Cassation dismissed: Special confiscation as safety measure and jurisdictional scope of non-specialized panel in corruption cases

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 630 din 22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. x din 2015, în baza art. 386 C. proc. pen., au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpatul A., prin apărători, ca nefondate.

1. În baza art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale - de la punctul VI 1 din rechizitoriu), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsa accesorie pe durata executării pedepsei principale.

2. În baza art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale - de la VI 2 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

3. În baza art. 47 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (fapta de la VI 3 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de spălarea banilor în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

4. În baza art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta de la VI 4 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

5. În baza art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta de la VI 5 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

6. În baza art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 345 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale - de la VI 6 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

7. În baza art. 47 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la VI 7 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de spălarea banilor, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

8. În baza art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (de la punctul VI 8 din rechizitoriu), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 4 ani şi 4 luni - respectiv 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 13 ani, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului A., perioada reţinerii din 4 - 5 februarie 2015, a arestării preventive de la 5 februarie 2015 - 5 mai 2015 şi a arestului la domiciliu de la 6 mai 2015 la 28 iunie 2015, inclusiv.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 9/P/2015 din 19 februarie 2015, până la concurenţa sumei de 2.057.844,97 RON şi 25.000 euro, asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpatului A., după cum urmează:

- teren în suprafaţă de 3.549 de metri pătraţi în acte (3.642 mp conform măsurătorilor cadastrale), situat în intravilanul oraşului Negru Vodă, judeţul Constanţa, strada x nr. 10, lot x, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Negru Vodă, achiziţionat la data de 25 martie 2005, cu preţul de 50.000 RON, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 martie 2005 la BNP B.;

- cota indiviză de 4%, de 24,1536 mp, din imobilul-teren, în suprafaţă de 605 mp, conform actelor de proprietate (604 mp conform măsurătorilor cadastrale), situat în Municipiul Bucureşti, Şoseaua Gheorghe Ionescu Şişeşti (fostă Străuleşti) nr. 121B, parcela x, având numărul cadastral x (numărul cadastral vechi x), înscris în cartea funciară a O.C.P.I. Bucureşti, cu numărul x, cu preţul de 2.763 euro (pentru cota indiviză de 4,16%, de 25,12 mp), achiziţionat la data de 11 iunie 2009 prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 iunie 2009, la BNP C., din care a înstrăinat 0,16%, respectiv, 0,9664 mp, pentru suma de 100 euro/mp, la data de 16 iunie 2010, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 iunie 2010 la BNP C., rămas în deplină proprietate a inculpatului A. prin Contractul de partaj voluntar de bunuri comune autentificat sub nr. x din 10 august 2012 la BNP D.;

- cota indiviză de 4%, de 35,6728 mp, din imobilul-teren în suprafaţă de 893 mp conform actelor de proprietate (892 mp conform măsurătorilor cadastrale) situat în Municipiul Bucureşti, Şoseaua x, având numărul cadastral x (numărul cadastral vechi x), înscris în cartea funciară a O.C.P.I. Bucureşti, cu numărul x (nr. vechi x), achiziţionat cu preţul de 4.081 euro (pentru cota indiviză de 4,16%, de 37,10 mp), la data de 11 iunie 2009, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 iunie 2009 la BNP C., din care a înstrăinat 0,16 %, respectiv, 1,4272 mp, pentru suma de 100 euro/mp, la data de 16 iunie 2010, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 iunie 2010 la BNP C., rămas în deplină proprietate a inculpatului A., prin Contractul de partaj voluntar de bunuri comune autentificat sub nr. x din 10 august 2012 la BNP D.;

- teren arabil format din 12.000 de metri, situat în extravilanul Oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, structurat astfel: teren arabil în suprafaţă de 2.000 mp, din parcela A/252/9, sola 48, lot x, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, teren arabil în suprafaţă de 5.000 mp, din parcela A/252/9, sola 48, lot x, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, teren arabil în suprafaţă de 5.000 mp, din parcela A/252/9, sola 48, lot x, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, achiziţionat la data de 25 octombrie 2013, cu preţul de 49.000 RON, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 octombrie 2013 la B.N.P.A. E. şi F.;

- teren arabil situat în extravilanul Oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, respectiv: teren arabil în suprafaţă de 30.000 mp, în parcela A356/16, sola 69, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu şi teren arabil în suprafaţă de 12.000 mp, din parcela A249/16, sola 47, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu achiziţionat la data de 23 noiembrie 2011 cu preţul de 168.000 RON, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 noiembrie 2011 la BNPA E. şi F.;

- teren arabil format din 14.200 de metri, situat în extravilanul Oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, în parcela A243/2, sola 70, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, achiziţionat la data de 28 februarie 2013, achiziţionat la data de 28 februarie 2013 cu preţul de 60.000 RON, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2013 la BNPA E. şi F.;

- teren arabil situat în extravilanul Oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, respectiv: teren arabil în suprafaţă de 15.000 mp, sola 47, în parcela A249/22, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu şi teren arabil în suprafaţă de 14.200 mp, sola 47, din parcela A249/6, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, achiziţionat la data de 25 octombrie 2013, cu preţul de 119.136 RON, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 octombrie 2013 la BNPA E. şi F.;

- teren arabil situat în extravilanul oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, respectiv: teren arabil în suprafaţă de 6.500 mp, în parcela A246/59, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, teren arabil în suprafaţă de 12.700 mp, parcela A246/60, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu şi teren arabil în suprafaţă de 9.800 mp, parcela A353/1, identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ovidiu, achiziţionat la data de 25 octombrie 2013 cu preţul de 118.320 RON, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat, sub nr. x din 25 octombrie 2013 la BNPA E. şi F.;

- cota indiviză de 67% din mijloc de transport pe apă, tip şalupă rapidă, din fibră de sticlă, construită în anul 1997, cu motor ataşabil, seria x, înmatriculată la Registrul Căpităniei Portului Tomis sub numărul x/1997, dobândită prin factura fiscală seria x-B nr. x din 22 septembrie 1997, în valoare de 14.160.000 ROL (1.416 RON) şi, respectiv, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 30 octombrie 2003, în valoare de 10.000.000 ROL (1.000 RON) autentificat sub nr. x din 30 octombrie 2003 la BNPA G. şi H.;

- un număr de 46 părţi sociale la SC I. SRL, cu sediul social în Municipiul Ploieşti, Strada x, nr. 39, judeţul Prahova, cu număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 29 octombrie 1991, cod unic de înregistrare x, atribuit în data de 29 noiembrie 1992, în valoare de 460 RON, reprezentând o cotă de participare de 30,67% din capitalul social, în valoare totală de 1.500 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC J. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 4-6, Lotul x, Corp C1, camera 4, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 10 noiembrie 2008, cod unic de înregistrare x, atribuit în data de 11 noiembrie 2008, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 72 părţi sociale la SC K. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 3, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 16 decembrie 1994, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 6 ianuarie 1995, în valoare de 720 RON, reprezentând o cotă de participare de 72% din capitalul social în valoare totală de 1.000 RON;

- un număr de 60 părţi sociale la SC L. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 3, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 24 mai 1993, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 17 iunie 1993, în valoare de 600 RON, reprezentând o cotă de participare de 24% din capitalul social în valoare totală de 2.500 RON;

- un număr de 24 părţi sociale la SC M. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 10, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 24 mai 1994, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 8 iunie 1994, în valoare de 240 RON, reprezentând o cotă de participare de 24% din capitalul social în valoare totală de 1.000 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC N. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 4 - 6, lotul x, Corp C1, Cam. 5, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 10 noiembrie 2008, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 11 noiembrie 2008, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 20 părţi sociale la SC O. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, Nr. 3, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 19 februarie 2008, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 20 februarie 2008, în valoare de 200 RON, reprezentând o cotă de participare de 95% din capitalul social în valoare totală de 210 RON;

- un număr de 6.713 părţi sociale la SC P. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 19 octombrie 2010, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 20 octombrie 2010, în valoare de 67.130 RON, reprezentând o cotă de participare de 31,67% din capitalul social în valoare totală de 212.000 RON;

- un număr de 2 părţi sociale la SC Q. SRL, cu sediul social în Municipiul Piteşti, Strada x, judeţul Argeş, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 05 iunie 1997, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 10 iunie 1997, în valoare de 20 RON, reprezentând o cotă de participare de 1% (20 RON) din capitalul social în valoare totală de 2.000 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC R. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, B-dul x, Birouri 8, 9, Nr. 264, judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 4 iunie 2003, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 5 iunie 2003, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 12 părţi sociale la SC S. SRL, cu sediul social în judeţul Neamţ, cu numărul de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 7 noiembrie 2011, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 19 septembrie 2005, în valoare de 120 RON, reprezentând o cotă de participare de 40% din capitalul social în valoare totală de 300 RON;

- un număr de 20 părţi sociale la SC T. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 53, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 8 martie 2010, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 9 martie 2010, în valoare de 200 RON, reprezentând o cotă de participare de 33,33% din capitalul social în valoare totală de 600 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC U. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 20 noiembrie 2003, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 21 noiembrie 2003, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 20 părţi sociale la SC V. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, B-dul x, Nr. 296, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 28 aprilie 1992, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 9 noiembrie 1992, în valoare de 200 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 400 RON;

- un număr de 17 părţi sociale la SC W. SRL, cu sediul social în Municipiul Târgovişte, Strada x, Judeţul Dâmboviţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 10 septembrie 2002, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 11 septembrie 2002, în valoare de 170 RON, reprezentând o cotă de participare de 85% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 1.422 părţi sociale la SC X. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Şoseaua x, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 16 decembrie 1994, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 6 ianuarie 1995, în valoare de 56.880 RON, reprezentând o cotă de participare de 72% din capitalul social în valoare totală de 79.000 RON;

- un număr de 19 părţi sociale la SC Y. Bacău SRL, cu sediul social în Municipiul Bacău, Strada x, Nr. 13, camera 1, Judeţul Bacău, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 02 noiembrie 2009, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 02 noiembrie 2009, în valoare de 190 RON, reprezentând o cotă de participare de 95% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 7.419 părţi sociale la SC Y. Botoşani SRL, cu sediul social în Municipiul Botoşani, Strada x, nr. 8, Judeţul Botoşani, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 5 noiembrie 2009, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 5 noiembrie 2009, în valoare de 74.190 RON, reprezentând o cotă de participare de 99.9865229111% din capitalul social în valoare totală de 74.200 RON;

- un număr de 19 părţi sociale la SC Y. Neamţ SRL, cu sediul social în Municipiul Bacău, Strada x, nr. 13, camera 2, Judeţul Bacău, Număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 23 noiembrie 2009, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 23 noiembrie 2009, în valoare de 190 RON, reprezentând o cotă de participare de 95% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC Y. Retail SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x - Biroul 2, nr. 3, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 8 august 2005, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 8 august 2005, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 1% din capitalul social în valoare totală de 10.000 RON;

- un număr de 1.980 părţi sociale la SC Y. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Strada x, nr. 3, Judeţul Constanţa, Număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 22 octombrie 1997, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 27 octombrie 1997, în valoare de 19.800 RON, reprezentând o cotă de participare de 99% din capitalul social în valoare totală de 20.000 RON;

- un număr de 250 părţi sociale la SC ... SRL, cu sediul social în localitatea Mamaia, Municipiul Constanţa, Z., Judeţul Constanţa, cu număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 19 decembrie 1994, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 06 ianuarie 1995, în valoare de 2.500 RON, reprezentând o cotă de participare de 25% din capitalul social în valoare totală de 10.000 RON;

- un număr de 500 părţi sociale la SC AA. SRL, cu sediul social în oraş Voluntari, Bulevardul x, nr. 35 A, Judeţul Ilfov, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 13 ianuarie 2010, Cod unic de înregistrare x atribuit în data de 14 ianuarie 2010, în valoare de 5.000 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 10.000 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC BB. SRL, cu sediul social în Municipiul Tulcea, Strada x, nr. 74, Judeţul Tulcea, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 10 aprilie 2007, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 11 aprilie 2007, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 10 părţi sociale la SC CC. SRL, cu sediul social în Municipiul Tulcea, Strada x, nr. 74, Judeţul Tulcea, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 28 august 2007, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 28 august 2007, în valoare de 100 RON, reprezentând o cotă de participare de 50% din capitalul social în valoare totală de 200 RON;

- un număr de 1062 părţi sociale la SC DD. SRL, cu sediul social în judeţul Constanţa, cu numărul de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 29 iunie 2001, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 04.07.2001, în valoare de 10.620 RON, reprezentând o cotă de participare de 33% din capitalul social în valoare totală de 32.200 RON;

- un număr de 396 părţi sociale la SC EE. SRL, cu sediul social în Municipiul Constanţa, Aleea x, camera nr. 9, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 14 ianuarie 2009, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 15 ianuarie 2009, în valoare de 39.600 RON, reprezentând o cotă de participare de 99% din capitalul social în valoare totală de 40.000 RON;

- un număr de 30.485 părţi sociale la SC FF. SRL, cu sediul social în oraşul Ovidiu, Strada x, GG. - Punct Piscicol, Judeţul Constanţa, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 17 iunie 1991, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 9 noiembrie 1992, în valoare de 304.850 RON, reprezentând o cotă de participare de 69,98% din capitalul social în valoare totală de 435.600 RON;

- un număr de 14.400 părţi sociale la SC HH. SRL, cu sediul social în Municipiul Craiova, strada x, nr. 2, judeţul Dolj, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 22 decembrie 1997, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 22 ianuarie 1998, în valoare de 144.000 RON, reprezentând o cotă de participare de 45% din capitalul social în valoare totală de 320.000 RON;

- un număr de 46 părţi sociale la SC II. SRL, cu sediul social în Municipiul Deva, judeţul Hunedoara, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit în data de 26 iunie 1991, cod unic de înregistrare x atribuit în data de 28 noiembrie 1992, în valoare de 460 RON, reprezentând o cotă de participare de 46% din capitalul social în valoare totală de 1.000 RON;

- suma de 4.000 RON, ridicată conform procesului-verbal din 4 februarie 2015.

Totodată a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 19 februarie 2015, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului, până la concurenţa sumei de 2.057.844,97 RON şi 25.000 euro, conform dispoziţiilor cuprinse în ordonanţa menţionată .

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a celor 14 contracte întocmite în fals, după cum urmează: Contractul nr. x din 29 ianuarie 2009, încheiat între SC JJ. SA şi SC KK. SA; Contractul nr. x din 29 ianuarie 2009, încheiat între SC JJ. SA şi SC KK. SA; contractul nr. x din 14 aprilie 2009, încheiat între SC JJ. SA şi SC KK. SA Bucureşti; Contractului nr. x din 30 ianuarie 2009, încheiat între SC JJ. SA şi SC LL. SRL; Contractul de locaţiune din 29 mai 2012, încheiat între SC JJ. SA şi SC MM. SRL; Contractul de locaţiune din 2 iulie 2012, încheiat între SC JJ. SA şi SC NN. SRL; Contractul de subînchiriere utilaj din 17 octombrie 2012, încheiat între SC JJ. SA şi SC OO. SRL; Contractul de locaţiune din 3 ianuarie 2013, încheiat între SC JJ. SA şi SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA; Contractul de locaţiune din 7 ianuarie 2013, încheiat între SC JJ. SA şi SC MM. SRL; Contractul de locaţiune din 4 martie 2013, încheiat între SC JJ. SA şi SC NN. SRL; Contractul de locaţiune din 3 ianuarie 2014, încheiat între SC JJ. SA şi SC PP. SRL; Contractul de locaţiune din 3 ianuarie 2014, încheiat între SC JJ. SA şi SC MM. SRL; Contractul de închiriere din 6 ianuarie 2014, încheiat între SC JJ. SA şi SC QQ. SA; Contractul de locaţiune din 9 ianuarie 2014, încheiat între SC JJ. SA şi SC NN. SRL

S-a menţionat că aceste 14 înscrisuri urmează a fi anulate, în cadrul procedurii prevăzute de art. 580 C. proc. pen.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător, dispusă prin Ordonanţa din 19 februarie 2015, asupra bunurilor mobile şi imobile (în valoare totală de 1.305.912 RON şi 6.844 euro), proprietatea inculpatului A., doar până la concurenţa sumei de 1.892.844,97 RON (faţă de suma de 2.057.844,97 RON şi 25.000 euro, până la concurenţa căreia au fost dispuse iniţial aceste măsuri).

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 29.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 575/P din 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x din 2015, cu majoritate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 630 din 22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. x din 2015

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, împotriva aceleiaşi sentinţe penale, care a fost desfiinţată, în parte, iar în rejudecare:

1. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare (3 acte materiale - pct. VI 1 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

2. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare (7 acte materiale - pct. VI 2 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

3. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare (pct. VI 3 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

4. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare (pct. VI 4 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

5. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare (pct. VI 5 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

6. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare (7 acte materiale - pct. VI 6 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

7. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare (pct. VI 7 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

8. A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare (pct. VI 8 din rechizitoriu).

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 ani şi 8 luni închisoare, reprezentând o treime din suma pedepselor ce nu se execută, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a), alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, în referire la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei totale de 1.892.844,97 RON.

A fost înlăturată din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţia de menţinere a măsurii sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 9/P/2015 din 19 februarie 2015 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 2.057.844,97 de RON şi 25.000 de euro, şi a fost menţinută dispoziţia de menţinere a măsurii sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr. 9/P/2015 din 19 februarie 2015 până la concurenţa sumei de 1.892.844,97 de RON, în baza art. 249 alin. (4) C. proc. pen., în vederea confiscării speciale.

Au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile contrare deciziei penale de faţă şi menţinute celelalte dispoziţii, în măsura în care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 11 septembrie 2020 (anterior comunicării acesteia), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat RR. (care a ataşat Împuternicirea avocaţială seria x/2020).

Astfel, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cu trimitere la art. 281 alin. (3) C. proc. pen. şi la cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 417/2019 (paragraful 138), inculpatul a învederat că, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la competenţa după materie, în condiţiile în care dosarul nu a fost judecat, în fond, de un complet specializat, aşa cum impun prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce sunt aplicabile în speţă având în vedere trimiterea sa în judecată, printre altele, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă. Sub acest aspect, a arătat că, în perioada în care a fost înregistrat dosarul pe rolul instanţei, la Tribunalul Constanţa funcţionau, conform Hotărârii de Colegiu nr. 35 din 12 decembrie 2014, 13 completuri de fond, însă niciunul dintre acestea nu era specializat în infracţiuni de corupţie. S-a apreciat că, deşi la art. 4 din Hotărârea de Colegiu nr. 35 din 12 decembrie 2014 se menţionează că "se aprobă compunerea completelor de fonduri şi complete specializate în cauze de familie şi minori, cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie", aceasta nu înseamnă că toţi judecătorii secţiei au fost specializaţi în judecarea unor infracţiuni de corupţie, întrucât o modalitate similară de formulare a fost utilizată şi la redactarea Hotărârii de Colegiu nr. 36 din 13 decembrie 2013, fiind, însă, aprobate şi două completuri specializate în respectiva materie. În susţinerea acestei idei, a făcut trimitere la hotărârile colegiilor de conducere ale Tribunalelor Brăila, Vrancea şi Olt, prin care s-au instituit completuri specializate în materie de corupţie.

În raport cu acest motiv invocat, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale şi a sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Constanţa, în vederea efectuării cercetării judecătoreşti în primă instanţă de către un complet specializat, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

O altă critică adusă hotărârii atacate a vizat greşita condamnare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de instigare, neurmată de executare, la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor, formă de participaţie care nu este prevăzută în legea penală, considerându-se că această ipoteză se circumscrie dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. În acest sens, s-a arătat că, din succesiunea actelor de urmărire penală realizate în dosarul nr. x din 2015, rezultă că în privinţa autorilor infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor nu s-au efectuat niciun fel de acte de cercetare penală, nefiind începută urmărirea penală nici măcar in rem. Cum nici încheierea contractelor de închiriere şi nici transferul de sume cu titlu de chirie, la care inculpatul a fost considerat instigator, nu au fost atrase în câmpul infracţional, s-a apreciat, în raport şi cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., că aspectele reţinute în cuprinsul sentinţei şi deciziei cu privire la aceste fapte nu au valoarea unor acte prin care să se fi constatat în mod valid săvârşirea respectivelor infracţiuni în forma autoratului. Mai mult, s-a arătat că prin ordonanţa din 02 august 2019 s-a dat o soluţie de clasare cu privire la faptele disjunse, inclusiv la cele de autorat, reţinându-se fie că nu există probe suficiente, fie că respectivele fapte nu există în materialitatea lor, împrejurare care, practic, face imposibilă condamnarea inculpatului pentru instigare la fapte care nu există.

În aceste condiţii, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a hotărârilor recurate şi, pe fond, achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi două infracţiuni de instigare la spălarea banilor, reţinute ca fiind săvârşite în forma participativă a instigării, urmând a fi înlăturate, din calculul pedepsei rezultante, cele patru pedepse aplicate pentru faptele menţionate şi redozată pedeapsa conform sporului rezultat în urma recalculării.

Totodată, s-a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea, în modalitatea participativă a instigării, a unei fapte care, la data comiterii ei, nu era incriminată în modalitatea reţinută de instanţă, împrejurare care, în opinia apărării, se circumscrie dispoziţiilor art. 438 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Astfel, s-a învederat că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea, în perioadele 2009 - 2012 şi 2013 - 2014, a două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în modalitatea atestării nereale a unor situaţii de fapt specifice relaţiilor contractuale, care, însă, nu se regăsea în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), de vreme ce textul de lege făcea trimitere doar la dispoziţiile art. 288 C. pen. (1969) referitoare la contrafacerea scrierii ori a subscrierii unui înscris prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice.

Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a celor două hotărâri recurate şi, pe fond, achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând a înlătura cele două pedepse aplicate şi redoza pedeapsa rezultantă, conform sporului ce reiese în urma recalculării.

Un alt motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a arătat că, în raport cu cele statuate în Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, dar şi cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., care stabilesc că sunt supuse confiscării speciale "bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală", întrucât banii despre care s-a reţinut că ar fi fost încasaţi cu titlu de preţ al traficului de influenţă simulat sub forma unor chirii nu au intrat în patrimoniul inculpatului, în privinţa acestuia nu se poate dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale a respectivelor sume de bani. S-a apreciat că motivul de recurs invocat se aplică şi măsurii de siguranţă prevăzută de dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât, atât prin raţiunea reglementării sale, cât şi prin efectele juridice produse, este similară unei pedepse complementare, iar noţiunea de "pedeapsă" din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. are sensul de "sancţiune penală".

După motivarea şi comunicarea hotărârii, la data de 18 decembrie 2020, inculpatul A., prin avocat SS. (care a ataşat Împuternicirea avocaţială seria x/2020), a formulat o nouă cerere de recurs în casaţie, completată, în cuprinsul căreia a invocat motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., solicitând, în principal, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, iar, în subsidiar, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost condamnat definitiv, întrucât nu sunt prevăzute de legea penală. Totodată, a solicitat suspendarea deciziei recurate până la soluţionarea recursului în casaţie. Cererea a fost transmisă atât la Curtea de Apel Constanţa, cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 C. proc. pen., recurentul a reiterat argumentele invocate prin prima cerere de recurs în casaţie depusă la data 11 septembrie 2020, vizând soluţionarea cauzei în fond de către un complet care nu era specializat potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., privind confiscarea extinsă.

În plus, circumscris cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a mai arătat şi faptul că pedepsele aplicate pentru infracţiunile menţionate la pct. 1, 2, 3, 6 şi 7 din dispozitivul deciziei sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanţa de apel le-a majorat, fără, însă, a se raporta la prevederile art. 36 alin. (1) C. pen., singurele care ar fi permis majorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de textul incriminator al infracţiunii tip şi care au caracter de normă specială în materia individualizării sancţiunii penale, în condiţiile în care s-a reţinut săvârşirea respectivelor infracţiuni în formă continuată.

Prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a învederat că toate faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, referitor la cele patru infracţiuni de trafic de influenţă menţionate la pct. 1, 4, 5 şi 8 din dispozitivul deciziei recurate, a arătat că nu sunt întrunite toate cerinţele de tipicitate prevăzute de lege, lipsind condiţia ca autorul infracţiunii să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public vizat să adopte conduita interzisă de lege. Sub acest aspect, s-a subliniat că, din jurisprudenţa instanţei supreme şi a Curţii Constituţionale în materie, rezultă că promisiunea exercitării influenţei trebuie să fie una neîndoielnică, să rezulte din probe obiective, iar nu să fie rezultatul unei interpretări pur subiective din partea pretinsului cumpărător al influenţei asupra unor împrejurări ori afirmaţii echivoce. Or, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei recurate nu este descrisă nicio acţiune concretă de traficare de către inculpat a influenţei sale, în sensul de a promite determinarea unui funcţionar care să aibă efectiv atribuţii de aprobare şi/sau efectuare a plăţilor către societăţile în care martorul denunţător avea interese să îşi îndeplinească astfel de atribuţii, ci sunt expuse doar aprecieri generice, nu se poate considera că, în cauză, este îndeplinită respectiva cerinţă de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele de tipicitate obiectivă nici în ceea ce priveşte cele două infracţiuni de instigare la fals sub semnătură privată şi două infracţiuni de instigare la spălarea banilor (menţionate la pct. 2, 3, 6 şi 7 din dispozitivul deciziei), din conţinutul deciziei atacate neputând fi decelate actele materiale în care s-a concretizat activitatea inculpatului de instigare a autorilor acestor infracţiuni, şi de această dată instanţa de apel făcând doar afirmaţii cu caracter generic.

Mai mult, cele două fapte de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care a fost condamnat inculpatul (pct. 2 şi 6 din dispozitivul deciziei), la momentul săvârşirii lor (în perioadele 2009 - 2012 şi 2013 - 2014), nu erau prevăzute de legea penală în modalitatea reţinută de instanţă. Astfel, s-a arătat că aceste fapte au fost reţinute în modalitatea atestării nereale a unor situaţii de fapt specifice relaţiilor contractuale, care, însă, nu se regăsea în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), acest text de lege făcând trimitere doar la dispoziţiile art. 288 C. pen. (1969) referitoare la contrafacerea scrierii ori a subscrierii unui înscris prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice.

În plus, reiterându-se aspectele din cererea de recurs depusă iniţial, s-a arătat că, din succesiunea actelor de urmărire penală realizate în Dosarul nr. x din 2015, rezultă că săvârşirea faptelor penale care ar fi făcut obiectul instigării nu au format obiectul cercetării penale în cauză, iar în Dosarul nr. x din 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dat o soluţie de clasare inclusiv cu privire la infracţiunile de fals sub semnătură privată şi spălarea banilor, în forma autoratului. În atare situaţie, atât contractele considerate false, cât şi plăţile şi încasările efectuate în baza lor apar ca fiind legale şi valide. Întrucât nu există nicio legătură între eventuala activitate de instigare a inculpatului şi încheierea contractelor de închiriere, nu se poate reţine că semnatarii acestora au săvârşit vreo infracţiune, fiind incidentă, în cauză, ipoteza instigării neurmată de executare.

Prin cererea de recurs în casaţie transmisă la dosar la 18 decembrie 2020, recurentul inculpat a reiterat motivele iniţiale şi le-a completat, în sensul că a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a arătat, în esenţă, că judecata în fond s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie, respectiv de către un complet care nu era specializat potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, şi de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu sunt prevăzute de legea penală întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de textele de lege care incriminează infracţiunile de trafic de influenţă (sub forma autoratului), fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor (ambele sub forma instigării).

Totodată, recurentul a mai invocat şi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, în raport cu cele statuate în Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, dar şi cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., care stabilesc că sunt supuse confiscării speciale "bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală", întrucât banii despre care s-a reţinut că ar fi fost încasaţi cu titlu de preţ al traficului de influenţă simulat sub forma unor chirii nu au intrat în patrimoniul inculpatului, în privinţa sa nu se poate dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale a respectivelor sume de bani. Prin prisma aceluiaşi caz de casare (prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.), recurentul a mai invocat şi faptul că pedepsele aplicate pentru infracţiunile menţionate la pct. 1, 2, 3, 6 şi 7 din dispozitivul deciziei sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanţa de apel le-a majorat, fără, însă, a se raporta la prevederile art. 36 alin. (1) C. pen., singurele care ar fi permis majorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de textul incriminator al infracţiunii tip şi care au caracter de normă specială în materia individualizării sancţiunii penale, în condiţiile în care s-a reţinut săvârşirea respectivelor infracţiuni în formă continuată.

Prin Încheierea din data de 4 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată sub un prim aspect, că recurentul inculpat A. a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., împrejurarea că judecarea cauzei în apel s-a realizat de un complet de judecată nespecializat în materie de corupţie.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte aminteşte că acesta vizează situaţiile în care au fost încălcate normele privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată (nu şi cea teritorială), atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (nu şi atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă superioară în grad celei competente).

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. este incident numai atunci când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Înalta Curte, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 278/RC din 28 iunie 2019, Decizia nr. 150/RC din 5 iunie 2020) a reţinut că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei - nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen."

Aşadar, compunerea completului de judecată în accepţiunea dispoziţiilor art. 354 raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. presupune alcătuirea completului de judecată conform dispoziţiilor legale, cu numărul de judecători prevăzut de lege care au capacitatea funcţională de a îndeplini anumite acte de jurisdicţie penală în cazurile şi condiţiile cerute de lege şi are în vedere etapa procesuală a judecăţii, până la pronunţarea hotărârii. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 354 din C. proc. pen. alin. (1) "Instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege; (2) Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor; (3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor", art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. alin. (1) "Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; art. 394 şi art. 400 din C. proc. pen. (luarea hotărârii şi minuta), rezultă că noţiunea de compunere a completului de judecată are în vedere alcătuirea conform legii a completului, până la momentul pronunţării hotărârii, când are loc dezînvestirea instanţei de judecată.

Înalta Curte constată că din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417 din 3 iulie 2019 prin care a fost admisă sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi s-a constatat existenţa un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, invocată de către apărare în susţinerea acestui caz de casare, reiese că nespecializarea completurilor de judecată în materia infracţiunilor de corupţie este o chestiune ce priveşte compunerea instanţei şi nu competenţa materială a instanţei.

Or, aceste critici care vizează nelegala compunere a instanţei constituie motive de exercitare a unei alte căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare (art. 426 alin. (1) pct. d teza I C. proc. pen. - "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri [...] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii [...]"); ele nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. care priveşte competenţa materială sau personală a instanţei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu invocă lipsa competenţei materiale sau după calitatea persoanei a Curţii de Apel Constanţa de a soluţiona cauza, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., ci nelegalitatea modului de constituire a completului învestit în primă instanţă cu judecarea cauzei, respectiv lipsa actului administrativ care atestă specializarea în materie de corupţie a completului de judecată, motiv de nelegalitate ce nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. şi care, la nivel formal, se poate încadra, eventual, în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a arătat.

Pentru aceste argumente de fapt şi de drept, motivul de casare referitor la lipsa de specializare a completurilor în soluţionarea infracţiunilor de corupţie grefat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., este nefondat.

Analiza motivelor invocate de recurentul inculpat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. grefat pe nelegalitatea măsurii confiscării speciale şi nelegalitatea pedepselor aplicate reliefează, de asemenea, lipsa de temei a cazului de casare invocat în raport de următoarele argumente:

În analiza acestui caz de recurs în casaţie Înalta Curte îşi va porni examinarea prin stabilirea naturii juridice a confiscării speciale şi a măsurii în care aceasta poate fi circumscrisă noţiunii de pedeapsă în accepţiunea C. proc. pen., precum şi a legalităţii pedepselor aplicate inculpatului, în raport de limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.

Din perspectiva naturii juridice a confiscării speciale, Înalta Curte reţine că aceasta este o sancţiune de drept penal şi nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, luarea acestei măsuri nu depinde de gravitatea faptei săvârşite şi nu are caracter punitiv, ci eminamente preventiv.

Calificarea naturii juridice a măsurii confiscării juridice rezultă în primul rând din faptul că normele juridice care o reglementează îşi au sediul materiei în cuprinsul Titlului IV - Capitolul II intitulat "Regimul măsurilor de siguranţă" - art. 112 potrivit cărora:

"(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).

(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) - e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c)."

În al doilea rând, astfel cum este evidenţiat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, măsura de siguranţă a confiscării speciale nu poate fi asimilată unei pedepse, ca sancţiune penală, ci reprezintă doar o consecinţă civilă a faptului că un infractor sau alte persoane au obţinut bunuri ce provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că pentru stabilirea naturii acuzaţiei, se va cerceta, în mod prioritar: calificarea procedurii în dreptul intern al statului în cauză şi dacă se constată că o măsură este considerată ca fiind penală în dreptul intern al unui stat, aceasta va avea caracter penal şi din punct de vedere al art. 6 din Convenţie; natura şi scopul măsurii în cauză; calificarea sa în dreptul intern, procedurile asociate adoptării şi executării sale, precum şi gravitatea sa. (cauza Welch c. Marii Britanii, Hotărârea din 9 februarie 1995 în cauza 17440/90).

Prin raportarea acestor principii la instituţia confiscării speciale rezultă că, atât în dreptul intern, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta este o măsură de siguranţă care constituie o parte a unei politici de prevenire a infracţiunilor. În punerea în aplicare a unei astfel de politici, legiuitorul trebuie să dispună de o marjă largă de apreciere atât în ceea ce priveşte identificarea existenţei unei probleme care afectează interesul public şi care impune măsuri de control, cât şi în ceea ce priveşte modul adecvat de a aplica astfel de măsuri. (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Telbiş şi Viziteu c. României din 26 iunie 2017).

Măsura de siguranţă a confiscării speciale, spre deosebire de confiscarea extinsă, nu este condiţionată de soluţia condamnării, astfel încât simpla săvârşire a unei fapte prevăzute de legea penală, va genera confiscarea specială. (Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii).

În acest context, Înalta Curte reţine că potrivit art. 107 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., măsurile de siguranţă pot fi luate faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi independent de aplicarea unei pedepse.

Analizând în aceste coordonate susţinerea apărătorului ales al recurentului inculpat în sensul că prin dispunerea măsurii confiscării speciale, s-a aplicat o pedeapsă suplimentară inculpatului, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită, având în vedere că atât potrivit art. 291 alin. (2) C. pen. (infracţiunea de trafic de influenţă), cât şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 (infracţiunea de spălare de bani) sunt aplicabile dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen.

În ceea ce priveşte nelegalitatea pedepselor aplicate de instanţa de apel, motivat de faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte apreciază şi acest motiv de casare ca nefondat.

În jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC din 5 aprilie 2016; Decizia nr. 226/RC din 14 iunie 2016, Decizia nr. 63/RC din 2 martie 2016. Aşadar, jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, în esenţă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative).

În consecinţă, în incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., legalitatea pedepselor aplicate în apel este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea atacată.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea a:

- patru infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- două infracţiuni de instigare la spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, evaluând legalitatea pedepselor aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel:

Potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Conform art. 322 alin. (1) C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; iar potrivit art. 49 C. pen., instigatorul la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 prevăd că infracţiunea de spălare a banilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

În acest context, Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani, respectiv 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă; pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate pentru infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; pedepsele de 4 ani închisoare aplicate pentru infracţiunile de instigare la spălare de bani, în formă continuată, se situează în limitele prevăzute de lege.

În cadrul aceleiaşi evaluări se constată că pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare aplicată recurentului inculpat îndeplineşte condiţia de legalitate raportat la dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., fiind rezultatul adiţionării la pedeapsa cea mai grea dintre cele contopite, de 4 ani închisoare, a sporului de 1/3 din restul pedepselor, respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile formulate de recurentul inculpat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciind că ceea ce se critică, în realitate vizează majorarea cuantumului pedepselor aplicate de instanţa de apel, şi nu aplicarea unor pedepse cu depăşirea limitelor speciale prevăzute pentru fiecare infracţiune în parte.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat şi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", arătând că în cazul celor patru infracţiuni de trafic de influenţă reţinute în sarcina sa nu există corespondenţă între norma legală şi ceea ce a expus instanţa de apel, întrucât în niciuna dintre situaţiile redate nu rezultă că în mod obiectiv s-ar fi indus impresia că inculpatul ar fi făcut vreun act de influenţare asupra funcţionarului public, dincolo de faptul că nici nu ar fi fost posibil, întrucât este vorba despre plăţi făcute din fonduri publice.

Referitor la cele două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv pentru instigare la spălarea banilor, recurentul inculpat a criticat decizia penală atacată întrucât nu se reţine modalitatea concretă în care au fost săvârşite aceste infracţiuni, pentru a se putea aprecia dacă, într-adevăr, aceste fapte, astfel cum sunt ele reţinute, se înscriu sau nu în tipicitatea obiectivă a celor două categorii de infracţiuni anterior menţionate.

În acest context, cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că acest caz de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Criticile formulate de recurent, respectiv că în cazul celor patru infracţiuni de trafic de influenţă reţinute în sarcina sa nu rezultă că în mod obiectiv că s-ar fi indus măcar impresia că ar fi făcut vreun act de influenţare asupra funcţionarului public, iar în cazul celor două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la spălarea banilor, nu se reţine modalitatea concretă în care au fost săvârşite aceste infracţiuni, sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la spălarea banilor, ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, susţinerea recurentului inculpat în sensul că nu se poate pronunţa o hotărâre de condamnare în ceea ce îl priveşte pe inculpat în calitate de instigator, în legătură cu fapte pentru care s-au dispus fie soluţii de clasare, fie nici nu s-a efectuat un act de urmărire penală care să determine eventual cel puţin o începere a urmăririi penale in personam pentru autorii acelor infracţiuni, nu poate fi primită de instanţa de judecată, criticile invocate exced analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la spălarea banilor şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 575/P din data de 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 575/P din data de 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.

Procesat de GGC - LM