Cassation rejecting non-typicality of assimilated customs smuggling: knowledge of contraband origin as constitutive element

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2658 din 14 octombrie 2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/2019, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată), comisă de două sau mai multe persoane împreună.

În temeiul art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani, cu aplicarea art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., urmând a fi executată după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., care se execută potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus condamnarea şi a inculpatului B., la pedeapsa rezultantă de 4 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie, precum şi a inculpatului C., la o pedeapsă rezultantă finală de 7 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

S-a constatat că prejudiciul a fost achitat integral către partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală de către inculpatul B. în cuantum de 2.339 RON, reprezentând valoarea în vamă, taxe vamale, accize şi TVA şi suma de 917 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere .

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 2.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumelor reprezentând onorariile cuvenite avocaţilor din oficiu pentru inculpaţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 1204/A din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 2658 din 14 octombrie 2020 a Judecătoriei Timişoara.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 450 RON din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariu parţial pentru avocatul din oficiu.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 11 februarie 2021, a formulat cerere de recurs în casaţie recurentul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 3 martie 2021, sub nr. x/2019.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 28 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Procedura examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie a vizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 434 (hotărârile supuse recursului în casaţie), art. 435 (termenul de declarare a recursului în casaţie), art. 436 alin. (1) şi (6) (titularii cererii de recurs în casaţie), art. 437 (motivarea recursului în casaţie) şi art. 438 (cazurile în care se poate face recurs în casaţie) din C. proc. pen.

În considerentele acestei încheieri, s-a reţinut că recurentul inculpat A. a indicat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care prevede că hotărârea este supusă recursului în casaţie dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, în motivarea cazului de casare invocat, recurentul A. a precizat că s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată), prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, instanţa având în vedere ca modalităţi concrete de săvârşire a faptei, elementele materiale ale preluării unei cantităţi de ţigări, deţinerii acesteia şi, ulterior, predării respectivei cantităţi către coinculpatul B., fără a se preciza dacă toate acestea au fost comise sub incidenţa directă a cunoaşterii provenienţei ţigărilor din contrabandă.

Au fost invocate Decizia nr. 17/2013 pronunţată în recurs în interesul legii şi decizia nr. 32/2015 pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul inculpat a menţionat că, prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, s-a precizat că, în considerarea sustragerii de la plata taxelor datorate statului, prin art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă. Ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

Deopotrivă, a făcut trimitere la înţelesul ce rezultă din Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, nu este întrunită cerinţa esenţială ce complineşte latura obiectivă a faptei, dacă autorul nu a cunoscut că acele bunuri provin din contrabandă.

Raportând aceste considerente la speţa de faţă, a precizat că nici organele de urmărire penală şi nici instanţele de judecată nu au analizat minuţios cerinţa esenţială privind poziţia subiectivă de cunoaştere a provenienţei bunurilor de către inculpat.

Astfel, recurentul a susţinut că necunoaşterea de către făptuitor a provenienţei bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deţinere, predare a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi, pe cale de consecinţă, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Suplimentar, a arătat că fapta sa nu poate fi încadrată nici în cuprinsul incriminării infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, întrucât nu este întrunită condiţia deţinerii a minimum 10.000 de ţigări care să conducă la atragerea răspunderii penale.

Recurentul a mai susţinut că infracţiunea de contrabandă presupune o cerinţă sine qua non a cunoaşterii provenienţei bunurilor din contrabandă, ceea ce, în speţă, nu este îndeplinită, iar organele judiciare nu au avut în vedere acest aspect şi astfel, fapta comisă nu poate fi încadrată în nicio altă incriminare penală.

În concluzie, recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întruneşte cerinţa tipicităţii infracţiunii din perspectiva laturii obiective şi, prin urmare, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate şi achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, Înalta Curte a constatat prin Încheierea din 28 aprilie 2021 că recurentul inculpat A. a invocat un caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar motivele indicate prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituţia României, examinarea şi pronunţarea asupra fondului recursului în casaţie, formulat de recurentul inculpat A., s-a dispus a fi făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen., prin judecarea căii extraordinare de atac în complet în compunere de 3 judecători.

Cât priveşte cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii recurate, în considerarea dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., în raport de motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, împrejurările concrete şi stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., instanţa a considerat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul A. prin prisma criticilor circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care circumstanţiază activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Critica formulată de recurentul A. în sensul că necunoaşterea provenienţei bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deţinere ori predare a acestor bunuri nu face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A., pentru care prin decizia penală pronunţată de instanţa de apel s-a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă (varianta asimilată), comisă de două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că necunoaşterea provenienţei bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deţinere, predare a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi, pe cale de consecinţă, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa constată că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, la data de 10 martie 2016, inculpatul A. a preluat de la inculpatul C. cantitatea de 200 pachete ţigarete marca x netimbrate fiscal, având inscripţia "D.", mărfuri accizabile provenite din contrabandă, pe care le-a deţinut şi ulterior predat inculpatului B., prejudiciind bugetul general consolidat al statului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă comise de două sau mai multe persoane împreună, prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Înalta Curte reţine din hotărârea atacată că inculpatul a cunoscut faptul că ţigările provin dintr-o activitate de contrabandă, iar raportat la acest element este evident că nu poate fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, având în vedere dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 17/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Aşa cum instanţa de apel a stabilit cu titlu definitiv, întreaga activitate de contrabandă s-a realizat între cel puţin două persoane, făcând referire la operaţiunile de vânzare-cumpărare a unor cantităţi de ţigări, desfăşurată într-un timp scurt. Astfel, se apreciază că nu poate fi înlăturată dispoziţia prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 care prevede săvârşirea infracţiunii de contrabandă de două sau mai multe persoane împreună, solicitată de inculpatul A.

Referitor la susţinerea recurentului că nu a cunoscut provenienţa bunurilor din contrabandă, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată a analizat acest aspect şi a concluzionat că această apărare este contrazisă de probele dosarului, de modul în care au acţionat inculpaţii A., B. şi C., de natura mărfii, respectiv ţigarete netimbrate având inscripţia "D.", conducând în mod indubitabil la ideea că inculpatul A. a cunoscut că ţigările provin dintr-o activitate de contrabandă.

Înalta Curte constată că, ceea ce se urmăreşte prin infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, este sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Instanţa aminteşte Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 28 ianuarie 2016), prin care s-a stabilit că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă sau/şi subiectivă ale infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din data de 10 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din data de 10 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.

Procesat de GGC - LM