/2006;

7. cota indiviză de 4.754,07 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică (CFE) nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x) dobândit ca bun comun cu inculpata F. în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire si dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006;

8. cota indiviză de 96/25 din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în CFE x/UAT Iaşi, dobândit în baza deciziei nr. 4/2011 prin încheierea de intabulare nr. xx/2011;

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 18.10.2012 relativ la inculpatul A.:

1. cota indiviză de 373,75 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică numărul x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit ca bun comun cu inculpata F. în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire şi dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006, având categoria de folosinţă "drum";

2. cota indiviză de 503.46 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenita din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire şi dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006, având categoria de folosinţă "drum";

3. cota indiviză de 6.597/14.000 din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire şi dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006, având categoria de folosinţă "drum";

4. cota indiviză de 2/3 din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi, dobândit în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 1944/2006, respectiv imobilele cu numerele cadastrale: x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 123 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 92 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 266 mp, x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 215 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 238 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 39 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 19 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 61 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 7 mp), toate situate în Iaşi, Dealul Zorilor.

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012 relativ la inculpata F.:

1. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/UAT Tomeşti (IS), dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2060/1999;

2. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 565/2006 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/2006;

3. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi, dobândit în baza contractului de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 565/2006 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 111/2011;

4. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj autentificat prin încheierea nr. 565/2006 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 443/2008;

5. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj autentificat prin încheierea nr. 565/2006 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/2006;

6. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de partaj autentificat prin încheierea nr. 565/2006;

7. cota indiviză de 4754.07 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x) dobândit ca bun comun cu inculpatul A. în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire si dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006;

8. cota indiviză de 96/25 din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în CFE x/UAT Iaşi, dobândit în baza deciziei nr. 4/2011 prin încheierea de intabulare nr. xx/2011;

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 18.10.2012 relativ la inculpata F.:

1. cota indiviză de 373,75 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţi funciare nr. x), dobândit ca bun comun cu inculpatul A. în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire şi dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006, având categoria de folosinţă "drum";

2. cota indiviză de 503.46 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. x), dobândit în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire şi dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006, având categoria de folosinţă "drum";

3. cota indiviză de 6.597/14.000 din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare numărul 54001), dobândit în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 530/2006 şi a actului de alipire şi dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 576/2006, având categoria de folosinţă "drum";

4. cota indiviză de 2/3 din imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x/UAT Iaşi, dobândit în baza contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 1944/2006, respectiv imobilele cu numerele cadastrale: x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 123 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 92 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 266 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 215 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 238 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 39 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 19 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 61 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 7 mp), toate situate în Iaşi, Dealul Zorilor.

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la inculpatul D.:

3. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren în suprafaţă de 149 mp);

4. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren în suprafaţă de 229 mp);

5. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (cota 100/2400) (teren în suprafaţă de 380 mp);

6. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011, teren curţi - construcţii în suprafaţă de 142 mp şi casă de locuit în suprafaţă de 141.5 mp (amplasat în Iaşi, strada x numărul 3);

9. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 690 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 3);

10. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren în suprafaţă de 804 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 3);

11. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (fâneaţă) în suprafaţă de 16.765 mp amplasat în Iaşi, Zona Şes Bahlui);

12. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (păşune) în suprafaţă de 8.235 mp amplasat în Iaşi, Zona Şes Bahlui);

15. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (vie, arabil şi drum) în suprafaţă de 54.980 mp amplasat în Iaşi, zona Copou);

17. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 953 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 39);

19. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare numărul 88511/2011 (cota de 2/3 teren), respectiv: terenul în suprafaţă de 135.209 mp (6.020 mp C. civ., 126.047 mp vie, 3.142 drum) şi imobilele cu numerele cadastrale x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 123 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 92 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 266 mp), x (construcţii de locuinţe în suprafaţă de 215 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 238 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 39 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 19 mp), x (construcţii anexă în suprafaţă de 61 mp), x (construcţii anexa în suprafaţă de 7 mp), situate în Iaşi, Dealul Zorilor, cu modificările dispuse prin încheierea din data de 21.10.2016 pronunţată în dosarul asociat x/2013;

20. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare numărul 92815/2012 - teren + C. civ. în suprafaţă de 3.209 mp şi imobilele cu numerele cadastrale: x - construcţii de locuinţe în suprafaţă de 218 mp şi x - construcţii de locuinţe în suprafaţă de 172 mp;

22. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 88 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

23. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare numărul x/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 200 mp şi imobilul cu numărul cadastral x - construcţii de locuinţe în suprafaţă de 68 mp amplasate în Iaşi, Fundac Călăraşi);

24. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011;

25. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (cota de 17.2070 ha teren arabil);

26. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren arabil în suprafaţă de 168.092 mp);

31. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 - teren (C. civ. şi drum) în suprafaţă de 4.387 mp şi imobil cu numărul cadastrale: x - construcţii de locuinţe fără certificat energetic, anul construcţiei 1932, din chirpici în suprafaţă de 277 mp şi x - construcţie anexă din chirpici, acoperită cu tablă, fără lift, fără certificat energetic, anul construcţiei 1932, în suprafaţă de 62 mp;

32. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren în suprafaţă de 226.247 mp);

33. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (fâneaţă) în suprafaţă de 5.000 mp);

34. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (cota de 1/2) (teren arabil în suprafaţă de 177 mp amplasat în Iaşi, Şoseaua x);

35. imobilul situat în UAT Aroneanu cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 - teren arabil în suprafaţă de 1189 mp şi imobil construcţii de locuinţe - casă d+p+m, suprafaţă utilă demisol 143,38 mp, suprafaţă utilă parter 109.74 mp, suprafaţă utilă mansardă 83.66 mp, număr cadastral x şi imobil construcţii anexă - piscină în suprafaţă de 55 mp;

36. imobilul situat în UAT Aroneanu cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (cota de 1/2) (teren arabil în suprafaţă de 115 mp);

37. imobilul situat în UAT Aroneanu cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (cota de 1/2) (teren arabil în suprafaţă de 300 mp);

38. imobilul situat în UAT Aroneanu cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 600 mp);

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 18.10.2012, imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară electronică nr. x-U5/UAT Iaşi (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. 3131), dobândit în proprietate ca bun propriu de către inculpatul D. conform contractului de donaţie autentificat sub nr. x/28.05.2012.

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012 relativ la inculpatul H.:

1. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din apartament 16 cu s.u. de 67.68 mp+4.22 mp balcon, zona x, înscris în CFE x- Ul/UAT Iaşi dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/26.11.2009;

2. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 653 mp intravilan, str. x numărul 12 bis, înscris în CFE x/UAT Iaşi dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 253/2006;

3. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 785 mp, intravilan sat Breazu înscris în CFE x/UAT Rediu, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. prin încheierea de intabulare numărul x/2007;

4. cota indiviză de 87.44 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x cu suprafaţa totală de 239 mp, intravilan, strada x numărul 12 bis, înscris în CFE x/UAT Iaşi, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 253/2006;

5. cota indiviză de 35.85 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x cu suprafaţa totala de 787.76 mp, intravilan, înscris în CFE x/UAT Iaşi dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 253/2006;

6. cota indiviză de 82.36 mp din imobil identificat cu numărul cadastral x cu suprafaţa totala de 906 mp intravilan, sat Breazu, înscris în CFE 601 17/UAT Rediu, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1655/2007.

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la inculpata I.:

1. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 35.923 mp extravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu, prin încheierea de intabulare nr. x/2008, în baza certificatului de moştenitor nr. x/04.11.2005 şi a titlului de proprietate nr. x/02.07.2001;

2. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din apartament Cl/1 cu s.u de 97.91 mp+13.91 mp+16.13 mp balcoane situat în strada x numărul 178, înscris în CFE x-U2/UAT Iaşi, dobândit ca bun propriu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2270/2004, certificatului de moştenitor nr. x/2005, BNP L., autorizaţiei de construire nr. x/2007, procesului-verbal de recepţie nr. x/2008 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 2120/01.08.2008;

3. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 599 mp, str. x numărul 178, înscris în CFE x/UAT Iaşi, dobândit ca bun propriu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2270/2004, a certificatului de moştenitor nr. x/2005, a autorizaţiei de construire nr. x/2007, a procesului-verbal de recepţie nr. x/2008 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 2120/01.08.2008;

4. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din apartament cu s.u de 91.04 mp, amplasat în strada x nr. 178, înscris în CFE x-U1/UAT Iaşi, dobândit ca bun propriu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2270/2004, a certificatului de moştenitor nr. x/2005, a autorizaţiei de construire nr. x/2007, a procesului-verbal de recepţie nr. x/2008 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 2120/01.08.2008;

5. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din apartament tip mansarda cu s.u de 106 mp, str. x numărul 178, înscris în CFE x-U3/UAT Iaşi, dobândit ca bun propriu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2270/2004, a certificatului de moştenitor nr. x/2005, a autorizaţiei de construire nr. x/2007, a procesului-verbal de recepţie nr. x/2008 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 2120/01.08.2008;

9. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 599 mp+un garaj, str. x, înscris în CFE x/UAT Iaşi, dobândit ca bun propriu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2270/2004, a certificatului de moştenitor nr. x/2005, a autorizaţiei de construire nr. x/2007, a procesului-verbal de recepţie nr. x/2008 şi a actului de dezmembrare autentificat prin încheierea nr. 2120/01.08.2008;

10. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 577 mp extravilan, înscris în CFE 66031/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005 şi a titlului de proprietate nr. x/2001.

b) asupra următoarelor sume de bani:

- suma de 237,27 RON, aflată în contul deţinut de inculpata I. la N. S.A. şi sumele de 8,56 RON şi 176,19 EUR, aflate în conturile deţinute de inculpată la O. S.A.;

- sumele de 509,93 RON şi 2.395,95 USD, aflate în conturile deţinute de inculpatul E. la P. S.A.;

- suma de 16,94 RON, aflată în contul deţinut de inculpatul A. la Q. şi suma de 85.071,32 RON, aflată în contul deţinut de inculpat la R. S.A.;

- suma de 51.774,92 RON, aflată în contul deţinut de inculpatul D. la S. S.A., suma de 41.300 RON, aflată în contul deţinut de inculpat la T. S.A. şi suma de 1.518.826 RON, aflată în contul deţinut de inculpat la T. S.A.;

- suma de 5,24 RON, aflată în contul deţinut de inculpatul H. la O. S.A., în limita sumelor la a căror plată inculpaţii vor fi obligaţi cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. (cu trimitere la cazul Butnaru), menţine măsurile asigurătorii mai sus arătate privitor la inculpaţii A., F., I. şi D. pentru diferenţa de valoare la care s-a făcut trimitere în alineatul precedent, precum şi următoarele măsuri asiguratorii, dispuse astfel:

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 14.11.2012 relativ la inculpatul G.:

- bunuri imobile deţinute de inculpat în cotă de 1/2:

1. cota indiviză de 1 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi situat în Iaşi, Aleea x;

2. cota indiviză de 1 mp din imobilul identificat cu numărul cadastral x înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi situat în Iaşi, strada x;

3. cota indiviză de 1 mp din imobil identificat cu numărul cadastral x înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi situat în Iaşi, strada x numărul 3;

4. terenul în suprafaţă de 971 mp situat în Iaşi, strada x, identificat cu numărul cadastral x şi înscris în cartea funciară nr. x/UAT Iaşi;

- bunuri imobile deţinute de inculpat în cotă de 1/1:

1. imobilul identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x/UAT Iaşi, dobândit ca bun propriu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.04.2004.

- în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 14.11.2012 relativ la S.C. B. S.R.L. Iaşi: terenul (vii şi drum) în suprafaţă de 17.704 mp situat în Iaşi, strada x numărul 2D intabulat în cartea funciară numărul x a Municipiului Iaşi, identificat cu numărul cadastral x, bun dobândit de inculpata S.C. B. S.R.L. IAŞI în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2008, urmând ca acestea să înceteze de drept dacă persoana vătămată constituită parte civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a constatat că prin încheierile din datele de 16.04.2015 şi 23.06.2015 pronunţate în cauză, instanţa a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit în sarcina inculpatului D. cu privire la următoarele bunuri (identificate conform poziţiei din rechizitoriu):

7. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 675 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

8. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/201 1 (cota de V2) (teren arabil în suprafaţă de 869 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

14. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 882 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

16. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 869 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

18. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 885 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

21. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 2.692 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

27. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.433 mp);

28. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.500 mp);

29. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.000 mp);

30. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.029 mp).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen., a anulat următoarele înscrisuri şi menţiuni false (exemplare originale, precum şi orice alte copii ale acestora existente la dosar):

- declaraţie de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, autentificată sub nr. x din data de 31 octombrie 2011 de către inculpata I. din cadrul B.N.P.A. I. şi U. Iaşi;

- contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din data de 31 octombrie 2011 de către inculpata I. din cadrul B.N.P.A. I. şi U. Iaşi;

- procură generală autentificată sub nr. x din data de 31 octombrie 2011 de către inculpata I. din cadrul B.N.P.A. I. şi U. Iaşi;

- menţiunile cu numerele de înregistrare 6249, 6250 şi 6251 (toate rubricile), purtând data de 31.10.2011 cuprinse în Registrul General Notarial cu începere de la 11.10.2011 (aflat la camera de corpuri delicte din cadrul Curţii de Apel Suceava) - notar public I. din cadrul B.N.P.A. I. şi U. Iaşi;

- situaţia statistică a lunii octombrie 2011 înaintată Camerei Notarilor Publici Iaşi de către inculpata I., în calitate de notar public în cadrul B.N.P.A. I. şi U. Iaşi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., a dispus restituirea către B.N.P.A. I. şi U., situat în municipiul Iaşi, str. x, apt. 1, judeţul Iaşi, a celor două Registre Notariale Generale (cu începere de la 11.10.2011, respectiv de la 04.01.2012), ambele aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Curţii de Apel Suceava.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., a dispus confiscarea, de la inculpata I., a hard disk-ului HDD ridicat de la B.N.P.A. I. şi U. Iaşi, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Curţii de Apel Suceava.

În temeiul art. 276 alin. (2), alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a admis în parte cererea formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" şi a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpaţii A., F., D., I. şi H. la plata către aceasta a câte 1.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin încheierea pronunţată în dosar de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi la data de 17.04.2014, rămasă definitivă prin încheierea nr. 1931 din data de 05.06.2014 pronunţată de ÎCCJ Bucureşti în dosar nr. x/2014, s-au respins ca nefondate excepţiile invocate de inculpaţi vizând neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora.

Prin sentinţa penală nr. 398 din data de 25.04.2014 pronunţată de ÎCCJ Bucureşti în dosar nr. x/2013, s-a admis cererea formulată în acest sens de inculpaţii A., F., E., D. şi S.C. B. S.R.L. Iaşi şi s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 20.06.2014 sub nr. x/2013*.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut aceeaşi situaţie de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei, cu precizările arătate în cazul fiecăruia dintre inculpaţi.

Totdată s-a constatat că, exceptându-l pe inculpatului G., în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei singure infracţiuni, respectiv complicitate la înşelăciune în formă calificată (cu consecinţe deosebit de grave), Curtea a constatat că legea penală mai favorabilă o constituie vechea reglementare, aceasta fiind avută în vedere în primul rând la stabilirea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, iar în al doilea rând la stabilirea ori, după caz, aplicarea pedepselor şi a modalităţii de executare a lor.

Inculpatul A..

În sarcina acestuia s-a reţinut prin rechizitoriu comiterea unui număr de 6 infracţiuni, astfel:

A. înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a indus şi menţinut în eroare, împreună cu inculpata F. şi având concursul fraudulos al inculpatului G. (ce i-a reprezentat în operaţiuni şi în acţiunile judiciare în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi), pe:

a) magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi în care, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (rămasă definitivă prin neapelare), Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie inculpaţilor suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x, ce a aparţinut defunctului V. (în dreptul cărora inculpaţii s-au subrogat în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub numărul x/20.01.2005 încheiat cu numiţii W., X. şi Y.), şi

b) reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au admis, prin încheierea nr. 16212/22.03.2007, intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă numărul 12721/2006) în favoarea sa şi a soţiei sale în Cartea Funciară numărul a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în condiţiile în care, anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, cei doi soţi şi-au valorificat drepturile pe cale administrativă obţinând, în baza hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi numerele 1692/785/A/1992 şi 134/04.06.2005, pe numele celor trei moştenitori ai defunctului V., punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 10,5 ha (cea vizată de cesiune) în perimetrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, imobil ce a fost transferat (integral) în patrimoniul soţilor Cihodaru.

În această modalitate, Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 2.977.863,48 EUR (valoarea de piaţă a terenului estimată la un preţ unitar de 40,97 EUR/mp).

Raportat la situaţia de fapt mai sus expusă, Curtea a constatat că în realitate i se impută inculpatului un număr de două acte materiale distincte ale prezentei infracţiuni, comise în condiţiile unei rezoluţii infracţionale unice, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

Cu referire la primul dintre acestea (descris la punctul a), la data de 20.01.2005, s-a reţinut că inculpatul A. a încheiat cu numiţii W., X. şi Y., moştenitori ai defunctului V., antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din aceeaşi dată la BNP Z. (V9/08-09), având ca obiect "obligaţiile reciproce asumate de către părţi privind promisiunea de vindere, respectiv cumpărare a terenului în suprafaţă totală de 105.000 mp situat în Iaşi (…) aflat în administrare la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Ionescu Siseşti" - Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi, şi pentru care actualmente promitenţii-vânzători deţin acţiuni pentru 100.000 mp, în baza Hotărârii nr. 1692/785/A din data de 16.05.2002 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii 18/1991 Iaşi, iar pentru restul de 5.000 mp s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin cererile înregistrate la Primăria Iaşi şi Prefectura Iaşi sub nr. x/20.01.2005. Indiferent dacă dreptul va fi reconstituit pe vechiul amplasament sau pe altul.

Părţile convin de comun acord încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilele menţionate a 50-a zi lucrătoare de la data eliberării titlului de proprietate pentru suprafeţele de teren care fac obiectul prezentei convenţii (…).

Preţul la care se va perfecta vânzarea imobilului este de 100.000 euro (…)"

La aceeaşi dată, inculpatul A. a încheiat cu numiţii W., X. şi Y. şi contractul de vânzare-cumpărare de drepturi autentificat sub nr. x din aceeaşi dată la BNP Z. (V9/010-011).

Prin acest înscris, cei trei au declarat că "vindem în deplină proprietate şi liber de sarcini lui A. drepturile noastre asupra terenului în suprafaţă de 105.000 mp situat în Iaşi (…) aflat în administrare la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Ionescu Siseşti" - Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi, şi pentru care actualmente vânzătorii deţin acţiuni pentru 100.000 mp, în baza Hotărârii nr. 1692/785/A din data de 16.05.2002 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii 18/1991 Iaşi, iar pentru restul de 5.000 mp s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin cererile înregistrate la Primăria Iaşi şi Prefectura Iaşi sub nr. x/20.01.2005." Preţul vânzării aici stipulat este de asemenea 100.000 euro.

Urmărind succesiunea cronologică a încheierii celor două acte, dacă primul îl constituie doar o promisiune de vânzare a suprafeţei de 105.000 mp teren, cel de-al doilea transferă în mod legal "drepturile noastre asupra terenului" către cumpărători.

În ambele contracte, inculpatul A. a fost reprezentat de inculpatul G..

Aşadar, Curtea a constatat că, la data încheierii acestor înscrisuri, inculpatul nu deţinea posesia terenului, ci doar acţiuni la Staţiune.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi sub nr. x/05.08.2005 (V9/140), în calitate de mandatar al numiţilor W., X. şi Y., inculpatul A. a chemat în judecată Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi pentru a fi obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, strada x numărul 43.

În motivarea respectivei acţiuni în revendicare, inculpatul a susţinut că terenul "a fost preluat fără titlu şi în mod abuziv şi ilegal de către stat", omiţând însă să precizeze în mod expres că în paralel s-au efectuat demersuri de intrare în posesie a bunului şi pe cale administrativă, în aplicarea legilor fondului funciar.

Prin întâmpinarea depusă (V9/165-166), pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că revendicarea suprafeţei de teren este posibilă numai potrivit dispoziţiilor legilor fondului funciar, iar terenul vizat face parte din domeniul public al statului.

În baza împuternicirii avocaţiale depuse la termenul de judecată din data de 24.10.2005, inculpatul G. i-a reprezentat pe reclamanţi până la finalizarea dosarului.

În cauză s-a efectuat şi o expertiză topografică, prin care s-a stabilit un amplasament al terenului revendicat, expertul precizând însă că acesta "se află în prezent în administrarea Staţiunii (…) şi aparţine domeniului public al statului."

Că reclamanţii deţineau deja, la data formulării acţiunii în revendicare, acţiuni pentru terenul aici vizat nu au precizat nici inculpatul şi nici reprezentanţii pârâtei, care ar fi trebuit să cunoască acest aspect şi să informeze instanţa.

În acest context, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (V9/239-240) judecătoria a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta Staţiunea "să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp, situată în Iaşi, Aleea x şi identificat de expert (…)."

Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 02.03.2007, prin neexercitarea căilor de atac, iar la data de 16.03.2007, la cererea inculpatului G., a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea din data de 16.03.2007 (V9/245).

Cu privire la cel de-al doilea act material al infracţiunii, Curtea a reţinut că, fără a solicita punerea în executare a hotărârii, prin intermediul S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (firmă la care deţinea 95% din părţile sociale), inculpatul A. a întocmit în prealabil documentaţia cadastrală pentru o suprafaţă de 72.684 mp teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii din cadrul Academiei, solicitând apoi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Iaşi, în baza cererii nr. x/22.03.2007 (V9/414), intabularea pe numele său şi al soţiei F. a dreptului de proprietate asupra imobilului deţinut, în baza sentinţei civile nr. 12721/2006, a contractului de vânzare cumpărare de drepturi autentificat sub numărul x/2005, a documentaţiei cadastrale, a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert AA. şi a declaraţiei celor doi soţi (autentificată prin încheierea nr. 539 din 22.03.2007) că sunt de acord cu intabularea şi întocmirea documentaţiei cadastrale numai pentru suprafaţa de 72.684 mp.

Prin încheierea nr. 16212 din data de 26.03.2007 (V9/453-454), inculpatul H. (în calitate de registrator) a dispus intabularea imobilului în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în proprietatea inculpaţilor A. şi F..

Ulterior, cei doi inculpaţi au procedat iniţial la dezmembrarea suprafeţei în cauză în două loturi, respectiv: Lotul I, compus din suprafaţa de 54.980 mp, ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x şi Lotul II, compus din suprafaţa de 17.704 mp ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/14.07.2008 BNP BB. (V9/486-488), inculpaţii au transferat dreptul de proprietate asupra Lotului II în favoarea S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată în operaţiune de inculpatul A. (tatăl/socrul celor doi, asociat şi administrator al firmei în cauză), preţul vânzării fiind de 1.268.633,23 RON, sumă ce ar fi fost primită integral de vânzători (cash) la data autentificării. Pentru justificarea contabilă a operaţiunilor, inculpatul A. a creditat în nume propriu societatea, cu încălcarea regimului de casă, cu suma de 1.269.000 RON, sens în care a fost întocmită chitanţa fiscală seria x numărul 1/14.07.2008 (V1/330), în aceeaşi zi inculpata F. "ridicând" de la casieria firmei suma de 1.268.633,23 RON cu titlu de "contravaloare contract de vânzare teren".

Dreptul de proprietate asupra Lotului I a fost transferat în patrimoniul inculpatului D. prin contractul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2011 (V9/476-481) de către inculpata I. (în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii), ce a folosit ulterior contractul în cauză pentru a întabula pe numele inculpatului D. dreptul de proprietate asupra imobilului vizat de contract.

Deşi înstrăinase deja imobilul fără să fi intrat în posesia acestuia, la datele de 21.09.2010 şi 29.09.2010 inculpatul A. a formulat prin Biroul Executorului Judecătoresc CC. (V10/246-247) şi Biroul Executorului Judecătoresc DD. (V10/252) notificări către S.C.D..V.V.I., prin care a solicitat predarea suprafeţei de 105.000 mp vizate de sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006, demersuri împotriva cărora reprezentanţii staţiunii au formulat contestaţie la executare, ce a fost respinsă de Judecătoria Iaşi prin sentinţa civilă nr. 17301 din 30.11.2010 (V10/259-260), motivat de faptul că în cauză nu a fost declanşată procedura executării silite în conformitate cu dispoziţiile art. 387 C. proc. civ.

Paralel, cu privire la suprafaţa de 105.000 mp teren care a făcut obiectul acţiunii în revendicare s-au derulat şi procedurile administrative de retrocedare în natură a ei.

Astfel, în baza Hotărârii nr. 354 (V9/024), la data de 25.11.2005 Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi a aprobat cererea moştenitorilor Butnaru de înscriere în Anexa 29 (cuprinzând persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă) cu suprafaţa totală de 10,5 ha şi reconstituirea dreptului de proprietate în perimetrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi.

La data de 20.04.2006 a fost emis titlul de proprietate nr. x (V9/124-126), prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al numiţilor W., X. şi Y. pentru suprafaţa de 10,5 ha teren, titlu ce a fost ridicat în aceeaşi zi de către martora EE. (V9/101-105).

Ulterior, la data de 26.04.2006, în baza procurii autentificate prin încheierea nr. 87/20.01.2005, EE. a încheiat, în calitate de mandatar al celor trei, contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 757 de către notar public I. (V9/286-288). Contractul a fost redactat de inculpatul G., prin acesta imobilul ajungând în proprietatea inculpatului A., fiind intabulat pe numele acestuia şi a soţiei sale, inculpata F., în cartea funciară nr. x a municipiului Iaşi, prin încheierea O.C.P.I. nr. 16266/03.05.2006 (V9/284).

Ulterior, inculpaţii A. şi F. au vândut terenul în cauză (integral), cu suma declarată de 100.000 EUR, numitului FF., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 895/16.05.2006 (V9/301-303), redactat de inculpatul G. şi autentificat în calitate de notar public de către inculpata I..

La data de 26.06.2006, FF. a vândut imobilul la acelaşi preţ (100.000 EUR) numitei GG. (mătuşa inculpatului A.), în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea numărul x/26.06.2006 BNP HH..

La rândul ei, GG. a vândut la data de 19.09.2007 o suprafaţă de 1.164 mp numitului II., iar diferenţa a rămas în proprietatea ei până la decesul survenit la data de 19.03.2010, când, în baza testamentului autentificat prin încheierea numărul 264/19.02.2010, drepturile patrimoniale legate (şi) de acest imobil au intrat în patrimoniul numitei JJ. (sora inculpatului A.), care, la data de 20.02.2012 (în urma unei înţelegeri prealabile) (V20/253-254), le-a cesionat inculpatului D..

Revenind la primul act material al infracţiunii de înşelăciune imputată inculpatului A., cel referitor la inducerea în eroare a instanţei care a soluţionat acţiunea în revendicare, Curtea a observat că o atare acţiune, pentru a fi admisă, presupune ca reclamantul să probeze că nu a pierdut dreptul de proprietate cu privire la bunul care face obiectul ei. De altfel, acesta a şi fost motivul invocat de inculpat, respectiv că terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului.

Pe de altă parte, reconstituirea, pe cale administrativă sau judiciară, a dreptului de proprietate asupra terenurilor în aplicarea legilor fondului funciar adoptate ulterior anului 1990 presupune preexistenţa unei ieşiri valabile a bunului din patrimoniul persoanei solicitante.

Prin urmare, cele două acţiuni au temeiuri juridice (cauze, ca element al acestora) diferite, astfel că formularea unor solicitări concomitente având ca finalitate intrarea în stăpânirea de fapt şi de drept a terenului care a aparţinut moştenitorilor Butnaru nu poate fi apreciată ca încălcând vreo dispoziţie legală.

În opinia instanţei de fond, aspectul că nu a adus la cunoştinţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea acţiunii în revendicare că pentru aceeaşi suprafaţă de teren (dar pe un alt amplasament decât cel deţinut de proprietari anterior preluării sale) s-a emis titlu de proprietate nu poate conduce, exclusiv prin el însuşi, la existenţa infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile în care pârâta (Staţiunea) predase terenul Comisiei Locale de Fond Funciar Iaşi tocmai în baza respectivului înscris, astfel că putea depune dovezi la dosar, solicitând respingerea cererii.

De asemenea, a reţinut că acestor argumente li se adaugă cele reţinute în cazul inculpatului G..

În contextul în care inculpatul a vizat, pe calea acţiunii în revendicare (în condiţiile în care dreptul de acces la o instanţă este garantat de art. 21 din Constituţie), recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament, Curtea a apreciat că nu se poate reţine că, omiţând cu intenţie să aducă la cunoştinţa judecătoriei implicarea sa concomitentă într-o procedură administrativă, mai exact emiterea unui titlu de proprietate cu privire la o suprafaţă de aceeaşi întindere, însă cu o poziţionare diferită de cea a vechilor proprietari, a urmărit obţinerea, pentru sine, unui folos material injust.

În acest context, şi dată fiind modalitatea concretă în care parchetul a reţinut (sub aspectul acţiunii care realizează elementul material al laturii obiective) comiterea ei, Curtea a constatat că acest act material al faptei de înşelăciune imputat inculpatului nu este prevăzut de legea penală.

În ce priveşte cel de-al doilea act material al infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că din cronologia evenimentelor reiese că inculpatul, după obţinerea titlului de proprietate, dar anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat acţiunea sa în revendicare, a procedat la intabularea suprafeţei de 105.000 mp teren şi apoi la înstrăinarea întregii suprafeţe.

Astfel, după rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006, a procedat la intabularea, pe numele său şi al soţiei, inculpata F. (chiar dacă parţială, în limita a 72.684 mp) a terenului dobândit pe cale judecătorească şi apoi la înstrăinarea acestuia, scoţându-l astfel din patrimoniu.

Curtea a observat aşadar că la baza intabulării terenului a stat o hotărâre judecătorească prin care inculpatul (urmare a cesiunii de drepturi succesorale) a devenit proprietar al suprafeţei în litigiu, şi despre care nu s-a reţinut în cele ce preced că ar fi fost obţinută în vreo modalitate circumscrisă ilicitului penal.

Pe de altă parte, înscrierea în cartea funciară a unui bun imobil nu are caracter constitutiv al dreptului de proprietate asupra acestuia, ci doar de opozabilitate faţă de terţe persoane.

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate, şi în acest caz instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului de a solicita intabularea suprafeţei de 105.000 mp teren situat în municipiul Iaşi, cu privire la care dreptul de proprietate al autorilor săi a fost stabilit prin hotărâre irevocabilă, nu este prevăzută de legea penală.

Cu argumentele expuse în cazul inculpatului G., Curtea a înlăturat, din încadrarea juridică a faptei, forma agravată prevăzută la alin. (2) al art. 215 vechiul C. pen.

În plus, Curtea a constatat că hotărârea judecătorească în baza căreia s-a solicitat înscrierea în cartea funciară nu poate constitui mijloc fraudulos (pentru a fi astfel atrasă forma calificată a infracţiunii), având în vedere natura specifică a acestui act procesual.

Aşa fiind, Curtea, în aplicarea dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

De asemenea, având în vedere că, în activitatea pretins ilicită, cu privire la primul act material, nu s-a probat implicarea inculpatei F., iar cu privire la cel de-al doilea, a inculpatului G., prima instanţă a apreciat că în cauză nu este incidentă circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. (lotul Butnaru), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

B. spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) (fostul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în faptul de a fi transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. (număr cadastral x - Lotul II), din patrimoniul său şi al inculpatei F. în cel al inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată în operaţiune de inculpatul A. (tatăl/socrul celor doi inculpaţi, asociat şi administrator al firmei în cauză, ce a acţionat în condiţiile erorii de fapt).

Curtea a constatat că operaţiunea astfel descrisă a fost realizată prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/14.07.2008, încheiat la BNP BB. (V9/486-488), semnat, în calitate de vânzători, de inculpaţii Cihodaru, prin urmare fără o implicare a inculpatei I., căreia dealtfel nu i se impută comiterea vreunei infracţiuni raportat la această situaţie de fapt.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (în precedenta reglementare, în vigoare la data pretinsei comiteri a infracţiunilor de spălare a banilor urmărite în prezentul dosar, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002) incriminează ca infracţiune de spălare a banilor, la lit. a), "schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

Potrivit art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (în forma de la data comiterii faptei, 14.07.2008), constituie infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora cele de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a.

Or, raportat la cele mai sus arătate, cu trimitere la prevederile art. 6-16 din Legea nr. 78/2000 (forma anterioară), Curtea a precizat că nu se poate reţine că bunurile transferate de inculpat către S.C. B. S.R.L. Iaşi provin din comiterea vreunei fapte circumscrise ilicitului reglementat în cele două secţiuni ale prezentului act normativ, infracţiunea de înşelăciune nefiind inclusă în categoria celor de corupţie ori asimilate acestora.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat că încadrarea juridică a infracţiunii este cea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), sens în care a făcut aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a arătat că, pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani în modalitatea imputată inculpatului, se impune însă, ca şi cerinţă a elementului material al laturii ei obiective, ca bunul să provină din săvârşirea de infracţiuni. Or, în ceea ce priveşte fapta de înşelăciune imputată ca atare acestuia, şi din a cărei pretinsă comitere se reţine provenienţa terenului înstrăinat către S.C. B. S.R.L. Iaşi, curtea a reţinut că ea nu este prevăzută de legea penală.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

În acest sens, Curtea a apreciat că circumstanţa agravantă legală reglementată de prevederile art. 75 lit. a) vechiul C. pen. este aplicabilă în cauză, în condiţiile în care se reţine că la comiterea faptei au conlucrat inculpaţii Cihodaru şi S.C. B. S.R.L. Iaşi, dar şi (chiar dacă fără vinovăţie) numitul A. (asociat şi administrator al firmei).

C. complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a sprijinit demersurile inculpatului H. de a dispune, prin încheierea nr. 87364/28.10.2010, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu stabilite prin fişa postului, respectiv a prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea 7/1996, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi aflat în exerciţiul funcţiunii, substituindu-se (decizional) comisiilor de fond funciar, comisiei vizate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi/sau instanţei de judecată, intabularea ilegală pe numele său şi a soţiei F., în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x, a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti", modalitate în care, pe de o parte, Statul Român (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti") a fost prejudiciat cu suma de 39.270.028 RON (~9.209.021 EUR), iar pe de altă parte, inculpaţii A. şi F. au obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a intabulării ilegale al dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauză în cartea funciară nr. x a localităţii Iaşi.

Fapta analizată priveşte suprafaţa de 480.805 mp teren, dobândită de inculpatul A. în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C., autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008 (V4/471-473) cu privire la care cel dintâi a invocat un drept de proprietate, imobil intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi cu numărul x prin încheierea nr. 87364/28.10.2010 (V3/017).

Prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat, redactat de avocat LL., numiţii MM. (fiu), NN. şi OO. (nepoate după fiică) au procedat la vânzarea, către inculpat, "a tuturor drepturilor prezente şi viitoare ce li se cuvin în calitate de moştenitori ai defunctei PP.", preţul contractului fiind de 500.000 euro. În acelaşi înscris se menţionează în mod expres că vânzătorii nu posedă niciun act de proprietate asupra imobilelor ce compun masa succesorală.

Astfel, Curtea a apreciat că se impune a se observa aspectul că, deşi transferul proprietăţii asupra universalităţii de bunuri succesorale din patrimoniul moştenitorilor C. în cel al inculpaţilor Cihodaru a avut loc la data autentificării contractului, acesta s-a produs exclusiv în limita în care transmiţătorii erau, la rândul lor, proprietari la acel moment ai bunurilor înstrăinate.

Ulterior, în perioada 12.12.2008-01.04.2010, inculpatul A. a introdus, la Judecătoria Iaşi, un număr total de 10 acţiuni judiciare având acelaşi obiect, respectiv revendicarea imobilelor vizate de contractul de cesiune de drepturi succesorale.

Printre acestea, se include şi cea depusă la data de 09.03.2009 de către avocata QQ., completată şi restrânsă ulterior, pentru reclamanţii MM., NN. şi OO., pârâtă fiind Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticolă Iaşi, şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009

Prin această cerere s-a solicitat instanţei să dispună "obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită folosinţă suprafaţa de 42,0695 ha teren" aflat fără drept în proprietatea pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 17081 din data de 19.10.2011 (V8/391-397), Judecătoria Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat S.C. P..V.V.I. să lase acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa totală de 42,0594 ha teren (identificată conform raportului de expertiză efectuat de RR.), motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a suprafeţei în temeiul unui titlu valabil şi nici că ar aparţine domeniului public.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel, admis prin decizia civilă nr. 129 din data de 22.02.2012 a Tribunalului Iaşi (V7/244-253), care a reţinut că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului în litigiu, întrucât prin Ordonanţa numărul 27/18.05.1945 autorii reclamanţilor au ipotecat moşia în suprafaţa de circa 60 ha teren, iar la data de 28.05.1952 Banca de Stat, constatând că nu a fost achitat creditul acordat, a preluat imobilele din folosinţa debitorului PP..

Hotărârea a fost menţinută ulterior (integral) prin decizia civilă nr. 342 din data de 13.03.2013 a Curţii de Apel Iaşi (V7/172-179).

Astfel, Curtea a remarcat faptul că în considerentele acestei din urmă decizii se reţine că "La instanţa de recurs s-a depus cerere de intervenţie în interes alăturat intimatei Staţiunea (…), de D.. Se susţine de intervenient că îşi legitimează calitatea personală prin faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, aşa cum rezultă din contractul de donaţie autentificat sub nr. x/2011, autorul său dobândind dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin contractul de drepturi succesorale nr. 2221/2008."

Cererea a fost însă respinsă, cu motivarea că aceasta este, în realitate, una de intervenţie în interes propriu, astfel că nu poate fi formulată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.

Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă şi în apel, reclamanţii au fost asistaţi/reprezentaţi de către avocat SS., iar în calea de atac a recursului, de către avocat QQ.. Contractul de asistenţă juridică relativ la avocatul SS. a fost încheiat de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al moştenitorilor C. (V4/408), aceeaşi situaţie fiind şi în cazul avocatei QQ. (V4/413, 422-425).

În acest context, în opinia Curţii, nu se poate reţine că acest din urmă inculpat nu a cunoscut despre parcursul demersurilor efectuate pe cale judiciară (derularea procedurii) pentru a intra în posesia terenului dobândit de la moştenitorii C..

Cât priveşte o eventuală reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, pe cale administrativă, aceasta nu a fost iniţiată nici de moştenitorii C., în termenele stipulate de legile fondului funciar ulterioare anului 1990, şi nici de către inculpat, care a cunoscut că un atare demers nu ar fi avut şanse de reuşită, fiind unul tardiv.

Distinct de aceasta şi fără să aştepte soluţia ce urma să se pronunţe în cadrul acţiunii în revendicare, în condiţiile în care cunoştea că terenul dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C., autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008, era la acel moment în proprietatea statului (aspect ce rezultă din chiar motivele invocate prin cererea introductivă de instanţă, în care a precizat, conform celor reţinute în considerentele sentinţei, că "bunica lor a fost deposedată abuziv de aceste imobile, care au fost folosite (…) fără niciun drept de către pârâtă. (…) nu poate fi vorba de un drept legal instituit în favoarea statului sau a altor persoane fizice/juridice cât timp în privinţa terenului în litigiu nu s-au emis până la acest moment titluri de proprietate în favoarea altor beneficiari.", inculpatul a luat decizia de a-l întabula în cartea funciară.

Într-o primă fază, prin intermediul S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi, a întocmit documentaţia cadastrală pentru o suprafaţă de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii.

În acelaşi scop, s-a efectuat, la data de 10.03.2010, şi un raport de expertiză tehnică extrajudiciară (V3/55-79), în care s-au precizat, ca materiale documentare consultate, printre altele, următoarele înscrisuri: contract de împrumut garantat cu ipotecă şi gaj agricol din 16.04.1943 şi ordonanţa nr. 27/18.05.1945.

La data de 25.10.2010, inculpatul A., prin S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (la care deţinea 95% din părţile sociale), a formulat cerere de intabulare, pe numele său şi a soţiei F., a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi, neidentificat în vreo carte funciară (V3/25).

Cererea a fost însoţită de documentaţia cadastrală, contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, acte de stare civilă, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.03.1940 de Tribunalul Iaşi (V3/161-163), referitor la o suprafaţă identificată prin menţiunea "cuprinsă în hotarele prevăzute în actele de proprietate anterioare" cumpărată de PP. şi C. de la TT. ş.a.

La dosarul constituit în acest scop se află depusă şi o copie filă registru în care figurează transcris sub nr. x/18.05.1942 un contract de împrumut garantat cu ipotecă, fiind menţionată proprietatea C. şi PP. de 46 ha teren situat în comuna Copou, judeţul Iaşi (V3/46-47), fără vreo altă notaţie privind radierea ulterioară a respectivei sarcini.

Prin încheierea nr. 87364/28.10.2010 (F: V3/017), inculpatul H. a admis cererea formulată de S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (deşi o astfel de cerere fusese formulată de către inculpatul Cihodaru) "privind prima înregistrare a imobilelor" "cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x/UAT Iaşi având proprietarii (…) A., F., bun comun (…)."

Astfel, Curtea a constata că în conţinutul încheierii se reţine în mod expres că "nu există piedici la înscriere".

Potrivit art. 47 alin. (1) din Lg. nr. 7/1996, "Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere (…)".

Alin. (1) lit. c) al art. 48 din acelaşi act normativ prevede că în situaţia în care registratorul admite cererea, dispune intabularea prin încheiere, dacă înscrisul în baza căruia se face prezenta operaţiune individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz.

În speţă, inculpatul A. a prezentat, în probarea dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008 şi actele de vindere-cumpărare autentificate prin încheierile nr. 1319 din data de 14.04.1932 şi nr. 715 din data de 20.03.1940 ale Tribunalului Iaşi. La acestea a ataşat şi documentaţia cadastrală şi raportul de expertiză judiciară evidenţiate în cele ce preced.

A apreciat că, având în vedere menţiunile din registru, în sensul că terenul care a făcut obiectul vânzării fusese ipotecat în anul 1942, precizarea făcută în raportul de expertiză extrajudiciară în sensul că sunt aplicabile prevederile ordonanţei nr. 27/18.05.1945, dar şi aspectul că la data formulării prezentei cereri se afla pe rolul Judecătoriei Iaşi o cerere a sa având ca obiect revendicarea aceleiaşi suprafeţe, motivat tocmai de faptul că fusese trecut în proprietatea statului (în mod abuziv, conform susţinerilor proprii), aspectul că vânzătorii drepturilor succesorale nu i-au transmis şi posesia cu privire bunul astfel dobândit, inculpatul cunoştea fără nicio îndoială că nu este proprietarul suprafeţei a cărei intabulare o solicită. Or, el a omis cu bună ştiinţă să aducă la cunoştinţa serviciului de carte funciară toate aceste aspecte. Dimpotrivă, a solicitat şi obţinut efectuarea unei documentaţii cadastrale şi a unui raport de expertiză topografică în care nu se fac menţiuni privitoare la actele de vânzare-cumpărare la care se face trimitere în actele de vindere-cumpărare autentificate prin încheierile nr. 1319/14.04.1932 şi nr. 715/20.03.1940 ale Tribunalului Iaşi şi nici, în mod explicit, la regimul juridic actual al terenului, cu atât mai mult cu cât măsurătorile s-au efectuat în perimetrul Staţiunii. Aceste înscrisuri au fost avute în vedere de către inculpatul-registrator de carte funciară H., care, fără o analiză riguroasă a lor (încălcându-şi astfel din culpă atribuţiile de serviciu), a pronunţat încheierea de intabulare.

Totodată, Curtea a mai arătat că, în raportul privind controlul efectuat la OCPI Iaşi nr. x, se consemnează că "Din verificările efectuate rezultă faptul că imobilul în cauză face obiectul Legii 45/2009 (terenul se află în proprietatea ASAS, fiind un teren inalienabil şi insesizabil). Acest imobil a fost individualizat printr-o documentaţie de delimitare recepţionată de OCPI Iaşi cu nr. x/02.12.2009. Această documentaţie de delimitare, anexa Legii 45/2009, precum şi documentaţia cadastrală în cauză sunt întocmite de către aceeaşi persoană juridică autorizată (SC Agenţia de Cadastru şi Topografie SRL), ceea ce elimină ipoteza necunoaşterii faptului că există deja un proprietar al imobilului în cauză."

În acord cu susţinerile inculpatului, Curtea a constatat că cererea de înscriere în cartea funciară a terenurilor din lotul C. a fost însoţită, formal, de actele impuse de dispoziţiile legale în acest sens. Astfel, au fost anexate acesteia două acte translative de proprietate ale vânzătorilor, din anii 1932 şi 1940, precum şi documentele arătate anterior.

Într-adevăr, nu se poate susţine că formularea unei cereri de înscriere în cartea funciară a unui imobil, chiar dacă neîntemeiată, se circumscrie, prin ea însăşi, vreunei infracţiuni, însă Curtea a arătat că în speţă inculpatul a depus în sprijinul pretinsului său drept de proprietate (pe care, la acel moment, nu îl avea, aspect pe care îl cunoştea) o serie de înscrisuri (întocmite mediat) în care, cu ştiinţă, a omis să insereze o serie de elemente care, dacă ar fi fost relevate, ar fi condus la o soluţie contrară celei adoptate de inculpatul registrator. Dimpotrivă, chiar dacă în conţinutul lor nu au fost înscrise menţiuni false, o parte din aspectele inserate au fost de natură a crea celui din urmă (deşi cu uşurinţă şi în mod nejustificat) convingerea că este proprietarul, dar şi posesorul terenului.

În opinia primei instanţe, dacă inculpatul A. ar fi fost de bună credinţă, astfel cum susţine, ar fi trebuit ca, ulterior rămânerii definitive a hotărârii civile prin care s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că nu este proprietarul terenului lot C. să efectueze, împreună cu inculpatul D., în patrimoniul căruia transferase între timp dreptul de proprietate cu privire la bun, şi care cunoştea situaţia sa juridică, demersurile necesare restabilirii situaţiei anterioare, ceea ce însă nu a făcut.

Coroborând aspectele mai sus expuse, Curtea a concluzionat că inculpatul A., cu ştiinţă, concomitent cu introducerea cererii, l-a sprijinit, prin înscrisurile depuse, pe inculpatul H. să emită, prin încălcarea din culpă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, o încheiere de înscriere în cartea funciară, pe numele său şi al soţiei, a suprafeţei de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi, aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Staţiunii, activitate circumscrisă elementului material al laturii obiective a infracţiunii de participaţie improprie, în forma complicităţii, la comiterea, de către acesta din urmă, a celei de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1), (2) vechiul C. pen.

Curtea a reţinut, însă, că nu este însă dată forma ei continuată, reglementată de art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., în condiţiile în care activitatea sa ilicită circumscrisă ajutorului dat inculpatului Maftei, chiar dacă a constat în depunerea mai multor înscrisuri, a avut loc la un singur moment, cel al înregistrării cererii de intabulare.

Prin decizia nr. 405 din data de 15.06.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea constituţională a statuat că "dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii."

În dezacord cu susţinerile inculpatului, Curtea a observat că această decizie (aplicabilă în mod direct în lipsa unor modificări legislative ale textului vizat) nu a dezincriminat infracţiunea de abuz în serviciu, ea fiind una interpretativă, clarificând înţelesul juridic al sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos", în sensul că, pentru ca fapta să constituie infracţiune, această îndeplinire defectuoasă poate privi doar încălcarea unor dispoziţii ale legii (lege organică/ordinară, ordonanţe/ordonanţe de urgenţă ale guvernului) şi nu ale unor acte normative inferioare ori atribuţii incluse în fişa postului.

Aşadar, instanţa de fond a arătat că se justifică analiza efectuată în precedent relativ la existenţa infracţiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în limitele stabilite de Curtea Constituţională, deci raportat exclusiv la prevederile din Legea nr. 7/1996 pretins încălcate reţinute în actul de sesizare a instanţei.

În consecinţă, în ce priveşte alte acte normative subsecvente, printre care Ordinul ANCPI nr. 633/13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi atribuţiile stipulate în fişa postului, Curtea nu a făcut nicio referire la încălcări ale acestora.

Raportat la cele mai sus analizate, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., în infracţiunea de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen.

Curtea a constatat că la comiterea faptei şi-au dat concursul două persoane, respectiv inculpaţii A., care a solicitat intabularea terenului în cartea funciară, şi H., care a întocmit, în virtutea calităţii pe care o avea la acel moment, actele necesare în acest sens. Aşa fiind, în sarcina celor doi nu a putut fi reţinută circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen. (săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună).

De asemenea, Curtea a menţionat că în anul 2010 valoarea de circulaţie a întregii suprafeţe de teren aparţinând lotului C. (incluzând valoare plantaţie viţă de vie, valoare arabil, valoare DE şi alei, valoare curţi construcţii, valoare livadă, valoare fâneţe, valoare păşune, valoare pădure) depăşea, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert UU., 2.000.000 RON, atrăgând astfel incidenţa prevederilor art. 2481 vechiul C. pen. (dar şi forma calificată a abuzului în serviciu în actuala reglementare).

Constatând întrunite în persoana inculpatului A., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective (fapta fiind comisă cu intenţie directă, el prevăzând şi urmărind obţinerea înscrierii în cartea funciară a unui bun cu privire la care nu avea un drept valabil de proprietate), elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., Curtea a dispune condamnarea sa.

D. spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în aceea că a transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestora, dreptul de proprietate asupra imobilelor intabulate în cărţile funciare ale localităţii Iaşi cu numerele x (lotul C.) şi (număr cadastral x- Lotul I din terenul Butnaru), din patrimoniul său şi al inculpatei F. în cel al inculpatului D. (unchi), operaţiune derulată de cei doi în conivenţă cu acesta şi cu notarul public inculpata I. ce a achiesat la întocmirea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor pe care, în speţă, aceştia nu le deţineau (cu referire la primul dintre cele două imobile).

Relativ la această infracţiune, Curtea a observat că i se impută inculpatului două transferuri de bunuri obţinute în mod ilicit, ambele efectuate prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 de către BNP I., donatar fiind inculpatul D., unchiul acestuia.

Este real că terenurile au fost tranzacţionate prin acelaşi înscris, dar, având în vedere circumstanţele diferite prin care s-a obţinut/confirmat un drept de proprietate al donatorilor cu privire la suprafeţele înstrăinate, Curtea a reţinut că, în fiecare dintre cele două situaţii, a intervenit o manifestare distinctă de voinţă a celor implicaţi în prezenta acţiune.

Primul dintre transferuri vizează Lotul I, compus din suprafaţa de 54.980 mp teren obţinut în baza sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi, ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x.

Argumentele expuse la pct. B relativ la vânzarea Lotului II către inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi sunt valabile şi cât priveşte prezenta înstrăinare, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru existenţa infracţiunii.

Prin urmare, în condiţiile în care bunul supus transferului nu provine din comiterea vreunei infracţiuni, Curtea nu a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea acestei infracţiuni de spălare de bani, activitatea de înstrăinare a prezentei suprafeţe de teren dobândită prin hotărâre judecătorească nefiind prevăzută de legea penală.

Al doilea transfer de proprietate are ca obiect suprafaţa de 480.805 mp teren, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C., autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008 (V4/471-473) cu privire la care inculpatul a invocat un drept de proprietate, imobil intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi cu numărul x prin încheierea nr. 87364/28.10.2010 (V3/017).

Cu referire la această operaţiune, Curtea a făcut trimitere la argumentele expuse la punctul C, privitoare la caracterul nelegal al înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate relativ la respectivul bun, pe numele inculpatului şi a soţiei sale, F..

Ulterior, însă înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 17081 din data de 19.10.2011 a Judecătoriei Iaşi, inculpaţii A. şi F. au transferat dreptul de proprietate (pe care, în realitate, nu îl deţineau) asupra imobilului în cauză în patrimoniul inculpatului D. (unchiul celui dintâi, văduv, fără copii).

În acest sens, a fost încheiat, de către inculpata I., contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 (V3/088-099).

Aşadar, în cazul imobilului teren aferent lotului C., deşi cunoştea că în realitate nu deţine un drept de proprietate valabil, ci unul dobândit ca urmare a comiterii infracţiunii de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (cu trimitere la inculpatul H., care a comis, din culpă, fapta de neglijenţă în serviciu), l-a transferat în patrimoniul inculpatului D., în scopul ascunderii originii sale ilicite.

În latura subiectivă a cauzei, Curtea a constatat, contrar celor susţinute de inculpat, că acesta a căutat să ascundă provenienţa ilicită a bunului prin transferul dreptului de proprietate în patrimoniul inculpatului D.. Astfel, faptul că în aceleaşi împrejurări, dar şi ulterior, a mai efectuat astfel de transferuri şi cu privire la alte terenuri a constituit o circumstanţă favorizantă, conferindu-i posibilitatea unei justificări a prezentei acţiuni de scoatere din patrimoniul propriu a unui bun despre care cunoştea că aparţinea, la acel moment, domeniului public, deci era neînstrăinabil. Nici aspectul că operaţiunile au fost efectuate în condiţii de publicitate nu poate conduce la o concluzie contrară, în condiţiile în care nu se putea proceda altfel, întrucât legea prevede în mod obligatoriu ca, pentru a produce efectele juridice urmărite, actele de donaţie având ca obiect bunuri imobile (terenuri) să fie întocmite în formă autentică (cerinţă impusă ad validitatem).

În opinia instanţei de fond, dacă într-adevăr ar fi fost de bună-credinţă, ar fi păstrat bunul în proprietatea sa, cel puţin până la soluţionarea definitivă a acţiunii în revendicare aflată la acel moment pe rolul instanţelor civile ieşene, urmând ca apoi să procedeze în consecinţă.

Prin urmare, Curtea a constatat că elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, în referire la suprafaţa de teren care a aparţinut familiei C. şi intabulată în mod nelegal în cartea funciară, sunt date în cauză (atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, respectiv intenţia), în condiţiile în care inculpatul Cihodaru a cunoscut că ea provine din săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie, sub forma instigării, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (şi nu din cea de înşelăciune, cum s-a reţinut în rechizitoriu), donaţia fiind făcută în scopul ascunderii originii ilicite a bunului. Aşa fiind, urmează ca acesta să răspundă penal pentru fapta comisă.

Prin urmare, raportat la situaţia de fapt şi la soluţiile ce urmează a le pronunţa sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani, Curtea, în aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului din infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., în două infracţiuni de spălare de bani, câte una pentru fiecare dintre bunurile care au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate prin contractul de donaţie, astfel:

- în infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la Lotul I - Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), şi

- în infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la lotul C.). În acest ultim caz, curtea a avut în vedere că suprafaţa de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi a intrat în patrimoniul inculpaţilor Cihodaru pe căi ilicite, în modalitatea reţinută în cazul inculpatului H., contribuţia celor dintâi fiind cea de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

În sarcina sa, relativ la ambele infracţiuni, s-a reţinut şi circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., având în vedere că în activitatea ilicită supusă analizei au fost implicaţi concomitent atât inculpatul, cât şi inculpaţii D., F. şi I..

Date fiind cele mai sus reţinute relativ la existenţa faptelor şi la vinovăţia inculpatului, Curtea, în temeiul art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Constatând că fapta există, prezintă pericol social şi a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege pentru existenţa ei ca infracţiune, în aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a procedat la condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (lotul C.).

E. complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a sprijinit, prin semnarea declaraţiei de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificată sub nr. x/12.12.2006, prin care inculpaţii E. (cedent-vânzător) şi A. (cesionar) au hotărât rezoluţiunea contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, returnarea preţului şi repunerea în situaţia anterioară, fiind invocat ca motiv faptul că prestaţiile reciproce nu au fost îndeplinite, ce a fost antedatată 31.10.2011 de inculpata I. (actul notarial şi încheierea de autentificare fiind întocmite/semnate la 01.03.2012). Operaţiunea a fost necesară în scopul de a da aparenţă de legalitate cesiunii de drepturi ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală de 182.070 mp la care avea vocaţie) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care, de asemenea, notarul public în cauză a indicat data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011, deşi actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea/cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele lui E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

Prin această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON, reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi nr. 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte, vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv.

şi

F. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe inculpata I. să antedateze cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii data întocmirii declaraţiei de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificată sub nr. x/12.12.2006, prin care numiţii E. (cedent-vânzător) şi A. (cesionar) au hotărât rezoluţiunea contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, returnarea preţului şi repunerea în situaţia anterioară, fiind invocat ca motiv faptul că prestaţiile reciproce nu au fost îndeplinite, ca fiind y/31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, activitate infracţională derulată la instigarea părţilor semnatare şi în scopul de a da aparenţă de legalitate cesiunii de drepturi ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR.

Expunând pe larg situaţia de fapt aferentă, Curtea a observat că prin contractul de cesiune autentificat prin încheierea nr. 2489/12.12.2006 (V12/553-555) încheiat de către BNP U., inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului A. (cesionar-cumpărător) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 17,207 ha (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie, de 18,207 ha) şi 28,1930 ha.

Ulterior, a fost emis pe numele cedentului (E.) titlul de proprietate nr. x din data de 03.11.2011 (V12/636-637).

În aceste condiţii, atunci când la începutul anului 2012 soţii Cihodaru au decis să transfere formal bunurile imobile pe care le deţineau în coproprietate în patrimoniul inculpatului D., au constatat că imobilul în cauză figurează încă în proprietatea inculpatului E..

Pentru a evita plata de către acesta din urmă a impozitului aferent operaţiunii de vânzare a imobilului către soţii Cihodaru, împreună cu inculpaţii E. şi J. (în calitate de mandatar al inculpatului D.), A. a determinat-o pe inculpata I. să achieseze la întocmirea în fals, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, a următoarelor acte autentice:

a) declaraţia de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006 (V12/547), menţionând în fals numărul şi data autentificării ca fiind y/31.10.2011, deşi documentul a fost creat la data de 15.02.2012 (ulterior emiterii titlului de proprietate numărul x/03.11.2011), fiind modificat ultima dată de la data de 01.03.2012, înscris în care, fără acordul inculpatei F., a atestat nereal la instigarea celor doi faptul că aceştia au decis rezoluţiunea respectivului contract de cesiune de creanţă şi ar fi procedat la returnarea preţului şi repunerea în situaţia anterioară, motivat de faptul că prestaţiile reciproce nu ar fi fost îndeplinite;

b) contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale nr. x în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat, la instigarea celor 2 semnatari (direct) şi a inculpatului D. (mediat, prin intermediul numitei J. ce l-a reprezentat în operaţiune, la cererea sa) data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la data de 01.03.2012.

La această din urmă dată, vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era însă posibilă, întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele lui E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

În acest context, părţile contractante ar fi trebuit să achite statului (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp), pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha, un impozit de 226.489,40 RON, în timp ce cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale era scutită de la plata unui astfel de impozit.

În aceleaşi circumstanţe a fost întocmită şi o procură generală (V30/004) prin care inculpatul E., în calitate de proprietar al cotei indivize de 1 ha din terenul în suprafaţa de 18,2070 ha (vizată de titlul de proprietate numărul x/03.11.2011), i-a împuternicit pe inculpata J. şi pe numiţii WW. şi XX. să-l reprezinte în faţa organelor competente în tot ceea ce priveşte administrarea terenului în cauză, înscris la care inculpata I., la instigarea mandantului, a menţionat în fals numărul şi data autentificării ca fiind z/31.10.2011, deşi actul a fost întocmit la data de 01.03.2012.

Curtea a constatat că, din analiza contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006 de către notarul public U. din cadrul BNPA I. şi U. reiese că preţul stabilit de părţi este de 210.000 euro. Din această sumă, la data încheierii actului au fost achitaţi 10.000 euro, diferenţa urmând a fi plătită în mod egal, în două momente diferire: cel al punerii în posesie pentru terenurile care fac obiectul contractului şi cel al emiterii titlului de proprietate.

Nu există în contract nicio stipulaţiune în legătură cu persoana căruia i-ar incumba, în viitor, plata cheltuielilor impuse de dobândirea în patrimoniul cesionarului a bunurilor care se vor proba ca făcând parte din universalitatea astfel transmisă.

În acest context, Curtea a reţinut că obligaţia de plată a taxelor fiscale în caz de rezoluţiune a contractului de cesiune creanţă din anul 2006, de încheiere a unui nou contract de cesiune drepturi succesorale ori de vânzare-cumpărare a terenurilor astfel cedate, în condiţiile eliberării unui titlu de proprietate, se stabilea în conformitate cu dispoziţiile normative care reglementează astfel de operaţiuni cu caracter patrimonial (referiri în acest sens fiind făcute în cazul inculpatului D.). Aşadar, nu s-a reţinut de prima instanţă că, procedând în modalitatea arătată, cei implicaţi în ansamblul ilicit au urmărit să-l exonereze exclusiv pe inculpatul E. de plata acestor obligaţii băneşti către stat. Aşa fiind, se poate reţine, cu caracter rezonabil, în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii A., E. şi J., ca formă de participaţie la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpata I., pe cea a instigării.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15.06.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, s-a constatat că "dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Raportat la situaţia de fapt aici expusă, Curtea a constatat că, în vederea obţinerii rezultatului socialmente periculos urmărit prin succesiunea de acte încheiate în fals în calitate de notar public, inculpata I. a încălcat prevederile art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., care reglementează infracţiunea de fals intelectual, atestând, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, împrejurări necorespunzătoare adevărului. Aşadar, această cerinţă impusă de lege (cu trimitere la decizia Curţii Constituţionale) pentru existenţa infracţiunii este dată în speţă.

Însă, Curtea a reţinut că activitatea ilicită a inculpatului A., descrisă mai sus, se circumscrie, în ambele cazuri (E şi F), elementului material al laturii obiective a infracţiunilor de instigare (şi nu exclusiv de complicitate, în condiţiile în care el a determinat-o pe inculpata I. să procedeze în modalitatea imputată, chiar dacă ulterior semnarea actului de rezoluţiune se circumscrie sferei celei dintâi) la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. (sens în care, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., se va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei) şi de instigare la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

A constat că, în ansamblul ilicit au fost implicate în mod concomitent mai mult de 3 persoane, fiind astfel aplicabile prevederile art. 75 lit. a) vechiul C. pen., relativ la ambele infracţiuni.

A observat că, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute la punctul E din complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în cea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 141/2005. Or, această cerere nu a fost reţinută.

Potrivit acestui din urmă text de lege, constituie, printre altele, infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi fapta de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Subiectul activ nemijlocit al infracţiunilor de evaziune fiscală este, de regulă, calificat (circumstanţiat) şi este un contribuabil sau debitor cărora le incumbă anumite obligaţii fiscale fata de stat. Termenul de "contribuabil" este definit chiar în cuprinsul legii, art. 2 lit. b) si desemnează "orice persoana fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat".

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 vechiul C. pen., constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează (printre altele) o pagubă patrimoniului unui organ sau unei instituţii de stat.

În prezent, abuzul în serviciu (deopotrivă contra intereselor publice sau contra intereselor persoanelor) este reglementat de prevederile art. 297 alin. (1) C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu comisă de către inculpata I. relativ la cazul E. s-a realizat prin îndeplinirea defectuoasă a unor acte care intrau în atribuţiile sale, încălcând cu intenţie dispoziţiile art. 289 alin. (1) vechiul C. pen.

Astfel, în opinia instanţei de fond, pentru a eluda dispoziţiile legale în materia taxelor şi impozitelor datorate statului în cazul încheierii unor contracte translative de proprietate succesive, iniţial între inculpatul E. şi inculpaţii Cihodaru, şi apoi între aceştia şi inculpatul D., după cum de fapt s-a urmărit ca finalitate, inculpata a întocmit în prealabil declaraţia de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006 (V12/547) (fără acordul soţiei acestuia, inculpata F., deşi dispunea cu privire la drepturi reale imobiliare, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 36/1995), prin care a atestat nereal că cei acolo implicaţi au decis rezoluţiunea respectivului contract.

În aceleaşi împrejurări, a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale (nr. x), prin care inculpatul E. a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat de J., în calitate de mandatar) aceleaşi drepturi succesorale vizate în actul rezolvit anterior.

Pentru a putea fi însă obţinut rezultatul urmărit, a fost necesară, cu caracter determinant, menţionarea unor date de încheiere a respectivelor acte notariale neconforme cu realitatea.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că în speţă nu este vorba doar despre o nedeclarare, de către inculpaţii A., D. E. şi J., a valorii reale de înstrăinare a bunului, deci de o ascundere a sursei impozabile sau taxabile, cum este în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, ci şi de atestarea în fals, de către inculpata notar public I., a unor operaţiuni juridice (rezoluţiune contract de cesiune creanţă, încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, acte pentru a căror valabilitate se impunea cu necesitate falsa lor datare, întrucât urmare a emiterii titlului de proprietate nu mai putea fi în mod valabil încheiate). Or, acestea din urmă nu reprezintă manifestări neviciate ale voinţei părţilor, ci constituie expresia unor soluţii fictive pentru eludarea taxelor pe care le-ar fi datorat în condiţiile în care actele întocmite ar fi exprimat situaţia reală de la acel moment. Aşadar, Curtea a apreciat că şi în situaţia în care prin dispoziţia de trimitere în judecată nu i se impută inculpatei, în mod distinct şi cu trimitere la un text normativ determinat, aceste încălcări ale legii, ele rezultă din descrierea situaţiei de fapt şi din sesizarea instanţei pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual (infracţiune mijloc) în legătură cu cea de abuz în serviciu (infracţiune scop), împrejurare în care curtea le-a avut în vedere la analiza solicitării de schimbare încadrare juridică

Rezultatul concret al faptei comise de inculpata notar public prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare adevărului a constat, pe de o parte, în obţinerea, pentru inculpaţii implicaţi în tranzacţie, a unui avantaj patrimonial (astfel cum impun dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, distinct de norma penală care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu), iar pe de altă parte în prejudicierea statului cu suma de bani reprezentând impozitul datorat de părţile contractante urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că inculpata I. a acţionat cu intenţie indirectă şi, deşi nu a urmărit, a acceptat rezultatul faptei sale, în sensul că, autentificând înscrisurile în modalitatea la care s-a făcut referire, va cauza o vătămare intereselor legale ale statului.

Concluzionând, Curtea a reţinut că, chiar dacă prin întocmirea în fals a actelor notariale, scopul urmărit a fost acela de a eluda dispoziţiile normative fiscale şi implicit neplata către stat a taxelor fiscale aferente tranzacţiei, având în vedere cele anterior arătate, dată fiind calitatea avută la acel moment de inculpata notar public I. şi procedând la o analiză comparativă a elementelor constitutive ale celor două infracţiuni, încadrarea juridică a faptei comise de aceasta este de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi nu de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 141/2005.

Pe cale de consecinţă, prima instanţa a constatat că întrucât cunoştea calitatea deţinută de inculpata notar public la momentul comiterii faptei, încadrarea juridică a infracţiunii imputate inculpatului A. este cea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., şi nu de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 141/2005.

Curtea a reţinut că activitatea inculpatului, astfel cum rezultă din probele administrate, a fost una complexă, constând atât în determinarea, cu intenţie, a inculpatei I. la încălcarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în sprijinirea ei (concomitentă şi cu aceeaşi formă de vinovăţie) în activitatea ilicită desfăşurată, prin semnarea actului de rezoluţiune a contractului de cesiune de creanţă încheiat în anul 2006. Având însă în vedere doctrina în materie în cazul participaţiei penale, potrivit căreia forma mai gravă (intenţia) o absoarbe pe cea mai uşoară (complicitatea), în sarcina sa se va reţine, relativ la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, exclusiv instigarea.

Conchizând, Curtea a constatat că atât fapta de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cât şi cea de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, imputate inculpatului A., există în materialitatea lor şi au fost comise de acesta cu intenţie, fiecare prezentând totodată gradul de pericol social al unei infracţiuni. În acest context, a procedat la condamnarea sa.

2. Inculpata F..

Curtea de Apel a reţinut, în sarcina acesteia comiterea unui număr de 3 infracţiuni, astfel:

A. înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a indus şi menţinut în eroare, împreună cu inculpatul A. şi având sprijinul fraudulos al inculpatului G. (ce i-a reprezentat în operaţiuni şi în acţiunile judiciare în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi) pe:

a) magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi, în care, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (rămasă definitivă prin neapelare), Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie a inculpaţilor suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x ce a aparţinut defunctului V. (în dreptul cărora inculpaţii s-au subrogat în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/20.01.2005 încheiat cu numiţii W., X. şi Y.) şi, respectiv,

b) reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au admis, prin încheierea nr. 16212/22.03.2007, intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă nr. 12721/2006) în favoarea sa şi a soţului ei în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în condiţiile în care, anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, cei doi soţi şi-au valorificat drepturile pe cale administrativă obţinând, în baza hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, numerele 1692/785/A/1992 şi 134/04.06.2005, pe numele celor trei moştenitori ai defunctului V., punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 10,5 ha (cea vizată de cesiune) în perimetrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, imobil ce a fost transferat (integral) în patrimoniul soţilor Cihodaru.

Prin această modalitate, Statul Român (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti") a fost prejudiciat cu suma de 2.977.863,48 EUR (valoarea de piaţă a terenului estimată la un preţ unitar de 40,97 EUR/mp).

În primul rând, Curtea a observat, din analiza situaţiei de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei, că inculpata este acuzată pentru comiterea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a două acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.

Primul dintre acestea (punctul a) se referă la inducerea în eroare, de către inculpată, împreună cu inculpatul A. şi având concursul fraudulos al inculpatului G., a magistraţilor învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi.

În acest dosar, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006, definitivă prin neapelare, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii W., Y. şi X. prin mandatar A., iar Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase acestora în deplina proprietate şi liniştita posesie suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x ce a aparţinut defunctului V..

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţii anterior menţionaţi la data de 05.08.2005, fiind însoţită de o serie de acte în susţinerea ei.

Prin înscrisul depus la data de 26.09.2005, reclamanţii, "reprezentaţi prin mandatar A.", au solicitat amânarea judecăţii cauzei, în vederea angajării unui apărător.

Conform împuternicirii avocaţiale aflate la fila x ds. u.p., reclamanţi au împuternicit în cauză, în calitate de avocat, pe inculpatul G., care a formulat cereri de probe şi a pus concluzii pe fondul cauzei.

Din analiza înscrisurilor la care s-a făcut mai sus trimitere, dar şi a celorlalte acte din dosarul civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi, Curtea a apreciat că nu rezultă implicarea, în vreo modalitate, a inculpatei F. în iniţierea ori desfăşurarea procesului în această cauză, în ce priveşte pretinsa inducere în eroare a instanţei relativ la dreptul de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul acţiunii în revendicare, pentru a se putea reţine existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune.

În plus, prima instanţă a reţinut că acuzarea nu a făcut nicio dovadă că inculpata a avut cunoştinţă despre demersurile cu caracter ilicit făcute de soţul ei, inculpatul A., finalizate prin pronunţarea sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi sau că l-ar fi susţinut pe acesta în vreo modalitate ce s-ar putea circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Aşa fiind, Curtea a constatat că acest act material imputat inculpatei, nu există în însăşi materialitatea sa.

Relativ la cel de-al doilea act material (punctul b), instanţa de fond a arătat că i se impută inculpatei inducerea în eroare a reprezentanţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, care, prin încheierea nr. 16212/22.03.2007, au admis intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă nr. 12721/2006) în favoarea sa şi a soţului în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x.

După rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi, la data de 22.03.2007 inculpatul A., prin intermediul S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (unde era acţionar), a formulat cerere de înscriere în cartea funciară a municipiului Iaşi a suprafeţei de teren obţinută prin aceasta de reclamanţii Butnaru, însoţită de o serie de înscrisuri, printre care contractul de vânzare-cumpărare de drepturi autentificat sub nr. x din data de 20.01.2005 la BNP Z. şi planul de amplasament al imobilului. Cererea a fost înregistrată la OCPI Iaşi sub nr. x din aceeaşi dată.

Curtea a observat că singurul act existent la dosarul format la OCPI Iaşi şi semnat de către inculpata F. îl constituie înscrisul intitulat "Declaraţie", autentificat sub nr. x/22.03.2007 la BNP I. . Prin acest înscris, inculpata şi-a exprimat în mod expres consimţământul că este de acord cu intabularea suprafeţei de 72.684 mp teren din suprafaţa totală de 105.000 mp situat în extravilanul municipiului Iaşi, zona Copou.

În opinia primei instanţe, din această ultimă probă administrată, rezultă că inculpata a cunoscut despre acţiunile efectuate de inculpatul A. în vederea înscrierii respectivei suprafeţe în cartea funciară, astfel că acest act material poate fi reţinut în sarcina sa.

Cu aceleaşi argumente avute în vedere şi în cazul inculpatului A., Curtea a constatat că această faptă imputată ei (punctul b) nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, a arătat că nu se poate reţine în cauză aplicabilitatea circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., în condiţiile în care, cu privire la acest ultim act material, nu este dată implicarea, sub nicio formă, a inculpatului G. în ansamblul faptic supus analizei.

Totodată, a apreciat că se impune, în aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul înlăturării formei calificate prevăzute la alin. (2) al art. 215 vechiul C. pen.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatei F. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (5) vechiul C. pen. (în forma sa simplă), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

B. spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în aceea că a transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestora, dreptul de proprietate asupra imobilelor intabulate în cărţile funciare ale localităţii Iaşi numerele x şi (număr cadastral x- Lotul I) în condiţiile descrise mai sus, din patrimoniul său şi al inculpatului A. în cel al inculpatului D. (unchi), operaţiune derulată de cei doi în conivenţă cu acesta şi cu notarul public I. ce a achiesat la întocmirea contractului de donaţie autentificat prin încheierea numărul 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 al 1 Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei numărul 710/C/1995, ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor pe care, în speţă, aceştia nu le deţineau (cu referire la primul dintre cele două imobile).

Din cele expuse, Curtea a constatat că i se impută inculpatei două transferuri de bunuri obţinute în mod ilicit, ambele efectuate prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 de către BNP I., donatar fiind D., unchiul inculpatului A..

A reţinut că, într-adevăr terenurile au fost tranzacţionate prin acelaşi înscris, dar, având în vedere circumstanţele diferite prin care s-a obţinut/confirmat un drept de proprietate al donatorilor cu privire la suprafeţele înstrăinate, însă, în fiecare dintre cele două situaţii, a intervenit o manifestare distinctă de voinţă a celor implicaţi în prezenta acţiune.

Primul dintre transferuri vizează Lotul I, compus din suprafaţa de 54.980 mp teren obţinut în baza sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi, ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x.

Cu privire la acuzaţia adusă inculpatei, Curtea a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii W., Y. şi X. prin mandatar A., iar Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase acestora în deplina proprietate şi liniştita posesie suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x ce a aparţinut defunctului V..

Prin încheierea nr. 16212 din data de 26.03.2007 (V9/453-454), inculpatul H. (în calitate de registrator) a dispus intabularea imobilului în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în proprietatea inculpaţilor A. şi F..

Ulterior, cei doi inculpaţi au procedat iniţial la dezmembrarea suprafeţei în cauză în două loturi, respectiv: Lotul I, compus din suprafaţa de 54.980 mp, ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x şi Lotul II, compus din suprafaţa de 17.704 mp ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x.

Argumentele expuse relativ la vânzarea Lotului II în cazul inculpatului A. sunt valabile şi cât priveşte prezenta înstrăinare, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru existenţa infracţiunii.

Prin urmare, Curtea nu a reţinut în sarcina inculpatei comiterea acestui act material al infracţiunii de spălare de bani, activitatea de înstrăinare a prezentei suprafeţe de teren dobândită prin hotărâre judecătorească nefiind prevăzută de legea penală.

Al doilea transfer de proprietate efectuat de inculpată are ca obiect suprafaţa de 480.805 mp teren, imobil intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi cu numărul x prin încheierea nr. 87364/28.10.2010 (V3/017).

Cât priveşte acest imobil, Curtea a observat că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C., autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008, redactat de avocat LL., numiţii MM. (fiu), NN. şi OO. (nepoate după fiică) au procedat la vânzarea, către inculpatul A., "a tuturor drepturilor prezente şi viitoare ce li se cuvin în calitate de moştenitori ai defunctei PP.", preţul contractului fiind de 500.000 euro. În acelaşi înscris se menţionează în mod expres că vânzătorii nu posedă niciun act de proprietate asupra imobilelor ce compun masa succesorală.

Instanţa de fond a constatat că în cuprinsul acestui înscris nu se face nicio referire la inculpata F..

Ulterior, în perioada 12.12.2008 - 01.04.2010, inculpatul A. a introdus, la Judecătoria Iaşi, un număr total de 10 acţiuni judiciare având acelaşi obiect, respectiv revendicarea imobilelor vizate de contractul de cesiune de drepturi succesorale.

Printre acestea, se include şi cea depusă la data de 09.03.2009 de către avocata QQ., completată şi restrânsă ulterior, pentru reclamanţii MM., NN. şi OO., pârâtă fiind Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticolă Iaşi, şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009

Prin această cerere s-a solicitat instanţei să dispună "obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită folosinţă suprafaţa de 42,0695 ha teren" aflat fără drept în proprietatea pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 17081 din data de 19.10.2011, Judecătoria Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat S.C. P..V.V.I. să lase acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa totală de 42,0594 ha teren (identificată conform raportului de expertiză efectuat de RR.), motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a suprafeţei în temeiul unui titlu valabil şi nici că ar aparţine domeniului public.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel, admis prin decizia civilă nr. 129 din data de 22.02.2012 a Tribunalului Iaşi, care a reţinut că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului în litigiu, întrucât prin Ordonanţa numărul 27/18.05.1945 autorii reclamanţilor au ipotecat moşia în suprafaţa de circa 60 ha teren, iar la data de 28.05.1952 Banca de Stat, constatând că nu a fost achitat creditul acordat, a preluat imobilele din folosinţa debitorului PP..

Hotărârea a fost menţinută ulterior (integral) prin decizia civilă nr. 342 din data de 13.03.2013 a Curţii de Apel Iaşi.

Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă şi în apel, reclamanţii au fost asistaţi/reprezentaţi de către avocat SS., iar în calea de atac a recursului, de către avocat QQ.. Contractul de asistenţă juridică relativ la avocat SS. a fost încheiat de către inculpatul A., în calitate de reprezentant ai moştenitorilor C. (V4/408), aceeaşi situaţie fiind şi în cazul avocatei QQ. (V4/413, 422-425).

Curtea a apreciat că din copiile actelor existente în dosarul civil x/2009 în care s-au pronunţat hotărârile de mai sus nu rezultă implicarea, sub nicio formă, a inculpatei F. în activitatea de judecată, prin depunere de înscrisuri, încheieri de contracte cu avocaţi, promovare căi de atac ori alte modalităţi.

Distinct de formularea de acţiuni judecătoreşti, inculpatul A. a luat decizia de a intabula terenul, în suprafaţă totală de 42,0594, în cartea funciară. În acest sens au fost efectuate documentaţia cadastrală şi un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, care nu conţin referiri la inculpată.

La data de 25.10.2010, inculpatul A., prin S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi, a formulat cerere de intabulare, pe numele său şi a soţiei sale F., a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi, neidentificat în vreo carte funciară (V3/25).

Însă, instanţa de fond a reţinut că nici cererea şi nici actele însoţitoare ori chitanţele de plată a unora dintre lucrările prealabile efectuate nu au fost semnate/achitate de inculpată şi nu conţin trimiteri la aceasta, din care să rezulte că ar fi cunoscut despre derularea prezentelor operaţiuni.

Aşadar, în opinia primei instanţe acuzarea nu a produs alte dovezi care să susţină ideea că inculpata a participat la activităţile premergătoare încheierii contractului de donaţie vizând bunul de mai sus, astfel cum au fost analizate în cele ce preced, ori că a cunoscut modalitatea efectuării lor şi scopul urmărit, astfel că a apreciat că aceasta nu a cunoscut interesul inculpatului în înstrăinarea lui, pentru a ascunde astfel modalitatea ilicită de dobândire.

Prin urmare, chiar dacă a semnat contractul de donaţie autentificat, în calitate de notar public, de către inculpata I. prin încheierea numărul 1771/15.09.2011, şi prin care suprafaţa aferentă lotului C. a fost transferată cu titlu gratuit în proprietatea inculpatului D., nu s-a probat că, procedând astfel, a urmărit sau acceptat ascunderea originii ilicite a bunului astfel înstrăinat.

Dată fiind situaţia de fapt mai sus expusă, Curtea a considerat că se impune, în aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata F. a fost trimisă în judecată, din infracţiunea (unică) de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. în două infracţiuni de spălare de bani, câte una pentru fiecare dintre bunurile care au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate prin contractul de donaţie, astfel:

- în infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la Lotul I - Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), şi

- în infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la lotul C.). În acest ultim caz, Curtea a avut în vedere că suprafaţa de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi a intrat în patrimoniul inculpaţilor Cihodaru pe căi ilicite, în modalitatea reţinută în cazul inculpatului H. (prin comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1), (2) vechiul C. pen., fapt care nu face posibilă raportarea la prevederile art. 17 lit. e) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care în care inculpatei nu i se impută comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu relativ la modalitatea de înscriere în cartea funciară a lotului C.).

Astfel, apreciind că în ansamblul ilicit au fost implicaţi (în aceleaşi împrejurări de timp şi loc) atât inculpaţii Cihodaru, cât şi inculpatul D. (neprezentând relevanţă aspectul că nu toţi au comis faptele cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa lor ca infracţiuni), Curtea a reţinut aplicabilitatea, şi în cazul inculpatei, a prevederilor art. 75 lit. a) vechiul C. pen. relativ la ambele infracţiuni.

Date fiind argumentele mai sus expuse, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata F. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la Lotul I - Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei F. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la lotul C.), întrucât nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţia).

C. spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 215 alin. (1), (2) şi 5 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în faptul de a fi transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi numărul (număr cadastral x - Lotul II) în condiţiile descrise mai sus, din patrimoniul său şi al inculpatului A. în cel al inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată în operaţiune de inculpatul A. (tatăl/socrul celor doi inculpaţi, asociat şi administrator al firmei în cauză, ce a acţionat în condiţiile erorii de fapt).

De asemenea, Curtea a apreciat referitor la inculpată că sunt valabile în totalitate considerentele expuse în cazul inculpatului A. relativ la comiterea aceleiaşi fapte, atât cu privire la încadrarea juridică, cât şi la condiţiile de existenţă a infracţiunii.

Aşa fiind, în temeiul art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei F. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. (relativ la suprafaţa de 17.704 mp teren lot Butnaru deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi), după o prealabilă schimbare, în aplicarea art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. Inculpatul G..

Curtea de Apel a reţinut, în sarcina acestuia comiterea unui singure infracţiuni, respectiv:

A. complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 215 al 1, alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a sprijinit (reprezentându-i în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi în operaţiuni şi în acţiuni judiciare) demersurile inculpaţilor A. şi F. de a-i induce şi menţine în eroare pe:

a) magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi în care, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (rămasă definitivă prin neapelare), Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplina proprietate şi liniştita posesie a inculpaţilor suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x ce a aparţinut defunctului V. (în dreptul cărora inculpaţii s-au subrogat în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub numărul x/20.01.2005 încheiat cu numiţii W., X. şi Y.), şi

b) reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au admis prin încheierea numărul 16212/22.03.2007 intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă nr. 12721/2006) în favoarea soţilor Cihodaru în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în condiţiile în care, anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, inculpaţii şi-au valorificat drepturile pe cale administrativă obţinând în baza hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi numerele 1692/785/A/1992 şi 134/04.06.2005, pe numele celor trei moştenitori ai defunctului V., punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 10,5 ha (cea vizată de cesiune) în perimetrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, imobil ce a fost transferat (integral) în patrimoniul soţilor Cihodaru, modalitate în care Statul Român (titular al dreptului de proprietate) a fost prejudiciat cu suma de 2.977.863,48 EUR (valoarea de piaţă a terenului estimată la un preţ unitar de 40,97 EUR/mp).

Din modalitatea de comitere a faptei astfel cum mai sus a fost reţinută, Curtea a constatat că, în realitate, i se impută inculpatului două acte materiale distincte ale infracţiunii de înşelăciune, săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în condiţiile art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

A susţinut inculpatul că activitatea pretins ilicită reţinută în sarcina sa realizează conţinutul constitutiv al unei infracţiuni unice, comisă în formă simplă şi nu continuată. Astfel, în speţă, statul român (în calitate de proprietar al terenului), şi nu instanţa de judecată ori OCPI, este unicul subiect pasiv principal al infracţiunii de înşelăciune. Aceste din urmă instituţii pot avea cel mult calitatea de subiecţi pasivi secundari, în condiţiile în care în patrimoniul lor nu s-a reţinut producerea unui prejudiciu material. Pe de altă parte, operaţiunea de intabulare în cartea funciară nu este susceptibilă, nici măcar în abstract, de a cauza un prejudiciu material, întrucât singurul efect astfel produs este opozabilitatea faţă de terţi a unui drept preexistent, nefiind constitutivă de drepturi.

Potrivit art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., "Infracţiunea este continuată atunci când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii continuate nu se impune şi nici nu se exclude ca subiectul pasiv să fie acelaşi oricâte acte materiale ale acesteia s-ar comite.

Or, raportat la cele imputate inculpatului prin actul de sesizare a instanţei, Curtea a apreciat că rezultă existenţa a două astfel de acte materiale distincte: de nedepunere la instanţa de judecată care a soluţionat acţiunea în revendicare a documentelor ce atestau obţinerea pe cale administrativă a titlului de proprietate relativ la terenul în litigiu şi utilizarea hotărârii pronunţate în acest dosar de instanţă în vederea intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel recunoscut. Dacă respectivele inacţiuni/acţiuni sunt sau nu producătoare de efecte juridice în sensul întrunirii, fiecare, a elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune urmează a se analiza ulterior, însă acest aspect nu prezintă nicio relevanţă cu privire la existenţa formei continuate a infracţiunii.

Aşadar, Curtea a supus atenţiei, în mod distinct, fiecare dintre cele două acte materiale.

Cu referire la primul dintre acestea (descris la punctul a), instanţa a reţinut că la data de 20.01.2005, inculpatul A. a încheiat cu numiţii W., X. şi Y., moştenitori ai defunctului V., antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din aceeaşi dată la BNP Z. (V9/08-09), având ca obiect "obligaţiile reciproce asumate de către părţi privind promisiunea de vindere, respectiv cumpărare a terenului în suprafaţă totală de 105.000 mp situat în Iaşi (…) aflat în administrare la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Ionescu Siseşti" - Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi, şi pentru care actualmente promitenţii - vânzători deţin acţiuni pentru 100.000 mp (…), iar pentru restul de 5.000 mp s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin cererile înregistrate la Primăria Iaşi şi Prefectura Iaşi sub nr. x/20.01.2005", indiferent dacă dreptul va fi reconstituit pe vechiul amplasament sau pe altul.

La aceeaşi dată, inculpatul A. a încheiat cu numiţii W., X. şi Y. şi contractul de vânzare-cumpărare de drepturi autentificat sub nr. x din aceeaşi dată la BNP Z. (V9/010-011).

În ambele contracte, inculpatul A. a fost reprezentat de inculpatul G..

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi sub nr. x/05.08.2005 (V9/140), în calitate de mandatar al reclamanţilor W., X. şi Y., inculpatul A. a chemat în judecată pârâta Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi pentru a fi obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp teren situat în Iaşi, strada x numărul 43.

Conform împuternicirii avocaţiale aflate la fila x ds. u.p., reclamanţii au împuternicit în cauză, în calitate de avocat, pe inculpatul G., care a formulat cereri de probe şi a pus concluzii pe fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (V9/239-240), instanţa a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta Staţiunea "să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp, situată în Iaşi, Aleea x şi identificat de expert (…)."

Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 02.03.2007, prin neexercitarea căilor de atac, iar la data de 16.03.2007, la cererea inculpatului G., a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea din data de 16.03.2007 (V9/245).

Ulterior, inculpatul A. a întocmit documentaţia cadastrală pentru o suprafaţă de 72.684 mp teren din cel inclus în sentinţa civilă, iar prin încheierea nr. 16212 din data de 26.03.2007 (V9/453-454), inculpatul H. (în calitate de registrator) a dispus intabularea imobilului în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în proprietatea inculpaţilor A. şi F..

Cei doi inculpaţi au procedat apoi la dezmembrarea suprafeţei în cauză în două loturi, respectiv: Lotul I, compus din suprafaţa de 54.980 mp, ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x şi Lotul II, compus din suprafaţa de 17.704 mp ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/14.07.2008 de BNP BB. (V9/486-488), inculpaţii au transferat dreptul de proprietate asupra Lotului II în favoarea S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată în operaţiune de inculpatul A. (tatăl/socrul celor doi, asociat şi administrator al firmei în cauză).

Dreptul de proprietate asupra Lotului I a fost transferat în patrimoniul inculpatului D. prin contractul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2011 (V9/476-481) de către inculpata I..

În paralel, urmare a procedurilor administrative derulate de inculpatul A., la data de 20.04.2006 a fost emis titlul de proprietate nr. x (V9/124-126), prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al numiţilor W., X. şi Y. pentru suprafaţa de 10,5 ha teren.

La data de 26.04.2006, în baza procurii autentificate prin încheierea nr. 87/20.01.2005, EE. a încheiat, în calitate de mandatar al celor trei, contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 757 de către notar public I. (V9/286-288). Contractul a fost redactat de inculpatul G., prin acesta imobilul ajungând în proprietatea inculpatului A., fiind întabulat pe numele acestuia şi a soţiei sale, inculpata F., în cartea funciară nr. x a municipiului Iaşi, prin încheierea O.C.P.I. nr. 16266/03.05.2006 (V9/284).

Ulterior, inculpaţii A. şi F. au vândut terenul în cauză (integral), cu suma declarată de 100.000 EUR, numitului FF., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 895/16.05.2006 (V9/301-303).

Acest contract a fost redactat, potrivit menţiunii aflate la finalul înscrisului, de inculpatul G., în calitate de avocat, şi autentificat în calitate de notar public de către inculpata I.. În încheierea de autentificare se menţionează în mod expres prezenţa inculpatului G. la încheierea contractului, cu inserarea datelor de stare civilă ale acestuia.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a precizat că astfel cum s-a arătat şi în cazul inculpatului A., introducerea şi susţinerea unei acţiuni în revendicare, chiar şi în situaţia în care pentru suprafaţa de teren în litigiu se emisese titlu de proprietate, însă pe un alt amplasament, nu poate fi reţinută ca o acţiune de inducere în eroare a instanţei.

Formularea şi exercitarea în mod nejustificat a unei acţiuni judecătoreşti, personal sau prin apărător, inclusiv prin prezentarea unor situaţii contrare realităţii sau omisiunea depunerii unor acte care ar conduce la o altă soluţie, nu poate fi sancţionată din punct de vedere penal, în condiţiile în care analiza legalităţii şi temeiniciei cererii urmează a fi efectuată de instanţa de judecată, cu administrarea şi analiza dovezilor ce se impun, atât în susţinerea, cât şi în combaterea ei. Astfel, în literatura juridică "se precizează că exerciţiul acţiunii este liber, în sensul că nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru faptul că a invocat pretenţii nejustificate, iar pe de altă parte deoarece exerciţiul ei nu este supus unor garanţii sau autorizări prealabile" (prof. univ. dr. YY., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pg. 265).

În opinia primei instanţe, susţinerile făcute de părţi în cuprinsul unei cereri de chemare în judecată ori al unei întâmpinări, precum şi prin concluziile orale sau scrise, fără a se face distincţie între caracterul lor real sau mincinos, obiectiv sau subiectiv, nu au nicio valoare probatorie cu privire la aspectele pretinse, stabilirea legalităţii şi temeiniciei acestora fiind atributul exclusiv al instanţei investite cu soluţionarea cauzei, care se va pronunţa în urma analizei dovezilor prezentate şi a apărărilor formulate de părţile litigante. În cazul în care cele cerute nu vor putea fi probate de partea solicitantă, sancţiunea procesuală specifică o constituie respingerea cererii, ca nefondată.

Printre alte sancţiuni pe care cel care a provocat în mod nejustificat pornirea acţiunii civile este ţinut să le suporte Curtea a reţinut, spre exemplu, plata cheltuielilor de judecată (art. 274 alin. (1) vechiul C. proc. civ., atunci în vigoare) ori a contravalorii pagubelor pricinuite părţii adverse prin folosirea drepturilor procedurale în mod abuziv (art. 723 alin. (2) vechiul C. proc. civ.).

Pe de altă parte, demersul juridic al inculpatului A. (sprijinit de inculpatul G., în calitate de avocat), concretizat în formularea unei acţiuni în revendicare, a vizat, pe de o parte, obţinerea terenului circumscris lotului Butnaru pe vechiul amplasament deţinut de către înstrăinători anterior trecerii sale în proprietatea statului, iar pe de altă parte conferirea unei certitudini relativ la dreptul de proprietate invocat, sub aspectul existenţei lui şi a amplasamentului suprafeţei astfel solicitate, în condiţiile în care titlul de proprietate nu poate conferi astfel de garanţii.

Curtea nu a identificat niciun impediment legal pentru ca o persoană care urmăreşte să îşi recupereze o proprietate funciară să poată acţiona simultan prin toate mijloacele legale, fie ele administrative ori judiciare.

De asemenea, Curtea a constatat că împrejurarea că pentru suprafaţa de teren în litigiu moştenitorilor Butnaru li se emisese titlu de proprietate la data pronunţării sentinţei civile era un fapt cunoscut de pârâta Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi, care ar fi trebuit, în apărarea intereselor proprii, să aducă acest aspect la cunoştinţa instanţei civile investite cu soluţionarea acţiunii în revendicare, ceea ce însă nu a făcut.

În acelaşi timp, prima instanţă a observat că reclamanţii, odată cu cererea introductivă de instanţă (ds. nr. 15294/2005 al Judecătoriei Iaşi), au depus la dosar Hotărârea Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iaşi, din care rezultă că li s-a admis contestaţia şi li s-a reconstituit dreptul de proprietate relativ la suprafaţa de 10 ha teren arabil "situat la Staţiunea de cercetare şi experimentare vitivinicolă Copou". Totodată, în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, expertul menţionează că "terenul revendicat de reclamanţi se află în prezent în administrarea Staţiunii de Cercetare Viticolă şi aparţine domeniului public al Statului".

Aşadar, în opinia instanţei de fond rezultă că, la data pronunţării hotărârii, instanţa Judecătoriei Iaşi a cunoscut atât despre iniţierea unor proceduri administrative de reconstituire a dreptului de proprietate, cât şi despre aspectul că terenul revendicat aparţine domeniului public al statului.

De altfel, ceea ce i se impută inculpatului Cihodaru nu este faptul că a uzat de acţiunea în revendicare, ci cel de a nu fi adus la cunoştinţa instanţei învestită cu soluţionarea cererii că, relativ la suprafaţa revendicată, s-a emis titlu de proprietate.

Raportat la situaţia de fapt, dar şi la aspectele teoretice expuse în cele ce preced, faptul că inculpatul G., în calitate de avocat al inculpatului A., a adoptat înaintea instanţei civile o atitudine de omisiune a aducerii la cunoştinţă a faptului că reclamanţilor li se reconstituise pe cale administrativă, prin titlu de proprietate, dreptul de proprietate asupra terenului aici revendicat, şi chiar dispuseseră de el, prin vânzări succesive efectuate pe parcursul derulării procesului (având chiar concursul său), Curtea a apreciat că nu se poate circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în realitate fapta nefiind prevăzută de legea penală.

De asemenea, a considerat că nu se poate reţine că acest act material nu există în însăşi materialitatea sa, pentru a deveni incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care, conform celor anterior arătate, inculpatul cunoştea despre emiterea titlului de proprietate, ba, mai mult, a contribuit la înstrăinarea de către inculpatul Cihodaru a terenurilor înscrise în titlu anterior pronunţării sentinţei civile având ca obiect revendicarea unei suprafeţe de aceeaşi întindere, în baza aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale.

În ce priveşte cel de-al doilea act material al infracţiunii (punctul b), Curtea a observat că, la data de 16.03.2007, la cererea inculpatului G., după rămânerea ei definitivă, sentinţa civilă mai sus arătată a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea din data de 16.03.2007 (V9/245).

Din cronologia ulterioară a evenimentelor, prima instanţă a precizat că inculpatul A. este cel care a procedat la intabularea (chiar dacă parţială, în limita a 72.684 mp) a terenului obţinut pe cale judecătorească şi apoi la înstrăinarea acestuia, scoţându-l astfel din patrimoniu.

În acest sens, prin intermediul S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (firmă la care deţinea 95% din părţile sociale), A. a întocmit în prealabil documentaţia cadastrală pentru o suprafaţă de 72.684 mp teren din totalul de 10,5 ha. A solicitat apoi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Iaşi, în baza cererii nr. x/22.03.2007 (V9/414) intabularea pe numele său şi al soţiei F. a dreptului de proprietate asupra imobilului deţinut, în baza sentinţei civile nr. 12721/2006, a contractului de vânzare cumpărare de drepturi autentificat sub numărul x/2005, a documentaţiei cadastrale, a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert AA. şi a declaraţiei celor doi soţi (autentificată prin încheierea nr. 539 din 22.03.2007) că sunt de acord cu intabularea şi întocmirea documentaţiei cadastrale numai pentru suprafaţa de 72.684 mp.

Prin încheierea nr. 16212 din data de 26.03.2007 (V9/453-454), inculpatul H. (în calitate de registrator) a dispus intabularea imobilului în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în proprietatea inculpaţilor A. şi F..

Din analiza conţinutului cererii înaintate OCPI Iaşi, precum şi a actelor depuse în susţinerea cererii de intabulare a reieşit că inculpatul G. nu l-a sprijinit în vreo modalitate pe inculpatul A. în operaţiunile derulate în vederea înscrierii în cartea funciară a suprafeţei de 72.684 mp teren reprezentând parte din suprafaţa totală de 10,5 ha vizată de sentinţa civilă nr. 12721/2006.

Astfel, Curtea a apreciat că acest act material nu poate fi reţinut în sarcina inculpatului G..

În conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., Curtea nu a reţinut în încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului forma agravată reglementată la alin. (2) al art. 215 vechiul C. pen. (dar şi la alin. (2) al art. 244 C. pen.), în condiţiile în care procurorul nu a indicat, iar instanţa nu a identificat în baza situaţiei de fapt descrise în rechizitoriu, vreun mijloc fraudulos cu semnificaţia juridică conferită lui de legea penală şi care să fi fost utilizat la comiterea ei.

Având însă în vedere că inculpatul G. a fost trimis în judecată exclusiv pentru comiterea acestei infracţiuni, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi făcând trimitere la limitele de pedeapsă prevăzute de textele normative care o reglementează (art. 215 alin. (1), alin. (5) vechiul C. pen.-închisoare de la 10 la 20 de ani, respectiv art. 244 alin. (1) C. pen.-închisoare de la 6 luni la 3 ani), Curtea a constatat că în cazul său noua lege penală este mai favorabilă. O atare analiză se impune a fi făcută, anterior şi independent de soluţia ce se va pronunţa în cauză, cu atât mai mult cu cât, la acest moment, în aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) C. pen. coroborate cu cele ale art. 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este împlinit. Or, în cauză inculpatul a solicitat, în temeiul art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

Aşa fiind, Curtea, în conformitate cu art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului G. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen. (în forma sa simplă, în condiţiile în care nu a avut nicio implicare în comiterea celui de-al doilea act material, cu privire la care însă nu se justifică a se pronunţa o soluţie de achitare distinctă, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, Curtea nu a reţinut în cauză circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., întrucât, relativ la primul act material, nu s-a probat implicarea inculpatei F. în ansamblul pretins ilicit.

4. Inculpatul H..

Curtea de Apel a reţinut în sarcina acestuia comiterea unui număr de 3 infracţiuni, astfel:

A. abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a dispus, prin încheierea nr. 87364 din data de 28.10.2010, în conivenţă cu inculpatul A., cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu stabilite prin fişa postului, respectiv a prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi aflat în exerciţiul funcţiunii, substituindu-se (decizional) comisiilor de fond funciar, comisiei vizate de dispoziţiile Legii 10/2001 şi/sau instanţei de judecată, intabularea ilegală pe numele acestuia şi a soţiei sale F., în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x, a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti".

În această modalitate, pe de o parte, Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 39.270.028 RON (~9.209.021 EUR), iar pe de altă parte, inculpaţii A. şi F. au obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a intabulării ilegale al dreptului lor de proprietate asupra terenului în cauză în cartea funciară nr. x a localităţii Iaşi.

Fapta analizată priveşte suprafaţa de 480.805 mp teren dobândită de inculpatul A. în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C., autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008 (V4/471-473), cu privire la care inculpatul a invocat un drept de proprietate.

Prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat, redactat de avocat LL., numiţii MM. (fiu), NN. şi OO. (nepoate după fiică) au procedat la vânzarea, către inculpat, "a tuturor drepturilor prezente şi viitoare ce li se cuvin în calitate de moştenitori ai defunctei PP.", preţul contractului fiind de 500.000 euro. În acelaşi înscris se menţionează în mod expres că vânzătorii nu posedă niciun act de proprietate asupra imobilelor ce compun masa succesorală.

Deşi cunoştea că terenul dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C., autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008, era la acel moment în proprietatea statului (astfel cum s-a argumentat în cazul său), inculpatul A. a luat decizia de a-l intabula în cartea funciară.

Într-o primă fază, prin intermediul S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi, a întocmit documentaţia cadastrală pentru o suprafaţă de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii.

În acelaşi scop, s-a efectuat, la data de 10.03.2010, şi un raport de expertiză tehnică extrajudiciară (V3/55-79), în care s-au precizat, ca materiale documentare consultate, printre altele, următoarele înscrisuri: contract de împrumut garantat cu ipotecă şi gaj agricol din 16.04.1943 şi ordonanţa nr. 27/18.05.1945.

În acest raport se reţine, printre altele, la capitolul Concluzii, că din proprietatea C., de 60 ha, "ce s-a constatat la măsurători este de 42.0805 ha", conform tabelului anexat. Pe restul suprafeţelor din proprietatea C. sunt posesori alte persoane fizice şi juridice. Categoriile de folosinţă ale terenului au fost schimbate în cursul timpului, la data expertizei terenurile având (…) identificare cadastrală" arătată în tabelul aflat la dosar urmărire penală.

Analizând acest tabel, Curtea a constatat că pentru fiecare suprafaţă care compune întinderea totală anterior indicată se precizează numărul tarlalei şi al parcelei, aspect care face uşor de identificat şi verificat, de către registratorul de carte funciară, dacă acesta este sau nu înscris în cartea funciară, dacă este grevat de sarcini, precum şi cine era proprietarul la acel moment.

Prima instanţă a observat că în raportul de expertiză nu se menţionează nimic cu privire la persoana care stăpâneşte terenul ori, după caz, exercită acte de folosinţă asupra acestuia.

Pe de altă parte, raportul de expertiză nu a fost supus recepţiei oficiului teritorial de cadastru şi nici nu a fost omologat de o instanţă de judecată.

La data de 25.10.2010, inculpatul A., prin S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi, a formulat cerere de intabulare, pe numele său şi a soţiei F., a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi, neidentificat în vreo carte funciară (V3/25).

Cererea a fost însoţită de documentaţia cadastrală, contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, acte de stare civilă, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.03.1940 de Tribunalul Iaşi (V3/161-163), referitor la o suprafaţă identificată prin menţiunea "cuprinsă în hotarele prevăzute în actele de proprietate anterioare" cumpărată de PP. şi C. de la TT. ş.a., înscrisuri în a căror posesie inculpatul Cihodaru intrase între timp.

La dosarul constituit în acest scop se află depusă şi o copie filă registru în care figurează transcris sub nr. x/18.05.1942 un contract de împrumut garantat cu ipotecă, fiind menţionată proprietatea C. şi PP. de 46 ha teren situat în comuna Copou, judeţul Iaşi (V3/46-47), fără vreo altă notare privind radierea ulterioară a respectivei sarcini. Şi aceste înscrisuri au intrat în posesia inculpatului Cihodaru ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii C..

Prin referatul întocmit anterior soluţionării cererii de înscriere în cartea funciară (V3/25 verso), asistentul - registrator ZZ. a evidenţiat existenţa a 5 piedici la înscriere, astfel:

- "în actul de vindere autentificat sub nr. x/20.03.1940 nu este determinat imobilul ce se vinde;

- nu este dezbătută succesiunea cu privire la imobil, fapt ce rezultă din cele două certificate de moştenitor (în cuprinsul masei succesorale nefiind cuprins imobilul în speţă);

- (…) moştenitorii recunosc că nu deţin acte de proprietate şi potrivit C. civ. vânzarea bunului altuia este lovită de nulitate;

- actele prezentate nu justifică dreptul de proprietate (…). A. nu a prezentat înscrisuri suplimentare care justifică dreptul de proprietate sau o hotărâre judecătorească de constatare a dreptului de proprietate;

- prin actul de v-c de drepturi succesorale aceştia dobândesc drepturi şi nu bunuri."

Prin încheierea nr. 87364/28.10.2010 (F: V3/017), inculpatul H. a admis cererea formulată de S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (deşi o astfel de cerere fusese formulată de către inculpatul Cihodaru, prin Agenţie) "privind prima înregistrare a imobilelor" "cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x/UAT Iaşi având proprietarii (…) A., F., bun comun (…)."

În forma în care a fost admisă, cererea a avut drept consecinţă crearea unei cărţi funciare noi, cu nr. x/UAT Iaşi, din niciun act existent la dosarul întocmit în baza ei nerezultând că terenul ar fi fost anterior înscris în vreo altă carte funciară şi nici că s-ar fi efectuat verificări în registrul de inscripţiuni imobiliare cu privire la situaţia juridică anterioară şi prezentă a imobilului.

În conţinutul încheierii se reţine în mod expres că "nu există piedici la înscriere".

Cu trimitere la dispoziţiile normative aplicabile în materia înscrierii unui bun imobil în cartea funciară, la data critică erau în vigoare Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi Ordinul ANCPI nr. 633/13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară.

Potrivit art. 47 alin. (1) din lege, în forma în vigoare în octombrie 2010, "Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere (…)."

Art. 48 alin. (1) lit. c), de) asemenea cu relevanţă în speţă, prevede că "În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii:

c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz.

Astfel, Curtea a precizat că deşi prevederile legale ce vor fi menţionate nu au fost amintite de procuror în susţinerea acuzării, ele vin în explicitarea textelor normative de mai sus, în cazul concret tocmai în considerarea probaţiunii dreptului de proprietate al inculpatului Cihodaru asupra suprafeţei C..

Dispoziţiile art. 18 alin. (7) din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data comiterii faptei) prevăd că "Registratorul răspunde pentru activitatea sa, în condiţiile legii".

În acest scop, el trebuie să cerceteze, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia o persoană solicită înscrierea întruneşte condiţiile de fond şi de formă impuse de lege pentru înscrierea dreptului său, iar, pe de altă parte, dacă nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.

În ceea ce priveşte dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil, se stipulează în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 că "Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil".

Art. 23 din acelaşi act normativ prevede că "Dacă mai multe persoane şi-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptăţit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive odată cu aceea a dreptului său, dovedind prin înscrisuri originale întreg şirul actelor juridice pe care se întemeiază înscrierile".

În conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din lege, "În cazul în care o carte funciară urmează a fi întocmită ori completată prin înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nici o altă carte funciară, precum şi în cazul în care o carte funciară a fost distrusă, pierdută ori a devenit nefolosibilă, în tot sau în parte, din diferite cauze, întocmirea, completarea şi reconstituirea, după caz, se face de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesaţi, pe baza unei încheieri. În acest scop se folosesc toate înscrisurile şi documentaţiile tehnice existente, privitoare la imobilele în cauză, precum şi situaţia dreptului de proprietate".

În materia publicităţii imobiliare, operează principiul forţei probante a înscrierilor de drepturi reale, în sensul că, dacă în cartea funciară s-a înscris un astfel de drept în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei şi că a fost constituit sau dobândit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul (art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data faptelor).

În speţă, Curtea a reţinut că inculpatul Cihodaru a prezentat, în probarea dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale (privite în mod global, fără vreo referire la bunul a cărui înscriere în cartea funciară s-a solicitat) autentificat prin încheierea nr. 2221/22.09.2008 şi actele de vindere-cumpărare autentificate prin încheierile nr. 1319/14.04.1932 şi nr. 715/20.03.1940 ale Tribunalului Iaşi.

De asemenea, a mai arătat că în raportul privind controlul efectuat la OCPI Iaşi nr. 171/I/03.10.2012 (V3/04-13), se consemnează că "Din verificările efectuate rezultă faptul că imobilul în cauză face obiectul Legii 45/2009 (terenul se află în proprietatea ASAS, fiind un teren inalienabil şi insesizabil). Acest imobil a fost individualizat printr-o documentaţie de delimitare recepţionată de OCPI Iaşi cu nr. x/02.12.2009. Această documentaţie de delimitare, anexa Legii 45/2009, precum şi documentaţia cadastrală în cauză sunt întocmite de către aceeaşi persoană juridică autorizată (SC Agenţia de Cadastru şi Topografie SRL), ceea ce elimină ipoteza necunoaşterii faptului că există deja un proprietar al imobilului în cauză."

Aşadar, în opinia primei instanţe rezultă că inculpatul, la data pronunţării încheierii de intabulare, putea efectua verificări ale documentaţiei indicate în alineatul precedent, putând astfel stabili fără îndoială situaţia juridică a terenului, cu atât mai mult cu cât actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar nu clarifică existenţa unui drept de proprietate al vânzătorilor de drepturi succesorale la data decesului autorilor lor şi cu atât mai puţin unul actual. În acest ultim sens, trebuie observat că actele (datând din anii 1932 şi 1940, deci anterior colectivizării) nu i-au fost înmânate inculpatului Cihodaru de către moştenitorii C. (prezumtivii proprietari anteriori), iar acuzatul nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că este în posesia terenului.

Verificarea se impunea cu atât mai mult cu cât în chiar raportul de expertiză extrajudiciară la care s-a făcut referire se menţionează despre existenţa unei ipoteci care îl grevează (cu toate consecinţele ce decurg din neplata creanţei astfel garantate) şi totodată se fac referiri la o serie de acte şi înscrisuri din care se poate deduce că terenul a ieşit din proprietatea defuncţilor C., respectiv: Matricola nr. 1 (Impozitul Agricol) din anii 1943-1944 şi 1948-1949, com Copou, jud. Iaşi (şi care nu se mai achită ulterior); Registrul Agricol al Sfatului Popular al Oraşului Iaşi, 1951-1956; Proces-verbal de predare AAA. 28.02.1952; Lucrări de comasare AAA. 18.03.1953.

Prin urmare, efectuând un minim de verificări cu privire la transmisiunea (succesivă) valabilă a proprietăţii asupra terenului a cărui înscriere în cartea funciară s-a solicitat (în aplicarea textelor de lege anterior menţionate), şi în condiţiile în care inculpatul Cihodaru nu a depus la dosar o hotărâre judecătorească ulterioară anului 1990 sau un titlu de proprietate emis în baza legilor fondului funciar care să ateste aceasta, inculpatul H. putea observa cu uşurinţă că suprafaţa în litigiu (una deosebit de mare ca întindere, pentru a nu fi fost supusă, în perioada comunismului, trecerii în proprietatea statului ori a CAP-ului) nu mai era, la data încheierii contratului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în proprietatea moştenitorilor C., pentru o valabilă transmitere a ei.

Pe de altă parte, observând că documentaţia depusă (care, formal, îndeplinea cerinţele impuse de lege pentru admisibilitatea unei cereri de înscriere în cartea funciară) nu este suficientă pentru a pronunţa o încheiere legală şi temeinică, inculpatul putea solicita completarea sa, ceea ce în speţă nu a făcut, deşi a fost atenţionat cu privire la existenţa unor piedici la înscriere.

Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere şi concluziile raportului privind controlul efectuat la OCPI Iaşi nr. 171/I/03.10.2012, în care se precizează că "în raport de actele depuse la cerere (…), opinăm că soluţia de admitere dispusă prin încheierea nr. 87364/25.10.2010 a BCPI Iaşi este dată cu încălcarea prevederilor art. 20, 23 şi 48 din Legea nr. 7/1996".

Coroborând aspectele mai sus expuse, cu trimitere la dispoziţiile legale aplicabile din care rezultă obligaţiile ce-i reveneau inculpatului şi pe care le-a încălcat prin emiterea încheierii arătate, Curtea a concluzionat că acesta şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând o pagubă patrimoniului părţii civile, prin aceea că a permis inculpaţilor Cihodaru să dispună, ca şi proprietari, de suprafaţa de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti.

Într-adevăr, potrivit art. 33 alin. (1), (2), (4) din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la acea dată:

"În cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.

Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţie autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă."

Rectificarea poate fi cerută, astfel cum se prevede în art. 34, de "către orice persoană interesată (…) dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greşit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului."

Curtea a menţionat că aceste dispoziţii care reglementează posibilitatea rectificării înscrierilor în cartea funciară nu justifică, prin ele însele, încălcarea, de către persoana chemată să efectueze intabularea unui drept, cu atât mai mult cu cât acesta vizează bunuri imobile, a obligaţiilor sale de serviciu care impun verificarea, cu caracter prioritar şi cu efect direct asupra soluţiei pe care o va da cererii, pe baza actelor depuse, dacă petentul este titularul pretinsului drept. Cu atât mai mult diligenţa sa trebuie să fie una sporită în cazul în care este vorba despre un drept de proprietate, întrucât poate produce consecinţe importante asupra transferurilor succesive ale drepturilor reale privitoare la aceste bunuri. Pe de altă parte, nulitatea unei încheieri de carte funciară nu operează în mod automat nici în cazul în care bunul aparţine domeniului public, ci trebuie să fie constatată de o instanţă de judecată. În acest context, şi în condiţiile în care sunt date elementele ei constitutive, fapta comisă poate constitui infracţiune.

Chiar dacă înscrierea în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi, odată prezentată în cadrul încheierii unui act juridic translativ de proprietate, alăturat altor acte - contracte de vindere-cumpărare anterioare anului 1940, cum este cazul în speţă, poate crea convingerea unei persoane că transmiţătorul dreptului este şi titularul său, cu toate consecinţele ce decurg prin dobândirea bunului de la un neproprietar.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1995, care stipulează că "Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul".

Prin intabularea în cartea funciară a terenului din domeniul public (lot C.) ca fiind în proprietatea privată a inculpatului A., statul, dar şi persoana în administrarea căreia acesta s-a aflat nu mai poate dispune de teren, nu îl mai poate utiliza aşa cum doreşte, nu îl poate înscrie în documentele cadastrale şi nu poate efectua nicio altă lucrare, orice autorizaţie de construire sau alt gen de autorizaţii nemaiputând fi emise până la anularea cărţii funciare ilegal întocmite. Totodată, dacă faptele inculpaţilor nu ar fi fost descoperite, terenul ar fi fost tranzacţionat liber şi utilizat de persoanele private care s-ar fi comportat ca şi veritabili proprietari, ceea ce dealtfel s-a şi întâmplat, cel puţin în limita în care au intrat efectiv în posesia lui, astfel cum se va arăta în partea din considerente care vizează latura civilă. În plus, inculpatul care a beneficiat de pe urma înscrierii a donat terenul inculpatului D., şi care, la rândul său, l-a dezmembrat, ulterior înstrăinând două suprafeţe unor terţe persoane.

Aşadar, intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a unui teren, chiar dacă nu este o operaţiune constitutivă de drepturi, ci doar de opozabilitate faţă de terţi, produce efecte importante şi implicit poate genera prejudiciu, astfel cum este cazul în speţă.

În consecinţă, Curtea nu a reţinut că, întrucât terenul nu ar fi ieşit în realitate niciodată din domeniul public al statului (proprietatea publică fiind inalienabilă), întocmirea, de către inculpatul H., a încheierii de înscriere în cartea funciară cu încălcarea legii nu ar fi avut în concret nicio urmare.

Raportat la argumentele reţinute în cele ce preced, prima instanţă a arătat că fapta comisă de inculpat, prin gravitatea ei, nu s-ar circumscrie conţinutului constitutiv al unei infracţiuni, ci ar constitui eventual o abatere disciplinară, pentru a se putea dispune achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., ori nu a fost comisă cu vinovăţie, pentru a se putea pronunţa achitarea în baza tezei a II-a a aceluiaşi articol.

De asemenea, Curtea a susţinut că din niciun mijloc de dovadă aflat la dosarul cauzei nu rezultă însă că inculpaţii A. şi H. ar fi acţionat în colaborare, cu aceeaşi formă de vinovăţie, şi anume intenţia, la comiterea faptei, ori că cel dintâi l-ar fi instigat pe inculpatul registrator la încălcarea, cu ştiinţă, a atribuţiilor sale legale de serviciu. Concluzia ce se impune este că, având la dispoziţie documentaţia depusă de inculpatul Cihodaru (analizată în cazul său şi prin care, cu intenţie, a urmărit inducerea în eroare a registratorului privitor la dreptul de proprietate asupra terenului a cărui intabulare a solicitat-o), fără a efectua verificările necesare şi încălcându-şi astfel din culpă obligaţiile de serviciu, H. a dispus, în mod nejustificat, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al celui dintâi.

Astfel, Curtea a reţinut că într-adevăr în conţinutul încheierii acesta a menţionat expres că "nu există piedici la înscriere", în condiţiile în care un număr de patru astfel de piedici îi fuseseră anterior semnalate de către asistentul - registrator ZZ.. Chiar şi în acest caz nu se poate reţine intenţia sa în comiterea faptei, în condiţiile în care, în urma analizei efectuate în mod nemijlocit (cu superficialitate însă, în condiţiile în care cea de la punctul trei punea serioase semne de întrebare cu privire la dreptul de proprietate al inculpatului Cihodaru asupra imobilului), nu le-a apreciat ca atare.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că fapta imputată inculpatului există şi a fost comisă cu vinovăţie, însă sub forma culpei, şi nu a intenţiei, cum s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei.

Aşadar, în aplicarea dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului H. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în cea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1), alin. (2) vechiul C. pen.

Având în vedere că la săvârşirea faptei a participat, alături de inculpat, numai inculpatul A., Curtea nu a dat efect circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., neputându-se reţine cooperarea a trei persoane în sensul arătat.

Prin prisma celor arătate în cazul său la individualizarea judiciară a cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei, instanţa nu a reţinut ca fiindu-i mai favorabile prevederile C. pen. în vigoare, chiar dacă sancţiunea prevăzută de lege pentru fapta comisă, în vechea reglementare (art. 249 alin. (1), alin. (2) vechiul C. pen.), este închisoarea de la 2 la 10 ani, iar în cea actuală (art. 298 rap. la art. 309 C. pen.), închisoarea de la 4 luni şi jumătate la 4 ani şi jumătate.

B. fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a inserat în expozitivul încheierii nr. 87364/28.10.2010, întocmită în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi aflat în exerciţiul funcţiunii, aspectul nereal conform căruia referatul asistentului - registrator ZZ. nu a evidenţiat existenţa unor piedici la înscriere în condiţiile în care aceasta indica punctual 5 astfel de piedici, respectiv:

- faptul că în actul de vindere-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 715 din data de 20.03.1940 nu este determinat imobilul ce se vinde;

- faptul că nu s-a dezbătut succesiunea cu privire la imobilele în cauză;

- faptul că cedenţii au indicat explicit că nu deţin acte de proprietate asupra imobilelor;

- faptul că actele de proprietate nu justifică dreptul de proprietate al inculpatului A. asupra terenurilor şi

- faptul că prin cesiune acesta a dobândit drepturi, nu bunuri.

Din analiza conţinutului actului, Curtea a arătat că, într-adevăr, în considerentele încheierii (şi nu în dispozitivul ei, care este singurul producător de efecte juridice) se menţionează:

"Văzând referatul asistentului-registrator, în sensul că nu există piedici la înscriere".

Or, pe de o parte, cele consemnate pot fi interpretate în favoarea sa în sensul că a apreciat că acestea nu sunt veritabile impedimente care să conducă la respingerea cererii, iar pe de altă parte, precizarea vizată poate constitui o simplă eroare materială.

A precizat că atât timp cât nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că respectiva menţiune a fost făcută cu intenţie (neexistând probe în acest sens), având în vedere că în precedent în sarcina inculpatului s-a reţinut infracţiunea de neglijenţă în serviciu (şi nu de abuz în serviciu contra intereselor publice), Curtea, procedând în prealabil la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea faptei, reţinând că aceasta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.

C. uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 291 vechiul C. pen. şi în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a folosit încheierea nr. 87364/28.10.2010, falsificată în condiţiile descrise mai sus, pentru a întabula în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x dreptul de proprietate al inculpaţilor A. şi F. asupra suprafeţei de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi.

Cu trimitere la înscrisul aflat la fila x ds. u.p. (carte funciară nr. x), situaţia de fapt reţinută, în opinia instanţei de fond, se confirmă. Având însă în vedere soluţia dispusă în cazul infracţiunii de fals intelectual, Curtea nu a reţinut că prezenta faptă a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege (intenţia) pentru existenţa ei ca infracţiune. În acest caz, a apreciat că s-ar fi impus ca inculpatul, folosind înscrisul, să fi cunoscut (să fi avut convingerea) că este fals, ceea ce în speţă nu s-a probat.

Cum în sarcina sa s-a reţinut infracţiunea de neglijenţă în serviciu (şi nu de abuz în serviciu contra intereselor publice), curtea, în aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei în cea de uz de fals, prevăzută de art. 291 vechiul C. pen.

În aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului H. pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 vechiul C. pen., întrucât nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţia).

5. Inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi.

Curtea a reţinut în sarcina inculpatei săvârşirea infracţiunii de:

A. spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în aceea că, în numele şi interesul firmei, inculpaţii F. şi A. au transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi numărul (număr cadastral x - Lotul II), din patrimoniul lor în cel al inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată în operaţiune de numitul A. (tatăl/socrul celor doi inculpaţi, asociat şi administrator al firmei în cauză), ce a acţionat în condiţiile erorii de fapt.

În speţă, suprafaţa transferată în patrimoniul societăţii inculpate provine din dezmembrarea unui total de 10,5 ha teren situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 43, provenind de la moştenitorii Butnaru, obţinut în baza sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare.

În primul rând, analiza efectuată în cazul inculpatului A. la pct. B relativ la încadrarea juridică a faptei este valabilă şi în cazul de faţă. Aşa fiind, încadrarea juridică este cea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară).

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (în precedenta reglementare art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002) incriminează ca infracţiune de spălare a banilor, la lit. a), "schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

Din descrierea modului de comitere a faptei ce i se impută, Curtea a arătat că cei care au transferat bunul în patrimoniul inculpatei persoană juridică au fost inculpaţii soţi Cihodaru, activitatea celei dintâi constituind, în acest caz, un ajutor dat lor, prin acceptarea efectuării operaţiunii, ce se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de complicitate la spălare de bani (cu aplicarea circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., în condiţiile în care în ansamblul pretins ilicit au fost implicate trei persoane).

Aşa fiind, instanţa, în aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatei persoană juridică în infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară).

Aşadar, a precizat că în speţă, terenul ce a făcut obiectul tranzacţiei a fost obţinut de inculpaţii F. şi A. prin hotărâre judecătorească. Astfel cum pe larg s-a argumentat în cazul inculpatului A., întrucât fapta de înşelăciune, din comiterea căreia acuzarea susţine că provine bunul, nu este prevăzută de legea penală, nu este dată una din cerinţele elementului material al laturii obiective impuse de textul incriminator pentru ca fapta să întrunească, sub acest aspect, elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. (relativ la suprafaţa de 17.704 mp teren lot Butnaru deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

6. Inculpatul D..

În sarcina acestuia s-a reţinut comiterea unui număr de 3 infracţiuni, astfel:

A. spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în aceea că a transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestora, dreptul de proprietate asupra imobilelor intabulate în cărţile funciare ale localităţii Iaşi numerele x şi (număr cadastral x-Lotul I) în condiţiile descrise mai sus, din patrimoniul inculpaţilor F. şi A. în propriul patrimoniu, operaţiune derulată în conivenţă cu cei doi şi cu notarul public I. ce a achiesat la întocmirea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995 (cu referire la primul dintre cele două imobile) ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor, pe care, în speţă, aceştia nu le deţineau.

Relativ la această infracţiune, Curtea a observat că, prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 din data de 15.09.2011 de către inculpata I. (în calitate de notar public), inculpaţii A. şi F. au donat inculpatului D. două bunuri imobile de provenienţă diferită, astfel:

- suprafaţa de 54.980 mp teren (Lotul I, rezultat din dezmembrarea suprafeţei totale de 105.000 mp teren lot Butnaru situată în Iaşi, strada x nr. 43, obţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi), întabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x, şi

- suprafaţa de 420.805 mp teren (lotul C.), întabulat în mod ilicit în cartea funciară nr. x a localităţii Iaşi, la cererea inculpatului A., cu concursul inculpatului H., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (în precedenta reglementare, în vigoare la data pretinsei comiteri a infracţiunilor de spălare a banilor urmărite în prezentul dosar, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002) incriminează ca infracţiune de spălare a banilor, la lit. a), "schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

În primul rând, Curtea a observat că cel care se prezumă că a urmărit ascunderea originii ilicite a bunurilor, cunoscând provenienţa lor, a fost inculpatul A. şi nu inculpatul D.. Prin urmare, contribuţia sa la comiterea, de către donatori, a infracţiunii în forma coautoratului este una de ajutor, sprijinire, formă de participaţie penală specifică complicelui.

În al doilea rând, dată fiind situaţia de fapt mai sus expusă, Curtea a constatat că bunurile înstrăinate cu titlu gratuit de inculpaţii Cihodaru au fost dobândite în mod diferit, chiar dacă transferul de proprietate în patrimoniul donatarului s-a făcut prin acelaşi act.

Aşa fiind şi raportat la cele ce preced, Curtea a apreciat că se impune, în aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul D. a fost trimis în judecată, din infracţiunea (unică) de spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. în două infracţiuni de complicitate la spălare de bani, câte una pentru fiecare dintre bunurile care au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate prin contractul de donaţie, astfel:

- în infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), şi

- în infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la lotul C.). În acest ultim caz, Curtea a avut în vedere că suprafaţa de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi a intrat în patrimoniul inculpaţilor Cihodaru pe căi ilicite, în modalitatea reţinută în cazul inculpatului A. (căruia i se impută comiterea infracţiunii de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice). Raportarea la prevederile art. 248 vechiul C. pen. şi art. 2481 vechiul C. pen. se impune, în condiţiile în care aceasta, şi nu înşelăciunea, este infracţiunea prin care inculpatul donator a dobândit terenul aferent lotului C..

Cu raţionamentul expus în cazul inculpatului A., Curtea a reţinut aplicabilitatea, şi în cazul inculpatului D., a prevederilor art. 75 lit. a) vechiul C. pen. relativ la ambele infracţiuni.

În condiţiile în care, astfel cum s-a argumentat pe larg în cazul inculpatului A., nu s-a putut reţine că terenul ce formează Lotul I Butnaru, compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006, a intrat în patrimoniul soţilor Cihodaru prin comiterea vreunei infracţiuni, nefiind îndeplinită astfel o cerinţă a elementului material al laturii ei obiective, curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., îl va achita pe inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ce priveşte cealaltă infracţiune (în referire la lotul C.), din probele administrate (declaraţiile martorilor BBB. şi JJ., necombătute de acuzare prin dovezi contrare) Curtea a constatat că acest transfer de proprietate, cu titlu gratuit, a avut loc datorită situaţiei intervenite în familia inculpaţilor soţi Cihodaru, în sensul că urmau să divorţeze, şi pentru ca respectivele bunuri să nu mai intre ulterior la masa de împărţit, dat fiind caracterul lor de bun comun (dobândite în timpul căsătoriei). Aceste susţineri au fost confirmate de cei doi inculpaţi Cihodaru, în declaraţiile date în cauză în faza cercetării judecătoreşti.

Pentru existenţa acestei infracţiuni, în opinia primei instanţe, se impunea ca inculpatul D. să fi cunoscut că bunul intrat în patrimoniul său provin din comiterea unei/unor infracţiuni, iar scopul tranzacţiei era ca inculpaţii donatori să ascundă astfel provenienţa sa ilicită.

Or, Curtea a apreciat că din nicio dovadă administrată în cauză nu rezultă că el ar fi participat la vreuna dintre acţiunile care au avut ca finalitate intabularea lotului C. în cartea funciară ori că ar fi fost informat în acest sens pe parcursul derulării procedurilor, pentru ca această condiţie-cerinţă esenţială a laturii subiective a infracţiunii privind scopul cu care ea se săvârşeşte (care presupune reprezentarea clară de către făptuitor a rezultatului faptei) să fie dată în persoana inculpatului. Acuzarea nu a probat că D. a ştiut la acea dată că bunul provine din comiterea unei infracţiuni şi nici că a urmărit ori acceptat sprijinirea inculpaţilor Cihodaru în derularea unei atare activităţi ilicite, astfel că fapta ce i se impută nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru existenţa sa ca infracţiune, respectiv intenţia.

Prin urmare, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la lotul C.), cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., întrucât nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

B. instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen. şi în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat (mediat, prin intermediul inculpatei J. ce l-a reprezentat în operaţiune în calitate de mandatar) pe numita I. (notar public aflat în exerciţiul funcţiunii) să antedateze, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu, data încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în baza căruia inculpatul E. a vândut-cedat în favoarea sa drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele său pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

În această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi numărul 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte, vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv, şi

C. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe inculpata I. să antedateze cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, data întocmirii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, contract în baza căruia inculpatul E. a vândut-cedat în favoarea sa (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat, la instigarea celor 2 semnatari (direct) şi a inculpatului (mediat, prin intermediul inculpatei J., ce l-a reprezentat în operaţiune, la cererea sa) ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012.

Cu privire la situaţia de fapt şi probele pe care aceasta se sprijină s-au făcut referiri complete în cadrul analizei situaţiei inculpatei I., şi la care Curtea, făcând trimitere, nu le-a mai reluat.

În sinteză, s-a reţinut că prin contractul de cesiune autentificat prin încheierea nr. 2489/12.12.2006, inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului A. (cesionar-cumpărător) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 17,207 ha (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie, de 18,207 ha) şi respectiv 28,1930 ha, ulterior fiind emis pe numele cedentului (E.) titlul de proprietate numărul x din data de 03.11.2011, fără ca ulterior cel din urmă să-i transfere cesionarului dreptul de proprietate asupra celor două imobile.

În aceste condiţii, atunci când la începutul anului 2012 soţii Cihodaru au decis, în scopul spălării şi/sau a sustragerii lor de la executarea silită, să transfere formal bunurile imobile pe care le deţineau în coproprietate în patrimoniul inculpatului D. (acestea rămânând însă integral în posesia, folosinţa şi la dispoziţia lor), au constatat că imobilul în cauză figurează încă în proprietatea inculpatului E..

Pentru a evita plata de către inculpatul E. a impozitului aferent operaţiunii de vânzare a imobilului către soţii Cihodaru (în condiţiile în care pentru terenurile de mai sus se emisese titlu de proprietate pe numele său), împreună cu inculpaţii E., A. şi J., în calitate de mandatar al său, susţine acuzarea că inculpatul D. a determinat-o pe inculpata I. să achieseze la întocmirea în fals, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, la data de 01.03.2012, a următoarelor acte autentice:

- declaraţia de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, menţionând în fals numărul şi data autentificării ca fiind y/31.10.2011, deşi documentul a fost creat la data de 15.02.2012 (ulterior emiterii titlului de proprietate numărul x/03.11.2011) şi semnat la data de 01.03.2012;

- contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din data de 31.10.2011, în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de numita J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra celor două terenuri mai sus evidenţiate, contract la care a indicat, la instigarea celor doi semnatari (direct) şi a inculpatului D. (mediat, prin intermediul inculpata J. ce l-a reprezentat în operaţiune, la cererea sa) data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012.

Calitatea de mandatară a inculpatului D. a fost dobândită de aceasta în baza înscrisului "Procură specială" autentificat sub nr. x/2011 din data de 15.09.2011 la BNP I. .

În conţinutul acestui act autentic se menţionează în mod expres că inculpata J. "va putea achiziţiona cu titlu oneros orice bunuri imobile (…)".

Totodată, se precizează că "în exercitarea prezentului mandat, mandatara va răspunde pentru actele şi faptele juridice efectuate în baza acestui act".

Curtea a mai reţinut că din declaraţia martorei CCC., angajată la biroul notarial al inculpatei I., rezultă că prin luna octombrie 2011, în cadrul instituţiei s-au purtat anumite discuţii, neconcretizate juridic, legate de transferul unor drepturi succesorale aparţinând lui E., cu participarea inculpaţilor E., J. şi A.. Ulterior, "în cursul lunii februarie, din câte îmi amintesc, J. mi-a solicitat să fie întocmite o serie de documente respectiv o cesiune, o rezoluţiune şi o procură legală de tranzacţia cu E.. (…) la data de 01.03.2012 au venit la biroul notarial E., A. şi J., care au semnat documentele întocmite de mine".

Totodată, a mai arătat că din analiza acestei depoziţii rezultă că nici în luna octombrie, când au avut loc discuţiile preliminare, şi nici la data de 01.03.2012, când s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x inculpatul D. nu a participat. Pe de altă parte, niciun martor audiat în cauză nu îl menţionează pe acesta din urmă ca prezentându-se la o altă dată cuprinsă în intervalul octombrie 2011-01 martie 2012 la respectivul birou notarial şi purtând discuţii cu inculpata I. referitor la operaţiunile consfinţite prin prezentul înscris.

Pentru a se putea reţine că inculpatul D., în formă mediată (prin intermediul inculpatei J., mandatara sa), a instigat-o pe inculpata I. să antedateze, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu, data încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x în baza căruia inculpatul E. a vândut-cedat în favoarea sa drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, Curtea a apreciat că este necesar să se probeze că i-a solicitat persoanei astfel interpuse să procedeze în modalitatea arătată.

Or, prima instanţă a precizat că din nicio dovadă existentă la dosar nu rezultă că între inculpatul D. şi inculpata J. s-au purtat astfel de discuţii, ori că cel dintâi cunoştea că aceasta urma să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în calitate de mandatară a sa, în condiţiile arătate, prin încălcarea de către notar, cu intenţie, a atribuţiilor sale de serviciu, cu consecinţa producerii unei pagube în sarcina statului prin neplata taxelor fiscale aferente operaţiunii.

În opinia instanţei de fond, aspectul că între inculpaţii Cihodaru şi inculpatul D. existau la data încheierii actului relaţii de rudenie, respectiv afinitate nu poate, exclusiv prin el însuşi şi în lipsa altor dovezi, să conducă la concluzia implicării acestuia în ansamblul ilicit mai sus descris.

Aşa fiind şi cum nu s-a probat de către acuzare că inculpatul D. a instigat-o pe inculpata I., prin intermediul inculpatei J., să-şi încalce, cu intenţie, atribuţiile de serviciu şi să menţioneze în fals data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x Curtea, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia, întrucât nu există date că a comis faptele ce i se impută.

7. Inculpata I..

În sarcina acestuia s-a reţinut comiterea unui număr de 7 infracţiuni, astfel:

A. complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând în aceea că a sprijinit demersurile inculpaţilor F. şi A. de a transfera, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x în condiţiile descrise mai sus, din patrimoniul acestora în cel al inculpatului D. (unchi), achiesând în calitate de notar public la întocmirea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor pe care, în speţă, aceştia nu le deţineau.

Potrivit acestui text normativ, "În actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare notarul public este obligat să verifice situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului. În acest scop, notarul public va pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini, precum şi certificatul de atestare fiscală".

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că soţii PP. şi C. (decedaţi) au deţinut în comuna Copou, judeţul Iaşi, 2 suprafeţe de vie achiziţionate în baza actelor de vindere-cumpărare autentificate prin încheierile nr. 1319 din data de 14.04.1932 (14,188 ha) (F: V4/004-005) şi nr. 715 din data de 20.03.1940 (F: V4/006-008) (fără specificarea suprafeţei), imobile ipotecate în întregime de aceştia pentru garantarea mai multor contracte de împrumut încheiate cu Creditul Naţional Agricol şi care au fost preluate ulterior de către stat, motivat de neplata creditului, în baza Decretului nr. 25/1951 (privind lichidarea unor datorii faţă de Banca de Stat), suprafeţele în cauză fiind predate Gospodăriei Agricole de Stat Bucium în baza procesului-verbal FN/28.02.1952 (F: V7/316).

După anul 1989, moştenitorii celor doi soţi, respectiv MM. (fiu), NN. şi OO. (nepoate după fiică) nu au solicitat, în niciuna dintre modalităţile prevăzute de legile în vigoare, reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra celor două terenuri extravilane (intrate între timp în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi).

Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008 (F: V4/471-473), moştenitorii mai sus arătaţi au procedat la vânzarea, către inculpatul A., "a tuturor drepturilor prezente şi viitoare ce li se cuvin în calitate de moştenitori ai defunctei PP.". În acelaşi înscris se menţionează în mod expres că vânzătorii nu posedă niciun act de proprietate asupra imobilelor ce compun masa succesorală.

Ulterior, în perioada 12.12.2008-01.04.2010, inculpatul A., în numele celor trei moştenitori, a iniţiat acţiuni judiciare având ca obiect revendicarea imobilelor vizate de contractul de cesiune de drepturi succesorale.

Prin sentinţa civilă nr. 1708/19.10.2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2009, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii moştenitori C. şi a obligat S.C. P..V.V.I. să lase acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa totală de 42,0594 ha teren, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a suprafeţei de teren în temeiul unui titlu valabil şi nici că ar aparţine domeniului public al statului.

Apelul declarat de reprezentanţii S.C. P..V.V.I. a fost admis prin decizia civilă nr. 129/22.02.2012 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a schimbat în parte sentinţa şi s-a dispus respingerea acţiunii, motivat de faptul că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului în litigiu, întrucât prin Ordonanţa numărul 27/18.05.1945 autorii reclamanţilor au ipotecat moşia în suprafaţa de circa 60 ha teren, iar la data de 28.05.1952 Banca de Stat, constatând că nu a fost achitat creditul acordat, a preluat imobilele din folosinţa debitorului PP.. Hotărârea a fost menţinută ulterior (integral) prin decizia civilă nr. 342 din data de 13.03.2013 a Curţii de Apel Iaşi, recursul declarat de moştenitorii C. fiind respins.

În cursul anului 2010, inculpatul A. a reuşit intabularea imobilului exclusiv în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat prin încheierea nr. 2221/22.09.2008 şi a actelor de vindere-cumpărare autentificate prin încheierile nr. 1319/14.04.1932 şi nr. 715/20.03.1940.

Astfel, inculpatul H. a admis, prin încheierea nr. 87364 din data de 28.10.2010, cererea formulată de S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi de intabulare în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x a dreptului de proprietate a soţilor Cihodaru asupra imobilului în cauză, în suprafaţă totală de 420.805 mp.

Ulterior, inculpaţii A. şi F. au transferat dreptul de proprietate cu privire la acest teren în patrimoniul inculpatului D. (unchiul inculpatului, văduv, fără copii), prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 de către inculpata notar I..

Curtea a observat că operaţiunile de înscriere în cartea funciară a prezentei suprafeţe de teren provenite din lotul C. au fost efectuate cu încălcarea legii, şi în condiţiile în care inculpatul A. (transmiţătorul dreptului de proprietate) a comis infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice. În aceste condiţii, a apreciat că se impune, în baza dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea mai sus arătată în infracţiunea de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen.

Întrucât în cazul transferului prezentei suprafeţe de teren în operaţiunile efectuate au fost implicate concomitent patru persoane, respectiv inculpaţii F., A., I. şi D., Curtea a apreciat că în cauză este aplicabilă circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

În dezacord cu cele reţinute de acuzare, Curtea a observat însă că inculpaţii A. şi F. au prezentat inculpatei I., la data încheierii contractului de donaţie, vechile acte de proprietate care au aparţinut soţilor C. (obţinute ulterior încheierii contractului de cesiune drepturi succesorale) şi în baza cărora cei dintâi reuşiseră intabularea imobilului în cartea funciară. Fiind totodată în posesia extrasului de carte funciară aferent (şi despre care nu cunoştea că a fost obţinut de către soţii Cihodaru urmare a comiterii unei infracţiuni, neavând aşadar reprezentarea faptului că terenul a intrat ilegal în patrimoniul lor) şi în condiţiile în care cu prilejul întabulării existenţa dreptului de proprietate al solicitantului este verificată, inculpata notar a avut convingerea că donatorii sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului.

În acest ultim sens, prima instanţă a avut în vedere şi aspectul că unul dintre principiile pe care se întemeiază regimul juridic al publicităţii imobiliare bazat pe cărţile funciare instituit de Legea nr. 7/1996 este acela al legalităţii înscrierilor, în scopul asigurării exactităţii, corectitudinii şi certitudinii menţiunilor efectuate în aceste instrumente tehnico-juridice de evidenţă cadastrală.

Aşadar, prin întocmirea contractului de donaţie, chiar şi în condiţiile în care nu a avut la dispoziţie acte de proprietate de dată recentă relativ la imobil, aceasta nu a urmărit ori acceptat posibilitatea sprijinirii inculpaţilor A. şi F. în demersul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x.

Prin urmare, cum fapta reţinută în sarcina inculpatei I. nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege pentru existenţa ei ca infracţiune (intenţia), Curtea, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen., în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea faptei.

B. abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a antedatat cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011 în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele lui E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

Prin această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi numărul 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte, vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv.

Descrierea pe larg a situaţiei de fapt a fost expusă în cazul inculpatului A. şi la care Curtea, făcând trimitere, nu a mai reluat-o.

Instanţa de fond a observat în primul rând că împotriva unui act notarial întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale se poate formula acţiune în instanţă, ajungându-se pe această cale la anularea sa. În acest context, existând o alternativă care să conducă la remedierea situaţiei, răspunderea notarului poate fi eventual una disciplinară, şi, după caz, civilă cât priveşte repararea prejudiciului cauzat.

Or, în acord cu jurisprudenţa în materie, împrejurarea că legea consideră o faptă a notarului public că este abatere disciplinară nu are nicio influenţă asupra răspunderii penale, deoarece răspunderea penală nici nu exclude, dar nici nu este exclusă de răspunderea disciplinară. Prin urmare, Curtea a apreciat că este necesar a se analiza dacă, în circumstanţele particulare ale cauzei, fapta ce i se impută inculpatei I. constituie sau nu infracţiune. În acest sens, împrejurările în care aceasta s-a cantonat în sfera ilicitului, modalitatea concretă de comitere a faptei, dar şi urmarea imediată produsă sunt determinante pentru a aprecia asupra intensităţii atingerii aduse valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare a abuzului în serviciu contra intereselor statului în prezenta cauză.

Aşadar, în opinia instanţei de fond se impune a se observa că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din data de 15.06.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, s-a constatat că "dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Raportat la situaţia de fapt expusă, Curtea a constatat că, în vederea obţinerii rezultatului socialmente periculos urmărit prin succesiunea de acte încheiate în fals în calitate de notar public, inculpata I. a încălcat prevederile art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., care reglementează infracţiunea de fals intelectual, atestând în mod intenţionat, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, împrejurări necorespunzătoare adevărului. Aşadar, prezenta cerinţă impusă de lege (cu trimitere la decizia Curţii Constituţionale) pentru existenţa infracţiunii este dată în speţă.

Instanţa de fond a precizat că, împrejurarea că aceasta este legea încălcată rezultă din chiar dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatei pentru comiterea a trei infracţiuni de fals intelectual, legate de actele încheiate la o altă dată decât cea reală. Or, în situaţia în care o atare încălcare a legii se circumscrie conţinutului constitutiv al unei infracţiuni, astfel cum este cazul în speţă, pe de o parte este asigurată îndeplinirea condiţiei impuse de Curtea Constituţională pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pe de altă parte se va reţine comiterea, în concurs, a două infracţiuni, mijloc şi scop. O atare concluzie se desprinde şi din interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) vechiul C. pen., potrivit cărora există concurs de infracţiuni (pluralitate) în cazul când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele constitutive ale mai multor infracţiuni.

Obiectul ocrotirii penale în cazul infracţiunii de abuz în serviciu îl constituie relaţiile sociale referitoare la apărarea intereselor persoanelor (publice sau private) împotriva abuzurilor funcţionarilor publici ori funcţionarilor, iar urmarea imediată constă producerea unui prejudiciu ori vătămarea intereselor legale ale acestora.

În cauză, elementul material al laturii obiective a infracţiunii a constat în aceea că inculpata I. a antedatat cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între inculpaţii E. (cedent-vânzător) şi D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar), indicând data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011 în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele lui E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp. Urmarea imediată, în strânsă legătură cu efectuarea acţiunii prohibite, a fost prejudicierea bugetului de stat cu suma de 226.489,40 RON, reprezentând taxe fiscale.

Contrar celor susţinute de inculpata J. prin concluziile scrise, urmare a menţionării în fals a datei de încheiere a celor două contracte, la momentul semnării lor şi nu ulterior s-a produs urmarea socialmente periculoasă, constând în prejudiciul (cert) creat prin neplata taxelor fiscale.

Astfel, Curtea a precizat că din punct de vedere a laturii subiective, fapta a fost comisă cu intenţie directă, urmărindu-se neplata acestor taxe, datorate în cazul în care obiectul contractului l-ar fi constituit un bun individual determinat, respectiv terenul înscris în titlul de proprietate emis pe numele cedentului.

În ce priveşte infracţiunea de fals intelectual de la punctul C, în strânsă legătură cu cea supusă analizei, Curtea a constatat că, prin atestarea în conţinutul celor două contracte (rezoluţiune contract cesiune creanţă anterior, respectiv cesiune creanţă încheiat din nou), a unei date de autentificare a lor diferită de cea la care operaţiunea juridică a avut loc, inculpata I. a alterat adevărul prin atestarea unor împrejurări neconforme cu realitatea.

Sub aspectul laturii subiective, prin modalitatea în care a acţionat, atestând în mod nereal şi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, o altă dată de autentificare a actelor, inculpata a comis fapta cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa ei ca infracţiune - intenţia directă.

Prima instanţă a menţionat că această infracţiune este una de pericol, şi nu de rezultat, cum este cazul celei de abuz în serviciu.

Într-adevăr, conform doctrinei în materie, infracţiunea de abuz în serviciu (în speţă contra intereselor publice) are un caracter subsidiar în raport de alte incriminării distincte din C. pen.. Prin urmare, abuzul săvârşit de un funcţionar public cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 248 vechiul C. pen. numai în măsura în care nu realizează conţinutul constitutiv al unei alte infracţiuni, prin care să se aducă însă atingere intereselor legitime ale persoanelor, inclusiv sub forma producerii unui pagube.

Or, făcând trimitere la situaţia de fapt supusă analizei în prezenta cauză, la modalitatea concretă de acţiune şi consecinţele produse (una dinte ele fiind crearea unei pagube în patrimoniul statului), la relaţiile sociale pe care legiuitorul a înţeles să le ocrotească prin incriminarea celor două infracţiuni, Curtea a apreciat că în prezentul cadru procesual infracţiunea de abuz în serviciu, nu numai că nu poate avea un caracter subsidiar faţă de cea de fals, ci cele două coexistă.

Raportat la cele anterior arătate, Curtea nu a dat curs cererii formulate de inculpată (dar şi de inculpatul A.) de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce i se impută din infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen. şi de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. (punctele B şi C) în infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu motivarea că cea dintâi prezintă un caracter subsidiar, în speţă fiind absorbită de aceasta din urmă.

În ce priveşte stabilirea existenţei şi cuantumului sumei care trebuia plătită statului la data încheierii actului translativ de proprietate avându-se în vedere că titlul de proprietate relativ la terenul E. fusese emis, Curtea a avut în vedere o serie de dispoziţii legale în materie.

Astfel, potrivit art. 771 alin. (1) din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal, în vigoare la data întocmirii actului, "La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit (…)".

Se stipulează la alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol că "Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează (…) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale (…)".

Impozitul prevăzut la alin. (1), prevăd dispoziţiile alin. (6), "se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat şi încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut".

Astfel, a reţinut că în ipoteza încheierii în cauză a unui contract de vânzare-cumpărare a imobilului, vânzătorul terenului, respectiv inculpatul E., ar fi trebuit să achite un impozit de 226.489,40 RON, astfel cum rezultă din adresa nr. x emisă de Camera Notarilor Publici Iaşi .

Cu relevanţă asupra existenţei formei calificate a infracţiunii (dată de cuantumul prejudiciului cauzat prin neplata către stat a taxelor aferente), pe parcursul procesului, au încercat să probeze inculpaţii implicaţi în ansamblul ilicit că în mod greşit s-a reţinut de către acuzare că terenurile care au făcut obiectul tranzacţiei sunt situate în intravilanul municipiului Iaşi, în zona E, când în realitate acesta erau, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în extravilan, astfel că valoarea tranzacţiei era mai mică.

Or, după cum se menţionează în suplimentul la raportul de expertiză efectuat de ing. DDD., "conform titlului de proprietate nr. x/2011, terenul în suprafaţă de 182070 mp se afla în intravilanul Mun. Iaşi". Aceeaşi situaţie era reţinută şi în evidenţele Camerei Notarilor Publici, ţinute cu respectarea prevederilor art. 771 din Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare la data încheierii contractului. În acest context, orice altă situaţie, chiar dacă ar fi probată, nu prezintă relevanţă cu privire la întinderea taxelor datorate şi neîncasate, în condiţiile în care aveau la dispoziţie, anterior încheierii tranzacţiei, posibilitatea modificării, pe căi legale, a acelor menţiuni din titlul de proprietate pe care le-ar fi apreciat neconforme cu realitatea, care ar fi avut drept consecinţă schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, şi implicit alte taxe fiscale.

Aşadar, Curtea nu a putut reţine că inculpata I. nu avea cunoştinţă, la acea dată, de existenţa titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren supusă tranzacţiei, întrucât, în caz contrar, întocmirea actelor cu menţionarea în fals a datei autentificării lor (deci prin încălcarea legii penale) nu s-ar mai fi justificat.

Procedând în modalitatea arătată, inculpata, cu intenţie, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu reglementate de legea penală şi care nu permit atestarea, de către un notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fapta comisă întrunind, sub aspectul laturii obiective, dar şi subiective (forma de vinovăţie fiind cea a intenţiei), elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen.

În ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în cea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 141/2005, aceasta nu a fost primită de instanţa de fond, cu argumentele pe larg expuse în cazul inculpatului A..

A mai susţinut inculpata, relativ la actele încheiate în fals la data de 01.03.2012, că este esenţial momentul realizării acordului de voinţă al părţilor, acesta fiind producător de efecte juridice. Prin urmare, efectuarea unei menţiuni eronate cu privire la data încheierii lor nu ar prezenta relevanţă penală. Or, Curtea a menţionat că, prin cele două contracte, care au vizat, unul, rezoluţiunea contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, iar altul, încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale s-a transmis o universalitate de bunuri, deci inclusiv imobile. În acest context, transferul dreptului de proprietate de la cedent la cesionar(i), după caz, nu putea avea loc decât la data autentificării lor (forma solemnă fiind impusă de lege ad validitatem), cu toate consecinţele ce decurg.

Astfel, a arătat că nu se poate reţine ca rezonabilă şi reală susţinerea inculpatei în sensul că nu a cunoscut despre emiterea, în intervalul octombrie 2011 - 1 martie 2012, a titlului de proprietate cu privire la terenuri, întrucât în acest caz ar fi fost suficientă încheierea unui alt contract de cesiune a drepturilor succesorale C. între deţinătorul lor la acel moment, inculpatul A., şi inculpatul D., fără o rezoluţiune prealabilă a contractului de cesiune încheiat în anul 1996 între inculpaţii E. (cedent-vânzător) şi A. (cesionar). Totodată, în situaţia în care ar fi intervenit modificări consensuale ale clauzelor contractuale relativ la contractul de cesiune creanţă din anul 2006, astfel cum inculpatul Cihodaru susţine, cei doi cocontractanţi (acesta şi inculpatul E.) aveau posibilitatea încheierii unui act adiţional la contractul iniţial.

În plus, în sprijinul celor susţinute de către acuzare, relativ la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, este şi poziţia procesuală a inculpatei J., participantă la toate discuţiile care au avut loc atât în luna octombrie 2011, cât şi în lunile februarie- martie 2012, la biroul notarial al inculpatei I., şi care a recunoscut în totalitate cele reţinute în rechizitoriu, cu referire la ansamblul ilicit în care a fost implicată.

Curtea a reţinut ca aplicabile dispoziţiile art. 75 lit. a) vechiul C. pen., având în vedere că la comiterea activităţii aici imputate şi-au adus contribuţia, concomitent, mai mult de trei persoane.

C. fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în faptul de a fi antedatat, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii:

a) data întocmirii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale sub nr. x (datat 31.10.2011), în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la data de 01.03.2012, activitate infracţională derulată la instigarea părţilor semnatare şi în scopul de a evita plata impozitului aferent de către vânzător (transmiţătorul dreptului), şi

b) data întocmirii declaraţiei (autentificate sub nr. x, datată 31.10.2011) de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificată sub nr. x/12.12.2006, prin care inculpaţii E. (cedent-vânzător) şi A. (cesionar) au hotărât rezoluţiunea contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, returnarea preţului şi repunerea în situaţia anterioară, fiind invocat ca motiv faptul că prestaţiile reciproce nu au fost îndeplinite, ca fiind y/31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, activitate infracţională derulată la instigarea părţilor semnatare şi în scopul de a da aparenţă de legalitate cesiunii de drepturi ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale.

Potrivit registrului general notarial aferent lunii octombrie 2011, cele două acte notariale (nr. x şi nr. y) sunt menţionate ca fiind încheiate în data de 31 a lunii, ele purtând numerele de înregistrare 6249 şi 6250.

Curtea a reţinut că aceste acte au fost antedatate, în realitate fiind semnate la data de 01.03.2012, aspecte ce rezultă din chiar conţinutul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale nr. x, la finalul căruia se menţionează că "Taxele necesare perfectării prezentului contract au fost suportate de cumpărător la echivalentul sumei de 913.206 RON al sumei de 210.000 EUR, calculat la cursul oficial al BNR de 4,3486 RON/1 EUR de azi 01.03.2012." Or, acest contract nu putea fi încheiat anterior declaraţiei de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006. În plus, contrar tuturor actelor notariale întocmite de inculpată în luna octombrie 2011, în care aceasta este tehnoredactată, în cele două acte de mai sus numărul încheierii de autentificare este menţionat prin scriere de mână, cu pixul.

De asemenea, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de expertul tehnic EEE., urmare a analizei sistemului informatic folosit la autentificarea înscrisurilor falsificate, ridicat de la sediul inculpatei I., documentele conţinând editarea celor două înscrisuri la care se face trimitere la lit. a) şi b) au fost create, în forma lor finală, la data de 01.03.2012.

Astfel, în Tabelul nr. 13 se arată că înscrisul contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x din data de 31.10.2011 a fost creat la 01.03.2012, iar cel constând în declaraţie autentificată sub nr. x din data de 31.10.2011, la 15.02.2012.

În ceea ce priveşte declaraţia martorei I., care, în calitate de angajat al BNP I. (consilier juridic), a efectuat menţiuni în registrul general notarial relativ la actele de mai sus, Curtea a reţinut că martora a precizat că nu poate furniza detalii legate de această operaţiune, dar cu certitudine a avut, la data efectuării lor, documentele la care se face trimitere. Audiată în instanţă, a precizat că nu a făcut nicio menţiune nereală cu privire la înregistrarea acelor acte, presupunând că "dacă actul nu s-a mai încheiat, trebuia să fiu informată pentru a se face menţiunile în registru, astfel ca acest act să nu mai fi fost luat în considerare în statistica efectuată. A mai relatat că "cererea a venit de la colega mea, CCC., care urma să redacteze actele. Eu am înregistrat cererea şi am dat număr".

CCC. (declaraţie filele x ds. u.p.), de asemenea angajată la biroul notarial, a relatat în depoziţia sa de martor că îşi aminteşte despre anumite discuţii legate de transferul unor drepturi succesorale aparţinând lui E.. Acestea au avut loc în cadrul instituţiei unde lucra prin luna octombrie 2011, cu participarea inculpaţilor E., J. şi A., dar care nu s-au concretizat în întocmirea de înscrisuri la acel moment. Ulterior, "în cursul lunii februarie, din câte îmi amintesc, J. mi-a solicitat să fie întocmite o serie de documente respectiv o cesiune, o rezoluţiune şi o procură legală de tranzacţia cu E.. (…) Ulterior am prezentat actul şi doamnei notar şi la data de 01.03.2012 au venit la biroul notarial E., A. şi J., care au semnat documentele întocmite de mine (nu am participat la semnarea acestora, dar am văzut ulterior că erau semnate). Precizez faptul că redactarea încheierilor pentru declaraţia de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare (autentificat cu y/31.10.2011) şi pentru procură (autentificată cu numărul x/31.10.2011) le-am efectuat odată cu documentele respective, astfel că în momentul în care le-am predat la semnat, cele două documente conţineau şi încheierile de autentificare (acestea erau pe aceeaşi filă cu documentele respective) iar încheierea de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale (autentificat cu numărul x/31.10.2011) am imprimat-o ulterior, astfel că nu a fost prezentată părţilor la momentul semnării. (…) Arăt faptul că la semnarea cererilor de autentificare aveau consemnate data de 31.10.2011."

Audiată în instanţă, aceasta a relatat, printre altele, că, în calitate de consilier juridic în cadrul biroului notarial, "În octombrie (…) am preluat actele, am completat cererile, trei la număr, cu numerele părţilor, am deschis nişte draft-uri în calculator, m-am uitat pe acte şi am mers la doamna notar (…). A doua zi am văzut iar părţile de dimineaţă. Nu ştiu dacă atunci s-au încheiat sau nu actele. Am dat cererile şi contractele doamnei notar. Nu am atribuţii de înregistrări în registru.

În martie mi s-a solicitat din nou să întocmesc acte de cesiune, rezoluţiune. Am solicitat din nou acte, am redactat declaraţia la contractul de cesiune pentru data respectivă, de aceea a şi rămas cursul BNR din ziua redactării. Am dus actele la notar şi s-a constatat că au rămas numere vechi în registru şi atunci am făcut încheierea de autentificare cu datele menţionate în registru.. Când am întocmit actele în martie nu mi s-a prezentat vreun TP cu privire la terenurile acolo menţionate."

Curtea a reţinut că într-adevăr, după cum rezultă din depoziţia martorei CCC., în luna octombrie 2011 inculpata I. a purtat discuţii cu inculpaţii E., A. şi J., stabilind modalitatea în care urmau să procedeze în viitor. Cunoscând dispoziţiile legale în materia transferului drepturilor de proprietate asupra terenurilor în condiţiile emiterii titlului de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele inculpatului E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp, cei implicaţi au ajuns la o înţelegere cu privire la succesiunea de acte juridice care urmau a fi încheiate, în vederea eludării plăţii către stat a taxelor fiscale generate de transferul dreptului de proprietate a acestuia către inculpatul A.. În acest scop, s-au făcut cuvenitele menţiuni în registrul general notarial aferent lunii octombrie 2011, fiind incluse si documentele cu numerele de autentic x/31.10.2011, y/31.10.2011 şi z/31.10.2011, în condiţiile în care ele nu erau întocmite.

De altfel, inculpata a recunoscut, în declaraţia dată în instanţă, că a procedat în modalitatea imputată, însă şi-a justificat acţiunile prin aceea că părţile demaraseră operaţiunile consfinţite prin înscrisurile reţinute ca false la data menţionată pe acestea (chiar dacă au fost semnate în luna martie 2012), iar actele au fost atunci înregistrate în Registrul General. În prezentul context, a fost obligată să efectueze statistica prin includerea lor în rândul celor încheiate în luna octombrie 2011.

Or, aceste susţineri nu au fost apreciate de prima instanţă ca verosimile, în condiţiile în care, pe de o parte, a fost completată inclusiv rubrica "Onorariu" (deşi acesta nu fusese în realitate plătit), iar pe de altă parte, se putea corecta situaţia evidenţiată în registru prin anularea înregistrării acelor operaţiuni, făcându-se menţiunile aferente.

Aceasta întrucât într-o atare situaţie deveneau incidente prevederile art. 41 alin. (3) din Ordinul M.J. nr. 710/C/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în forma în vigoare la acea dată, care prevedea că "În cazul autentificării unui act înregistrat ca proiect sau ca urmare a reformării încheierii de respingere, se procedează la o nouă înregistrare", ori, după caz, ale art. 52 alin. (2), potrivit cărora "Erorile de înregistrare se îndreaptă fără a se şterge vechiul text, peste care se trage o linie, astfel ca acesta să poată fi citit".

A mai arătat inculpata că, deşi a procedat în modalitatea imputată, nu s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, în condiţiile în care taxa fiscală ar fi fost achitată ulterior, la intabularea terenurilor înscrise în cartea funciară. Or, susţinerile sale sunt infirmate de însuşi inculpatul Cihodaru, care a efectuat această operaţiune şi care a făcut precizarea că, întrucât bunul intrase în patrimoniul său prin actul de cesiune de creanţă, aceste taxe nu erau datorate, deci implicit nu au fost plătite.

Raportat la cele mai sus expuse, la care s-au adăugat argumentele arătate în cazul inculpatului A., Curtea a constatat că faptele de la punctele B şi C există în materialitatea lor şi au fost comise de inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţia) pentru existenţa lor ca infracţiuni, în încadrarea dată lor prin rechizitoriu.

D. fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., constând în aceea că a antedatat cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, la instigarea inculpatului E., data întocmirii procurii generale, prin care acesta, în calitate de proprietar al cotei indivize de 1 ha din terenul în suprafaţa de 18,2070 ha situat în intravilanul mun. Iaşi, i-a împuternicit pe inculpata J. şi pe numiţii WW. şi XX. să-l reprezinte în faţa organelor competente în tot ceea ce priveşte administrarea terenului în cauză, menţionând în fals numărul şi data autentificării ca fiind z/31.10.2011, deşi actul a fost creat la data de 15.02.2012, fiind modificat ultima oară la data de 01.03.2012.

Curtea a arătat că faptul că şi acest înscris conţine menţiunea în fals a datei la care a fost întocmit reiese din depoziţia martorei CCC. (care l-a (tehno-redactat), din faptul că numărul încheierii de autentificare este menţionat cu pixul, contrar practicii cabinetului notarial, precum şi din concluziile suplimentului la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de expertul tehnic EEE. .

E. fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a semnat, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, situaţia statistică a lunii octombrie 2011, menţionând în cuprinsul acesteia date nereale cu privire la numărul de acte notariale încheiate (au fost incluse si documentele cu numerele de autentificare x/31.10.2011, y/31.10.2011 şi z/31.10.2011, în condiţiile în care aceste documente nu erau întocmite).

Împrejurarea că inculpata a procedat în modalitatea arătată rezultă, în opinia primei instanţe, din analiza filelor din Registrul General Notarial (nr. 15-16), existent la Camera de corpuri delicte din cadrul instanţei.

Având în vedere modalitatea în care fapta a fost comisă, Curtea a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

Nu s-a putut reţine de instanţa de fond împrejurarea că activitatea derulată de către inculpată se circumscrie infracţiunii de fals în declaraţii, în condiţiile în care adresa astfel întocmită şi ulterior înaintată Camerei Notarilor Publici a fost falsificată de către inculpată cu prilejul întocmirii ei şi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fiind în legătură indisolubilă cu celelalte activităţi notariale desfăşurate.

F. uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a folosit contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale falsificat în condiţiile descrise mai sus pentru a întabula pe numele inculpatului D. dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 172.070 mp vizat de titlul de proprietate nr. x/03.11.2011.

Potrivit art. 60 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 710/C/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în forma în vigoare la acea dată, "În cazul actelor supuse publicităţii mobiliare sau imobiliare, notarul public este obligat să întreprindă de îndată în numele titularilor acestor drepturi, direct ori prin angajaţii săi, demersurile necesare la biroul de publicitate competent şi să înmâneze părţilor dovezile referitoare la înscrierea drepturilor".

Împrejurarea că terenurile despre care s-a făcut vorbire au fost intabulate în cartea funciară se probează, în opinia instanţei de fond, cu înscrisurile aflate la dosar u.p., cu relevanţă fiind încheierea nr. 33060 din data de 13.04.2012 emisă de OCPI Iaşi .

Or, Curtea a observat că, în modalitatea în care cele două acte au fost încheiate, ele au avut ca finalitate transmiterea unor bunuri succesorale cu privire la care, cel puţin teoretic, nu exista emis titlu de proprietate. În acest context, fără o identificare cadastrală prealabilă, terenurile nu puteau fi intabulate. Prin urmare, nu se poate susţine că i-ar fi revenit inculpatei notar I. obligaţia sesizării biroului de carte funciară, în aplicarea dispoziţiilor legale precitate.

De altfel, din nicio dovadă existentă la dosar nu rezultă, în opinia instanţei de fond că aceasta s-ar fi implicat, în vreo modalitate, în efectuarea operaţiunilor ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale sub nr. x (datat 31.10.2011).

Aşa fiind, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei I., întrucât nu există probe că a comis prezenta infracţiune.

G. uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a înaintat la Camera Notarilor Publici Iaşi situaţia statistică a lunii octombrie 2011 cuprinzând date nereale cu privire la numărul de acte notariale încheiate, incluzând si documentele cu numerele de autentic x/31.10.2011, y/31.10.2011 şi z/31.10.2011, în condiţiile în care aceste documente au fost întocmite în perioada februarie- martie 2012.

Curtea a reţinut că obligaţia de raportare a situaţiei statistice revenea inculpatei notar public I. în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea nr. 19/23.02.2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

Din actele şi lucrările dosarului, cu trimitere, printre altele, la mijloacele de dovadă mai sus analizate, având în vedere caracterul fals al înscrisului la care se face trimitere, prima instanţă a constatat că rezultă existenţa infracţiunilor de la lit. E) şi G), fiind date condiţiile impuse de textele incriminatoare în acest sens, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.

8. Inculpatul E..

În sarcina inculpatului s-au reţinut comiterea a 3 infracţiuni, astfel:

A. instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe inculpata I. (notar public aflat în exerciţiul funcţiunii) să antedateze, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu, data încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, contract în baza căruia a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele său pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

În această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi numărul 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte, vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv,

B. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe numita I., la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să antedateze cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii:

a) data întocmirii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat, la instigarea celor doi semnatari (direct) şi a inculpatului D. (mediat, prin intermediul inculpatei J., ce l-a reprezentat în operaţiune, la cererea sa) ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, şi

b) data întocmirii declaraţiei de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificată sub nr. x/12.12.2006, prin care numiţii E. (cedent/vânzător) şi A. (cesionar) au hotărât rezoluţiunea contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, returnarea preţului şi repunerea în situaţia anterioară, fiind invocat ca motiv faptul că prestaţiile reciproce nu au fost îndeplinite, ca fiind y/31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, activitate infracţională derulată la instigarea părţilor semnatare şi în scopul de a da aparenţă de legalitate cesiunii de drepturi ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, şi

C. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe inculpata I. să antedateze cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii la data întocmirii procurii generale prin care, în calitate de proprietar al cotei indivize de 1 ha din terenul în suprafaţa de 18,2070 ha situat în intravilanul localităţii Iaşi, i-a împuternicit pe inculpata J. şi pe numiţii WW. şi XX. să-l reprezinte în faţa organelor competente, în tot ceea ce priveşte administrarea terenului în cauză, menţionând în fals numărul şi data autentificării ca fiind z/31.10.2011, deşi actul a fost întocmit la data de 14.02.2012.

Curtea a arătat că situaţia de fapt şi mijloacele de dovadă pe care se sprijină, precum şi împrejurările derulării activităţii ilicite au fost pe larg expuse în cazul inculpaţilor A., I. şi D., şi la care curtea, făcând trimitere, nu le va mai relua.

În stabilirea vinovăţiei inculpatului sub aspectul comiterii celor trei infracţiuni, relevante în opinia primei instanţe sunt declaraţia martorei CCC., angajată la biroul notarial al inculpatei I., care îl localizează pe acesta ca fiind prezent la BNP I. atât în luna octombrie 2011, când s-au purtat anumite discuţii, neconcretizate juridic, legate de transferul unor drepturi succesorale aparţinând acestuia, cât şi la data de 01.03.2012, când s-au încheiat în realitate actele.

La cea din urmă dată, inculpatul E. a semnat cele trei înscrisuri conţinând menţiuni false relativ la data exprimării manifestărilor de voinţă, după ce acestea au fost întocmite în prealabil de către inculpată, printre alţii şi la solicitarea sa, în scopul eludării plăţii taxelor fiscale.

Împrejurarea că actele mai sus evidenţiate nu au fost semnate la datele inserate în conţinutul lor rezultă, potrivit instanţei de fond, fără îndoială din proba ştiinţifică administrată de organele de urmărire penală constând în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de expertul tehnic EEE. şi în concluziile suplimentului la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de acelaşi expert, dar şi din celelalte probe administrate în cauză, la care s-a făcut referire în cazul inculpaţilor I. şi A..

A susţinut inculpatul că nu a cunoscut, la data semnării, aspectul că data menţionată pe încheierea de autentificare nu corespunde realităţii, întrucât la acel moment nu era menţionată pe înscrisurile puse lui la dispoziţie în acest sens, astfel încât nu este dată intenţia sa în comiterea faptelor.

Or, cele arătate nu au putut fi primite de prima instanţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în cazul inculpatei I., în chiar conţinutul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale nr. x, la finalul acestuia, se menţionează că "Taxele necesare perfectării prezentului contract au fost suportate de cumpărător la echivalentul sumei de 913.206 RON al sumei de 210.000 EUR, calculat la cursul oficial al BNR de 4,3486 RON/1 EUR de azi 01.03.2012." Or, acest contract nu putea fi încheiat anterior declaraţiei de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006.

În plus, în conţinutul contractului s-a menţionat în mod expres că, relativ la prezentele terenuri, "s-a emis în beneficiul cedentului E., Hotărârea nr. 3486/09.09.2008, completată prin Hotărârea nr. 1870/04.09.2009 şi prin Hotărârea nr. 2134/30.09.2009 de către Comisia Judeţeană Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată şi s-a întocmit în favoarea acestuia Anexa nr. 30 referitor la suprafaţa de 28, 1930 ha". Or, citind cele aici inserate, a putut observa că nu este menţionat aici şi titlul de proprietate, în a cărei posesie era la data de 01.03.2012.

Pe de altă parte, inculpatul avea obligaţia ca, la încheierea acestor acte, să verifice personal conţinutul lor anterior semnării. În cazul în care existau menţiuni neconforme adevărului, avea posibilitatea să sesizeze notarul şi, în caz de neremediere, să refuze semnarea lor.

A mai arătat acesta că nu avea niciun interes să procedeze astfel, în condiţiile în care, potrivit clauzei menţionate în contractul de cesiune creanţă încheiat în anul 2006 cu inculpatul Cihodaru, era stipulat că toate cheltuielile ulterioare privind intrarea în posesie relativ la bunurile transmise revin cumpărătorului. Or, după cum s-a arătat în cazul inculpatului Cihodaru, o astfel de clauză nu este inserată în înscris, interesul său de a eluda plata taxelor fiscale fiind aşadar de actualitate la acea dată.

În plus, dacă nu ar fi urmărit neplata impozitului, şi în condiţiile în care înstrăinase deja bunurile succesorale, pentru ca acestea să fie transmise în patrimoniul inculpatului D. nu se mai justifica rezoluţiunea contractului de cesiune creanţă din anul 2006 şi încheierea unui nou contract de aceeaşi natură, fiind suficientă efectuarea unei astfel de tranzacţii, în mod nemijlocit, între inculpaţii Cihodaru şi D..

Împrejurarea că toţi semnatarii actelor din 01.03.2012 au cunoscut despre caracterul fals al datei încheierii lor rezultă, în opinia instanţei de fond, şi din atitudinea procesuală manifestată de inculpata J., care şi-a însuşit, total şi necondiţionat, situaţia de fapt stabilită prin rechizitoriu.

În acest context, Curtea a constatat că faptele imputate inculpatului E., în condiţiile existenţei circumstanţei agravante legale prev. de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., există şi au fost comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru existenţa lor ca infracţiuni (intenţia).

Aceasta din urmă a fost reţinută, în condiţiile în care, alături de activitatea de instigare, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi o complicitate concomitentă, constând în ajutorul dat inculpatei I. prin acţiunea de semnare a înscrisurilor.

9. J..

În sarcina inculpatei s-a reţinut comiterea a două infracţiuni, astfel:

A. instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., cu referire la art. 248 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în faptul că a determinat-o pe inculpata I. (notar public aflat în exerciţiul funcţiunii) să antedateze, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu, data încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, contract în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpată, în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 1 72.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală de 182.070 mp la care avea vocaţie) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate numărul x/03.11.2011 pe numele inculpatului E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

Prin această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi numărul 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv.

• instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe inculpata I. să antedateze cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, data întocmirii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D., în calitate de cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpată, în calitate de mandatar, drepturile succesorale ce îi reveneau ca moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie, de 182.070 mp) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat, la instigarea celor 2 semnatari (direct) şi a inculpatului D. (mediat, prin intermediul inculpatei, ce l-a reprezentat în operaţiune, la cererea sa) ca fiind 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la data de 01.03.2012.

Cu argumentele reţinute în acest sens în cazul inculpaţilor E., D., A. şi I., având în vedere şi poziţia procesuală corectă a inculpatei, de recunoaştere a cantonării sale în sfera ilicitului penal, în modalitatea reţinută prin actul de sesizare a instanţei, Curtea a constatat că faptele există şi au fost comise de aceasta cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa lor ca infracţiuni.

De asemenea, prima instanţă a observat că, ulterior exercitării, de către inculpata J., a activităţii prin care a determinat-o pe inculpata I. să încheie actele false despre care s-a făcut vorbire, prin semnarea lor în calitate de mandatară a inculpatului D. a realizat şi o activitate de ajutor, specifică complicelui (complicitate concomitentă). Curtea a arătat că aceasta din urmă a fost absorbită însă în mod natural în forma mai gravă a participaţiei penale ce i se impută, respectiv cea a instigării. Aspectul prezintă însă relevanţă prin aceea că, în condiţiile în care la data încheierii actelor false, la Biroul Notarial au fost prezente cel puţin trei persoane implicate în ansamblul ilicit (inculpaţii E., J. şi I.), circumstanţa agravantă legală prev. de art. 75 lit. a) vechiul C. pen. se impune a fi reţinută în sarcina fiecăreia dintre ele.

Aşadar, cu trimitere şi la cele reţinute în cazul inculpaţilor I. şi A., Curtea a conchis că faptele comise de inculpata J., în încadrarea dată lor prin rechizitoriu, există şi au fost săvârşite cu intenţie, ca formă de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa lor ca infracţiuni.

Cât priveşte înlăturarea, din încadrarea juridică a faptei de fals intelectual, dar şi a celei de spălare de bani, a prevederilor art. 17 lit. c), respectiv art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu caracter general şi aplicabil fiecăruia dintre inculpaţii aflaţi în situaţiile supuse analizei, Curtea a constatat că aceasta nu se justifică a fi dispusă.

Astfel, în reglementarea în vigoare la data comiterii faptelor de mai sus, art. 17 din acest act normativ prevedea următoarele:

"În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;

e) infracţiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a."

Curtea a reţinut că dintre infracţiunile reglementate în cele două secţiuni, cu relevanţă în speţă este cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, la care se face referire în mod expres în articolul 132 din Legea nr. 78/2000, în forma de la datele comiterii pretinselor fapte, în vigoare însă şi în prezent. Într-adevăr, prin Legea nr. 187/2012, intrată în vigoare la data de 01.02.2014, prevederile art. 17 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate.

Or, instanţa de fond a apreciat că această abrogare nu poate fi apreciată ca o dezincriminare a faptei, ea constituind în realitate înlăturarea unei cauze de majorare a cuantumului pedepselor prevăzute de dispoziţiile art. 289, art. 291 vechiul C. pen., respectiv ale art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în situaţia comiterii acestor infracţiuni în condiţiile particulare reglementate de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000. Aşadar, prevederile art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu reglementează infracţiuni distincte, ci o formă agravată (calificată) a celor trei infracţiuni (fals intelectual, uz de fals şi spălare de bani).

În sprijinul acestui punct de vedere, Curtea a invocat şi prevederile art. 18 din acelaşi act normativ (de asemenea în prezent abrogat), potrivit cărora infracţiunile prevăzute în art. 17 se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează potrivit distingerilor aici arătate.

Prin urmare, în condiţiile în care, astfel cum s-a precizat în cele ce preced, Curtea a reţinut ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile normative substanţiale anterioare datei de 01.02.2014, raportarea la prevederile art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi înlăturată.

Date fiind cele mai sus stabilite, Curtea a procedat la condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor reţinute în sarcină urmare a analizei efectuate în cauză relativ la fiecare dintre aceştia.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost stabilite/aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute în acest sens de dispoziţiile art. 72 vechiul C. pen.

Cu caracter teoretic, făcând referire la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în ultimul caz cu trimitere la cea a ÎCCJ Bucureşti, instanţa de fond a reţinut că scopul astfel urmărit este cel al aplicării unor sancţiuni care să asigure atât restabilirea ordinii de drept încălcate, cât şi reeducarea făptuitorului. Numai astfel poate fi realizată atât prevenţia generală (descurajând alte persoane să mai comită fapte circumscrise ilicitului penal), cât şi cea şi specială (îndreptarea atitudinii viitoare a acuzatului faţă de normele penale încălcate).

Pedeapsa concret aplicată nu trebuie să aibă un efect intimidant, datorită severităţii excesive, şi nici un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate. O sancţiune prea blândă nu ar produce efectul scontat, în timp ce una prea severă poate conduce la obţinerea unor consecinţe contrare celor urmărite, reducând perspectivele de reintegrare ale persoanei condamnate.

Gradul de pericol social al faptei săvârşite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare. Totodată, simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracţiunilor în general nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei. În acest caz se va proceda la analiza gradului de pericol social concret al faptei imputate persoanei sancţionate, privit prin prisma modului şi mijloacelor de acţiune, contribuţiei sale în ansamblul ilicit, urmării produse ori care s-ar fi putut produce, eforturilor depuse privind înlăturarea/diminuarea consecinţelor încălcării legii.

Evaluarea gravităţii faptei (pe bază de criterii obiective) nu se poate realiza în absenţa unei analize serioase a vinovăţiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia faţă de încălcarea legii şi urmările astfel cauzate. Astfel, trebuie avute aici în vedere conduita anterioară, nivelul de pregătire, gradul de integrare în societate, dar şi poziţia sa procesuală, aspect de natură să releve faptul că a înţeles efectele negative ale activităţii ilicite ce i se impută.

Aceleaşi criterii se impun a fi avute în vedere şi la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei aplicate/pedepsei rezultante, ultima în condiţiile în care în sarcina unui inculpat se reţine comiterea, în concurs, a două sau mai multe infracţiuni.

În concret, Curtea a observat că, potrivit fişelor de cazier judiciar, niciunul dintre inculpaţii A., H., E., I. şi J., găsiţi vinovaţi de comiterea de infracţiuni în cauză, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, având anterior un comportament corect în familie şi societate şi prezentând un grad de instrucţie ridicat (în acest sens, sunt de reţinut şi caracterizările depuse la dosar). Acest aspect a fost avut în vedere în favoarea lor ca circumstanţă atenuantă judiciară, în accepţiunea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen.

Cât priveşte poziţia procesuală adoptată, cu excepţia inculpatei J., prima instanţă a arătat că aceştia nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care li s-a reţinut, în cele ce preced, vinovăţia. În acest context, Curtea a reţinut, exclusiv în favoarea inculpatei arătate, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) vechiul C. pen.

Întrucât prejudiciul cauzat în legătură cu actele de transfer încheiate în cazul E. (cu excepţia accesoriilor) a fost achitat în totalitate, instanţa de fond a făcut aplicarea, relativ la infracţiunea de abuz în serviciu, în cazul inculpaţilor I., E., J. şi A., a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen.

Un alt aspect ce a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepselor este acela că urmarea produsă prin cantonarea lor în sfera infracţionalităţii a fost una însemnată, date fiind importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi încălcate prin comiterea infracţiunilor, dar şi valoarea ridicată a prejudiciilor astfel cauzate.

Totodată, Curtea a apreciat că se impune a se observa că de la data comiterii faptei şi până în prezent s-a scurs o perioadă relativ mare de timp, în care acuzaţii au avut posibilitatea conştientizării consecinţelor încălcării legii şi corectării conduitei sociale, în sensul adaptării pe viitor a comportamentului la normele unanim acceptate de comunităţile în care trăiesc.

Sub aspectul laturii civile, în primul rând Curtea a constatat că s-a constituit parte civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti".

Prin adresa depusă la data de 07.10.2014, aceasta a solicitat:

- referitor la loturile Butnaru:

a) - obligarea inculpaţilor la plata sumei de 15.000.000 euro (estimată provizoriu), reprezentând c/val. suprafeţei de 10,5 ha teren restituită inculpaţilor Cihodaru potrivit sentinţei civile nr. 12721 din data de 27.11.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2005, care se compune din contravaloarea terenului, valoarea prejudiciului creat prin defrişarea soiurilor de vie cultivate pe acestea, cheltuielile necesare pentru readucerea terenului la situaţia anterioară şi folosul nerealizat prin lipsa de folosinţă a terenului.

b) - în ce priveşte terenul înscris în titlul de proprietate nr. x/20.04.2006, în suprafaţă de 10,5 ha, a formulat acţiune prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestuia, care a fost admisă. Prin urmare, se mai impune achitarea prejudiciului constând în celelalte despăgubiri precizate în cele ce preced, la pct. a. În acest caz se justifică a se avea în vedere că moştenitorii Butnaru au achitat suma de 39.342,59 RON, dar care nu le-au acoperit în totalitate.

O altă modalitate de reparare parţială a prejudiciului, solicitată de partea civilă, a fost ca în ambele cazuri instanţa să dispună restabilirea situaţiei anterioare, care ar exclude obligarea inculpaţilor la plata contravalorii terenului.

- referitor la lotul C.:

a) obligarea inculpaţilor la plata sumei de 60.115.000 euro (estimată provizoriu), care se compune din valoarea de circulaţie a terenului, valoarea prejudiciului creat prin defrişarea soiurilor de vie cultivate pe acestea, cheltuielile necesare pentru readucerea terenului la situaţia anterioară şi folosul nerealizat prin lipsa de folosinţă a terenului.

Totodată, a solicitat efectuarea unei expertize evaluatorii care să stabilească valoarea certă a prejudiciului.

După cum se prevede în art. 3 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti, aceasta este instituţie autonomă de drept public şi de utilitate publică, cu personalitate juridică, iar potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, are în patrimoniu bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a statului. În prezentul context, date fiind dispoziţiile normative care reglementează organizarea şi funcţionarea prezentei instituţii, aceasta poate sta în proces în calitate de parte civilă, formulând pretenţii civile, în condiţiile legii.

Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care obiectul acţiunii civile îl constituie dreptul de proprietate al statului asupra unor terenuri din domeniul public, caz în care acesta din urmă este titularul acţiunii civile, însă care nu s-a constituit parte civilă, dispoziţiile art. 25 alin. (2) C. proc. pen. impun, cu caracter obligatoriu, ca instanţa din oficiu să se pronunţe cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În cauză s-au efectuat două expertize tehnice judiciare, una topo-cadastrală (expert DDD., dosar şi 103 -155 vol. VI dosar, avizată de către OCPI Iaşi) şi una agricolă (expert UU., dosar, dosar şi dosar), precum şi două expertize judiciare de către experţii-parte ai inculpaţilor FFF. (agricolă, filele x vol. VI dosar) şi GGG. (topo-cadastrală, dosar).

Analizând cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti", Curtea a constatat că aceasta este întemeiată numai în parte, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 998 vechiul C. proc. civ., în vigoare la 28.10.2010 şi anterior acestei date, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greşeală s-a ocazionat, a-l repara".

În cazul în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este imputabilă mai multor persoane, stipulează prevederile art. 1003 vechiul C. civ. că acestea "sunt ţinute în solidar pentru despăgubire".

Cel dintâi text normativ stabileşte condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, care, întrunite cumulativ, permit obligarea celui responsabil la repararea pagubei, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia persoanei, existenţa unui prejudiciu şi a unui raport de cauzalitate între fapta comisă şi acesta din urmă.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 1357 C. civ., care stabilesc condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, comisă atât cu intenţie, cât şi din culpă, precum şi cele ale art. 1370 C. civ., care reglementează solidaritatea debitorilor în această materie.

Făcând trimitere la prevederile art. 19 alin. (5) şi art. 25 alin. (2), (3) C. proc. pen. şi la dispoziţiile civile aplicabile, Curtea a constatat că rezolvarea acţiunii civile în procesul penal poate fi făcută prin echivalent, prin plata unei despăgubiri băneşti, dar şi în natură, prin restituirea lucrului, dacă aceasta este posibilă, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau prin restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii.

a) În ce priveşte cererea de despăgubiri aferente celor două terenuri cu o suprafaţă de 10,5 ha fiecare, intrate în patrimoniul inculpaţilor A. şi F. prin sentinţa civilă nr. 12721 din data de 27.11.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2005, respectiv prin titlul de proprietate nr. x/20.04.2006 (cazul "Butnaru"), Curtea a constatat că aceasta nu poate fi soluţionată în prezentul cadru procesual.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi act normativ (fapta nu este prevăzută de legea penală), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Or, Curtea a reţinut că astfel cum rezultă din analiza făcută în latura penală a cauzei, referitor la existenţa infracţiunilor de înşelăciune (în cazul inculpatului G. sub forma complicităţii) şi spălare de bani (în cazul inculpaţilor D. şi S.C. B. S.R.L. Iaşi sub forma complicităţii) imputate inculpaţilor A., F., D., S.C. B. S.R.L. Iaşi şi G. (ambele cu trimitere la cazul "Butnaru"), acestea nu sunt prevăzute de legea penală.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 397 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" relativ la terenurile incluse în sentinţa civilă nr. 12721 din data de 27.11.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2005, în contradictoriu cu inculpaţii de mai sus.

În ce priveşte solicitarea de despăgubiri aferente terenurilor incluse în titlul de proprietate nr. x/20.04.2006, cererea formulată în acest sens de partea civilă Curtea a respins-o ca inadmisibilă, în aplicarea prevederilor art. 397 alin. (1), (5) C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., avându-se în vedere că niciunul dintre inculpaţi nu a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii vreunei infracţiuni legate de emiterea acestui act administrativ ori de efectuarea vreunei operaţiuni cu terenurile aici înscrise.

b) În ce priveşte suprafaţa de 420.805 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.), astfel cum s-a arătat în cele ce preced, dreptul de proprietate asupra acesteia a fost intabulat pe numele inculpaţilor A. şi F. prin încheierea de intabulare nr. x din data de 28.10.2010 (F: V3/017), nelegal emisă de inculpatul H., în cartea funciară a localităţii Iaşi cu nr. cadastral x.

Prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 (F: V3/088-099), încheiat de inculpata I. în calitate de notar public, cei doi inculpaţi au înstrăinat întregul imobil inculpatului D..

Ulterior, într-o primă etapă, acesta din urmă a procedat la dezmembrarea prezentei suprafeţe în două loturi, astfel:

- lotul nr. x, în suprafaţă de 398.726 mp, înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x.889;

- lotul nr. x, în suprafaţă de 22.079 mp, înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x.

Într-o a doua etapă, fiecare dintre cele două loturi au fost supuse dezmembrării, astfel:

- lotul nr. x a fost dezmembrat astfel:

- lotul nr. 1.1, în suprafaţă de 168.092 mp, înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x;

- lotul nr. 1.2, în suprafaţă de 230.634 mp, înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x.

La rândul său, lotul nr. 1.2 a fost şi el dezmembrat, astfel:

- lotul nr. 1.2.1, în suprafaţă de 4.387 mp, înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x;

- lotul nr. 1.2.2, în suprafaţă de 226.247 mp, înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x .

- lotul nr. x a fost înstrăinat şi dezmembrat astfel:

- lotul nr. 2.1, în suprafaţă de 1.265 mp, înstrăinat către SC 7 EST S.R.L. şi înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x;

- lotul nr. 2.2, în suprafaţă de 20.814 mp, înstrăinat către S.C. HHH. S.R.L. şi înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x .

În primul rând, Curtea a observat că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert DDD., "Conform "Protocoalelor de predare-preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului", terenurile predate aparţin domeniului privat" . Din interpretarea per a contrario a acestor concluzii, prima instanţă a apreciat că terenul în suprafaţă de 420.805 mp situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.) aparţine domeniului public.

În acelaşi sens sunt şi precizările expertei UU., exprimate în conţinutul expertizei efectuate .

În plus, Curtea a constatat că nu există nicio hotărâre emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin care să se facă o trecere a suprafeţei de 420.805 mp teren "din domeniul public în domeniul privat al statului şi la dispoziţia Comisiei municipale de fond funciar Iaşi în vederea punerii în posesie a solicitanţilor", astfel cum se stipulează în Hotărârea nr. 2118/22.09.2008, din care s-a citat, relativ la Trofin Mihai .

Pe de altă parte, prin adresa nr. x/05.10.2016, partea civilă a precizat că terenurile pe care în prezent le deţine în administrare (după aplicarea Legilor fondului funciar), inclusiv cele la care se face trimitere în prezenta cauză, au "regim juridic de domeniu public al statului aflat în administrarea SCDVV Iaşi". Or, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, "Terenurile date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură şi silvicultură decât prin lege", cu excepţia terenurilor "cu destinaţie agricolă retrocedate ASAS, conform prevederilor Legii nr. 247/2005" (reglementate de art. 6 alin. (3) din acest ultim act normativ).

În al doilea rând, suprafaţa de 420.805 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.) a intrat scriptic în proprietatea soţilor Cihodaru prin încheierea de intabulare nr. x din data de 28.10.2010, fiind înscrisă în cartea funciară a localităţii Iaşi cu nr. x.

Or, Curtea a reţinut că, atât această încheiere, cât şi intabularea în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x a dreptului de proprietate a soţilor Cihodaru asupra imobilului în cauză au fost date cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Conform precedentelor precizări referitoare la divizările ulterioare ce au purtat asupra suprafeţei de 420.805 mp teren înscrisă iniţial în cartea funciară a localităţii Iaşi cu nr. x, la momentul actual, singurele suprafeţe provenite din lotul C. care au trecut, prin acte translative de proprietate, în patrimoniul unor terţe persoane, distincte de inculpaţii din cauză, sunt cele provenind din divizarea lotului x, respectiv 1.265 mp care aparţin, potrivit extrasului de carte funciară, SC x EST S.R.L. şi 20.814 mp care aparţin, de asemenea potrivit extrasului de carte funciară, S.C. HHH. S.R.L.. Celelalte se află în prezent, în mod scriptic, în patrimoniul inculpatului D..

În acest context, în prezentul cadru procesual Curtea a apreciat că nu se poate pune în discuţie valabilitatea actelor de proprietate prin care cele două entităţi au dobândit terenurile, ele neavând vreo calitate în dosar, astfel că o atare hotărâre nu le-ar putea deveni opozabilă.

Faţă de cele anterior relatate, în primul rând, în aplicarea prevederilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 397 alin. (1), (3) C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. g), i) C. proc. pen., Curtea a restabilit, cu limitările precizate, situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv neglijenţă în serviciu, comise în legătură cu lotul C., dispunând desfiinţarea următoarelor înscrisuri şi menţiuni necorespunzătoare realităţii:

1) - încheierea de intabulare nr. x din data de 28.10.2010 emisă de inculpatul H. din cadrul OCPI Iaşi (exemplar original şi orice alte copii ale acestui înscris, existente la dosar);

2) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, în baza încheierii de intabulare nr. x din data de 28.10.2010, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpaţilor A. şi F. cu privire la suprafaţa de 420.805 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.);

3) - în parte contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 şi încheiat de inculpata I. în calitate de notar public, vizând exclusiv donaţia încheiată între inculpaţii A. şi F. (donatori) şi D. (donatar) cu privire la suprafaţa de 420.805 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (lotul C.), înscris în cartea funciară a localităţii Iaşi sub nr. cadastral x (exemplar(e) original (e) şi orice alte copii ale acestui înscris, existente la dosar);

4) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 398.726 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul C.);

5) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 168.092 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 3);

6) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 230.634 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 3);

7) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 4.387 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 5);

8) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate a inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 226.247 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul de la pct. 5);

9) - înscrierea în cartea funciară a localităţii Iaşi, sub nr. cadastral x, a dreptului de proprietate al inculpatului D. cu privire la suprafaţa de 22.079 mp teren situat pe raza comunei Copou, judeţul Iaşi (divizat din lotul C.).

Curtea a anulat înscrierile în cartea funciară subsecvente celei cu numărul cadastral x, astfel cum mai sus s-a arătat, în măsura în care suprafeţele de teren care au făcut obiectul lor erau, la data efectuării menţiunilor, în patrimoniul inculpatului D..

În ce priveşte înscrierile în cartea funciară a localităţii Iaşi a suprafeţelor de 1.265 mp şi 20.814 mp sub numerele cadastrale x, Curtea a reţinut că acestea vizează, ca titulari ai dreptului de proprietate, SC 7 EST S.R.L. şi S.C. HHH. S.R.L. (persoane terţe) şi nu pe vreunul dintre inculpaţi. Prin urmare, chiar dacă terenurile în cauză aparţin domeniului public, instanţa nu a putut proceda la desfiinţarea respectivelor menţiuni, partea civilă având la dispoziţie alte căi legale de urmat, reglementate de C. proc. civ.. Având în vedere natura proprietăţii (publică) şi implicit particularităţile sale specifice (cu relevanţă inalienabilitatea), Curtea nu a dispus obligarea inculpaţilor la plata contravalorii celor două suprafeţe de teren ieşite din patrimoniul lor.

Relativ la posesia terenurilor aferente lotului C., pentru cele două suprafeţe înstrăinate de inculpatul D. către SC 7 EST S.R.L. şi S.C. HHH. S.R.L. aceasta aparţine acestor unităţi comerciale, din toamna anului 2010, respectiv din anul 2012 (astfel cum reţin atât expertul DDD., cât şi expertul FFF. şi cum dealtfel precizează şi partea civilă prin adresa nr. x/03.11.2014 dosar). Celelalte suprafeţe nu au ieşit niciodată din posesia staţiunii, astfel că aceasta şi-a manifestat în mod nestingherit dreptul ei de folosinţă, orice pretinsă pagubă neputând fi imputată inculpaţilor din prezenta cauză.

Potrivit ambelor rapoarte de expertiză tehnică agricolă (efectuate de expertul oficial şi expertul-parte), din suprafaţa înstrăinată de 22.809 mp, în anul 2012 s-a defrişat de către deţinători o porţiune de 14.427 mp vie nobilă (III.). Pentru readucerea terenului la situaţia anterioară, cheltuielile ce se impun a fi efectuate sunt în cuantum de 138.900,35 RON. După cum se reţine în raportul de expertiză efectuat de UU., "SC-DVV Iaşi nu a calculat şi nu a solicitat prejudicii pentru suprafaţa de teren defrişată".

În ce priveşte folosul nerealizat de partea civilă prin pierderea posesiei asupra suprafeţei de 22.809 mp teren, acesta este, potrivit expertizei efectuate de UU., în cuantum de 10.462,71 RON anual. Chiar dacă expertul parte FFF. reţine că via aici plantată era deja amortizată în anul 2012, se impune acordarea despăgubirilor, în condiţiile în care, dacă ar fi apreciat necesar, partea civilă ar fi procedat la o replantare a suprafeţei, obţinând astfel beneficii. În plus, amortizarea nu este echivalentă cu ieşirea din uz a viei.

Având în vedere că lipsa de folosinţă s-a întins pe o perioadă de 5 ani (2012-2016), valoarea despăgubirilor se ridică la suma de 52.313,55 RON.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că prejudiciul total cauzat prin fapta culpabilă a inculpaţilor A., F. (care, chiar dacă va fi achitată, a beneficiat în mod nejustificat de teren), D. (care, deşi nu a comis fapta de complicitate la spălare de bani cu intenţie, nu era îndreptăţit să dispună de acest teren dobândit prin contract de donaţie, astfel că din punct de vedere civil nu poate fi exonerat de răspundere), I. (care, având în vedere calitatea avută la data încheierii contractului de donaţie, chiar dacă nu a comis fapta de complicitate la spălare de bani cu intenţie, răspunde civil pentru culpa cea mai uşoară în condiţiile în care nu a depus toate diligenţele, date fiind cunoştinţele de specialitate deţinute, pentru a observa că inculpaţii Cihodaru nu au un drept legal de proprietate asupra terenurilor provenind din lotul C., fapt ce a făcut posibile ulterioarele înstrăinări) şi H. este în cuantum de 191.213,90 RON.

Este real că în cazul spălării de bani, bunurile care au făcut obiectul acestei infracţiuni (ori, în situaţia în care nu se găsesc, echivalentul în bani sau bunurile dobândite în locul lor), precum şi veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din acestea se confiscă, potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 656/2002.

Or, prima instanţă a reţinut că prezenta speţă prezintă o particularitate, şi anume că lotul C. a intrat în patrimoniul inculpaţilor Cihodaru nu ca urmare a infracţiunii de spălare de bani, ci a celei de neglijenţă în serviciu comisă de inculpatul H., respectiv de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice comisă de inculpatul A., infracţiuni de rezultat şi care, prin natură şi consecinţele produse, impun repararea prejudiciului cauzat prin a lor săvârşire.

Pe de altă parte, Curtea a observat că acest text normativ stipulează, în alin. (1), că "în cazul infracţiunilor de spălare a banilor (…) se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor". Or, la lit. e) a acestui articol se prevede că "Sunt supuse confiscării speciale (…) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia".

Prin urmare, soluţionarea acţiunii civile în modalitatea arătată, fără a se proceda la o confiscare a bunului care a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani, în opinia instanţei de fond, se impune în speţă.

Aşa fiind, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 998-999 şi art. 1003 vechiul C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" şi în consecinţă va obliga în solidar inculpaţii arătaţi în alineatul precedent la plata despăgubirilor astfel stabilite.

În al doilea rând, în cauză s-a constituit parte civilă şi Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi, solicitând obligarea inculpaţilor implicaţi în cazul E. la plata sumei de 226.489,40 RON, reprezentând impozit aferent contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între E. (cedent) şi D. (cesionar), autentificat sub nr. x la BNP I., pe care s-a menţionat în mod fals, ca dată a încheierii tranzacţiei, 31.10.2011, deşi operaţiunea a avut loc la data de 01.03.2012, precum şi a accesoriilor aferente.

Potrivit adresei nr. x/30.09.2015 emisă de partea civilă, suma anterior arătată a fost în întregime achitată de către inculpatul E. cu ordinul de plată nr. x din data de 18.12.2014, aspect ce profită tuturor inculpaţilor implicaţi în ansamblul ilicit. Au rămas însă neachitate accesoriile creanţei, calculate potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în cuantum de 119.926 RON.

În acest context şi cu trimitere la observaţiile făcute în latura penală (în cazul inculpatului A.) privitor la cuantumul pagubei cauzate prin faptele lor culpabile, şi cum orice prejudiciu se impune a fi integral recuperat, inclusiv în ce priveşte accesoriile, Curtea, constatând întemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă, astfel cum a fost restrânsă, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 1357 şi art. 1382 C. civ. şi art. 120 Codul de procedură fiscală, a admis-o şi în consecinţă a obligat în solidar inculpaţii A., E., D., I. şi J. la plata către aceasta a sumei de 119.926 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) ale creanţei de 226.489,40 RON.

În ce priveşte inculpatul D. (cesionar), este real că acesta nu a încheiat în mod personal contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/31.10.2011 de către inculpata notar I., în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) i-a vândut-cedat celui dintâi drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi ci prin intermediul mandatarei-inculpată J., fiind achitat în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Calitatea în care cea din urmă a semnat înscrisul arătat i-a fost conferită prin procura specială autentificată sub nr. x/15.09.2011, potrivit căreia inculpata J. "va putea achiziţiona cu titlu oneros orice bunuri imobile (…) În exercitarea prezentului mandat, mandatara va răspunde pentru actele şi faptele juridice efectuate în baza acestui act".

Dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 stipulează că "Contractul (în speţă, cel de mandat, nn) este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa".

Potrivit art. 1546 alin. (2) vechiul C. civ., în vigoare la data emiterii procurii, mandantul "nu este îndatorat pentru ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterii sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit".

Or, cum ulterior inculpatul D. a procedat la intabularea terenului astfel obţinut, Curtea a constatat că el a ratificat, în mod implicit, înscrisul prin care bunul a intrat în patrimoniul propriu (cu toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acesta), motiv pentru care se justifică obligarea sa, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata prejudiciului în sumă de 119.926 RON, reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) aferente creanţei de 226.489,40 RON.

Pe de altă parte, chiar dacă nu a cunoscut modalitatea ilicită în care terenul a intrat în patrimoniul său, el are o culpă în ceea ce priveşte alegerea mandatarului, aspect ce atrage răspunderea sa civilă în legătură cu prejudiciul astfel creat unor terţe persoane.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că debitul principal, în sumă de 226.489,40 RON, a fost integral recuperat prin plată.

Având în vedere că următoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat de inculpata I., în calitate de notar public, sub nr. z şi datat în fals 31.10.2011, declaraţia autentificată sub nr. x, datată în fals 31.10.2011, de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x din data de 12.12.2006, procura generală autentificată sub nr. x, datată în fals 31.10.2011, situaţia statistică a lunii octombrie 2011, aceasta din urmă numai în ce priveşte datele nereale cu privire la numărul de acte notariale încheiate, în sensul includerii documentelor cu numerele de autentic x/31.10.2011, z/31.10.2011 şi y/31.10.2011, prezintă menţiuni necorespunzătoare realităţii, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 404 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen., a procedat la desfiinţarea lor.

În opinia instanţei de fond, nu se justifică însă anularea înscrisurilor doar în parte, în limita datei la care au fost încheiate, astfel cum s-a solicitat de către inculpaţii implicaţi în ansamblul ilicit, întrucât, pe de o parte, aceasta constituie o menţiune esenţială în stabilirea momentului intervenirii acordului de voinţă între părţi cu privire la operaţiunile juridice consfinţite prin autentificare, iar pe de altă parte, întreaga acţiune a urmărit un scop ilicit, atrăgând astfel aplicabilitatea prevederilor art. 1238 alin. (2) C. civ.

În al treilea rând, în cauză au formulat pretenţii civile şi părţile civile Trofin Mihai şi K., solicitând punerea lor în posesie cu privire la o suprafaţă de 1.140 mp teren. Aceştia au formulat, la data de 04.02.2013, plângere penală împotriva inculpaţilor A. şi F., susţinând că suprafaţa în litigiu, obţinută prin sentinţa civilă nr. 4656/12.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, este ocupată în mod nejustificat de către cei doi inculpaţi, motiv pentru care nu pot intra în stăpânirea ei.

Într-adevăr, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de ing. DDD., parcela de mai sus "se suprapune parţial peste suprafaţa de 10,5 ha din s.c. 12721/2006".

Potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., "Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale".

În acest context, Curtea a reţinut că inculpaţii A. şi F. nu au fost trimişi în judecată, în calitate de inculpaţi, sub aspectul săvârşirii vreunei infracţiuni în dauna celor două părţi civile, astfel că pretenţiile acestora nu pot fi valorificate în prezentul cadru procesual, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de părţile civile Trofin Mihai şi K..

Asupra unor bunuri ale inculpaţilor din prezenta cauză au fost instituite sechestre asigurătorii, în vederea reparării prejudiciilor cauzate prin faptele pentru a căror comitere au fost trimişi în judecată.

Pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, unele bunuri aparţinând inculpatului D. au fost scoase de sub sechestru sau măsura luată a fost modificată, astfel:

1. Prin încheierea din data de 16.04.2015, pronunţată în prezentul dosar, s-a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 102/P/2012 din data de 04.10.2012 a Ministerului Public - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi dată în dosarul de urmărire penală cu acelaşi număr (în baza căreia s-a întocmit procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/P/2012 din data de 10.10.2012) în sarcina inculpatului D. relativ la următoarele bunuri:

- imobilul situat în UAT Iaşi, cu identificator electronic x, nr. cadastral x, teren vie în suprafaţă de 2692 mp, situat în Iaşi, Aleea x (poziţia x pagina x din rechizitoriul nr. x/2012 al M.P. - D.N.A. - S.T. Iaşi);

- imobilul situat în UAT Iaşi, cu identificator electronic x, cu nr. cadastral x, teren vie în suprafaţă de 4962 mp, situat în Iaşi (poziţia x, pagina x din rechizitoriul nr. x/2012 al M.P. - D.N.A. - S.T. Iaşi);

- imobilul situat în UAT Iaşi, cu identificator electronic x, cu nr. cadastral x, teren arabil în suprafaţă de 1754 mp, situat în Iaşi, Aleea x (poziţia 16, 18, pagina 40 din rechizitoriul nr. x/2012 al M.P. - D.N.A. - S.T. Iaşi).

2. Prin încheierea din data de 23.06.2015, pronunţată în prezentul dosar, s-a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 102/P/2012 din data de 04.10.2012 a Ministerului Public - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi dată în dosarul de urmărire penală cu acelaşi număr (în baza căreia s-a întocmit procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/P/2012 din data de 10.10.2012) în sarcina inculpatului D. relativ la următoarele bunuri:

- imobilul situat în UAT Iaşi, cu identificator electronic x, nr. cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (cota de 1/2) teren arabil în suprafaţă de 869 mp, amplasat în Iaşi, Aleea x (poziţia 8, pagina 40 din rechizitoriul nr. x/2012 al M.P. - D.N.A. - S.T. Iaşi);

- imobilul situat în UAT Iaşi, cu identificator electronic x, cu nr. cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011, teren arabil în suprafaţă de 882 mp, amplasat în Iaşi, Aleea x (poziţia 14, pagina 40 din rechizitoriul nr. x/2012 al M.P. - D.N.A. - S.T. Iaşi);

- imobilul situat în UAT Iaşi, cu identificator electronic x, cu nr. cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011, teren arabil în suprafaţă de 675 mp, situat în Iaşi, Aleea x (poziţia 7, pagina 40 din rechizitoriul nr. x/2012 al M.P. - D.N.A. - S.T. Iaşi).

3. Prin încheierea din data de 21.10.2016 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2013, s-a permis petentului JJJ. şi inculpatului D. dezmembrarea şi partajarea voluntară a imobilului (teren şi construcţii) în suprafaţă totală de 135.209 mp situat în intravilanul Municipiului Iaşi, strada x (fostă strada x nr. 48), judeţul Iaşi, identificat cu număr cadastral al bunului imobil x şi intabulat in Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, proporţional cu cotele-părţi deţinute de aceştia şi în baza unei evaluări efectuate de un expert autorizat.

S-a constatat că, privitor la cota-parte ideală de 2/3 din imobilul mai sus-menţionat, în sarcina inculpatului D. s-a instituit sechestru asigurator prin ordonanţa din data de 04.10.2012 dată de către DNA - Serviciul Teritorial Iaşi în dosarul de urmărire penală nr. 102/P/2012, sechestru care a fost menţinut asupra imobilului (teren şi construcţii) ce va fi atribuit în proprietatea exclusivă a acestuia urmare a efectuării partajului voluntar.

Prin cererea formulată, inculpatul D. a solicitat ridicarea sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri imobile (identificate după poziţia din rechizitoriu):

1. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx-U24, număr cadastral x şi nr. încheiere intabulare nr. x/2011, având destinaţia de spaţiu comercial în suprafaţă de 101,75 mp;

2. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren în suprafaţă de 253 mp);

13. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 252 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 90);

17. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 953 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 39);

25. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (cota de 17.2070 ha teren arabil), precum şi ridicarea măsurii asigurătorii a popririi privind suma de 1.518.811 RON, aflată în contul bancar deschis pe numele său la T. S.A. Piatra Neamţ, arătând că în caz contrar i-ar fi cauzate grave prejudicii financiare.

În motivarea cererii, acesta a arătat că, având în vedere cuantumul despăgubirilor, astfel cum este stabilit prin rapoartele de expertiză tehnică efectuate în cauză, nu se justifică menţinerea sechestrului asigurător asupra unor bunuri în valoare de 100 de ori mai ridicată.

Având în vedere concluziile acestor mijloace de dovadă la care inculpatul D. a făcut trimitere, Curtea a constatat întemeiată în parte cererea formulată de inculpat, în ce priveşte imobilele de la punctele 1,2 şi 13, însă nu şi relativ la celelalte bunuri, întrucât, pe de o parte, trebuie avută în vedere necesitatea asigurării reparării integrale a prejudiciului, iar pe de altă parte, aspectul că suma poprită asigură celeritate în acest sens, fiind astfel evitată, în caz de neplată a daunelor, o executare silită imobiliară.

Aşa fiind, în aplicarea prevederilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., Curtea a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit în sarcina inculpatului în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la următoarele bunuri imobile (conform poziţiei din rechizitoriu):

1. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx-U24, număr cadastral x şi nr. încheiere intabulare nr. x/2011, având destinaţia de spaţiu comercial în suprafaţă de 101,75 mp;

2. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren în suprafaţă de 253 mp);

13. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 252 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 90).

O cerere similară a formulat şi inculpata I., solicitând instanţei să dispună ridicarea sechestrului asigurător cu privire la următoarele bunuri imobile:

1. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 35.923 mp extravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu, prin încheierea de intabulare nr. x/2008, în baza certificatului de moştenitor nr. x/04.11.2005 şi a titlului de proprietate nr. x/02.07.2001;

6. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 8.923 mp extravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, BNP L., prin încheierea de intabulare nr. x/2006;

7. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren in suprafaţa de 14.776 mp intravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, prin încheierea de intabulare nr. x/2006;

8. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 10.653 mp intravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, prin încheierea de intabulare nr. x/2006.

În motivarea cererii, aceasta a arătat, în esenţă, că suma de 226.489,40 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin pretinsa activitate infracţională circumscrisă faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice (lotul E.) a fost achitată. În ce priveşte pretinsa infracţiune de (complicitate la) spălare de bani, aceasta nu este una cauzatoare de prejudicii, putând atrage eventual doar confiscarea specială. Având în vedere prevederile art. 249 alin. (5) C. proc. pen., şi cum rămân în continuare sub sechestru suficiente imobile, astfel încât să fie asigurată repararea unui eventual prejudiciu, pentru a evita executarea silită asupra altor bunuri pe care le deţine în proprietate, Curtea a apreciat că se justifică admiterea prezentei solicitări.

Apreciind că, raportat la prejudiciul ce i s-ar putea imputa inculpatei, la faptul că suma de 226.489,40 RON la care s-a făcut anterior trimitere a fost achitată (rămânând însă neplătite accesoriile creanţei), dar şi la aspectul că celelalte bunuri rămase sub sechestru vor putea asigura repararea integrală a prejudiciului, astfel cum rezultă din mijloacele de dovadă existente la dosar, cererea este în parte întemeiată, în ce priveşte imobilele de la punctele 6,7 şi 8 (nu însă şi relativ la imobilul de la poziţia 1 din rechizitoriu), curtea, în conformitate cu prevederile art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit în sarcina inculpatei I. în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, relativ la următoarele bunuri imobile (conform poziţiei din rechizitoriu):

6. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 8.923 mp extravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, BNP L., prin încheierea de intabulare nr. x/2006;

7. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren in suprafaţa de 14.776 mp intravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, prin încheierea de intabulare nr. x/2006;

8. imobilul identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţa de 10.653 mp intravilan, înscris în CFE x/UAT Bârnova, dobândit ca bun propriu în baza certificatului de moştenitor nr. x/2005, prin încheierea de intabulare nr. x/2006.

În prezentul context, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la latura penală şi cea civilă a cauzei, Curtea, în aplicarea prevederilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut sechestrele asigurătorii şi popririle asigurătorii instituite în sarcina inculpaţilor (identificate conform poziţiei menţionate în rechizitoriu).

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, inculpaţii A., J., I., G., E., H., Trofin Mihai şi K., Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Seseşti", care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

I. În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a criticat sentinţa din perspectiva următoarelor chestiuni de fapt şi de drept:

Sub aspectul nelegalităţii hotărârii atacate, a precizat cu privire la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului A. că este oportună schimbarea de încadrare juridică dispusă de instanţa de fond prin reţinerea formei continuate în condiţiile în care i se impută inculpatului un număr de două acte materiale distincte ale acestei infracţiuni comise în condiţiile unei rezoluţii infracţionale unice (inducerea şi menţinerea în eroare a magistraţilor învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 12721 din data de 27.11.2006 şi a reprezentanţilor OCPI Iaşi).

A susţinut că în cazul de faţă inculpaţii nu au adus la cunoştinţa instanţei de judecată faptul că pentru suprafaţa de teren pe care o revendicau se emisese titlul de proprietate, se intabulase terenul în favoarea soţilor Cihodaru şi s-a şi înstrăinat, astfel că la data de 27.11.2006 Judecătoria Iaşi a dispus prin sentinţa civilă nr. 12721 admiterea acţiunii promovate de reclamanţi.

În opinia reprezentantului Ministerului Public, în speţă este conturată clar intenţia inculpaţilor de a induce în eroare instanţa de judecată civilă cu scopul de a pronunţa o hotărâre judecătorească favorabilă lor, cu scopul obţinerii unui folos material injust în detrimentul şi paguba Staţiunii de Cercetare Viticole Iaşi.

În acest fel inculpaţii Cihodaru au obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 105.000 mp pe două amplasamente diferite, unul din revendicarea pe cale administrativă şi altul prin revendicarea pe cale judecătorească.

Sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 a fost învestită doar cu titlu executoriu de către inculpatul G. - prin încheierea din data de 16.03.2007, iar cererea de intabulare a suprafeţei de 72.684 mp (parte din cei 105.00 mp obţinuţi prin hotărârea civilă) - pe care soţii Cihodaru au formulat-o către OCPI Iaşi la data de 22.03.2007 cu nr. x fără a pune în executare hotărârea judecătorească, ce a fost ataşată cererii împreună cu contractul de vânzare cumpărare drepturi succesorale - a fost admisă prin încheierea din data de 26.03.2007 dată de registratorul H., care a şi dispus intabularea terenului în Cartea Funciară nr. x a mun. Iaşi cu nr. cadastral x.

A precizat că în realitate prin aceste manopere dolosive (omisiunea de a aduce la cunoştinţa instanţei pe parcursul judecăţii obţinerea titlului de proprietate pe cale administrativă pentru suprafaţa de 105.000 mp teren pe un alt amplasament decât cel revendicat în acţiunea civilă - la data de 20.04.2006, precum şi înstrăinarea acestei suprafeţe de teren imediat obţinerii titlului la terţe persoane şi în zile succesive - la data de 03.05.2006 se intabulează soţii Cihodaru cu acest teren, iar la data de 09.05.2006 îl vinde lui FF.) s-a urmărit şi s-a obţinut un folos material injust constând în suprafaţa de 72.684 mp în valoare de 10.017.234,82 RON, care excedează celei de 105.000 mp cuvenită moştenitorilor familiei Butnaru, prin intabularea de către soţii Cihodaru a acestei suprafeţe de teren şi înstrăinarea ulterioară către inculpatul D. (lotul I în suprafaţă de 54.980 mp) şi inculpata S.C. B. S.R.L. (lotul II în suprafaţă de 17.704 mp).

Faţă de aceste aspecte a apreciat că fapta inculpaţilor A., F. şi G. este prevăzută de legea penală, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 75 lit. a) vechiul C. pen. respectiv complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

În ceea ce o priveşte pe inculpata F. a considerat că vinovăţia acesteia cu privire la infracţiunea de înşelăciune este dovedită pe deplin.

Astfel, inculpata a semnat personal contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 895 din 16 mai 2006 prin care împreună cu soţul ei, coinculpatul A., au vândut suprafaţa de 0,5 ha vizată de titlul de proprietate nr. x numitului FF., bun imobil ce a fost ulterior revândut numitei GG. - mătuşa inculpatului Cihodaru

De asemenea, a precizat că inculpata a semnat, alături de soţul său, declaraţia autentificată prin încheierea nr. 539/22.03.2007, prin care era de acord cu intabularea şi întocmirea documentaţiei cadastrale numai pentru suprafaţa de 72.684 mp din cea totală de 105.000 mp şi a semnat personal şi actele notariale prin care această suprafaţă de teren intabulată pe numele ei şi a soţului ei în baza sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a fost dezmembrată în două loturi şi transferată în mod formal, în patrimoniile S.C. B. S.R.L. Iaşi (17.704 mp) şi a inculpatului D. (54.980 mp).

De asemenea, este dovedită şi vinovăţia inculpatului G. la infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen. prin aceea că în calitate de mandatar al inculpatului A., a semnat personal mai multe acte privind obţinerea drepturilor succesorale în cazul lotului Butnaru şi ulterior emiterii titlului de proprietate nr. x/20.04.2006 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate a numiţilor W., X. şi Y. pentru terenul în cauză (105.000 mp), a redactat personal atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 757/26.04.2006 prin care imobilul a fost vândut integral inculpatului A., cât şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 895/16.05.2006 prin care acesta din urmă şi soţia sa au revândut terenul lui FF.. Deşi prin activitatea menţionată anterior, cunoştea în mod evident faptul că soţii Cihodaru, ca urmare a derulării unei proceduri administrative au intrat în proprietatea întregii suprafeţe la care aveau dreptul membrii familiei Butnaru (pe care l-au şi înstrăinat de altfel imediat cu sprijinul său) cu rea-credinţă, în calitate de apărător ales al inculpatului A., i-a acordat acestuia asistenţă juridică în dosarul civil nr. x/05.08.2005 al Judecătoriei Iaşi, susţinând demersurile făcute de acesta în numele familiei Butnaru de a obţine obligarea SCPV Iaşi de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi - participând la termenele de judecată, iar la termenul final din 27.11.2006, cu toate că avea cunoştinţă de faptul emiterii pe cale administrativă a titlului de proprietate pentru terenul ce făcea obiectul litigiului dedus judecăţii, în conivenţă cu inculpatul A. a solicitat instanţei admiterea acţiunii, motivat de faptul că reclamanţii având de ales între procedura administrativă şi acţiunea în revendicare ar fi urmat cea de-a doua cale, aspect nereal.

Totodată inculpatul a făcut demersurile pentru investirea cu formulă executorie a hotărârii civile.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei este corectă cea reţinută prin actul de sesizare, de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi F., având ca obiect terenul în suprafaţă de 17.704 mp, intabulat în CF nr. x a mun. Iaşi cu nr. cadastral x - ce a fost transferat în patrimoniul inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată de A., tatăl inculpatului A., a precizat că sunt de acord cu schimbarea încadrării juridice în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. prin înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, întrucât infracţiunea de înşelăciune (din care provine terenul respectiv) nu face parte din categoria infracţiunilor reglementare în secţiunea a 2-a şi a 3-a a legii speciale.

În condiţiile în care, lotul Butnaru din hotărârea judecătorească a fost dobândit în mod ilegal, prin folosirea de către cei trei inculpaţi de manopere dolosive, care au fost în măsură să inducă instanţa civilă de judecată în eroare cu privire la situaţia de fapt reală a terenului respectiv, activitatea inculpaţilor A. şi F. de a proceda la dezmembrarea acestuia în două loturi distincte de teren pe care le-au transferat formal în proprietatea altor persoane fizice şi juridice din anturajul/familia lor - D. lotul I şi S.C. B. S.R.L. lotul II - pentru a ascunde provenienţa bunului, se circumscrie în mod cert infracţiunii de spălare de bani.

De asemenea, în opinia reprezentantului Ministerului Public, un alt element care accentuează caracterul ilicit al transferului de proprietate este acela că inculpatul A. a creditat în nume propriu S.C. B. S.R.L., cu încălcarea regimului de casă, cu suma de 1.269.000 RON - sumă ce ar fi fost "ridicată" în aceeaşi zi de către inculpata F. de la casieria firmei cu titlu de "contravaloare contract de vânzare teren" - operaţiuni din care rezultă în mod evident că preţul nu a fost plătit, transferul dreptului de proprietate asupra terenului fiind făcut în scopul evident de a ascunde modul ilicit de obţinere a acestuia.

Astfel, a considerat că sunt întrunite toate elementele pentru reţinerea în sarcina celor doi inculpaţi Cihodaru a infracţiunii de spălare de bani.

Pentru aceleaşi considerente, a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi, modalitatea fiind aceea de înlesnire a transferului dreptului de proprietate asupra terenului respectiv, cunoscând întregul demers infracţional al celorlalţi inculpaţi, aspect ce rezultă din relaţiile apropiate dintre inculpatul A. şi tatăl său, administratorul firmei, precum şi din faptul ca primul avea controlul societăţii, control ce a îmbrăcat şi forma legală, prin cesionarea părţilor sociale, la două zile după transferul proprietăţii.

De asemenea, a precizat că apare oportună schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de spălare de bani reţinută atât în sarcina inculpatului A., cât şi în sarcina inculpatei F. prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. (privind suprafeţele de teren lot C. şi parţial lot Butnaru ce au făcut obiect al contractului de donaţie nr. x/15.09.2011 încheiat cu inculpatul D.), în infracţiunile de:

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002* (forma anterioară) (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.) şi

- spălare de bani, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la lotul C.) având în vedere că prin acelaşi act de donaţie nr. 1771/15.09.2011 se înstrăinează două terenuri diferite, obţinute în circumstanţe ilegale diferite, intenţia autorului, în fiecare caz în parte fiind aceeaşi - de ascundere a provenienţei ilicite a acestora.

În ceea ce priveşte prima infracţiune de spălare de bani, care a avut ca obiect înstrăinarea terenului provenit din lotul Butnaru, a apreciat că este nelegală achitarea inculpaţilor Cihodaru pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală din aceleaşi considerente expuse anterior.

Infracţiunea de înşelăciune poate fi şi este infracţiune predicat pentru cea de spălare de bani. Aşadar, a susţinut că activitatea desfăşurată de inculpaţii A., F. şi G. în faţa instanţei de judecată civile şi a funcţionarilor OCPI Iaşi este prevăzută de legea penală, fiind vorba de comiterea infracţiunii de înşelăciune.

De asemenea, a menţionat că se poate reţine fără dubiu şi vinovăţia inculpatei F. la aceste două infracţiuni în condiţiile în care din cuprinsul actului de donaţie nr. 1771/15.09.2011 (semnat personal de inculpată) rezultă în mod explicit faptul că intabularea pe numele ei a dreptului de proprietate în CF a localităţii Iaşi nr. x asupra suprafeţei de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi s-a făcut în baza unui contract de cesiune de drepturi succesorale şi a unor acte de proprietate din perioada interbelică fără să fi fost derulată vreo procedură judiciară sau administrativă.

A arătat că inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 şi art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 şi art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

În strânsă legătură este analizată şi activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul H. - registratorul de carte funciară - faţă de care instanţa de fond consideră că şi-a încălcat din culpă atribuţiile de serviciu, fără a analiza în mod riguros înscrisurile depuse de inculpatul A. în susţinerea cererii sale de intabulare, procedând la schimbarea încadrării juridice faţă de ambii inculpaţi.

Aşadar, a apreciat că în condiţiile în care intenţia clară a inculpatului A. a fost aceea de a intabula un teren pentru care nu deţinea acte de proprietate de la moştenitorii C., doar actul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale, singura modalitate prin care ar fi putut să-şi atingă scopul ilicit era ca registratorul H. să "accepte" sau să nu constate lipsa unor deficienţe/piedici la intabularea terenului în cauză.

De asemenea, a mai arătat că determinarea făcută de inculpatul A. se circumscrie clar elementelor constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, chiar şi în lipsa unei legături directe dintre cei doi inculpaţi şi nicidecum ale unei participaţii improprii, activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul H. fiind circumscrisă intenţiei directe.

Faţă de aceste considerente, a precizat că nu sunt de acord cu schimbarea de încadrare juridică a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 şi 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. în participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 şi art. 2481 vechiul C. pen. (nici nu a fost pusă în discuţie o astfel de schimbare de încadrare juridică - la termenul din 18.10.2016 instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor, din oficiu, o serie de încadrări juridice care au fost discutate în dezbateri).

Cu privire la inculpatul H. a arătat că în sarcina acestuia s-a reţinut prin actul de sesizare infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 şi art. 2481 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Parchetul a apreciat că din analiza anterioară rezultă în mod clar atât intenţia inculpatului A., cât şi cea a inculpatului H. de a încălca dispoziţiile legale şi de a intabula o suprafaţă de teren ce aparţine statului şi pentru care primul inculpat nu a demonstrat, cu acte, calitatea de proprietar aşa cum prevede legea.

Nu se poate afirma că inculpatul H. şi-a încălcat din culpă obligaţiile de serviciu în condiţiile în care la cererea formulată de inculpatul A. lipseau ataşate acte/înscrisuri importante fără existenţa cărora nu se putea admite intabularea, fiind de esenţa atribuţiilor de serviciu şi a normelor legale care reglementează sectorul de cadastru şi publicitate imobiliară, astfel încât se poate reţine vinovăţia clară a inculpatului sub forma intenţiei directe.

Prin activitatea sa infracţională inculpatul H. a încălcat dispoziţiile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, respectiv art. 47 şi 48, ignorând cu bună ştiinţă lipsa documentelor care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului a cărui intabulare s-a cerut.

A mai precizat că, nici în situaţia inculpatului H., instanţa de judecată, deşi nu a pus în discuţia părţilor vreo schimbare de încadrare juridică, a dispus acest lucru.

Cu referire la inculpatul D. a arătat că în sarcina acestuia au fost reţinute un număr de trei infracţiuni, respectiv spălare de bani prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată (cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen.) şi art. 75 lit. a) C. pen., instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 şi art. 2481 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. şi trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte prima infracţiune, astfel cum a precizat anterior în cazul inculpatului A., este legală schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de spălare de bani în complicitate la spălare de bani, având în vedere circumstanţele comiterii faptei şi scopul urmărit de autorul principal, inculpatul A., de ascundere a originii ilicite a bunurilor ce au făcut obiectul actului de donaţie nr. 1771/15.09.2011, precum şi schimbarea încadrării juridice în două infracţiuni de complicitate la spălare de bani, având în vedere contribuţia inculpatului D. la comiterea faptelor, cea de ajutor sau sprijinire, respectiv

- complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la Lotul I Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi înstrăinată către inculpatul D.) şi

- complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) (în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481- vechiul C. pen. (în referire la lotul C.).

Ca şi în situaţiile anterioare care au avut ca dezbatere infracţiunea de înşelăciune, a menţinut ideea că şi terenul din lotul Butnaru a fost dobândit ilegal, astfel încât şi în această situaţie, transferul suprafeţei de 54.980 mp - ce a intrat în patrimoniul soţilor Cihodaru prin comiterea infracţiunii de înşelăciune - în proprietatea inculpatului D. s-a făcut pentru ascunderea originii ilicite cu ştiinţa şi acordul acestuia din urmă, fapta fiind prevăzută de legea penală şi săvârşită cu vinovăţie, respectiv intenţie directă.

Totodată, şi în situaţia celeilalte suprafeţe de teren, de 420.805 mp lotul C., care a fost dobândită în mod ilegal de soţii Cihodaru şi care a făcut obiectul contractului de donaţie, nu se poate spune că lipseşte vinovăţia inculpatului D. care a avut reprezentarea formalităţii actului notarial respectiv, tocmai pentru ascunderea originii ilicite a bunurilor care au făcut obiectul donaţiei.

De asemenea, instanţa de judecată a considerat, în mod greşit, că nu există date că infracţiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la fals intelectual, ambele în formă mediată (prin intermediul inculpatei J., mandatara sa) au fost comise de inculpatul D..

Totodată, a apreciat că nu trebuie de înlăturat, din evaluarea vinovăţiei fiecăruia dintre inculpaţi, nici faptul că acest prejudiciu a fost achitat integral, până la primul termen de judecată de către inculpatul E. (la termenul din data de 12.02.2015).

În ceea ce o priveşte pe inculpata I. a apreciat corectă analiza instanţei de judecată referitor la activitatea infracţională desfăşurată de aceasta în calitate de notar public şi reţinerea vinovăţiei la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, a trei infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de uz de fals.

Pentru infracţiunea de complicitate la spălare de bani prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. instanţa de judecată a considerat că inculpata a comis fapta fără vinovăţie, respectiv intenţie, iar pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C. pen. cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 instanţa de judecată a considerat că nu sunt probe că a comis această infracţiune.

Cu privire la această situaţie, a menţionat că este greşită interpretarea instanţei de fond şi concluzia că inculpata nu a avut reprezentarea faptului că îi ajută pe inculpaţii Cihodaru în demersul lor de a ascunde originea ilicită a terenului obţinut din lotul C. şi intabulat în CF a localităţii Iaşi nr. x.

A precizat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpata I. în calitatea sa de notar public nu trebuie privită fragmentat, ci în ansamblu, având în vedere şi relaţiile apropiate în care se afla cu inculpaţii Cihodaru şi D..

Pe de altă parte, inculpata a acceptat antedatarea actelor notariale, care fac obiectul infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice, încălcând astfel dispoziţiile legale din C. pen. şi a acceptat să întocmească contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 (ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor în ceea ce priveşte imobilul C., acte pe care inculpaţii Cihodaru nu le deţineau), coroborat cu raporturile apropiate în care se afla, la momentul respectiv, cu soţii Cihodaru - aspecte care indică, în termeni indubitabili, faptul că inculpata I. a sprijinit demersurile inculpaţilor A. şi F., de a transfera formal dreptul de proprietate asupra terenului aflat în CF a localităţii Iaşi nr. x în patrimoniul inculpatului D. în scopul de a ascunde originea ilicită a imobilului ce fusese intabulat ilegal.

Având în vedere şi aprecierile anterior menţionate cu privire la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv de către inculpatul H. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, nu apreciază ca legală schimbarea încadrării juridice faţă de inculpata I. în ce priveşte infracţiunea de complicitate la spălare de bani aşa cum a procedat instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate, sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, a apreciat că instanţa de fond a fost indulgentă şi a aplicat pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, pentru fiecare infracţiune în parte, în condiţiile în care speţa de faţă implică un angrenaj infracţional, cu participaţia voită a tuturor inculpaţilor, cu consecinţe deosebit de grave atât sub aspect uman cât şi material.

A arătat că, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

Or, în cauză, calitatea inculpaţilor J. - avocat în cadrul Baroului Iaşi, G. - avocat în cadrul Baroului Iaşi, H. - funcţionar public, registrator la OCPI Iaşi, I. - notar public, Biroul Notarilor Publici Asociaţi "I. şi U." la momentul comiterii faptelor, precum şi circumstanţele personale ale celorlalţi inculpaţi - toţi sunt absolvenţi de studii superioare în domeniul economic sau juridic - coroborate cu circumstanţele reale în care s-au comis faptele, intenţia fiecăruia şi scopul urmărit, atrag o gravitate deosebită a faptelor comise de toţi inculpaţii care au avut cunoştinţă de întreg scenariul infracţional la care au participat şi au depus diligenţele pentru atingerea scopului urmărit.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 vechiul C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de normele de incriminare, circumstanţele personale ale inculpaţilor, constând în lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că aceştia sunt bine integraţi în familie şi societate, faptul că au avut o conduită corespunzătoare în societate anterior săvârşirii faptelor, precum şi că nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost judecaţi.

În condiţiile în care instanţa de judecată a reţinut şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 78 alin. (1) vechiul C. pen., care prevede că se poate aplica o pedeapsă până la maximul special.

Faţă de aceste aspecte, a arătat că nu este oportună reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. în sarcina inculpatului I., J. şi A., întrucât în cursul cercetării judecătoreşti prejudiciul în valoare de 226.489,40 RON a fost achitat de inculpatul E. (termenul din 12.02.2015).

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor stabilite, a arătat că instanţa a aplicat dispoziţiile art. 861 vechiul C. pen. doar în privinţa inculpatului A., iar în privinţa celorlalţi inculpaţi pentru care a pronunţat condamnarea dispunând doar aplicarea art. 81 vechiul C. pen.

Faţă de acest aspect, a precizat că nu poate fi primită această modalitate de executare a pedepselor aplicate, în condiţiile în care raportat la gravitatea faptelor, conştientizarea şi acceptarea de către fiecare inculpat a consecinţelor activităţii infracţionale desfăşurate şi nu în ultimul rând intenţia clară a acestora de eludare a legii, scopul pedepsei nu poate fi atins decât printr-o modalitate mai aspră de executare, respectiv cu privarea de libertate.

În ceea ce priveşte inculpata S.C. B. S.R.L. Iaşi, prin raportare la fapta reţinută în sarcina sa, împrejurările în care a fost comisă şi scopul urmărit, a apreciat că trebuie aplicată o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege potrivit art. 711 alin. (2) vechiul C. pen., tocmai pentru a da eficienţă pedepsei aplicate şi existenţei unei proporţii reale între aceasta şi fapta comisă.

Totodată, în ceea ce priveşte pe inculpatul G. a arătat că legea penală mai favorabilă este Noul C. pen. având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Astfel, rezultatul infracţiunii de complicitate la înşelăciune, reţinută în sarcina sa, s-a produs prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti nr. 1272 din 27.11.2006, termenul de prescripţie prevăzut de art. 155 alin. (4) C. pen. - de 10 ani - fiind împlinit la acest moment.

În consecinţă, a solicitat ca instanţa de control judiciar să aplice pedepse fără reţinerea circumstanţelor atenuante şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi art. 861 vechiul C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Parchetul a criticat soluţia dispusă în ceea ce priveşte lotul Butnaru, pct. a din motivarea hotărârii. Astfel, în condiţiile în care s-a susţinut existenţa şi săvârşirea de către inculpaţii A., F., G. a infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la aceasta, precum şi a infracţiunii de spălare de bani de către A., F., D. şi S.C. B. S.R.L., respectiv complicitate la aceasta, a apreciat că trebuie admisă şi soluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" şi cu privire la solicitarea de despăgubiri în cazul Butnaru, relativ la terenul inclus în sentinţa civilă nr. 12721 din data de 27.11.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2005.

A menţionat că, în acest caz prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune reţinut prin actul de sesizare este de 10.017.234,82 RON (aprox. 2.997.863,48 euro valoarea de piaţă a terenului de 72.684 mp) la care trebuie să răspundă în solidar inculpaţii A., F., G..

De asemenea, a mai susţinut că din expertiza evaluatorie şi cea topo-cadastrală efectuate pe parcursul cercetării judecătoreşti au rezultat, referitor la lotul Butnaru, cheltuielile necesare a fi efectuate pentru readucerea terenului din sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 la situaţia anterioară sunt în valoare de 1.064.335,24 RON, iar folosul nerealizat de partea civilă este de 202.030,60 RON.

Având în vedere că parte din terenul obţinut prin hotărârea judecătorească şi intabulat pe soţii Cihodaru, respectiv suprafaţa de 17.704 mp (lot II Butnaru) a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.07.2008 prin care s-a transferat dreptul de proprietate către S.C. B. S.R.L. - fiind obiectul infracţiunii de spălare de bani - acest contract trebuia desfiinţat.

II. Prin motivele de apel susţinute, inculpatul A. a solicitat în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. desfiinţarea sentinţei criticate (inclusiv a încheierilor din 25.11.2014 a Curţii de Apel Suceava, din 17.04.2014 a Curţii de Apel Iaşi - camera preliminară şi a încheierii nr. 1931 din 05.06.2014 în dosarul x/2014 al Î.C.C.J. - soluţionarea contestaţiei - cameră preliminară) şi dispunerea rejudecării cauzei în faza de cameră preliminară şi în primă instanţă de către Curtea de Apel Suceava, existând cazul de nulitate absolută prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f), art. 71, art. 74 alin. (5) şi art. 75 alin. (2) C. proc. pen. şi cazul prevăzut de disp. art. 6 parag.l CEDO (nemotivarea hotărârii), iar în subsidiar, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri cu respectarea regulilor referitoare la soluţionarea procesului penal în fond, constatând existenţa cazurilor prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen. faţă de ansamblul infracţional reţinut în sarcina inculpatului şi pentru care a fost condamnat în primă instanţă.

Sub un prim aspect, a criticat sentinţa penală atacată, pentru că în mod nelegal, prin încheierea din 25.11.2014 Curtea de Apel Suceava a respins cererea de reluare a judecăţii în procedura camerei preliminare, ceea ce impune desfiinţarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO şi art. 6 din Convenţie.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile art. 71-74 privind strămutarea se aplică în mod corespunzător şi în procedura de cameră preliminară.

Conform art. 74 alin. (5) C. proc. pen. "dacă instanţa la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare". Prin urmare, în opinia inculpatului, dacă judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de la care a fost strămutată cauza a pronunţat încheierea prevăzută de art. 346 alin. (2) C. proc. pen., prin care a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a dispus începerea judecăţii, această hotărâre este desfiinţată de drept ca efect al admiterii cererii de strămutare, chiar dacă, între timp, hotărârea respectivă ar fi fost confirmată prin respingerea contestaţiei.

Aşadar, a menţionat că în cauză, din moment ce prin hotărârea nr. 398/25.04.2014 pronunţată de Î.C.C.J, a fost admisă cererea de strămutare a cauzei care se afla în procedura camerei preliminare, încheierea Curţii de apel Iaşi din 17.04.2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii (hotărâre confirmată de Î.C.C.J. prin încheierea nr. 1931/5.06.2014 prin care s-a respins contestaţia) este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare, în temeiul art. 75 alin. (2) raportat la art. 74 alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, în cauză lipseşte încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii, iar inexistenţa încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii atrage şi nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţată în faza de judecată, respectiv sentinţa penală nr. 18/24 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava.

Din această perspectivă, a apreciat că soluţia legală ce se impune este cea de trimitere spre rejudecare Curţii de Apel Suceava pentru reluarea şi finalizarea procedurii camerei preliminare, respectând toate garanţiile procesual acordate de lege inculpatului.

Totodată, a consideră că nu au fost aplicate dispoziţiile Deciziei nr. 641/2014 a CCR, privitoare la procedura de cameră preliminară, fiind astfel lovită de nulitate această procedură.

Un alt motiv de apel vizează împrejurarea că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 3 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) din vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) din vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., pe baza probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

În opinia inculpatului, motivarea instanţei de fond este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996, reglementează modalitatea de depunere a cererii de înscriere în cartea funciară precum şi condiţiile necesare a fi îndeplinite în vederea admiterii cererii, dispoziţii care au fost îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, apărarea a apreciat că judecătorul fondului susţine, în realitate, o lipsă de moralitate a inculpatului, în sensul depunerii unei cereri de înscriere în cartea funciară a unui imobil fără a fi încă proprietarul acestuia, acţiune care nu îmbracă vreo haină infracţională, din moment ce au fost respectate toate dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 7/1996.

De asemenea, a mai menţionat că forma de participaţie reţinută în sarcina inculpatului este aceea a complicităţii, iar pentru a subzista infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, inculpatul ar fi trebuit ca, în baza unui acord de voinţă, caracterizat de forme diferite de vinovăţie, cu intenţie, să înlesnească sau să ajute la înscrierea în mod nelegal în cartea funciară.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., cu trimitere la art. 16 alin. (1), lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Inculpatul A. a criticat sentinţa penală atacată şi sub aspectul greşitei condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În acest sens, a arătat că infracţiunea de spălarea banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni, anume infracţiunea din care provine bunul, infracţiune care constituie situaţia premisă a infracţiunii (ICCJ, secţia Penală, Decizia nr. 622/2005).

În cauză, din moment ce terenul donat nu a făcut obiectul vreunei activităţi infracţionale, nu poate subzista infracţiunea de spălarea banilor, întrucât este necesar ca organul judiciar să demonstreze elementele constitutive ale infracţiunii generatoare de "bani murdari", bunul care urmează a fi "spălat" trebuie să provină din săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., cu trimitere la art. 16 alin. (1), lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.

O altă critică adusă sentinţei penale atacate vizează greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

În acest context, sub aspectul nelegalei reţineri a concursului între infracţiunea de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi infracţiunea de instigare la infracţiunea de fals intelectual, inculpatul a susţinut că descrierea activităţii infracţionale de către instanţa fondului se mulează exclusiv pe elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual.

Astfel, din analiza elementelor constitutive ale celor două infracţiuni, rezultă faptul că elementul material al infracţiunii de fals intelectual ce constă în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului reprezintă o formă specială de abuz în seviciu prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu.

Din perspectiva apărării, activitatea infracţională reţinută în sarcina autorului infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice "constând în aceea că a antedatat cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, (...)" se grefează pe elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

În concluzie, a precizat că în mod greşit s-a dispus reţinerea în concurs a instigării atât la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cât şi la infracţiunea de fals intelectual din moment ce presupusa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual.

Sub aspectul netemeiniciei soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi/sau pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, a susţinut că instanţa de judecată, prin probele administrate, ar fi trebuit să probeze că inculpatul a conceput şi a urmărit săvârşirea de infracţiuni determinând notarul public în acest sens, care să nu fi ajuns la ideea şi la hotărârea de a săvârşi infracţiunea decât datorită activităţii de instigare întrepinsă de către inculpatul A.. Prin urmare, activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârşi fapta de către autor.

Apărarea a apreciat că piesele probatorii de la dosarul cauzei îndreptăţesc susţinerea lipsei oricărei instigări a inculpatei I., aspect ce rezultă chiar din declaraţiile acesteia, dar şi ale martorelor CCC. şi KKK., respectiv ale inculpaţilor E. şi J..

În concluzie, a susţinut că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea asupra vinovăţiei inculpatului pe probe sigure, certe şi decisive, iar în cauză probele în acuzare lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, astfel că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia, orice îndoială este în favoarea inculpatului. Regula "in dubio pro reo" înstituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu constituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăseşte în materia probaţiunii.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea apelantului intimat - inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi/sau pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, a solicitat ca instanţa de judecată să lase nesoluţionată acţiunea civilă raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., iar în subsidiar admiterea excepţiei privind calitatea procesuală activă a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti şi respingerea acţiunii civile ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală.

III. În dezvoltarea motivelor de apel, inculpata J. a criticat sentinţa din perspectiva următoarelor chestiuni:

Sub aspectul laturii penale, a apreciat că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (în persoana notarului-autor material), ci cel mult ale celei de evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005) astfel că în mod greşit instanţa de fond a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

De asemenea, a considerat că în mod greşit a fost reţinută incidenţa - pentru ambele infracţiuni - a agravantei prevăzute de art. 75 lit. a) vechiul C. pen. - cu consecinţa unei pedepse greşit individualizate judiciar.

Sub aspectul laturii civile, a susţinut că mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea civilă în sensul de a dispune obligarea inculpatei la plata (în solidar cu alţi inculpaţi) a sumei de 119.926 RON cu titlu de accesorii în condiţiile în care, prin desfiinţarea înscrisurilor false, părţile au fost puse în situaţia anterioară, nu a mai operat (de facto) transferul dreptului de proprietate şi, în consecinţă, nu mai subzistă nici obligaţia de plată a impozitului datorat Statului conform art. 771 din Codul fiscal în forma în vigoare la data încheierii actelor.

Astfel, sub un prim aspect, a învederat că prin prisma poziţiei procesuale adoptate de inculpată şi a probatoriului administrat în mod corect s-a stabilit prin sentinţa apelată că faptele imputate inculpatei există şi au fost comise de către aceasta. Însă, faptele descrise în actul de sesizare a instanţei şi pentru care s-a dispus condamnarea de către instanţa de fond nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi pe cale de consecinţă nici a instigării la o astfel de infracţiune.

Din perspectiva apărării, infracţiunea de abuz în serviciu constituie o infracţiune ultima ratio, secundară în raport de reţinerea în principal a unei alte infracţiuni; în măsura în care inculpatei I. i se reţine o infracţiune de fals intelectual (prin antedatare), fapta nu mai poate îmbrăca şi elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (aflate în concurs ideal - câtă vreme şi în rechizitoriu-filele x dar şi în sentinţa fondului - ambele infracţiuni sunt descrise ca fiind comise prin aceeaşi unică activitate; "antedatarea cu rea-credinţă a încheierii de autentificare a unui contract).

Mai mult, ca urmare a apariţiei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 privind abuzul în serviciu, Ministerul Public nu a indicat care sunt dispoziţiile legale ce instituie obligaţiile notarului, obligaţii ce au fost încălcate în mod intenţionat prin "antedatarea" contractului menţionat. Faptele sesizate instanţei de judecată se referă la conduita inculpatei I. (la instigarea inculpatei J.) de a antedata un contract, şi nu la conţinutul intrinsec al acestui contract, dacă putea sau trebuia a fi redactat un contract de cesiune drepturi succesorale ori un contract de vânzare de bunuri, dacă trebuia să refuze a autentifica un contract al cărui obiect (în parte) nu mai putea face obiectul unui act bilateral.

Aşadar, a precizat că antedatarea reclamată ca faptă penală nu a fost consecinţa încălcării unei obligaţii prevăzute de lege sau de un alt act normativ cu putere de lege (ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă) aşa cum se impune a fi interpretat textul de incriminare prin prisma deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

De asemenea, a mai arătat că deşi atât prin rechizitoriu cât şi prin sentinţa fondului se susţine că prin fapta notarului (antedatare) s-a produs un prejudiciu bugetului de stat prin neplata impozitului pe care vânzătorul ar fi trebuit să îl achite pentru transmiterea dreptului de proprietate, totuşi prin realizarea unei încheieri antedatate nu s-a produs un prejudiciu (nu un prejudiciu cert), ci mai degrabă s-au creat premisele necesare ca titularul obligaţiei să se sustragă, ulterior, de la plata acestor obligaţii fiscale, cu alte cuvinte s-a produs un prejudiciu potenţial, virtual.

În opinia inculpatei, pentru a se putea reţine abuzul în serviciu (în varianta sesizată instanţei - ca faptă prin care s-a produs un prejudiciu) se impune ca instanţa să verifice întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii la momentul consumării faptei, respectiv cel al emiterii actului purtând încheierea antedatată.

A susţinut că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (în care notarul public este autor material iar coinculpaţii Cihodaru, D., E. şi J. sunt instigatori/complici) ci ale infracţiunii de evaziune fiscală - autor al acesteia fiind titularul obligaţiei (contribuabilul) conform art. 771 Codul fiscal, în speţă vânzătorul E..

În acest context, a solicitat admiterea apelului formulat, casarea în parte a sentinţei atacate sub aspectul laturii penale, iar în rejudecare instanţa de judecată să dispună faţă de inculpată:

- schimbarea de încadrare juridică din instigare la infracţiunea de abuz în serviciu (art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 şi art. 2481 vechiul C. pen.) în aceea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală (art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin, (1) lit. a) C. pen. - autor material fiind E.) - cu menţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen., cu efectele date de procedura simplificată (art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) şi implicit cu o reindividualizare a pedepsei concret aplicate (reducerea acesteia prin reducerea limitelor de pedeapsă), cu păstrarea formei de individualizarea executării-suspendarea condiţionată simplă conform art. 81 vechiul C. pen.

- cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, a apreciat că se impune înlăturarea incidenţei art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, dispărând infracţiunea asimilată faptei de corupţie (art. 132 din Legea nr. 78/2000) nu îşi mai regăseşte raţiunea de a exista această agravantă specială; în aceste condiţii, prin dispariţia formei agravate prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, se impune o reindividualizare a cuantumului pedepsei aplicate pentru această infracţiune în sensul reducerii acesteia.

De asemenea, a mai solicitat înlăturarea aplicabilităţii agravantei prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., întrucât nu este îndeplinită cerinţa comiterii faptelor "împreună", având în vedere maniera în care se impută comiterea faptei -fie prin instigare (ce nu poate fi decât anterioară actului de executare al autorului, fapta neputând fi comisă "împreună" cu acesta), fie prin complicitate - dar cu activitate materială individuală, de aplicare a propriei semnături pe actul notarial de către inculpaţi.

Sub aspectul laturii civile, a susţinut că instanţa a procedat în mod greşit la obligarea coinculpaţilor la acoperirea pretenţiilor formulate de ANAF - DRFP Iaşi, câtă vreme concomitent a obligat inculpaţii a plăti şi despăgubiri materiale (cuantumul impozitului datorat de vânzătorul E. Statului Român plus accesorii) dar în acelaşi timp a repus părţile în situaţia anterioară semnării actelor false - dispunând (f 114 paragraful 1 din sentinţa apelată) desfiinţarea contractului de vanzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat de inculpata I. în calitate de notar public sub nr. x şi datat în fals 31.10.2011 (şi a celorlalte acte, inclusiv declaraţia de rezoluţiune a cesiunii de drepturi succesorale 2489/1.12.2006). În acest mod, presupusul transfer de proprietate din patrimoniul inculpatului E. în cel al inculpatului D. - transfer ce ar fi generat obligaţia de plată a impozitului în temeiul art. 771 Codul fiscal - nu s-a mai produs, terenul a revenit în proprietatea inculpatului E..

IV. Prin motivele de apel susţinute, inculpata I. a criticat sentinţa penală atacată sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor deduse judecăţii.

A apreciat că motivarea instanţei de fond nu înlătură caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu, în raport cu infracţiunea de fals intelectual, câtă vreme la ambele infracţiuni, latura obiectivă este caracterizată prin îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, ambele infracţiuni lezând relaţiile sociale bazate pe încrederea publică în angajaţii instituţiilor ori a autorităţilor publice; pe de altă parte, deşi infracţiunea de fals intelectual poate exista şi după producerea vreuneia dintre urmările prevăzute în norma de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu, aceasta nu înseamnă că, prin falsificarea unui înscris nu s-ar putea produce şi una dintre aceste urmări.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate, a arătat că astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, nu putea fi reţinută comiterea infracţiunii de abuz în serviciu şi fals intelectual, nici contractul de cesiune a drepturilor succesorale şi nici declaraţiile de rezoluţiune autentificate de inculpată în calitate de notar public nu aveau un conţinut falsificat, în cuprinsul acestora fiind înserată voinţa părţilor astfel cum a fost exprimată, cert şi neechivoc, la data de 31 octombrie 2011, în faţa notarului public.

Deşi, la acea dată, consimţământul părţilor nu a fost materializat în forma autentică, acesta s-a materializat însă prin faptul înscrierii actelor în registrul notarial (transmise şi în situaţia statistică de la acea dată), acestea fiind doar redactate în format electronic la o dată ulterioară şi semnate tot ulterior de aceştia.

De asemenea, a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, constând în semnarea, în calitate de notar public, a situaţiei statistice a lunii octombrie 2011, în cuprinsul căreia ar fi fost inserate date nereale întrucât, actele respective s-au încheiat în fapt la data de 31.10.2011, ulterior, la data de 01 martie 2012, finalizându-se doar redactarea acestora.

Pe de altă parte, fapta a fost greşit încadrată în dispoziţiile art. 289 vechiul C. pen., respectiva situaţie reprezentând în fapt o declaraţie pe propria răspundere a notarului cu privire la datele statistice ce trebuiau raportate potrivit obligaţiilor ce-i reveneau conform Hotărârii nr. 19/23.02.2007 a camerei Notarilor Publici, caz în care trebuia încadrată în dispoziţiile art. 292 din acelaşi Cod, putând constitui, eventual, infracţiunea de fals în declaraţii.

Aşadar, a apreciat că nu subzistă nici infracţiunea de uz de fals (cu privire la depunerea situaţiei statistice).

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate, a precizat că acestea sunt prea mari raportat la pericolul social concret, la împrejurările în care s-au produs faptele precum şi la urmările efective ale acestora, instanţa de fond dând o eficienţă redusă circumstanţelor atenuante deja reţinute în favoarea inculpatei.

Totodată, a solicitat reanalizarea incidenţei în cauză a legii penale mai favorabile, în sensul că, raportat la soluţiile adoptate, ar putea fi mai favorabil Noul C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, a precizat că în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatei, în solidar cu inculpaţii A., E., D. şi J. la plata către Statul Roman - Ministerul Finanţelor Publice - prin ANAF a sumei de 119.926 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând accesorii fiscale, această sumă nefiind datorată întrucât în cauză erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 44/2015, suma de bani reprezentând debitul principal fiind achitată până la data de 31 martie 2016.

În ipoteza în care instanţa de fond a dispus, prin hotărârea atacată, anularea înscrisurilor pretins falsificate care consemnau tranzacţia prin care se pretinde că s-ar fi eludat plata impozitelor datorate bugetului de stat, în cauză s-a restabilit situaţia anterioară, respectiva suprafaţă de teren revenind practic în patrimoniul inculpatului E..

Aşadar, a menţionat că, în lipsa unei tranzacţii de transfer a dreptului de proprietate, statul nu mai este îndreptăţit la plata vreunui impozit, suma de 226.489,40 RON şi accesoriile fiscale nemaifiind datorate.

Mai mult, din perspectiva apărării, este nelegală şi netemeinică dispoziţia instanţei cu privire la menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la imobilele menţionate în procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 10.10.2012, atât timp cât în sarcina inculpatei, nu poate fi reţinut niciun prejudiciu.

În acelaşi context argumentativ, inculpata a mai susţinut că în mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 191.213,90 RON către partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" în solidar cu inculpaţii A., F., D. şi H., având în vedere că în sarcina sa nu s-a reţinut nicio faptă penală comisă în dauna acestei părţi civile şi pentru care să fi fost trimisă în judecată.

A precizat că instanţa de fond a motivat răspunderea civilă a inculpatei cu trimitere la temeiul achitării acesteia sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la spălare de bani, respectiv art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., ori între fapta de complicitate la spălare de bani care s-a stabilit că a fost comisă fără vinovăţie şi prejudiciul produs nu există un raport de cauzalitate.

Pentru considerentele anterior menţionate, a apreciat că este nelegală şi obligarea sa la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către aceeaşi parte civilă.

V. Inculpatul G. a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi, în consecinţă, instanţa de control judiciar să dispună următoarele:

Sub aspectul laturii penale schimbarea temeiului de drept al achitării reţinut de către instanţa de fond, respectiv pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., reţinând incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există fapta care formează obiectul acţiunii penale.

Sub aspectul laturii civile, respingerea pe fond a acţiunii civile ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului, având în vedere că menţinerea acestora nu se mai justifică.

Sub un prim aspect, a susţinut că în cauza de faţă nu există fapta care să constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune deoarece, în realitate, nu au fost executate activităţile de inducere şi menţinere în eroare menţionate în rechizitoriu.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de înşelăciune este reprezentat, în oricare din variantele infracţiunii, de o acţiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încredere victimei şi de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menţine în eroarea produsă anterior.

În concret, a apreciat că nu există nici o faptă de inducere şi menţinere în eroare cu privire la magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi.

Din perspectiva apărării, faptul că pe parcursul procesului instanţa a cunoscut existenţa procedurii administrative ce se derula în paralel rezultă, fără echivoc, şi din cuprinsul adreselor depuse la dosar de către expertul judiciar AA. ce a fost desemnat să efectueze expertiza topografică în acea cauză. Astfel, prin adresa (Volumul 9 pag. 208) depusă la termenul de judecată din data de 15.05.2006 expertul a adus la cunoştinţa instanţei faptul că, din discuţiile purtate în timpul efectuării expertizei, reprezentanţii pârâtei S.C.D.V.V. Iaşi "susţin că familia LLL. şi-a revendicat terenul din incinta unităţii".

Ulterior, cu ocazia altui termen de judecată, acelaşi expert a depus adresa (Volumul 9 pag. 216) din data de 25.09.2006 prin care a adus din nou la cunoştinţa instanţei faptul că "din discuţiile purtate Ia sediul staţiunii a rezultat că reclamanţii şi-au dobândit terenul de pe raza acestei unităţi".

Având în vedere faptul că Titlul de proprietate nr. x/20.04.2006 fusese emis pe numele, moştenitorilor Butnaru anterior în raport de aceste date, este evident că precizările pârâtei S.C.D.V.V. Iaşi învederate instanţei de către expert prin cele două adrese, făceau referire tocmai la reconstituirea dreptului de proprietate pe cale administrativă prin emiterea acestui titlu.

A mai arătat că împrejurarea că, în fapt, inculpaţii nu au depus la dosarul cauzei titlul de proprietate emis pe cale administrativă nu se datorează unei intenţiei frauduloase a acestora de a induce în eroare instanţa de judecată, aşa cum greşit se consideră în rechizitoriu, ci se explică prin faptul că din punct de vedere al legii civile, depunerea acestui înscris în procesul de revendicare nu ar fi avut caracterul unei probe utile, care să fie necesară pentru justa soluţionare a respectivei cauze.

În opinia apărării, această susţinere este întărită şi de faptul că, urmare a admiterii acţiunii de revendicare a familiei Butnaru, prin care a fost recuperat exact vechiul amplasament al proprietăţii, ulterior a fost admisă definitiv şi acţiunea civilă prin care Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" împreună cu S.C.D.V.V. Iaşi au solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/20.04.2006 emis anterior pe numele moştenitorilor Butnaru (decizia civilă nr. 190/20.04.2016 a Tribunalului Iaşi).

Un alt aspect învederat se referă la împrejurarea că instanţa de judecată nu poate constitui subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune în cadrul unui proces civil, potrivit regulilor probaţiunii, instituite prin art. 1169 C. civ. (art. 249 C. proc. civ.), sarcina probei incumbă celui care afirmă ceva. Instanţele judecătoreşti nu pot constitui, în nicio împrejurare, subiectul pasiv al unei acţiunii de inducere în eroare de către părţi, în accepţiunea textului care încriminează infracţiunea de înşelăciune, câtă vreme acestea au obligaţia legală de a verifica, inclusiv din oficiu pe bază de probe, realitatea şi temeinicia afirmaţiilor cuprinse în cererile care le sunt adresate de către părţile aflate în litigiu.

În cauza de faţă, în mod cert, pretinsul subiect pasiv (instanţa de judecată) este un subiect calificat, care deţinea toate cunoştinţele juridice specifice pentru a aprecia cu privire la susţinerile părţilor litigante. Mai mult, aceasta avea la îndemână toate pârghiile procesuale pentru a putea verifica în concret susţinerile părţilor, pe baza probelor administrate.

În privinţa laturii civile a cauzei, referitor la modul de soluţionare a acţiunii civile din prezenta cauză, din perspectiva pretenţiilor formulate în "cazul Butnaru", a solicitat să se observe următoarele:

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava este în parte legală şi temeinică, respectiv în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" în contradictoriu cu inculpaţii A., F., D., S.C. B. S.R.L. Iaşi şi G., privind solicitarea de despăgubiri în cazul "Butnaru", relativ la terenurile incluse în titlul de proprietate nr. x/20.04.2006.

A solicitat ca, în urma adoptării unei soluţii de achitare în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., să dispună în latura civilă respingerea pe fond a acţiunii civile ca neîntemeiată deoarece, în absenţa unei fapte ilicite, ca element material al infracţiunii, nu sunt întrunite nici condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, ca temei al acţiunii civile, printre acestea, existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii fiind esenţială.

De asemenea, a mai solicitat să se dispună totodată şi ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului G., deoarece menţinerea acestora pentru viitor nu se mai justifică.

VI. Inculpatul E. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 18 din data de 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) combinat cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E.);

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) combinat cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E., acte translative de drepturi);

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) combinat cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza l vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E., procură).

Un prim motiv de apel vizează solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E.), infracţiunea de instigare la infracţiunea de fals intelectual art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E., acte translative de drepturi); infracţiunea de instigare la fals intelectual art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. (în referire la lot moşt. E., procură), într-o unică infracţiune de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen.

A precizat că din analiza elementelor constitutive ale celor două infracţiuni, rezultă faptul că elementul material al infracţiunii de fals intelectual ce constă în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului reprezintă o formă specială de abuz în seviciu prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu.

Din perspectiva apărării, activitatea infracţională reţinută în sarcina autorului infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice se grefează pe elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

Mai mult, din analiza elementelor constitutive ale celor două infracţiuni, rezultă că elementul material al infracţiunii de fals intelectual, respectiv atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului reprezintă o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu, săvârşite prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu.

În concluzie, inculpatul a apreciat că latura obiectivă este caracterizată prin îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos, a atribuţiilor de serviciu, trăsături cuprinse şi în conţinutul infracţiunii de fals intelectual. Ca atare, normele de incriminare a abuzului în serviciu nu sunt incidente în prezenta cauză, nici în condiţiile concursului real şi nici în cele ale concursului ideal de infracţiuni.

Totodată, a menţionat că şi în situaţia în care, situaţie care din perspectiva apărării nu este incidenţă în prezenta cauză, instanţa fondului a apreciat că inculpatul a pus în executare două sau mai multe activităţi infracţionale diferite, care îmbracă haina infracţiunii de fals intelectual, sub forma instigării, se află în ipoteza infracţiunii continuate de fals intelectual şi în niciun caz a concursului de infracţiuni între infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi cea de fals intelectual.

Astfel, în mod greşit s-a dispus reţinerea, în concurs, a instigării atât la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cât şi la fals intelectual din moment ce presupusa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual.

Al doilea motiv de apel se referă la greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual, apreciind că pentru a subzista această infracţiune, Parchetul, respectiv instanţa de judecată, prin probele administrate, ar fi trebuit să probeze că inculpatul a conceput şi a urmărit săvârşirea de infracţiuni determinând notarul public în acest sens, care să nu fi ajuns la ideea şi la hotărârea de a săvârşi infracţiunea decât datorită activităţii de instigare întrepinsă de către inculpatul E..

Or, din perspectiva apărării, instanţa fondului se rezumă la a prezenta situaţia de fapt, activitatea desfăşurată de către notarul public I., iar fără a face trimitere la vreo probă administrată în cauză, trage concluzia că inculpata a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa ca urmare a instigării inculpatului E..

S-a mai arătat că activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârşi fapta de către autor. Raţiunea instigării este aceea de a transmite hotărârea persoanei instigate. Dacă acesta luase deja hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, nu există nicio activitate de instigare, ci eventual în prezenţa unei complicităţi morale manifestate prin întărirea deciziei luate de autor în sensul săvârşirii unei infracţiuni.

Or, în opinia inculpatului, instanţa fondului se rezumă la a prezenta situaţia de fapt, activitatea desfăşurată de către notarul public I., iar fără a face trimitere la vreo probă administrată în cauză, trage concluzia că inculpata a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa ca urmare a instigării inculpatului E..

De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora "Condamnarea se pronunţă dacă instanţă constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat", apreciind că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia, orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo), având în vedere că la dosar nu există probe care să fundamenteze o soluţie de condamnare, probele invocate de către acuzare, fiind insuficiente.

În acest context, a solicitat în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa.

VII. În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, inculpatul H. a criticat sentinţa din perspectiva următoarelor chestiuni de fapt şi de drept:

Sub aspectul nelegalităţii hotărârii atacate, a arătat că întreaga cercetare judecătorească, toate încheierile şi sentinţa pronunţată sunt lovite de nulitate absolută, din cauza inexistenţei unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară, prin care să fi fost soluţionate cererile şi excepţiile inculpaţilor privitoare la legalitatea sesizării instanţei şi la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de la urmărirea penală, întrucât nu a fost parcursă faza camerei preliminare.

Doar judecătorul de cameră preliminară poate hotărî cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale la care se referă art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din C. proc. pen., sancţionată cu nulitatea absolută, aşa cum prevede art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., şi doar judecătorul de cameră preliminară poate hotărî cu privire la actele de urmărire penală sancţionate cu nulitatea relativă, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

Aşadar, a arătat cu privire la inexistenţa în cauză a încheierii judecătorului de cameră preliminară, în care să fie verificată legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală, prin care să se dispună începerea judecăţii, că, potrivit art. 74 alin. (5) din C. proc. pen., la care trimite art. 75 alin. (2) din C. proc. pen., legiuitorul nu i-a dat posibilitatea unui judecător să aprecieze cu privire la necesitatea desfiinţării ori menţinerii hotărârii pronunţate de instanţa de la care s-a strămutat cauza, ci a stabilit că operează de drept, necondiţionat şi fără excepţii, ca efect al hotărârii de strămutare.

De asemenea, a considerat că sancţiunea nulităţii este aplicabilă şi tuturor actelor de cercetare judecătorească şi tuturor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2013 după data de 14 aprilie 2014.

Un alt aspect de nelegalitate vizează împrejurarea că nici instanţa, nici inculpatul, nici procurorul nu au invocat în cursul judecăţii necesitatea schimbării încadrării juridice din abuz în serviciu contra intereselor publice în neglijenţă în serviciu, inculpatul fiind pus în faţa schimbării încadrării juridice direct prin hotărâre, fără să se fi putut exprima un punct de vedere cu privire la noua încadrare juridică şi fără a se putea apăra.

Or, potrivit art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., "dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea."

Or, Curtea de Apel Suceava a încălcat art. 6 paragraful 3 lit. a) şi b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenţie, întrucât nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice şi l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea altei infracţiuni decât cea pentru care a fost acuzat, fără să i se fi adus la cunoştinţă această nouă acuzaţie şi fără a i se fi respectat dreptul de a se apăra.

Din perspectiva apărării, pronunţarea cu privire la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, după schimbarea încadrării juridice în deliberare, în împrejurările criticate mai sus, echivalează cu omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la una dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului (abuz în serviciu contra intereselor publice), fiind incidente prevederile art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

Cu privire la nelegalitatea sentinţei penale atacate, a precizat că instanţa de fond a reţinut că inculpatul H. a încălcat atribuţiile de serviciu în procedura de soluţionarea a cererii de intabulare înregistrate la data de 25 octombrie 2010 de către S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie Iaşi pentru inculpatul A..

Contrar aprecierii instanţei, inculpat a susţinut că nu avea atribuţii de cercetare a situaţiei juridice a dreptului de proprietate imobiliar supus înscrierii în cartea funciară, în afara conţinutului dosarului format la înregistrarea cererii de intabulare şi a înscrierilor/notărilor din cartea funciară ori din registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, pe care inculpatul le-a verificat atent. Nu avea niciun fel de atribuţii privind identificarea amplasamentului terenului, care erau şi sunt specifice funcţionarilor cu atribuţii tehnice, iar numerele de parcelă şi tarla sunt irelevante la intabulare, registratorului revenindu-i sarcina de a verifica dacă bunului imobil i-a fost alocat număr cadastral de către funcţionarii cu atribuţii tehnice, care întocmesc sau avizează documentaţiile tehnice.

A susţinut că în mod greşit s-a referit instanţa la prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, având în vedere că teza finală din acest text de lege nu este aplicabilă în situaţia din prezenta cauză, reţinând că, deşi putea efectua verificări ale documentaţiei de delimitare a terenurilor aflate în proprietatea ASAS, care a fost recepţionată la OCPI Iaşi cu nr. x din 2 decembrie 2009, putând astfel stabili situaţia juridică a terenului, inculpatul a considerat în mod nejustificat, superficial, că este suficientă analiza actelor din dosarul de intabulare şi a registrelor OCPI pentru stabilirea situaţiei juridice a dreptului de proprietate care făcea obiectul cererii de primă înscriere în cartea funciară.

A apreciat că instanţa nu a arătat însă un temei de drept în baza căruia inculpatul ar fi trebuit să facă aceste verificări; chiar dacă a fost recepţionată de către OCPI, documentaţia de delimitare a terenurilor aflate în proprietatea ASAS nu a fost transpusă în sistem stereografic şi nu putea fi interpretată de către registratorii de carte funciară.

Un prim aspect învederat este acela că nu există prevederi legale potrivit cărora registratorul de carte funciară să fie ţinut de observaţiile asistentului registrator. În caz contrar decizia în soluţionarea unei cereri de înscriere în cartea funciară i-ar aparţine, în fapt, asistentului registrator.

Un al doilea aspect susţinut se referă la faptul că legea nu cere ca registratorul să soluţioneze printr-un înscris, motivat, observaţiile asistentului registrator privind posibile piedici la înscriere, nici să menţioneze în încheierea de admiterea sau de respingere a înscrierii observaţiile pe care nu le-a considerat piedici la înscriere.

Un al treilea aspect priveşte chiar fondul observaţiilor din referatul asistentului registrator, astfel:

Prima observaţie a fost aceea că în actul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 715 din 20.03.1940 nu este determinat imobilul care se vinde.

În opinia inculpatului, această observaţie este greşită, întrucât în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20.03.1940 terenul care a făcut obiectul convenţiei a fost determinat prin indicarea tuturor vecinătăţilor.

A doua observaţie a fost aceea că nu s-a dezbătut succesiunea cu privire la imobilele în cauză.

De asemenea, a apreciat că această observaţie este greşită întrucât înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară se dispune dacă înscrisurile anexate cererii de înscriere, coroborate, dovedesc dreptul care face obiectul cererii de înscriere.

A treia observaţie a fost aceea că cedenţii au indicat explicit că nu deţin acte de proprietate asupra imobilelor.

A patra observaţie a fost aceea că actele de proprietate nu justifică dreptul de proprietate al numitului A. asupra terenurilor.

Însă, a susţinut că stabilirea de către registratorul de carte funciară a netemeiniciei acestei observaţii a fost făcută conform analizei pe care am făcut-o mai sus, când ne-am referit la dovada dreptului de proprietate, în limitele atribuţiilor registratorului de carte funciară, cu completările privitoare la primele două observaţii din referatul asistentului registrator.

Cu privire la cea de-a cincea observaţie, potrivit căreia prin cesiune A. a dobândit drepturi, nu bunuri, a arătat că din punct de vedere juridic contractul de cesiune de drepturi succesorale are ca obiect toate drepturile dintr-o moştenire, inclusiv dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile.

De asemenea, a considerat că litigiul generat de înscrierea în cartea funciară prin încheierea nr. 87634 din 28 octombrie 2017 este doar de natură civilă, neexistând, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale unei infracţiuni, după cum nu există paguba reţinută în sentinţa apelată.

VIII. Prin motivele de apel depuse, părţile vătămate Trofin Mihai şi K. au criticat soluţia primei instanţe, prin prisma faptului că prin considerentele sale creează în sarcina acestora o imposibilitate de a recupera suprafaţa de teren ce li se cuvine, suprafaţă asupra căreia au un drept de proprietate, astfel cum rezultă din acte juridice de necontestat, inclusiv hotărâri judecătoreşti.

De asemenea, au mai arătat că este criticabilă şi dispoziţia instanţei de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti şi de a o respinge ca inadmisibilă în contradictoriu cu inculpaţii A., F. şi S.C B. S.R.L., aceasta deoarece prin admiterea acesteia s-ar fi ajuns la reprimirea în proprietate a suprafeţei de teren ce li se cuvine părţilor vătămate.

Aşadar, au precizat că deşi se desfiinţează o serie de înscrisuri falsificate şi practic s-ar ajunge la o restabilire a situaţiei anterioare, în mod greşit se respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă, aspect ce vine în contradicţie cu situaţia creată ca urmare a săvârşirii infracţiunii, mai ales că în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce se cuvine părţilor vătămate, se află în posesie S.C. B. S.R.L., sau a lui D. făcând parte din suprafaţa totală de 72.684 mp teren, nr. cadastral x.

Din perspectiva părţilor vătămate, soluţia instanţei apare ca vădit nelegală şi cu consecinţe grave în raport de faptul că sechestrul asigurător aplicat asupra suprafeţei de teren aflată în prezent în baza unor acte nelegale în proprietatea S.C. B. S.R.L., urmează a înceta de drept dacă persoana vătămată constituită parte civilă, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Mai mult, au susţinut că soluţia este contradictorie deoarece, pe de o parte, implicit se recunoaşte că, contractul de vânzare cumpărare nr. x/14.07.2008 este nelegal şi că ar trebui anulat, iar anularea ar avea ca sorginte săvârşirea unor "fapte contrare legii, inclusiv infracţiuni, dar se cere introducerea unei acţiuni civile diferite deşi instanţa putea să soluţioneze direct acest aspect.

În acest context, au apreciat că apare inexplicabilă şi respingerea cererii de despăgubiri formulată, deoarece păstrând prin hotărâre contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2008, S.C. B. S.R.L. îşi păstrează terenul în proprietate, deci se creează imposibilitatea restituirii în natură a acestuia către părţile vătămate, iar respingerea cererii de dezdăunare duce la situaţia în care terenul nu va fi predat în natură, nu se vor acorda nici despăgubiri şi astfel în mod cert şi indubitabil părţile civile vor suferi un prejudiciu.

IX. Partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti", a solicitat admiterea apelului formulat, modificarea sentinţei apelate în sensul:

- condamnării inculpatului A. şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- condamnării inculpatului A. şi cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată cu referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- condamnării inculpatei F. şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- condamnării inculpatei F. şi cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prevăzute de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată cu referire la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- condamnării inculpatului G. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- admiterii acţiunii civile formulate şi cu privire la restabilirea situaţiei anterioare pentru suprafeţele de teren aferente lotului Butnaru, atât cea din sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi cât şi cea din Titlul de proprietate nr. x/20.04.2006, intabulate cu încălcarea aceloraşi dispoziţii legale ca şi în cazul lotului C..

În opinia părţii civile, nu se poate reţine că faptele săvârşite de inculpaţi nu sunt prevăzute de legea penală, aceştia obţinând un folos imediat, valoarea acestuia atrăgând incidenţa alin. (5) al art. 215 C. pen.

De asemenea, a arătat că în lipsa punerii în executare a sentinţei civile menţionate aceasta a rămas fără putere de lucru judecat având în vedere că de la pronunţare au trecut mai bine de 10 ani astfel că dreptul recunoscut prin acea hotărâre nu mai are opozabilitate erga omnes.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în situaţia în care sentinţa penala apelată va rămâne definitivă, instituţia noastră nu are deschisă nici o acţiune civilă împotriva sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006, obţinută prin înşelăciune, şi nici o cale de restabilire a situaţiei anterioare, respectiv de rectificare a cărţilor funciare.

Având în vedere că şi inculpatul a recunoscut că nu a fost niciodată pus în posesie pe terenurile din Tarlaua 24, aspect confirmat şi de martorul MMM., fostul director de la SCDVV Iaşi, a apreciat că se impune condamnarea inculpaţilor pentru faptele stabilite în sarcina lor conform rechizitoriului din dosar, admiterea acţiunii civile formulate şi restabilirea situaţiei anterioare şi cu privire la suprafeţele de teren reprezentând lotul Butnaru.

În acest sens, a solicitat instanţei de control judiciar să aibă în vedere că aceste terenuri din Tarlaua 24 nu se pot confunda cu suprafeţele înscrise în titlul de proprietate nr. x/20.04.2006, situate în Tarlaua 27, deşi au la bază acelaşi pretins drept al numiţilor Butnaru, pentru aceeaşi suprafaţă de teren de 10,5 ha.

Din perspectiva apelantei părţi civile, practic inculpaţii au ocupat efectiv o suprafaţă aproape dublă de teren, deşi dreptul numiţilor Butnaru era doar de 10,5 ha, folosindu-se în mod ilicit atât de sentinţa civilă, cât şi de titlul de proprietate; amândouă vizau aceeaşi suprafaţă de teren la care numiţii Butnaru nici măcar nu erau îndreptăţiţi să o primească deoarece terenul solicitat a fi restituit fusese executat de NNN. pentru un credit.

Mai mult, a precizat că în perioada în care au fost obţinute titlul de proprietate şi sentinţa civilă, inculpata J., a făcut parte din Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar Iaşi, fiind şi consilier juridic la grupul de societăţi a inculpatului Cihodaru, aspect de notorietate în presa locală de la acea dată.

În faza apelului, în faţa Înaltei Curţi, la termenul din 20.09.2017 s-au susţinut cererile de probatorii şi instanţa s-a pronunţat asupra acestora; la termenul din 18.10.2017 au fost audiaţi inculpaţii A. şi H. şi s-a prorogat discutarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi H.; la termenul din 29.11.2017 au fost audiaţi martorii OOO., PPP. şi CCC. şi s-a prorogat discutarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi H., precum şi cererile apelantului intimat inculpat D. privind măsurile asigurătorii; la termenul din 28.03.2018 au fost audiaţi martorii QQQ., RRR. şi XX., s-a susţinut cererea inculpatului D. privind măsurile asigurătorii şi s-a prorogat discutarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi H.; la termenul din 11.04.2018 a fost audiată martora ZZ., iar faţă de lipsa nejustificată a martorei SSS. la termenele de judecată din 28.03.2018 şi 11.04.2018 s-a dispus aplicarea sancţiunii amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON; la termenul din 25.04.2018 s-a susţinut cererea de suplimentare a probatoriilor formulată de inculpatul A. şi cererile de sesizare a Curţii Constituţionale; la termenul din 09.05.2018 au fost audiaţi martorii TTT., I. şi UUU.; la termenul din 23.05.2018 instanţa a audiat inculpata I., s-a constatat încetată cercetarea judecătorească şi s-a acordat termen pentru dezbateri.

I. În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate invocate de către Parchet:

Referitor la infracţiunea de înşelăciune reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A. şi inculpatei F., în calitatea de coautori, şi inculpatului G., în calitate de complice, se constată că prima instanţă în mod corect a constatat că faptele reţinute în sarcina acestora nu realizează condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni. De altfel, situaţia de fapt a fost corect reţinută şi nu a fost contestată de niciuna dintre părţi sau de către procuror.

De asemenea, în mod corect prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în formă cotinuată în câte două infracţiuni de înşelăciune, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru a considera că s-a săvârşit o singură infracţiune, în formă continuată, astfel cum era definită în vechiul C. pen.

Astfel, s-a imputat inculpatului A. săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a indus şi menţinut în eroare, împreună cu inculpata F. şi având concursul fraudulos al inculpatului G. (ce i-a reprezentat în operaţiuni şi în acţiunile judiciare în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi), pe:

- magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi în care, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (rămasă definitivă prin neapelare), Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie inculpaţilor suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x, ce a aparţinut defunctului V. (în dreptul cărora inculpaţii s-au subrogat în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/20.01.2005 încheiat cu numiţii W., X. şi Y.);

- reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au admis, prin încheierea nr. 16212/22.03.2007, intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă numărul 12721/2006) în favoarea sa şi a soţiei sale în Cartea Funciară numărul x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în condiţiile în care, anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, cei doi soţi şi-au valorificat drepturile pe cale administrativă obţinând, în baza hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi numerele 1692/785/A/1992 şi 134/04.06.2005, pe numele celor trei moştenitori ai defunctului V., punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 10,5 ha (cea vizată de cesiune) în perimetrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, imobil ce a fost transferat (integral) în patrimoniul soţilor Cihodaru.

În această modalitate, Statul Român ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.977.863,48 EUR (valoarea de piaţă a terenului estimată la un preţ unitar de 40,97 EUR/mp).

Raportat la încadarea juridică a infracţiunii, Înalta Curte constată că în mod corect a procedat prima instanţă, schimbând încadrarea juridică într-o infracţiune de înşelăciune săvârşită în formă continuată, fiind vorba de două acte materiale distincte, prin care s-a urmărit recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului şi intabularea la Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., fiind legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte primul act material, dincolo de ceea ce a reţinut prima instanţă, se constată că obţinerea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra terenului, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 judecătoria a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta Staţiunea "să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp, situată în Iaşi, Aleea x şi identificat de expert (…).") în acest sens, urmare a promovării unei acţiuni în revendicarea, nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune, fapta nefiind tipică.

Astfel, infracţiunea de înşelăciune este o faptă penală contra patrimoniului, fiind incriminată în art. 215 vechiul C. pen. în Titlul III "Infracţiuni contra patrimoniului."

Prin incriminarea faptei de înşelăciune, legiuitorul a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale cu caracter patrimonial, atunci când în derularea acestora, intenţionând obţinerea unui folos material injust, una dintre persoanele implicate recurge la mijloace de inducere în eroare a victimei, fie la mijloace simple, de tipul celor prevăzute în alin. (1) al art. 215 vechiul C. pen., fie la mijloace cu caracter fraudulos, de natură a atribui faptei caracter calificat, conform alin. (2) al acestui text de lege.

Obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune constă în relaţiile sociale privind avutul personal sau particular, care iau naştere şi se desfăşoară pe baza bunei-credinţe a subiecţilor acestor raporturi, a încrederii ce şi-o acordă reciproc.

Subiectul activ al infracţiunii de înşelăciune poate fi orice persoană, iar subiect pasiv principal este persoana al cărei patrimoniu a fost lezat (diminuat) prin săvârşirea faptei, nefiind exclusă posibilitatea ca, în anumite cazuri, să poată exista şi un subiect pasiv subsidiar.

În ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, acţiunea făptuitorului se realizează prin inducerea în eroare (înşelare, amăgire) a unei persoane, astfel ca aceasta să aibă o reprezentare falsă (denaturată, necorespunzătoare realităţii) asupra unei anumite situaţii, reprezentare ce este determinantă pentru victimă în luarea unei dispoziţii cu privire la patrimoniul său, acţiune care îi cauzează o pagubă. Rezultatul acţiunii făptuitorului constă în înfăptuirea ori omisiunea înfăptuirii de către victimă a unui act de natură patrimonială, ca urmare a inducerii sale în eroare şi pricinuirea în acest mod a unei pagube, adică a unui prejudiciu material (patrimonial).

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa dedusă judecăţii şi în acord cu jurisprudenţa sa, reflectată în decizia penală nr. 449/A din 8 decembrie 2015 şi în decizia penală nr. 245/A din 30 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prezentarea nereală a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi (autoritatea judecătorească) iese din sfera relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei de înşelăciune.

O instanţă de judecată chemată să înfăptuiască actul de justiţie nu stabileşte cu părţile aflate în litigiu o relaţie cu caracter patrimonial şi nu i se poate atribui calitatea de persoană indusă în eroare în sensul dispoziţiilor art. 215 vechiul C. pen.. Hotărârea judecătorească pe care o pronunţă instanţa este rezultatul procesului de deliberare în cadrul căruia cererile unei părţi sunt examinate, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză şi prin luarea în considerare a susţinerilor în combaterea lor, făcute de către partea adversă, în cadrul procedurilor judiciare.

Prezentarea nereală sau incompletă a unei situaţii de fapt de către una dintre părţile implicate într-o procedură judiciară desfăşurată în faţa unei instanţe de judecată nu generează în mod direct o anumită soluţie în cauza respectivă şi, cu atât mai puţin, un rezultat prejudiciabil pentru partea adversă. Acest rezultat este efectul mediat al derulării procedurii judiciare în ansamblul său, iar nu al poziţiei procesuale incorecte adoptate de un participant procesual şi indiferent dacă instanţa a descoperit sau nu că înscrisurile/documentele depuse de acesta nu corespund adevărului, fiind false.

În cauză, instanţa de judecată nu a stabilit relaţii de natură patrimonială cu vreuna dintre părţile implicate în procedurile judiciare desfăşurate în faţa lor, astfel că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Referitor la cel de-al doilea act material al infracţiunii, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a reţinut că inculpatul, după obţinerea titlului de proprietate în modalitatea expusă (sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006) a procedat la intabularea, pe numele său şi al soţiei, inculpata F., a unei părţi a terenului dobândit pe cale judecătorească (72.684 mp), după care a procedat la înstrăinarea acestuia, scoţându-l astfel din patrimoniu.

Ulterior, cei doi inculpaţi au procedat iniţial la dezmembrarea suprafeţei în cauză în două loturi, respectiv: Lotul I, compus din suprafaţa de 54.980 mp, ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x şi Lotul II, compus din suprafaţa de 17.704 mp ce a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/14.07.2008 BNP BB., inculpaţii au transferat dreptul de proprietate asupra Lotului II în favoarea S.C. B. S.R.L. Iaşi, reprezentată în operaţiune de inculpatul A. (tatăl/socrul celor doi, asociat şi administrator al firmei în cauză), preţul vânzării fiind de 1.268.633,23 RON, sumă ce ar fi fost primită integral de vânzători (cash) la data autentificării. Pentru justificarea contabilă a operaţiunilor, inculpatul A. a creditat în nume propriu societatea, cu încălcarea regimului de casă, cu suma de 1.269.000 RON, sens în care a fost întocmită chitanţa fiscală seria x numărul 1/14.07.2008, în aceeaşi zi inculpata F. "ridicând" de la casieria firmei suma de 1.268.633,23 RON cu titlu de "contravaloare contract de vânzare teren".

Dreptul de proprietate asupra Lotului I a fost transferat în patrimoniul inculpatului D. prin contractul de donaţie autentificat sub nr. x din 15.09.2011 de către inculpata I. (în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii), ce a folosit ulterior contractul în cauză pentru a intabula pe numele inculpatului D. dreptul de proprietate asupra imobilului vizat de contract.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că nici această faptă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât intabularea terenului a avut la bază o hotărâre judecătorească prin care inculpaţii au devenit proprietari ai suprafeţei în litigiu, fiind obţinută în mod legal.

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate, se constată că faptele inculpaţilor A., F. şi G., descrise mai sus nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune, soluţia de achitare a acestora, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. fiind legală şi temeinică.

Legat de încadrarea juridică dată faptelor descrise, se constată că prima instanţă a făcut în mod legal aplicarea dispoziilor art. 386 Cod procedruă penală dispunând schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, A., F. şi G., în sensul înlăturării dispoziilor alin. (2) ale art. 215 vechiul C. pen., întrucât nu s-a dovedit că au fost folosite mijloace frauduloase la săvârşirea pretinsei fapte de înşelăciune. De altfel, aşa cum s-a reţinut, nu au fost realizate elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, însă pentru acurateţe juridică, faţă de modul în care a fost descrisă faptă, este necesară reţinerea unei încadrării juridice corecte.

De asemenea, în mod corect s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) vechiul C. pen., întrucât, pe de o parte, inculpata F. nu a participat la săvârşirea primului act al faptei (procedura judiciară privind acţiunea în revendicare a terenului), iar, pe altă parte, inculpatul G. nu a participat la realizarea celui de-al doilea.

Referitor la infracţiunile de spălarea banilor prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) - fost art. 23 alin. (1) lit. a) - din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen., constând, pe de o parte, în faptul de a fi transferat, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x (număr cadastral x - Lotul II), din patrimoniul său şi al inculpatei F. în cel al inculpatei S.C. B. S.R.L. Iaşi (aceasta din urmă în calitate de complice), reprezentată în operaţiune de inculpatul A. (tatăl/socrul celor doi inculpaţi, asociat şi administrator al firmei în cauză, ce a acţionat în condiţiile erorii de fapt), în mod corect a reţinut instanţa de fond că încadrarea juridică corectă nu este cea în care se reţin şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000, întrucât infracţiunea de spălarea banilor, astfel cum era descrisă în actul normativ menţionat, nu face referire şi la infracţiunea de înşelăciune, ca fiind una dintre cele din care trebuie să provină bunurile obţinute (infracţiunea predicat). Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că încadrarea juridică a infracţiunii este cea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, făcând aplicarea prevederilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea analizată (spălarea banilor), Înalta Curte consideră legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpaţilor A., F. şi S.C. B.. S.R.L., aceasta întrucât pentru existenţa elementelor de tipicitate ale acestei infracţiuni este necesar să se demonstreze că bunurile ce fac obiectul spălării banilor provin din săvârşirea unei infracţiuni. Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, fapta din care provine imobilul ce ar face obiectul spălării banilor nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, pronunţându-se soluţii de achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru cei trei inculpaţi.

Referitor la infracţiunea de spălarea banilor reţinută în sarcina inculpatului D., se constată că în mod legal Curtea de Apel Suceava a schimbat încadrarea juridică dintr-o singură infracţiune de spălarea banilor prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) vechiul C. pen., în două infracţiuni de complicitate la spălarea banilor prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară) cu referire la Lotul Butnaru compus din suprafaţa de 54.980 mp, deţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 şi de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în referire la Lotul C.).

Înalta Curte nu poate reţine ca fiind întemeiată susţinerea Parchetului în motivele de apel în sensul că cele două infracţiuni reţinute de prima instanţă ar constitui în realitate o singură infracţiunea de spălarea banilor, având în vedere că vizează două loturi distincte de teren care au aparţinut inculpaţilor A. şi F. ce au fost obţinute de către aceştia în moduri diferite şi la momente diferite, şi cu participarea şi a unor persoane diferite, ce au fost ulterior înstrăinate către inculpatul D.. Aşadar, acţiunea de dobândire a terenurilor de către inculpatul D. are surse diferite, neputându-se considera o singură infracţiune de spălarea banilor în formă simplă.

Astfel, s-a reţinut că, prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 din data de 15.09.2011 de către inculpata I., inculpaţii A. şi F. au donat inculpatului D. două bunuri imobile de provenienţă diferită, suprafaţa de 54.980 mp teren - Lotul I Butnaru, rezultat din dezmembrarea suprafeţei totale de 105.000 mp (situată în Iaşi, strada x nr. 43, obţinută conform sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi), intabulat în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi cu nr. cadastral x, şi suprafaţa de 420.805 mp teren - Lotul C. - intabulat în cartea funciară nr. x a localităţii Iaşi, la cererea inculpatului A., cu concursul inculpatului H..

Pe de altă parte, în mod corect a reţinut prima instanţă că activitatea desfăşurată de către inculpatul D. este caracteristică complicelui şi nu autorului infracţiunii de spălarea banilor, cel care a urmărit ascunderea provenienţei terenurilor donate către inculpatul D., fiind inculpatul A..

Totodată, pentru motivele arătate mai sus (prezentate la analizarea situaţiei inculpaţilor A. şi F.), în mod corect s-au înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii de spălarea banilor şi referirile la prevederile art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, chestiune cu care, de altfel, este de acord şi Parchetul. Tot ca urmare a celor reţinute în sarcina inculpaţiilor Cihodaru cu privire la terenul provenind din acelaşi lot (Lotul Butnaru), respectiv că cei doi inculpaţi nu au săvârşit infracţiunea de înşelăciune, iar lotul respectiv nu provine din săvârşirea unei infracţiuni, nu se poate reţine nici în cazul inculpatului D. săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor privitoare la acest lot, fapta nefiind tipică, soluţia de achitare a acestuia în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. fiind legală.

Privitor la cea de-a doua infracţiune de spălarea banilor (Lotul C.), instanţa de fond a constatat în mod temeinic că aceasta a fost săvârşită fără vinovăţia cerută de lege pentru a fi infracţiune. Astfel, din probele administrate, îndeosebi declaraţiile martorilor BBB. şi JJ. (audiaţi de către instanţa de fond şi care nu au fost solicitaţi pentru reaudiere în apel, chestiune ce echivalează cu achiesarea la conţinutul acestor declaraţii), rezultă că acest transfer de proprietate, cu titlu gratuit, a avut loc datorită situaţiei intervenite în familia inculpaţilor soţi Cihodaru, în sensul că urmau să divorţeze, şi pentru ca respectivele bunuri să nu mai intre ulterior la masa de împărţit, dat fiind caracterul lor de bun comun. Aceste probe susţin declaraţiile inculpaţilor A. şi F.. Se constată că Parchetul nu a administrat suficiente probe în susţinerea acestei acuzaţii, nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată (fond sau apel), neputându-se deovedi dincolo de orice dubiu rezonabil participarea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor cu forma de vinovăţie prevăzută de norma de incriminare. Pentru a se constata participarea la săvârşirea acestei infracţiuni, era necesar să se dovedească că inculpatul D. a cunoscut că suprafaţa de teren care a aparţinut Lotului C. (menţionată mai sus) ar fi fost dobândită de către inculpatul A. prin săvârşirea unei infracţiuni [participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248-2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen..].

Pentru existenţa acestei infracţiuni se impunea ca inculpatul D. să fi cunoscut că bunul intrat în patrimoniul său provine din comiterea unei/unor infracţiuni, iar scopul tranzacţiei era ca inculpaţii donatori să ascundă astfel provenienţa sa ilicită.

Tot în legătură cu infracţiunea de spălarea banilor vizând transferul acestei suprafeţe de teren - Lotul C. - Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatei I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 13 vechiul C. pen.

Prin actul de sesizare s-a imputat inculpatei I. că a sprijinit demersurile inculpaţilor F. şi A. de a transfera, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x în condiţiile descrise mai sus, din patrimoniul acestora în cel al inculpatului D., achiesând în calitate de notar public la întocmirea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor pe care, în speţă, aceştia nu le deţineau.

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2010, inculpatul A. a reuşit intabularea imobilului exclusiv în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat prin încheierea nr. 2221/22.09.2008 şi a actelor de vânzare-cumpărare autentificate prin încheierile nr. 1319/14.04.1932 şi nr. 715/20.03.1940.

Astfel, inculpatul H. a admis, prin încheierea nr. 87364 din data de 28.10.2010, cererea formulată de S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi de intabulare în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x a dreptului de proprietate a soţilor Cihodaru asupra imobilului în cauză, în suprafaţă totală de 420.805 mp.

Ulterior, inculpaţii A. şi F. au transferat dreptul de proprietate cu privire la acest teren în patrimoniul inculpatului D. (unchiul inculpatului, văduv, fără copii), prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 de către inculpata notar I..

Din probele adminstrate a rezultat însă că inculpaţii A. şi F. au prezentat inculpatei I., la data încheierii contractului de donaţie, actele de proprietate ale vechiului proprietar - C. - şi extrasul de carte funciară aferent, inculpata I. necunoscând că obţinerea acestuia din urmă s-a realizat prin săvârşirea unei infracţiuni, după cum se va arăta.

Aşadar, prin încheierea contractului de donaţie, inculpata I. nu a urmărit şi nici nu a acceptat sprijinirea inculpaţilor A. şi F. în demersul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că fapta reţinută în sarcina inculpatei I. nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege pentru existenţa ei ca infracţiune - intenţia - soluţia de achitare a acesteia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fiind legală şi temeinică.

Privitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H., respectiv complicitatea la această infracţiune, în ceea îl priveşte pe inculpatul A., se constată următoarele:

Prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul A. a sprijinit demersurile inculpatului H. de a dispune, prin încheierea nr. 87364/28.10.2010, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu stabilite prin fişa postului, respectiv a prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea 7/1996, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi aflat în exerciţiul funcţiunii, substituindu-se (decizional) comisiilor de fond funciar, comisiei vizate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi/sau instanţei de judecată, intabularea ilegală pe numele său şi a soţiei F., în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x, a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti", modalitate în care, pe de o parte, Statul Român (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti") a fost prejudiciat cu suma de 39.270.028 RON (~9.209.021 EUR), iar pe de altă parte, inculpaţii A. şi F. au obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a intabulării ilegale a dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauză în cartea funciară nr. x a localităţii Iaşi.

Cu privire la suprafaţa de 480.805 mp teren, trebuie menţionat că inculpatul A. a dobândit drepturile succesorale în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu moştenitorii C., act în cuprinsul căruia s-a menţionat că vânzătorii nu posedă niciun act de proprietate asupra imobilelor ce compun masa succesorală.

Ulterior, inculpatul A. a introdus, la Judecătoria Iaşi, un număr total de 10 acţiuni judiciare având acelaşi obiect, respectiv revendicarea imobilelor vizate de contractul de cesiune de drepturi succesorale, toate fiind respinse în final.

Este relevant de subliniat că, în una dintre acestea, Judecătoria Iaşi s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 17081/19.10.2011, în sensul admiterii acţiunii formulate de către reclamanţi, obligând S.C. P..V.V.I. să lase acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa totală de 42,0594 ha teren, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a suprafeţei în temeiul unui titlu valabil şi nici că ar aparţine domeniului public. Apelul declarat împotriva acesteia de către pârâta a fost admis prin decizia civilă nr. 129 din data de 22.02.2012 a Tribunalului Iaşi (hotărâre menţinută prin decizia Curţii de Apel Iaşi), reţinând că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului în litigiu, întrucât prin Ordonanţa numărul 27/18.05.1945 autorii reclamanţilor au ipotecat moşia în suprafaţa de circa 60 ha teren, iar la data de 28.05.1952 Banca de Stat, constatând că nu a fost achitat creditul acordat, a preluat imobilele din folosinţa debitorului PP..

Într-un alt plan, inculpatul A., după încheierea contractului menţionat mai sus (prin care a dobândit drepturile succesorale de la moştenitorii C.), a început demersurile pentru intabularea terenului în suprafaţă de 420.805 mp în cartea funciară.

Astfel, prin intermediul S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi, a întocmit documentaţia cadastrală pentru o suprafaţă de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii, precum şi un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, în care s-au precizat, ca materiale documentare consultate, printre altele, următoarele înscrisuri: contract de împrumut garantat cu ipotecă şi gaj agricol din data de 16.04.1943 şi ordonanţa nr. 27/18.05.1945.

La data de 25.10.2010, inculpatul A., prin S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (la care deţinea 95% din părţile sociale), a formulat cerere de intabulare, pe numele său şi a soţiei F., a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi, însoţită de documentaţia cadastrală, contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, acte de stare civilă, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.03.1940 de Tribunalul Iaşi, referitor la o suprafaţă identificată prin menţiunea "cuprinsă în hotarele prevăzute în actele de proprietate anterioare" cumpărată de PP. şi C. de la TT. ş.a.

La dosarul constituit în acest scop se află depusă şi o copie filă registru în care figurează transcris sub nr. x/18.05.1942 un contract de împrumut garantat cu ipotecă, fiind menţionată proprietatea C. şi PP. de 46 ha teren situat în comuna Copou, judeţul Iaşi, fără vreo altă notaţie privind radierea ulterioară a respectivei sarcini.

Prin încheierea nr. 87364/28.10.2010, inculpatul H. a admis cererea formulată de S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi privind prima înregistrare a imobilelor cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x/UAT Iaşi având proprietarii (…) A., F., bun comun (…)."

În conţinutul încheierii se reţine în mod expres că "nu există piedici la înscriere".

Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost reţinută corect de către Curtea de Apel Suceava, rezultând fără putinţă de tăgadă din actele aflate la dosar şi la care a făcut referire, cu indicarea filelor şi volumelor în care acestea se regăsesc. De altfel, aceste aspecte sunt confirmate, în varianta acestora, şi de declaraţile inculpaţilor A. şi H..

Prima instanţă însă a schimbat încadrarea juridică în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H. din infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen.

Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că fapta inculpatului H. întruneşte elmentele constitutive ale acestei infracţiuni, astfel cum era reglementată în vechiul C. pen. şi, reconfigrată prin decizii ale Curţii Constituţionale, sub aspectul elementelor de tipcitate obiectivă. Astfel, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu (inclusiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, incriminat în C. pen. din 1969), Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Totodată, cu privire la abuzul în serviciu contra intereselor publice, incriminat în legea penală anterioară, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". De asemenea, prin decizia nr. 518/2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi constatat că dispoziţiile art. 249 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 298 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplinirea prin încălcarea legii".

În aceste coordonate, se constată că inculpatul H. a dispus înscrierea în cartea funciară a terenului (Lotul C.) având ca proprietari pe inculpaţii A. şi F., cu încălcarea dispoziilor art. 20 alin. (1), art. 23 şi art. 48 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară. Aceste aspecte au fost constatate şi prin concluziile raportului privind controlul efectuat la OCPI Iaşi nr. 171/I/03.10.2012, în care se precizează că "în raport de actele depuse la cerere (…), opinăm că soluţia de admitere dispusă prin încheierea nr. 87364/25.10.2010 a BCPI Iaşi este dată cu încălcarea prevederilor art. 20, art. 23 şi art. 48 din Legea nr. 7/1996".

Cu toate acestea nu se poate reţine că inculpatul H. a acţionat de conivenţă cu inculpatul A., neexistând nicio dovadă în acest sens. Pe lângă lipsa unor probe în acest sens, este important a se constata că inculpatul H. nu a avut niciun interes pentru sine să procedeze astfel şi nici pentru a-i acorda vreun sprijin inculpatului A..

Pe de altă parte, se constată că prin referatul întocmit anterior soluţionării cererii de înscriere în cartea funciară, asistentul - registrator ZZ. a evidenţiat existenţa a cinci piedici la înscriere, astfel:

"în actul de vindere autentificat sub nr. x/20.03.1940 nu este determinat imobilul ce se vinde; nu este dezbătută succesiunea cu privire la imobil, fapt ce rezultă din cele două certificate de moştenitor (în cuprinsul masei succesorale nefiind cuprins imobilul în speţă); (…) moştenitorii recunosc că nu deţin acte de proprietate şi potrivit C. civ. vânzarea bunului altuia este lovită de nulitate; actele prezentate nu justifică dreptul de proprietate (…). A. nu a prezentat înscrisuri suplimentare care justifică dreptul de proprietate sau o hotărâre judecătorească de constatare a dreptului de proprietate; prin actul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale aceştia dobândesc drepturi şi nu bunuri." Acesta însă nu are o relevanţă anume, având în vedere că reprezintă doar opinia asistentului-registrator, care nu avea puterea de decizie în sensul de a putea dispune înscrierea respectivă în cartea funciară. Mai mult, inculpatul H. nu era obligat să ţină seama de observaţiile formulate de asistentul - registrator, el fiind singurul în măsură să decidă înscrierea sau nu a dreptului de proprietate în cartea funciară.

Astfel, asistentul - registrator ZZ. a fost audiat ca martor în faţa instanţei de apel declarând, în urma întrebărilor adresate de către procurorul de şedinţă că:

"Dl. registrator H. nu mi-a indicat să verific vreo sarcină întrucât eu, ca şi asistent registrator, sunt obligată să verific sarcinile la fiecare dosar primit. Piedicile pe care le-am găsit le-am consemnat în referatul făcut pe cerere. A fost punctul meu de vedere. Soluţia finală este dată de către registrator şi nu de către asistent. Din punctul meu de vedere acest act trebuia respins, întrucât nu existau acte de proprietate care să justifice dreptul de proprietate. Subliniez încă o dată că aceasta este părerea mea. ..., i-am adus la cunoştinţă părerea mea şi am avut şi o discuţie cu el pe baza acestui dosar. Mai precis, referatul pe care eu l-am scris i l-am arătat şi dumnealui, rugându-l să decidă o soluţie de admitere sau de respingere, făcându-mi referat pe cerere pentru a şti ce anume trebuie să fac în continuare cu actul. Ulterior solicitării mele inculpatul a scris pe verso cererii "se admite cererea".

Pe de altă parte, la întrebările adresate de către apărătorul inculpatului A., a răspuns:

"Nu am auzit, nici nu îl cunosc pe dl. Cihodaru. Dvs. la verificarea cererilor, verificaţi şi posesia terenului, dacă cel care solicită intabularea are şi posesia terenului? R: Niciodată. Î: Dvs. verificând cererea aveţi obligaţia să verificaţi în portalul instanţelor dacă există litigii cu privire la acel teren? R: Nu. Î: Dacă dl. Cihodaru ar fi specificat că există litigiu, eraţi obligată să faceţi referat şi cu privire la acest aspect? Era un impediment existenţa acestui litigiu? R: Dacă litigiul era înscris în evidenţele de carte funciară se prelua în cartea funciară nou deschisă şi nu prezenta niciun impediment la intabulare. Î: Aveaţi posibilitatea să verificaţi în bazele de date ale OPCI, la acel moment, situaţia juridică a terenului, în sensul dacă era domeniu public sau privat? R: Nu aveam. Î: Aveţi cunoştinţă dacă terenul în acel moment era înscris în cărţile funciare speciale ca domeniu public sau privat al statului? R: Atâta timp cât s-a alocat număr cadastral nou nu putea fi intabulat în cartea specială. Î: Din registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni rezulta vreo piedică la înscrierea dreptului de proprietate? R: Nu. Î: Dacă din actul din proprietate nu a rezultat identificarea amplasamentului exact, atunci cum se realiza această identificare? R: Din punctul meu de vedere, ca şi asistent registrator, este faptul că lucrarea trebuia respinsă. Ulterior, redepusă cu completări la actele care au fost depuse prima dată, în sensul identificării terenului. Î: Aţi mai avut discuţii cu dl. Maftei, au mai existat situaţii când punctul dvs de vedere a fost diferit de cel al inc. Maftei? A fost prima dată? R: Au mai existat. Î: Verificările pe care le realizaţi în vederea înscrierii de carte funciară privesc actele de proprietate sau registrele? R: Ca şi asistent registrator verific legalitatea actelor plus sarcinile imobilelor pe care le am la intabulare."

Aşadar, Înalta Curte consideră că în mod corect prima instanţă a procedat la schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului H. în sensul arătat.

Corelativ, prima instanţă a schimbat încadrarea juridică şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. din infracţiunea prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. în infracţiunea de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen.

Operaţiunea de schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul A. în sensul arătat se impunea, întrucât acesta a săvârşit fapta cu intenţie, fiind cel care cunoştea că nu avea calitatea de proprietar la momentul la care a solicitat înscrierea în cartea funciară a sa şi a inculpatei F. în calitate de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 420.805 mp (Lotul C.). Pe de altă parte, inculpatul H. a procedat la înscrierea în cartea funciară în calitate de propietari a celor doi inculpaţi, acţionând din culpă, necunoscând situaţia reală a terenului respectiv, deşi trebuia şi putea să o facă. Astfel, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) în varianta înlesnirii cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de către inculpatul H., aşa cum s-a arătat mai sus.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că este nefondat apelul Parchetului şi sub aceste aspecte.

Tot în legătură cu activitatea inculpatului H., Parchetul a criticat hotărârea şi sub aspectul achitării acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din vechiul C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi uz de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 vechiul C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a inserat în expozitivul încheierii nr. 87364/28.10.2010, întocmită în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi aflat în exerciţiul funcţiunii, aspectul nereal conform căruia referatul asistentului - registrator ZZ. nu a evidenţiat existenţa unor piedici la înscriere în condiţiile în care aceasta indica punctual cinci, respectiv că a folosit încheierea nr. 87364/28.10.2010, falsificată în condiţiile descrise mai sus, pentru a intabula în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x dreptul de proprietate al inculpaţilor A. şi F. asupra suprafeţei de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi.

În legătură cu infracţiunea de fals intelectual, Înalta Curte consideră, în acord cu prima instanţă, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate întrucât, aşa cum a rezultat şi din declaraţiile inculpatului H. care se coroborează cu cele ale martorei ZZ., opiniile acesteia din urmă în calitate de asistent - registrator nu erau obligatorii pentru inculpatul H., care avea calitatea de registrator, acesta din urmă fiind singurul cu putere de decizie cu privire la înscrierile în cartea funciară. Cum în opinia acestuia nu existau piedici la înscrierea în cartea funciară, în ciuda celor expuse în referat de către asistentul - registrator, nu se poate considera că a inserat menţiuni nereale în încheierea de intabulare întocmită şi semnată de către inculpatul H., fiind corectă soluţia de achitare a acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia cerută de legea, respectiv cu intenţie.

Referitor la infracţiunea de uz de fals reţinută în sarcina inculpatului H., de asemenea, se constată că soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. este legală, având în vedere cele reţinute în legătură cu infracţiunea de neglijenţă în serviciu (infracţiune săvârşită din culpă), infracţiunea de uz de fals neputând fi săvârşită decât cu intenţie. Cum în legătură cu prima infraţiune reţinută în sarcina inculpatului H. s-a constatat că acesta a săvârşit-o din culpă, necunoscând realitatea cu privire la calitatea de proprietari a inculpaţilor A. şi F. asupra terenului de 420.805 mp (extravilan) teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, deşi trebuia şi putea să cunoască, este evident că şi folosirea respectivei încheieri întocmită chiar de către acesta, nu putea să fie săvârşită cu intenţie.

Parchetul mai critică hotărârea primei instanţe şi sub aspectul achitării inculpatei I. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la spălarea banilor şi uz de fals, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu prima dintre aceste infracţiuni, s-a imputat inculpatei I. că a sprijinit demersurile inculpaţilor F. şi A. de a transfera, în scopul de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului (420.805 mp. - Lotul C.) intabulat în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x, în condiţiile descrise mai sus, din patrimoniul acestora în cel al inculpatului D. (unchi), achiesând în calitate de notar public la întocmirea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, ce stabilea în sarcina sa obligaţia de a solicita prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorilor pe care, în speţă, aceştia nu le deţineau.

În fapt, s-a reţinut că inculpaţii A. şi F. au transferat dreptul de proprietate cu privire la acest teren în patrimoniul inculpatului D. (unchiul inculpatului, văduv, fără copii), astfel cum s-a arătat anterior, prin contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011 de către inculpata notar I..

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, inculpaţii A. şi F. au prezentat inculpatei I., la data încheierii contractului de donaţie, vechile acte de proprietate care au aparţinut soţilor C. (obţinute ulterior încheierii contractului de cesiune drepturi succesorale) şi în baza cărora cei dintâi reuşiseră intabularea imobilului în cartea funciară. Totodată, inculpatul A. a prezentat şi extrasului de carte funciară aferent, obţinut prin săvârşirea unei infracţiuni (situaţia expusă în cazul inculpatului A. în legătură cu inculpatul H.), din cuprinsul căruia a reeşit că soţii Cihodaru erau proprietari asupra terenului respectiv. În baza acestor înscrisuri inculpata I. a autentificat contractul de donaţie prin care inculpaţii A. şi F. au transferat dreptul de proprietate inculpatului D., neavând cunoştinţă că a fost obţinut de către soţii Cihodaru urmare a comiterii unei infracţiuni.

În primul rând, faţă de maniera în care este formulată acuzaţia, se constată că în mod corect Curtea de Apel Suceava a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei I., în infracţiunea de complictate la spălarea banilor, prev. de art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen., contribuţia sa fiind specifică complicelui şi nu autorului, această din urmă calitate putând-o avea numai inculpatul A..

Se constată că în cauză nu există probe din care să rezulte că inculpata I. avea cunoştinţă despre modalitatea în care fusese obţinută intabularea şi extrasul de carte funciară, această acuzaţie neavând un suport probator. De altfel, nici în motivele de apel formulate de către Parchet, în care se critică soluţia de achitare a inculpatei I. pentru această infracţiune, nu sunt indicate probele pe care se întemeiază acuzaţia, ci se fac doar unele presupuneri legate de relaţiile existente între inculpaţi.

În plus, inculpata I. a întărit, prin declaraţia dată în faţa instanţei de apel, lipsa implicării sale în săvârşirea acestei infracţiuni, arătând:

"Referitor la infracţiunea de spălare de bani arăt că nu mă pot face vinovată întrucât nu am avut şi nu am cunoştinţă de vreo intenţie a foştilor soţi Cihodaru cu privire la ascunderea provenienţei vreunor bunuri. Ştiam doar faptul că părţile urmau să divorţeze şi doreau de comun acord ca bunurile comune să fie transferate în familie, respectiv unchiului D., care urma să le administreze în favoarea copiilor rezultaţi din căsătoria lor. De altfel, părţile au şi divorţat, inculpatul Cihodaru fiind recăsătorit şi având alţi 3 copii."

Faţă de acestea, Înalta Curte consideră că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a achitat-o pe inculpata I. sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals imputată inculpatei I., pentru care a fost achitată de prima instanţă, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, se constată că aceasta ar consta în faptul că a folosit contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale falsificat în condiţiile descrise mai sus pentru a intabula pe numele inculpatului D. dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 172.070 mp vizat de titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 (provenit din moştenirea defunctului VV.).

Referitor la această infracţiune, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că nu există dovezi la dosar din care să rezulte că inculpata I. s-ar fi implicat, în vreo modalitate, în efectuarea operaţiunilor ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpata I., în calitate de notar, nici nu avea cum să se implice în operaţiunile ulterioare încheierii acestui contract, având în vedere obiectul acestuia, respectiv de transfer al drepturilor succesorale de pe numele inculpatului E. (cedent/vânzător) în favoarea inculpatului D. (Cesionar/cumpărător - reprezentat în tranzacţie de către inculpata J.). Prin urmare, acesta nu avea atribuţii privind efectuarea intabulării la biroul de publicitate competent.

De altfel, nici Parchetul în motivele de apel în care critică soluţia de achitare a inculpatei I. sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, nu indică probele din care ar rezulta implicarea acesteia în efectuarea formalităţilor de publicitate.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată, de asemenea, că este legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpatei I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals descrisă mai sus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apelul Parchetului fiind nefondat şi în această privinţă.

2. În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie invocate în apelul declarat de Parchet:

Aspectele de netemeinicie invocate în apelul Parchetului vizează individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor sub mai multe aspecte, respectiv aplicarea unor pedepse prea blânde inculpaţilor, în condiţiile reţinerii, în cele mai multe cazuri, a circumstanţei agravante, prev. de art. 75 lit. a) vechiul C. pen. reţinerea circumstanţelor atenuante pentru inculpaţii A. - art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) vechiul C. pen. - H. - art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen. - I. - art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) vechiul C. pen. - E. - art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) vechiul C. pen. - şi J. - art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) vechiul C. pen. aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 861 vechiul C. pen. - inculpatul A. - şi cu suspendarea condiţionată a executării în cazul celorlaţi inculpaţi condamnaţi.

Referitor la criticile privind individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, se constată că, într-adevăr, prima instanţă a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor A., H., I., E. şi J.. Înalta Curte constată sub un prim aspect faptul că vechiul C. pen. prevedea mai multe împrejurări care pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este C. pen. din 1969.

Astfel, conform art. 74 alin. (1) vechiul C. pen. constituiau circumstanţe atenuante conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită, respectiv atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.

Aşadar, acest act normativ oferea o paletă mai largă de circumstanţe care puteau fi valorificate pentru inculpaţi. Pe de altă parte, chiar şi în condiţiile circumstanţelor atenuante judiciare, existenţa acestora impune acordarea efectelor prevăzute de lege, respectiv coborârea pedepsei ce se aplică sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea respectivă, aplicarea acestora fiind obligatorie.

În ceea ce priveşte circumstanţa prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen. - buna conduită înainte de săvârşirea infracţiunii - Înalta Curte consideră că este aplicabilă în cazul tuturor inculpaţilor, având în vedere că aceştia nu au antecedente penale, au studii superioare, locuri de muncă/ocupaţii ce le asigură veniturile necesare unui trai decent, familii, fiind astfel bine integraţi în societate.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, a fost reţinută şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., în favoarea inculpaţilor A., I., E. şi J., având în vedere că în timpul judecăţii în primă instanţă s-a achitat prejudiciul indicat în actul de sesizare (Cauza E.), respectiv suma de 226.489,40 RON, aceasta fiind pe deplin aplicabilă.

În fine, în ceea ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) vechiul C. pen. în favoarea inculpatei J., Înalta Curte constată de asemenea că s-a făcut conform legii, având în vedere atitudinea procesuală avută de către inculpată în cursul desfăşurării procesului penal.

În ceea ce priveşte aplicarea unor pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru inculpaţi H., I., E. şi J., respectiv cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în cazul inculpatului A. este de asemenea justificată.

Astfel potrivit art. 81 alin. (1) vechiul C. pen., pe lângă condiţiile privitoare la cuantumul pedespei aplicate şi antecedentelor penale, instanţa trebuie să aibă convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia. Or, aşa cum s-a arătat, inculpaţii H., I., E. şi J. nu au antecedente penale, fiind integraţi în societate, aspecte care justifică considerarea în sensul că scopul pedepsei (prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea inculpaţilor) poate fi atins şi fără executarea pedepselor în locuri speciale de detenţie.

În ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării inculpatului A., în baza dispoziţiilor art. 861 alin. (1) vechiul C. pen., pe lângă condiţiile privitoare la cuantumul pedepsei şi antecedente, instanţa trebuie să aprecieze că o astfel de condamnare constituie un avertisment pentru inculpat şi nu va mai săvârşi infracţiuni. Or, şi în cazul acestui inculpat sunt îndeplinite condiţiile legale pentru o astfel de modalitate de individualizare a executării pedesei.

În plus, în cazul tuturor inculpaţilor trebuie avut în vedere şi timpul lung scurs de la momentul săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, aplicarea unor pedepse cu executarea efectivă a acestora în locuri de detenţie nu ar mai avea nicio legătură cu realizarea scopului pedepsei.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că este nefondat apelul Parchetului şi sub aceste aspecte.

3. Sub un ultim aspect, Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe şi pe latură civilă.

S-a susţinut că se impunea obligarea inculpaţilor A., F. şi G. către partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" la plata despăgubirilor pentru terenul ce a făcut obiectul sentinţei civile nr. 12721/27.11.2006 - Lotul Butnaru.

Cu privire la acest teren, s-a reţinut în actul de sesizare că inculpaţii A. şi F. au săvârşit infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a indus şi menţinut în eroare, împreună cu inculpatul A. şi având sprijinul fraudulos al inculpatului G. (ce i-a reprezentat în operaţiuni şi în acţiunile judiciare în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi), acesta din urmă având calitatea de complice, pe:

- magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi, în care, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (rămasă definitivă prin neapelare), Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştita posesie a inculpaţilor suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x ce a aparţinut defunctului V. (în dreptul cărora inculpaţii s-au subrogat în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/20.01.2005 încheiat cu numiţii W., X. şi Y.) şi,

- reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au admis, prin încheierea nr. 16212/22.03.2007, intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă nr. 12721/2006) în favoarea sa şi a soţului ei în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în condiţiile în care, anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, cei doi soţi şi-au valorificat drepturile pe cale administrativă obţinând, în baza hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, numerele x/1992 şi x/04.06.2005, pe numele celor trei moştenitori ai defunctului V., punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 10,5 ha (cea vizată de cesiune) în perimetrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, imobil ce a fost transferat (integral) în patrimoniul soţilor Cihodaru.

Or, în legătură cu aceste fapte, prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., soluţie considerată ca fiind legală şi temeinică, astfel cum s-a menţionat anterior.

Totodată, se constată că, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., acţiunea civilă se lasă nesoluţionată, printre altele, în cazul în care instanţa pronunţă o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., astfel cum a procedat şi prima instanţă, soluţia fiind legală, iar apelul Parchetului nefondat şi sub acest aspect.

II. Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheroghe Ionescu Siseşti" a criticat hotărârea primei instanţe, în esenţă, pentru achitarea inculpaţilor A., F. şi G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune.

Aceasta solicită condamnarea celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi în consecinţă, admiterea acţiunii civile formulate şi cu privire la restabilirea situaţiei anterioare pentru suprafeţele de teren aferente lotului Butnaru, atât cea din sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 a Judecătoriei Iaşi, cât şi cea din Titlul de proprietate nr. x/20.04.2006.

Înalta Curtea constată că acestea sunt critici comune cu o parte din cele formulate de Parchet şi analizate de instanţa de apel la punctele 1 şi 3 din secţiunea privitoare la acest apel.

Astfel, fără a relua considerente prezentate, Înalta Curte a considerat legală şi temeinică soluţia de achitarea a inculpaţilor A., F. şi G. întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub asepctul săvârşrii infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune pentru care aceştia au fost trimişi în judecată.

Drept urmare, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulată de această parte civilă, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen. este o soluţie legală.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că apelul declarat de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheroghe Ionescu Siseşti" este nefondat.

III. În ceea ce priveşte apelul declarat de părţile civile Trofin Mihai şi K.:

Înalta Curte constată că părţile civile au formulat pretenţii civile şi au solicitat punerea lor în posesie cu privire la o suprafaţă de 1.140 mp teren, obţinută prin sentinţa civilă nr. 4656/12.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, susţinând că este ocupată în mod nejustificat de către inculpaţii A. şi F..

Din actele dosarului (raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de ing. DDD.), reiese că terenul reclamat de către cele două părţi civile se suprapune parţial peste suprafaţa de 10,5 ha ce a făcut obiectul sentinţei civile nr. 12721/2006 a Judecătoriei Iaşi (Lotul Butnaru).

Instanţa de apel constată că inculpaţii A. şi F. au fost trimişi în judecată în legătură cu obţinerea terenului ce au aparţinut Lotului Butnaru (peste care se suprapune parţial terenul celor două părţi civile) pentru infracţiunile de înşelăciune şi spălarea banilor, pentru aceasta din urmă fiind trimisă în judecată şi inculpata S.C. B. S.R.L. şi inculpatul D., toţi fiind achitaţi sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, situaţie în care acţiunea civilă exercitată de partea civilă Academia de Studii Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" a fost lăsată nesoluţionată.

Pe de altă parte, părţile civile Trofin Mihai şi K. au formulat plângere penală împotriva inculpaţilor A. şi F., susţinând că suprafaţa în litigiu, obţinută prin sentinţa civilă nr. 4656/12.04.2008 a Judecătoriei Iaşi, este ocupată în mod nejustificat de către cei doi inculpaţi, motiv pentru care nu pot intra în stăpânirea ei.

Astfel cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., "Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale".

Rezultă aşadar că, pentru a putea exercita acţiunea civilă în cadrul unui proces penal este necesar să existe o legătură între infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi pretenţiile civile formulate, în sensul că persoanele vătămate prin infracţiune au suferit prejudicii prin săvârşirea infracţiunii. Or, inculpaţii A. şi F. nu au fost trimişi în judecată, în calitate de inculpaţi, sub aspectul săvârşirii vreunei infracţiuni în dauna celor două părţi civile, astfel că pretenţiile acestora nu pot fi valorificate în prezentul cadru procesual.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că respingerea, ca inadmisibilă, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a acţiunii civile formulate de părţile civile Trofin Mihai şi K. este o soluţie legală.

IV. Referitor la apelul formulat de către apelanţii-inculpaţi A. şi H.

1. În ceea ce priveşte motivele care ar putea atrage desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv reluarea procedurii de cameră preliminară, se constată următoarele:

Inculpatul A. a susţinut că, din moment ce prin hotărârea nr. 398/25.04.2014 pronunţată de Î.C.C.J, a fost admisă cererea de strămutare a cauzei care se afla în procedura camerei preliminare, încheierea Curţii de Apel Iaşi din 17.04.2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii (hotărâre confirmată de Î.C.C.J. prin încheierea nr. 1931/5.06.2014 prin care s-a respins contestaţia) este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare, în temeiul art. 75 alin. (2) raportat la art. 74 alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, în cauză lipseşte încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii, iar inexistenţa încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii atrage şi nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţată în faza de judecată, respectiv sentinţa penală nr. 18/24 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava.

Referitor la acestă susţinere, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Este adevărat că ulterior parcurgerii procedurii de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa penală nr. 398 din 25 aprilie 2014, a admis cererea formulată de petenţii A., F., E., D. şi S.C. B. S.R.L., pentru strămutarea judecării cauzei ce face obiectul prezentului dosar, dispunând strămutarea acesteia la Curtea de Apel Suceava. Trebuie menţionat însă că prin această hotărâre nu s-a dispus nimic cu privire la valabilitatea actelor procedurale efectuate până la momentul soluţionării cererii de strămutare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 74 alin. (3) C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispoziile art. 74 alin. (5) C. proc. pen., care prevăd "Dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.", textul citat având în vedere situaţia în care între timp a avut loc judecata în fond a cauzei şi nu procedura de cameră preliminară, cum s-a întâmplat în cauză.

În legătură cu acest aspect, mai trebuie subliniat faptul că, ulterior, la data de 05.06.2014, prin încheierea nr. 1931 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpaţii G., J., D., A., F., E. şi S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 17.04.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Aşadar, judecătorul compentent să soluţioneze contestaţiile declarate împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi, avea posibilitatea legală să o desfiinţeze şi să dispună reluarea procedurii de cameră preliminară de către un judecător de cameră preliminară de la instanţa la care se strămutase cauza (Curtea de Apel Suceava). Mai mult, din cuprinsul acesteia, rezultă că nici nu a fost invocat acest aspect în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar, hotărare ce a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă.

Referitor la al doilea motiv de apel ce vizează nulitatea procedurii de cameră preliminară, prin nesocotirea deciziei nr. 641/2014 a Curţii Constituţională, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia nr. 641/2014 a CCR s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituţionale, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen.. raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din acelaşi cod sunt neconstituţionale.

Decizia amintită a fost pronunţată la data de 11 noiembrie 2014 şi publicată în Monitorul Oficial la data de 5 decembrie 2014, dată de la care aplicarea acesteia a devenit obligatorie. Aşa cum s-a arătat însă, procedura de cameră preliminară s-a finalizat la data de 5 iunie 2014, dată la care s-a pronunţat încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la cererile şi excepţiile invocate. Astfel că, aplicarea retroactivă a deciziei menţionată nu este permisă, aceasta producând efecte numai pentru viitor.

2. În ceea ce priveşte celelalte motive de apel fomulate de inculpatul A. şi apelul inculpatului H.

Pe lângă chestiunile deja evaluate în cadrul apelului declarat de procuror cu privire la aceşti inculpaţi, prima critică ce se va evalua în continuare se referă la greşita condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în modalitatea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. (în legătură cu inculpatul H.).

Prealabil, trebuie menţionat că prima instanţă a schimbat încadrarea juridică pentru această faptă, inculpatul A. fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.. Instanţa de apel a considerat această operaţiune ca fiind legală, în secţiunea privind analiza apelului declarat de Parchet, fiind una dintre criticile fomulate de acesta.

Acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. constă în aceea că a sprijinit demersurile inculpatului H. de a dispune, prin încheierea nr. 87364/28.10.2010, cu rea-credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu stabilite prin fişa postului, respectiv a prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi aflat în exerciţiul funcţiunii, substituindu-se (decizional) comisiilor de fond funciar, comisiei vizate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi/sau instanţei de judecată, intabularea ilegală pe numele său şi al soţiei F., în cartea funciară a localităţii Iaşi nr. x, a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 420.805 mp (extravilan), teren aflat în domeniul public şi administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti", modalitate în care, pe de o parte, Statul Român (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti") a fost prejudiciat cu suma de 39.270.028 RON (~9.209.021 EUR), iar pe de altă parte, inculpaţii A. şi F. au obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a intabulării ilegale a dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauză în cartea funciară nr. x a localităţii Iaşi.

Cu privire la această suprafaţă, se constată că inculpatul A. a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu moştenitorii C., drepturile succesorale asupra terenului, contract autentificat de către notarul public KK. prin încheierea nr. 2221 din data de 22.09.2008, în care se menţionează în mod expres că vânzătorii nu posedă niciun act de proprietate asupra imobilelor ce compun masa succesorală. Aşadar, prin acest contract inculpatul A. nu a dobândit un drept de proprietate asupra terenului ce a aparţinut defunctei PP., ci numai drepturile succesorale de la moştenitorii acesteia.

Tocmai având în vedere că inculpatul A. nu era încă proprietar asupra acestui teren a introdus, în perioada 12.12.2008-01.04.2010, la Judecătoria Iaşi, un număr de 10 acţiuni judiciare având acelaşi obiect, respectiv revendicarea imobilelor vizate de contractul de cesiune de drepturi succesorale.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, şi cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, la data de 09.03.2009, moştenitorii defunctei PP. prin avocata QQ. au formulat o acţiune în revendicare a suprafeţei respective de teren, pârâtă fiind Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticolă Iaşi, şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 Prin această cerere s-a solicitat instanţei să dispună "obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită folosinţă suprafaţa de 42,0695 ha teren" aflat fără drept în proprietatea pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 17081 din data de 19.10.2011, Judecătoria Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtă Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticolă Iaşi să lase acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa totală de 42,0594 ha teren, cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a suprafeţei în temeiul unui titlu valabil şi nici că ar aparţine domeniului public.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticolă Iaşi a declarat apel, cale de atac ce a fost admisă prin decizia civilă nr. 129 din data de 22.02.2012 a Tribunalului Iaşi. Prin aceasta s-a reţinut că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului în litigiu, întrucât prin Ordonanţa numărul 27/18.05.1945 autorii reclamanţilor au ipotecat moşia în suprafaţa de circa 60 ha teren, iar la data de 28.05.1952, Banca de Stat, constatând că nu a fost achitat creditul acordat, a preluat imobilele din folosinţa debitorului PP.. Hotărârea a fost menţinută ulterior prin decizia civilă nr. 342 din data de 13.03.2013 a Curţii de Apel Iaşi.

Este important de subliniat că inculpatul A. a încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocaţii QQ. şi SS. (care a acordat asistenţă în recurs), în calitate de reprezentant al moştenitorilor C., astfel că inculpatul cunoştea situaţia juridică a terenului în litigiu şi derularea procedurilor judiciare pentru a intra în posesia acestuia de la moştenitorii familiei C..

Fără să aştepte soluţia ce urma să se pronunţe în cadrul acţiunii în revendicare, inculpatul A. a luat decizia de a-l intabula în cartea funciară, întocmind documentaţia cadastrală prin S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi, pentru o suprafaţă de 420.805 mp. Totodată, s-a efectuat şi un raport de expertiză tehnică extrajudiciară în care s-au precizat, ca materiale documentare consultate, printre altele, următoarele înscrisuri: contract de împrumut garantat cu ipotecă şi gaj agricol din 16.04.1943 şi ordonanţa nr. 27/18.05.1945.

La data de 25.10.2010, inculpatul A., prin S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (la care deţinea 95% din părţile sociale), a formulat cerere de intabulare, pe numele său şi al soţiei F., a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 420.805 mp teren situat în municipiul Iaşi, neidentificat în vreo carte funciară. Cererea a fost însoţită de documentaţia cadastrală, contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, acte de stare civilă, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.03.1940 de Tribunalul Iaşi, referitor la o suprafaţă identificată prin menţiunea "cuprinsă în hotarele prevăzute în actele de proprietate anterioare" cumpărată de PP. şi C. de la TT. ş.a.

La dosarul constituit în acest scop se află depusă şi o copie filă registru în care figurează transcris sub nr. x/18.05.1942 un contract de împrumut garantat cu ipotecă, fiind menţionată proprietatea C. şi PP. de 46 ha teren situat în comuna Copou, judeţul Iaşi, fără vreo altă notaţie privind radierea ulterioară a respectivei sarcini.

Prin încheierea nr. 87364/28.10.2010, inculpatul H. a admis cererea formulată de S.C. Agenţia de Cadastru şi Topografie S.R.L. Iaşi (deşi o astfel de cerere fusese formulată de către inculpatul Cihodaru) "privind prima înregistrare a imobilelor" "cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x/UAT Iaşi având proprietarii (…) A., F., bun comun (…)."

În conţinutul încheierii se reţine în mod expres că "nu există piedici la înscriere".

În analiza apelului Parchetului, Înalta Curte a constatat că în mod temeinic şi legal a reţinut prima instanţă că inculpatul H. a dispus înscrierea în cartea funciară a terenului (Lotul C.) având ca proprietari pe inculpaţii A. şi F., cu încălcarea dispoziilor art. 20 alin. (1), art. 23 şi art. 48 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară. Aceste aspecte au fost constatate şi prin concluziile raportului privind controlul efectuat la OCPI Iaşi nr. 171/I/03.10.2012, în care se precizează că "în raport de actele depuse la cerere (…), opinăm că soluţia de admitere dispusă prin încheierea nr. 87364/25.10.2010 a BCPI Iaşi este dată cu încălcarea prevederilor art. 20, art. 23 şi art. 48 din Legea nr. 7/1996".

Fapta astfel reţinută în sarcina inculpatului H. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen.

Totodată, Înalta Curtea a reţinut că, în mod corect prima instanţă a schimbat încadrarea juridică şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. din infracţiunea prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. în infracţiunea de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen.

Operaţiunea de schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul A. în sensul arătat se impunea, întrucât acesta a săvârşit fapta cu intenţie, fiind cel care cunoştea că nu avea calitatea de proprietar la momentul la care a solicitat înscrierea în cartea funciară a sa şi a inculpatei F. în calitatea de proprietari asupra terenului în suprafaţă de 420.805 mp (Lotul C.). Pe de altă parte, inculpatul H. a procedat la înscrierea în cartea funciară în calitate de propietari a celor doi inculpaţi, acţionând din culpă, necunoscând situaţia reală a terenului respectiv, deşi trebuia şi putea să o facă. Astfel, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. în varianta sprijinirii cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de către inculpatul H., aşa cum s-a arătat mai sus.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice realizată de către prima instanţă se constată, că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H., s-a realizat din infracţiunea de abuz în serviciu în cea de neglijenţă în serviciu, diferenţa din cele două constând în forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită. Or, referitor la cauza acuzaţiei (fapta reţinută în actul de sesizare în sarcina sa) inculpatul a beneficiat de toate mijloacele procedurale de apărare atât sub aspectul dovedirii acesteia, cât şi în ceea ce priveşte elementele de tipicitate, fiind, de altfel, singurele aspecte contestate de către acest inculpat.

Totodată, reţinerea variantei agravate a infracţiunii (aspect contestat şi de către inculpatul A.), se constată că în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut în încadrarea juridică a faptei ca fiind infracţiunea de participaţie improprie, în modalitatea complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen.. Aceasta deoarece, potrivit expertizei tehnice întocmite de expert UU., în anul 2010 valoarea de circulaţie a întregii suprafeţe de teren aparţinând lotului C. (incluzând valoare plantaţie viţă de vie, valoare arabil, valoare DE şi alei, valoare curţi construcţii, valoare livadă, valoare fâneţe, valoare păşune, valoare pădure) depăşea, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert UU., 2.000.000 RON, fiind astfel incidente prevederilor art. 2481 vechiul C. pen.

Nefondată este şi critica inculpatului A. referitoare la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 17 alin. 1it. e) din Legea nr. 78/2000 (forma anterioară), cu trimitere la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma anterioară), în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 31 alin. (1) vechiul C. pen. raportat la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (Lotul C.).

Această acuzaţie constă în faptul că, după intabularea cu încălcarea dispoziţiilor legale în cartea funciară a terenului în suprafaţa de 480.805 mp, proprietari figurând inculpaţii A. şi F., având la bază contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu moştenitorii familiei C., a transferat dreptul de proprietate (pe care, în realitate, nu îl deţinea) asupra imobilului în cauză în patrimoniul inculpatului D. (unchiul, văduv, fără copii). În acest sens, a fost încheiat, de către inculpata I., contractul de donaţie autentificat prin încheierea nr. 1771/15.09.2011.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, în cazul imobilului teren aferent Lotului C., inculpatul A. cunoştea că în realitate nu deţine un drept de proprietate valabil, ci unul dobândit ca urmare a comiterii infracţiunii de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (cu trimitere la inculpatul H., care a comis, din culpă, fapta de neglijenţă în serviciu). Cu toate acestea, inculpatul l-a transferat în patrimoniul inculpatului D., în scopul ascunderii originii sale ilicite.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că fapta întruneşte elmentele constitutive ale infracţiunii analizate atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, inculpatul A. urmărind să ascundă provenienţa ilicită a bunului prin transferul dreptului de proprietate în patrimoniul inculpatului D..

Astfel, dacă în cazul celorlalţi "participanţi" la această operaţiune (F., D. şi I.) s-a reţinut în mod întemeiat că nu aveau cum să cunoască caracterul nelegal a intabulării terenului în cartea funciară, inculpatul A., nu doar că ştia modalitatea în care se realizase intabularea, dar acesta era chiar cel care s-a implicat în toate operaţiunile privitoare la dobândirea terenului din Lotul C.. Transferul dreptului de proprietate asupra acestui teren în patrimoniul inculpatului D. s-a făcut în scopul prevăzut de lege (ascunderea originii ilicite), realizându-se înainte de a se finaliza procedura judiciară declanşată de către inculpatul A. pentru revendicarea acestei suprafeţe de teren (Lotul C.). Astfel că, este evident că donaţia făcută de către acesta în favoarea inculpatului D. s-a realizat în scopul ascunderii originii ilicite a bunului.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că este nefondat apelul inculpatului A. şi sub acest aspect.

Privitor la infracţiunile de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) C. pen., şi de instigare de fals intelectual prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că inculpatul A. (cesionar) împreună cu inculpatul E. (cedent-vânzător) au hotărât rezoluţiunea contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006, returnarea preţului şi repunerea în situaţia anterioară, fiind invocat ca motiv faptul că prestaţiile reciproce nu au fost îndeplinite, ce a fost antedatată 31.10.2011 de inculpata I. (actul notarial şi încheierea de autentificare fiind întocmite/semnate la 01.03.2012). Operaţiunea a fost necesară în scopul de a da aparenţă de legalitate cesiunii de drepturi ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală de 182.070 mp la care avea vocaţie) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care, de asemenea, notarul public în cauză a indicat data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011, deşi actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea/cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele lui E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

Aşadar, conform actului de sesizare, în realizarea acestei operaţiuni sunt implicaţi, pe lângă inculpaţii A. şi E., şi inculpaţii D., J., în calitatea de instigatori, A., în calitate de complice (calitatea absorbită de cea de instigator), iar inculpata I. în calitatea de autor. De aceea, în acestă secţiune vor fi examinate şi apelurile acestora din urmă (cu excepţia inculpatului D.) întrucât motivele invocate sunt în parte comune.

Criticile formulate de apelanţii aminitiţi cu privire la aceste două infracţiunii vizează, pe de-o parte, aspecte de nelegalitate, iar, pe de altă parte, de netemeinicie.

O primă critică de nelegalitate se referă la reţinerea în concurs ideal a săvârşirii celor două infracţiunii (abuz în serviciu şi fals intelectual). Referitor la aceasta, Înalta Curte constată că cele reţinute de către instanţa de fond sunt corecte şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale şi jurisprudenţa constantă a instanţelor (C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, dec. pen. nr. 1088/1998; I.C.C.J., secţia penală, dec. pen. nr. 5430/2005; I. C. civ..J, secţia penală, dec. pen. nr. 177/2014).

Astfel, în mod corect s-a reţinut că a antedatat cu rea-credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpata J., în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat data întocmirii şi autentificării ca fiind 31.10.2011 în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. x/03.11.2011 pe numele lui E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

Prin această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi numărul 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte, vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv.

Aşadar, prin săvârşirea în această modalitate a faptei s-au realizat elementele constitutive ale ambelor infracţiunii, de abuz în serviciu şi de fals intelectual. Eventualul caracter subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu s-ar putea stabili doar prin raportare la alte infracţiuni de serviciu sau de copruţie, ambele categorii protejând acelaşi fascicul de relaţii sociale, respectiv exercitarea atribuţiilor de serviciu cu respectarea întocmai a dispoziţiilor care reglementează acea activitate.

Pe de altă parte, urmarea imediată a celor două infracţiuni este diferită. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu aceasta constă în producerea unei pagube ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Pe când în cazul infracţiunii de fals intelectual, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale, chiar dacă înscrisul respectiv nu a produs efectiv consecinţe juridice.

Rezultă, aşadar, că şi momentul consumării este diferit, infracţiunea de fals intelectual consumându-se la momentul întocmirii sale, pe când cel de abuz în serviciu la momentul folosirii, când a şi produs consecinţele juridice în vederea cărora a fost întocmit.

Totodată, se constată că este nefondată şi critica vizând cricumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen., având în vedere că la realizarea acestei operaţiuni, respectiv la săvârşirea infracţiunii mai mult de trei persoane. Astfel, s-a constatat că activitatea desfăşurată de inculpatul A. a constat atât în determinarea, cu intenţie, a inculpatei I. la încălcarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în sprijinirea ei, în activitatea ilicită desfăşurată, prin semnarea actului de rezoluţiune a contractului de cesiune de creanţă încheiat în anul 2006, aceasta din urmă fiind specifică complicelui. În această operaţiune, care s-a finalizat prin încheierea şi semnarea celor două contracte (rezoluţiune contract de cesiune drepturi succesorale şi, respectiv, de vânzare de drepturi succesorale către D.) au fost implicaţi toti cei patru inculpaţi având cunoştinţă şi acţionând cu voinţă comună în realizarea acesteia.

În interpretarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) vechiul C. pen., prin sintagma "săvârşirea faptei de trei sau mai mulţi inculpaţi împreună" se înţelege comiterea infracţiunii atât de către complicii concomitenţi, cât şi de coautori. Or, din cele reţinute, se constată că fapta a fost săvârşită de către toţi inculpaţii fiind stabilită împreună modalitatea de încheiere a celor două acte. Pe de altă parte, cel puţin semnatarii contractelor (A. şi J. - aceasta din urmă ca reprezentant al inculpatului E.) şi inculpata I., care a autentificat actele, realizează condiţiile legale sub aspectul numărului de persoane. De asemenea, condiţia este îndeplinită şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., acesta cunoscând modalitatea în care se vor încheia cele două contracte în faţa notarului. Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a fi reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) vechiul C. pen.

Pe de altă parte, s-a susţinut de către apelanţii J. şi A. că fapta descrisă (în persoana notarului I. în calitate de autor) nu ar întruni în realitate elementele constitutive ale infracţiuinii de abuz în serviciu, ci pe cele ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit acestui din urmă text de lege, constituie, printre altele, infracţiunea de evaziune fiscală fapta de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În prezenta cauză, pentru a eluda dispoziţiile legale în materia taxelor şi impozitelor datorate statului în cazul încheierii unor contracte translative de proprietate succesive, iniţial între inculpatul E. şi inculpaţii Cihodaru, şi apoi între aceştia şi inculpatul D., ceea ce în realitate s-a urmărit, inculpata I. a întocmit în prealabil declaraţia de rezoluţiune a contractului de cesiune (vânzare) creanţă (drepturi succesorale) autentificat sub nr. x/12.12.2006 (fără acordul soţiei acestuia, inculpata F., deşi dispunea cu privire la drepturi reale imobiliare, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 36/1995), prin care a atestat nereal că cei acolo implicaţi au decis rezoluţiunea respectivului contract.

În aceleaşi împrejurări, a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, prin care inculpatul E. a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat de J., în calitate de mandatar) aceleaşi drepturi succesorale vizate în actul rezolvit anterior.

Pentru a putea fi însă obţinut rezultatul urmărit, a fost necesară, cu caracter determinant, menţionarea unor date de încheiere a respectivelor acte notariale neconforme cu realitatea.

Astfel că, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în prezenta cauză nu este vorba doar despre o nedeclarare, de către inculpaţii A., D. E. şi J., a valorii reale de înstrăinare a bunului, deci de o simplă ascundere a sursei impozabile sau taxabile, cum este în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, ci şi de atestare în fals, de către inculpata notar public I., a unor operaţiuni juridice multiple şi complexe şi succesive (rezoluţiune contract de cesiune creanţă, încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, acte pentru a căror valabilitate se impunea cu necesitate falsa lor datare, întrucât urmare a emiterii titlului de proprietate nu mai putea fi în mod valabil încheiate). Or, acestea din urmă nu reprezintă manifestări neviciate ale voinţei părţilor, ci constituie expresia unor soluţii fictive pentru eludarea taxelor pe care le-ar fi datorat în condiţiile în care actele întocmite ar fi exprimat situaţia reală de la acel moment.

Faţă de cele de mai sus se constată că sunt nefondate şi apelurile declarate de către inculpaţii J. şi A. sub aspectul nereţinerii încadrării juridice prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în loc de abuz în serviciu.

Totodată, inculpata J. a criticat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul reţinerii dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, acestea fiind abrogate în prezent. În legătură cu aceast aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat corect că aceste dispoziţii nu pot fi înlăturate din încadrarea juridică a faptei de instigare la abuz în serviciu pentru care aceasta a fost condamnată în condiţiile în care s-a reţinut ca fiind mai favorabilă legea veche, respectiv C. pen. anterior şi Legea nr. 78/2000 în forma anterioară, în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii. Aşadar, este nefondat şi sub acest aspect apelul declarat de către inculpata J..

Tot în legătură cu această operaţiune, s-a susţinut în motivele de apel de către inculpaţii A., E. şi I. că nu este dovedită implicarea în săvârşirea acestor infracţiuni, soluţia de condamnare fiind în opinia acestora netemeinică, impunându-se achitarea.

În legătură cu dovedirea participării inculpaţilor A., E., J., D. şi I. la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în calitatea de instigatori, a primilor patru, şi de autor a inculpatei I., prev. de 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 vechiul C. pen., art. 2481 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) C. pen., şi în aceleaşi calităţi pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că probele care dovedesc acuzaţiile dincolo de orice dubiu rezonabil sunt înscrisurile întocmite şi chiar declaraţia inculpatei I.. Amintim că inculpata J. a recunocut învinuirea, solicitând judecata în procdura simplificată.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe inculpata J., reamintim că aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 vechiul C. pen., cu referire la art. 248 vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în faptul că a determinat-o pe inculpata I. (notar public aflat în exerciţiul funcţiunii) să antedateze, cu rea credinţă şi încălcarea atribuţiunilor de serviciu, data încheierii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, contract în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D. (cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpată, în calitate de mandatar) drepturile succesorale ce îi reveneau în calitate de moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală de 182.070 mp la care avea vocaţie) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la 01.03.2012, dată la care vânzarea-cumpărarea de drepturi succesorale nu mai era posibilă întrucât fusese emis titlul de proprietate numărul x/03.11.2011 pe numele inculpatului E. pentru terenul în suprafaţă de 182.070 mp.

Prin această modalitate, pe de o parte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 226.489,40 RON reprezentând impozitul pe care vânzătorul (transmiţătorul dreptului) ar fi trebuit să îl achite (la valoarea minimă de taxare de 15 EUR/mp, conform adresei Camerei Notarilor Publici Iaşi numărul 2843/30.12.2012) pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 18,207 ha intrat în patrimoniul său printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare (cesiunea-vânzarea de drepturi succesorale fiind scutită de la plata unui astfel de impozit), iar pe de altă parte vânzătorul (transmiţătorul dreptului) a dobândit un folos patrimonial în acelaşi cuantum prin neplata impozitului respectiv.

Totodată, inculpata J. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 vechiul C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., constând în aceea că a determinat-o pe inculpata I. să antedateze cu rea credinţă, în calitate de notar public aflat în exerciţiul funcţiunii, data întocmirii şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale în baza căruia inculpatul E. (cedent-vânzător) a vândut-cedat în favoarea inculpatului D., în calitate de cesionar-cumpărător, reprezentat în operaţiune de inculpată, în calitate de mandatar, drepturile succesorale ce îi reveneau ca moştenitor al defunctului VV. asupra a două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie, de 182.070 mp) şi 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 EUR, contract la care a indicat, la instigarea celor 2 semnatari (direct) şi a inculpatului D. (mediat, prin intermediul inculpatei, ce l-a reprezentat în operaţiune, la cererea sa) ca fiind data de 31.10.2011, în condiţiile în care actul notarial şi încheierea de autentificare au fost întocmite la data de 01.03.2012.

La termenul din data de 12.05.2015 în faţa Curţii de Apel Suceava, inculpata J. a recunoscut în totalitate faptele pentru care aceasta a fost trimisă în judecată. Astfel, acesta a declarat "solicit ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, înţeleg să uzeze de procedura prev. de art. 375 C. proc. pen. Recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina mea în actul de sesizare a instanţei, situaţia de fapt fiind cea stipulată. Nu doresc să explicitez această situaţie, câtă vreme sunt de acord cu cea din rechizitoriu. Doresc să mi se aplice disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pe care le cunosc."

Faţă de poziţia clar exprimată de către inculpată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile legale, prima instanţă a aplicat, în ceea ce o priveşte pe aceasta, dispoziile privind judecată în procedura simplificată. Or, potrivit art. 349 C. proc. pen., instanţa poate soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi dacă instanţa apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Or, aşa cum se constată, aceasta a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, contestând doar încadrarea juridică a faptelor, susţinând însă, aşa cum s-a arătat mai sus, că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziunea fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (aspecte pe care atât prima instnaţă, cât şi instanţa de apel le-a analizat şi le-a apreciat ca nefondate).

Pe de altă parte, situaţia de fapt este dovedită cu înscrisurile care atestă încheierea contractelor respective (declaraţia de rezoluţiunea a contractului de cesiune a drepturilor succesorale şi noul contract de cesiune a drepturilor succesorale - încheiat între inculpatul E. şi D.), precum şi evidenţele biroului notarial (registre şi raportări) în care îşi defăşura activitatea inculpata I..

De asemenea, relevante sunt şi declaraţiile inculpatei I. din faţa primei instanţe şi a celei de apel.

Astfel, aceasta a declarat primei instanţe: Referitor la infracţiunea de falsuri, la sfârşitul lunii octombrie 2011 am fost solicitată pentru întocmirea unei serii de acte pentru care urma să stabilim ordinea cu domnul E., domnul D., reprezentat de doamna J., de faţă fiind şi domnul Cihodaru. Prin acele acte se urmărea ca anumite bunuri ale dlui Cihodaru să ajungă la dl D.. Au fost mai multe discuţii relativ la natura actelor ce urmaru a fi încheiate şi cronologia lor, întrucât depindea unul de celălalt. S-a stabilit declaraţia de rezoluţiune a antecontractului întocmit între domnul E. şi domnul Cihodaru, apoi o procură prin care domnul D.

împuternicea pe doamna avocat J. să se ocupe în continuare de dobândirea efectivă a terenurilor ce făceau obiectul actelor. (...) Pentru întocmirea actelor aveam nevoie de numere de autentic pentru fiecare şi am rugat consilierul juridic, I. să dea trei numere de autentic în registrul general. (...) Ea şi-a notat pe cererile pentru autentificarea fiecărui act numele părţilor, după care a trimis cererile la registru, unde au fost completate cu numere de autentic, în ideea de a nu încurca cronologia actelor. Acele acte au fost oprite la notariat, pe ele fiind înregistrate numere de registru.

Din câte ştiu atunci părţile au semnat acele cereri. Dacă nu erau semnate nu le-aş fi dat curs. Atunci au fost începute mai multe variante întrucât se tot răzgândeau. În consecinţă au rămas să discute. Era trecut de programul de lucru şi au zis că se întorc a doua zi şi nu s-au mai întors. Fiind sfârşitul lunii trebuia să raportez statistica la Camera notarilor şi cele trei poziţii le-am raportat până la închiderea programului la Camera notarilor. La acele poziţii erau menţionate actele cu privire la care stabilisem cu părţile că urma să le semneze şi pe care în concret le-au semnat în martie anul viitor.

Conform expertizei făcute nu s-au găsit ciorne legate de aceste acte. Faptul că actul a fost salvat în martie a rămas cursul valutar din acea zi şi mi-am dat seama după ce s-a semnat în martie că erau numerele pe care le păstrasem. Am menţionat pe câte numere le înregistrase în octombrie pentru că mi-am dat seama atunci că aceloraşi acte nu le-aş putea da alte numere decât cele raportate. Este vina mea că nu m-am gândit să procedez în vreun anume mod în sensul de a anula menţiunile anterioare pentru a putea da alte numere de înregistrare actelor întocmite în realitate în martie.

În declaraţia de la urmărire penal am arătat că actele le-am întocmit în martie, dar numerele le-am dat în octombrie. Nu mi s-a părut greşit din punct de vedere juridic. Atunci am văzut efectele juridice că ar putea apărea cu privire la acele bunuri.

Declaraţia inculpatei I. poate fi considerată de recunoaştere sub aspectul antedatării (actele nu au fost încheiate în octombrie 2011, ci în martie 2012), însă introduce explicaţii ce se vor eficiente în minimizarea contribuţiei sale. Înalta Curte rţine că potrivit dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 36/1995 notarilor publici şi a activităţii notariale, înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege. Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri: a) stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 85; b) exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului; c) semnătura acestora şi data înscrisului.

Potrivit art. 91, pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 85. Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. Conform art. 92, pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură. Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de încuviinţare a autentificării se vor menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei părţi.

Aşadar nu se poate considera că actele au fost încheiate la data anterioară pretinsă de către inculpata I., la care s-au prezentat părţile iniţial pentru autentificarea lor.

Pe de altă parte, chiar aceasta a arătat în declaraţia menţionată, că părţile nu s-ar fi înţeles cu privire la actele care urmau a fi încheiate, acesta fiind motivul pentru care nu s-ar fi încheiat în octombrie 2011. În aceste condiţii oricum nu putea inculpata - notar să considere că ceilalaţi inculpaţi, implicaţi direct, şi-ar fi exprimat consimţământul pentru încheierea acestora.

În faţa instanţei de apel inculpata I. a mai declarat: Cu referire la acuzaţiile ce mi se aduc privind infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu arăt că am trecut în încheierile de autentificare a declaraţiei de rezoluţiune dată de inculpatul A. şi respectiv contractul de cesiune de drepturi succesorale încheiat între inculpaţii E. şi D. data de 31.10.2011., deşi semnarea acestor acte a avut loc la 01.03.2012 deoarece în momentul întocmirii încheierilor de autentificare mi-am adus aminte că aceste două acte au fost înregistrate în registrul notarial încă din octombrie 2011, fiind raportate şi în situaţia statistică a acelei luni.

Întrucât nu era posibil ca acelaşi act să fie înregistrat de două ori, la acel moment am apreciat că este posibilă datarea celor două acte cu data de 31.10.2011, având în vedere că acela a fost momentul în care eu, în calitate de notar, am luat consimţământul şi acordul de voinţă al părţilor cu privire la conţinutul şi natura juridică a actelor încheiate, care au şi fost tehnoredactate în aceeaşi zi, dar nu au fost semnate atunci din motive pe care nu mi le amintesc. Am considerat că nu fac nimic nelegal câtă vreme actele încheiate aveau acelaşi conţinut şi conţineau voinţa părţilor exprimată clar la data de 31.10.2011. aceasta, cu atât mai mult cu cât începând cu 1.10.2011 a intrat în vigoare noul C. civ.

şi am apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 1747 alin. (2) pentru transferul unor drepturi succesorale cu privire la un bun determinat legea nu prevede forma autentică întrucât nu se transmiteau drepturi reale asupra bunului respectiv. Din acest motiv am apreciat că actele încheiate sunt valabile din momentul luării consimţământului, indiferent de data încheierii în formă autentică. Nu am avut nicio înţelegere cu niciunul dintre inculpaţi, nici în luna octombrie 2011, nici în martie 2012, în sensul antedatării celor două acte cu scopul de a eluda dispoziţiile fiscale privind plata impozitelor datorate către bugetul de stat.

Mai vreau să precizez că mi-am adus aminte de faptul că cele două acte erau înregistrate în registru şi raportate în statistică abia după ce părţile le-au semnat pe data de 1 martie, iar părţile nu au ştiut atunci şi nu ştiu dacă au observat că pe încheierea de autentificare s-a trecut 31.10.2011. Subliniez că nu am avut nicio înţelegere cu nici un inculpat să întocmesc acte în vreo modalitate prin care să fraudez bugetul de stat şi nici eu personal nu am avut această intenţie ci am procedat la modalitatea arătată doar pentru a pune în acord actele întocmite cu datele înscrise în registrul notarial şi raportate la statistică.

Mai arăt că nu am purtat discuţii cu părţile cu privire la forma, natura juridică şi succesiunea întocmirii actelor, acest lucru fiind stabilit de mine împreună cu avocata J. şi consilierul juridic CCC., care era şi angajata mea."

Pentru motivele deja arătate, Înalta Curte nu poate reţine ca verosimilă susţinerea inculpatei I. privitoare la modalitatea încheierii respectivelor acte notariale.

Nici apărarea acesteia în sensul că nu era necesară întocmirea unui act autentic pentru transferul drepturilor succesorale, motiv pentru care ar fi considerat că nu face nimic ilegal, să ia act de consimţământul ce ar fi fost exprimat de către ceilalţi inculpaţi în octombrie 2011, întrucât aceasta a încheiat actele în formă autentică. Aşadar, trebuia respectată procedura prevăzută în Legea nr. 36/1995 pentru întocmirea acestora, care nu face nicio distincţie în ce priveşte modalitate de încheiere a actelor după cum este cerută sau nu forma autentică a actului ad validitatem.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine declaraţia martorei CCC. în care se arată în faţa instanţei de apel:

"În 2012 dna avocat J. mi-a solicitat acelaşi lucru, respectiv redactarea unei declaraţii de rezoluţiune şi a unei cesiune de drepturi succesorale. Eu nu mi-am adus aminte de discuţiile anterioare, aceasta mi-a zis că este o problemă despre care s-a mai discutat. Am redactat din nou draftul acelui document. Pentru declaraţie de rezoluţiune aveam nevoie de contractul de cesiune încheiat între dl E. în calitate de cedent şi dl Cihodaru în calitate de cesionar, şi actele care atestau drepturile succesorale. Atunci dna avocat a spus că la noi la birou există aceste acte pentru că au rămas din anul 2011."

Referitor la celalte persoane care au lucrat la notariat în acea perioadă şi care au fost audiate, inclusiv în faţa instanţei de apel - RRR., I. şi QQQ., se constată că nu au declarat cu privire la aspecte concrete referitoare la încheierea actelor în discuţie, ci au relatat în legătură cu modul în care era organizată activitatea în cadrul biroului notarial.

Din declaraţiile inculpatei I., se impune a fi subliniat şi faptul că la discuţiile privitoare la încheierea actelor, inclusiv la cronologia acestora, s-au purtat discuţii la care au participat inculpatul E., inculpatul D., reprezentat de inculpata J., de faţă fiind şi inculpatul A..

Aşadar, sunt nefondate susţinerile inculpaţilor E. şi A. în sensul că aceştia nu ar fi determinat-o pe inculpata I. să încheie actele la care s-a făcut referire, fiind persoanele interesate la încheierea acestora.

În final, în legătură cu actele încheiate de inculpata I., amintim încă o dată că inculpata J. a recunoscut întocmai acuzaţia adusă acesteia, şi anume situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu. Mai trebuie arătat că inculpata J. avea calitatea de avocat.

Prin urmare, văzând ansamblul înscrisurilor de la dosar şi declaraţiilor date în apel, nu se poate reţine modificarea concluziei primei instanţe referitoare la angajarea răspunderii penale a inculpatei I. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a pronunţat soluţia condamnării, respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 2481 vechiul C. pen., în referire la art. 248 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) vechiul C. pen., art. 76 alin. (2) vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 75 lit. a) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 291 alin. (1) vechiul C. pen. şi cu trimitere la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile inculpaţilor A., E., J. şi I. privind obligarea, în subsidiar, la plata către partea civilă Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi, în cazul E., a sumei de 226.489,40 RON, reprezentând impozit aferent contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între E. (cedent) şi D. (cesionar), autentificat sub nr. x la BNP I., pe care s-a menţionat în mod fals, ca dată a încheierii tranzacţiei, 31.10.2011, deşi operaţiunea a avut loc la data de 01.03.2012, precum şi a accesoriilor aferente.

În ceea ce priveşte latura civilă aferentă încheierii acestor acte, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că într-adevăr, potrivit adresei nr. x/30.09.2015 emisă de partea civilă Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi, suma cu care s-a constituit parte civilă - 226.489,40 RON - a fost în întregime achitată de către inculpatul E. cu ordinul de plată nr. x din data de 18.12.2014, aspect ce profită tuturor inculpaţilor implicaţi în ansamblul ilicit, sub aspectul măsurilor asigurătorii, cu menţiunea că nu au fost achitate accesoriile creanţei, în cuantum de 119.926 RON.

În mod corect instanţa de fond a admis acţiunea civilă astfel cum a fost precizată şi formulată de partea civilă, obligând în solidar inculpaţii A., E., D., I. şi J. la plata către aceasta a sumei de 119.926 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) ale creanţei de 226.489,40 RON, considerentele acesteia privind participaţia fiecăruia dintre inculpaţi la producerea prejudiciului, fiind în conformitate cu dispoziţiile legii civile, respectiv art. 1357 şi art. 1382 C. civ. şi art. 120 Codul de procedură fiscală şi art. 1546 alin. (2) vechiul C. civ.

Chiar dacă, în parte, prejudiciul fost acoperit de către unul dintre inculpaţi, pentru restul rămas de plată nu este înlăturată soldaritatea. Caracterul de acoperire parţială exclude incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 741 C. pen. anterior, evocată de inculpatul E., deoarece presupunea acoperirea integrală a prejudiciului, debit principal şi accesorii, indiferent de procentul specific acelei contribuţii infracţioanle, utilă pentru faza ulterioară a întoarcerii celui ce a pătit împotriva coinculpaţilor obligaţi solidar.

În ceea ce priveşte incidenţa instituţiei prescripţiei răspunderii penale şi, implicit a soluţiei de încetare a procesului penal, instanţa de apel consideră că soluţiile de achitare pentru infracţiunile de fals primează în raport cu soluţia încetării pocesului penal, ordinea lgală fiind aplicabilă şi justificându-se pe criterii legalitate.

În cazul soluţiilor de condamnare pentru infracţiunile de fals intelectual sau uz de fals, indiferent de forma de participaţie reţinută, ce au ataşată caracterizării în drept incidenţa textelor din Legea nr. 78/2000, aceste din urmă norme sporesc maximul special, astfel că termenul special de prescripţie, calculat de la data săvârşirii faptelor, conform legii determinate ca fiind aplicabile cauzei, nu era împlinit la data pronunţării deciziei din apel.

Faţă de cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că sunt nefondate apelurile inculpaţilor A., E., J. şi I. sub toate aspectele.

Referitor la apelul declarat de inculpatul G., se constată următoarele:

În sarcina acestuia s-a reţinut comiterea unei singure infracţiuni, respectiv de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, constând în aceea că a sprijinit (reprezentându-i în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi în operaţiuni şi în acţiuni judiciare) demersurile inculpaţilor A. şi F. de a-i induce şi menţine în eroare pe:

a) magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2005 al Judecătoriei Iaşi în care, prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 (rămasă definitivă prin neapelare), Staţiunea de Cercetări şi Producţie Viniviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplina proprietate şi liniştita posesie a inculpaţilor suprafaţa de 105.000 mp situată în Iaşi, Aleea x ce a aparţinut defunctului V. (în dreptul cărora inculpaţii s-au subrogat în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub numărul x/20.01.2005 încheiat cu numiţii W., X. şi Y.), şi

b) reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au admis prin încheierea numărul 16212/22.03.2007 intabularea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 72.684 mp (din suprafaţa de teren vizată de sentinţa civilă nr. 12721/2006) în favoarea soţilor Cihodaru în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, cu numărul cadastral x, în condiţiile în care, anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, inculpaţii şi-au valorificat drepturile pe cale administrativă obţinând în baza hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi numerele x/1992 şi x/04.06.2005, pe numele celor trei moştenitori ai defunctului V., punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 10,5 ha (cea vizată de cesiune) în perimetrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi, imobil ce a fost transferat (integral) în patrimoniul soţilor Cihodaru, modalitate în care Statul Român (titular al dreptului de proprietate) a fost prejudiciat cu suma de 2.977.863,48 EUR (valoarea de piaţă a terenului estimată la un preţ unitar de 40,97 EUR/mp).

Astfel cum s-a arătat în analiza motivelor Parchetului, fapta reţinută în sarcina acestuia nu întruneşte elementele de tipicitate al infracţiunii de înşelăciune, soluţia de achitare în primă instanţă în temiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. este legală.

Astfel, fără a relua considerentele arătate mai sus, reamintim că în ceea ce priveşte primul act material, s-a constatat că obţinerea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra terenului, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (prin sentinţa civilă nr. 12721/27.11.2006 judecătoria a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta Staţiunea "să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 105.000 mp, situată în Iaşi, Aleea x şi identificat de expert (…).") în acest sens, urmare a promovării unei acţiuni în revendicare, nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune, fapta nefiind tipică.

Referitor la cel de-al doilea act material, s-a constatat de asemenea că fapta nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât intabularea terenului a avut la bază o hotărâre judecătorească prin care inculpaţii au devenit proprietari al suprafeţei în litigiu, fiind obţinută în mod legal.

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate, se constată că faptele inculpaţilor A., F. şi G., descrise mai sus nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune, soluţia de achitare a acestora, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. fiind legală şi temeinică.

La această concluzie instanţa a ajuns analizând activităţile desfăşurate de către inculpatul G. în calitate de avocat, care a acordat asistenţă şi a făcut demersurile juridice pentru ca inculpatul A. şi inculpata F. să dobândească dreptul de proprietate şi să realizeze formalităţile de publicitate cu privire la suprafaţa de teren menţionată.

Pentru a se pronunţa însă achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel cum a solicitat inculpatul G., trebuie să se constate că în realitate faptică nu s-a "săvârşit" nimic, respectiv că nu s-a desfăşurat nicio activitate, niciun act material. Or, aşa cum s-a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, inculpatul G. a desfăşurat activităţile descrise, activităţi pe care nu le-a contestat nici acesta.

Drept urmare, fapta există, dar nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., soluţia de achitare a inculpatului G. pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., este legală şi temeinică.

De asemenea, soluţia de lăsare ca nesoluţionată a acţiunii civile alăturată celei penale pentru această infracţiune, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. este legală, instanţa neputând să analizeze teminicia acesteia.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că este nefondat apelul declarat de către inculpatul G. sub toate asepctele.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de inculpaţii D. şi F., aceştia nu au înţeles să susţină căile de atac declarate, aspect evaluat în considerarea soluţiilor de achitare pronunţate. De asemenea, procurorul nu a mai susţinut apelul declarat faţă de persoana juridică B.. S.R.L. Iaşi, faţă de care se pronunţase tot o soluţie de achitare.

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 629 din 8. octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 20.11.2015, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., constatându-se că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Curtea a amintit că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale provizorii, cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente ori altei persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile (acestea din urmă în ipoteza confiscării), prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea reţine că sechestrul asigurător poate afecta şi atributele de usus şi fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu şi predate pentru păstrare unor instituţii de specialitate [art. 252 alin. (2), (3), (4) şi (5) din C. proc. pen..] ori atunci când au fost puse sub sigiliu şi se desemnează un custode [art. 252 alin. (9) din acelaşi cod]. Aşadar, interzicerea până la soluţionarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar şi al terţilor proprietari ai acestor bunuri şi care nu au calitate de parte în procesul penal.

Dreptul de proprietate este un drept fundamental, garantat prin Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite prin lege. Aşadar, dreptul de proprietate nu este un drept absolut prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile, iar pentru a constata restrângerea în mod nepermis a exerciţiului acestui drept, este necesar să se analizeze dacă această restrângere este conformă cu prevederile art. 53 din Legea.fundamentală.

Din analiza dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, Curtea a reţinut condiţiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective de natură legală sau convenţională; restrângerea exerciţiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune şi doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie; restrângerea să fie proporţională cu cauza; restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanţa dreptului.

Raportând condiţiile arătate la prezenta cauză, Curtea a reţinut că ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, Curtea a constatat că ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporţionalităţii, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că acesta presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar.

În ceea ce priveşte cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii, instanţa de apel are în vedere caracterul temporar şi scopul acestora vizand prima ocrotirea intereselor debitorului-inculpatul, iar cea de-a doua ocrotirea intereselor legitime ale creditorului.

Astfel, potrivit art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), din C. proc. pen., în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

II. Cererea formulată de inculpatul D. a apreciat că, faţă de situaţia concretă din cauză, valoarea bunurilor sechestrate, aflate în proprietatea sa, depăşeşte cu mult ceea ce este necesar pentru acoperirea prejudiciului şi a cheltuielilor de judecată, context în care, măsurile asiguratorii apar ca o veritabilă restrângere nejustificată a dreptului său de proprietate .

Inculpatul D. a solicitat ridicarea parţială a sechestrului asigurator institui în baza procesului-verbal de aplicare a sechestrului din 10.10.2012, urmând că acesta să fie restrâns numai până la concurenţa valorii pagubei şi a cheltuielilor judiciare.

Măsura indisponibilizării temporare a bunurilor inculpatului conservă şi vizează drepturile debitorilor săi.

În ceea ce priveşte latura civilă, faţă de inculpat s-au pronunţat următoarele soluţii:

- în temeiul art. 397 alin. (1), (5) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" în contradictoriu cu inculpaţii A., F., D., S.C. B. S.R.L. Iaşi şi G. privind solicitarea de despăgubiri în cazul "Butnaru" relativ la terenurile incluse în sentinţa civilă nr. 12721 din data de 27.11.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2005.

- în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 1357 şi art. 1382 C. civ. şi art. 120 Codul de procedură fiscală, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi, astfel cum a fost restrânsă, şi în consecinţă au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., E., D., I. şi J. la plata sumei de 119.926 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) ale creanţei de 226.489,40 RON, ce fusese integral recuperată prin plată.

Înalta Curte aminteşte că, parţial, măsura a fost ridicată prin sentinţă, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., cu privire la următoarele bunuri imobile (conform poziţiei din rechizitoriu, 1, 2 şi 13): imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx-U24, număr cadastral x şi număr încheiere intabulare nr. x/2011, având destinaţia de spaţiu comercial în suprafaţă de 101,75 mp; imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren în suprafaţă de 253 mp); imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren C. civ. în suprafaţă de 252 mp amplasat în Iaşi, strada x numărul 90) şi prin încheierile din datele de 16.04.2015 şi 23.06.2015, cu privire la următoarele bunuri (identificate conform poziţiei din rechizitoriu):

7. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 675 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

8. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/201 1 (cota de V2) (teren arabil în suprafaţă de 869 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

14. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 882 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

16. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 869 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

18. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren arabil în suprafaţă de 885 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

21. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 2.692 mp amplasat în Iaşi, Aleea x);

27. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.433 mp);

28. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.500 mp);

29. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.000 mp);

30. imobilul situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2012 (teren (vie) în suprafaţă de 1.029 mp).

Inculpatul a rămas cu o serie de bunuri imobile şi sume de bani indisponibilizate, însă chiar şi aşa, măsura asigurătorie are caracter temporar, fiind menţinută pentru a da posibilitatea părţii civile să exercite acţiunea ori să se poată îndestula în cazul punerii în executare şi urmând a înceta, de drept, în cazul pasivităţii persoanelor interesate ori după acoperirea integrală a prejudiciului.

În ceea ce priveşte cererile de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulate de terţii dobânditori ai bunurilor sechestrate, numiţii JJJ., VVV. şi WWW., se constată următoarele:

III. Cererea formulată de numitul JJJ.

La data de 26.03.2018 a fost înregistrată la dosar cererea formulată de numitul JJJ., prin care a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit în sarcina inculpatului D. cu privire la suprafeţele de 8235 mp teren, identificat cu nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a mun. Iaşi şi 16.765 mp teren, identificat cu nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară x a mun. Iaşi .

Petentul a susţinut că este titularul dreptului de proprietate exclusiv asupra bunurilor imobile menţionate, dobândite prin licitaţie publică, la data de 13.10.2014 (dosar de executare nr. 905/2014 al BEJ XXX.). A menţionat că aceste bunuri s-au aflat în proprietatea inculpatului D. până la data de 13.10.2014 şi au constituit obiectul unei ipoteci imobiliare pentru garantarea unui împrumut, bunul fiind, sarcini înscrise în cărţile funciare ale imobilelor în luna august 2012. Ulterior înscrierii ipotecilor, în cărţile funciare a fost înscris şi sechestrul asigurator în favoarea DNA (octombrie 2012). Urmare a neachitării împrumutului, creditorul a solicitat executarea silită a imobilelor ipotecate, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al BEJ XXX., în care petentul JJJ. a dobândit dreptul real prin adjudecare - licitaţie publică.

Având în vedere că, pe de o parte, sechestrul asigurator a fost înscris în cărţile funciare ulterior ipotecii, iar pe de altă parte, că prin efectul adjudecării măsura asiguratorie s-a strămutat asupra preţului, numitul JJJ. a susţinut că menţinerea sechestrului asigurator asupra acestor imobile reprezintă o îngrădire a dreptului său de proprietate.

În susţinerea cererii au fost ataşate înscrisuri .

Împotriva adjudecării sau a transferării dreptului de proprietate asupra adjudecatarului au fost formulate contestaţii la executare de către inculpatul D., dar şi de către DNA, respinse, ca nefondate de instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 2327/2005, pronunţată de Judecătoria Vaslui, definitivă prin decizia nr. 972/A/2007, pronunţată de Tribunalul Vaslui .

Văzând dreptul real al terţului asupra bunului indisponibilizat, instanţa de apel urmează a ridica măsura sechestrului.

IV. Cererea formulată de VVV. prin procurator YYY.

La data de 21.05.2018 VVV. prin procurator YYY. a solicitat ridicarea sechestrului pentru imobilul teren în suprafaţă de 0,60 ha .

În susţinerea cererii, s-a arătat că procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 16.03.2017 al Comisiei Municipale de Fond Funciar Iaşi şi documentaţia întocmită în vederea emiterii Titlului de proprietate a fost refuzată de OCPI Iaşi întrucât amplasamentul suprafeţei de 0,6 ha, pentru care s-a întocmit documentaţia în beneficiul numitei VVV., se suprapune integral peste imobilul cu nr. cadastral nr. x (provenit din dezmembrarea nr. cad. x) imobil aflat sub sechestrul asigurator impus de DNA.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri provenind de la OCPI Iaşi .

Văzând dreptul real invocat de terţ asupra bunului indisponibilizat şi procedura în care acesta se găseşte, instanţa de apel urmează a ridica măsura sechestrului şi a da posibilitatea valorificării de către terţ a interesului său legitim în faţa autorităţilor competente, în condiţiile în care restul bunurilor indisponibilizate sunt suficiente scopului urmărit.

V. Cererea formulată de WWW.

La data de 23 mai 2018, a fost înregistrată cererea numitului WWW. care a solicitat realizarea menţiunilor în Cartea Funciară a imobilului din dat Breazu, com. Rediu, jud. Iaşi, în conformitate cu situaţia rezultată de adjudecarea la licitaţie publică, în procedură de executare silită, a acestui imobil la data de 10 mai 2018 . A menţionat că potrivit extrasului de CF, asupra cotei de 1/2 a imobilului din cauză este instituit sechestru asigurator împotriva fostului proprietar, H., de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În susţinerea cererii au fost ataşate actul de adjudecare, Extras Carte funciară terne, Extras Carte Funciară cota indiviză din calea de acces .

De asemenea, la dosar a fost depusă încheierea nr. 73729/15-05-2018 prin care a fost admisă de către OCPI Iaşi cererea formulată de WWW. cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x UAT Rediu, din care rezultă înscrierea provizorie a dreptului la proprietate în favoarea, precum şi încheierea nr. 73728/15-05-2018 relativ la cererea formulată de WWW. din care rezultă înscrierea provizorie în Cartea Funciară a imobilului cu nr. cadastral x .

Ulterior, la dosar au fost depuse înscrisurile primite de la P. C. pen..I.-B.C.P.I. Iaşi, respectiv încheierile nr. 109971 şi nr. 109973 din 19.07.2018, din care rezultă că a fost radiat dreptul de proprietate intabulat cu caracter provizoriu şi a fost intabulat dreptului de proprietate cu caracter definitiv asupra imobilelor cu nr. cadastral x şi 2790/7 pe numele numitului WWW. .

Văzând dreptul real al terţului asupra bunului indisponibilizat, instanţa de apel urmează a ridica măsura sechestrului.

Faţă de totate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, părţile civile K., Trofin Mihai şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" şi inculpaţii H., G., J., F., A., E., I., D. şi S.C. B.. S.R.L. Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 18 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 422 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire sau ridicare a sechestrului asigurator formulată de inculpatul D. având soluţia instanţei în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei. Totodată, va admite cererea formulată de JJJ. şi dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit, relativ la inculpatul D., asupra imobilului situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (fâneaţă) în suprafaţă de 16.765 mp amplasat în Iaşi, Zona Şes Bahlui) şi imobilului situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (păşune) în suprafaţă de 8.235 mp amplasat în Iaşi, Zona Şes Bahlui). De asemenea, va admite cererea formulată de VVV., prin procurator YYY. şi dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit, relativ la inculpatul D., asupra imobilului situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (vie, arabil şi drum) în suprafaţă de 54.980 mp amplasat în Iaşi, zona Copou).

În temeiul art. 422 C. proc. pen., va admite cererea formulată de WWW. şi dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit, relativ la inculpatul H., asupra imobilului identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 785 mp, intravilan sat Breazu înscris în CFE x/UAT Rediu, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. prin încheierea de intabulare numărul x/2007 şi cotei indivize de 82.36 mp din imobil identificat cu numărul cadastral x cu suprafaţa totala de 906 mp intravilan, sat Breazu, înscris în CFE 601 17/UAT Rediu, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1655/2007.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi H., G., J., F., A., E., I., D. şi S.C. B.. S.R.L. Iaşi, la plata sumei de câte 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum şi apelantele părţi civile K., Trofin Mihai şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava vor râmâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în faţa instanţei de apel, ale căror delegaţii au fost menţinute şi după prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 450 RON pentru fiecare dintre inculpaţii H., G., J., F., A., E., I., D. şi S.C. B.. S.R.L. Iaşi, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, părţile civile K., Trofin Mihai şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" şi inculpaţii H., G., J., F., A., E., I., D. şi S.C. B.. S.R.L. Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 18 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

II. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire sau ridicare a sechestrului asigurator formulată de inculpatul D..

III. Admite cererea formulată de JJJ. şi dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit, relativ la inculpatul D., asupra imobilului situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (fâneaţă) în suprafaţă de 16.765 mp amplasat în Iaşi, Zona Şes Bahlui) şi imobilului situat în UAT Iaşi cu identificator electronic x, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (păşune) în suprafaţă de 8.235 mp amplasat în Iaşi, Zona Şes Bahlui).

IV. Admite cererea formulată de VVV., prin procurator YYY. şi dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit, relativ la inculpatul D., asupra imobilului situat în UAT Iaşi cu identificator electronic xx, număr cadastral x şi încheiere de intabulare nr. x/2011 (teren (vie, arabil şi drum) în suprafaţă de 54.980 mp amplasat în Iaşi, zona Copou).

V. Admite cererea formulată de WWW. şi dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit, relativ la inculpatul H., asupra imobilului identificat cu numărul cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 785 mp, intravilan sat Breazu înscris în CFE x/UAT Rediu, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. prin încheierea de intabulare numărul x/2007 şi cotei indivize de 82.36 mp din imobil identificat cu numărul cadastral x cu suprafaţa totala de 906 mp intravilan, sat Breazu, înscris în CFE 601 17/UAT Rediu, dobândit ca bun comun împreună cu soţia sa M. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1655/2007.

Obligă apelanţii inculpaţi H., G., J., F., A., E., I., D. şi S.C. B.. S.R.L. Iaşi, la plata sumei de câte 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantele părţi civile K., Trofin Mihai şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava râmân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în faţa instanţei de apel, ale căror delegaţii au fost menţinute şi după prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 450 RON pentru fiecare dintre inculpaţii H., G., J., F., A., E., I., D. şi S.C. B.. S.R.L. Iaşi, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2018.