Eligibility of minors born during parental refugee displacement for compensatory benefits under ethnic persecution legislation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal filed by the County Pension House, leaving in force the lower court's decision that ordered the pension authority to grant the plaintiff the compensatory benefits under Law No. 189/2000 for the period from February 1944 to March 1945. The dispute concerned the validity of an administrative decision denying benefits to a claimant who was born in February 1944, during which her parents were refugees due to ethnic persecution; the pension authority argued that children born after the initial start of the parents' displacement did not qualify for the statutory benefits. The court ruled that the claimant prevailed because, under the Civil Code and Family Code provisions on domicile and parental duties, a minor's status is inextricably linked to that of the parents, and the teleological interpretation of Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) includes individuals who suffered indirect consequences of ethnic persecution, such as minors born into a family already undergoing forced displacement.
Legislator headnote
AI generatedEligibility of minors born during parental refugee displacement for compensatory benefits under ethnic persecution legislation: În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 43/2004, reclamanta F.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 261 din 25 noiembrie 2003 a Casei Județene de Pensii Harghita, cu motivarea că s-a născut în timpul refugiului părinților, la data de 10 februarie 1944 și în consecință, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 66 din 15 martie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 261 din 25 noiembrie 2003, a Casei Județene de Pensii Harghita și a obligat pârâta, să stabilească în favoarea reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, completată și modificată prin Legea nr. 367/2001, pentru perioada 10 februarie 1944 - martie 1945, în care reclamanta a fost refugiată din considerente etnice.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în perioada în care întreaga familie se află în refugiu, efectele și privațiunile refugiului răsfrângându-se și asupra acesteia.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Harghita, motivând că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.
Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
În cauză, este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și, deci, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței civile nr. 66 din 15 martie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.