UK European Arrest Warrant upheld for blade and disorder charges; Romanian surrender ordered with specialty guarantee.

Deliberând asupra contestaţiei formulată de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 16 din data de 5 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 112 din Acordul comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi art. 85 rap. la art. 109 alin. (1) şi la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a admis cererea de executare a mandatului de arestare emis de Curtea Coroanei din Ipswich, Regatul Unit al Marii Britanii emis la data de 20 august 2020, fundamentat pe mandatul de arestare intern emis de Judecătoria Ipswich la data de 19 mai 2020, privind pe numitul A. şi a dispus predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută la data de 5 martie 2021, ora 10:25, prin ordonanţa de reţinere nr. x/2021 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru 24 de ore.

În temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 5 martie 2021 şi până la data de 3 aprilie 2021, inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului de arestare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, la data de 20 august 2020, un judecător al Curţii Coroanei din Ipswich, Regatul Unit al Marii Britanii, a emis pe numele persoanei solicitate un mandat european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută în secţiunea a 2-a, alin. (1) din Legea privind liniştea şi ordinea publică din 1986, pentru care pedeapsa maximă este de 5 ani închisoare şi port de armă albă, prevăzută de secţiunea 139 din Legea privind justiţia penală din 1988, pentru care pedeapsa maximă este de 4 ani închisoare, pe numele A. fiind emis un mandat intern de arestare la data de 19 mai 2020, de Ipswich Magistrates Court.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 23 noiembrie 2019, în jurul orei 11:00, împreună cu alţi membri ai familiei, numitul A. a participat la o altercaţie, care s-a desfăşurat pe o stradă aglomerată din oraşul Ipswich, în faţa unei cafenele, şi a folosit un cuţit mare de bucătărie pentru a agresa membrii unei familii rivale. Incidentul a provocat perturbări importante în zonă, a determinat oprirea temporară a traficului rutier şi a necesitat intervenţia unui număr ridicat de agenţi de poliţie.

S-a constatat că prin ordonanţa nr. x/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 5 martie 2021, ora 10:25.

S-a notat că procedura prevăzută de art. 101 din Legea nr. 302/2004 s-a efectuat prin sistem de videoconferinţă, persoana solicitată A. fiind asistată de apărător ales, avocat B..

Totodată, reţinând că numitul A. a declarat că nu îşi dă consimţământul la predare, s-a constatat că din verificările efectuate de parchet a rezultat că pe numele persoanei solicitate figurează dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

În concret, din relaţiile transmise de acest parchet, cu adresa nr. x/2021 din 2 martie 2021, a rezultat că dosarul sus-menţionat se află în lucru la Poliţia Oraşului Murgeni, la data de 15 august 2020 fiind dispusă începerea urmăririi penale în rem pentru infracţiunile de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen., violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen. şi ameninţare, prev. de art. 206 din C. pen., urmare a plângerii formulate de persoana vătămată C. la data de 13 august 2020.

Cauza astfel formată a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub numărul de dosar x/2021, fiind stabilit termen de soluţionare în aceeaşi zi, la ora 15:30.

Prioritar, s-a notat că este aplicabil Acordul comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte - Titlul III (denumit în continuare Acord) şi dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, având în vedere dispoziţiile art. 85 din legea menţionată.

Astfel, în raport de datele concrete ale speţei, curtea de apel a reţinut că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 112 din Acord referitoare la situaţia mandatelor europene de arestare existente la data încheierii perioadei de tranziţie.

S-au notat următoarele: persoana solicitată A. (prezentă prin intermediul videoconferinţei de la Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, asistată la locul de deţinere de către apărător ales, av. B.) a fost informată despre motivul aducerii în faţa completului de judecată, i-a fost comunicat un exemplar al mandatului de arestare emis de un judecător al Curţii Coroanei din Ipswich, Regatul Unit al Marii Britanii, în limba română, precum şi procesul-verbal privind drepturile procesuale pe care le are în cadrul procedurii de faţă, conform art. 89 din Acord (similar art. 106 din Legea nr. 302/2004).

Totodată, făcând trimitere la art. 91 şi art. 92 din Acord (similar art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), s-a reţinut că, audiată fiind prin videoconferinţă, persoana solicitată A. a arătat, în termeni neechivoci, următoarele: nu are obiecţiuni asupra identităţii sale; a înţeles conţinutul mandatului de arestare şi efectele consimţământului său la predare; nu este de acord să fie predat autorităţii judiciare emitente a mandatului de arestare din Marea Britanie; înţelege să se prevaleze de efectele regulii specialităţii; doreşte să fie judecat în stare de libertate.

În cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare (mandat de arestare în relaţia cu Marea Britanie, conform art. 76 şi art. 78 lit. a) din Acord), notând că cetăţeanul român A. este solicitat pentru efectuarea urmăririi penale pentru săvârşirea presupuselor infracţiuni de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută în secţiunea a 2 a, alin. (1) din Legea privind liniştea şi ordinea publică din 1986, şi port de armă albă, prevăzută de secţiunea 139 din Legea privind justiţia penală din 1988, curtea de apel a reţinut că situaţia de fapt corespunzătoare celor două infracţiuni a fost prezentată în cuprinsul mandatului de arestare astfel:

"La data de 23 noiembrie 2019, în jurul orei 11:00, împreună cu alţi membri ai familiei, numitul A. a participat la o altercaţie care s-a desfăşurat pe o stradă aglomerată din oraşul Ipswich, în faţa unei cafenele şi a folosit un cuţit mare de bucătărie pentru a agresa membrii unei familii rivale, făcându-i pe oamenii din zonă să se ascundă.

Întregul incident a fost filmat de camere de supraveghere la o înaltă calitate, care a fost îmbunătăţită pentru a arăta ce face fiecare dintre infractori, părând a fi vorba despre o încăierare între două familii.

Incidentul a început când A., care conduce un BMW, a virat spre drumul principal de pe o stradă laterală, în faţa unui autobuz care a fost nevoit să oprească. A oprit şi BMW-ul din care au ieşit A. şi D., amândoi având în mâini cuţite mari de bucătărie, şi au fugit spre un grup de români adunaţi în faţa unei cafenele, atacându-i cu acele cuţite.

Tatăl lui D., E., se afla în cafenea la începutul incidentului, însă văzând bătaia, a fugit afară având şi el un cuţit în mână, şi-a făcut loc spre grup şi a lovit în stânga şi în dreapta.

F. nu a fost prezentă când a început bătaia, dar poate fi văzută fugind de pe un drum secundar pe cel principal, fluturând în mod clar un cuţit în jurul său şi rotindu-l spre G.. A fost apoi dezarmată de către ceilalţi şi doborâtă la pământ.

G. pare să fie ţinta iniţială a lui D. şi A.. Totuşi, când bătaia iniţială s-a potolit, acesta s-a dus la portbagajul maşinii BMW şi a scos o crosă de golf pe care a folosit-o ulterior ca armă, fluturând-o spre F. şi lovind-o pe H. în spate cu aceasta, apoi fluturând-o spre E. înainte de a-l urmări pe un drum în sus.

Sunt şi alţii implicaţi, lovind cu pumnii şi picioarele, unii dintre ei suferind leziuni de cuţit, dar niciuna nu este gravă.

Incidentul a provocat o tulburare majoră a liniştii publice în acea zonă timp de câteva ore după întâmplare, a determinat oprirea temporară a traficului rutier şi a necesitat intervenţia unui număr ridicat de agenţi de poliţie."

S-a reţinut că aceste infracţiuni nu fac parte din categoria celor enumerate în art. 79 alin. (4) pct. 5 din Acord care exonerează autoritatea judiciară de executare de obligaţia verificării dublei incriminări (similar 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004).

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Acord (similar art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004) care condiţionează predarea persoanei solicitate în baza unui mandat de arestare de îndeplinirea condiţiei ca fapta/faptele pentru care se solicită predarea să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia, curtea a procedat la verificarea dublei incriminări în raport de faptele de care este acuzată persoana solicitată A. şi care fac obiectul mandatului pendinte.

În acest sens, s-a constatat că faptele descrise în cuprinsul mandatului de arestare şi anterior prezentate constituie infracţiuni şi potrivit legii române, respectiv infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 din C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă, şi infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2) rap. la alin. (1) lit. a) din C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Totodată, s-a reţinut că mandatul de arestare care formează obiectul procedurii de faţă a fost emis în data de 20 august 2020 de un judecător de la Curtea Coroanei din Ipswich, Regatul Unit al Marii Britanii, şi se fundamentează pe mandatul de arestare intern emis de Judecătoria Ipswich, la data de 19 mai 2020.

Relativ la menţiunile de la lit. f) din cuprinsul mandatului de arestare potrivit cărora persoana solicitată A. trebuia să fie prezentă la instanţa de judecată în data de 19 mai 2020, însă nu a făcut acest lucru (aspect confirmat, de altfel, şi de către persoana solicitată cu ocazia audierii în faţa instanţei), săvârşind, prin urmare, o nouă infracţiune, respectiv cea de nepredare în custodie, prev. de secţiunea 6 (1) din Legea cauţiunii din 1976, pentru care se prevede o pedeapsă de 6 luni închisoare, curtea de apel a reţinut că aceste aspecte au doar un rol pur informativ câtă vreme nu îmbracă forma unei cereri de autorizare din partea statului solicitant (ca excepţie de la regula specialităţii). De altfel, situaţia de fapt relatată nu reprezintă infracţiune conform legii române.

S-a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului de arestare, aşa cum sunt acestea prezentate în art. 80 şi art. 81 din Acord (similar art. 99 din Legea nr. 302/2004).

Totodată, s-a reţinut că nu este incidentă niciuna dintre situaţiile expres prevăzute de lege în care predarea persoanei solicitate se amână sau poate fi amânată (art. 102 din Acord), cu argumentarea că persoana solicitată A. nu are calitatea de persoană cercetată penal de către autorităţile judiciare române.

Astfel, în concret, s-a reţinut că, aşa cum rezultă din verificările efectuate de procuror, în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad în care a fost întocmit rechizitoriu în data de 1 octombrie 2020, filele x, persoana solicitată A. a avut calitatea de persoană vătămată.

În dosarul nr. x/2020, aflat în lucru la Poliţia Oraşului Murgeni din judeţul Vaslui, s-a dispus doar începerea urmăririi penale în rem, în data de 15 august 2020, pentru infracţiunile de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen., violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen. şi ameninţare prev. de art. 206 din C. pen., la sesizarea numitei C. care a susţinut că, în data de 13 august 2020, A. şi D. i-au distrus un geam de la locuinţă şi au pătruns în curte, iar la 14 august 2020, au ameninţat-o cu moartea. Aşadar, nici în acest dosar persoana solicitată A. nu este cercetată penal, neavând calitate de suspect sau de inculpat.

Curtea de apel a mai arătat că nu pot fi reţinute nici eventualele consecinţe grave pe care predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Marea Britanie le-ar avea asupra sa ori a familiei sale câtă vreme nu există nicio probă în acest sens şi nici nu au fost invocate. Simpla afirmaţie a persoanei solicitate A. că soţia sa ar urma să nască, dincolo de faptul că nu este dovedită starea de graviditate, nici nu reprezintă o situaţie care să atragă consecinţe grave pentru familia sa.

În concluzie, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile privind executarea mandatului de arestare emis de autorităţile judiciare britanice şi predarea persoanei solicitate A..

Împotriva Sentinţei penale nr. 16 din data de 5 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie, prin apărător ales, persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 martie 2021.

În motivarea contestaţiei, persoana solicitată a reclamat încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, în considerarea faptului că mandatul european de arestare a fost comunicat doar parţial în cursul procedurii desfăşurate în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cu încălcarea art. 9 din decizia cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002,

Astfel, deşi prima instanţă a dispus suspendarea şedinţei de judecată şi comunicarea mandatului european de arestare în integralitate, persoana solicitată, prin apărător ales, a criticat faptul că reluarea dezbaterilor nu a inclus şi cuvântul procurorului, motiv pentru care, în opinia acestuia, şi din această perspectivă s-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Contestatorul a criticat soluţia primei instanţe arătând că este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în dosarul nr. x/2020, în care s-a dispus începerea urmăririi penale în rem pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi lovire, persoana solicitată apreciind că această împrejurare constituie un motiv de amânare a predării.

Apărarea a contestat punerea în executare a mandatului european de arestare pentru aceea că nu este îndeplinită condiţia privind dubla incriminare în ce priveşte infracţiunea de port de armă albă.

Analizând contestaţia formulată de persoana solicitată A. prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale relevante în materia de referinţă, Înalta Curte o apreciază nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că între România şi Marea Britanie sunt aplicabile dispoziţiile Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L444/14 din 31 decembrie 2020.

Astfel, se reţine că potrivit art. 1 aw. Surr. 112 din Acord, cu denumirea marginală "Aplicarea în cazul mandatelor europene de arestare existente":

"Prezentul titlu se aplică în ceea ce priveşte mandatele europene de arestare emise în conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului de către un stat înainte de încheierea perioadei de tranziţie în cazul în care persoana căutată nu a fost arestată în scopul executării respectivului mandat înainte de încheierea perioadei de tranziţie.".

Reţinem de asemenea că, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 - denumit "Aplicarea în relaţia cu alte state"-: "Dispoziţiile prezentului titlu se aplică şi în cazurile în care între România statul solicitat, respectiv solicitant, este aplicabilă o convenţie care conţine dispoziţii similare Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene."

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat de arestare emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Marea Britanie la data de 20 august 2020 faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută în secţiunea a 2-a, alin. (1) din Legea privind liniştea şi ordinea publică din 1986, pentru care pedeapsa maximă este de 5 ani închisoare şi port de armă albă, prevăzută de secţiunea 139 din Legea privind justiţia penală din 1988, pentru care pedeapsa maximă este de 4 ani închisoare, constatând în mod just că acesta îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, prima instanţă a constatat în mod corect că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare nu intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, fiind necesară verificarea "condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia".

Sub acest aspect, Înalta Curte observă prioritar că situaţia de fapt a fost descrisă pe larg de către prima instanţă, motiv pentru care nu va relua o descriere detaliată a faptelor pentru care s-a solicitat predarea contestatorului.

Astfel, evaluând în aceste coordonate condiţia dublei incriminări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este îndeplinită cu privire la ambele infracţiuni menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare, criticile contestatorului nefiind fondate sub acest aspect.

În concret, se reţine faptul că apărarea critică exclusiv dubla incriminare în ceea ce priveşte infracţiunea de port de armă albă, prevăzută de secţiunea 139 din Legea privind justiţia penală din 1988.

Examinând descrierea faptică a infracţiunii de port de armă albă, se reţine că persoana solicitată este cercetată, în esenţă, pentru aceea că, la data de 23 noiembrie 2019, în jurul orei 11:00, împreună cu alţi membri ai familiei, a participat la o altercaţie, care s-a desfăşurat pe o stradă aglomerată din oraşul Ipswich, în faţa unei cafenele, şi a folosit un cuţit mare de bucătărie pentru a agresa membrii unei familii rivale.

Or, legea penală română incriminează portul fără drept de obiecte periculoase în art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen., astfel:

"(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun: a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire (...) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă".

Relevante în evaluare condiţiei privind dubla incriminare sunt şi dispoziţiile prevăzute de art. 372 alin. (2) din C. pen. care prevăd că " Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă."

Faptul că legea penală română nu defineşte noţiunea de "armă periculoasă" utilizată de legislaţia britanică, nu este de natură să înlăture existenţa dublei incriminări, întrucât dubla incriminare presupune ca situaţia de fapt reţinută să releve îndeplinirea condiţiilor de tipicitate prevăzute de legea română pentru ca fapta să constituie infracţiune, iar nu o suprapunere perfectă a elementelor constitutive şi/sau a încadrării juridice.

Independent de critica formulată de contestator, cu privire la infracţiunea de tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută în secţiunea a 2-a, alin. (1) din Legea privind liniştea şi ordinea publică din 1986, constând, în esenţă, în aceea că incidentul din data de 23 noiembrie 2019 a provocat perturbări importante în zona în care a avut loc altercaţia, determinând oprirea temporară a traficului rutier şi necesitând intervenţia unui număr ridicat de agenţi de poliţie, Înalta Curte reţine că aceasta se circumscrie infracţiunii prev. de art. 371 din C. pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, definită astfel: "Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.".

Aşadar, condiţia dublei incriminări prevăzută ca atare de dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită.

Totodată, în mod corect s-a reţinut că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

Deopotrivă, se constată că nu este incident nici vreunul dintre motivele de amânare a predării prevăzute de art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată, aplicabile în materia mandatului european de arestare în baza art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În acest sens, Înalta Curte constată că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, (invocat de apărare) instituie în sarcina instanţei învestite cu executarea mandatului european de arestare, cu titlu imperativ, obligaţia amânării predării persoanei solicitate atunci când aceasta este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Acest motiv obligatoriu de amânare a predării este incident în situaţia în care, în cauza penală instrumentată de organele de anchetă din România, faţă de persoana solicitată s-a dispus, conform art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., efectuarea urmăririi penale in personam.

În concret, se reţine că numitul A. are calitatea de "persoană vătămată" în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, iar în dosarul nr. x/2020, aflat în lucru la Poliţia Oraşului Murgeni din judeţul Vaslui, s-a dispus în data de 15 august 2020, începerea urmăririi penale în rem pentru infracţiunile de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen., violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen. şi ameninţare prev. de art. 206 din C. pen.

Or, pentru a constitui temei pentru amânarea predării în condiţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, afacerile judiciare din România ale persoanei solicitate trebuie să se afle cel puţin în faza urmăririi penale in personam declanşată faţă de aceasta.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul obligatoriu de amânare a predării prevăzut de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la critica ce tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că motivul invocat nu justifică solicitarea contestatorului.

Astfel, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., "Contestaţia se soluţionează prin decizie, (...) putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii:

2. admiterea contestaţiei şi:

b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea".

În ce priveşte împrejurarea privind comunicarea integrală a mandatului european de arestare abia în cursul dezbaterilor în faţa primei instanţe, aceasta nu determină aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a hotărârii. Sub acest aspect, comunicarea mandatului nu are aptitudinea de a vicia procedura derulată în faţa procurorului, aceasta putând fi realizată şi în faţa primei instanţe, cu atât mai mult cu cât legea prevede posibilitatea demarării procedurii şi anterior comunicării mandatului european de arestare, în baza unei informări.

În ceea ce priveşte motivul concret pentru care persoana solicitată apreciază că i-ar fost încălcat dreptul la apărare, respectiv că nu a putut formula obiecţiuni cu privire la cuantumul minim al pedepsei pentru infracţiunile cercetate, Înalta Curte constată pe de o parte că, acesta a luat cunoştinţă de conţinutul integral al mandatului european de arestare şi, în consecinţă, a putut formula apărări în raport de forma şi conţinutul său, iar, pe de altă parte, că pedepsele depăşesc limita minimă obligatorie, astfel încât persoana solicitată nu poate pretinde existenţa unei vătămări.

Faptul că subsecvent comunicării unei copii integrale a mandatului nu au fost reluate dezbaterile, respectiv procurorul de şedinţă nu a reiterat concluziile pe fond, nu este de natură să vicieze procedura în primă instanţă şi nu a produs nicio vătămare contestatorului.

Prin urmare, în raport cu aspectele învederate şi notând că predarea persoanei solicitate nu este condiţionată de acordul de voinţă al acesteia, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Marea Britanie, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, dispunând, totodată, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 5 martie 2021 şi până la data de 3 aprilie 2021, inclusiv.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia şi va obliga pe contestator, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Totodată, văzând art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 16 din data de 5 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 253 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.

GGC - CL