Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 223/RC/2021 AI generated

Driving without a license: Imposition of a fine prohibited where the penal code prescribes only imprisonment.

Case Number Decizia nr. 223/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the prosecution's cassation appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for retrial, leaving the initial trial conviction in effect regarding the finding of guilt but nullifying the specific penalty imposed on appeal. The dispute arose from a criminal case where the defendant was convicted of driving a vehicle without a valid license under Article 335(1) of the Penal Code; the court of appeal had modified the trial court's one-year prison sentence to a fine of 1,800 RON, which the prosecution challenged as legally impermissible. The decisive legal basis was Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure, which mandates cassation when penalties are applied outside the limits prescribed by law; the court held that Article 335(1) of the Penal Code strictly prescribes imprisonment (1–5 years) and does not provide for an alternative fine, rendering the appellate imposition of a fine illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 335 alin. (1) C. pen, art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen, art. 335 alin. (1) din C. pen, art. 63 din C. pen, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen, art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen; Driving without a license: Imposition of a fine prohibited where the penal code prescribes only imprisonment: Prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 1 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă săvârşită în data de 24 septembrie 2018.

Keywords

AI generated
criminal penalty driving without authorization road traffic law compulsory licence confiscation of motor vehicle parking fine

Cited Legislation

AI generated
art. 335 alin. (1) C. pen
x/2019, în baza art. 335 alin. (1) C. pen.
art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen
1453 din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr.
art. 335 alin. (1) din C. pen
În baza art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 63 din C. pen
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen.
art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen
Prin cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen
pen., în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., instanţa va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr.
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în recurs în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1453 din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 1 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă săvârşită în data de 24 septembrie 2018.

A fost obligat inculpatul A. la 450 RON cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 24 septembrie 2018, în jurul orelor 13:02, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Strehaia în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x care se deplasa pe str. x din oraşul Strehaia, jud. Mehedinţi, la volanul acesteia fiind identificat inculpatul A., care nu avea permis de conducere.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia penală nr. 1453 din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 99 din data de 1 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 180 de zile amendă penală, stabilind cuantumul unei zile amendă la 10 RON, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa amenzii de 1.800 de RON.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu erau contrare deciziei.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 1453 din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivele scrise, s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât pedeapsa amenzii la care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 335 alin. (1) din C. pen. nu este prevăzută de acest text de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

În condiţiile în care legea nu prevede pentru această faptă pedeapsa alternativă a amenzii, amenda în cuantum de 1.800 RON aplicată inculpatului de instanţa de apel pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. este nelegală.

În raport cu cele expuse, s-a concluzionat că în cauză există cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., astfel că, în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza III C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi aplicarea faţă de inculpatul A. a unei pedepse în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este fondat.

Analizând recursul în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că este întemeiat.

În cauză, prin decizia instanţei de apel, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., la 180 de zile amendă penală, stabilindu-se cuantumul unei zile amendă la 10 RON, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa amenzii de 1.800 de RON.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului inculpatul A. pentru fapta dedusă judecăţii nu este prevăzută de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Prin raportare la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost condamnat - infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., se constată că textul de lege nu prevede pentru această faptă pedeapsa alternativă a amenzii, astfel că amenda în cuantum de 1.800 RON aplicată inculpatului de instanţa de apel este nelegală.

Înalta Curte reţine că individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare şi apreciere a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţelor de fond sau apel şi care, prin urmare, nu poate fi realizat în cadrul prezentului demers judiciar.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., instanţa va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1453 din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 99 din data de 1 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. x/2019, la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în recurs în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1453 din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 99 din data de 1 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. x/2019, la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare efectuate în recurs în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2021.

Procesat de GGC - LM