Cassation limits on *non reformatio in peius*: automatic sentencing cap versus judicial discretion in individualizing penalties after removing recidivism

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 702 din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. x/2020, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art. 195 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 65 alin. (3) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, durata reţinerii şi arestului preventiv în prezenta cauză, precum şi durata internării în vederea efectuării expertizei medico legale psihiatrice, începând cu data de 29 ianuarie 2020 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată prin Încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 30/JDL din data de 31 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2020 faţă de inculpatul A.

În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, judeţul Iaşi şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.701,82 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru persoana vătămată B., precum şi a dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea sumei anterior menţionate. S-a constatat că inculpatul a achitat suma de 4.000 RON din suma totală de 9.701,82 RON cu care unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, Bld. Independenţei, nr. 1, judeţul Iaşi şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 760,73 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru persoana vătămată B., precum şi a dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea sumei anterior menţionate.

În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. x şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.407,8 RON reprezentând cheltuielile pentru transportul persoanei vătămate B.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a fost informat inculpatul A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 272 şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7.852,26 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 6.452,26 RON din cursul urmăririi penale şi 1.400 RON din cursul cercetării judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 997 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 702 din 14 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2020, s-a desfiinţat, în parte, sub aspectul laturii penale sentinţa penală atacată şi încheierea din 20 august 2020 şi, rejudecând, au fost înlăturate din încadrarea juridică dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen., precum şi menţiunile privind starea de recidivă.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, prevăzute de art. 195 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost dedusă din durata pedepsei principale aplicate inculpatului A. durata arestării preventive de la 14 septembrie 2020 la zi (22 decembrie 2020).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 29 ianuarie 2021, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat C., fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 26 februarie 2021, sub nr. x/2020.

Prin Încheierea de cameră de consiliu din 1 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 997 din 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori. S-a dispus trimiterea cauzei la completul C4 pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, fixându-se termen de judecată la data de 13 mai 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În esenţă, s-a arătat că, potrivit jurisprudenţei (I.C.CJ., secţia penală - Decizia nr. 144/RC/2015, Decizia nr. 390/RC/2015, Decizia nr. 98/RC/2018, Decizia nr. 333/RC/2018, Decizia nr. 150/RC/2019, Decizia nr. 79/RC din 3 martie 2020), instanţa supremă a reţinut că sintagma "în alte limite decât cele prevăzute de lege" nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică şi cauzele sau stările de agravare şi atenuare reţinute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, se impune o verificare şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, cum este non reformatio in pejus. Acest principiu prevăzut de legiuitor în dispoziţiile art. 418 C. proc. pen., statuează că instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, ca atare, limitele pedepsei sunt influenţate şi de regulile care guvernează judecata în căile de atac, astfel că o pedeapsă aplicată de către instanţa de fond cu 2 ani peste minimul special devine, în calea de atac a apelului declarat doar de inculpat, maximul de pedeapsă ce nu poate fi depăşit conform legii.

Totodată, prin motivele de recurs în casaţie s-a precizat că înlăturarea în calea de atac a stării de recidivă postexecutorie conduce la o diminuare proporţională a sancţiunii aplicate de către instanţa de fond întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reformatio in pejus şi menţinută, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea de individualizare stabilită de către prima instanţă şi care nu poate fi agravată în calea de atac a inculpatului.

De aceea, urmare a înlăturării stării de recidivă postexecutorie şi admiterii apelului inculpatului sub aspectul reindividualizării pedepsei, pedeapsa maximă ce putea fi stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie prevăzute de art. 195 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. era sub 6 ani închisoare, rezultată prin aplicarea unui spor/cuantum de cel mult 2 ani la minimul special prevăzut de lege, astfel cum a stabilit instanţa de fond. Astfel, în urma înlăturării consecinţelor recidivei postexecutorii reţinute în mod nelegal de către instanţa de fond, nu putea instanţa de control judiciar să aplice o pedeapsă care să depăşească acest maxim.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs în casaţie, se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În baza hotărârii Colegiului de conducere nr. 47 din 27 aprilie 2021 a Înaltei Curţi, dosarul a fost repartizat ciclic Completului C3, cu termen de judecată la data de 12 mai 2021.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care se produce o devoluţie parţială (o reexaminare în limitele cazurilor de casare), astfel, părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea admisibilităţii în principiu.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală".

În jurisprudenţa constantă a instanţei s-a stabilit că, prin pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare şi de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel (ÎCCJ, secţia penală, Decizia nr. 158/RC din 2 mai 2019, ÎCCJ, secţia penală, Decizia nr. 463/RC din 29 noiembrie 2019).

Prin Decizia penală nr. 997 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în apelul inculpatului, au fost înlăturate din încadrarea juridică dată faptei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, prevăzute de art. 195 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., dispoziţiile privind starea de recidivă.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, prevăzute de art. 195 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Văzând soluţia instanţei de apel, recurentul A. a supus evaluării instanţei supreme prin recursul în casaţie formulat două chestiuni de drept, şi anume, respectarea principiului non reformatio în pejus şi limitele individualizării judiciare.

Principiul non reformatio in pejus, prevăzut în art. 418 din C. proc. pen. constituie un principiu care guvernează tratamentul sancţionator, iar instanţa poate verifica, în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. dacă pedeapsa aplicată de instanţa de apel se situează în limitele impuse de exigenţele acestui principiu.

Motivele recurentului inculpat A. se referă la faptul că instanţa de apel i-a agravat situaţia juridică prin aplicarea, în cadrul procesului de individualizare, a unei pedepse în cuantum de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, în apelul declarat de acesta, în condiţiile în care au fost înlăturate din încadrarea juridică dată faptei, menţiunile privind starea de recidivă.

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanţei care are libertatea alegerii sancţiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanţei de apel, aceasta era singura în măsură să stabilească cuantumul pedepsei, în contextul concret al cauzei.

Cu privire la operaţiunea individualizării cuantumului pedepsei închisorii aplicate, instanţa de apel a avut în vedere particularităţile comiterii infracţiunii, gradul de pericol social al acesteia, periculozitatea inculpatului, ansamblul tuturor elementelor de ordin real şi personal şi, nu în ultimul rând, a ţinut seama şi de înlăturarea incidenţei recidivei postexecutorii. Şi, în urma unei analize proprii, instanţa de control judiciar a aplicat inculpatului, în apel, pedeapsa de 7 ani închisoare, redusă de la 8 ani închisoare, în limitele impuse de exigenţele principiului non reformatio în pejus, al neagravării situaţiei juridice a părţii care a declarat calea de atac.

Faţă de cele enunţate, reţinând că pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 195 C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă se situează între 6 şi 15 ani închisoare, iar cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se reduc cu o treime, fiind cuprinse între 4 ani şi 10 ani închisoare, se constată că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată recurentului inculpat A. se situează în limite legale (în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nefiind permisă reindividualizarea pedepsei).

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar pedeapsa aplicată inculpatului este în limite legale, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 997 din data de 22 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 997 din data de 22 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.

Procesat de GGC - LM