Unrecorded VAT and inter-company transfers do not constitute tax evasion or money laundering under strict typicity requirements

Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 278 din 3 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a dispus, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC C. SRL).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (E. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC F. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC C. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC D. SRL).

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (E. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c C. pen. (SC F. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (SC D. SRL - SC G. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (SC D. SRL - SC H. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (SC D. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei B., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul pedepselor stabilite, respectiv 3 ani şi 9 luni închisoare urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat decăzută inculpata din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC C. SRL).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (E. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC F. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC C. SRL).

În baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC D. SRL).

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (E. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (SC F. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (SC D. SRL - SC G. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit c C. pen. (SC D. SRL - SC H. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (SC D. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul pedepselor stabilite, respectiv 3 ani şi 9 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat decăzut inculpatul din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B. durata reţinerii din data de 21 aprilie 2016 - 24 de ore şi durata arestării preventive, de la 22 aprilie 2016 până la 15 iulie 2016.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din data de 21 aprilie 2016 - 24 de ore şi durata arestării preventive, de la 22 aprilie 2016 până la 15 iulie 2016.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19, art. 23 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată şi precizată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi s-a dispus obligarea inculpaţilor B. şi A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 16.793 RON, cu titlu de daune materiale (TVA datorat), precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 16.793 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19, art. 23 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată şi precizată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi s-a dispus obligarea inculpaţilor B. şi A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 25.865 RON (TVA datorat), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 25.865 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19, art. 23 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată şi precizată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi s-a dispus obligarea inculpaţilor B. şi A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 330.365 RON (TVA + impozit pe profit), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 330.365 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19, art. 23 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată şi precizată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi s-a dispus obligarea inculpaţilor B. şi A., în solidar la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), aferente sumei achitate de 77.300 RON, pentru perioada 28 noiembrie 2015 - 30 decembrie 2016.

S-a respins, în rest, ca nefondată acţiunea civilă.

S-a constatat că din întreg prejudiciul constatat anterior, inculpaţii au achitat suma de 77.300 RON, conform chitanţelor x.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 2.421.398,3 RON, rezultată în urma săvârşirii infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale, precum şi a sumelor de bani găsite la domiciliul inculpaţilor, respectiv asupra sumelor de 324.950 RON, 2.250 euro şi respectiv 120.000 RON, depuse la I. conform chitanţelor x din data de 21 aprilie 2016 .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 21 iunie 2016 emisă în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, asupra sumelor de bani găsite la domiciliul inculpaţilor, în vederea reparării pagubei produse prin comiterea infracţiunii, raportat la suma reprezentând pretenţiile materiale admise părţii civile în sumă totală de 295.723 RON (373.023 RON, prejudiciu - 77300 RON, sumă achitată), precum şi în vederea evitării sustragerii de la confiscarea specială în sumă totală de 2.160.733,12 RON şi a achitării cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 20 mai 2016 emisă în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 249 C. proc. pen., s-a instituit sechestru asigurătoriu asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor B. şi A. şi poprirea asigurătorie pe sumele datorate, în vederea reparării pagubei produse prin comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, raportat la suma reprezentând pretenţiile materiale admise părţii civile în sumă totală de 295.723 RON (373.023 RON, prejudiciu - 77.300 RON, sumă achitată), precum şi în vederea evitării sustragerii de la confiscarea specială în sumă totală de 2.421.398,3 RON şi a achitării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 25 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturilor fictive şi chitanţele aferente ce au fost introduse în contabilitatea SC D. SRL, ca provenind de la SC G. SRL

În baza art. 25 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturilor fictive şi chitanţele aferente ce au fost introduse în contabilitatea SC D. SRL, ca provenind de la SC H. SRL

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpaţii B. şi A. şi partea civilă Statul Român prin ANAF - DGRFP Craiova.

Prin Decizia penală nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis, în parte, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpaţii B. şi A. şi de către partea civilă Statul Român prin ANAF - DGRFP împotriva Sentinţei penale nr. 278/03 iunie 2019 a Tribunalului Dolj.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată pe latură penală şi civilă.

1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatei B. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor:

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (E. SRL);

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC F. SRL);

- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC C. SRL);

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC D. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC E. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC F. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL - SC G. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL - SC H. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL);

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-au înlăturat dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privind achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL).

S-a menţinut soluţia de achitare a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC C. SRL).

S-a constatat că prin încheierea din data de 20.01.2020 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata B. din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (raportat la activitatea desfăşurată în cadrul SC D. SRL referitor la SC H. SRL), infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (raportat la activitatea desfăşurată de în cadrul SC D. SRL referitor la SC G. SRL) şi infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (referitor la neînregistrarea şi nedeclararea de SC D. SRL a sumei de 147.212 RON TVA colectată) într-o singură infracţiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus aplicate inculpatei B., aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 3 ani şi 9 luni închisoare, inculpata urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

2. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor:

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (E. SRL);

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC F. SRL);

- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC C. SRL);

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale (SC D. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC E. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC F. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL - SC G. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL - SC H. SRL);

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL);

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-au înlăturat dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privind achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC D. SRL).

S-a menţinut soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (SC C. SRL).

S-a constatat că prin încheierea din data de 20.01.2020 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (raportat la activitatea desfăşurată în cadrul SC D. SRL referitor la SC H. SRL), infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (raportat la activitatea desfăşurată în cadrul SC D. SRL referitor la SC G. SRL) şi infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (referitor la neînregistrarea şi nedeclararea de SC D. SRL a sumei de 147.212 RON TVA colectată) într-o singură infracţiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus aplicate inculpatului A., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 3 ani şi 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

S-a majorat suma de 330.365 RON stabilită ca şi prejudiciu al părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - DGRFP Craiova şi au fost obligaţi inculpaţii B. şi A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL să-i plătească acesteia suma de 379.431 RON (TVA şi impozit pe profit), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 379.431 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal.

Au fost obligaţi inculpaţii B. şi A., în solidar cu părţile responsabile civilmente SC D. SRL, SC C. SRL, SC E. SRL şi SC F. SRL la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), aferente sumei achitate de 77.300 RON, pentru perioada 28 noiembrie 2015 - 30 decembrie 2016.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin deciziei.

În ceea ce priveşte starea de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii B. şi A. au administrat, în perioada 2011 - 2016, în drept sau în fapt mai multe societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate "Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)". O parte din acestea, respectiv SC J. SRL, SC K. SRL, SC L. SRL şi SC M. SRL, au fost înfiinţate şi, după cca 2 ani, au intrat în insolvenţă, au fost radiate, toate rămânând cu sume mari datorate bugetului de stat, cuprinse între 70.964 RON şi 228.578 RON.

Pe lângă aceste societăţi, cei doi au fost implicaţi în administrarea următoarelor societăţi comerciale: SC E. SRL, SC F. SRL, SC C. SRL şi SC D. SRL

SC E. SRL cu sediul social în Craiova, str. x, jud. Dolj, a fost înfiinţată la sfârşitul lunii septembrie 2015, administrator în drept fiind d-nul N., tatăl lui A.

SC F. SRL cu sediul social în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj, a fost înfiinţată în luna decembrie 2014, administrator în drept fiind O. - mama inculpatei B.

De administrarea în fapt a celor două societăţii s-au ocupat cei doi inculpaţi, aspect care rezultă din toate probele administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii, acest aspect nefiind de altfel contestat de inculpaţi.

SC C. SRL cu sediul social în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj, a fost înfiinţată în ianuarie 2014 şi a avut ca asociaţi pe P. şi B., administrator fiind inculpata B.

SC D. SRL cu sediul social în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj, a fost înfiinţată în martie 2011 şi a avut ca asociat şi administrator pe A., ulterior atribuţiile de asociat şi administrator fiind preluate de inculpata B. Începând cu luna octombrie 2015 societatea a intrat în procedura de insolvenţă, fiind numit administrator judiciar - Q.

În ceea ce priveşte infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale, prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a reţinut că, din conturile bancare ale societăţii SC E. SRL a fost retrasă, în perioada ianuarie - martie 2016, suma totală de 330.450 RON, fără vreo justificare, cu ajutorul cardurilor bancare, prin ATM, iar pentru sumele retrase prin bancă, cu menţiunea "diverse plăţi", fără documente contabile care să justifice natura acelor plăţi.

Pentru SC F. SRL au fost ridicate, în perioada ianuarie - martie 2016, mai multe sume, în mod identic, fie prin ATM, fie prin bancă, cu menţiunea "diverse plăţi", în cuantum total de 179.040 RON. Aceste sume nu au fost înregistrate în totalitate în evidenţa contabilă a societăţii, scopul retragerii acestor sume nefiind precizat în nici un document contabil.

În ceea ce priveşte societatea SC C. SRL, din casieria acestei societăţii a fost retrasă, în perioada ianuarie 2014 - august 2015, suma de 660.846,12 RON pentru care s-au întocmit şi înregistrat în evidenţa contabilă dispoziţii de plată fictive, iar din contul bancar deschis la banca R., au fost retrase sume în valoare totală de 959.632 RON.

Din aceste sume prin casierie, au fost efectuate plăţi pentru salariile angajaţilor în sumă totală de 523.933 RON, s-a dispus restituirea creditărilor efectuate de asociaţi în sumă totală de 41.000 RON, iar suma de 720.329,16 RON apare în registrul de casă cu titlu de dispoziţie de plată, avans spre decontare, fără a fi menţionate explicaţii cu privire la această sumă.

Fiind verificate balanţele de verificare şi registrele de casă de organele de urmărire penală, a rezultat o lipsă din casieria societăţii de 660.846,12 RON, sumă pentru care s-au întocmit şi evidenţiat o serie de dispoziţii de plată, pentru a disimula destinaţia sumelor retrase.

De asemenea, din conturile bancare ale societăţii SC D. SRL au fost retrase mai multe sume de bani, din care o parte au reprezentat plăţi către societăţi fictive, respectiv SC H. SRL şi SC G. SRL în valoare de 990.397 RON, iar suma de 260.665,18 RON este ridicată în numerar cu titlu de avans de trezorerie acordat inculpatei B., fără justificări.

Din conturile aceleiaşi societăţi, deschise la băncile R. România S.A. şi S. S.A., inculpata B. a retras în numerar, în perioada ianuarie 2013 - decembrie 2015, suma de 1.222.876 RON. Pentru aceste sume, cu mici excepţii, când au fost depuse documente justificative, marea majoritate au fost ridicate prin completarea unor cereri cu explicaţii ca avans salariu, plăţi diverse, salarii.

Respectiva societate a avut şi carduri ataşate conturilor societăţii, de pe acestea fiind retrase prin ATM-urile bancare suma de 1.112.061,45 RON de la R. şi suma de 11.400 RON de la I.

Pentru plăţi salariale, deşi din bancă a fost retrasă suma de 818.275 RON, doar 31.478 RON au fost folosiţi în acest scop.

În luna martie 2013, sunt înregistrate prin casieria societăţii, plata a 13 facturi a câte 5000 RON, în valoare totală de 65.000 RON, către SC H. SRL, iar în perioada noiembrie 2013 - noiembrie 2014 plăţi către SC G. SRL în valoare totală de 925.397 RON, fiecare factură în parte nedepăşind suma de 5.000 RON. Pe de altă parte, din contul bancar al societăţii au fost retrase sume de bani, înregistrate ca şi intrări în casieria societăţii de 990.397 RON, pentru plăţi către SC H. SRL (în realitate fiind plătită prin casierie suma de 65.000 RON) şi 925.397 RON către SC G. SRL (sumă plătită integral prin casierie).

Dat fiind faptul că s-a constatat că facturile înregistrate de la aceste două societăţi sunt fictive (aspect recunoscut de altfel de cei doi inculpaţi), rezultă că suma de 990.397 RON, scoasă din conturile societăţii a fost folosită în alte scopuri decât cele declarate.

Per total suma de 260.000 RON a fost retrasă din contabilitatea acestei societăţi de către inculpata B., fără ca în evidenţa societăţii să existe vreun document contabil care să ateste aceste predări de numerar din casierie, fiind întocmite doar note contabile prin care se menţiona că aceste sume reprezintă avansuri de trezorerie.

În speţă, instanţa de apel a reţinut că cei doi inculpaţi au folosit banii societăţilor pentru folosul propriu, nu în interesul societăţilor de unde au fost retraşi drept pentru care a apreciat că sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanţa de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. În ceea ce priveşte SC E. SRL, aceasta a fost înregistrată ca societate plătitoare pe profit în perioada 01.10.2015 - 31 decembrie 2015 şi începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în categoria microîntreprinderilor, date fiind dispoziţiile din art. 47 din Legea nr. 227/2015.

Deşi societatea a declarat pentru anul 2015 venituri din lucrări şi servicii prestate în valoare de 354.305 RON, fiind astfel încadrată în categoria microîntreprinderilor, aceasta a depăşit plafonul privind taxa pe valoarea adăugată încă din luna noiembrie 2015, date fiind facturile emise de societate pentru viitoare servicii în beneficiul unicului client SC D. SRL

Luând în calcul atât facturile emise pentru serviciile prestate, cât şi avansurile primite de la această societate, SC E. SRL a depăşit plafonul TVA în luna noiembrie 2015, având obligaţia ca în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii respective să declare acest fapt organelor fiscale.

Din registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri TVA, rezultă că societatea a fost înregistrată în scopuri TVA în data de 01 ianuarie 2016, înregistrare anulată începând cu data de 08.02.2016.

SC E. SRL a înregistrat în perioada ianuarie 2016 - martie 2016, venituri din prestări servicii în cuantum de 370.443,76 RON, a emis facturi cu TVA doar în luna ianuarie, facturi înregistrate contabil, dar nedeclarate. Începând cu luna februarie 2016, a emis doar facturi fără TVA; deşi avea obligaţia de plată pentru TVA colectat, a declarat organelor fiscale acest TVA, dar nu l-a înregistrat în totalitate în evidenţa contabilă.

Faţă de veniturile înregistrate de societate, valoarea TVA colectată a fost de 74.089 RON, pentru care societatea a înregistrat doar suma de 56.811 RON, sumă declarată parţial, respectiv suma de 40.247 RON. Luând în calcul valoarea TVA deductibil (485 RON, aferent lunii ianuarie 2016), a rezultat faptul că această societate nu a evidenţiat contabil un TVA datorat bugetului de stat în cuantum de 16.793 RON şi nu a declarat suma de 33.357 RON.

Societatea trebuia să depună Declaraţia de impozit pe venit (calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor de efectuează trimestrial) până la data de 25 aprilie 2016, impozitul calculat, aferent primului trimestru al anului 2016. Până la data de 11 mai 2016, data la care a fost editată Fişa sintetică totală a societăţii, aceasta nu a declarat organelor fiscale impozitul aferent veniturilor realizate pe trimestrul I al anului 2016, aspect care rezultă şi din evidenţa contabilă care la data de 31 martie 2016 nu avea consemnat impozitul datorat. Prin urmare, societatea nu a evidenţiat contabil şi nu a declarat organelor fiscale nici impozitul aferent veniturilor microîntreprinderii care pentru perioada ianuarie - martie 2016 se ridica la valoarea de 3.704 RON.

Prin urmare, date fiind toate aceste sume nedeclarate organelor fiscale, referitor la această societate, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

2. În ceea ce priveşte societatea SC F. SRL, aceasta a fost o microîntreprindere şi nu a fost niciodată înregistrată ca plătitoare de TVA. În anul 2015 societatea a înregistrat venituri din prestări servicii pentru singurul beneficiar SC D. SRL în sumă totală de 148.993,54 RON pentru care a declarat impozitul aferent în sumă de 4.471 RON.

Pe lângă aceste venituri, societatea avea înregistrate în contul de Clienţi creditori, avansuri primite de la SC D. SRL, soldul contului fiind la data de 31 decembrie 2015 în sumă totală de 198.700 RON, iar în contul venituri înregistrate în avans, la acea dată figura cu suma de 42.857,14 RON. Dat fiind faptul că, la determinarea cifrei de afaceri se au în vedere atât facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate, cât şi alte facturi emise înainte de data livrării, prestării, rezultă că societatea depăşise plafonul de TVA în luna octombrie 2015 având obligaţia ca în termen de 10 zile de la această dată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA. SC F. SRL nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA în schimb a înregistrat în luna octombrie 2015 TVA deductibil în sumă de 32.248,92 RON, aferente unor achiziţii de mijloacele fixe (maşini de cusut), sumă pentru care societatea nu a avut drept deductibilitate.

Deoarece societatea a depăşit plafonul de TVA în cursul anului 2015, veniturile realizate în perioada ianuarie 2016 - martie 2016 erau purtătoare de TVA, societatea fiind obligată la plata taxei. Societatea a realizat venituri care sunt de natura prestărilor de servicii - manoperă, iar costul manoperei cuprinde cheltuieli legate de personalul angajat în prestarea serviciilor, cheltuieli care nu sunt purtătoare de taxă. Prin urmare, societatea datora bugetului de stat, TVA colectat în valoare de 25.865 RON, calculat aplicarea cotei de 20% asupra bazei impozabile. Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, acestea având obligaţia de a depune până la respectivul termen de plată declaraţia de impozit. Prin urmare această declaraţie trebuia depusă până la data de 25 aprilie 2016.

Până la data de 11 mai 2016, data la care a fost editată Fişa sintetică totală a societăţii, aceasta nu a declarat organelor fiscale impozitul aferent veniturilor realizate pe trimestrul I al anului 2016, aspect care rezultă şi din evidenţa contabilă care la data de 31 martie 2016, nu avea consemnat impozitul datorat.

Prin urmare, această societate nu a evidenţiat contabil şi nu a declarat organelor fiscale nici impozitul aferent veniturilor microîntreprinderii în valoarea de 1.293 RON, aferent perioadei ianuarie - martie 2016.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa de apel a apreciat că nedeclararea TVA-ului colectat de societate, precum şi a veniturilor şi impozitului datorat pe SC F. SRL, realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

3. SC D. SRL a fost înregistrată în scopuri de TVA, înregistrare ce a fost anulată începând cu data de 8 septembrie 2015. Societatea a mai fost înregistrată în scopuri de TVA şi în perioada 16 noiembrie 2009 - 8 septembrie 2015. Fiind analizate evidenţele contabile ale societăţii în care figurau veniturile realizate ca urmare a colaborării cu partenerii săi, a rezultat că aceasta nu a declarat în totalitate TVA colectat ca urmare a veniturilor realizate. Astfel în anul 2013 nu a declarat şi nu a înregistrat un TVA colectat în sumă de 23.453 RON, aferent lunilor martie şi aprilie 2013, iar în anul 2014 există o diferenţă de 25.631 RON între ceea ce societatea înregistrează în contabilitate ca TVA colectat şi ceea ce aceasta a declarat prin deconturile de TVA.

Deoarece societatea aplica sistemul de TVA la încasare, iar soldul neîncasat al clienţilor la data de 31 decembrie 2014 era 175.909 RON, ceea ce implica un maxim al contului de TVA neexigibil de 34.047 RON.

Dat fiind faptul că în balanţa lunii decembrie 2014 societatea prezenta un TVA exigibil în suma de 118.907 RON, rezultă că aceasta nu a operat notele contabile de transformare a TVA-ului exigibil în TVA colectat la data la care s-au încasat creanţele de la clienţi, diferenţa fiind de 84.860 RON.

În anul 2015 societatea depune până în luna septembrie 2015 inclusiv, deconturile de TVA, iar începând cu luna octombrie, dat fiind faptul că i s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, aceasta depune deconturile speciale de taxă.

Fiind analizate veniturile realizate de societate s-a constatat că acestea concordă cu veniturile înregistrate de societate în contabilitate, cu excepţia sumei de 55.752,54 RON care reprezintă TVA colectată, aferentă lunii noiembrie 2015 înregistrat ca venit, TVA colectat pe care societatea trebuia să îl înregistreze şi declare organelor fiscale în perioada ianuarie 2013 - decembrie 2015 în valoare totală de 1.124.079 RON.

În ceea ce priveşte însă diferenţele între TVA încasat şi cel înregistrat în anii 2013 şi 2014 (suma de 23.453 RON aferent lunilor martie şi aprilie 2013 şi suma de 25.631 RON aferentă anului 2015), aceştia aveau obligaţia înregistrării şi declarării tuturor operaţiunilor comerciale efectuate şi implicit a TVA-ului colectat.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat aferent anilor 2013 - 2014, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, instanţa de apel a apreciat că este o incriminare pereche a infracţiunii de la art. 9 alin. (1) lit. b) şi priveşte exclusiv evidenţa contabilă şi fiscală a cheltuielilor - contabilitatea pasivului. Contribuabilul are obligaţia să evidenţieze în contabilitatea sa, în mod corect şi complet, toate operaţiunile economico-financiare cu relevanţă contabilă şi fiscală. Îndeplinirea acestei obligaţii de manieră nereală sau fictivă constituie infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Preliminar analizării acestei infracţiuni, instanţa de apel a analizat cererea de schimbare a încadrării juridice puse în discuţie la cererea inculpaţilor B. şi A., cu privire la faptele pentru care au fost trimişi în judecată din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (raportat la activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul SC D. SRL referitor la SC H. SRL), infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (raportat la activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul SC D. SRL referitor la SC G. SRL) şi infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (referitor la neînregistrarea şi nedeclararea de SC D. SRL a sumei de 147.212 RON TVA colectată) într-o singură infracţiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cerere admisă prin încheierea din data de 20 ianuarie 2020 pronunţată în cauză.

S-a arătat că cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, în ceea ce priveşte societatea SC D. SRL pe lângă săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 147.212 RON TVA colectată) şi pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 raportat la activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul SC D. SRL referitor la SC H. SRL şi respectiv raportat la activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul SC D. SRL referitor la SC G. SRL (prin încheierea menţionată mai sus, din eroare au fost inversate lit. b) cu lit. c), eroare ce nu a mai fost îndreptată, dat fiind faptul că pe de o parte, aceasta era evidentă, iar pe de altă parte, prezintă importanţă şi produce efecte juridice infracţiunea în care s-a dispus schimbarea încadrării).

Prin Decizia nr. 25/HP/2017, ICCJ a statuat faptul că "acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care se referă la aceeaşi societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire a faptei, constituind o infracţiune unică de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale."

Contrar celor apreciate de instanţa de fond, instanţa de apel a considerat că inculpaţii au avut o rezoluţie infracţională unică în ceea ce priveşte comiterea acestor infracţiuni, dat fiind faptul că aceştia au urmărit prin mai multe acte materiale, acelaşi scop şi anume prejudicierea bugetului de stat. Atât în varianta normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), cât şi în cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), ceea ce interesează nu sunt atât operaţiunile comerciale, ci veniturile, întrucât ceea ce determină realizarea obligaţiei fiscale este obţinerea unui venit, respectiv venitul realizat care nu este înregistrat, în tot sau în parte, disimulându-se realitatea, cu consecinţa eludării obligaţiilor fiscale. În ambele variante, modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală au acelaşi scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Dat fiind faptul că aceste variante alternative au vizat aceeaşi societate, ambii inculpaţi administrând respectiva societate, precum şi intervalul apropiat în care au fost comise, Curtea a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de cei doi inculpaţi este corectă.

În ceea ce vizează acuzaţiile aduse acestora cu privire la faptele apreciate de procuror prin rechizitoriu că se circumscriu infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, acestea au vizat activitatea societăţii în ceea ce priveşte relaţia comercială cu SC H. SRL şi cu SC G. SRL Inculpaţii au recunoscut acuzaţiile aduse cu privire la faptul că operaţiunile comerciale cu cele două societăţi nu sunt reale, facturile respective fiind fictive şi nu au formulat critici cu privire la aceste acuzaţii în faţa instanţei de recurs în casaţie.

Dată fiind schimbarea încadrării juridice dispusă de instanţa de apel în data de 20 ianuarie 2020, pentru înregistrarea acestor facturi fictive de la SC H. SRL şi SC G. SRL în contabilitatea SC D. SRL, precum şi pentru neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat aferent anilor 2013 - 2014 (aşa cum s-a reţinut prin admiterea parţială a apelului declarat de parchet cu privire la achitarea dispusă pentru săvârşirea acestei infracţiuni), instanţa de apel a dispus condamnarea celor doi inculpaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte acuzaţia adusă celor doi inculpaţi, care în luna februarie 2016 au înregistrat în contabilitatea societăţii SC D. SRL două facturi contabile pentru acelaşi serviciu, respectiv Factura nr. x din 4 februarie 2016 şi Factura nr. x din 14 februarie 2016 cu aceeaşi valoare, s-a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul produs prin fapta menţionată mai sus fiind în cuantum de 10.882 RON. În legătură cu această faptă inculpaţii nu au formulat critici în faţa instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, Curtea a constatat că, în cauză, elementul material al infracţiunii de spălare de bani constă în acţiunile de creditare societăţi şi, respectiv, avansuri acordate societăţilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, în scopul ascunderii originii ilicite a acestor sume de bani.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări aparente credibile de origine licită a sumelor de bani ce au intrat în patrimoniul respectivelor societăţi, care în realitate sunt produsul infracţiunilor menţionate mai sus.

Cei doi inculpaţi au fost acuzaţi că, în perioada 2013 - 2015, folosindu-se de societăţile înfiinţate, au încercat să disimuleze, prin creditarea societăţilor şi achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile, caracterul ilicit al producerii sumelor de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţi în interes personal în formă continuată.

Astfel, s-a reţinut că aceştia ar fi "spălat" respectivele sume de bani obţinute prin creditare societăţi cu suma de 201.613 RON, prin avansuri acordate societăţilor afiliate pentru prestări servicii, suma de 456.915,41 RON.

S-a mai reţinut că cei doi inculpaţi au reîntors sumele provenind din infracţiunile de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, cu titlu de creditare firmă. În acest sens, cei doi au creditat SC D. SRL cu suma de 100.000 RON în cursul anului 2014 şi cu suma 60.613,73 RON în cursul anului 2015, iar SC C. SRL, cu suma de 41.000 RON în anul 2014, sume care, ulterior, au fost retrase şi din aceste societăţi.

Date fiind veniturile reduse ale celor doi inculpaţi (B. realizând legal în perioada 2013 - 2015, suma de 15.868 RON, iar A., suma de 30.043 RON în aceeaşi perioadă), aceştia nu au avut respectivele sume de bani, din veniturile obţinute în mod legal.

Potrivit evidenţei contabile a SC D. SRL, aceasta la data de 31 decembrie 2915, avea în contul 409 "Furnizori-debitori", suma de 456.915,41 RON plătită ca şi avansuri acordate furnizorilor, nedecontate. Aceste sume fuseseră achitate către SC E. SRL şi SC F. SRL, societăţi controlate tot de către cei doi inculpaţi.

La momentul efectuării controlului fiscal din data de 18 noiembrie 2015, ar fi trebuit să existe în casieria societăţii D. SRL suma de 361.088,15 RON, sumă ce nu a fost găsită, fiind însă depusă în data de 24 noiembrie 2015, în numerar în conturile bancare pe care societatea le deţine la R. Din această sumă precum şi din alte încasări prin bancă, se fac plăţi către SC E. SRL şi SC F. SRL, în cuantum total de 507.400,00 RON. Din acestea, nu au ca justificare prestări servicii ce sunt realizate de cele două societăţi pentru SC D. SRL, următoarele plăţi: suma de 80.000 RON din data de 24 noiembrie 2015, suma de 42.800,00 RON din data de 21 decembrie 2015 şi suma de 19.000 RON din data de 21 decembrie 2015.

În data de 24 noiembrie 2015, după virarea în conturile SC D. SRL a sumei de 361.088,15 RON, suma 80.000 RON este plătită către SC E. SRL, de unde sunt scoşi de N. cu titlu de contravaloare Contracte vânzare-cumpărare maşini de cusut 15 din 13 noiembrie 2015 şi 16 din 16 noiembrie 2015.

Din banii primiţi de la SC D. SRL, în luna noiembrie 2015 se efectuează plăţi în valoare de 120.492 RON de către SC E. SRL, către N. S-a reţinut că numai o parte din bunurile vândute s-au regăsit faptic, valoarea acestora fiind de 10.045 RON, aspect care coroborat cu probele ce au demonstrat faptul că în cursul anului 2015 în societăţile familiei Roşu nu au intrat bunuri second-hand (cu excepţia unuia sau două), rezultă că suma plătită către N. nu a avut o justificare reală, singurul scop fiind cel al scoaterii acestor sume din societăţi şi crearea unei aparenţe legale a provenienţei acestora.

Prin urmare, imediat după depunerea acestei sume, inculpaţii au creat un circuit financiar prin care s-a urmărit retragerea cât mai rapidă a sumei respective.

Niciunul dintre inculpaţi nu obţinea venituri care să justifice acumularea unor sume atât de mari, într-o perioadă scurtă de timp, astfel că, s-a apreciat de instanţa de apel, că acestea au provenit, în realitate, din activităţile ilicite de evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii.

Dat fiind faptul că raportat la veniturile legale ale celor doi inculpaţi aceştia nu aveau posibilitatea reală de a plăti aceste sume respectivelor societăţi, rezultă, în opinia Curţii, că acestea au provenit din săvârşirea celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina acestora, în special infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii. Prin urmare, cei doi inculpaţi, prin societăţile înfiinţate au încercat să disimuleze, prin creditarea acestora şi acordarea de avansuri pentru servicii ce nu au fost în mod real prestate, caracterul ilicit al "producerii" sumelor de bani obţinuţi prin infracţiunile primare (evaziune fiscală şi prin folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii în scop personal).

Împotriva Deciziei penale nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, au declarat recurs în casaţie inculpaţii B. şi A. (prin apărător ales), la data de 08 ianuarie 2021.

Prin cererile de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatului s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpaţii B. şi A. au solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. şi art. 7 din Convenţie să se dispună casarea, în parte, a hotărârii atacate şi achitarea acestora pentru infracţiunile de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii (art. 272 lit. b) din Legea nr. 31/1990), evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi spălarea banilor (art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002), precum şi înlăturarea greşitei aplicării a legii de către instanţa de apel cu privire la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni.

În temeiul art. 441 C. proc. pen., au solicitat suspendarea executării deciziei nr. 1071 din data de 30.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova până la soluţionarea cererii de recurs în casaţie.

Prin motivele formulate, inculpaţii B. şi A. au criticat, în primul rând, nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva soluţiilor de condamnare pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii.

Astfel, în ce priveşte SC E. SRL, s-a arătat că instanţa a reţinut că inculpaţii ar fi retras în numerar din conturile bancare ale SC E. SRL, în perioada ianuarie - martie 2016, suma de 330.450 RON ce nu s-a regăsit în casieria societăţii la data de 21 aprilie 2016. Cu toate acestea, SC E. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauza penală şi nu există vreo dovadă că sumele despre care se discută ar fi fost folosite, cu rea-credinţă, împotriva intereselor societăţii.

Mai mult, data folosită ca dată de referinţă pentru verificarea casieriei este ulterioară arestării celor doi inculpaţi, aşa încât este greu de înţeles care casierie a fost verificată, în prezenţa cărei persoane şi în ce modalitate.

S-a susţinut că sediul social al acestei societăţi comerciale a fost întotdeauna în Craiova, str. x, iar N. a avut calitatea de asociat şi administrator, conform documentelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

La percheziţia efectuată în acest sediu nu a fost prezent administratorul, iar celelalte persoane prezente nu au fost interogate despre casierie, bani sau alte aspecte, fapt ce reiese din procesul-verbal întocmit. În opinia inculpaţilor, chiar şi admiţând că sumele de bani nu s-ar fi regăsit în casierie, acest fapt nu poate echivala cu o prezumţie a săvârşirii unei fapte de natură penală. A considera că inculpaţii au folosit sumele în interes personal şi contrar scopului societăţii comerciale, doar pentru faptul că există dovezi în sensul unor retrageri în numerar, prin ATM sau prin bancă, fără niciun considerent privind modul în care au fost folosite sumele de bani, ar însemna ca acuzaţia în sensul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990 să se bazeze pe o simplă supoziţie.

Inculpaţii B. şi A. au apreciat că în privinţa acestei fapte lipsesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă, pornind de la verbum regens şi până la intenţia calificată (reaua-credinţă).

În acest sens, s-a arătat că societatea nu a formulat vreo pretenţie, nu a susţinut acţiunea publică, iar cei doi inculpaţi au retras sumele cu acordul asociatului şi administratorului unic, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 22 C. pen. referitoare la comsimţământul persoanei vătămate care poate fi dat în orice formă (oral, în scris, prin mijloace de comunicare la distanţă etc.), nefiind întotdeauna necesar ca exprimarea consimţământului să fie explicită, el putând fi valabil exprimat şi în mod tacit.

Referitor la societatea F. s-a susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pentru care inculpaţii au fost condamnaţi constă în aceea că ar fi retras în numerar din conturile bancare, în perioada ianuarie - martie 2016, suma de 179.040 RON ce nu s-a regăsit în casieria societăţii la data de 21 aprilie 2016.

Inculpaţii B. şi A. au arătat că instanţa de fond a reţinut că, deşi la domiciliul inculpaţilor, care era şi sediul societăţii, s-a găsit o sumă de bani aproximativ egală cu cea care trebuia să existe în casieria societăţii la data controlului fiscal, aceasta nu înseamnă că suma exista şi la data respectivului control.

Au arătat că această sumă reprezintă aproape dublul sumei ce era în casierie, însă la momentul respectiv organele de urmărire penală au sechestrat sumele fără a fi interesate dacă în acea locaţie era sediul vreunei societăţi care putea deţine sume de bani. Mai mult, în cursul anului 2018, s-a efectuat un raport de inspecţie fiscală prin care suma în discuţie a fost regularizată, aplicându-se un impozit de 5% şi considerându-se că banii în discuţie reprezintă dividende ridicate de asociaţi.

Inculpaţii B. şi A. au susţinut că şi în cazul acestei societăţi sunt valabile argumentele expuse mai sus privind lipsa elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă şi intervenţia aceleiaşi cauze justificative, respectiv consimţământul victimei.

Referitor la societatea C. SRL, s-a susţinut că, în ce priveşte retragerile din casieria acesteia, sumele au fost recalificate prin raportul de inspecţie fiscală şi fiscalizate, în sensul că s-a aplicat un impozit pe veniturile din alte surse în cuantum de 16% din totalul acestora. Nu există în legislaţia fiscală o prevedere privind faptul că, dacă odată fiscalizată o sumă, baza acesteia devine cheltuială deductibilă, dar nicio prevedere din care să rezulte că nu este deductibilă.

În această situaţie, s-a arătat că opinia specialiştilor este aceea că, prin fiscalizare, baza de calcul devine deductibilă din punct de vedere al impozitului pe profit, iar obligaţia faţă de bugetul de stat este în sarcina agentului economic şi nu în sarcina persoanei fizice, cum, de altfel, s-a şi stabilit prin raportul de inspecţie fiscală.

Aspectele invocate mai sus privind cauza justificativă prevăzută de art. 22 C. pen. sunt valabile şi în cazul acestei societăţi, unde asociaţi au fost B. şi mama acesteia, P.

Referitor la societatea D., s-a susţinut că infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii reţinută în legătură cu această societate are ca obiect fie sumele retrase pentru plata furnizorilor fictivi, fie pe cele cu care au fost finanţate societăţi afiliate.

Sub un prim aspect, s-a menţionat că plăţile realizate către H. şi G. în baza unor facturi fictive nu pot face, în acelaşi timp, obiectul infracţiunii de evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) şi al infracţiunii de abuz de bunuri sociale.

Sub un al doilea aspect, faptele pentru care inculpaţii au fost condamnaţi intră sub incidenţa art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care exclude operaţiunile de trezorerie între societăţile afiliate din categoria celor pentru care se aplică dispoziţiile legii penale.

Mai mult, nici în acest caz nu există o plângere, există un raport de inspecţie fiscală şi o decizie de impunere, iar autoritatea fiscală a supus plăţii taxelor sumele retrase, operând o recalificare a acestora şi fiscalizarea, la fel ca şi în cazul C. SRL

Deopotrivă, aspectele invocate mai sus privind cauza justificativă prevăzută de art. 22 C. pen. sunt valabile şi în cazul acestei societăţi, în care asociaţi au fost B. şi mama acesteia, P.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, au fost aduse critici de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva soluţiilor de condamnare, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la societatea E. SRL, soluţia de condamnare vizează fapta inculpaţilor de a nu fi evidenţiat contabil şi de a nu fi declarat TVA datorată bugetului de stat în valoare de 16.793 RON, aferent perioadei ianuarie 2016 - martie 2016.

S-a apreciat că această faptă nu este prevăzută de legea penală deoarece taxa pe valoare adăugată nu este nici cheltuială şi nici operaţiune, nu echivalează cu o tranzacţie, ci reprezintă o taxă ce se ajustează permanent, potrivit regulilor din Codul fiscal, în sensul că atunci când marfa este vândută, iar preţul e stabilit cu TVA, aceasta se încasează (colectează) de vânzător, cu obligaţia virării la bugetul de stat în termenii şi condiţiile prevăzute de Codul fiscal, iar atunci când se plăteşte ca parte din preţ de către cumpărător, se deduce, ajustându-se, astfel, taxa încasată din vânzări cu taxa plătită pentru aprovizionări (cu condiţia ca aprovizionările să fi fost folosite la obţinerea de venituri).

Mai mult decât atât, s-a arătat că inculpaţii au fost arestaţi înainte de expirarea perioadei la care trebuiau depuse deconturile (25 aprilie 2016) aşa încât nici nu aveau posibilitatea să le depună.

Considerentele instanţei de apel nu relevă faptul că nu s-au înregistrat operaţiuni, venituri, ci că, după anularea codului de TVA, în ianuarie 2016, societatea nu a mai emis facturi cu TVA, nu a mai colectat şi nu a mai dedus ca efect al anularii, iar în acest context, lipseşte atât latură obiectivă, cât şi cea subiectivă, neexistând niciun fel probe privind intenţia sau subzistenţa unor obligaţii fiscale, în condiţiile în care astfel de situaţii se regularizează în cursul perioadei fiscale de referinţă.

Legea penală pedepseşte omisiunea înregistrării veniturilor şi nu neregularităţile din cadrul unui raport juridic fiscal. De altfel, chestiunea deducerii/colectării TVA în cazul anulării codului de TVA a fost, chiar şi din punct de vedere fiscal, soluţionată în sens contrar celor reţinute în cuprinsul deciziei recurate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care a statuat, în cauza Paper Consult împotriva Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud, cauza C-101/16, următoarele:

"Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i-a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat preţul şi taxa pe valoarea adăugată a fost declarat inactiv de administraţia fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivităţii fiind publică şi accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic şi definitiv, nepermiţând să se facă dovada absenţei unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale."

Cu privire la această faptă, prin hotărârea instanţei de apel s-a reţinut exact ceea ce s-a reţinut şi în rechizitoriu, în ciuda unei lipse complete a suprapunerii între ceea ce se descrie şi modelul legal de incriminare.

Conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în faza de apel, societatea a înregistrat şi declarat operaţiunile desfăşurate, iar faptul că la E. SRL a fost anulat codul de TVA în februarie 2016, cu consecinţa reglării ulterioare a situaţiei TVA (în sensul declarării TVA pe formularul 311 în loc de 300 folosit anterior anulării codului de TVA) nu echivalează cu săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală.

În al doilea rând, în ce priveşte societatea F. SRL, situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel este similară celei vizând societatea E. SRL şi constă în aceea că inculpaţii nu au evidenţiat contabil şi nu au declarat un TVA datorat bugetului de stat în sumă de 25.865 RON, în perioada ianuarie - martie 2016, considerându-se că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Şi în acest caz, s-a arătat că sunt valabile toate argumentele expuse anterior, cu precizarea că acuzaţia în materie de TVA se întemeiază pe faptul că societatea trebuia, în opinia instanţei, să se înregistreze ca plătitor de TVA prin includerea şi a unor facturi de avansuri, chiar neîncasate, situaţie în care trebuia să colecteze TVA.

Modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu se referă la obligaţii declarative în materie de TVA, ci la venituri sau operaţiuni comerciale, astfel că şi pentru această firmă motivarea cuprinsă în hotărârea atacată este străină dispoziţiei legale în temeiul căreia s-a dispus şi menţinut condamnarea.

Instanţa de apel a administrat proba cu expertiză fiscală pentru verificarea existenţei situaţiilor expuse în acuzare, respectiv dacă în privinţa celor două societăţi comerciale au existat operaţiuni sau venituri nedeclarate la autorităţile fiscale.

Conform concluziilor raportului întocmit, şi această societate a înregistrat şi declarat operaţiunile desfăşurate, nefiind infracţiune de evaziune fiscală declararea TVA-ului cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Toate aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte fapta pentru care inculpaţii au fost condamnaţi în legătură cu societatea D. SRL.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, au fost aduse critici de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva soluţiilor de condamnare pentru această faptă, întrucât instanţa de apel nu a individualizat, în concret, actele materiale despre care afirmă că ar face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care inculpaţii au fost condamnaţi. Mai mult, instanţa de apel precizează, pe de-o parte, că bunurile supuse "spălării" provin din infracţiunile de evaziune fiscală (fără a preciza care) şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, pentru ca ulterior, în motivarea existenţei legăturii de cauzalitate şi a formei de vinovăţie cerute de lege, să precizeze expres că sumele de bani provin doar din infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii.

În final, nu se înţelege care sunt, în concret, infracţiunile din care provin bunurile pe care inculpaţii le-ar fi supus spălării, aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nicio corespondenţă între sumele indicate cu titlu de creditare şi avans către societăţi şi sumele despre care se reţine că au fost retrase din conturile societăţilor sau cele care au fost rezultat al infracţiunilor de evaziune fiscală.

Infracţiunea de spălare de bani este o infracţiune ce subzistă doar în cazul săvârşirii unei infracţiuni predicat din care provin bunurile care se schimbă sau se transferă. Legătura dintre infracţiunea predicat şi cea de spălare de bani este dublă şi se concretizează atât la nivel obiectiv, ca cerinţă ataşată obiectului material (bunuri cu origine ilicită), cât şi la nivel subiectiv (inculpatul să aibă cunoştinţă că aceste bunuri provin din infracţiuni şi să urmărească ascunderea sau disimularea originii acestora).

Existenţa juridică a infracţiunii de spălare de bani se bazează pe caracterizarea infracţiunii principale/predicat ca fiind de rezultat, adică să producă bunuri care să facă obiectul unei operaţiuni de schimbare sau de transfer.

Astfel, s-a arătat că argumentele redate anterior privind inexistenţa infracţiunilor se constituie, în egală măsură, în argumente privind lipsa de corespondenţă între faptele ce sunt imputate şi modelul legal de incriminare din cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Totodată, s-a precizat că infracţiunile de evaziune fiscală pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005) nu au "produs" efectiv sume de bani care să poată fi însuşite, ci doar a diminuat baza impozabilă, determinând astfel reducerea sumelor datorate statului cu titlu de impozit pe profit şi TVA. Practic, sumele de bani pe care contribuabilul ar fi trebuit să le vireze către bugetul de stat au fost dintotdeauna, licit, în patrimoniul său, iar deţinerea în continuare a acestora, fără să fie făcute plăţile către bugetul de stat, nu se circumscrie conceptului de produs al unei infracţiuni.

Pornind de la premisa că sumele de bani ar fi provenit din infracţiunile deduse judecăţii, creditarea societăţilor D. SRL şi C. SRL ori acordarea de avansuri furnizorilor E. SRL şi F. SRL nu reprezintă fapte de spălare a banilor.

Varianta alternativă a elementului material reţinută de către instanţa de judecată este cea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 - schimbul sau transferul de bunuri. "Schimbul" presupune, în realitate, conversia/transformarea banilor sau bunurilor rezultate din săvârşirea de infracţiuni (de exemplu, schimbarea unor sume de bani din RON în valută sau modificarea exterioară a unui bun). Prin urmare, nu se poate reţine schimbul, ca modalitate de săvârşire a faptei.

În ce priveşte "transferul", ca variantă a verbum regens, exemplele din jurisprudenţă se referă îndeosebi la operaţiuni bancare de transfer între conturi, interne sau externe, şi mai puţin la transferul de proprietate, acesta din urmă fiind calificat ca spălare de bani atunci când are caracter fictiv.

În acest context, s-a apreciat că simpla creditare a societăţilor ori acordare a unor avansuri furnizorilor nu se circumscrie acestor etape, care nu numai că nu au fost parcurse de către inculpaţi, dar nici instanţa de judecată nu realizează o descriere din care să rezulte contrariul.

O parte dintre acţiunile ce ar descrie elementul material al laturii obiective, respectiv acordarea de avansuri pentru prestarea unor servicii, nu reprezintă fapte realizate de către inculpaţi, întrucât avansurile au fost acordate de către societatea comercială D. SRL, astfel cum se reţine în hotărârea instanţei de apel.

Prin urmare, nu poate constitui infracţiunea de spălare a banilor realizată de către o persoană fizică plata unor avansuri reprezentând contravaloarea unor servicii realizate de către o persoană juridică în favoarea unei alte persoane juridice.

În ce priveşte sumele cu care ar fi fost creditate societăţile de către cei doi inculpaţi, această activitate este descrisă în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii se face în interes propriu sau în interesul unei alte persoane, fizice sau juridice. În acest context şi în măsura în care s-a reţinut că a fost săvârşită infracţiunea de abuz de bunuri sociale, faptul că sumele de bani ar fi fost utilizate în folosul unor societăţi comerciale (prin creditări) nu poate să reprezinte o a doua acuzaţie cu privire la aceeaşi conduită pedepsită deja în temeiul dispoziţiei incriminatoare cuprinse în art. 272 din Legea nr. 31/1990.

Nu în ultimul rând, cu privire la latura subiectivă a infracţiunii, s-a apreciat că nu există şi nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele vinovăţiei, instanţa de apel apreciind că există intenţie, ca şi când ar fi un automatism alăturarea acestei fapte penale oricărei infracţiuni de rezultat.

Prin aceleaşi motive de recurs în casaţie, inculpaţii B. şi A. au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, au susţinut că instanţa de apel a stabilit în mod nelegal sporul de 1/3 din restul pedepselor aplicate.

Astfel, inculpaţii B. şi A. au solicitat să se înlăture greşita aplicare a legii de către instanţa de apel şi să se constate că, urmare a aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate inculpaţilor este de 3 ani şi 3 luni închisoare, spor care, adăugat pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, determină o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 3 luni închisoare, iar nu de 6 ani şi 9 luni închisoare, aşa cum, în mod greşit, a stabilit instanţa de apel.

Prin încheierea din data de 12 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei penale atacate formulată de recurenţii inculpaţi.

S-a acordat termen la data de 23 aprilie 2021, cu citarea recurenţilor inculpaţi şi a intimatei parte civilă, precum şi cu asigurarea apărării recurenţilor inculpaţi (apărător ales şi din oficiu).

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurenţii inculpaţi în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

Din examinarea cererilor de recurs în casaţie a rezultat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele inculpaţilor care au exercitat recursul în casaţie, semnătura apărătorilor aleşi ai titularilor cererilor, precum şi titularii cererii, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererile şi motivarea acestora.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazului de recurs în casaţie invocat - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a constatat că, formal, criticile invocate de recurenţii inculpaţi A. şi B., prin cererile de recurs în casaţie, se circumscriu, doar în parte, în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, din modul în care recurenţii inculpaţi A. şi B. au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate, s-a apreciat că se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, recursurile în casaţie fiind admisibile în principiu numai sub acest aspect.

Judecătorul de filtru a reţinut că analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

S-a mai reţinut că analiza pe care Înalta Curte o poate face în calea extraordinară a recursului în casaţie este cantonată exclusiv în drept. Statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora nu pot face obiectul cenzurii, controlul fiind strict limitat la corespondenţa dintre starea de fapt stabilită şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă numai sub aspectul laturii obiective, aspectele ţinând de latura subiectivă neputând fi cenzurate din perspectiva noţiunii de "faptă ce nu e prevăzută de legea penală".

Referitor la criticile aduse de recurenţii inculpaţi A. şi B. care vizează elemente circumscrise laturii subiective a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, Înalta Curte a constatat că acestea antamează chestiuni privind interpretarea probatoriului astfel cum rezultă din motivarea cererilor de recurs în casaţie ("nu există niciun fel de probe privind intenţia", "nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele vinovăţiei") aspecte, care ţin de temeinicia hotărârii atacate şi care nu pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Totodată, s-a constatat că motivele expuse de către recurenţii inculpaţi A. şi B. se circumscriu în conţinut, în mod formal, şi cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpaţii A. şi B., s-a constatat că este neîntemeiată având în vedere că aceştia nu au invocat niciun motiv în susţinerea cererii. Deopotrivă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a notat că, raportat la datele particulare ale cauzei, în contextul admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, nu sunt identificate elemente care să releve necesitatea dispunerii unei astfel de măsuri excepţionale.

Analizând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt întemeiate, în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, notează că potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, instanţa supremă verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se cenzurează exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, precum şi stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele limitativ prevăzute de lege, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a reglementat expres, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-o cale de atac ordinară.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi efectul devolutiv al recursului în casaţie, instanţa urmând a examina cauza numai în limitele motivelor de casare (prevăzute expres de lege) invocate în cererea de recurs în casaţie.

Nu în ultimul rând, principiul non reformatio in pejus este incident şi în cazul recursului în casaţie, instanţa, care soluţionează cauza, neputând crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat calea de atac.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Examinând în aceste coordonate teoretice motivele de recurs în casaţie invocate de inculpaţii A. şi B. precum şi în limitele fixate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile recurenţilor inculpaţi privind soluţiile de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005 sunt întemeiate.

Astfel, referitor la SC E. SRL, instanţa de apel, similar instanţei de fond, a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În esenţă, s-a reţinut că societatea nu a evidenţiat contabil un TVA datorat bugetului de stat în cuantum de 16.793 RON şi nu a declarat suma de 33.357 RON, respectiv nu a evidenţiat contabil şi nu a declarat organelor fiscale nici impozitul aferent veniturilor microîntreprinderii care pentru perioada ianuarie - martie 2016 care se ridica la valoarea de 3.704 RON.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că inculpaţii au omis evidenţierea atât în contabilitatea societăţii, cât şi în declaraţiile fiscale ce trebuiau depuse la organele fiscale veniturilor realizate, nefiind declarat integral nici TVA-ul, nici impozitul aferent veniturilor acestei societăţi în perioada analizată.

În ceea ce priveşte societatea SC F. SRL, instanţa de apel a reţinut, pentru considerente similare prezentate cu ocazia analizării activităţilor desfăşurate pe SC E. SRL, că nedeclararea TVA-ului colectat de societate, precum şi a veniturilor şi impozitului datorat pe SC F. SRL, realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a arătat, în esenţă, că societatea a depăşit plafonul de TVA în cursul anului 2015, aşa încât veniturile realizate în perioada ianuarie - martie 2016 erau purtătoare de TVA, societatea fiind obligată la plata taxei. Astfel, societatea datora bugetului de stat, TVA colectat în valoare de 25.865 RON, calculat prin aplicarea cotei de 20% asupra bazei impozabile. Totodată, nu a fost evidenţiat contabil şi nu a fost declarat organelor fiscale nici impozitul aferent veniturilor microîntreprinderii în valoarea de 1.293 RON, aferent perioadei ianuarie - martie 2016.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Cu titlu prealabil, se constată că modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu se referă la obligaţii declarative în materie fiscală. Prin urmare, aprecierile instanţei de apel referitoare la omisiunea declarării la organele fiscale a TVA-ului şi a impozitului datorat de cele două societăţi comerciale nu intră în sfera ilicitului penal.

De asemenea, nici omisiunea evidenţierii contabile a TVA datorată bugetului de stat sau a impozitului datorat de cele două societăţi comerciale nu întruneşte cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat bugetului statului şi care este colectat conform prevederilor Codul fiscal. Aceasta nu poate fi circumscrisă noţiunii de "venituri" folosită de legiuitor în prevederile legale mai sus menţionate.

Aşadar, în mod eronat instanţa de apel a considerat că omisiunea înregistrării separate a taxei pe valoare adăugată constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu nesocotirea textului incriminator care face referire expresă la omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor realizate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile în casaţie sunt fondate pe aceste aspecte, inculpaţii A. şi B. fiind condamnaţi pentru fapte neprevăzute de legea penală în privinţa SC E. SRL şi SC F. SRL, urmând a se dispune achitarea pentru cele două infracţiuni de evaziune fiscală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturată obligarea inculpaţilor B. şi A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata despăgubirilor civile către partea civilă. În aceeaşi măsură, se impune şi înlăturarea obligării inculpaţilor, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. SRL, acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova referitoare la plata sumelor de bani, urmând a fi lăsată nesoluţionată, conform art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

Totodată, se impune a fi înlăturată şi obligarea părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC F. SRL de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), aferente sumei achitate de 77.300 RON, pentru perioada 28 noiembrie 2015 - 30 decembrie 2016, urmând a se face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

Şi în ceea ce priveşte societatea D. SRL, se constată că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut că neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat aferent anilor 2013 - 2014, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Aşa cum s-a arătat anterior, şi în acest caz, omisiunea înregistrării separate a taxei pe valoare adăugată şi a declarării acesteia organelor fiscale nu poate fi circumscrisă ilicitului penal.

Această constatare nu poate conduce, însă, la o soluţie de achitare a inculpaţilor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât activitatea reţinută în sarcina acestora sub acest aspect intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, pentru care instanţa de apel a dispus condamnarea inculpaţilor la o singură pedeapsă.

Deopotrivă, în cauză nu se poate pronunţa o soluţie de achitare şi în condiţiile în care acţiunile privind înregistrarea de facturi fictive de la SC H. SRL şi SC G. SRL în contabilitatea SC D. SRL vizează fapte prevăzute de legea penală şi incriminate în infracţiunea de evaziune fiscală - care nici nu au fost contestate de recurenţii inculpaţi în prezenta cale de atac.

Se constată că pentru acuzaţiile aduse inculpaţilor B. şi A. pentru neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat aferent anilor 2013 - 2014 (circumscrisă de instanţa de apel variantei normative de la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi pentru acuzaţiile aduse aceloraşi inculpaţi pentru înregistrarea de facturi fictive de la SC H. SRL şi SC G. SRL în contabilitatea SC D. SRL (circumscrise variantei normative de la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) - dată fiind schimbarea încadrării juridice dispuse prin încheierea din data de 20 ianuarie 2020 - instanţa de apel a dispus condamnarea celor doi inculpaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, reţinând ambele modalităţi normative, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

Or, constatarea lipsei de relevanţă penală a activităţii infracţionale - constând în neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA, respectiv doar din perspectiva actelor materiale circumscrise modalităţii normative prevăzute la lit. b) a art. 9 din Legea nr. 241/2005 - impune înlăturarea acestei modalităţi normative din infracţiunea de evaziune fiscală unică prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost dispusă prin încheierea de schimbare a încadrării juridice din data de 20 ianuarie 2020. Este de remarcat faptul că cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni distincte, în raport de fiecare dintre modalităţile normative de la lit. b) şi respectiv, de la lit. c) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Prin urmare, constatarea lipsei caracterul penal al activităţii circumscrisă uneia din modalităţile normative, în speţă cea de la lit. b) a art. 9 impune casarea, în parte, numai sub acest aspect, a încheierii de schimbare de încadrare juridică pronunţată de instanţa de apel la data de 20 ianuarie 2020. Casarea în totalitate a încheierii antemenţionate, ceea ce ar presupune revenirea de la o infracţiune unică la un concurs constituit din trei infracţiuni, nu este posibilă în actualul cadru procesual generat numai de calea de atac a inculpaţilor şi care impune respectarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac reglementat, cu caracter obligatoriu, în art. 444 din C. proc. pen.

De asemenea, constatările instanţei de recurs expuse anterior urmează a avea relevanţă şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei. Astfel, constatând că neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat aferent anilor 2013 - 2014 nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, acţiunea civilă pe acest aspect nu poate fi exercitată în cadrul procesului penal, motiv pentru care inculpaţii nu pot fi obligaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL la plata acestei sume de bani menţionată anterior, nefiind prejudiciu cu caracter penal.

Înalta Curte nu poate primi solicitarea apărării de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se proceda la o eventuală individualizare judiciară raportat la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care această infracţiune nu a făcut obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac, în lipsa unor motive ale recurenţilor vizând condamnarea pentru această infracţiune. Or, potrivit art. 449 alin. (1) din C. proc. pen., în caz de admitere a recursului în casaţie, hotărârea atacată se casează în limitele prevăzute, printre altele, de art. 442 alin. (2), conform căruia instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casaţie. Prin urmare, infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, nefiind motiv de critică în cadrul recursului în casaţie, nu poate constitui motiv pentru casarea deciziei penale şi, implicit, nici pentru trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi reevaluată, în vreun fel, de către instanţa de apel.

Referitor la criticile recurenţilor inculpaţi privind condamnarea pentru infracţiunea de spălare de bani, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le apreciază, de asemenea, ca fiind întemeiate.

În raport de situaţia de fapt reţinută în decizia penală atacată, instanţa de recurs în casaţie apreciază că nu există o corespondenţă deplină între faptele imputate inculpaţilor şi modelul legal de incriminare.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani în varianta normativă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constă fie în schimbarea de bunuri, fie în transferul de bunuri, cerinţa esenţială ataşată laturii obiective constând în ascunderea, respectiv în disimularea originii ilicite a bunurilor.

Prin acţiunea de schimbare se înţelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea unei infracţiuni cu un altul de provenienţă licită. Transferul constă în operaţiunea de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârşirea de infracţiuni de către o altă persoană.

De asemenea, se impune a se menţiona şi faptul că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani presupune ca bunurile prezumtiv provenite din activităţi ce se circumscriu ilicitului penal să fie supuse unor "procedee de spălare" (albire) la finalul cărora acestea să fie reintroduse în circuitul civil ca bunuri de provenienţa licită. Cu alte cuvinte, o condiţie esenţială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor o reprezintă existenţa unor bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni, în lipsa cărora nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

De altfel, infracţiunea de spălare a banilor are un caracter subsecvent, respectiv corelativ derivat, ceea ce presupune preexistenţa infracţiunii predicat din care au fost extrase presupusele sume de bani ilicite. Aşadar, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani este condiţionată de săvârşirea unei alte infracţiuni, care să genereze, în mod ilicit, bunuri care vor fi supuse procesului de "spălare", ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora, prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Deopotrivă, în cazul variantei normative a infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege, ceea ce presupune identificarea circuitului banilor murdari.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că elementul material al infracţiunii de spălare de bani a constat în acţiunile de creditare societăţi şi, respectiv, avansuri acordate societăţilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, în scopul ascunderii originii ilicite a acestor sume de bani.

S-a apreciat, raportat la veniturile legale ale celor doi inculpaţi, că aceştia nu aveau posibilitatea reală de a plăti aceste sume respectivelor societăţi, aşa încât rezultă că acestea au provenit din săvârşirea celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina acestora, în special infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii. Prin urmare, cei doi inculpaţi, prin societăţile înfiinţate au încercat să disimuleze, prin creditarea acestora şi acordarea de avansuri pentru servicii ce nu au fost în mod real prestate, caracterul ilicit al "producerii" sumelor de bani obţinuţi prin infracţiunile primare (evaziune fiscală şi prin folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii în scop personal).

De asemenea, s-a mai accentuat ideea exprimată anterior că, dat fiind că niciunul dintre inculpaţi nu obţinea venituri care să justifice acumularea unor sume mari de bani, într-o perioadă scurtă de timp, rezultă, în opinia curţii, că acestea au provenit, în realitate, din activităţile ilicite de evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în cauză, în raport de situaţia de fapt reţinută în decizia penală recurată, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege în privinţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani în varianta normativă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 întrucât acţiunile inculpaţilor de creditare a societăţilor D. SRL şi C. SRL, respectiv acordarea de avansuri societăţilor E. SRL şi F. SRL de către SC D. SRL nu pot fi subsumate noţiunilor de schimbare sau transfer de bunuri.

De asemenea, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de incriminare nici în privinţa cerinţei esenţiale ataşate laturii obiective a infracţiunii, operaţiunile contabile menţionate anterior, respectiv creditare societăţi sau acordarea de avansuri furnizorilor pentru prestări de servicii, precum şi retragerea ulterioară a sumelor de bani din conturile societăţilor neputând echivala cu acţiuni de ascundere sau disimulare a originii ilicite a bunurilor.

Astfel, se constată că instanţa de apel nu a indicat în concret infracţiunea/infracţiunile predicat care a/au generat în mod ilicit bunurile pretins supuse operaţiunii de "spălare" şi nu a prezentat, în considerentele hotărârii, circuitul banilor "murdari".

În acest sens, consideraţiile instanţei de apel conţin nu doar referiri cu titlu general privind provenienţa sumelor de bani, ci şi contradictorii, curtea folosind sintagme diferite - "din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii" sau - "din săvârşirea celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina acestora, în special infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii".

Or, referirile cu caracter general, fără indicarea în concret a infracţiunii predicat şi lipsa descrierii în decizia atacată a circuitului sumelor de bani nu pot fi complinite de instanţa de recurs în casaţie întrucât presupune analiza situaţiei de fapt şi interpretarea materialului probator, aspecte care nu pot fi cenzurate în actualul cadru procesual care are ca obiect o cale extraordinară de atac în care se verifică exclusiv, conform art. 447 teza finală din C. proc. pen., legalitatea hotărârii atacate.

În acest context, simplele operaţiuni de creditare a unor societăţi ori acordarea de avansuri unor furnizori nu se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin urmare, recursurile în casaţie sunt fondate şi pe aceste aspecte, inculpaţii A. şi B. fiind condamnaţi pentru fapte neprevăzute de legea penală, urmând a se dispune achitarea acestora pentru infracţiunea de spălare a banilor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile privind greşita condamnare a aceloraşi inculpaţi pentru infracţiunile prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le apreciază ca nefondate.

Potrivit art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1009, este incriminată fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghetori al directoratului sau reprezentantului legal al societăţii care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Motivele recurenţilor inculpaţi au vizat, în esenţă, lipsa condiţiilor prevăzute de lege din perspectiva verbum regens.

În acord cu instanţa de apel, se constată că, în cauză, sunt întrunite cerinţele de tipicitate obiectivă, activităţile derulate de inculpaţi pe acest aspect fiind circumscrise elementului material al laturii obiective a infracţiunii de folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii.

În considerentele deciziei penale atacate, s-a reţinut, în esenţă, că cei doi inculpaţi au folosit banii societăţilor E. SRL, F. SRL, C. SRL şi D. SRL pentru folosul propriu şi nu în interesul societăţilor din conturile cărora au fost retrase, în numerar, importante sume de bani, fără o justificare reală. Sumele retrase cu titlu de "diverse plăţi" nu s-au regăsit ca şi plăţi efectiv făcute de societăţi. Deşi au fost retrase din conturile societăţilor sume mari de bani cu titlul de "plăţi salarii" în realitate sumele plătite cu această destinaţie au fost reduse. Totodată, deşi au fost retrase sume cu titlu de "avansuri spre decontare", aceste pretinse avansuri nu au fost decontate sau au fost folosite pentru plata unor facturi fictive.

Or, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză pe baza interpretării de către instanţa de apel a materialului probator, elemente care nu pot fi cenzurate în prezentul cadru procesual, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. sunt prevăzute de legea penală, motivele în sens contrar ale acestora fiind nefondate.

Nici motivele recurenţilor inculpaţi referitoare la incidenţa cauzei justificative prevăzute de art. 22 din C. pen. nu pot fi primite întrucât nu pot fi valorificate în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Aceste ipoteze au fost subsumate, în mod expres de către legiuitor, dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv există o cauză justificativă (...) şi nu celor incidente cazului de recurs în casaţie invocat de către recurenţi, circumscris prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

De altfel, cenzurarea acestor critici presupune analiza materialului probator administrat în cauză. Or, analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reaminteşte că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, iar controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate decât cele limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cu atât mai puţin celor de netemeinicie.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate şi exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în raport de soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, analiza acestui motiv nu se mai impune.

Faţă de cele arătate, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a), alin. (2) teza I şi alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., va casa, în parte, Decizia penală nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Încheierea penală din data de 20 ianuarie 2020 a aceleiaşi instanţe (numai sub aspectul modalităţii alternative a faptei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005), precum şi sentinţa penală nr. 278 din 3 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, şi rejudecând:

Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor A. şi B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC E. SRL).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC F. SRL).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi B., astfel cum au fost menţinute, respectiv aplicate prin decizia instanţei de apel, de:

- 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC E. SRL);

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC F. SRL);

- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC C. SRL);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC D. SRL);

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC D. SRL),

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., urmând ca fiecare dintre aceştia să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., va aplica inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Pe latură civilă:

- va înlătura obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a sumei de 16.793 RON, cu titlu de daune materiale (TVA datorat), precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă referitoare la plata sumei de bani anterior menţionată.

- va înlătura obligarea inculpaţilor, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. SRL, la plata către aceeaşi parte civilă a sumei de 25.865 RON (TVA datorat), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă referitoare la plata sumei de bani anterior menţionată.

- va înlătura majorarea dispusă de instanţa de apel cu privire la suma stabilită ca prejudiciu în dauna aceleiaşi părţi civile de la 330.365 RON la 379.431 RON. Va menţine obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL, la plata către aceeaşi parte civilă a sumei de 330.365 RON (TVA + impozit pe profit), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 330.365 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal. În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat de SC D. SRL aferent anilor 2013 - 2014.

Totodată, va înlătura obligarea părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC F. SRL de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), aferente sumei achitate de 77.300 RON, pentru perioada 28 noiembrie 2015 - 30 decembrie 2016 şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă în ceea ce le priveşte pe acestea.

Va menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii.

De asemenea, va anula Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 312/2020, respectiv nr. 313/2020, emise la data de 30 septembrie 2020 de Tribunalul Dolj, pe numele celor doi inculpaţi şi va dispune emiterea unor noi mandate de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor în casaţie declarate în cauză vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din acelaşi cod, onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, Decizia penală nr. 1071 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, încheierea penală din data de 20 ianuarie 2020 a aceleiaşi instanţe (numai sub aspectul modalităţii alternative a faptei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005), precum şi Sentinţa penală nr. 278 din 3 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, şi rejudecând:

Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor A. şi B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC E. SRL).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC F. SRL).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi B. de:

- 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC E. SRL);

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC F. SRL);

- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC C. SRL);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC D. SRL);

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC D. SRL),

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., urmând ca fiecare dintre aceştia să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Înlătură obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în numele Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a sumei de 16.793 RON, cu titlu de daune materiale (TVA datorat), precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă referitoare la plata sumei de bani anterior menţionată.

Înlătură obligarea inculpaţilor, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. SRL, la plata către aceeaşi parte civilă a sumei de 25.865 RON (TVA datorat), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă referitoare la plata sumei de bani anterior menţionată.

Înlătură majorarea dispusă de instanţa de apel cu privire la suma stabilită ca prejudiciu în dauna aceleiaşi părţi civile de la 330.365 RON la 379.431 RON. Menţine obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL, la plata către aceeaşi parte civilă a sumei de 330.365 RON (TVA + impozit pe profit), cu titlu de daune materiale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 330.365 RON, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la neînregistrarea şi nedeclararea sumei de 49.066 RON, reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat de SC D. SRL aferent anilor 2013 - 2014.

Înlătură obligarea părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC F. SRL de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), aferente sumei achitate de 77.300 RON, pentru perioada 28 noiembrie 2015 - 30 decembrie 2016 şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă în ceea ce le priveşte pe acestea.

Menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii.

Anulează Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 312/2020, respectiv nr. 313/2020, emise de Tribunalul Dolj, la data de 30 septembrie 2020 şi dispune emiterea unor noi mandate de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor în casaţie declarate în cauză rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2021.

Procesat de GGC - LM