Whether managing a weapon within a family enterprise's authorized scope satisfies the "without right" requirement for weapon regime violations.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor fix şi obligatoriu de 6 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate inculpatului - 1 an + 6 luni), urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Foieni, judeţul Satu Mare sau în cadrul Primăriei Municipiului Carei, judeţul Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Conform art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în data de 2 aprilie 2015, în jurul orei 13:00, cu arma de vânătoare deţinută în mod legal în baza permisului de port-armă tip B seria x, eliberat de I.P.J. Satu Mare la data de 12 noiembrie 1999, în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. x din intravilanul localităţii Foieni, aparţinând numitei B., inculpatul A. a împuşcat şi ucis o pisică de casă.

În urma analizei probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că nu există probe directe care să dovedească săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, însă din probele indirecte administrate rezultă situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei de judecată, sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen. şi de uciderea animalelor cu intenţie, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004.

În ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instanţa de fond a reţinut că, în data de 26 iunie 2015, inculpatul A. a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând I.F. A., după care a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, faptă ce reprezintă o încălcare a prevederilor legale cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Referitor la starea de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, s-a constatat că aceasta rezultă atât din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv dovada de ridicare înscrisuri, raport RNAI, procesele-verbale şi adresele Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, adresa IF A. şi CD, cât şi din declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de fond, acesta recunoscând că a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit camera destinată depozitării armelor cu arma asupra sa, arătând că în calitate de titular al Întreprinderii familiale A. are dreptul de a manevra şi a gestiona armele aflate în patrimoniul magazinului său.

Faţă de starea de fapt constatată şi raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut netemeinicia apărărilor invocate de inculpat cu privire la împrejurarea că acesta, în calitate de membru şi titular al Întreprinderii familiale A., a avut dreptul să manevreze, deţină şi să poartă armele aflate în evidenţa magazinului, în baza Autorizaţiei seria x nr. x din 17 noiembrie 2011 emise pe numele Întreprinderii familiale A. şi potrivit art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Astfel, în primul rând, s-a reţinut că dreptul de reprezentare prevăzut la art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008 se referă la gestionarea intereselor întreprinderii familiale de către reprezentantul desemnat prin acordul de constituire în raporturile juridice desfăşurate în cadrul activităţii profesionale cu terţe persoane fizice sau juridice, acest drept de reprezentare neechivalând cu dreptul persoanei desemnate în calitate de gestionar al magazinului de arme şi muniţii să gestioneze, deţină şi să poarte armele aflate în evidenţele persoanei juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme şi muniţii. Totodată, trebuie distins între inculpatul persoană fizică şi întreprinderea familială cu aceeaşi denumire, având în vedere că Autorizaţia seria x nr. x din 17 noiembrie 2011 a fost emisă pe numele acesteia din urmă.

S-a reţinut totodată că, potrivit autorizaţiei seria x nr. x eliberată de I.P.J. Satu Mare la data de 17 noiembrie 2011, Întreprinderea familială A. a fost autorizată să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii până la data de 7 septembrie 2015 (când autorizaţia emisă a fost anulată, ca urmare a renunţării de bună voie de către persoana juridică la aceasta). În cadrul Întreprinderii familiale A. a fost desemnată şi avizată pentru îndeplinirea calităţii de gestionar arme şi muniţii C., conform Avizului nr. x din 3 iunie 2013 eliberat de I.P.J. Satu Mare. În aceste condiţii, având în vedere că C., soţia inculpatului, avea dreptul de manevrare, deţinere şi port de arme aflate în evidenţa magazinului de arme şi muniţii IF A., conform avizului emis de I.P.J. Satu Mare, s-a apreciat că fapta inculpatului de a lua o armă de vânătoare din magazin şi de a părăsi incinta magazinului cu această armă, reprezintă o încălcare a prevederilor legale cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor,

Prin Decizia penală nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 82 din 8 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/2018, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:

A fost modificat conţinutul obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. instituite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, în sensul că s-a dispus ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, la data de 2 aprilie 2015, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. x din intravilanul localităţii Foieni, aparţinând numitei B., inculpatul A. a împuşcat şi a ucis o pisică de casă cu arma de vânătoare deţinută în mod legal în baza permisului de port-armă tip B seria x eliberat de I.P.J. Satu Mare la data de 12 noiembrie 1999, iar ulterior, la data de 26 iunie 2015 a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând Întreprinderii familiale A., după care a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, încălcând prevederile cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

În legătură cu acuzaţia privind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că, potrivit imaginilor înregistrate la magazinul de arme şi muniţii al Întreprinderii familiale A., stocate pe suportul optic marca x şi redate în Procesul-verbal din data de 10 iulie 2015, inculpatul A., în data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând Întreprinderii familiale A. după care, folosindu-se de chei potrivite, a deschis dulapul tip de arme şi a luat o armă de vânătoare cu lunetă, demontând luneta cu prindere rapidă, apoi, în prezenţa soţiei C., care avea calitatea de gestionar autorizat a magazinului, a părăsit magazinul cu arma asupra sa.

S-a arătat că, art. 56 alin. (1) din Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor prevede că persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3) şi (4) din Lege, care doresc să deţină şi, după caz, să folosească arme letale şi arme neletale supuse autorizării, precum şi muniţiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliţie competent potrivit Legii autorizarea deţinerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării şi a muniţiilor corespunzătoare, dispoziţie legală la care procurorul a făcut trimitere expresă în rechizitoriu.

De asemenea, s-a considerat că, deşi conform art. 100 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 se pot constitui în armurieri, la cerere, persoanele fizice şi juridice altele decât cele prevăzute la alin. (1) care îndeplinesc condiţiile prevăzute de această lege şi că persoanele fizice se pot constitui în baza autorizaţiei eliberate de I.G.P.R. după includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme care se acordă dacă toţi asociaţii îndeplinesc condiţiile legale în acest sens (art. 102 din Legea nr. 295/2004), în cauză doar soţia inculpatului a fost avizată pentru îndeplinirea calităţii de gestionar arme şi muniţii, conform avizului nr. x din 03 iunie 2013 eliberat de I.P.J. Satu Mare.

S-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a respins ca neîntemeiată apărarea că inculpatul, în calitate de membru şi titular al Întreprinderii familiale A., avea dreptul să manevreze, să deţină şi să poartă armele aflate în evidenţa magazinului, în baza autorizaţiei seria x nr. x din 17 noiembrie 2011 emise pe numele Întreprinderii familiale A. Dreptul de reprezentare prevăzut la art. 29 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se referă la colaborarea şi la gestionarea intereselor întreprinderii familiale de către reprezentantul desemnat prin acordul de constituire în raporturile juridice desfăşurate în cadrul activităţii profesionale cu terţe persoane fizice sau juridice, acest drept de reprezentare nu poate fi confundat cu dreptul persoanei desemnate în calitate de gestionar al magazinului de arme şi muniţii să gestioneze, să deţină şi să poarte armele aflate în evidenţele persoanei juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme şi muniţii, cu atât mai mult cu cât deciziile privind gestionarea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în acest sens - art. 32 din O.U.G. nr. 44/2008.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit Autorizaţiei seria x nr. x eliberată de I.P.J. Satu Mare la data de 17 noiembrie 2011, Întreprinderea familială A. a fost autorizată să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii până la data de 7 septembrie 2015, iar în cadrul acesteia a fost desemnată şi avizată pentru îndeplinirea calităţii de gestionar arme şi muniţii C., conform Avizului nr. x din 3 iunie 2013 eliberat de I.P.J. Satu Mare.

Întrucât dreptul de manevrare, deţinere şi port de arme aflate în evidenţa magazinului de arme şi muniţii al Întreprinderii familiale A., conform avizului emis de I.P.J. Satu Mare, aparţinea doar soţiei inculpatului, C., s-a reţinut că fapta inculpatului de a lua o armă de vânătoare din magazin şi de a părăsi incinta magazinului cu această armă, reprezintă în mod cert o încălcare a prevederilor legale cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, respectiv infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., fiind vorba despre fapta de manevrare şi de luare a unei arme letale de către inculpat, fără ca acesta să fie avizat pentru îndeplinirea calităţii de gestionar de arme şi muniţii de către I.P.J. Satu Mare.

Deşi inculpatul a susţinut în apărare că, în calitate de armurier, putea efectua operaţiuni de manevrare, deţinere şi port de arme aflate în patrimoniul Întreprinderii Familiale A., Curtea de apel a constatat că acesta niciun moment nu a făcut dovada calităţii legale de armurier care aparţinea doar soţiei acestuia.

În acest sens, s-a arătat că este adevărat că inculpatul deţinea armă de vânătoare în mod legal, în baza Permisului de port-armă tip B seria x eliberat de I.P.J. Satu Mare la data de 12 noiembrie 1999, că a urmat un curs de pregătire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii în octombrie 2011 (alături de soţie), că Întreprinderea familială A. a fost autorizată să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii, însă Avizul nr. x din 3 iunie 2013 al I.P.J. Satu Mare, pentru îndeplinirea calităţii de gestionar arme şi muniţii, a fost eliberat doar pentru soţia acestuia, C., motiv pentru care inculpatul nu poate susţine pertinent că avea calitatea de armurier.

De asemenea, s-a apreciat că Adresa I.G.P.R. - Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase nr. x din 17 septembrie 2020 nu poate fi interpretată în sensul că inculpatul A. deţinea calitatea de armurier, chiar dacă acesta îndeplinea condiţiile legale de a deveni armurier atât timp cât organul competent nu a emis un aviz favorabil în acest sens pentru inculpat, în absenţa, cel mai probabil, a formulării unei cereri însoţite de acte justificative. Altfel zis, inculpatul face o confuzie între persoana fizică autorizată Întreprinderea Familială A. şi persoana fizică A. în cadrul căreia autorizaţia de armurier a fost emisă doar în persoana întreprinderii familiale cu aviz sau drept de a gestiona, folosi arme şi muniţii, respectiv soţiei acestuia.

Deşi inculpatul a făcut dovadă că în alte situaţii similare privind efectuarea controlului de către poliţie - Compartimentul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase la Întreprinderea Familială A., acesta a deschis dulapurile şi a prezentat arma sau/şi muniţia solicitată pentru control fără să fi fost sancţionat pentru această conduită, Curtea de Apel Oradea a apreciat că această împrejurare nu poate constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, chiar dacă poliţia a fost în eroare cu privire la persoana armurierului, întrucât potrivit înscrisurilor aflate la dosar şi analizate de instanţa de apel, inculpatul a parcurs etapa prealabilă pentru îndeplinirea condiţiilor legale de a deveni armurier, inclusiv prin urmarea unui curs de pregătire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii în octombrie 2011, însă nu a mai solicitat, respectiv nu a mai depus o cerere însoţită de înscrisurile justificative pentru eliberarea oficială a avizului de armurier, demers pe care, în schimb, l-a finalizat soţia sa, căreia i s-a emis un aviz favorabil de armurier.

Pe cale de consecinţă, nu a fost primită solicitarea inculpatului de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., întrucât sunt probe certe de vinovăţie din care rezultă că inculpatul a comis infracţiunile care formează obiectul acuzaţiei. Probele strânse în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc în mod cert că faptele inculpatului există şi au fost săvârşite de către acesta, fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor.

Curtea de Apel Oradea a reţinut că, faţă de probatoriul administrat, săvârşirea faptelor de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind şi linia de raţionament a Curţii Europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul naţional nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste şi arbitrarii (cauza Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei - 6 decembrie 1988).

Instanţa de apel a constatat însă, din oficiu, în apelul exercitat de către inculpat, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte dispoziţia primei instanţe conform căreia s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Într-adevăr, având în vedere că este obligatoriu pe parcursul suspendării executării pedepsei sub supraveghere să se impună condamnatului una sau mai multe dintre obligaţiile stabilite generic la art. 93 alin. (2) lit. a), b), c) şi d) C. pen., în ceea ce priveşte obligaţia prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., instanţa de apel a impus inculpatului să frecventeze doar un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi nu mai multe.

Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în cazul dat, în raport de natura infracţiunilor comise, circumstanţele reale ale faptelor şi cele personale ale inculpatului, scopul pedepsei, inclusiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, precum şi corectarea şi reeducarea inculpatului se va realiza şi fără instituirea în sarcina inculpatului a obligaţiei de a frecventa mai multe servicii de reintegrare derulate de serviciul de probaţiune.

Potrivit art. 53 din Legea nr. 253/2013, consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul sau programele care trebuie urmate, precum şi, dacă este cazul, instituţia, respectiv instituţiile din comunitate în care urmează să aibă loc acestea, comunicând acestei instituţii copia de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa.

Se impunea însă, ca instanţa de judecată să arate numeric în hotărâre în concret câte programe de reintegrare socială trebuie să urmeze condamnatul pentru ca serviciul de probaţiune competent să poate realiza supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de către condamnat cu privire la fiecare program, deoarece nu consilierul de probaţiune decide numărul programelor de reintegrare, ci instanţa de judecată.

Împotriva Deciziei penale nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, inculpatul A. a arătat că prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că, la data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând întreprinderii Familiale A., a deschis dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a desprins luneta cu prindere rapidă şi a părăsit magazinul cu arma asupra sa.

A susţinut recurentul că atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea atacată s-a menţionat că fapta ar fi fost săvârşită prin încălcarea prevederilor art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130/2005, text care nu are incidenţă în cauză, iar actele sale nu erau interzise de vreun alt text normativ şi că nici el şi nici Întreprinderea Familială A. nu aveau calitatea de persoane juridice.

S-a arătat că dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 295/2004 - forma în vigoare la data de 26 iunie 2015 vizează arme neletale, în timp ce acuzaţia şi condamnarea au ca obiect o armă letală. Dacă s-ar aprecia că, în realitate, art. 56 din H.G. nr. 130/2015 se referea la art. 66 din Legea nr. 295/2004 în forma anterioară republicării din 2011, s-a solicitat să se constatate că activităţile pentru care a fost autorizată Întreprinderea Familială A. (comerţ, închirieri, intermedieri, depozitări, import export de arme şi muniţii - conform autorizaţiei nr. x din 17 noiembrie 2011 emisă de i.P.J. Satu Mare) nu se regăsesc între activităţile enumerate de art. 66 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 295/2004. Se observă că între activitatea de comercializare desfăşurată de întreprinderea familială şi activităţile enunţate de art. 66 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 nu există nici o legătură, iar alin. (4) al art. 66 din Legea nr. 295/2004 vizează muzeele.

Recurentul a solicitat să se aibă în vedere că avea acces legal la armele deţinute de Întreprinderea Familială A., că putea manevra aceste arme, le putea deplasa oriunde, chiar şi în afara magazinului, în raport de dispoziţiile art. 106 din H.G. nr. 130/2015. S-a susţinut că, şi dacă s-ar accepta ideea că noţiunea de societate comercială este acoperitoare şi pentru structura organizatorică denumită "Întreprindere Familială" (idee la care însă nu achiesează), se poate constata că Întreprinderea Familială A. nu putea să fie înregistrată la registrul comerţului, nu putea să funcţioneze legal decât dacă obţinea de la poliţie un aviz de principiu anterior înregistrării la registrul comerţului. La rândul său, acest aviz nu se putea elibera legal decât dacă fiecare dintre membrii întreprinderii familiale deţinea avizul, respectiv certificate prevăzute de alin. (2) lit. b) din articolul analizat. Aceste înscrisuri aveau menirea de a dovedi că fiecare membru al întreprinderii familiale era apt să deţină, să poarte şi să folosească inclusiv arme letale. Dovada aptitudinii de a deţine, purta şi folosi arme letale se putea face şi cu actul administrativ prin care poliţia recunoştea dreptul, ca persoană fizică, indiferent de altă calitate, de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii (este evidentă referirea la permis de port armă).

Recurentul a susţinut că era deţinător de permis de port armă - împrejurare dovedită şi necontestată - ceea ce înseamnă că îndeplinea condiţiile de la alin. (3) al art. 106 din H.G. nr. 130/2015 pentru a manipula, transporta, folosi arma pentru a cărei scoatere dintr-o încăpere a fost condamnat în temeiul art. 342 din C. pen.

Dreptul asociaţilor întreprinderii familiale care avea aviz de principiu pentru a desfăşura operaţiuni cu arme şi muniţii letale se concretiza, potrivit art. 108 din H.G. nr. 130/2015, prin obţinerea unei autorizaţii administrative. Fiind deja verificaţi asociaţii, membrii întreprinderii familiale în etapa avizului de principiu pentru înfiinţare, în documentaţia de obţinere a autorizaţiei nu mai era necesar să se includă vreun document care să îi privească pe aceştia.

Cum art. 28 din O.U.G. nr. 44/2008 nu permite ca întreprinderile familiale să aibă angajaţi, iar art. 108 alin. (2) lit. g) din H.G. nr. 130/2005 impune - ca o condiţie de obţinere a autorizaţiei - să se depună documentele prevăzute de art. 106 alin. (2) lit. b), este de la sine înţeles că membrii întreprinderii familiale, care depuseseră documentele respective pentru ei în procesul de avizare de principiu, aveau şi au dreptul să deţină, să poarte şi să folosească muniţii letale.

Dintr-o altă perspectivă, recurentul a susţinut că acţiunea de manevrare a armei la data de 26 iunie 2015 nu constituie ceea ce legiuitorul a definit ca operaţiune cu arme în art. 2 (pct. I subpct. 6), ci este o simplă manipulare a armei neîncărcate - acţiune pentru care nu este necesară autorizarea celui care lucrează în cadrul şi pentru entitatea autorizată ca armurier (recurentul era membru al asociaţiei familiale autorizate). Chiar în art. 102 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 se prevede posibilitatea existenţei unor activităţi ce implică accesul la arme, activităţi permise persoanelor care nu au calitatea de armurier, dar care îndeplinesc condiţiile de la art. 14 alin. (1) lit. a) şi c)-g din aceeaşi lege. Recurentul a învederat că îndeplinea condiţiile menţionate anterior, iar această împrejurare nu a fost contestată.

Recurentul a solicitat să se constate că activitatea din data de 26 mai 2015, reţinută în sarcina sa ca infracţiune, nu este interzisă nici de textul invocat de acuzare şi acceptat de instanţa de apel, nici de alte texte legale, aşa încât nu se poate reţine că fapta ar fi prevăzută de legea penală ca infracţiunea reglementată de art. 342 alin. (1) C. pen. sau ca altă infracţiune.

Prin Încheierea din data de 23 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu.

Instanţa a constatat că Decizia nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori (Dosarul nr. x/2018) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen. Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că recurentul inculpat A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen., criticile acestuia putând fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale invocate.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este fondat.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurentul inculpat A., în sensul că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală (referitor la infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen.), va fi analizată prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Verificând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, în esenţă, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, la data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând Întreprinderii familiale A., după care a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, încălcând astfel prevederile cuprinse în art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130/24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

În cauză, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., considerându-se că operaţiunile anterior descrise au fost săvârşite fără drept întrucât inculpatul A. nu era armurier, calitate deţinută doar de Întreprinderea familială A. şi de soţia acestuia, C. În acest sens, s-a arătat că trebuie făcută distincţie între Întreprinderea Familială A. şi persoana fizică A. iar autorizaţia de armurier a fost emisă doar în persoana întreprinderii familiale.

În primul rând, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziţia legală invocată de Curtea de apel ca fiind încălcată de către inculpat nu are nicio legătură cu situaţia de fapt reţinută în cauză. Astfel, conform art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130 din 24 februarie 2005 "persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3) şi (4) din Lege, care doresc să deţină şi, după caz, să folosească arme letale şi arme neletale supuse autorizării, precum şi muniţiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliţie competent potrivit Legii autorizarea deţinerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării şi a muniţiilor corespunzătoare".

Dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 295/2004 (ulterior, la data faptelor, devenind art. 67 alin. (3) şi (4) prevăd în alin. (3) şi (4) că "persoanele juridice de drept privat, care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor instituţii publice, pot fi autorizate în condiţiile prezentei legi, în funcţie de obiectul lor de activitate, să procure, să deţină şi să folosească arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare, pentru:

a) înarmarea personalului abilitat să desfăşoare activităţi de pază, dacă aceasta se justifică pentru asigurarea pazei sediilor, imobilelor sau obiectivelor care le aparţin sau cărora le asigură protecţie, precum şi a pazei persoanelor, bunurilor, valorilor sau transportului ori depozitării de valori importante, în cazul societăţilor al căror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul pazei ori al celor care îşi pot asigura paza proprie, în condiţiile legii;

b) desfăşurarea activităţilor de executare a tragerilor cu arme în poligoane special amenajate, pentru antrenament sau divertisment, precum şi organizarea şi desfăşurarea cursurilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. g);

c) desfăşurarea activităţilor sportive, artistice, în centrele de producţie cinematografică şi televiziune, precum şi în cadrul spectacolelor de circ şi teatru.

(4) Muzeele pot fi autorizate, în condiţiile prezentei legi, să procure şi să deţină arme de colecţie, precum şi arme neletale, după caz".

În mod evident, situaţia de fapt reţinută prin hotărârea definitivă de condamnare nu are absolut nicio tangenţă cu aceste dispoziţii legale despre care se susţine că ar fi fost încălcate.

Această constatare nu conduce, însă, implicit, la pronunţarea unei soluţii de achitare, Înalta Curte urmând a verifica îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a faptei reţinute efectiv în sarcina inculpatului, respectiv aceea că a deschis, cu chei potrivite, un dulap tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, neavând acest drept întrucât nu era armurier.

Analiza impune un examen al dispoziţiilor legale incidente în forma în vigoare la data emiterii autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale pentru Întreprinderea Familială A., respectiv la data de 17 noiembrie 2011, pentru a verifica, dacă, astfel cum se susţine în recursul în casaţie, inculpatul era autorizat să efectueze operaţiuni cu arme.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 V.pct. 8 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, este armurier orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condiţiile prezentei legi, să desfăşoare una ori mai multe operaţiuni cu arme, piese şi muniţii.

În afara categoriilor de armurieri de drept, prevăzute în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, se pot constitui în armurieri, la cerere, persoanele fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Procedura este descrisă de art. 102 din aceeaşi lege şi de H.G. nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Astfel, potrivit art. 102, persoanele fizice şi juridice se pot constitui ca armurieri, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, după includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii. Autorizaţia prevăzută se acordă numai dacă toţi asociaţii şi administratorii îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) şi d) şi nu figurează cu menţiuni în certificatul de cazier fiscal, iar cei care desfăşoară activităţi ce implică accesul efectiv la arme şi muniţii letale îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a) şi c) - g).

Persoanele fizice se pot constitui ca armurieri, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, dacă îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) şi c) - g), respectiv: au împlinit vârsta de 18 ani; nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege, cu excepţia cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitarea; nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare; sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii; nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente; au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 106 alin. (3) din H.G. nr. 130/2005 exceptează de la obligativitatea prezentării documentelor pe baza cărora se verifică îndeplinirea condiţiilor prev. de 14 lit. e) şi g) din lege, persoanele care sunt titulare ale dreptului de deţinere sau de port şi folosire a armelor şi muniţiilor şi care solicită includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme şi muniţii.

Se constată că, potrivit legii, condiţiile pentru autorizarea armurierilor persoane fizice sunt identice celor pentru asociaţii şi administratorii din cadrul persoanei juridice care desfăşoară activităţi ce implică accesul efectiv la arme.

În prezenta cauză, ambele instanţe au stabilit faptul că Întreprinderea familială A. deţinea Autorizaţia pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale, seria x nr. x din data de 17 noiembrie 2011, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.J.P. Satu Mare, prin care era îi era permis să efectueze comerţ cu arme şi muniţii, închirieri de arme şi muniţii, intermedieri, depozitări, import export arme şi muniţii.

La baza emiterii autorizaţiei au stat, printre altele, avizul de principiu pentru includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme şi muniţii emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.J.P. Satu Mare nr. 11108 din 13 octombrie 2011, avizul nr. 12435 al Inspectoratului Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale I.T.M. al jud. Maramureş, certificat de absolvire a cursului de pregătire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii emis de SC D. SRL Satu Mare, nr. 806 din 25 octombrie 2011, seria x nr. x, pe numele A., permisul de port armă seria x emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.J.P. Satu Mare pe numele A.

În continuare, pentru a stabili efectele emiterii acestei autorizaţii se impune o analiză a regimului juridic al întreprinderii familiale, astfel cum acesta este reglementat de Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, fie ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, fie ca membri ai unei întreprinderi familiale. Conform legii, întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art. 2 lit. h)), întreprinderea economică este definită ca activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f)), iar întreprinzător este persoana fizică care organizează o întreprindere economică.

Totodată, conform art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, art. 31 alin. (1) prevăzând că membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului.

Înalta Curte reţine, aşadar, că întreprinderea familială reprezintă o formă de organizare a activităţii de către o persoană fizică împreună cu familia sa, iar prin înmatricularea sa la Registrul Comerţului nu se naşte un nou subiect de drept, ci acesta există deja, concretizat în persoana fizică a fiecărui membru al întreprinderii, care dobândeşte calitatea de comerciant.

Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă caracterul eronat al concluziei instanţelor în sensul existenţei a două entităţi juridice distincte, respectiv persoana fizică Întreprinderea Familială A. şi persoana fizică A.

Totodată, pornind de la faptul că întreprinderea familială este o formă de organizare a activităţii desfăşurate de persoane fizice membre ale aceleiaşi familii, în mod evident, prin obţinerea autorizaţiei întreprinderii pentru prestarea anumitor operaţiuni, comercianţii persoane fizice sunt cei care dobândesc dreptul de a le efectua.

Susţinerea Ministerului Public, în sensul că art. 106 lit. k) din Legea nr. 295/2004 obliga armurierul Întreprinderea familială A. să solicite avizul poliţiei pentru persoanele angajate să facă operaţiuni cu arme şi muniţii, astfel că, în lipsa acestuia, inculpatul nu avea dreptul de a face astfel de operaţiuni, nu poate fi primită, întrucât porneşte de la aceeaşi premisă ca şi cea din hotărârea recurată. Aşa cum s-a arătat, potrivit art. 102 din lege, în calitate de armurieri se pot constitui persoanele fizice şi juridice, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, după includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii. Întreprinderea familială A. nu este persoană fizică sau juridică şi nici nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă (art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2008). Mai mult, obţinerea calităţii de armurier persoană fizică presupune îndeplinirea aceloraşi condiţii ca pentru asociatul, administratorul sau angajatul persoanei juridice care desfăşoară activităţi ce implică accesul efectiv la arme şi muniţii letale.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte reţine că obţinerea autorizaţiei seria x nr. x din data de 17 noiembrie 2011, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.J.P. Satu Mare, de efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii letale de către Întreprinderea familială A. conferea inculpatului A. dreptul să desfăşoare activităţile enumerate de aceasta, respectiv comerţ cu arme şi muniţii, închirieri de arme şi muniţii, intermedieri, depozitări, import export arme şi muniţii, acesta dobândind calitatea de armurier persoană fizică, în sensul art. 2 V.pct. 8 din Legea nr. 295/2004, conform procedurii prevăzută de art. 102 din aceeaşi lege.

Împrejurarea că, ulterior, în cursul anului 2013 a fost desemnată şi avizată pentru îndeplinirea calităţii de gestionar arme şi muniţii soţia inculpatului, C., nu înlătură calitatea de armurier a persoanei fizice A. De altfel, din economia întregii legi şi a normelor metodologice, rezultă că legiuitorul face distincţie între armurier şi personalul cu atribuţii de gestionare, administrare şi întreţinere a armelor ori care urmează să fie dotat cu arme şi muniţii pentru executarea atribuţiilor de serviciu (ex. art. 70, art. 71 din Legea nr. 295/2004; art. 72, art. 93 din H.G. nr. 130/2005), calităţi care se pot şi suprapune.

În continuare, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului, respectiv aceea că, în data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme şi muniţii aparţinând Întreprinderii familiale A. şi, folosindu-se de chei potrivite, a deschis dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, demontând luneta cu prindere rapidă şi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, nu poate fi circumscrisă unei operaţiuni care să excedeze autorizaţiei anterior menţionate.

Astfel, potrivit art. 105 lit. a) din lege, armurierii autorizaţi să desfăşoare operaţiuni de comercializare a armelor, pieselor şi muniţiilor pot efectua următoarele activităţi: cumpărare, vânzare, închiriere, schimb, import, export şi transfer de arme şi muniţii, precum şi intermedierea efectuării acestor operaţiuni. În mod evident, aceste activităţi permit un contact nemijlocit cu armele precum şi scoaterea acestora în afara magazinului, în scopul prevăzut în autorizaţie.

Acuzaţia penală adusă inculpatului s-a centrat exclusiv pe lipsa dreptului de acces la arme şi nu pe acţiunile acestuia ulterioare părăsirii magazinului (care nici nu au făcut obiectul cercetărilor), condiţii în care, instanţa de recurs în casaţie reţine că activităţile descrise în cele ce preced sunt efectuate în limitele autorizaţiei de comerţ cu arme şi muniţii, închirieri de arme şi muniţii, intermedieri, depozitări, import export arme şi muniţii.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., nefiind întrunită cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective, respectiv aceea ca deţinerea/portul armei să fie făcută fără drept.

Ca atare, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate şi reţine incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi la durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., precum şi celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei decizii.

Vor fi menţinute dispoziţiile deciziei atacate cu privire la conţinutul obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. instituite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, în sensul ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Se va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinţei penale nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., contopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi la durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., precum şi celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei decizii.

Menţine dispoziţiile deciziei atacate cu privire la conţinutul obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. instituite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, în sensul ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinţei penale nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iunie 2021.

Procesat de GGC - LM