Tax evasion conviction: limits of cassation review under Art. 438(1)(12) for penalties within statutory range and rejection of fair trial claims based on non-issuance of simplified plea procedure

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 438 pronunţată la data de 7 iunie 2019 de Tribunalul Dâmboviţa a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - forma în vigoare până la data de 19.03.2013, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. şi a art. 38 alin. (1) din noul C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 actualizată cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. şi a art. 33 alin. (1) din C. pen. din 1969.

A fost respinsă solicitarea formulată de inculpatul A., privind aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 actualizată cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) - (3) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a; b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) - (3) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii).

În aplicarea art. 5 din noul C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi cod (3 acte materiale) în infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 (forma în vigoare înainte de 1.02.2014), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale).

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod şi cu referire la art. 124 din C. pen. din 1969 - forma în vigoare la momentul epuizării infracţiunii, a încetat procesul penal în ceea ce priveşte infracţiunea de bancrută frauduloasă ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a constatat că infracţiunea de evaziune fiscală sub aspectul căreia a fost dispusă condamnarea inculpatului prin sentinţa penală este concurentă cu infracţiunea de bancrută frauduloasă sub aspectul căreia a fost dispusă condamnarea aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 3397/04.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 865 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 85 alin. (1) din acelaşi cod precum şi la art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi în aplicarea art. 5 din noul C. pen. conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, s-a anulat suspendarea executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2012 definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397/04.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2012 definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397/04.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în baza art. 34 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, anume 3 (trei) ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 3 (trei) ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 865 alin. (2) teza I din C. pen. din 1969 cu referire la art. 861 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare, sub supraveghere.

În temeiul dispoziţiilor art. 862 din C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 8 (opt) ani care se compune din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 5 (cinci) ani şi care se calculează potrivit prevederilor art. 865 alin. (2) teza a II-a din C. pen. din 1969 de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 412/12.11.2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2012, respectiv de la data de 4.11.2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Conform dispoziţiilor art. 863 alin. (2) din C. pen. din 1969, datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune sau dacă până la expirarea termenului de încercare nu îndeplineşte obligaţiile civile ce urmează a fi stabilite prin hotărâre sau dacă nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi la art. 25 alin. (1) din acelaşi cod şi cu referire la Decizia nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. x, sector 5 prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 198.002,35 RON reprezentând obligaţia fiscală principală datorată (TVA) la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., au fost admise acţiunile civile formulate de către părţile civile: Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Pucioasa, cu sediul în Pucioasa, judeţul Dâmboviţa; Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa; SC B. SA, cu sediul în Bucureşti, str. x, sector 1; C. SA cu sediul în Bucureşti, Calea x, în privinţa acestei din urmă părţi civile acţiunea civilă fiind cesionată în cadrul Contractului Cadru de Cesiune din 29.02.2016 către D. SRL şi ulterior către E., cu sediul social în Larnaca, Cipru şi sediul procesual ales la sediul Societăţii Civile de Avocatură "F." situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi K. SA cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi în consecinţă l-a obligat pe inculpat la plata următoarelor sume de bani: 3.105.299,79 RON către E.; 46.346 RON către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte; 56.585 RON către Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Pucioasa; 91.251 RON către SC B. SA; 2425,96 RON către partea civilă K. SA.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 19 şi la art. 25 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile: Primăria Comunei Vulcana Pandele, cu sediul în comuna Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa şi SC G. SA, cu sediul în Bucureşti, str. x, sector 2 şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 80.479 RON către Primăria Comunei Vulcana Pandele şi a sumei de 137.208,98 RON către SC G. SA.

S-a luat act de renunţarea la constituirea de parte civilă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 19 şi la art. 25 alin. (1) şi (6) din acelaşi cod, au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile exercitate iniţial de către părţile civile SC H. SRL, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi SC I. SA, cu sediul în Bucureşti, (fostă J. SA).

S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă în faza urmăririi penale prin ordonanţa emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la data de 16.11.2016 în Dosarul nr. x/2010 asupra următoarelor bunuri imobile:

- clădire rezidenţială proprietate privată din oraşul Pucioasa, str. x, în suprafaţă de 30 mp, valoare impozabilă 10395 RON;

- clădire rezidenţială proprietate privată din oraşul Pucioasa, str. x, în suprafaţă de 100 mp, valoare impozabilă 118800 RON;

- clădire rezidenţială proprietate privată din oraşul Pucioasa, str. x, în suprafaţă de 31 mp, valoare impozabilă 11935 RON;

- clădire rezidenţială proprietate privată din oraşul Pucioasa, str. x, în suprafaţă de 43 mp, valoare impozabilă 16555 RON;

- clădire rezidenţială proprietate privată din oraşul Pucioasa, str. x, în suprafaţă de 22 mp, valoare impozabilă 3630 RON;

- clădire rezidenţială proprietate privată din oraşul Pucioasa, str. x, în suprafaţă de 664 mp, valoare impozabilă 712140 RON, toate clădirile având numere cadastrale x;

- teren proprietate privată intravilan, în suprafaţă de 1049 mp (compus din suprafaţă de 531 mp din care ocupat 392 mp, curţi -139 mp şi teren proprietate privată-curţi, în suprafaţă de 518 mp) situat în oraşul Pucioasa, str. x, identificat cu număr cadastral x carte funciară x, cu o valoare estimată de 23.605,5 euro;

- teren proprietate privată extravilan în suprafaţă de 396 mp - categoria arabil situat în oraşul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 237,6 euro;

- teren proprietate privată extravilan în suprafaţă de 1412 mp - livadă pe rod, situat în oraşul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 931,92 euro;

- teren proprietate privată extravilan în suprafaţă de 600 mp - categoria fâneaţă, situat în oraşul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 360 euro;

- teren proprietate privată extravilan în suprafaţă de 2176 mp - categoria arabil, situat în oraşul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 1305,6 euro.

În temeiul dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au unei copii a dispozitivului, în vederea efectuării de menţiuni corespunzătoare în Registrului Comerţului.

Prin Decizia penală nr. 606 din data de 16 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 438/07.06.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul formulat de partea civilă ANAF Dâmboviţa - DGRFP Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 438/07.06.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, ca nefondat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă Primăria Comunei Vulcana Pandele împotriva Sentinţei penale nr. 438/07.06.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (anterior modificării prin art. unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. (2) vechiul C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen., pe timp de 4 ani alături de pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 vechiul C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) vechiul C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu aplic. art. 861 vechiul C. pen., prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2012 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 855 vechiul C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei de 10 luni închisoare sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2012 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349, art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1382 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Primăria comunei Vulcana Pandele şi obligă inculpatul A. la plata sumei de 275.693,95 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat A. şi apelanta parte civilă ANAF Dâmboviţa - DGRFP Ploieşti la plata sumei de 500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei din apel, nr. 606 din data de 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în termen legal, a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esenţă, prin recursul în casaţie formulat, în ceea ce priveşte motivele invocate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea în alte limite decât cele legale, raportat la faptul că aceasta nu a reţinut procedura recunoaşterii învinuirii, prevăzută de art. 396 din C. proc. pen., deşi acest aspect s-a solicitat pe fondul cauzei.

Totodată, s-a arătat că "un prim aspect ce a scăpat controlului judiciar este acela al eludării dispoziţiilor reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 250/2019 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen."

Făcând referiri la conţinutul Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 250/2019, dar şi la caracterul devolutiv al apelului, care implică o reinterpretare a probatoriului, fiind necesar ca instanţa de apel sa ia act în mod nemijlocit de probele administrate în faţa primei instanţe, recurentul prin apărător, a susţinut că instanţa de apel a încălcat în mod vădit dreptul la apărare. "În felul acesta, consider că prin hotărârea pronunţată în apel, s-a adus atingere: prezumţiei de nevinovăţie, principiului aflării adevărului şi dreptului la un proces echitabil. Aşadar, pentru ca inculpaţii sa beneficieze de un proces echitabil este necesar ca instanţa de apel sa procedeze la administrarea directa de probe, care sa permită părţilor şi judecătorului de apel sa adreseze întrebări martorilor, în mod nemijlocit, evitând astfel sa se ajungă în situaţia în care sa pronunţe o hotărâre ce ar putea fi influenţată de interpretarea probatoriului în forma reţinută de către organele de urmărire penală sau instanţa de fond."

Astfel, s-a precizat că se impunea cenzurarea sentinţei de fond, având în vedere calitatea instanţei de apel, drept instanţa de control judiciar, sub aspectul reţinerii nelegalităţii modalităţii în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, direct prin sentinţa, cu consecinţa vătămării dreptului la un proces echitabil, astfel cum rezultă din considerentele deciziei Curţii Constituţionale a României anterior menţionate.

S-a mai menţionat prin cererea de recurs în casaţie că: "ipoteza prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. vizează pronunţarea unei hotărâri în afara limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, trebuie interpretată în sensul de a se reţine limitele după reţinerea situaţiilor obligatorii de reducere sau majorare a pedepselor."

"Or, lipsirea părţii interesate de posibilitatea de a invoca eludarea unei norme de procedură, încălcarea unui principiu sau nesocotirea unei hotărâri a Curţii Constituţionale a României afectează dreptul la apărare, prin inexistenta unui proces echitabil care sa asigure, între altele, accesul în faţa unei jurisdicţii superioare, pentru a dispune cu privire la redresarea situaţiei litigioase, adică la existenţa unei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În aceste condiţii, considerăm ca raţiunea instituirii dispoziţiilor art. 13 din Convenţie referitoare la dreptul la un recurs efectiv a fost tocmai aceea de a permite invocarea în substanţă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, respectiv înlăturarea eventualelor încălcări ale acestora şi a consecinţelor lor pentru titular. Or, înlăturarea din legea procesual penală română a posibilităţii de a contesta pe calea recursului în casaţie o hotărâre pronunţată în condiţiile anterior evidenţiate nu ar face decât sa încalce prevederile art. 6 din Convenţie."

"Mai mult, instanţa de apel era obligată să se pronunţe asupra solicitării reţinerii procedurii recunoaşterii învinuirii în condiţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., aspect ce nu s-a materializat prin decizia atacată.

S-a mai arătat că sintagma "alte limite decât cele stabilite de lege" trebuie interpretată raportat la limitele legale stabilite în urma aplicării cauzelor obligatorii de reducere sau majorare a pedepsei, cată vreme pe de o parte, majorarea sau micşorarea se aplică asupra limitelor pedepsei în egală măsură, modificând practic limitele de pedeapsa proporţional şi previzibil, iar pe de altă parte cuantumul în care limitele se majorează sau se micşorează nu este lăsat la aprecierea judecătorului, fiind vorba de dispoziţiile legale exprese, prestabilite sub aspectul cuantumului fracţiei de micşorare/majorare."

"Or, în condiţiile în care prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12) din C. proc. pen. se statuează că sunt supuse casării hotărârile prin care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" iar noţiunea de "limite prevăzute de lege" nu poate fi interpretată decât în contextul limitelor ce rezultă în urma aplicării cauzelor de majorare sau micşorare a pedepsei, prin nereţinerea dispoziţiilor privind procedura simplificata în prezenta speţă apreciem că este incident motivul de recurs invocat."

Prin cererea de recurs în casaţie s-a mai arătat că sub aspectul laturii civile, recurentul inculpat A. înţelege să invoce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, s-a susţinut că singura situaţie în care instanţa penală se pronunţă asupra laturii civile printr-o hotărâre penală, fie ea sentinţă sau decizie, este ipoteza condamnării inculpatului, în caz contrar, soluţionarea laturii civile fiind de competenţa instanţelor civile, ce se vor pronunţa printr-o hotărâre civilă.

S-a mai arătat că prin decizia recurată s-a apreciat că inculpatul trebuie obligat la plata întregii sume datorate părţii civile ca urmare a faptelor comise şi a consecinţelor ce decurg şi ulterior prin comiterea acestora.

S-a menţionat că: "o astfel de soluţie este data încălcarea normelor de drept material, apreciind ca interpretarea instanţei de fond cu privire la aceste aspecte, conform căreia se admit în parte pretenţiile părţii civile Primăria comunei Vulcana Pândele, raportat la infracţiunea săvârşită, respectiv aceea de bancruta frauduloasa.

Astfel, instanţa de apel prin decizia recurată face aplicarea răspunderii civile delictuale pentru fapte proprii, fără a ţine cont de specificul procedurii de insolvenţă. Prin săvârşirea infracţiunii de bancruta frauduloasa prejudiciul ce se întinde asupra creditorului este exclusiv cel cu care acesta s-a înscris la masa credală, deoarece crearea unei stări de insolvabilitate nu l-ar putea priva pe acesta de beneficii materiale pe care acesta nu le-a solicitat inculpatului în procedura insolvenţei.

Aşadar, modalitatea de apreciere a prejudiciului făcută de către instanţa de fond este în contradictoriu cu normele de drept material aplicabile în materie, privind modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat în procedura insolvenţei."

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25.01.2021, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 05.03.2021, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Totodată, la dosar fiind depusă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen. invocată de recurentul inculpat A., s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2017 în cadrul căruia, la data de 5.03.2021, a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Astfel, prin încheierea din data de 05.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., invocată de recurentul inculpat A..

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 05 martie 2021, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 16.04.2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin Decizia penală nr. 606/16.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

Totodată, constatându-se că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu aplic. art. 861 C. pen. anterior, prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2012 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 10 luni închisoare sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală anterior menţionată.

Astfel, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 412/12.11.2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

Se reţine că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi astfel în opinia apărării recurentului, prin nereţinerea procedurii recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat la instanţa de fond, în cauză a fost aplicată o pedeapsă în afara limitelor legale.

Aşadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză inculpatului, susţinându-se nu că pedeapsa stabilită este într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepţiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedeapsa stabilită este în afara limitelor legale ca urmare a neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

În speţă, prin decizia instanţei de apel, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina acestuia fiind sancţionată, conform legii, cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

Totodată, se constată că, în speţă, prin sentinţa instanţei de fond, a fost respinsă solicitarea formulată de inculpatul A. privind aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen.

Procedând la analizarea limitelor de pedeapsă stabilite în sarcina inculpatului, aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată.

Prin urmare, se constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului A. se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina sa, astfel că susţinerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casaţie formulat în cauză sunt neîntemeiate, pedeapsa stabilită acestuia prin decizia penală recurată fiind evident în limite legale.

Criticile recurentului inculpat privind neaplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi implicit aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului prin nereţinere în cauză a procedurii recunoaşterii învinuirii, nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel.

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel. Aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Aşa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Argumentele formulate pe cale recursului în casaţie de faţă sub aspectul laturii civile, întemeiate de către apărarea inculpatului pe cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei recursului în casaţie prin prisma cazului de casare invocat în cauză.

În speţă, motivul invocat şi care a fost avut în vedere de către instanţă la momentul admiterii în principiu a recursului în casaţie a vizat critica recurentului inculpat subsumată cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., cu referire la nelegalitatea pedepsei aplicate acestuia, în aceste limite fiind aşadar admis în principiu recursul în casaţie.

Toate celelalte critici privind modul de soluţionare al laturii civile ori criticile de netemeinicie aduse de recurent deciziei atacate nu pot fi examinate de instanţa de casaţie în temeiul cazului reglementat de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată este în limite legale, sub aspectului cuantumului care, aşa cum s-a arătat, se circumscrie limitelor prevăzute în lege, iar toate celelalte critici formulate pe calea recursului în casaţie de faţă, referitoare la schimbarea încadrării juridice, la faptul că prin hotărârea de apel s-a adus atingere prezumţiei de nevinovăţie ori că instanţa de apel trebuia "să procedeze la administrarea directă de probe", excedează analizei instanţei de casaţie, criticile formulate neputând fi circumscrise niciunui caz de casare expres şi limitativ prev. de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 606 din data de 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 606 din data de 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2021.

GGC - GV