Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 164/RC/2021 AI generated

Scope of cassation review in penal cases: legal error in concurrence of offenses vs. re-evaluation of factual individualization

Case Number Decizia nr. 164/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal of the defendant, upholding the appellate court's conviction for continued buying of influence and the calculated final sentence of 11 years imprisonment resulting from the concurrence of offenses with prior convictions for illegal deprivation of liberty and usury. The dispute centered on whether the appellate court erred in applying the recidivism legal framework (Penal Code art. 41, 43) instead of the concurrence rules, and on the lack of concrete individualization of the penalty based on evidentiary conduct and legal misapplication. The Supreme Court ruled that the citation of recidivism provisions was a material error that did not affect the correctness of the sanctioning treatment properly established under the laws governing concurrence of offenses (Penal Code art. 38-40, 45), and that cassation is limited to verifying legal conformity, precluding re-evaluation of factual findings, evidentiary assessments, or the substantive individualization of the penalty which falls outside the scope of the legal error alleged under art. 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. b) C. pen, art. 3 din Legea nr. 216/2011, art. 330 din C. proc. pen, art. 249 alin. (1) din C. proc. pen, art. 292 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen; Scope of cassation review in penal cases: legal error in concurrence of offenses vs. re-evaluation of factual individualization: Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation review of penal sanction individualization of criminal sentence concurrence of criminal offenses criminal recidivism scope of material error

Cited Legislation

AI generated
art. 37 lit. b) C. pen
1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
art. 3 din Legea nr. 216/2011
de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art.
art. 330 din C. proc. pen
În temeiul art. 330 din C. proc. pen.
art. 249 alin. (1) din C. proc. pen
şi art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit în Dosarul nr.
art. 292 alin. (1) C. pen
la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.
art. 35 alin. (1) C. pen
6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
şi art. 41 alin. (1) C. pen., 43 alin.
art. 45 alin. (1) C. pen
şi art. 45 alin. (1) C. pen., Curtea de apel a contopit pedepsele anterior menţionate cu pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, aplicându-se inculpatului A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 221/S/2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

Astfel, inculpatul A. a fost condamnat la:

- 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată.

S-a constatat că fapta de cumpărare de influenţă în formă continuată pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor:

- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămata B.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată C.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire,de către o persoană neautorizată (cămătărie), faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b), 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite aceste pedepse repuse în individualitatea lor cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 ani şi 4 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul de 13 ani al celorlalte pedepse, rezultând în final pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani .

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a constatat că inculpatul A. este arestat în altă cauză, în executarea mandatului de executare nr. x din 18.11.2015 emis de Judecătoria Braşov în baza Sentinţei penale nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi arestării preventive din prezenta cauză şi perioada dedusă prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov, dar şi perioada executată în baza sentinţei penale anterior menţionate, după cum urmează: 04.04.2013, perioada de la 05.06.2013 la 25.10.2013 inclusiv şi perioada 14.10.2015 la zi.

La rămânerea definitivă a prezentei, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 248/2015 din 18.11.2015 emis de Judecătoria Braşov în baza sentinţei penală nr. 202/05.02.2015 şi emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În temeiul art. 330 din C. proc. pen. şi art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit în Dosarul nr. x/2015 al DNA ST Braşov prin cele două ordonanţe ale procurorului din data de 13.11.2015 asupra sumei de 2200 euro şi asupra conturilor aparţinând inculpatului A. deschise la D. SA, E. SA şi F. SA, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii G., H., A., I., J. şi K..

Prin Decizia penală nr. 458 din data de 23.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii G., H., A., I., J. şi K. împotriva Sentinţei penale nr. 221/S/09.12.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. x/2015, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi procedând la o nouă judecată, prin extinderea efectelor apelurilor şi în ce o priveşte pe inculpata L..

Prin decizia din apel, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., 43 alin. (5) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a constatat că fapta de cumpărare de influenţă în formă continuată pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov în elementele ei componente, de:

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată B.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată C.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire,de către o persoană neautorizată (cămătărie), faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 40 alin. (1), (38) alin. (1) C. pen., 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus cu pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 ani închisoare reprezentând 1/3 din totalul de 12 ani al celorlalte pedepse, rezultând în final pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a constatat că inculpatul A. a fost liberat condiţionat la data de 02.07.2019 din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză, perioada dedusă prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov, precum şi perioada executată în baza sentinţei penale anterior menţionate, astfel: data de 04.04.2013, perioada de la 05.06.2013 la 25.10.2013 inclusiv şi intervalul de timp cuprins între 14.10.2015 şi 02.07.2019, data liberării condiţionate din executarea mandatului de executare nr. x din 18.11.2015 emis de Judecătoria Braşov.

În temeiul art. 330 din C. proc. pen. şi art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit în Dosarul nr. x/2015 al DNA ST Braşov prin cele două ordonanţe ale procurorului din data de 13.11.2015 asupra sumei de 2200 euro şi asupra conturilor aparţinând inculpatului A. deschise la D. SA, E. SA şi F. SA, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei din apel, nr. 458 din 23.07.2020, au declarat recurs în casaţie inculpaţii H., A. şi M..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22 februarie 2021, când s-a stabilit termen la data de 02 aprilie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 02 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, şi trimiterea cauzei la Completul 5, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A., cu citarea inculpatului şi asigurarea apărării, pentru termenul de judecată din data de 16 aprilie 2021.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi H. şi M. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., s-a reţinut că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar cu privire la îndeplinirea condiţiei prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că în cuprinsul cererii a fost invocat temeiului de drept pe care se întemeiază calea extraordinară de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În esenţă, s-a reţinut că prin cererea formulată, recurentul inculpat A. a arătat, sub un prim aspect, că instanţa de apel a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi reţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În acest sens, s-a apreciat că instanţa de apel a reţinut greşit temeiul de drept pentru aplicarea pedepsei şi pentru calculul valorii pedepsei rezultante.

S-a mai arătat de către inculpat că potrivit aspectelor reţinute de instanţa de fond dar şi de apel, fapta de cumpărare de influenţă în formă continuată pentru care inculpatul a fost condamnat prin decizia penală atacată este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2020/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov.

Aşadar, inculpatul A. a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. privind starea de recidivă şi nici de art. 43 alin. (5) C. pen. cu privire la tratamentul sancţionator.

În al doilea rând, recurentul inculpat a arătat că instanţa de apel nu a analizat în concret motivele invocate în apel de inculpat cu privire la fapta pentru care a fost condamnat şi astfel s-a apreciat fără o justificare temeinică faptul că motivele de apel sunt neîntemeiate, aplicând o pedeapsă mult mai mare fără o individualizare concretă.

De asemenea, s-a mai susţinut că instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe probe neconcludente şi nu a mai analizat conduita procesuală adoptată de către inculpat în faţa instanţei de fond şi de apel, în sensul că a dat declaraţii cuprinzătoare în care a arătat că a recurs la procedura recunoaşterii.

Asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., la data de 26.01.2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care s-a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca nefondat.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 16.04.2021, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public, pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Se reţine că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel întrucât s-a reţinut greşit temeiul de drept atât pentru aplicarea pedepsei cât şi pentru calculul pedepsei rezultante ca urmare a reţinerii stării de recidivă prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. Astfel, recurentul inculpat a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. privind starea de recidivă şi nici cele prev. de art. 43 alin. (5) C. pen. privind tratamentul sancţionator.

De asemenea, prin recursul în casaţie formulat, în temeiul aceluiaşi caz de casare indicat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a criticat hotărârea din apel şi cu privire la faptul că instanţa de control judiciar nu a analizat în concret motivele de apel invocate de inculpat, a apreciat fără o justificare temeinică faptul că motivele de apel sunt neîntemeiate, "aplicând o pedeapsă mult mai mare fără o individualizare concretă şi cu luarea în considerare a circumstanţelor reale".

Totodată, s-a susţinut că instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe probe neconcludente şi nu a mai analizat conduita procesuală adoptată de către inculpat în faţa instanţei de fond şi faptul că în faţa instanţei de apel a dat declaraţii cuprinzătoare în care a arătat că a recurs la procedura recunoaşterii, datorită inducerii în eroare de către apărător.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin Decizia penală nr. 458/23.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, recurată în cauză, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., 43 alin. (5) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În speţă, instanţa de apel a constatat că fapta de cumpărare de influenţă în formă continuată pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov, sens în care, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală anterior menţionată, în elementele ei componente de: 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată B.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată C.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969 şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată (cămătărie), faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969.

Astfel, în baza art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., Curtea de apel a contopit pedepsele anterior menţionate cu pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, aplicându-se inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 ani închisoare, reprezentând 1/3 din totalul de 12 ani al celorlalte pedepse, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Prin urmare, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen., prin care se stabileşte că există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

Dispoziţiile art. 39 C. pen. având denumirea marginală "Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni", stabileşte la alin. (1) că în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Art. 40 C. pen. reglementează contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, la alin. (1) al acestui articol menţionându-se că dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică art. 39.

Art. 45 C. pen. vizează aplicarea pedepselor complementare, accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infracţiuni, la alin. (1) stabilindu-se că dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte primul aspect invocat de către recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se totodată de către instanţa de apel că această faptă este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 202/05.02.2015 pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curţii de Apel Braşov.

Aşadar, din cuprinsul deciziei penale atacate rezultă că instanţa de apel a reţinut concursul de infracţiuni în raport de Sentinţa penală nr. 202/2015 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 784/A/2015 a Curţii de Apel Braşov, astfel că, menţionarea dispoziţiilor vizând existenţa recidivei, prev. de art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen., la stabilirea pedepsei principale aplicate în cauză fiind de fapt o eroare materială, în concret, tratamentul sancţionator aplicat fiind corect stabilit în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, criticile formulate sub acest aspect, cu referire la pedeapsa principală aplicată şi implicit cu privire la pedeapsa principală rezultantă stabilită în cauză în sarcina inculpatului, sunt neîntemeiate, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat, în speţă, instanţa de apel a aplicat corespunzător tratamentul sancţionator prevăzut de dispoziţiile legale incidente în cauză vizând concursul de infracţiuni.

În ceea ce priveşte celelalte critici ale recurentului inculpat A. subsumate de către acesta cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi care vizează în realitate netemeinicia hotărârii instanţei de apel, cu referire la probele dosarului, circumstanţele reale şi susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a aplicat o pedeapsă mult mai mare fără o individualizare concretă în raport atitudinea inculpatului ori mijloacele de probă de la dosar, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Aşa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Prin urmare, astfel de susţineri vizând reindividualizarea pedepsei aplicate în cauză inculpatului A., aşa cum au fost formulate, excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Faţă de soluţia dispusă, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2021.

GGC - GV