Inadmissibility of criminal revision: Requirement for substantive evaluation of new facts under Article 459(3)(e) CPP

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 11 din data de 8 octombrie 2020 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A., dispunându-se obligarea revizuentului la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea transmisă Curţii Militare de Apel Bucureşti la data de 03.04.2020, petentul A. a solicitat revizuirea Hotărârii nr. 1 din 22 mai 1945, pronunţată de Tribunalul Poporului Bucureşti în Dosarul penal nr. x/1945 - prin care tatăl său, generalul A., a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, comutată ulterior, de B., în pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă, constatarea şi înlăturarea erorilor judiciare şi a efectelor hotărârii, în sensul dispunerii achitării antecesorului său, precum şi a înlăturării măsurilor complementare de confiscare a averii acestuia.

Totodată, a solicitat introducerea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În argumentarea cererii, petentul a arătat că, în speţă, este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii atacate, acestea constând în:

"Ordinul de zi" din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul-locotenent C.; declaraţia din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin care locotenent-colonel D. cu privire la înlăturarea acuzaţiilor aduse generalului A.; Decretul emis în 1950 prin care cei întemniţaţi la Aiud, printre care şi generalului A., au fost reabilitaţi din punct de vedere militar şi social; Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Preşedintele României, E..

A mai arătat că hotărârea de condamnare a generalului A. a fost una politică, iar probatoriul administrat în cauză nu a fost analizat şi în favoarea acestuia, nefiind ataşate ordinul de zi şi declaraţia Consiliului de Miniştri prin care generalul A. a fost exonerat de orice răspundere în urma analizei făcute de Comisia Aliată.

În acest sens, a menţionat că, la data 23 septembrie 1944, s-a dat un "Ordin de zi" al generalului-locotenent C. în care sunt citate pentru fapte de arme excepţionale trupele române aflate sub comanda generalului A., respectiv primirea ofensivei germane şi ungare, acoperirea "trupelor roşii", avansul spre Câmpia Ungariei, cucerirea oraşului Arad şi alte fapte, aspecte care confirmau bunătatea şi corectitudinea generalului A., probitatea sa morală, ireproşabilă, pe front şi în societate. Acest "Ordin de zi" contrazice hotărârea de condamnare nr. 1 din 22 mai 1945, împrejurare faţă de care se impune ataşarea lui la dosarul de revizuire, întrucât dovedeşte netemeinicia sentinţei anterior menţionate.

A mai arătat că, din documentele depuse şi mărturiile celor care l-au cunoscut pe generalul A. sau care au fost întemniţaţi cu acesta, rezultă aspecte care pot determina următoarele concluzii: încălcarea principiilor de drept aplicabile la acel moment, raportat la lipsa de echitate a procedurilor şi lipsirea inculpaţilor de garanţii rezonabile privind dreptul la apărare; lipsa de imparţialitate a instanţelor, tribunale ale poporului sau instanţe obişnuite; lipsa a două grade de jurisdicţie şi pronunţarea condamnărilor prin hotărâri rămase definitive ulterior adoptării Constituţiei Republicii Populare Române, după anul 1948.

Pentru aceste considerente, petentul A. a solicitat revizuirea sentinţei atacate, arătând că nu există dovezi clare care să probeze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că generalul A. a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, întrucât acesta nu a luptat niciodată pe Frontul de Răsărit, iar prezenţa sa la Odesa a avut drept unic scop restabilirea ordinii şi determinarea cauzei exploziei din 1941, generalul neemiţând niciun ordin de exterminare a populaţiei din acest oraş, ci, dimpotrivă, ajutând la întoarcerea acesteia în localitatea de referinţă.

În probaţiune, revizuentul a solicitat: ataşarea Dosarului penal nr. x/1945 al Tribunalului Poporului Bucureşti; emiterea unei adrese către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), în vederea comunicării, în copie certificată, a dosarului de fond penal x; emiterea unei adrese către Monitorul Oficial al României în vederea comunicării M.Of. nr. 123/2.06.1945; emiterea unei adrese către Arhivele Naţionale ale Statului în vederea comunicării, în copie certificată, a "Ordinului de Zi" aflat în dosarul fond Casa Regală, Diverse, dosar x/1944, la fila x şi a listei prin care generalul A. a fost înlăturat din categoria criminalilor de război, anterior arestării lui; încuviinţarea probei testimoniale cu audierea unui martor vizând situaţia de fapt; încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi art. 456 C. proc. pen.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii Militare de Apel Bucureşti, la data de 03.04.2020, sub nr. x/2020.

La data de 26.06.2020, urmare diligenţelor Curţii Militare de Apel Bucureşti, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a transmis instanţei, în format electronic (4 DVD-uri -12171 file), dosarul din fondul penal x/50 volume, care îl priveşte pe generalul A..

După închiderea dezbaterilor la data de 24 septembrie 2020, în termenul de amânare a pronunţării, prin intermediul poştei electronice, la dosarul cauzei a fost trimisă o cerere, nesemnată, prin care revizuentul solicita să se ia act de faptul că renunţă la judecată.

Instanţa a constatat că această cerere nu poate să producă efecte întrucât a fost formulată după închiderea dezbaterilor şi nu poartă o semnătură electronică care să ateste faptul că documentul aparţine revizuentului.

În acest context, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea Militară de Apel Bucureşti a reţinut că, prin Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945, pronunţată de Tribunalul Poporului Bucureşti în Dosarul penal nr. x/1945, s-a dispus condamnarea Generalului Corp de Armată în rezervă A. la pedeapsa cu moartea pentru crima de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război, constând în faptul că "ar fi ordonat acte de teroare, cruzime şi de suprimare asupra populaţiei din teritoriile în care s-a purtat războiul şi de a fi ordonat represiuni colective din motive rasiale asupra populaţiei civile din Odesa", fapte prevăzute de art. 2 lit. d) şi c) din Legea nr. 312/1945 şi pedepsite conf. art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Totodată, s-a dispus confiscarea întregii averi a condamnatului, cu titlul de despăgubiri în folosul statului, considerându-se în patrimoniul acestuia şi toate bunurile înstrăinate după data de 23 august 1944, precum şi cele dobândite, pe numele soţiei şi a descendenţilor săi, după data de 6 septembrie 1940, cu excepţia celor pe care aceştia le-au dobândit prin succesiune.

În hotărâre s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: "În ziua de 22 octombrie 1941, la orele 17:35, în urma unei explozii, este aruncată în aer clădirea în care se afla instalat Comandamentul Militar Român din Odesa. În această explozie moare generalul F., comandantul Diviziei 10 Infanterie şi un număr de 88 de subofiţeri şi ostaşi români şi germani. Imediat după explozie, se crede de către supravieţuitorii ieşiţi din clădirea dărâmată, cât şi de către ceilalţi comandanţi români aflaţi la Odesa, că în explozie a murit şi generalul G., comandantul secund al diviziei. În aceste împrejurări, colonelul H., cel mai mare în grad, îşi asumă comanda diviziei care în mod automat, după legile militare, îi revenea lui, prin dispariţia superiorilor săi.

După circa o oră, la locul exploziei apare generalul G., despre care se crezuse că a murit în explozie şi acesta luând comanda diviziei, ia măsurile de represalii aşa după cum se va vedea în arătarea faptelor ce sunt imputate acestuia.

Armata a 4-a căreia i se raportase despre explozie, apreciind că comandantul militar al Odesei este depăşit de evenimente şi că generalul G. este panicat, trimite la Odesa pe generalul A. pentru a lua măsurile dictate de împrejurări în vederea stabilirii unui post de comandă nou pentru Divizia a 10-a infanterie, cât şi pentru a reorganiza şi supraveghea dispozitivul operativ al Diviziei a 10-a Infanterie, deoarece comandamentul armatei a 4-a aprecia că generalul G. este depăşit de evenimente, mai ales că raportase că are intenţia de a muta comandamentul diviziei din Odesa. Aceste fapte cât şi misiunea generalului A. se stabilesc printre altele şi prin depoziţiile pe care generalul I. şi generalul J., martori în apărare, le-au depus în faţa instanţei.

Generalul A. soseşte în Odesa în dimineaţa zilei de 23 octombrie şi primul său drum este la ruina fostului comandament unde se petrecuse explozia. Aici el întâlneşte pe generalul G. care-i va fi raportat situaţia cât şi măsurile pe care le-a luat.

În conformitate cu legile militare este stabilit că, prin prezenţa în Odesa a generalului A., în mod automat, generalul G. a căzut în situaţia de subordonat al generalului A..

Informat asupra măsurilor luate de generalul G., generalul A. îşi manifestă nemulţumirea, apreciind că G. nu a procedat cu destulă energie şi nu a dat proporţii prea întinse represaliilor pe care, după mentalitatea lor, le justificau explozia de la comandament.

Generalul A. îşi manifestă în mod expres nemulţumirea pentru "insuficienţa " măsurilor luate de G., "sunteţi nişte Iaşi, nişte fricoşi, până la această oră Odesa trebuia întoarsă pe dos" (depoziţia martorului K.).

Este de prezumat că generalul G. a raportat generalului A. ce măsuri de represalii a luat şi că acesta din urmă le-a socotit blajine, hotărând a da o întindere mai mare represaliilor pe care generalul G. le începuse în ajun. La scurt timp după această dispoziţie în care generalul A. îşi manifestă nemulţumirea, se prezintă la el un ofiţer care îi aduce un ordin cifrat de la Poşta centrală a Odesei.

Acuzatul A. cheamă la el pe L., ofiţerul cifrator al Diviziei a 10-a infanterie şi îi înmânează ordinul pentru a-l descifra.

Din declaraţiile martorilor rezultă că ordinul a fost descifrat pe loc în prezenţa generalului A., generalului G. şi generalului N. şi imediat, după ce s-a luat cunoştinţă de conţinut, a fost ars. L. nu îşi aminteşte precis care ar fi fost conţinutul ordinului, însă afirmă cu certitudine că el se referea la măsuri de represalii. Generalul A., la interogatoriul luat în timpul instrucţiei, cât şi în şedinţă, declară că este posibil să i se fi înmânat un asemenea ordin, dar că a băgat ordinul în buzunar şi nu i-a dat nicio urmare.

Acuzatul A. susţine că în timpul şederii sale la Odesa, în zilele de 23, 24 şi 25 octombrie 1941, nu a făcut altceva decât să îşi aducă la îndeplinire misiunea sa militară cu caracter operativ şi nu a avut niciun amestec în executarea represaliilor, căci represaliile militare se ordonaseră de către Mareşalul Q. şi s-au executat afară de el, fără participarea lui într-un sens sau altul. Recunoaşte că nu a luat nicio măsură pentru a împiedica represaliile, susţine că nu avea această calitate.

Susţinerile acuzatului apar cu totul neverosimile, deoarece nu este de crezut că este contrar atât regulamentelor cât şi uzului militar ca ofiţerul cel mai mare în grad aflat într-o garnizoană şi venit special cu misiunea de a linişti lucrurile aşa cum singur susţine, să nu fi avut niciun amestec în executarea şi organizarea masacrelor de la Odesa. Această prezumţie este întărită şi de dovada administrată de martorul maior K. care, precum s-a arătat, l-a auzit pe acuzat exprimându-şi nemulţumirea faţă de măsurile luate de coacuzatul G. şi pe care l-a auzit spunând că A. le socotea insuficiente. De asemenea, este dovedit prin acelaşi martor că acuzatul lt.colonel O., care s-a sinucis în clipa când armatele sovietice au intrat în ţară şi care a avut un rol important de executat a măsurilor de represalii, s-a prezentat personal generalului A., oferindu-se benevol să execute represaliile cu batalionul pe care-l comanda. Deci, este stabilit că generalul A. este organizatorul represaliilor făcute la Odesa, în zilele de 23, 24 şi 25 octombrie 1941 şi că el este acela care a dat un stil mai mare represaliilor începute de generalul G., în seara zile de 22 octombrie 1941. Dar, în această privinţă există şi probe scrise şi proba de neînlăturat este raportul generalului J., Şef al Marelui Cartier General la data de 11 noiembrie 1941, către Preşedinţia Consiliului de Miniştri, în care spune textual:" sub supravegherea generalului A. s-au executat represaliile ordonate.".

S-a mai reţinut că "faţă de toate aceste probe prin care vina generalului A. este stabilită, acuzatul înţelege să îşi facă apărarea în dezbaterile ce s-au făcut în şedinţă arătând că el nu a avut nicio vină şi că represaliile fiind ordonate de către comandantul de căpetenie al armatei, au fost executate de către organele în subordine şi că el nu a avut nicio calitate de a participa la ele, într-un sens sau altul. Cu toate acestea, acuzatul în memoriul de apărare pe care îl înaintează Tribunalului Poporului, scrie printre altele: "Astfel că dacă Legea nr. 312/1945 socoteşte criminal de război pe cel care nu respectă regulile dreptului internaţional, ar fi imposibil ca pentru o regulă de drept internaţional, cum sunt represaliile militare în timp de război să prevadă vreo pedeapsă. S-ar fi ajuns la acest non sens că legiuitorul nesocotind regulile dreptului internaţional, să prevadă în acelaşi timp pedepse pentru cei care le calcă."

Se observă din această apărare pe care acuzatul A. şi-o formulează în scris, că el singur îşi dă seama că faţă de probele administrate în cauză, Tribunalul Poporului îl va socoti vinovat de masacrele de la Odesa şi dându-şi seama de aceasta, încearcă să îşi facă şi ultima apărare susţinându-şi părerea că represaliile şi desigur pe acelea pe care el le-a organizat, sunt juste şi conforme dreptului internaţional.

În această privinţă sunt de făcut următoarele obiecţiuni:

În primul rând, aşa zisele represalii de la Odesa, care în realitate nu au fost decât masacre odioase, izvorâte din ura de rasă şi din concepţii fasciste care stăpâneau în totul mentalitatea conducătorilor militari organizatori şi executanţi ai masacrelor, nu pot fi cu nimic justificate, prin aceea că în fapt s-a dovedit şi stabilit că explozia provocată de la comandamentul militar din Odesa era un fapt de ordin militar, organizat de militari şi un fapt pe care războiul îl cunoaşte în mod curent, or, aşa zisele represalii nu s-au îndreptat contra forţelor militare inamice, ci în contra populaţiei civile care nu avea nicio vină şi niciun amestec în acest fapt militar.

Fără a se cunoaşte originea şi cauza exploziei, se porneşte la represalii, iar generalul A. preconizează această organizare de masacru şi îi dă o extindere cât mai mare, deşi dacă ar fi judecat cauzele exploziei, ar fi trebuit să nu intensifice, ci să ia măsuri de încetare a omorurilor care secerau populaţia paşnică şi prin nimic vinovată.

Venirea lui A. în Odesa a însemnat amplificarea crimelor începute de G., cu o zi mai înainte, ajungându-se la masacre care constituie adevărate viziuni de apocalipsă şi în care şi-au pierdut viaţa prin împuşcare, omorâre, prin grenade şi ardere de vii, peste 25.000 locuitori ai Odesei, aşa după cum este stabilit prin copiile de la dosar.

Nu poate constitui o apărare nici ordinul primit de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri care ordona executarea a 200 de locuitori pentru fiecare ofiţer mort în explozie şi a câte 100 locuitori pentru fiecare grad inferior mort în aceeaşi explozie, chiar dacă acest ordin ar fi fost legal, ceea ce acuzatul A. ştia că nu este cazul, el nu poate fi apărat nici prin aceea că a executat un ordin, deoarece şi în această situaţie a depăşit crimele ce i s-ar fi ordonat cu zeci de mii de vieţi omeneşti, sacrificate în afara ordinelor primite.

S-a stabilit în cursul instrucţiei şi în cursul dezbaterilor din şedinţa publică, că în masacrele de la Odesa au căzut victime mai ales localnicii evrei ai acestui oraş.

Din aceasta se vede că represaliile, dincolo de orice justificare, au drept cauză de prim ordin şi motive rasiale."

Prin Decizia nr. 733 din 29 mai 1945 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respinse motivele ordinare ale recurenţilor A. şi alţii (Dosar nr. x/1945), dispunându-se trimiterea la Secţiile Unite a dosarului pentru judecarea motivelor de neconstituţionalitate invocate de recurenţi.

Prin Decizia nr. 15 din 31 mai 1945 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, au fost respinse recursurile de neconstituţionalitate făcute de A. şi alţii împotriva Sentinţei nr. 1/1945 a Tribunalului Poporului din Bucureşti.

Raportat la aceste reţineri, evaluând cererea de revizuire cu care a fost învestită, Curtea Militară de Apel Bucureşti a notat că, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa verifică dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, urmând ca în situaţia în care instanţa constată neîndeplinirea acestei condiţii, să dispună respingerea cererii ca inadmisibilă.

A mai notat că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că presupune, pe de o parte, descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, impune condiţia ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, supusă revizuirii.

Ca urmare, a concluzionat că în revizuire nu se poate realiza o reapreciere a probelor deja administrate sau o completare a probatoriului administrat în faţa instanţei de fond, pentru a se dovedi aceleaşi împrejurări avute deja în vedere cu ocazia soluţionării cauzei.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Curtea Militară de Apel Bucureşti a reţinut că motivele invocate de revizuentul A. în cererea formulată nu se circumscriu noţiunii de fapte sau împrejurări noi, care să permită redeschiderea procedurilor penale, acestea neîncadrându-se în vreuna dintre situaţiile prev. de art. 453 C. proc. pen.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A..

*

Împotriva acestei hotărâri, la data de 19 octombrie 2020, în termen legal, a declarat apel revizuentul A..

În motivarea apelului (detaliată la dosarul de apel, şi completată prin memoriul aflat la filele x din acelaşi dosar) revizuentul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, susţinând, în esenţă, că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., întrucât instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, fără a verifica, în condiţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., dacă aspectele şi mijloacele de probă invocate în susţinerea acesteia sunt apte a conduce la stabilirea existenţei temeiului de drept invocat, respectiv, cel prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În acest sens a arătat că, în susţinerea cererii de revizuire a invocat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei în care a fost pronunţată hotărârea atacată şi care dovedesc, cu prisosinţă, atât netemeinicia acesteia, cât şi caracterul său profund politic, respectiv: "Ordinul de zi" din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul-locotenent C.; declaraţia din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin Locotenent-colonel D. cu privire la înlăturarea acuzaţiilor aduse generalului A.; declaraţia primarului Odesei, P., care a susţinut că generalul A. nu se face vinovat de represiunile care au avut loc la Odesa în anul 1941; Decretul emis în 1950 prin care cei întemniţaţi la Aiud, printre care şi generalului A., au fost reabilitaţi din punct de vedere militar şi social; Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Preşedintele României, E..

A mai arătat că, fără a proceda la o minimă evaluare a acestor aspecte şi a aptitudinii lor de a conduce la stabilirea existenţei temeiului legal prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Hotărârii nr. 1 din 22 mai 1945, pronunţată de Tribunalul Poporului Bucureşti în Dosarul penal nr. x/1945. Această hotărâre este însă, în mod evident, lipsită de temeinicie, întrucât, raportat la mijlocele de probă depuse în prezenta procedură, soluţia de condamnare a generalului A. nu se fundamentează pe dovezi clare care să probeze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzatul a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat.

Deopotrivă, este nelegală, întrucât soluţia de condamnare a generalului A. a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 312/1945, care nu erau în vigoare la data săvârşirii presupuselor fapte ce au făcut obiectul acuzaţiilor aduse acestuia, iar întreaga procedură s-a desfăşurat cu încălcarea principiilor fundamentale de drept vizând echitatea procedurilor, dreptul la apărare al acuzatului, imparţialitatea instanţelor şi dreptul la două grade de jurisdicţie.

A mai arătat că, raportat la contextul socio-istoric în care a avut loc procesul generalului A., condamnarea acestuia a avut şi un profund caracter politic, împrejurare recunoscută ca atare după anul 1989, când generalul a fost reabilitat militar şi repus în drepturi.

În raport cu aceste argumente, invocând şi lipsa de motivare a hotărârii apelate, raportat la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii sale de renunţare la judecată, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

La termenele din 15 ianuarie 2021 şi 26 februarie 2021, cauza a fost amânată, la solicitarea apărătorului ales al apelantului revizuent, în vederea clarificării asistenţei juridice a părţii şi, respectiv, a verificării suporţilor optici ataşaţi la dosarul cauzei şi depunerii actelor apreciate ca relevante sub aspectul admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

La solicitarea apărătorului ales al apelantului revizuent, la termenele din 26 februarie 2021, 9 aprilie 2021 şi, respectiv, 18 mai 2021, a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la filele x şi, respectiv, 109 ale dosarului de apel, precum şi cu cele opisate în volumele I înscrisuri (408 file) şi II înscrisuri (376 file) ale dosarului de apel (create în urma şedinţei din 9 aprilie 2021).

De menţionat că, având în vederea Hotărârea Colegiului de Conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 51 din 27 aprilie 2021 şi planificarea şedinţelor de judecată pe luna mai 2021 ale Secţiei penale a instanţei supreme, prin rezoluţia din 29 aprilie 2021 a preşedintelui completului de judecată, în temeiul art. 353 alin. (10) C. proc. pen., s-a preschimbat termenul din 21 mai 2021 la data de 18 mai 2021.

La termenul de dezbateri din 18 mai 2021, apărarea apelantului revizuent a susţinut lapidar motivele scrise de apel, făcând trimitere la argumentele detaliat expuse în scris.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public de la acelaşi termen au fost detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondat apelul revizuentului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul procedurii evaluării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Aşadar, în cadrul acestei proceduri prealabile, instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii ei, respectiv, al îndeplinirii condiţiilor de formă în care poate fi exercitată, referitoare la: formularea în termenul legal prev. de art. 457 C. proc. pen. şi de către una dintre persoanele prev. de art. 455 C. proc. pen., cărora legea le recunoaşte o astfel de vocaţie (lit. a); motivarea în scris, cu indicarea cazurilor de revizuire şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază cererea, conform art. 456 alin. (2) C. proc. pen., şi ataşarea, conform art. 456 alin. (3) C. proc. pen., a înscrisurilor invocate în susţinerea ei (lit. b) şi c); inexistenţa unei cereri de revizuire anterioare fundamentată pe aceleaşi fapte şi mijloace de probă, care a fost judecată definitiv (lit. d).

Deopotrivă, în condiţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanţa verifică existenţa concordanţei dintre cazurile de revizuire invocate, prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., motivele pe care se sprijină acestea şi dovezile sau probele invocate în susţinerea lor.

În fine, instanţa verifică, după caz, şi dacă revizuentul a completat cererea de revizuire, în condiţiile art. 456 alin. (4) C. proc. pen. (lit. f).

În urma acestei evaluări, dacă instanţa constată că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., o respinge, ca inadmisibilă, conform art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

În contextul acestor consideraţii teoretice, raportându-se la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii Militare de Apel Bucureşti la data de 3 aprilie 2020, completată prin memoriul depus la termenul din 24 septembrie 2020, petentul A. a solicitat revizuirea parţială a Hotărârii nr. 1 din data de 22 mai 1945, pronunţată de Tribunalul Poporului Bucureşti în Dosarul penal nr. x/1945, prin care tatăl său, generalul A., a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, comutată ulterior, de B., în pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă, constatarea şi înlăturarea erorilor judiciare şi a efectelor hotărârii, în sensul dispunerii achitării antecesorului său, precum şi a înlăturării măsurilor complementare de confiscare a averii acestuia.

În argumentarea cererii, întemeiată, în drept, pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul a arătat, în esenţă, că "Ordinul de zi" din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul-locotenent C., în care trupele române aflate sub comanda generalului A. sunt citate pentru fapte de arme excepţionale, şi declaraţia din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin Locotenent-colonel D., prin care au fost înlăturate acuzaţiile aduse generalului A., urmate de Decretul din 1950 "prin care cei întemniţaţi la Aiud la închisoare pe viaţă, printre care şi generalul A., au fost reabilitaţi din punct de vedere militar şi social", dar şi de Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Preşedintele României, E., prin care s-a acordat drapelul de luptă Corpului 1 Armată "General A.", constituie fapte sau împrejurări noi, în condiţiile textului de lege precitat, care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare a tatălui său şi care dovedesc evidenta netemeinicie a acesteia.

În acelaşi sens, a arătat că nevinovăţia generalului A. rezultă şi din declaraţia primarului oraşului Odesa, care a relatat că acesta nu a fost implicat în represaliile din 1941, ci, dimpotrivă, a ajutat la salvarea cetăţenilor oraşului; mărturia B. din 1917; consemnările făcute de mama sa şi alte documente.

Deopotrivă, a susţinut că, datorită contextului socio-istoric în care a avut loc, respectiv, după momentul 23 august 1944, când politica de conducere a statului român a fost puternic influenţată de noul aliat, reprezentat de Uniunea Sovietică, procesul generalului A. a avut un puternic caracter politic, împrejurare recunoscută ca atare după anul 1989 şi care a avut ca efect repunerea acestuia în drepturile civile, prin succesorii săi.

Astfel învestită, procedând, în condiţiile art. 459 C. proc. pen., la evaluarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins-o, ca inadmisibilă, cu argumentarea că "motivele invocate de revizuentul A. în cererea formulată nu se circumscriu noţiunii de fapte sau împrejurări noi, care să permită redeschiderea procedurilor penale, acestea neîncadrându-se în vreuna dintre situaţiile prev. de art. 453 C. proc. pen.".

Aceste considerente relevă faptul că, limitând controlul de admisibilitate a cererii de revizuire exclusiv la examinarea condiţiei prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., prima instanţă a concluzionat asupra neîndeplinirii acestei exigenţe şi, prin aceasta, asupra inadmisibilităţii cererii, fără a decela, însă, cu exactitate, temeiurile de fapt invocate de petentul A. în susţinerea cererii şi nici motivele pentru care acestea nu sunt concordante temeiului de drept invocat.

Or, verificarea îndeplinirii condiţiei anterior menţionate presupunea tocmai evaluarea concretă şi efectivă a argumentelor faptice pe care se sprijină cererea de revizuire, redate anterior, din perspectiva aptitudinii acestora de a se circumscrie cazului de revizuire invocat de petentul A. - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv, de a constitui fapte sau împrejurări cu caracter de noutate, necunoscute la soluţionarea cauzei în care a fost judecat tatăl revizuentului, care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare dispusă faţă de acesta.

În absenţa unei atare evaluări, demersul analitic al primei instanţe are un caracter pur formal, motiv de nelegalitate care impune reformarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, în condiţiile deplinei respectări a dispoziţiilor legale precitate, în vederea garantării drepturilor apelantului revizuent la un dublu grad de jurisdicţie, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, notează că instanţa de apel nu s-ar putea substitui integral primei instanţe, efectuând o primă analiză efectivă a admisibilităţii cererii de revizuire direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanţilor la proces de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicţie, dar şi o limitare a echităţii procedurii incompatibilă cu exigenţele legalităţii procesului penal.

Totodată, reţine că existenţa motivului de trimitere spre rejudecare anterior menţionat face superfluă examinarea, de către Înalta Curte, a celorlalte aspecte invocate în apel, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei.

Pentru considerentele prezentate, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 11 din data de 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanţă să facă aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen. şi să analizeze în mod efectiv admisibilitatea cererii de revizuire, urmând a avea în vedere şi celelalte aspecte invocate în apel de revizuent şi de Ministerul Public.

În contextul soluţiei astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor fi lăsate în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 11 din data de 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2021.

GGC - GV