Attempted aggravated murder sentence validity: application of attempt and recidivism penalties within statutory limits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had reduced the sentence for violating a protective order and confirmed the final cumulative sentence of 14 years and 10 months imprisonment. The case involved a criminal dispute where the defendant was convicted of attempted aggravated murder, public disorder, and violation of a provisional protective order; the appeal challenged whether the 14-year sentence for attempted murder exceeded the statutory limits. The court held that the sentence was legally calculated and fell within the correct limits, applying the statutory rules for attempt (halving the penalty range) and recidivism (increasing the reduced range by half), resulting in a valid specific penalty range of 11 years and 3 months to 18 years and 9 months under Articles 33, 43, and 79 of the Penal Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 32 din C. pen, art. 188 alin. (1) din C. pen, art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen, art. 41 alin. (1) din C. pen, art. 65 din C. pen, art. 371 din C. pen; Attempted aggravated murder sentence validity: application of attempt and recidivism penalties within statutory limits: The case involved a criminal dispute where the defendant was convicted of attempted aggravated murder, public disorder, and violation of a provisional protective order; the appeal challenged whether the 14-year sentence for attempted murder exceeded the statutory limits. The court held that the sentence was legally calculated and fell within the correct limits, applying the statutory rules for attempt (halving the penalty range) and recidivism (increasing the reduced range by half), resulting in a valid specific penalty range of 11 years and 3 months to 18 years and 9 months under Articles 33, 43, and 79 of the Penal Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Basis for obliging the appellant to pay judicial costs to the state.
Basis for determining that the fee for the officially appointed defender is borne by the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 282/D din data de 16 octombrie 2020 a Tribunalului Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 14 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen. (lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. n) - dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă ori de a se apropia de acestea, lit. o) - dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 din C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.
În temeiul art. 38, alin. (1) şi art. 39 lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare, pedeapsă finală de executat - 15 ani închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (2) şi (3) din C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate în pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen. (lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. n) - dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea, lit. o) - dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale).
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate în pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.
Conform art. 399 alin. (1) şi art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 202 şi art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestului preventiv.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dispus deducerea din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului a reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 13 septembrie 2019 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În temeiul art. 112 alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a contravalorii lamei folosite la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul art. 162 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus păstrarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetărilor, aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău conform procesului-verbal din data de 22 octombrie 2019, urmând ca la rămânerea definitivă a hotărârii bunurile să fie restituite persoanelor de la care au fost ridicate, celelalte bunuri urmând a fi conservate sau distruse în condiţiile legii.
În temeiul art. 404 alin. (6) din C. proc. pen. şi art. 53 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, s-a pus în vedere administraţiei penitenciarului obligaţia de a comunica persoanei vătămate B. punerea în libertate a deţinutului la data executării în întregime a pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (6) din C. proc. pen.
În baza art. 53 alin. (2) prima teză din Legea nr. 542/2013, s-a dispus comunicarea către administraţia penitenciarului a datelor de contact furnizate de persoana vătămată în cursul procesului penal.
S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.
A fost admisă acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a sumei de 2.259,91 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate B.
A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău pentru recuperarea sumei de 321,2 RON reprezentând contravaloarea transportului persoanei vătămate B.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bacău a reţinut următoarele:
În procedura de camera preliminară, prin Încheierea nr. 194/P din 25 octombrie 2019, în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău prin care a fost trimis în judecată inculpatul, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
În cursul judecăţii, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul A., în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a declarat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 375 din C. proc. pen. privind procedura în cazul recunoaşterii învinuirii. Cererea formulată în temeiul art. 375 din C. proc. pen. a fost respinsă de instanţă, după ce, în prealabil, a fost pusă în discuţia părţilor, având în vedere că una dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
În baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în ziua de 13 septembrie 2019, în jurul orelor 09:13, a luat hotărârea de a agresa fizic, prin utilizarea unui obiect tăietor, şi, ulterior, a lovit, repetat, pe persoana vătămată B., cauzându-i multiple plăgi tăiate în zone corporale considerate vitale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că elementul material este întrunit şi constă în acţiunea inculpatului de lovire a victimei cu lama în zona gâtului, feţei şi braţelor. Urmarea imediată constă în punerea în primejdie a vieţii victimei, iar raportul de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a fost dovedit prin mijloacele de probă administrate. Chiar dacă prin concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău s-a reţinut că nu a fost pusă în pericol viaţa victimei, instanţa a constatat că doar şansa a fost cea care a împiedicat producerea decesului.
La stabilirea laturii subiective au fost avute în vedere aspecte care ţin de gravitatea loviturilor aplicate, mijloacele folosite şi aptitudinea acestora de a cauza decesul. Instanţa de fond a apreciat că aplicând victimei multiple lovituri cu lama în zona gâtului, zonă de interes vital, inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit-o, aşa cum pretinde inculpatul, acesta a acceptat-o, existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte. Gravitatea rănilor rezultă şi din planşele foto, în urma vizualizării acestora instanţa formându-şi convingerea că actele de agresiune comise de inculpat depăşesc cu mult limitele formelor mai uşoare de violenţă. De altfel, prin încheierea din data 6 octombrie 2020, instanţa a respins cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, argumentele prezentate în conţinutul acelei încheieri producându-şi, în continuare, efectul.
Instanţa de fond a reţinut forma calificată, prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., în considerarea conduitei inculpatului, care a achiziţionat lama şi a aşteptat o oră şi jumătate ca persoana vătămată să iasă din clădirea unde aceasta locuia. Această conduită scoate în evidenţă pregătirea inculpatului pentru evenimentul ce urma, respectiv, deplasarea la locul unde domicilia persoana vătămată, achiziţionarea lamei de ras, aşteptarea victimei la intrarea în scară. S-a considerat că este relevantă şi împrejurarea că inculpatul a aşteptat persoana vătămată o oră şi jumătate, acest aspect punctând hotărârea şi determinarea acestuia de a-şi finaliza acţiunea.
Relativ la cele ce precedă, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
În continuare, instanţa de fond a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A., din ziua de 13 septembrie 2019, în jurul orelor 09:13, de a agresa fizic pe persoana vătămată B., în loc public, anume intrarea în imobilul situat în municipiul Bacău, strada x cel Mare, numărul 42, judeţul Bacău, fiind de natură să creeze o stare de indignare şi de teamă persoanelor care au asistat la comiterea acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că elementul material este întrunit şi constă în acţiunea inculpatului de tulburarea ordinii şi liniştii publice prin agresarea victimei într-un spaţiu public. Urmarea imediată constă în tulburarea climatului de ordine şi linişte de care comunitatea trebuie să se bucure.
Instanţa a apreciat că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului faptei, existând intenţia specifică infracţiunii, în modalitatea intenţiei indirecte.
S-a constatat, aşadar, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Deopotrivă, instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., din ziua de 13 septembrie 2019, în jurul orelor 09:13, de a încălca ordinul de protecţie provizoriu emis la data de 11 septembrie 2019, de lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, secţia numărul 2 poliţie Bacău, pentru o perioadă de 5 zile, prin care a fost obligat să nu se apropie de persoana vătămată B. la o distanţă mai mică de 50 de metri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea cu nr. 217/2003, republicată.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că elementul material este întrunit şi constă în acţiunea inculpatului de ignorare şi încălcare a ordinului de protecţie. Urmarea imediată constă în tulburarea relaţiilor sociale ce privesc buna funcţionare a mecanismelor juridice de protecţie a persoanelor vulnerabile.
Instanţa a apreciat că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului faptei, existând intenţia specifică infracţiunii, în modalitatea intenţiei indirecte.
S-a constatat, aşadar, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Cu privire la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
La individualizarea pedepsei au fost avute dispoziţiile art. 74 din C. pen., conform cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă nu a putut face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este detenţiunea pe viaţă, iar, pe de altă parte, prin cererea de schimbare a încadrării juridice inculpatul a urmărit în realitate schimbarea situaţiei de fapt, susţinând astfel că nu a acţionat cu intenţia de a pune în pericol viaţa victimei.
De asemenea, instanţa a observat că inculpatul a fost eliberat la termen în data de 2 iunie 2019 din executarea unei pedepse de 2 ani şi 10 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 1661 din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 54 din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bacău. Aşadar, săvârşind noua faptă după executarea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare şi până la împlinirea termenului de reabilitare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) coroborate cu art. 43 alin. (5) din C. pen.
Instanţa a constatat că în speţa dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 79 alin. (3) din C. pen. potrivit cărora când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
Astfel, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 33 alin. (2) din C. pen., limitele de pedeapsă fiind reduse la jumătate în cazul infracţiunii de tentativă la omor calificat. Ulterior, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., fiind majorate limitele speciale ale pedepsei cu jumătate.
Instanţa a reţinut pericolul social concret ridicat al infracţiunilor săvârşite, circumstanţele reale astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută, atitudinea sinceră de regret manifestată, circumstanţele personale, vârsta inculpatului, situaţia familială, relaţiile existente anterior între el şi victimă, antecedentele penale, atitudinea inculpatului de recunoaştere şi cooperare, forma de vinovăţie.
Raportat la toate acestea, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoarea, urmând ca aceasta să fie executată în regim de detenţie.
Potrivit art. 67 din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
În privinţa pedepselor complementare şi accesorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că principiul proporţionalităţii impune existenţa unei legături perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi faţă de situaţia persoanei afectate (cauza Hirst contra Marii Britanii).
Cu privire la pedeapsa complementară, s-a avut în vedere natura infracţiunilor comise de inculpat, modalitatea de săvârşire a acestora denotând o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), n) şi o) din C. pen. Instanţa a reţinut că exercitarea unor astfel de drepturi presupune respectarea unor principii şi valori fundamentale, un comportament exemplar, iar inculpatul prin fapta sa nu a respectat dreptul comunităţii la ordine şi linişte. În plus, instanţa a considerat că apropierea fizică de persoana vătămată este de natură să pună în pericol integritatea corporală a acesteia.
Potrivit art. 65 alin. (1) din C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o), a) căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
Faţă de cele expuse anterior cu privire la necesitatea aplicării pedepsei complementare stabilită în sarcina inculpatului, pentru aceleaşi considerente, instanţa i-a aplicat acestuia şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă, în cauză s-au constituit părţi civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, cu suma de 2.259,91 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate B. şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău pentru recuperarea sumei de 321,2 RON reprezentând contravaloarea transportului persoanei vătămate B.
Referitor la acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, cu suma de 321,2 RON, reprezentând cheltuieli efectuate cu asistenţa medicală şi transportul părţii vătămate B., instanţa de fond a respins-o, având în vedere că, în conţinutul cererii, partea civilă a făcut trimitere la efectuarea unui transport în data de 10 septembrie 2020, iar fapta a fost săvârşită în data de 13 septembrie 2019.
Având în vedere că inculpatul A. a comis infracţiunea de tentativă de omor calificat, acesta a fost obligat la plata prejudiciului material cauzat unităţii medicale Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, prin tratamentul acordat victimei.
În termen legal, împotriva Sentinţei nr. 282/D din data de 16 octombrie 2020 a Tribunalului Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi inculpatul A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a formulat critici cu privire la netemeinicia hotărârii, în ceea ce priveşte dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen., apreciind că sunt prea blânde, având în vedere circumstanţele reale şi personale.
În raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului prin prisma criteriilor de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a solicitat redozarea pedepsei, în sensul condamnării inculpatului A. la pedeapsa cu închisoarea pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat având durata orientată spre maximul prevăzut de lege.
Inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în stare de recidivă postexecutorie, după ce la data de 2 iunie 2019 a fost eliberat la termen din executarea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 1661 din data de 30 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 54 din data de 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bacău. Anterior i-au fost aplicate trei măsuri educative pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii şi pedeapsa închisorii de un an cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prin Sentinţa penală nr. 671 din data de 9 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 1258 din data de 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău.
S-a susţinut că circumstanţele reale şi personale evidenţiază gravitatea faptelor, periculozitatea şi perseverenţa infracţională a inculpatului şi relevă necesitatea stabilirii unei pedepse orientate spre maximul special pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din - art. 189 alin. (1) lit. a) din din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., precum şi aplicarea pe durata maximă de 5 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a formulat critici şi cu privire la nelegalitatea hotărârii, arătând că stabilirea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prev. de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., este nelegală, întrucât depăşeşte maximul special prevăzut de legea penală mai favorabilă, respectiv cea în vigoare la data comiterii infracţiunii, de 1 an şi 6 luni închisoare, având în vedere şi dispoziţiile art. 43 alin. (5) din C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prev. de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, s-a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, în vigoare la momentul comiterii infracţiunii, se stabilea pedeapsa cu închisoarea de la o lună la un an, iar prin dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 raportate la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege, dispoziţii în vigoare la data condamnării de prima instanţă, se stabileşte pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.
Au fost formulate critici şi cu privire la omisiunea de a stabili, în concret, o valoare, prin indicarea unei sume corespunzătoare contravalorii lamei de ras folosită de inculpatul A. la comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
S-a mai arătat că, la punctul 4 al dispozitivului, în mod eronat a fost menţionată pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, în loc de pedeapsa de 14 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
Prin motivele formulate, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, în principal, iar în subsidiar să se menţină pedeapsa aplicată de instanţa de fond, aceasta fiind oarecum echitabilă.
Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a constatat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost în mod corect reţinute de instanţa de fond, având în vedere probele administrate în cauză în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, iar inculpatul şi-a recunoscut integral vinovăţia.
În ceea ce priveşte criticile formulate de procuror cu privire la nelegalitatea sentinţei penale apelate, Curtea de Apel Bacău a reţinut că acestea sunt fondate.
Instanţa de apel a constatat că sentinţa este nelegală în ceea ce priveşte stabilirea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prev. de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., peste maximul special prevăzut de legea penală mai favorabilă, respectiv cea în vigoare la data comiterii infracţiunii, de 1 an şi 6 luni închisoare, având în vedere şi dispoziţiile art. 43 alin. (5) din C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prev. de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, în vigoare la momentul comiterii infracţiunii, se stabilea pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la 1 an, iar prin dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 raportate la dispoziţiile art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege, dispoziţii în vigoare la data condamnării de prima instanţă, se stabileşte pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.
În ceea ce priveşte motivul invocat de procuror privind omisiunea de a se stabili, în concret, o valoare, prin indicarea unei sume corespunzătoare contravalorii lamei de ras folosită de inculpatul A. la comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., instanţa de apel a reţinut că acesta nu este întemeiat, întrucât era atribuţia procurorului de a stabili, prin rechizitoriu, valoarea lamei de ras, în vederea confiscării sumei de bani aferente de la inculpat. Având în vedere că procurorul a omis să precizeze valoarea lamei de ras folosite de inculpat pentru săvârşirea faptelor, instanţa nu poate fi în măsură să dispună asupra confiscării sumei echivalente a acestui obiect.
În continuare, Curtea de Apel Bacău a constatat că la punctul 4 al dispozitivului în mod eronat a fost menţionată pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, în loc de pedeapsa de 14 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., aceasta fiind în realitate o simplă eroare materială.
Cu privire la criticile formulate de procuror, respectiv inculpat, referitor la individualizarea pedepsei şi cuantumul acesteia, Curtea de Apel Bacău a apreciat că nu se impune nici reducerea pedepsei, nici majorarea acesteia.
În speţă, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., durată care în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, aplicabile acestui inculpat (11 ani şi 3 luni - 18 ani şi 9 luni), reprezintă o pedeapsă orientată spre mediul special prevăzut de lege şi, în opinia instanţei, reprezintă o corectă dozare a pedepsei.
Gravitatea faptei săvârşite de inculpat este de necontestat, aşa cum sunt şi modalitatea efectivă de săvârşire a faptei, inculpatul prinzând-o de păr pe persoana vătămată şi cu o lamă de bărbierit, obiect cu potenţial tanatogenerator, i-a provocat multiple plăgi tăiate pe faţă, gât şi braţe, zone vitale ale corpului persoanei vătămate. Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa de 14 ani închisoare se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, fiind suficientă pentru îndeplinirea scopului educativ şi preventiv al acestei pedepse.
Deopotrivă, instanţa de apel a apreciat că nici reducerea pedepsei nu se impune, pentru motivele mai sus invocate.
Pentru toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 1121 din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 282/D/2020 din 16 octombrie 2020 a Tribunalului Bacău, în Dosarul nr. x/2019, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare:
În temeiul art. 5 din C. pen., raportat la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, a fost redusă la 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată.
În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 10 luni închisoare, pedeapsă finală de executat fiind de 14 ani şi 10 luni închisoare.
S-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive cu începere de la 16 octombrie 2020 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei.
Împotriva Deciziei penale nr. 1121 din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
În motivarea căii de atac, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen.
Recurentul a susţinut că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. sunt cuprinse între 15 - 25 ani închisoare, iar ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 32 din C. pen., acestea au fost reduse la jumătate, fiind cuprinse între 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni închisoare.
În raport de aceste aspecte, recurentul inculpat a apreciat că pedeapsa aplicată depăşeşte limitele prevăzute de lege, care sunt cuprinse între 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni închisoare.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 23 martie 2021, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.
S-a reţinut în acest sens că Decizia nr. 1121 din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (Dosarul nr. x/2019) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen. Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. S-a constatat că este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. art. 437 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., având în vedere că, la termenul din data de 23 martie 2021, prin intermediul unei videoconferinţe realizate la Penitenciarul Giurgiu, recurentul inculpat A. a precizat că a formulat o cerere de recurs în casaţie, întrucât este nemulţumit de cuantumul pedepsei.
Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurentul inculpat A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., care vizează înlăturarea nelegalităţilor care afectează limitele şi natura sancţiunii (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative).
În cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa, ci strict încadrarea acesteia în limitele prevăzute de legea care a fost aplicată în cauză. Diferenţa dintre pedeapsa prevăzută de lege şi pedeapsa aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, analizată cu privire la temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare nu se circumscrie cazului de casare menţionat, ci doar stabilirea corectă a efectelor acestora cu privire la limitele pedepsei.
Cu privire la acest motiv de casare, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei sale în cazul unor "erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale. Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă (...) o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 84/RC/2019).
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte verificarea limitelor pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
. . . . . . . . . .
Înalta Curte reţine că examinarea cauzei în recurs în casaţie are o dublă limitare: pe de o parte, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.
În speţă, aşa cum s-a arătat, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., ce a fost avut în vedere şi la examinarea admisibilităţii în principiu, aşa încât la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 din C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este nefondat.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. Întrucât limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de omor calificat sunt cuprinse între 15 - 25 ani închisoare şi, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor privind tentativa, aceste limite de pedeapsă au fost reduse la jumătate, fiind cuprinse între 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni închisoare, a apreciat recurentul că pedeapsa de 14 ani şi 10 luni depăşeşte limitele prevăzute de lege, astfel cum au fost reduse.
Înalta Curte reţine că, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 282/D din data de 16 octombrie 2020 a Tribunalului Bacău, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 14 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) din C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 din C. pen. şi 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată.
În temeiul art. 38, alin. (1) şi art. 39 lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare, pedeapsa finală de executat fiind de 15 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 1121 din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 5 din C. pen., raportat la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, a fost redusă la 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată.
În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 10 luni închisoare, pedeapsă finală de executat fiind de 14 ani şi 10 luni închisoare.
În considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel s-a reţinut că menţiunea de la punctul 4 al dispozitivului sentinţei, în sensul că pedeapsa cea mai grea este de 8 ani închisoare, în loc de pedeapsa de 14 ani închisoare, stabilită pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., este o eroare materială.
Înalta Curte notează că, în cauză, prezintă relevanţă dispoziţiile privind pedepsirea tentativei, cele care reglementează tratamentul sancţionator al stării de recidivă postexecutorie, precum şi prevederile referitoare la concursul între cauze de atenuare sau de agravare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din C. pen., tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.
Conform dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
Dispoziţiile art. 79 din C. pen., care reglementează concursul între cauze de atenuare sau de agravare, prevăd următoarele:
"(1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.
(3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2)."
În cauză, fiind incidentă o cauză de reducere a pedepsei (tentativa) şi o cauză de majorare a pedepsei (recidiva), prin raportare la dispoziţiile art. 79 alin. (3) din C. pen., în mod corect limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. au fost reduse (în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (2) din C. pen.), după care limitele de pedeapsă rezultate au fost majorate (raportat la prevederile art. 43 alin. (5) din C. pen.).
Astfel, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din C. pen., instanţa a dispus reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. (limitele de pedeapsă cuprinse între 15 - 25 ani închisoare au fost reduse la 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni).
Întrucât inculpatul a fost eliberat la termen în data de 2 iunie 2019 din executarea unei pedepse de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1661 din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 54 din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bacău şi a săvârşit o noua faptă după executarea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare, însă până la împlinirea termenului de reabilitare, s-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) coroborate cu art. 43 alin. (5) din C. pen., care privesc tratamentul sancţionator al stării de recidivă postexecutorie.
Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., limitele de pedeapsă cuprinse între 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni (stabilite în urma reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 32 din C. pen.), au fost majorate cu jumătate, fiind cuprinse între 11 ani şi 3 luni - 18 ani şi 9 luni.
În final, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
În urma contopirii pedepselor, în temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (cea de 1 an închisoare şi cea de 1 an şi 6 luni închisoare), respectiv 10 luni închisoare, pedeapsă finală de executat fiind de 14 ani şi 10 luni închisoare.
În considerarea aspectelor mai sus prezentate, instanţa constată că pedeapsa de 14 ani închisoare, stabilită pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., este cuprinsă în limitele prevăzute de lege, respectiv 11 ani şi 3 luni - 18 ani şi 9 luni.
Relativ la cele ce precedă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1121 din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1121 din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 mai 2021.
Procesat de GGC - LM