Exclusion of nullified intelligence service intercepts and unreliable self-recorded audio in influence peddling prosecution

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 20 din 8 aprilie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus astfel:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a articolului 5 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului instituit prin Procesul-verbal din 27 octombrie 2017 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea privind suma de 27.000 RON depusă în numerar la B. de către inculpatul A., potrivit tranzacţiei numărul x din data de 27 octombrie 2017.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 20 noiembrie 2017 emis în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen.

În fapt, în actul de sesizare al instanţei s-a învederat că, în perioada iulie 2012 - ianuarie 2013, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, a pretins de la martorul denunţător C., executor judecătoresc, suma de aproximativ 130.000 RON, reprezentând un procent de 3% din suma de 4.372.962,71 de RON (calculaţi de martorul denunţător ca fiind debit principal), sumă pe care executorul trebuia să o încaseze de la Ministerul Finanţelor Publice, pentru 101 persoane fizice, drept despăgubiri stabilite de instanţele de judecată în baza Legii nr. 221/2009, din care a primit 27.000 de RON (7.000 de RON la sfârşitul lunii august 2012, respectiv 20.000 de RON la sfârşitul lunii septembrie 2012), sub pretextul că sumele de bani urmează a fi remise de către avocat către doi funcţionari publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unul din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, persoane asupra cărora A. a lăsat să se creadă că are influenţă şi pe care a promis că le va determina să dispună şi să urgenteze plata sumei de bani sus-menţionate, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen.

Prin Procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 9 ianuarie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. de către A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare.

Prin denunţul depus la data de 10 ianuarie 2013, numitul C., executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, cu sediul în oraşul Negreşti - Oaş, jud. Satu Mare, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare.

În urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că, la începutul anului 2012, martorul denunţător C. a înregistrat un număr de 101 dosare execuţionale având ca obiect despăgubirile acordate de instanţele judecătoreşti în baza Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

După înregistrarea dosarelor execuţionale, în prima jumătate a anului 2012, executorul judecătoresc C. a urmat procedurile de încuviinţare a executării silite a titlurilor executorii (hotărârile judecătoreşti definitive), poprire asupra conturilor Ministerului Finanţelor Publice deschise la D. şi, în urma respingerii popririi de către unitatea bancară, a solicitat Judecătoriei Satu Mare validarea popririlor, însă nu a reuşit, decât într-o mică măsură, să obţină plata sumelor de bani solicitate în numele persoanelor fizice îndreptăţite, respectiv o sumă de 39.000 de RON la data de 16 mai 2012 şi 55.000 de RON la data de 5 iulie 2012.

Din verificările efectuate pe portalul instanţelor de judecată, pe paginile Judecătoriei Satu Mare şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a rezultat că martorul denunţător C. a înregistrat pe rolul primei instanţe un număr de 101 cereri, având ca obiect validare poprire, la datele de 14 mai 2012, respectiv 28 mai 2012, în numele a 101 persoane fizice.

În cele 101 cauze, în 5 cauze au fost admise cererile, în 13 au fost respinse ca neîntemeiate, în 27 s-a luat act de renunţarea la judecată, iar 56 de cauze au fost declinate în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, în toate acestea luându-se act de renunţarea la judecată.

În perioada lunilor iulie - august 2012, inculpatul A. s-a prezentat la biroul executorului judecătoresc din oraşul Negreşti - Oaş, deschizând discuţia despre validările de popriri şi despre efectuarea unor plăţi de către Ministerul Finanţelor Publice şi, luând la cunoştinţă despre faptul că C. a înregistrat 101 dosare execuţionale (prin vizualizarea dosarelor execuţionale care se aflau pe biroul executorului judecătoresc) prin care se solicita plata unor sume de bani de către Ministerul Finanţelor Publice, a pretins că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare şi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, pentru a-i determina să efectueze şi să urgenteze plăţile sumelor de bani sus-menţionate.

La scurt timp după această întâlnire, tot în perioada lunilor iulie - august 2012, aflându-se la sala de sport E. din municipiul Satu Mare, inculpatul A. i-a pretins martorului - denunţător C., iniţial o sumă de 1.000 - 1.500 de RON pentru fiecare dosar execuţional, iar ulterior un procent de 3% din suma totală pe care executorul judecătoresc trebuia să o încaseze în numele celor 101 persoane fizice (sumă care nu includea onorariile avocaţiale, cheltuielile de executare şi onorariul execuţional), sub pretextul că suma de bani obţinută urmează a fi remisă de inculpat către doi funcţionari publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unul din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, persoane asupra cărora inculpatul a reiterat că are influenţă şi pe care a promis că le va determina să dispună şi să urgenteze plata sumei de bani sus - menţionate.

Consecutiv pretinderii, demersurile privind plata sumelor de bani solicitate de martorul denunţător, în numele celor 101 persoane fizice, s-au derulat pe două paliere diferite.

Pe primul palier, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, în urma demersurilor efectuate de martorul denunţător, instituţia a efectuat plata sumelor de 39.000 de RON la data de 16 mai 2012, respectiv 55.000 de RON la data de 5 iulie 2017, în contul numitelor F., respectiv G.

Ulterior, în perioada 30 iulie - 24 august 2012, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a efectuat 19 plăţi în valoare de 631.074 RON, atât în contul persoanelor fizice reprezentate, în calitate de executor judecătoresc de C. (H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.), cât şi în contul acestuia (pentru numiţii W., X., Y., Z.), sume reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecată în baza Legii nr. 221/2009.

La data de 24 august 2012, martorul - denunţător a constatat că în contul BEJ C. fuseseră virate sume de bani de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, corespunzătoare unui număr de 8 dosare execuţionale (247.286,34 RON), fiind căutat de către inculpatul A., care l-a lăsat să înţeleagă că el a fost cel care, prin influenţa pe care a exercitat-o asupra funcţionarilor publici din instituţiile sus-menţionate, a determinat efectuarea plăţilor, solicitând comisionul de 3%.

Întrucât înainte de întâlnire martorul - denunţător a calculat cât reprezintă 3% din sumele încasate, a retras de la un bancomat al AA. din mun. Satu Mare o sumă de 10.000 de RON, înmânându-i, în numerar, suspectului A., suma de 7000 de RON, pe care acesta a primit-o, într-o parcare din mun. Satu Mare.

Conform extraselor de cont depuse de martorul denunţător rezultă că la data de 24 august 2012 în contul acestuia: RO20 xxx, deschis pe numele său la AA. - Sucursala Satu Mare, a fost virată de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, suma de 247.286,34 RON, corespunzătoare unui număr de 8 dosare execuţionale, 3% din această sumă reprezentând circa 7.000 de RON.

Din aceleaşi extrase de cont reiese că în cursul lunii august 2012 C. a retras, în numerar, mai multe sume de bani, respectiv câte 10.000 de RON, în fiecare din datele de 27 august 2012, 28 august 2012 şi 29 august 2012, aspecte care se coroborează cu declaraţiile sale.

Martorul - denunţător C. a avut reprezentarea că întreaga sumă încasată la data de 24 august 2012 (247.286.34 RON) reprezenta despăgubiri stabilite de instanţele de judecată în baza Legii nr. 221/2009 pentru o parte din cele 101 persoane fizice creditoare, deşi, doar numita Z. făcea parte din cele 101 persoane cu privire la care inculpatul A. a promis traficarea influenţei, situaţie care se explică prin faptul că şi celelalte 7 persoane fizice pentru care executorul judecătoresc a încasat sume de bani de la Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu - Mare, aveau de încasat despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti tot în baza Legii nr. 221/2009.

Pe cel de-al doilea palier, întrucât înţelegerea dintre inculpat şi martorul denunţător presupunea plata către A. a procentului de 3% din sumele de bani cuvenite executorului judecătoresc cu titlu de onorariu, iar sumele încasate de martorul denunţător sau de persoanele reprezentate de acesta de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare (21 de plăţi) au constat doar în debitul principal, fără cheltuieli de executare, onorariu avocaţial sau onorariu executor, era necesară încasarea de către martorul denunţător a onorariului, concomitent cu debitele principale în cazul restului de 81 de persoane.

În acest sens, la data de 17 august 2012 a fost emis ordinul de plată nr. x al Ministerului Finanţelor Publice prin care se transfera suma de 4.570.000 de RON din contul instituţiei din trezorerie în contul de despăgubiri al aceleiaşi instituţii din BB., ordinul fiind semnat de martorele CC. (director al direcţiei de buget şi contabilitate internă din cadrul Ministerului Finanţelor Publice) şi DD. (şef birou contabilitate în cadrul Ministerului Finanţelor Publice).

În urma unei corespondenţe purtate prin poşta electronică între Ministerul Finanţelor Publice şi BB. a rezultat că suma de 4.570.000 de RON cu care s-a alimentat contul de despăgubiri al ministerului din banca comercială a fost destinată plăţii sumelor de bani solicitate de executorul judecătoresc C. în numele celor 101 persoane pe care le reprezenta.

Deşi contul de despăgubiri al Ministerului Finanţelor Publice deschis la BB. fusese alimentat prin ordinul de plată nr. x al Ministerului Finanţelor Publice cu suma de 4.570.000 de RON, unitatea bancară a refuzat să facă plăţile sumelor de bani solicitate de martorul - denunţător din contul ministerului, deoarece, deşi solicitase anterior poprirea contului ministerului din instituţia bancară menţionată, executorul judecătoresc nu a reuşit înfiinţarea popririi.

În vederea efectuării plăţilor, la data de 14 septembrie 2012, Direcţia de buget şi contabilitate internă din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a emis adresa nr. x, semnată de martorele CC. şi DD. prin care a dispus plata de către BB., din contul de despăgubiri al ministerului, a sumei de 4.495.459,61 RON, conform unui tabel anexat, din care suma de 4.381.868,01 RON reprezentau debitele principale pentru un număr de 81 persoane (H.,EE., FF., GG.,HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., KK., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., OOO., S., YY., TTT., UUU., VVV., WWW., L., XXX., YYY., TTT., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., VVV., UUUU., QQQQ., VVVV., WWWW., XXXX. şi YYYY.) şi onorariile execuţionale aferente pentru 101 dosare execuţionale înregistrate la BEJ C. (cele 81 de persoane menţionate anterior şi 20 de persoane pentru care plata debitului principal s-a efectuat de DGFP Satu Mare), diferenţa până la totalul de 104 dosare menţionate în anexa adresei fiind reprezentată de un număr de 3 (trei) dosare execuţionale aparţinând BEJ ZZZZ.

Deşi din însumarea persoanelor pentru care s-a făcut plata, respectiv 21 pe primul palier (DGFP Satu Mare) şi 81 pe cel de-al doilea (MFP), ar rezulta că sunt 102 dosare execuţionale, în realitate este vorba de 101 dosare, numita H. apare pe ambele paliere, în cazul său făcându-se o plată dublă, atât de către DGFP, cât şi de MFP.

Adresa MFP nr. 521.423 din 14 septembrie 2012 a fost înregistrată la BB. la data de 17 septembrie 2012, iar la data de 19 septembrie banca a dispus plata către BEJ C. a sumei de 4.381.868,01 RON, sumele intrând în contul executorului la datele de 19 şi 20 septembrie 2012. La datele de 19 şi 20 septembrie 2012, Ministerul Finanţelor Publice a achitat în contul BEJ C., prin intermediul D., sumele de bani corespunzătoare restului de dosare execuţionale, în total 4.381.868,01 RON, reprezentând atât debit principal (pentru 81 creditori - persoane fizice) cât şi alte cheltuieli, incluzând onorariul execuţional (pentru cele 101 dosare execuţionale), astfel cum rezultă din raportul de constatare, din anexele întocmite de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi extrasele de cont ale BB., comunicate de Ministerul Finanţelor Publice.

Pe cele două paliere, astfel cum rezultă din raportul de constatare şi din actele dosarului, suma totală transferată de Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare cu titlu de daune morale - debit principal (atât în contul BEJ C. cât şi direct în contul persoanelor fizice), aferente celor 101 dosare execuţionale, a fost de 4.143.580 de RON, procentual, 3% din această sumă, reprezintă 124.307,4 RON, iar onorariul încasat de executorul judecătoresc C. a fost în sumă de 508.309,31 RON, restul până la suma totală încasată de 5.051.883,41 RON fiind reprezentată de onorariile avocaţiale şi cheltuielile de executare.

Deşi conform procedurii reglementate prin Ordinul nr. 2626/2010 al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea procedurii operaţionale PO - 05.02 "Verificarea şi plata obligaţiilor băneşti stabilite prin hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti, pe teritoriul Statului Român" pentru efectuarea plăţii era necesar un aviz de legalitate din partea Ministerului Finanţelor Publice, doar în 56 de dosare a existat un asemenea aviz la data plăţii, în 45 de dosare acesta fiind emis ulterior.

La câteva zile de la efectuarea acestor plăţi, martorul denunţător a fost contactat telefonic de A., care i-a solicitat să se întâlnească. Cunoscând motivul întâlnirii, respectiv plata unor noi sume de bani în schimbul traficării influenţei, martorul - denunţător a retras de la un bancomat al AA. din mun. Satu Mare câte 10.000 de RON (suma maximă pe care o putea retrage zilnic) în două zile consecutive, având ca provenienţă onorariul său, iar la sfârşitul lunii septembrie 2012 i-a dat inculpatului A., în parcarea sălii de sport "E." din mun. Satu Mare, suma de 20.000 RON, în numerar.

Din extrasele de cont depuse de martorul denunţător reiese că, la sfârşitul lunii septembrie 2012, C. a retras, în numerar, de la un bancomat aparţinând AA. din Satu Mare, în mai multe rânduri, sume de bani a câte 10.000 de RON, după cum urmează: la data de 26 septembrie 2012 - 10.000 de RON, la data de 27 septembrie 2012 - 10.000 de RON, la data de 28 septembrie 2012 - 10.000 de RON.

Întrucât nu achitase decât o parte din suma convenită în schimbul traficării influenţei (27.000 de RON), în cursul lunilor noiembrie, decembrie 2012 şi ianuarie 2013, suspectul A. l-a contactat atât telefonic, cât şi la locuinţa sa, la birou sau la sala de sport anterior menţionată pe martorul - denunţător, solicitându-i restul sumei de bani, însă ultimul nu a mai achitat nicio sumă de bani, eschivându-se sub diverse pretexte, invocând inclusiv faptul că ar fi fost efectuate plăţi duble pentru un număr de 16 persoane.

Acest aspect care rezultă din două procese-verbale de redare a comunicaţiilor telefonice interceptate ale suspectului A. şi, mai ales, dintr-o discuţie din luna decembrie 2012, care a fost înregistrată de C. şi pusă la dispoziţia organului de urmărire penală, împreună cu denunţul anterior menţionat.

Prin Încheierea nr. 9 din 8 martie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea (rămasă definitivă prin Încheierea nr. 671 din 19 iulie 2018 a ÎCCJ) în baza art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. s-au respins cererile şi excepţiile privind legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, invocate de către inculpatul A.

În baza art. 346 C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecării cauzei privind pe inculpatul A., la rămânerea definitivă a prezentei.

După citirea actului de sesizare, în faţa completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei, inculpatul A. a arătat că nu doreşte să uzeze de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, acesta declarând iniţial că va face declaraţii ulterioare în faţa instanţei de judecată, declaraţii pe care în final nu le-a mai dat. De asemenea, în faţa instanţei au fost audiaţi martorii AAAAA., BBBBB., CCCCC., DD., CC. şi C., fiind dispuse în cauză expertiza criminalistică a vocii şi expertiza tehnică informatică.

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 9 ianuarie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. de către A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, în sensul că acesta ar fi pretins în cursul lunii septembrie 2012 de la numitul C.-executor judecătoresc, suma de aproximativ 130.000 RON reprezentând 3% din suma de 4.372.962,71 RON reprezentând despăgubiri stabilite de instanţa de judecată în baza Legii nr. 221/2009, sumă care urma să o încaseze în numele a 101 persoane, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unor funcţionari din Cadrul DGFP Satu Mare, despre care a afirmat că îi va determina să aprobe alocarea sumei de 4.372.962,71 RON către cele 101 persoane care au beneficiat de despăgubiri.

Prin denunţul depus la data de 10 ianuarie 2013, numitul C., executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, cu sediul în oraşul Negreşti - Oaş, jud. Satu Mare, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, afirmând că pentru suma intrată de 4.372.962,71 RON reprezentând despăgubiri stabilite de instanţa de judecată în baza Legii nr. 221/2009, către cele 101 persoane care au beneficiat de despăgubiri, 3% din valoare reprezentând 130.000 RON au fost pretinşi de către inculpatul ca urmare a influenţelor promise şi exercitate la factori de decizie din cadrul DGFP Satu Mare, în vederea efectuării plăţilor. Denunţătorul a arătat că, urmare a unei discuţii avute cu avocatul A. care a insistat să i se remită diferenţa pretinsă de 130.000 RON, a luat hotărârea de a înregistra cu aparatul personal o discuţie purtată cu acesta şi pe care a descărcat-o pe un DVD pe care l-a depus organelor de anchetă pentru a susţine sesizarea formulată.

În acest sens, la data de 10 ianuarie 2013 s-a întocmit într-un singur exemplar de către procurorul şef serviciu al DNA-Serviciul Teritorial Oradea un proces-verbal care consemnează depunerea de către denunţătorul C. a suportului optic DVD x cu seria constructiva x - dosar 44 UP.

S-a reţinut că urmărirea penală in rem în cauză sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a început la data de 13 februarie 2014, dispunându-se continuarea urmăririi penale faţă faţă de suspectul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 din C. pen. prin ordonanţa din 6 octombrie 2017, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin ordonanţa din 1 noiembrie 2017.

În cererea de autorizare motivată a procurorului privind interceptările şi înregistrările comunicaţiilor telefonice de la postul telefonic x şi autorizarea înregistrării de imagini (audio - video) în mediul ambiental ale discuţiilor şi activităţilor infracţionale desfăşurate de inculpat, precum şi înregistrări de imagini (audio - video) în mediul ambiental ale discuţiilor purtate de către martorul denunţător C. cu inculpatul A. sau alte persoane care au legătură cu cauza pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 11 ianuarie 2013 până la 9 februarie 2013, s-a arătat la un moment dat, că starea de fapt expusă în sesizarea din oficiu a fost confirmată verbal de către numitul C., care în cursul zilei de 10 ianuarie 2012 urmează să se prezinte la DNA pentru a oferi în cadrul unui denunţ mai multe informaţii, motivare care a fost reluată în Încheierea nr. 1/S din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea - Dosar nr. x/2013 care a admis cererea Ministerului Public.

Redarea în formă scrisă a înregistrării audio efectuată de către parte-denunţătorul C. privind propriile conversaţii pe care le-a purtat în decembrie 2012 în Satu Mare cu numitul A. s-a realizat prin Procesul-verbal din 20 aprilie 2017, iar interceptările şi înregistrările comunicaţiilor telefonice purtate de către numitul A. pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 11 ianuarie 2013, au fost redate în Procesul-verbal din 24 martie 2017.

Prin Încheierea penală nr. 1 din 17 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea - Dosar nr. x/2017, s-a încuviinţat efectuarea percheziţiei domiciliare la adresele inculpatului A., iar prin ordonanţa din 4 mai 2017 s-a dispus efectuarea unui raport de constatare financiar-contabilă privind cuantumul sumelor transferate cu titlu de daune morale de la Ministerul Finanţelor Publice, a identificării onorariului executoriului judecătoresc şi a sumelor transferate către persoanele fizice titulare ale dosarelor execuţionale în perioada august - septembrie 2012.

Suspectul A. a dat prima declaraţie la data de 27 octombrie 2017, dată la care s-a luat şi măsura asigurătorie a indisponibilizării sumei de 27.000 RON.

Martorul denunţător C. a fost audiat în faza de urmărire penală la datele de 2 octombrie 2014, 20 martie 2017, 11 aprilie 2017, 28 septembrie 2017 şi 1 noiembrie 2017.

În cursul urmăririi penale au fost audiaţi martorii CCCCC. - 29 august 2017, CC. - 29 august 2017, DD. - 25 august 2017, AAAAA. - 12 iunie 2017 şi 18 august 2017 şi BBBBB. - 26 iunie 2017.

Constatând că starea de fapt reţinută în sesizarea din oficiu conţine date complexe şi greu de obţinut în absenţa unei activităţi de strângere de probe sau de informaţii ori a unui denunţ incomplet formulat potrivit art. 223 C. proc. pen. din 1968 (şi valorificat ca o sesizare din oficiu), fiind chiar identică cu cea menţionată în denunţul formulat în ziua următoare sesizării iniţiale, de către denunţătorul C., şi văzând că acesta din urmă a primit prin acelaşi rechizitoriu, o soluţie de clasare a cauzei având ca obiect comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen., instanţa de fond, în aprecierea standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, a apreciat că nu va putea ţine seamă de declaraţiile acestuia în absenţa unor probe fiabile, obţinute independent de conduita acestuia şi care să se afle în vecinătatea certitudinii.

Totodată, s-a apreciat că soluţia pronunţată faţă de martorul denunţător C., contestată de către apărare ca urmare a faptului că, denunţul a fost formulat ulterior sesizării din oficiu privind aceeaşi faptă şi făptuitor, nu formează obiectul prezentei cauze şi prin urmare criticile formulate sub acest aspect nu au fost analizate.

La fel, aspectele privind nedeclasificarea unor înscrisuri trimise de SRI şi calificate ca fiind secrete de stat, nu au fost avute în vedere întrucât, pe de o parte, instanţa de judecată nu s-a folosit deloc de aceste înscrisuri în darea soluţiei, iar pe de altă parte s-a apreciat că informaţiile conţinute nu ajutau în niciun fel la dezlegarea pricinii.

Este adevărat că, în faza camerei preliminare, instanţa de control judiciar a efectuat o verificare a modului de cooperare între DNA şi SRI în instrumentarea prezentului Dosar nr. x/2014 şi a constatat că era vorba doar despre asigurarea suportului tehnic în legătură cu punerea în executare a Autorizaţiei nr. x din 10 ianuarie 2013 emisă de CA Oradea, însă în cursul judecăţii SRI prin Adresa nr. x din 18 iunie 2019, a comunicat instanţei mai multe note de redare a conversaţiilor telefonice care erau adresate DNA-Serviciul Teritorial Oradea, instituţie care le-a solicitat prin Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013 - fila x instanţă.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că în această chestiune nu există autoritate de lucru judecat aşa cum eronat a arătat DNA, întrucât probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti a demonstrat indubitabil că, interceptările în cauză au fost efectuate de către SRI, iar procesele-verbale redate au fost întocmite de organul de poliţie judiciară, în baza transcrierii realizate de lucrătorii SRI.

Totodată, văzând Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 22/2018 şi nr. 26/2019 şi în acord cu jurisprudenţa actuală, s-a concluzionat că procedeele probatorii constând în efectuarea interceptării comunicaţiilor telefonice şi ambientale autorizate de Curtea de Apel Oradea prin Încheierea nr. 1/S din 10 ianuarie 2013, în baza căreia s-au emis Autorizaţiile nr. 1 şi nr. 2 din 10 ianuarie 2013 şi mijloacele de probă obţinute prin aceste procedee probatorii, nu au fost vute în vedere în cauză.

De altfel, s-a constatat că nicio convorbire sau conversaţie telefonică nu susţine acuzaţia, dimpotrivă acestea par să susţină apărarea, respectiv punctul de vedere al inculpatului A. care în faza de urmărire penală a arătat că nu se face vinovat de infracţiunea care i se impută şi că singurele discuţii purtate cu executorul judecătoresc C. ar fi vizat validarea unei popriri şi unele imobile scoase la licitaţie, aspect care rezultă din înscrisurile depuse de apărare la dosar de urmărire penală, precum şi din declaraţiile ulterioare ale martorului denunţător.

În acest sens, s-a reţinut că, la data de 18 ianuarie 2013 martorul denunţător C. a trimis pe e-mail inculpatului A. un extras CF, iar din cuprinsul mai multe înscrisuri rezultă că creditoarea SC DDDDD. SA prin avocat A. a solicitat denunţătorului continuarea formelor de executare silită în Dosarul execuţional nr. x/2010 împotriva Şcolii de Artă şi Meserii Călineşti Oaş, după care s-a cerut restituirea tuturor titlurilor executorii în original şi a altor documente în copie, care ulterior au fost depuse spre executare executorului judecătoresc EEEEE.

Având în vedere că martorul C. a denunţat săvârşirea unei infracţiuni, cooperând deplin cu organele de urmărire penală, iar în cererea de autorizare motivată s-a arătat că potrivit informaţiilor existente, infracţiunea este în curs de desfăşurare, urmând ca făptuitorul A. să primească în cursul lunii ianuarie 2013 de la denunţător o parte din suma pretinsă, nu rezultă care este motivul pentru care în înregistrările telefonice şi cele din mediul ambiental (chiar şi pe email în condiţiile în care la 18 ianuarie 2013 a fost trimis un CF) nu apar deloc discuţii cu privire la pretinsa infracţiune şi/sau o încercare de a se relua acel subiect chiar dacă flagrantul sau surprinderea făptuitorului în alt mod ar fi eşuat, în condiţiile în care pe suportul optic prezentat de către denunţător aceste discuţii sunt la un moment dat, evidente şi explicite, probă care urmează să fie examinată ulterior sub aspect formal.

Mai mult, redarea înregistrărilor audio efectuată de către denunţător şi a interceptărilor telefonice după mai bine de 4 ani de la momentul obţinerii probelor respective, prima probă constituind elementul principal în susţinerea acuzaţiei, naşte îndoieli serioase privind acuzaţia formulată.

În plus, ataşarea procesului-verbal care consemnează depunerea de către denunţătorul C. a suportului optic DVD x cu seria constructivă x la fila x din ultimul dosar de urmărire penală care are 344 file şi dintr-un total de 44 de volume, în condiţiile în care denunţul se află la fila x din volumul I al dosarului de urmărire penală, naşte semne de întrebare privind modul de efectuare a urmăririi penale, mai ales când apărarea invocă faptul că la momentul în care a solicitat copii de pe dosarul de urmărire penală nu exista ataşat la cauză procesul-verbal de predare a DVD.

S-a constatat în acest sens poziţia corectă avută de apărare, care a arătat că procesul-verbal respectiv nu a fost renumerotat de mai multe ori aşa cum au fost renumerotate mai multe documente din volumul I dosar UP, inclusiv sesizarea din oficiu, denunţul martorului şi ordonanţa de începere a urmării penale in rem, tratament de care trebuia să beneficieze şi acest înscris care însoţea denunţul, apreciere care însă nu mai impune alte comentarii.

S-a reţinut faptul că, acest proces-verbal care este unul de predare-primire este inform, întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 91 C. proc. pen. din 1968 în sensul că, nu a fost semnat de către persoana la care se referă actul şi căreia trebuia cu certitudine să i se înmâneze un exemplar ca dovadă, ceea ce relevă o imagine de ansamblu a erorilor comise în faza de urmărire penală.

De altfel, acest viciu comis de către organul de urmărire penală pare să fie unul izolat din moment ce la data de 4 mai 2017 s-a încheiat un proces-verbal de predare-primire între organul poliţiei judiciare şi martorul denunţător C. privind predarea unor înscrisuri de către ultimul, act procedural care a fost încheiat în 2 exemplare, unul către fiecare parte şi au fost semnate de către ambele categorii de persoane-dosar UP.

Mai mult, în Declaraţia din 20 martie 2017, martorul denunţător C. s-a folosit în mod cert de menţiunile din acel proces-verbal care cel mai probabil i-a fost prezentat de către organul de urmărire penală, arătând că înregistrarea discuţiei cu inculpatul la realizat cu un aparat pe care a copiat-o pe un DVD x cu seria constructivă x, date care în mod cert nu pot fi memorate şi reproduse cu exactitate după cca. 4 ani.

Apărarea inculpatului care a arătat că, forma sau menţiunile de pe ştampila organului de urmărire penală aplicată pe acest proces-verbal diferă de cea din sesizarea din oficiu, nu a fost înlăturată suficient de convingător de către acuzare, care la fila x pct. 5 din concluzii scrise nu a dat un răspuns neechivoc privind motivul pentru care actele contemporane momentului încheierii procesului-verbal privind predarea DVD, cum ar fi procesul-verbal de sesizare din oficiu, cererea de autorizare motivată şi Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013 adresată SRI - fila x instanţă, poartă ştampila procurorului şef serviciu, spre deosebire de primul act care poartă ştampila Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

În schimb, nu s-au remarcat deosebiri evidente de antet în privinţa celor patru acte procesuale încheiate la începutul anului 2013 (procesul-verbal privind predarea DVD şi Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013 adresată SRI au boltuite Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie, iar ultima şi Biroul Satu Mare) şi întrucât procesul-verbal privind predarea DVD nu a fost declarat fals sau nu formează obiectul unui dosar penal, instanţa nu a ţinut seamă de susţinerile apărării în această privinţă.

Martorele AAAAA., BBBBB., DD. şi CC. - angajate ale administraţiei publice financiare centrale şi locale, reaudiate în faţa instanţei de judecată, au declarat constant că nu îl cunosc pe inculpat sau pe denunţător şi au descris amănunţit procedura în care are loc plata despăgubirilor acordate de către instanţele judecătoreşti în baza Legii nr. 221/2009, în etapa executării silite, depoziţii care raportat la obiectul acuzaţiei, nu se impun să fie redate.

Martorul CCCCC. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că, în privinţa deplasării la Direcţia Financiară Judeţeană Satu Mare nu a avut nicio discuţie cu inculpatul care l-a reprezentat în instanţă şi nici nu i-a zis să apeleze la anumite persoane pentru a încasa mai rapid banii câştigaţi în instanţă privind restituirea taxei de mediu.

Martorul a arătat că, a avut mai multe discuţii telefonice cu inculpatul cu privire la banii care urmează să i se vireze de către finanţe, acesta spunându-i că nu a primit nimic de la finanţe şi nu îşi explică de ce s-a consemnat la parchet că inculpatul i-ar fi recomandat o persoană din direcţia financiară.

În schimb, în faza de urmărire penală, s-a consemnat în plus că inculpatul i-a spus că a vorbit cu un bărbat de la Finanţe din Satu Mare să urgenteze plata şi i-a spus să meargă să discute personal cu acesta, să-i spună că vine din partea acestuia şi să îl roage să urgenteze efectuarea plăţii. Martorul a mai arătat că s-a dus la sediul Finanţelor din Satu Mare şi l-a căutat pe acel bărbat, însă acesta s-a ferit şi nu l-a mai găsit.

În ceea ce priveşte declaraţia acestui martor, instanţa de fond nu i-a dat eficienţă juridică, întrucât pe de o parte obiectul acuzaţiei nu vizează această acţiune, iar pe de altă parte din cuprinsul depoziţiei date la parchet nu rezultă că am fi în prezenţa unui fapte penale.

Dimpotrivă, s-a constatat că procedeul folosit este complet diferit de cel din prezenta cauză unde se susţine că inculpatul ar fi traficat influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra unor funcţionari de la finanţe intervenind personal pe lângă aceştia în schimbul unui comision, spre deosebire de relatările martorului care a arătat că acesta trebuia să meargă să vorbească personal cu o anumită persoană care putea să îl ajute în privinţa încasării mai rapide a banilor, fără să se pună în discuţie vreun avantaj material pentru serviciul oferit.

Deşi depoziţia acestui martor este interpretată de către acuzare în sensul că inculpatul avea cunoştinţă despre momentul alimentării cu bani a contului DGFP Satu Mare şi că promitea intervenţii asupra funcţionarilor publici în scopul efectuării cu celeritate a acestora-, instanţa de judecată nu poate face astfel de speculaţii în absenţa unor probe concludente şi/sau a unei legături de cauzalitate sau conexe cu obiectul prezentei cauze.

Dimpotrivă, probatoriul administrat de către Ministerul Public în ianuarie - februarie 2013 cu ajutorul înregistrărilor ambientale şi telefonice nu au confirmat acuzaţia şi nici nu au furnizat elemente care să stabilească anumite legături sau conexiuni cu aceasta.

În plus, existând o anumită deosebire între declaraţiile acestui martor ca de altfel şi ale martorului denunţător date în faza de urmărire penală şi cele din etapa cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a dat valenţă declaraţiilor luate cu respectarea garanţiilor privind dreptul la un proces echitabil.

În schimb, audierea martorului denunţător C. realizată de cinci ori în faza de urmărire penală naşte puternice semne de întrebare privind veridicitatea declaraţiilor acestuia, cu atât mai mult cu cât la un moment dat, existau diferenţe esenţiale faţă de ceea ce s-a declarat în faţa primei instanţe de judecată.

Astfel, la data de 02 octombrie 2014 martorul C. a declarat că după înregistrarea în anul 2012 a 101 de dosare execuţionale având ca obiect despăgubiri acordate în baza Legii nr. 221/2009, care urmau să fie plătite de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, în luna august 2012 a fost abordat de către inculpat în legătură cu acele dosare de despăgubiri, relatându-i că are cunoştinţe în rândul funcţionarilor publici pe care îi poate determina să faciliteze plata despăgubirilor, iniţial în schimbul unui comision cuprins între 1.000 - 1.500 RON/dosar, comision modificat ulterior la 3% din totalul încasat.

Martorul a arătat că, la începutul lunii august 2012 s-au plătit 11 dosare execuţionale, fiind căutat ulterior de către inculpat care a pretins un comision de 3%, lăsând să se înţeleagă că acesta a fost cel care prin influenţa pe care a exercitat-o, a determinat efectuarea plăţilor, fiind plătit cash cu 7.000 RON din banii personali.

Martorul a arătat că în perioada 19-20 septembrie 2012 au fost efectuate plăţi de către DGFP Satu Mare în contul dosarelor execuţionale în sumă de 4.372.962,71 RON, din care trebuia achitat inculpatului un comision de 3%, respectiv 130.000 RON, plătind la sfârşitul lunii septembrie 2012, în timp ce ieşea de la sala de sport împreună cu inculpatul, suma de 20.000 RON cash din onorariul execuţional cuvenit acestuia.

Martorul a mai arătat că, a constatat că într-un număr de 16 dosare execuţionale existau dubii cu privire la executarea plăţilor, crezând că s-au plătit de două ori, motiv pentru care a solicitat inculpatului clarificarea situaţiei şi prin urmare a refuzat plata diferenţei de comision plătită, deşi acesta l-a căutat în repetate rânduri la telefon şi la birou, hărţuindu-l efectiv pentru a-şi primi banii.

Acesta a arătat că după efectuarea plăţii în contul creditorilor a închis dosarele execuţionale, comunicând cu DGFP Satu Mare procesele-verbale de închidere, însă într-o seară din luna noiembrie 2012 a fost chemat de către inculpat la biroul său unde era prezentă mama acestuia, FFFFF. şi i s-au arătat acele procese-verbale care au un caracter confidenţial, spunându-i că acel comision se împarte cu două persoane din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi că i s-au creat probleme, întrucât nu le-a achitat integral acestora suma pretinsă de 130.000 RON.

În final, martorul a arătat că, urmare a unei întâlniri avute în toamna anului 2012 pentru protecţia sa a luat hotărârea de a înregistra discuţia purtată cu avocatul A., cu un telefon smart phone, care confirmă starea de fapt prezentată de acesta, discuţie care a fost descărcată pe un suport optic pe care l-a depus organelor judiciare cu ocazia denunţului formulat.

În declaraţia din 20 martie 2017, martorul C. a reluat cele arătate anterior, menţionând că inculpatul i-a dat de înţeles că are influenţă asupra unor factori de decizie din Ministerul Finanţelor Publice şi DGFP Satu Mare pentru ca aceştia să efectueze plăţile despăgubirilor foştilor deportaţi politici, în schimbul unor comisioane, spunând că este vorba despre trei persoane fără să indice numele acestora.

Martorul a arătat că după plata de către finanţe în contul despăgubirilor a sumei de 4.300.000 RON s-a convins că, inculpatul are influenţă asupra funcţionarilor şi la cca. două zile a fost căutat de către inculpat căruia i-a remis suma de 20.000 RON pe care i-a scos în două zile consecutive din contul personal de la AA. - Sucursala Satu Mare din onorariul de executor judecătoresc.

Ulterior, întrucât nu a achitat diferenţa de comision de 100.000 RON, inculpatul i-a spus că va avea probleme cu funcţionarii din Ministerul Finanţelor Publice şi DGFP Satu Mare care i-au facilitat şi au urgentat efectuarea plăţilor.

Martorul a arătat că la începutul anului 2013 a mai fost căutat de către inculpat de mai multe ori cu aceeaşi solicitare, însă văzând că nu îi dă banii respectivi, acesta a renunţat să îl mai caute şi că la toate discuţiile purtate între cei doi nu au fost de faţă alte persoane.

În final, martorul a arătat că în luna decembrie 2012 a înregistrat cu un aparat al cărui tip nu îl mai reţine o discuţie avută cu inculpatul pe stradă, în faţa oficiului Poştal nr. 1 Satu Mare, discuţie pe care a şters-o întrucât a copiat-o pe un DVD marca x cu seria constructiva x, pe care ulterior a pus-o la dispoziţia organelor judiciare.

În completarea acestei declaraţii, la data de 11 aprilie 2017 şi după consultarea extraselor de cont de la AA. - Sucursala Satu Mare, martorul a arătat că în data de 10 august 2012 a ridicat suma de 6.700 RON, remiţând a doua zi inculpatului suma de 7.000 RON şi că cursul lunii septembrie 2012 a scos în două zile consecutive câte 10.000 RON, plafon maxim care putea fi ridicat în numerar de la bancomat.

Martorul a mai arătat că la finalul lunii septembrie a mai scos în patru zile consecutive diferite sume de bani din contul personal şi că din procentul de 3% din despăgubiri nu făcea parte onorariul executorului judecătoresc şi al avocaţilor.

La data de 28 septembrie 2017, martorul C. a declarat că, pentru cele 8 dosare execuţionale pentru care s-au virat banii în cursul lunii august 2012, doar unul dintre acestea făcea parte din înţelegerea pe care a avut-o cu avocatul A. şi anume dosarul privind pe creditoarea Z.

Martorul a arătat că, pentru toate sumele de bani care i-au fost virate în august 2012 şi în momentul în care a formulat denunţul, avea convingerea că acestea făceau parte din înţelegerea pe care o avusese cu avocatul A.

Martorul a mai făcut anumite precizări cu privire la modul de executare a celor 101 dosare execuţionale referindu-se la instituirea popririi şi la depunerea de cereri de renunţare la validarea popririi ca urmare a plăţii creanţelor.

În fine, la data de 1 noiembrie 2017, martorul C. a dat o nouă declaraţie detaliată reluând cele arătate anterior, precizând că inculpatul i-a dat de înţeles că poate facilita şi urgenta efectuarea plăţilor în acele dosare, fără a preciza în ce mod, spunând că poate influenţa factori de decizie din cadrul Ministerul Finanţelor Publice şi DGFP Satu Mare, fără să-i nominalizeze.

Martorul a arătat că din procentul de 3% din despăgubiri nu intra onorariul executorului judecătoresc, al avocaţilor şi cheltuielile de executare şi că onorariu execuţional din care a plătit inculpatului comisionul era de 10% din suma acordată ca despăgubire, comision care era destinat plăţii funcţionarilor publici.

Martorul a arătat că în luna august 2012 i-au intrat în cont sume de bani reprezentând debite din 11 dosare execuţionale pentru care a calculat şi a plătit inculpatului 7.000 RON, după ce în prealabil a scos de la un bancomat 10.000 RON.

Martorul a arătat că, în septembrie 2012 au intrat în cont suma de 4.300.000 RON, sens în care a scos în două zile consecutive câte 10.000 RON de la bancomat, aceasta fiind limita maximă de ridicare în numerar, sumă pe care a remis-o inculpatului, iar pentru diferenţa de 100.000 RON acesta s-a eschivat de la plata acesteia, invocând diverse pretexte, inclusiv efectuarea dublei plăţi deoarece nu a mai vrut să îi plătească.

Martorul a mai arătat că, în cursul lunii decembrie 2012, fără să reţină data cu exactitate, însă era frig şi ninsese, s-a întâlnit cu inculpatul pe trotuarul din faţa Poştei nr. 1 Satu Mare, din apropierea Tribunalului Satu Mare şi au discutat despre plata comisionului, inculpatul insistând în achitarea diferenţei de 100.000 RON din comision spunând că are probleme cu cei doi funcţionari cu putere de decizie din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, discuţie care a fost înregistrată cu un aparat, fără să reţină cu ce tip de aparat, iar înregistrarea a descărcat-o pe un CD sau DVD pe care a predat-o organelor judiciare odată cu formularea denunţului.

În cursul judecăţii, la data de 14 iunie 2019 martorul C. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, declarând că, în luna august 2012 s-a întâlnit cu inculpatul la o sala de sport pe care o frecventa aproape zilnic şi acesta i-a propus în schimbul unui comision, că poate să îl ajute să obţină mai repede banii pe care statul urma să le vireze în contul unor dosare execuţionale, respectiv promisiunea a consta în efectuarea de demersuri la stat în vederea recuperării creanţelor date.

Martorul a arătat că după virarea banilor de către Ministerul Finanţelor Publice, i-a înmânat personal avocatului într-o locaţie din Satu Mare, într-o tranşă sau două suma de 27.000 RON şi totodată a decis să înregistreze personal o discuţie cu acesta pentru a avea o dovadă pe care să o poată prezenta organelor de urmărire penală şi ulterior în urma sfatului unui coleg de facultate, actualmente avocat, a temerii şi a afecţiunii cronice de care suferă-miastenia gravis, a sesizat Biroul Teritorial Satu Mare al DNA şi a predat acea înregistrare efectuată cu telefonul, fiind singurul denunţ formulat până în prezent.

Martorul a arătat că, nu îşi aduce aminte ca la momentul în care a predat acea înregistrare să se fi întocmit un proces-verbal de predare primire şi că niciun moment nu a retras bani de la bancomat întrucât nu deţine card, ci doar soţia cu privire la salariul ei personal şi că banii îi ridica în numerar în limita plafonului maxim admis de 10.000 RON direct de la ghişeul băncii.

Martorul a arătat că, înregistrarea a efectuat-o cu telefonul personal iphone mai vechi pe care nu îl mai deţine şi că în momentul formulării denunţului i s-a explicat că va fi exonerat de răspundere penală şi a prezentat organelor de urmărire penală telefonul, după care acestea i l-au restituit.

Martorul a revenit asupra declaraţiei arătând că, doar crede că a prezentat parchetului telefonul cu înregistrarea respectivă, însă nu este sigur, putând să fi prezentat un CD cu acea înregistrare fără să îşi aducă aminte dacă parchetul i-a cerut telefonul şi în mod cert nu a fost ajutat de SRI în efectuarea acelei înregistrări întrucât nu cunoştea nicio persoană din instituţie.

Martorul a arătat că, nu are cunoştinţe în efectuarea înregistrării cu telefonul pe care ulterior l-a pierdut sau l-a făcut cadou la cineva care nu avea telefon şi că nu poate face o înregistrare de pe telefon pe un CD sau DVD întrucât nu are cunoştinţe în acest sens şi nici aparatură corespunzătoare.

Martorul a arătat că nu reţine ca în faţa organelor de urmărire penală să fi declarat că discuţia a redat-o pe CD şi că niciodată nu a efectuat înregistrări cu privire la discuţii pe care le-a avut cu alte persoane, însă în momentul efectuării înregistrării în cauză, telefonul îl ţinea în mână, iar înregistrarea a efectuat-o cu ajutorul unui program care aparţinea telefonului.

Martorul a arătat că nu poate face aprecieri cu privire la perioada de timp care a trecut de la momentul efectuării înregistrării şi până în momentul în care a efectuat denunţul şi că în acele dosare execuţionale avocatul A. nu a reprezentat pe nicio parte.

În final, martorul a arătat că era logic ca inculpatul să intervină la Ministerul Finanţelor Publice şi de altfel acesta niciun moment nu a zis că va interveni la organele statului, ci doar i-a dat de înţeles că va interveni, lucru care s-a şi întâmplat într-un termen foarte scurt.

Revenind la declaraţiile martorului C., instanţa de fond a constatat inconsecvenţa acestuia şi declararea de fiecare dată a unor împrejurări noi şi importante care nu au fost spuse anterior, motiv pentru care în mod cert declaraţiile acestuia nu pot servi la susţinerea acuzaţiei formulate.

În acest sens, s-a remarcat faptul că, deşi martorul C. a declarat că nu ştia să efectueze transcrierea înregistrărilor de pe telefon pe CD sau DVD şi nici nu avea aparatură necesară în acest sens, totuşi în faţa organelor de urmărire penală a fost predat un DVD care conţinea o înregistrare a unei discuţii între acesta şi inculpat, fără ca niciun moment să fi fost menţionat o terţă persoană care să fi făcut transcrierea sau copierea înregistrării respective.

Însă această inadvertenţă, alături de afirmaţia denunţătorului că nu reţine cu ce tip de aparat a înregistrat discuţia, a fost speculată de către apărare care în ambele faze ale procesului penal a arătat că, datorită clarităţii vocii şi a împrejurărilor cauzei privind sesizarea din oficiu şi denunţul, înregistrarea ar fi fost efectuată de către SRI.

În al doilea rând, s-a reţinut că martorul denunţător a arătat în instanţă că nu deţine card bancar şi că nu a retras nicio sumă de bani de la ATM-uri, ci doar de la ghişeul băncii, iar în faza de urmărire penală s-a consemnat că banii au fost retraşi de la bancomat. Însă, din extrasele bancare aflate la dosar UP pentru perioada august - decembrie 2012 privind unul dintre conturile Biroului Executorului Judecătoresc C., rezultă că la datele de 22, 27, 28 şi 29 august 2012 martorul a retras în numerar suma de câte 10.050 RON, după care la data de 30 august 2012 suma de 1.286,40 şi mai apoi la data de 19 septembrie 2012 suma de 1.849 RON, iar potrivit extraselor bancare aflate la dosar UP pentru perioada august- decembrie 2012 privind al doilea cont al Biroului Executorului Judecătoresc C., rezultă că la datele de 26, 27, 28 septembrie 2012, 01, 02, 03 şi 04 octombrie 2012 au fost retrase în numerar câte 10.000 RON/zi, în data de 05 octombrie 2012 s-a retras suma de 1.000 RON, în data de 10 octombrie 2012 suma de 5.000 RON, în 12 octombrie 2012 suma de 1.000 RON, în 31 octombrie 2012 suma de 6.000 RON, în 14 noiembrie 2012 suma de 340 RON, în 21 noiembrie 2012 suma de 6.000 RON în zilele de 27, 28 noiembrie 2012 câte 10.000 RON, în 29 noiembrie 2012 suma de 4.100 RON, în 4 decembrie 2012 suma de 250 RON, în 12 decembrie 2012 suma de 10.000 RON, în ziua următoare suma de 7.140 RON, în 17 decembrie 2012 suma de 39.104,76 RON.

Deşi acuzarea susţine punctul de vedere al martorului denunţător în sensul că, suma de 27.000 RON ridicaţi de la bancă au fost remişi inculpatului în două tranşe, totuşi din declaraţia acestuia rezultă că la începutul lunii septembrie 2012 şi a doua jumătate din luna octombrie 2012, martorul a fost plecat câte o săptămână în concediu în străinătate, aspecte care presupunea anumite cheltuieli deloc de neglijat.

Mai mult, martorul a declarat că i-a remis inculpatului imediat după data de 24 august 2012 când i-au intrat mai mulţi bani în contul a 11 dosare execuţionale, suma de 7.000 RON, iar la sfârşitul lunii septembrie după ce i-au intrat sume mari de bani de la finanţe, suma de 20.000 RON, însă potrivit actelor depuse în instanţă filele x instanţă, inculpatul în perioada 23 - 30 august 2012 se afla în concediu în străinătate în Polonia-Zakopane şi potrivit extraselor bancare de la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie 2012, acesta a retras de la bancă suma de cca. 80.000 RON.

Dacă în prima declaraţie martorul denunţător a arătat că a scos de la bancomat suma de 7.000 RON pe care a remis-o inculpatului, în declaraţiile ulterioare consultând extrasul bancar care conţine cu siguranţă date matematice exacte, martorul a trebuit să îşi modifice declaraţiile spunând că a scos 10.000 RON din care a remis 7.000 RON care reprezenta 3% comision din despăgubirile intrate în contul bancar în luna august 2012.

Deşi în a doua declaraţie şi chiar ultima din data de 1 noiembrie 2012, martorul denunţător a precizat că suma de 20.000 RON pe care a remis-o inculpatului la finalul lunii septembrie a scos-o de la AA. în două zile consecutive, în completare la declaraţie din 11 aprilie 2017, consultând extrasul bancar acesta a recunoscut ulterior că în mai multe zile consecutive a scos din contul personal câte 10.000 RON.

Cu toate acestea, instanţa de fond a remarcat faptul că martorul denunţător nu a explicat niciun moment motivul pentru care din totalul de cca. 100.000 RON reprezentând comision restant s-a oprit la suma de 20.000 RON pe care a decis să o remită inculpatului, în condiţiile în care acesta a retras de la bancă în mai multe zile consecutive suma de 70.000 RON.

De asemenea, după depunerea la dosarul de urmările penală - vol. I, a raportului de constatare financiar contabilă din 15 mai 2017 - filele x, a suplimentului la acest raport din 18 august 2017 - filele x, a adresei DGA Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare nr. 478.803 din 6 ianuarie 2014 - filele x, a adresei BEJ C. din 30 mai 2014 - filele x şi a adresei nr. x/2017 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare-filele x, martorul denunţător C. şi-a nuanţat declaraţia arătând că, pentru cele 8 dosare în care i-au fost virate diferite sume de bani în cont la data de 24 august 2012, doar creditoarea Z. făcea parte din înţelegerea pe care a avut-o cu avocatul A., deşi niciun moment părţile nu au indicat vreun nume sau client oarecare.

S-a reţinut că, această afirmaţie contrazice datele matematice ale presupusei înţelegeri avute între părţi privind comisionul de 3% din totalul despăgubirilor întrucât în acest dosar despăgubirile erau de 32.000 RON, iar în dosarele pentru care s-au făcut virări în datele de 2 şi 3 august 2012 (pentru creditori W., X. şi Y.), debitul era de 105.000 RON, rezultând un comision de 4.110 RON şi nu de 7.000 RON cât ar fi plătit martorul denunţător.

Raportul de constatare financiar-contabilă din 15 mai 2017 a stabilit că, Ministerul Finanţelor Publice a transferat în baza celor 101 dosare execuţionale, în conturile BEJ C. suma de 4.381.868,41 RON şi suma de 663.550 RON a fost transferată direct în conturile persoanelor fizice creditoare, din care 4.143.580 RON reprezintă debit principal, 354.300 RON reprezintă onorariu avocaţi, 508.309,31 RON - onorariu executare şi 2.694,10 RON reprezintă alte cheltuieli.

Suplimentul la raportul de constatare financiar-contabilă din 18 august 2017 conchide că, debitele principale au reprezentat 4.143.580 RON şi procentul de 3% din această sumă reprezintă 124.307,4 RON, executorul judecătoresc emiţând titluri executorii pentru suma de 5.027.423,41 RON care potrivit calculelor matematice reprezintă 150.822,59 RON.

Potrivit adresei BEJ C. din 30 mai 2014, DGFP Satu Mare a plătit către acesta suma de 4.372.962,71 RON reprezentând despăgubiri şi onorarii din 101 dosare execuţionale formate în baza Legii nr. 221/2009.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că nu există o concordanţă sau o înţelegere privind cuantumul total al comisionul de 3% cât trebuia remis inculpatului, întrucât acesta trebuia să fie de cca. 150.000 RON potrivit valorii titlurilor executorii pe care executorul le-a emis pentru cele 101 dosare execuţionale şi nu de 130.000 RON aşa cum în mod constant a declarat denunţătorul.

Desigur că valoarea corectă a debitului principal şi accesoriile a fost determinat în mod corect în 2017 în urma unui raport de specialitate, însă valorile existente în 2012 erau de 5.027.423,41 RON corespunzător titlurilor emise de către BEJ C.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul tehnic oficial GGGGG. s-a concluzionat că, data înregistrării audio este 2 iunie 2014, ora 15:15:58. Această dată concide cu data ultimei modificări a acestuia (i.e. nu există elemente tehnice care să conducă la ipoteza că fişierul a fost modificat după ce a fost creat).

Expertul tehnic GGGGG. răspunzând la obiecţiuni a stabilit că:

Legătura dintre data creării unui fişier şi cea a sistemului de operare (HHHHH. în acest caz) este relativă şi anume data creării fişierului poate fi data precizată de sistemul de operare (şi poate fi identică cu data reală), dacă data sistemului de operare nu a fost modificată în prealabil în raport cu data reală (în acest ultim caz data creării fişierului este preluată din sistemul de operare, fiind identică cu aceasta, dar nu va corespunde unei date reale).

Însă dacă data creării fişierului a fost modificată ulterior datei (reale a) creării acestuia (i.e. există aplicaţii informatice ce permit acest lucru, d.e. IIIII.), caz în care, data creării fişierului nu va mai corespunde nici cu data indicată de sistemul de operare cu care s-a lucrat şi nici cu data reală.

După cum se poate constata în raport cu aceste aspecte tehnice, nu se poate afirma fără urmă de îndoială faptul că există o legătură de netăgăduit între data unui fişier şi data sistemului de operare în raport cu care acesta a fost creat (şi cu atât mai puţin, în raport cu data reală a evenimentului respectiv).

S-a arătat că, data imprimării fişierului coincide cu data existentă în sistemul de operare cu care s-a lucrat. Aceasta afirmaţie depinde, evident, de tipul echipamentului de stocare, având valoare relativă în raport cu alte echipamente de stocare (d.e. memorie flash, HDD portabil, etc).

În final, s-a arătat că, data identificată de către expert pe baza analizei tehnice (şi care a fost precizată în cadrul răspunsului formulat în raport de obiectivul 1 din Raport) nu corespunde în mod necesar unei realităţi obiective (după cum s-a arătat la punctul a) de mai sus).

În ceea ce priveşte raportul de expertiză criminalistică nr. 3 din 17 ianuarie 2020 efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara s-a concluzionat că, nu se poate stabili dacă înregistrarea audio în litigiu prezentă pe DVD-R marca x, neinscripţionat (pus la dispoziţie) este autentică, deoarece înregistrarea nu a fost stocată pe suportul original şi nu a fost realizată simultan cu evenimentele înregistrate, fără ca aceasta să însemne că înregistrarea supusă expertizării nu este o copie fidelă a înregistrării originale sau transferare realizată cu acurateţe a originalei din care provine; în urma examinării înregistrării cu echipamentele sistemele din dotare INEC, nu au fost depistate modificări, clonări, adăugiri, suprapuneri unor elemente de amprentă vocală.

S-a mai arătat că este o probabilitate ridicată ca vocea din înregistrarea audio în litigiu (prezentă pe DVD-R marca x, ce a fost pus la dispoziţie) atribuită numitului A. conform procesului-verbal de redare a înregistrării efectuate de parte, din data de 20 aprilie 2017, să aparţină numitului A.

Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, răspunzând la obiecţiuni, a menţionat că, nu se poate stabili dacă înregistrarea audio în litigiu reprezintă o transferare realizată cu acurateţe a originalului din care provine, deoarece nu le-a fost pus la dispoziţie originalul, pentru a le putea compara, în acest sens. Nu există nici o garanţie că înregistrarea audio în litigiu reprezintă sau nu o copie fidelă, a unei înregistrări originale. Constatările efectuate care au condus la concluzia în ceea ce priveşte autenticitatea înregistrării audio în litigiu, se bazează pe examinarea produsului finit, în urma transferării acesteia din memoria echipamentului tehnic pe un suport optic (cel pus la dispoziţie). În urma examinării înregistrării în litigiu nu au fost depistate modificări, clonări, adăugiri, suprapuneri ale unor elemente de amprentă vocală, aşa cum au precizat în raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză, la pagina 16.

Instanţa de fond a apreciat că aceste carenţe privind momentul realizării înregistrării şi a copierii acesteia pe DVD trebuiau înlăturate imediat ce a fost depus denunţul la organul de urmărire penală împreună cu DVD respectiv şi nu să se lase să persiste până în faza de judecată, când după cca. 5 ani de la momentul producerii presupusei fapte penale, acestea nu mai pot fi remediate deloc într-un cadrul procesual corect.

În plus, incoerenţa, indiferenţa şi contradicţiile din declaraţiile martorului denunţător C. care a afirmat în faza de urmărire penală că nu mai reţine cu ce tip de aparat a efectuat înregistrarea, însă în faţa instanţei de judecată şi-a adus aminte şi a arătat că înregistrarea a făcut-o cu telefonul mobil personal, că înregistrarea a şters-o şi mai apoi a pierdut telefonul sau l-a dat cadou unei persoane care nu avea telefon, că nu poate efectua o copiere a înregistrării pe DVD şi că nu are aparat care să efectueze această operaţiune, nu pot în niciun caz să să ducă la valorificarea probei obţinute de acesta cât timp planează suspiciuni puternice privind veridicitatea şi autenticitatea înregistrării respective, cu atât mai mult asupra transcrierii acesteia pe suport optic.

Altfel zis, pornind de la afirmaţia martorului care a arătat că denunţul efectuat reprezintă prima sesizare din viaţa sa şi văzând studiile juridice ale acestuia şi experienţa profesională, instanţa de fond a apreciat că declaraţiile reproduse mai sus ale acestuia sunt complet nesincere şi tind să ascundă anumite împrejurări care probabil ar fi împiedicat declanşarea prezentului dosar penal.

Deşi apărarea a făcut anumite aprecieri privind moralitatea martorului denunţător care în trecut ar fi fost cercetat penal pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, instanţa de fond le-a avut în vedere atât timp cât acestea nu s-au confirmat în final.

Totodată, s-a reţinut că poziţia acuzării privind setarea eronată a datei de pe telefonul mobil sau a aparatului care a realizat transcrierea înregistrării respective şi indicarea acesteia ca fiind cea de 2 iunie 2014, ora 15:15:58, aşadar aproximativ cu 1 an şi 6 luni înainte de evenimentele petrecute, se bazează pe supoziţii în loc de certitudini care în realitate trebuie să stea la baza soluţiei organului judiciar şi care trebuiau să fi fost lămurite încă din faza de urmărire penală şi nu doar în etapa judecăţii când acestea nu mai pot fi remediate în niciun fel.

Desigur că, în situaţia în care înregistrarea efectuate cu ajutorul telefonului mobil şi transcrisă pe DVD, ar fi fost redată în formă scrisă imediat după denunţul formulat în data de 10 ianuarie 2013, nu se mai putea susţine că înregistrarea ar fi fost făcută în iunie 2014, însă valorificarea probei prin redarea acesteia doar în aprilie 2017 permite să existe în cauză ipoteze sau dubii serioase privind modul şi momentul înregistrării şi a transcrierii acesteia pe DVD.

S-a apreciat că este absurd ca acuzarea să se folosească în principal de declaraţiile martorului denunţător coroborat cu extrasele bancare depuse la dosarul cauzei pentru determinarea momentului în care s-a realizat înregistrarea în condiţiile în care primele sunt incoerente şi inexacte, iar înscrisurile bancare dovedesc doar faptul că în perioada august- decembrie 2012, martorul denunţător C. a scos de la ghişeul băncii suma de aproximativ 180.000 RON.

Totodată, s-a mai apreciat că, este greu de asociat momentele virării banilor de către finanţe în contul dosarelor execuţionale instrumentate de către executorul judecătoresc C. şi cele în care acesta ar fi retras bani în lunile august- septembrie, cu perioada în care acesta ar fi remis inculpatului suma totală de 27.000 RON, în condiţiile în care potrivit extraselor bancare în perioada august - începutul lunii octombrie denunţător a retras de la bancă suma aproximativă de 111.000 RON pentru care în afara pretinsei mite, acesta nu a oferit explicaţii.

De altfel, acesta nedeţinând card bancar aşa cum a afirmat în instanţă toate tranzacţiile le efectuata cu banii cash, ceea ce presupunea existenţa în permanenţă de lichidităţi. Mai mult, s-a constatat că organul de urmărire penală în aprecierea sincerităţii depoziţiei martorului denunţător nu s-a preocupat să verifice dacă în perioada august- septembrie 2012, executorul judecătoresc a încasat de la finanţe şi alte sume de bani în contul altor dosare execuţionale. Cu toate acestea, chiar martorul denunţător a recunoscut că în luna august 2012 au intrat în contul bancar banii din alte 8 dosare execuţionale care nu făceau parte din înţelegerea cu inculpatul cu excepţia unuia şi văzând extrasul bancar care confirmă plata creanţelor şi pentru alte dosare execuţionale, se concluzionează că procedura executării silite şi cooperarea între organele statului a funcţionat fără să existe anumite înţelegeri clandestine.

Întrucât proba cu înregistrarea audio stocată pe DVD a fost înlăturată de către instanţa de judecată, aspectele de fond care privesc conţinutul discuţiilor purtate nu au mai fost analizate.

În continuare, s-a apreciat că odată ce o persoană se decide să coopereze deplin cu organele de urmărire penală prin efectuarea unui denunţ, atunci acesta trebuie să dea dovadă de bună-credinţă şi de o seriozitate corespunzătoare care să ducă la identificarea şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de comiterea unor fapte penale, ceea ce presupunea manifestarea unui interes ridicat în egală măsură atât pentru înregistrarea discuţiei pe care a realizat-o cât şi pentru păstrarea sau conservarea aparatului cu care a realizat surprinderea conversaţiei respective.

Însă, abandonarea acestui deziderat atât la propriu prin ştergerea înregistrării, urmată de pierderea sau înstrăinarea aparatului de înregistrare sub orice formă cât şi la figurat prin nedeclararea acestor aspecte esenţiale în faza de urmărire penală, nu poate duce decât la împiedicarea declanşării sau a continuării procesului penal cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de art. 2 - 13 C. proc. pen.

S-a apreciat că se impunea ca organele de urmărire penală să ia toate măsurile legale pentru a evita şi a pune la adăpost contestarea unei probe care a fost administrată în afara cadrului procesual penal de către o persoană asupra căreia de la început existau suspiciuni rezonabile privind caracterul subiectiv al depoziţiei făcute, datorită facilităţilor sau a avantajelor de care vrea sau de care ar urma să beneficieze în urma colaborării cu acuzarea, după caz.

S-a concluzionat că, odată ce starea de fapt relatată de către martorul denunţător care a colaborat constant şi chiar mulţumitor cu organele de urmărire penală nu a fost confirmată cu ajutorul probelor administrate imediat de către acestea (înregistrări telefonice şi cele din mediul ambiental), acţiunea penală nu mai trebuia exercitată deloc, ci dimpotrivă demersul penal trebuia abandonat aşa cum acestea au acţionat corect într-o primă fază, redând înregistrările efectuate de parte şi copiate pe CD, precum şi înregistrările telefonice şi cele din mediul ambiental, după cca. 4 ani de la momentul obţinerii efective a acestor probe.

Întrucât nu există probe care să susţină învinuirea, instanţa de fond nu a mai analizat elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă pentru a vedea dacă această infracţiune se confirmă sau dimpotrivă nu ar fi îndeplinite condiţiile legale pentru ca inculpatul să răspundă penal pentru fapta care formează obiectul acuzaţiei.

Altfel zis, s-a apreciat că denunţul formulat de către martorul C. împreună cu sesizarea din oficiu nu au o valoare probatorie în sine, în absenţa coroborării acestora cu alte probe certe de vinovăţie şi că nu s-a dovedit de parchet, dincolo de orice dubiu, rezonabil, că inculpatul ar fi comis infracţiunea de care a fost acuzat, motiv pentru care se impune achitarea acestuia pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există.

Aşadar, probele la care parchetul face referire au un caracter incert în legătura cu pretinderea şi primirea unei sume de bani de către inculpat care având influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, promite că îl va determina să acţioneze într-o anumită direcţie privind îndatoririle sale de serviciu.

Astfel, trecând peste criticile de legalitate şi subiectivism (ale martorului denunţător) examinate mai sus, s-a apreciat că există o puternică îndoială privind vinovăţia inculpatului raportat la actul de acuzare care profită exclusiv acestuia, cu consecinţa absolvirii acestuia de răspundere penală cu privire la infracţiunea care i se impută.

Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen.

Totodată, faţă de soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului instituit prin procesul-verbal din 27 octombrie 2017 a DNA - Serviciul Teritorial Oradea privind suma de 27.000 RON depusă în numerar la B. de către inculpatul A., potrivit tranzacţiei numărul xxx din data de 27 octombrie 2017.

Împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 8 aprilie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

Prin criticile de apel formulate s-a invocat, în esenţă, nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, întrucât instanţa de fond a exclus din materialul probator rezultatele supravegherii tehnice efectuată în cauză şi înregistrările ambientale efectuate de martorul denunţător şi a dat o interpretare greşită probatoriului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de Dosar x/2017

În cadrul cercetării judecătoreşti efectuată de instanţa de apel, la termenul de judecată din 8 aprilie 2021 a fost audiat martorul denunţător C.

La acelaşi termen de judecată, s-a constatat imposibilitatea audierii martorului CCCCC., procedându-se în conformitate cu dispoziţiile art. 381 alin. (7) C. proc. pen.

Examinând cauza, prin prisma criticilor de apel formulate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, iar criticile de apel, ca nefondate.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în esenţă că, în perioada iulie 2012 - ianuarie 2013, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, a pretins de la martorul denunţător C., executor judecătoresc, aproximativ 130.000 RON, reprezentând un procent de 3% din suma de 4.372.962,71 de RON (calculaţi de martorul denunţător ca fiind debit principal), sumă pe care executorul trebuia să o încaseze de la Ministerul Finanţelor Publice, pentru 101 persoane fizice, drept despăgubiri stabilite de instanţele de judecată în baza Legii nr. 221/2009, din care a primit 27.000 de RON (7.000 de RON la sfârşitul lunii august 2012, respectiv 20.000 de RON la sfârşitul lunii septembrie 2012), sub pretextul că sumele de bani urmează a fi remise de către avocat către doi funcţionari publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unul din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, persoane asupra cărora A. a lăsat să se creadă că are influenţă şi pe care a promis că le va determina să dispună şi să urgenteze plata sumei de bani sus-menţionate.

S-a reţinut că fapta descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a art. 5 C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În acord cu instanţa de fond, se constată că starea de fapt reţinută în actul de sesizare în sarcina inculpatului A. nu este confirmată de mijloacele de probă ce pot fundamenta analiza acuzaţiei, în cauză nerezultând o acţiune a inculpatului de pretindere şi primire a unei sume de bani, respectiv de promisiune a exercitării influenţei asupra unor funcţionari, în scopul determinării urgentării îndeplinirii unor acte ce intrau în îndatoririle acestora de serviciu.

Înalta Curte apreciază că excluderea din materialul probator a rezultatelor supravegherii tehnice efectuată în cauză, autorizate prin Încheierea nr. 1/S din 10 ianuarie 2013 emisă de Curtea de Apel Oradea, respectiv a celor trei procese-verbale din data de 24 martie 2017 de redare a convorbirilor interceptate a fost corect dispusă de instanţa de fond, în raport de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 22/2018 şi nr. 26/2019 şi de jurisprudenţa actuală.

Astfel, prin Adresa nr. x din 18 iunie 2019, Serviciul Român de Informaţii a comunicat instanţei de fond mai multe note de redare a conversaţiilor telefonice care erau adresate DNA - Serviciul Teritorial Oradea, instituţie care le-a solicitat prin Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013 - dosar instanţă de fond.

Din conţinutul acestora a rezultat cu certitudine că interceptările au fost efectuate de către Serviciul Român de Informaţii, iar procesele-verbale de redare au fost întocmite de organele de poliţie judiciară, în baza transcrierii realizate de către lucrătorii Serviciului Român de Informaţii.

În consecinţă, s-a constatat încălcarea dispoziţiilor legale privind punerea în executare a autorizaţiilor de înregistrare şi interceptare, aceasta fiind realizată de organe fără atribuţii de cercetare penală.

Prin urmare, au fost încălcate normele de competenţă funcţională, iar potrivit art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., este incidentă nulitatea absolută a procedeelor probatorii şi a mijloacelor de probă astfel obţinute, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate de către Serviciul Român de Informaţii.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a înlăturat din analiza ansamblului probator, ca lipsită de fiabilitate, înregistrarea ambientală pretins efectuată de martorul denunţător C., cu ajutorul telefonului mobil, stocată pe DVD.

Astfel, prin expertizele judiciare dispuse de instanţa de fond, respectiv expertiza tehnică informatică şi expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, completate cu răspunsurile la obiecţiuni, s-a concluzionat în esenţă că:

Data înregistrării audio este 2 iunie 2014, ora 15:15:58, însă aceasta nu corespunde în mod necesar unei realităţi obiective Această dată coincide cu data ultimei modificări a fişierului, însă nu există elemente tehnice care să conducă la ipoteza că fişierul a fost modificat după ce a fost creat.

Nu se poate afirma în mod cert faptul că există o legătură de netăgăduit între data unui fişier şi data sistemului de operare în raport cu care acesta a fost creat (şi cu atât mai puţin, în raport cu data reală a evenimentului respectiv).

Nu se poate stabili dacă înregistrarea audio în litigiu prezentă pe DVD-R marca x, neinscripţionat (pus la dispoziţie) este autentică, deoarece înregistrarea nu a fost stocată pe suportul original şi nu a fost realizată simultan cu evenimentele înregistrate, fără ca aceasta să însemne că înregistrarea supusă expertizării nu este o copie fidelă a înregistrării originale sau transferare realizată cu acurateţe a originalei din care provine.

În urma examinării înregistrării cu echipamentele din dotarea INEC, nu au fost depistate modificări, clonări, adăugiri, suprapuneri ale unor elemente de amprentă vocală şi este o probabilitate ridicată ca vocea din înregistrarea audio să aparţină numitului A.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută ca probă indubitabilă o înregistrare ce nu este autentică, cu privire la care există doar o probabilitate să fie vocea inculpatului, dar nu există nicio certitudine cu privire la data la care a fost efectuată. Mai mult, există elemente tehnice stabilite de experţii din cauză, în sensul că fişierul a fost creat la 2 iunie 2014, iar DVD-ul a fost inscripţionat în data de 3 iunie 2014, la mult timp după 10 ianuarie 2013, când se presupune că s-ar fi predat suportul care conţinea înregistrarea.

În contextul în care redarea înregistrării audio efectuată de denunţător s-a făcut după 4 ani de la momentul obţinerii acestei probe, iar declaraţiile martorului denunţător sunt contradictorii în ceea ce priveşte predarea înregistrării organelor de urmărire penală la data depunerii denunţului (telefon sau DVD), este corectă aprecierea instanţei de fond referitoare la existenţa unor suspiciuni cu privire la veridicitatea şi autenticitatea înregistrării respective, inclusiv cu privire la transcrierea acesteia pe suport optic.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că acesta nu relevă elemente incriminatorii certe cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului A., analiza efectuată de instanţa de fond fiind corectă.

Astfel, în susţinerea tezei parchetului referitoare la faptul că inculpatul avea cunoştinţă de momentul alimentării contului DGFP Satu Mare cu sume de bani pentru efectuarea diverselor plăţi şi că promitea intervenţii asupra funcţionarilor publici în scopul efectuării cu celeritate a acestora, în cauză a fost audiat martorul CCCCC.

În declaraţia dată la instanţa de fond, la 1 aprilie 2019, martorul CCCCC. a arătat, în esenţă, că nu a avut nicio discuţie cu inculpatul referitor la deplasarea la DGFP şi că acesta din urmă nu i-a indicat să apeleze la anumite persoane pentru a încasa mai rapid banii câştigaţi în instanţă privind restituirea taxei de mediu.

În ceea ce priveşte declaraţia dată de martorul CCCCC. în faza de urmărire penală, în acord cu instanţa de fond, se constată că aceasta este nerelevantă, în raport de obiectul acuzaţiei adusă inculpatului, iar pe de altă parte, din cuprinsul declaraţiei nu rezultă săvârşirea vreunei fapte cu conotaţii penale.

Referitor la declaraţiile martorului denunţător C., se constată că acestea conduc, fără echivoc, la concluzia neveridicităţii afirmaţiilor martorului, aspectele prezentate în denunţ şi ulterior în declaraţiile date la instanţa de fond şi la cea apel, fiind contradictorii.

Astfel, contradicţiile şi incoerenţele din declaraţiile succesive date de martorul denunţător C., în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, au fost corect evidenţiate în sentinţă, astfel că nu vor mai fi reluate.

Audiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 aprilie 2021, în cadrul judecării apelului, martorul C. a manifestat aceeaşi atitudine inconsecventă şi contradictorie în declararea unor aspecte relevante în cauză, arătând, printre altele, următoarele:

"..Din câte îmi amintesc, prima discuţie pe care am avut-o cu inculpatul A. în legătură cu exercitarea influenţei sale asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Finanţelor am purtat-o în luna august 2012, în Satul Mare, mai exact la sala de sport pe care o frecventam amândoi.

Inculpatul mi-a spus că îmi poate facilita plata de către Ministerul Finanţelor aferentă dosarelor execuţionale pe care le aveam spre soluţionare.

Inculpatul mi-a spus că solicită în schimbul traficării influenţei un procent de 3%. Nu a indicat numele vreunui funcţionar, ci doar faptul că în schimbul acestui comision îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii competenţi. Urmare acestei discuţii cu inculpatul Bob, i-am plătit acestuia suma de 27.000 RON în luna septembrie 2012. Banii i-am dat în numerar, dar nu îmi amintesc locul exact ştiu însă că acest lucru s-a întâmplat în oraşul Satu Mare. Această sumă a fost plătită în două tranşe, cred că în cursul lunii septembrie, una dintre acestea a fost dată în curtea sălii de sport, iar cealaltă într-un alt loc din oraş.

Din câte îmi amintesc în lunile septembrie - octombrie am mai avut şi alte discuţii cu inculpatul Bob cu privire la acelaşi aspect, toate discuţiile fiind purtate în localitatea Satu Mare. Nu am purtat astfel de discuţii nici în biroul meu, nici în biroul inculpatului Bob.

Revin şi arăt că în aceeaşi perioadă septembrie - octombrie 2012 m-am întâlnit cu inculpatul Bob la biroul acestuia, prezentă fiind şi mama acestuia FFFFF., context în care inculpatul mi-a prezentat procesele-verbale de închidere a dosarelor execuţionale.

Din câte îmi aduc aminte ştiu că inculpatul avea la acea vreme legături cu directorul general al finanţelor GGGG. şi în mod sigur cred că avea legături cu factorii decizionali din cadrul Ministerului Finanţelor. Această din urmă persoană cred că avea legături cu factorii decizionali din cadrul Ministerului Finanţelor, această persoană a fost indicată în mod expres de către inculpatul Bob".

Astfel, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martorul relatează aspecte contradictorii care, totodată, intră în contradicţie cu aspectele declarate anterior în cauză. În acest sens, este relevant faptul că în declaraţia dată la instanţa de fond, în data de 14 iunie 2019, martorul a arătat că "era logic ca inculpatul să intervină la Ministerul Finanţelor Publice şi de altfel acesta, niciun moment nu mi-a zis că va interveni la organele statului, ci doar mi-a dat de înţeles că va interveni, lucru care s-a şi întâmplat într-un termen foarte scurt".

Înalta Curte constată că, deşi martorul C. a formulat un denunţ cu privire săvârşirea unei fapte penale de către inculpatul A., declaraţiile date ulterior de acesta în cauză nu sunt în măsură să contribuie la stabilirea adevărului.

Astfel, în raport de probatoriul administrat în cauză, se apreciază că subzistă un dubiu puternic asupra situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu, generat de lipsa unor probe certe cu privire la aspectele esenţiale ale acuzaţiei, dubiu care profită inculpatului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu există, astfel că soluţia de achitare a acestuia de către instanţa de fond este legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 20 din 8 aprilie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 8 aprilie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2021.

Procesat de GGC - LM