Fatal jaywalking accident: causation and culpability when driver exceeds speed limit in school zone during vacation

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 32/F din data de 5 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (procent culpă de 20%).

În baza art. 91, art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, ce va fi stabilit de Serviciul de Probaţiune Braşov.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Braşov sau Direcţia de Servicii Sociale Braşov, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta acea muncă.

A desemnat Serviciul de Probaţiune Braşov pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatei.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse, sau al comiterii de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

A respins acţiunea civilă formulată de B., C., D., E. şi F., în calitate de moştenitori ai părţii civile G., ca tardiv formulată.

În baza art. 19, art. 23 alin. (3), art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi art. 1357 C. civ., art. 10, art. 11 şi art. 22 din Legea nr. 132/2017 a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D., E. şi F. şi a obligat partea responsabilă civilmente H. SA la plata către aceştia a sumei de câte 15.000 RON cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor formulate în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza întâi C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 4.309 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 3.209 RON pentru faza urmăririi penale şi 1.100 RON pentru faza camerei preliminare şi a judecăţii.

Pentru a se pronunţa astfel, curtea a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.03.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

S-a precizat că starea de fapt ce formează obiectul sesizării constă, în esenţă, în aceea că, în data de 24.12.2018, în jurul orei 17:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Braşov, având direcţia de deplasare dinspre Liceul Hidromecanica spre strada x, inculpata A. - avocat, membru al Baroului Braşov - nu a respectat regimul legal de viteză admis pentru sectorul de drum pe care circula, respectiv 30 km/h, încălcând astfel dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cele ale art. 121 alin. (1) şi art. 123 lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia şi a accidentat-o pe victima I. care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, producându-i leziuni ce au avut ca urmare decesul acesteia.

În cadrul procedurii de cameră preliminară s-a precizat de către moştenitorii victimei I., respectiv B., C., D., E. şi F. că se constituie părţi civile în procesul penal faţă de asiguratorul de răspundere civilă delictuală cu suma de câte 500.000 RON.

La data de 17.07.2017, s-a dispus începerea judecăţii în cauză, constatându-se legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale şi a actelor de urmărire penală. Încheierea de cameră preliminară nu a fost contestată.

Instanţa de fond a constatat că starea de fapt reţinută în actul de acuzare se sprijină pe următoarele mijloace de probă: procese-verbale de cercetare la faţa locului, schiţa locului accidentului şi planşe foto; rezultat etilotest; declaraţii suspectă/inculpată A.; declaraţie persoană vătămată B.; procuri speciale; declaraţie martor J.; buletin de analiză toxicologică - alcoolemie; buletin de examinare clinică; raport de expertiză medico-legală (autopsie); raport de verificare - inspecţie tehnică; adresa nr. x/2019 a Primăriei Municipiului Braşov; DVD -uri conţinând imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în staţia RAT şi la sediul K.; raport de expertiză tehnică nr. x/03.05.2019; anexă la raportul de expertiză tehnică nr. x/03.05.2019; declaraţie expert; alte înscrisuri .

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, inculpata a precizat că nu doreşte urmarea procedurii abreviate, nu şi-a asumat vinovăţia penală şi a dorit să ofere declaraţii în cauză .

De asemenea, la solicitarea părţii responsabile civilmente indicate în actul de sesizare, s-a încuviinţat, în probaţiune, în cursul cercetării judecătoreşti efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto, întocmit la data de 2.11.2020 . S-a constatat că instanţa a dispus suplimentarea raportului de expertiză, supliment depus de expert la data de 1.02.2021. Totodată, s-a arătat că s-a procedat în cauză la audierea expertului L.

Totodată, s-a menţionat că, în cauză, a fost încuviinţat în probaţiune, la solicitarea părţilor civile, audierea în calitate de martor a numitului M.

Examinând materialul probatoriu administrat în cauză, curtea a reţinut că, în data de 24.12.2018, în jurul orei 17:02, inculpata A. conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Braşov, având direcţia de deplasare spre strada x. S-a precizat referitor la condiţiile de deplasare ale autovehiculului că era timp de noapte, iluminat stradal, ploaie şi circulaţie auto relativ scăzută.

Astfel, s-a precizat că, în staţia de autobuz situată pe strada x, vis- a-vis de clădirea K., mai precis în alveola destinată spaţiului de parcare autobuze, s-a aflat pentru câteva momente victima I., în vârstă de 67 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără asigurare din partea acesteia, traversarea producându-se dinspre dreapta spre stânga drumului în direcţia de deplasare a autovehiculului.

Din studiul imaginilor video, a rezultat că victima a parcurs carosabilul pe prima bandă, fiind evidenţiată o grăbire a mersului datorată traversării, prin loc nepermis. În apropierea bandei a doua de circulaţie, victima a înteţit pasul, fapt ce denotă că a observat pericolul de a intersecta traiectoria autoturismului şi a continuat deplasarea spre trotuarul din faţa clădirii K., însă a fost lovită de autoturismul condus de inculpată. Aceasta din urmă a încercat să evite impactul, a acţionat sistemul de frânare aproape concomitent cu momentul lovirii victimei, a încercat să vireze spre stânga, însă, nu a reuşit să evite producerea accidentului. Astfel, s-a arătat că victima a fost lovită cu partea frontală a autoturismului, a căzut pe capotă, după care a fost proiectată şi a căzut pe suprafaţa asfaltată din stânga părţii carosabile, la o distanţă de 3,7 metri de locul în care s-a oprit autoturismul.

Echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat decesul victimei.

Conform raportului de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 573/AUT din 27.12.2018, moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă unui politraumatism cu multiple fracturi la nivelul craniului, coloanei vertebrale, toracelui şi membrelor; leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce la data de 24.12.2018 prin lovire cu şi de corp/plan dur (lovire-proiectare), posibil în cadrul unui accident de trafic rutier (victima-pieton); între leziunile traumatice constatate la autopsie şi deces există legătură de cauzalitate directă necondiţionată; sângele recoltat de la cadru nu conţine alcool etilic.

De asemenea, instanţa a constatat că, după producerea accidentului, s-a efectuat cercetarea la faţa locului în prezenţa martorului J., au fost efectuate fotografii judiciare, întocmindu-se schiţa locului faptei şi procesul-verbal în acest sens. Iniţial, în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, nu a fost consemnat că pe tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul s-ar fi aflat vreun indicator rutier ce ar fi trebuit respectat de conducătorul auto, stabilindu-se că limita legală de viteză este de 50 km/h. Ulterior, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare şi s-a constatat că, în zona în care s-a produs accidentul era amplasat indicatorul rutier «Copii». S-a arătat că această modificare produsă în cuprinsul actului procedural întocmit de organele de poliţie nu afectează legalitatea acestuia, câtă vreme aspectele constatate existau în realitate şi apar înscrise şi în procesul-verbal întocmit în acest .

Din buletinul de analiză toxicologică nr. x din data de 28.12.2018, a rezultat că inculpata A. nu a consumat băuturi alcoolice.

Referitor la modalitatea de producere a accidentului, curtea a reţinut că, în faza de urmărire penală, inculpata a precizat că a sesizat prezenţa victimei pe carosabil în apropierea staţiei de autobuz, vis-a-vis de clădirea K., persoană care i-a apărut în faţa maşinii cu o succesiune rapidă de evenimente. A mai precizat inculpata că victima circula cu pas rapid, motiv pentru care a încercat să se îndepărteze de acea persoană, virând uşor volanul spre stânga şi, simultan, a apăsat şi frâna. În momentul imediat următor, s-a reţinut că inculpata a auzit un zgomot, a văzut capota deformată, iar maşina s-a oprit.

În faţa instanţei, inculpata a susţinut că, la data de 24.12.2018, în jurul orelor 17:00, rula cu autovehiculul marca x cu nr. x pe strada x, iar după staţia de autobuz N. a plecat de la semafor continuând deplasarea spre zona Primăriei; în continuare, inculpata a învederat că, până la trecerea pentru pietoni situată înainte de K., a ajuns la o viteză de 40-45 km/h, iar aici a relaxat apăsarea pedalei de acceleraţie, reducând viteza.

Mai mult, inculpata a susţinut că, după ce a lăsat în urmă trecerea pentru pietoni, a observat în partea dreaptă a câmpului său vizual, în alveola staţiei de autobuz, o persoană pe care a perceput-o că stătea pe loc întrucât avea capul întors spre partea dreaptă şi corpul în poziţie verticală. Locul în care se afla persoana, la cca 10 m de banda pe care ea circula, precum şi poziţia ei statică, au determinat-o pe inculpată să creadă că aceasta aştepta autobuzul, motiv pentru care şi-a continuat deplasarea; în secunda următoare, la aproximativ 1 m în partea dreaptă a autoturismului, a susţinut inculpata că brusc a apărut persoana pe care o văzuse în alveola staţiei de autobuz, a observat pasul rapid, în fugă, al persoanei când i-a apărut în faţa maşinii, a frânat şi, întrucât maşina este hidramată, posibil să fi atins şi acceleraţia în acelaşi timp. Din acest motiv, a susţinut inculpata, posibil să fi avut viteza de 42 km/h. În momentul următor apariţiei pietonului a auzit un zgomot şi a văzut capota deformată.

În depoziţia dată în faţa primei instanţe, inculpata a mai susţinut că a făcut tot ce a putut în momentul respectiv, iar venirea bruscă a victimei, în fugă, traversând carosabilul, a făcut imposibilă evitarea accidentului, întrucât, deşi a perceput că victima stă în staţie de autobuz, autoturismul pe care-l conducea a avansat, astfel că s-a redus câmpul de vizibilitate şi a rămas un spaţiu în care nu a mai văzut victima; nu a văzut fuga victimei din alveolă până la maşină, ci doar pasul în fugă, perpendicular, în faţa maşinii.

Întrucât de la faţa locului au putut fi ridicate imagini video ce au surprins evenimentul rutier şi prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, în cursul urmăririi penale s-a procedat la întocmirea unui raport de expertiză tehnică auto care a concluzionat că viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpată, la impact, a fost de cca. 42 km/h, neputându-se stabili viteza de deplasare anterior impactului în lipsa probelor materializate la faţa locului. Inculpata şi partea responsabilă civilmente nu au contestat valoarea vitezei de circulaţie a autoturismului, fiind contestată doar de partea civilă.

Mai mult, expertiza efectuată în cursul urmăririi penale a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza angajării victimei în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure, generând o stare de pericol atât potenţială, cât şi ulterior iminentă pentru conducătorul auto, iar, în ceea ce priveşte posibilităţile de evitare a accidentului s-a precizat că valoarea vitezei la care conducătorul auto putea să oprească în condiţii de siguranţă era de cca. 46,83 km/h, în măsura în care s-a stabilit că inculpata a circulat cu o viteză de cca. 42 km/h. S-a mai constatat de către expert că a existat o întârziere în reacţia conducătorului auto, generată posibil de factori externi: ploaie, reflexii ale carosabilului, multiple surse de lumină, funcţionarea ştergătoarelor de parbriz etc şi că starea de pericol atât potenţială, cât şi iminentă a fost declanşată de angajarea pietonului în traversare.

S-a reţinut, conform expertului parte recomandat de inculpată în cursul urmăririi penale că viteza de circulaţie a autovehiculului la care accidentul putea fi evitat era de 23 km/h, victima fiind cea care nu s-a asigurat anterior traversării străzii, iar conducătorul auto a iniţiat manevre de evitare prin frânare în condiţii de conduită preventivă.

Subsecvent, părţile civile au invocat în cursul urmăririi penale faptul că modalitatea de calcul a vitezei de deplasare a autovehiculului la momentul impactului este greşit stabilită în raportul de expertiză tehnică, că nu au fost respectate de către conducătorul auto dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, apreciind că, la stabilirea stării de pericol, trebuia apreciată şi obligaţia conducătorului auto de a adapta viteza la condiţiile de drum care putea fi sub cea legală de 30 km/h.

Pentru respectarea dreptului la apărare a părţii responsabile civilmente şi pentru lămurirea aspectelor referitoare la posibilităţile de evitare a accidentului, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice în cursul cercetării judecătoreşti care a stabilit că accidentul putea fi evitat de conducătorul autoturismului în situaţia în care conducea cu o viteză de cca 32 km/h sau dacă ar fi încercat ocolirea victimei prin partea dreaptă.

Prin urmare, s-a considerat că expertiza dispusă în cursul judecăţii a analizat atât posibilităţile tehnice, obiective, de evitare a accidentului, cât şi pe cele subiective care ţin de modul de reacţie a conducătorului auto. S-a mai învederat în cuprinsul expertizei că starea de pericol a fost declanşată la momentul pătrunderii pietonului pe banda unu a sensului de mers către str. x, deci imediat după ce aceasta a părăsit alveola staţiei de autobuz, că victima a încălcat dispoziţiile art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 şi dispoziţiile art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006, iar inculpata dispoziţiile art. 123 lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Pe de altă parte, s-a reţinut că expertul recomandat de părţile civile a susţinut că viteza corectă de deplasare a autoturismului în momentul impactului ar fi fost de 55 km/h şi viteza maximă la care se putea evita accidentul era de 38 km/h .

Totodată, s-a constatat că expertul parte desemnat pentru partea responsabilă civilmente a susţinut că accidentul putea fi evitat de conducătorul auto doar în situaţia în care autoturismul condus de inculpată ar fi rulat cu 24-26 km/h. În plus, opinia acestui expert parte a fost în sensul că starea de pericol s-a constituit pentru conducătorul auto la momentul în care a putut sesiza intenţia pietonului de a traversa culoarul de deplasare al autovehiculului, respectiv la momentul la care victima a traversat dinspre banda 1 spre banda 2.

De asemenea, s-a precizat că expertul parte desemnat pentru inculpată a învederat că viteza de deplasare a autovehiculului la care se putea evita accidentul era de aproximativ 22,27 km/h, că accidentul putea fi evitat numai de victimă dacă respecta prevederile art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006 şi că, în condiţiile de rulare de la momentul producerii accidentului - ploaie, carosabil lucios datorită umezelii, ştergătoarele de parbriz acţionate - reacţia inculpatei a fost promptă, iar manevrele de evitare prin frânare şi ocolire spre stânga au fost insuficiente pentru evitarea impactului. În cuprinsul opiniei separate exprimate de apărare, s-a susţinut că, pentru determinarea timpului de reacţie al conducătorului auto trebuie apreciate vizibilitatea redusă determinată de ploaie, drumurile alunecoase (ude), perceperea culorilor obstacolului, punerea în mişcare a victimei simultan cu vehiculul de transport în comun şi că este greşit interpretat de către expertul desemnat în cauză momentul apariţiei pericolului potenţial şi cel iminent.

Instanţa a constatat că au fost exprimate mai multe opinii referitoare la modalitatea de calcul a vitezei la care autoturismul condus de către inculpată putea evita intersectarea cu victima. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen. dintre acestea instanţa a reţinut parţial concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a vitezei de deplasare a autovehiculului la momentul impactului, precum şi culpa victimei în producerea accidentului şi, în integralitate, concluziile expertizei efectuate în cursul cercetării judecătoreşti. În acelaşi timp, s-a constatat că nu există contrarietate de opinii în ceea ce priveşte culpa victimei în producerea accidentului.

De asemenea, a constatat că apărarea a apreciat, în fapt, că inculpata nu are nicio culpă în producerea accidentului, susţinând că, în condiţiile de trafic reţinute în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, acesta nu putea fi evitat nici dacă autoturismul ar fi fost condus cu viteza de 30 km/h. Tot apărarea a învederat că accidentul ar fi putut fi evitat doar dacă inculpata conducea autoturismul cu viteza de aproximativ 23 km/h şi, întrucât accidentul s-ar fi produs şi în situaţia în care inculpata conducea cu viteza legală, nu ar exista o legătură de cauzalitate între modul de deplasare în trafic a autoturismului de către inculpată şi accidentul produs, accident care nu ar putea fi imputat decât victimei.

S-a remarcat că opiniile exprimate de apărare privind culpa inculpatei în producerea accidentului au în vedere modalităţile diferite de apreciere a câmpului de vizibilitate a pericolului de către conducătorul auto, fiecare dintre acestea omiţând regulile de circulaţie rutieră care obligă la respectarea unei anumite conduite în trafic.

Instanţa a constatat că aspectele de interes în speţă şi învederate spre cercetare prin actul de sesizare pentru stabilirea posibilităţilor de evitare a accidentului şi a vinovăţiei sub forma culpei în producerea acestuia, sunt date de regulile de circulaţie care se aplică în cazul dedus judecăţii. Sub acest aspect, s-a avut în vedere că orice participant la trafic are obligaţia, potrivit legii, de a avea o conduită care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private. Această obligaţie cu caracter general are în vedere respectarea tuturor normelor privind circulaţia rutieră, obligaţii care se impun atât conducătorului auto, cât şi pietonului sau altui participant la trafic [art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002].

Referitor la zona în care s-a produs accidentul, instanţa a constatat că, în imediata apropiere a clădirii în care funcţionează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, strada x, pe care circula autoturismul condus de inculpată se bifurcă, formând cu strada x o "insulă" unde este situată clădirea K.. În zona unde începe bifurcaţia străzii O., stradă cu sens unic, erau amplasate la data de 24.12.2018 următoarele indicatoare rutiere: pe partea stângă "Trecere pentru pietoni", "Copii", "Ocolire" şi 2 indicatoare cu semnificaţie "Curbă deosebit de periculoasă" la dreapta; pe partea dreaptă a străzii O. erau amplasate indicatoarele "Trecere pentru pietoni" şi "Copii".

Potrivit art. 66 alin. (1), (2) din H.G. nr. 1391/2006 semnificaţia unui indicator este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează, în condiţiile în care indicatorul nu este instalat deasupra benzii sau benzilor de rulare. Prin urmare, pe strada x, stradă cu sens unic, aveau incidenţă mai multe indicatoare rutiere pe toată lăţimea carosabilului, dintre acestea, organul de cercetare penală reţinând în cauză doar pe cel de avertizare "Copii".

Indicatorul de avertizare creează obligaţii conducătorilor de vehicule, prin aceea că, le sunt impuse acestora luarea unor măsuri în vederea parcurgerii în condiţii depline de siguranţă a sectorului de drum periculos la care se referă, iar raza de acţiune a indicatorului de avertizare începe din locul amplasării acestuia şi încetează după trecerea de locul periculos atenţionat. Totodată, s-a reţinut că, potrivit art. 66 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006, indicatorul de avertizare se instalează înaintea locului periculos, la o distanţă de maxim 50 m în localităţi, iar când condiţiile din teren impun amplasarea la o distanţa mai mare sub indicator se instalează şi un panou adiţional care prevede distanţa între indicator şi începutul locului periculos. Prin urmare, în condiţiile lipsei unui astfel de panou adiţional, la o distanţă de maxim 50 m de locul amplasării indicatorului rutier de avertizare "Copii" începe locul periculos la care indicatorul se referă şi care obligă ca pe toată raza de acţiune a acestuia să se respecte regula de circulaţie prevăzută de lege.

S-a subliniat că indicatorul avertizare "Copii" se amplasează în apropierea şcolilor, grădiniţelor şi a locurilor de joacă şi obligă conducătorul auto ca, de la întâlnirea acestui indicator şi până la momentul depăşirii locului periculos (şcoală, grădiniţă, loc de joacă) să nu depăşească viteza de 30 km/h în localitate. S-a mai precizat că nu există o distanţă exactă a întinderii locului periculos, căci acesta poate varia în raport cu întinderea limitei de demarcaţie a locului periculos la care se referă. De exemplu, curtea a reţinut că indicatorul rutier de avertizare "curbă deosebit de periculoasă" obligă ca, de la locul amplasării acestuia să se reducă limita de viteză potrivit indicaţiei, limită de viteză care trebuie menţinută pe întreaga lungime a curbei şi până la revenirea în linie dreaptă a drumului.

De asemenea, referitor la indicatorul de avertizare "Copii", s-a arătat că acesta relevă că oriunde pe o distanţă de 50 m de la locul de amplasare a acestuia începe zona cu potenţial periculos. În aceste zone, s-a apreciat că există posibilitatea ca pietonii, indiferent de vârsta sau calitatea acestora, să formeze aglomeraţii sau să aibă o conduită imprevizibilă, fapt ce impune atenţia sporită a conducătorilor auto concomitent cu reducerea vitezei de rulare a autovehiculelor până la maxim 30 km/h. În cauza analizată, zona cu potenţial periculos a început cu aproximativ 30 m înainte de locul producerii accidentului, locul accidentului fiind stabilit ca fiind la 80 m de cel al amplasării indicatorului rutier. Este adevărat că liceul/şcoala de muzică nu este situat pe strada x, ci pe o străduţă situată în imediata apropiere a acesteia şi, cu care, de altfel, se intersectează, străduţă care este semnalizată şi ea - după cum rezultă inclusiv din imaginile foto cuprinse în expertizele efectuate . Clădirea liceului/şcolii este vizibilă atât pe timp de zi, cât şi de noapte, astfel cum rezultă şi din imaginile video de la dosar, este luminată şi nu poate fi confundată. Totodată, din străduţa pe care se află situată şcoala este prevăzut inclusiv un pasaj de trecere spre strada x, în dreptul staţiei de autobuz, ce apare şi în imaginile foto de la dosar .

Curtea a reţinut că, şi în situaţia în care zona, şi implicit clădirea şcolii, nu ar fi fost cunoscută conducătorului auto şi imposibil de reperat, limitele exterioare ale şcolii pe timp de noapte sau clădirea nu ar fi fost vizibilă din varii motive (ceaţă, lipsă iluminare stradală, ploaie densă etc), chiar dacă clădirea unităţii şcolare ar fi fost situată pe altă stradă mai mult sau mai puţin îndepărtată de cea pe care este amplasat indicatorul rutier, zona de limitare a vitezei conform semnului de avertizare creează obligaţii în sarcina conducătorului în sensul de a reduce viteza la 30 km/h, limită valabilă până la prima modificare a drumului (intersecţie) după care, dacă ar mai fi fost necesar, ar fi trebuit montat un alt panou de avertizare. S-a constatat că aceleaşi aspecte rezultă din legislaţia rutieră amintită şi au fost relevate inclusiv de expertiza efectuată în cursul judecăţii, iar explicaţiile în acest sens au fost oferite de expertul audiat în cauză .

De asemenea, s-a considerat că nu poate fi ignorată semnificaţia indicatorului de avertizare restricţie viteză, arătând de unde este valabilă acea restricţie şi faptul că locul periculos poate începe oricând în 50 m, iar, potrivit art. 66 pct. 6 din H.G. nr. 1391/2006, în lipsa unei semnalizări care să anunţe sfârşitul restricţiei semnificaţia acestuia încetează în intersecţia cea mai apropiată.

Prin urmare, indicatorul de avertizare "Copii" avea incidenţă în zonă de la bifurcaţia străzii O. şi până la zidul exterior drept al clădirii şcolii (liceului) de muzică, şcoală vizibilă de la stradă inclusiv la momentul producerii accidentului . S-a precizat că, la acel moment, condiţiile meteo nu au influenţat vizibilitatea zonei periculoase în sine, însă, şi în cazul în care acest fapt s-ar fi produs, conducerea cu o viteză de până la 30 km/h era obligatorie, cel puţin, de la locul amplasării indicatorului rutier şi până la prima intersecţie, intersecţie situată aproape de una dintre marginile clădirii ce adăposteşte şcoala. Din aceste motive, s-a apreciat că nu este corectă susţinerea apărării în sensul că s-ar fi impus aplicarea unui panou adiţional de demarcare pe lungime a sectorului de drum periculos.

Potrivit suplimentului de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, accidentul de circulaţie s-a produs la aproximativ 80 m de la locul amplasării indicatorului de avertizare ce trebuia respectat de conducătorul auto, astfel că locul periculos a început cu cel puţin 30 m anterior celui în care s-a produs accidentarea victimei, loc situat în dreptul şcolii de muzică. Astfel, s-a arătat că limita de viteză pentru tronsonul de drum menţionat era de 30 Km/h, viteză de deplasare pe care inculpata trebuia să o respecte. De altfel, de la această viteză legală de 30 km/h putea fi analizată şi posibilitatea de adaptare a conduitei conducătorului auto la condiţiile de trafic: noapte, lumină artificială, ploaie etc., însă, în această situaţie, când regula de circulaţie ar fi fost respectată, nu s-ar mai fi pus problema culpei conducătorului auto în producerea accidentului.

S-ar fi putut pune în discuţie posibilitatea sau nu de evitare a accidentului la o limită de viteză superioară celei de 30 km/h dacă accidentul s-ar fi produs în porţiunea de drum situată de la locul amplasării indicatorului de avertizare şi cei 50 m maxim prevăzuţi de lege până la locul periculos (aspect verificat de organele de urmărire penală) întrucât se presupune că anterior întâlnirii indicatorului rutier de avertizare "Copii" s-a circulat cu o viteză legală superioară celei de 30 km/h, permisă posibil pe acel tronson de drum (deşi la dosar există date că şi anterior zonei de bifurcaţie a străzii O. exista o limitare de viteză la 30 km/h - dosar urmărire penală) şi uneori este dificil de redus viteza până la 30 km/h pe o distanţă scurtă.

La momentul impactului însă inculpata a condus autovehiculul cu o viteză de 42 km/oră şi ar fi frânat, după cum s-a susţinut şi cum s-a reţinut în cuprinsul expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, aproape instantaneu cu momentul lovirii victimei. S-au avut în vedere şi susţinerile inculpatei potrivit cărora a ajuns la o viteză de 40 - 45 km/h până la trecerea pentru pietoni situată înainte de locul de amplasare a indicatorului de avertizare "Copii" unde ar fi relaxat viteza.

Cu toate acestea, s-a constatat că nu a putut fi stabilită viteza de deplasare a autoturismului anterior producerii accidentului, sens în care nu s-a putut reţine decât că, la momentul impactului, când s-a acţionat sistemul de frânare şi, implicit, în momentul imediat premergător acestuia, când nu există indicii sau urme de frânare, inculpata a condus autovehiculul cu o viteză superioară celei legale. Procedând în această manieră, câmpul de vizibilitate al conducătorului auto, inclusiv viteza de reacţie în cazul intervenţiei pericolului iminent, s-au apreciat a fi reduse şi constituie un risc asumat de conducătorul auto.

De altfel, s-a arătat că această rulare cu autovehiculul la o viteză superioară celei permisă de lege a fost una dintre cauzele care au permis intersectarea cu victima care traversa în mod evident strada prin loc nepermis.

Prin urmare, s-au apreciat eronat posibilităţile de evitare ale accidentului pornind doar de la luarea în considerare a unei limite superioare de viteză celei legale admise, căci, în caz contrar, nici nu ar mai interesa existenţa sau nu a unor indicatoare rutiere, implicit a unor norme de circulaţie pe care orice conducător auto, chiar dacă nu le respectă, le cunoaşte. Este adevărat că pietonul care traversează strada în mod neregulamentar poartă principala vină în producerea accidentului, el fiind cel care provoacă situaţia periculoasă (avertizată de altfel de indicatorul rutier), însă accidentarea sa este favorizată de conduita şoferului autovehiculului, care îşi asumă la rândul său riscul producerii unui eveniment rutier, în cazul încălcării unor dispoziţii legale. Iar, din această perspectivă, posibilităţile de evitare ale accidentului de trafic rutier pot avea relevanţă în cazul intervenţiei unui caz fortuit, situaţie care este, în fapt, susţinută de către apărare când afirmă că nu ar fi existat legătură de cauzalitate între viteza de rulare a autovehiculului şi accidentul produs.

S-a susţinut de către expertul tehnic desemnat în faza urmăririi penale că inculpata ar fi putut efectua manevrele de frânare în condiţii de siguranţă dacă ar fi circulat cu o viteză de cca. 46,83 km/h, superioară vitezei maxime legale admise pe sectorul respectiv de drum. Cu toate acestea, s-a reţinut că inculpata a circulat cu o viteză de 42 km/h, fapt care, potrivit expertizei efectuate în cursul urmăririi penale ar fi trebuit să permită manevre de frânare corespunzătoare; expertul desemnat la urmărire penală a conchis că momentul observării victimei pe carosabil, în conul de lumină al farurilor, se suprapune cu momentul declanşării stării de pericol, cu toate acestea, starea de pericol iminent este declanşată doar la momentul în care pietonul depăşeşte marcajul benzii pe care se deplasează autoturismul.

Instanţa a constatat că nici expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, nici opiniile experţilor parte, nu au în vedere aspectul reţinut în actul de sesizare, relevat şi de expertul desemnat în cursul cercetării judecătoreşti, şi anume că, în zonă, exista un indicator de limitare a vitezei, limită de viteză impusă, ca urmare a atenţionării unor situaţii periculoase în apropiere, astfel că, discuţiile referitoare la momentul apariţiei stării de potenţial pericol trebuie apreciate prin raportare atât la viteza cu care a fost rulat autovehiculul şi care nu a permis observarea şi aprecierea în timp util a pericolului iminent generat de pieton.

Prin urmare, s-a apreciat că rularea cu o viteză peste limita legală admisă constituie un risc asumat de orice conducător auto care nu respectă regula de circulaţie şi nu poate înlătura culpa decât în situaţia existenţei unei cauze de neimputabilitate, cum este cazul fortuit. Însă, în speţa dedusă cercetării, conform indicatorului rutier situat la bifurcaţia străzii O., inculpata trebuia să cunoască faptul că intră într-o zonă cu un pericol potenţial ridicat şi tocmai din acest motiv era necesară reducerea vitezei la 30 km/h, viteză ce trebuia menţinută şi adaptată condiţiilor de trafic pe toată lungimea de drum indicată. De altfel, aceste chestiuni au fost exprimate în clar de expertiza efectuată în cursul cercetării judecătoreşti şi, implicit, şi de opiniile experţilor parte.

Astfel, s-a remarcat că inculpata nu a respectat dispoziţiile art. 123 lit. g) din H.G. nr. 139/2006, a circulat cu o viteză superioară celei legale şi neadaptată condiţiilor de trafic ce se impuneau prin raportare la acea viteză legală. S-a arătat că situaţia de pericol potenţial este anunţată de indicatorul rutier, iar starea de pericol iminent se declanşează la momentul în care pietonul intersectează carosabilul, indiferent de manevrele pe care acesta doreşte să le facă, respectiv să treacă strada prin loc nepermis, pătrundere intempestivă în spaţiul destinat conducătorilor auto, să verifice sosirea autobuzului etc.

Potrivit expertizei efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, ţinând seama de regulile de circulaţie stabilite prin indicatorul reţinut în actul de sesizare ca nefiind respectat, s-a constatat că, dacă inculpata ar fi circulat cu viteza de aproximativ 32 km/h, apropiată celei legale şi care ar fi impus, dacă acest fapt s-ar fi constatat, verificarea doar a adaptării autovehiculului la condiţiile de drum, putea evita lovirea victimei. În acelaşi timp, s-a constatat că, dat fiind condiţiile de rulare (inculpata circula pe banda 2 spre care se îndrepta victima care traversa neregulamentar), pentru a nu intersecta traiectoria pietonului care se deplasa spre stânga, manevra de ocolire ar fi fost spre dreapta. Această manevră nu s-a mai produs întrucât timpul de reacţie, redus şi ca urmare a vitezei de deplasare a autovehiculului, nu a permis observarea victimei şi a conduitei nelegale a acesteia.

S-a apreciat că, indiferent de modalitatea de traversare neregulamentară a străzii, perpendicular sau oblic axului drumului, în fugă sau mers lejer şi indiferent de culoarea vestimentaţiei acesteia (închisă sau mai deschisă la culoare), conduita victimei, nu are relevanţă decât în situaţia în care s-ar fi rulat autovehiculul cu viteza legală sau situată în imediata apropiere a acesteia, când acţiunea conducătorului auto poate fi apreciată din perspectiva diligenţei sale şi a condiţiilor de drum. Din perspectiva apreciată de apărare, s-ar putea concluziona că nu interesează viteza de circulaţie a autovehiculului, nici semnificaţia indicatorului rutier.

S-a considerat relevant că şi expertiza extrajudiciară depusă de partea responsabilă civilmente a stabilit că viteza la care se putea evita accidentul de către inculpată era de 28 km/h, deci tot în apropierea limitei legale de viteză de 30 km/h. De altfel, împrejurarea că inculpata conducea un autovehicul hidramat (cutie de viteze automată) nu ar putea avea relevanţă decât din perspectiva dexterităţii şi priceperii conducătorului auto de a-l manevra în situaţii periculoase.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatei şi ale părţii responsabile civilmente, potrivit cărora pericolul iminent se produce doar la momentul în care pietonul a trecut dinspre banda 1 spre banda 2 pe care se află autoturismul, s-a arătat că acestea au în vedere cu totul alte situaţii, respectiv aceea în care strada are sens dublu. În aceste cazuri, al străzilor cu dublu sens, s-a considerat că există într-adevăr posibilitatea ca pietonul să se oprească la limita de demarcaţie a celor două benzi (pentru asigurare la trecerea în sens opus, pentru a verifica un eventual pericol din această parte), fapt ce permite şi conducătorului auto să aprecieze situaţia de pericol iminent . Însă, în cazul de faţă, strada pe care s-a produs accidentul este o stradă cu sens unic, iar pericolul potenţial în traversarea străzii şi evaluat de victimă nu putea veni decât dintr-o singură parte (iar pe înregistrare se observă că aceasta iuţeşte pasul la momentul traversării fapt ce denotă că şi-a asumat la rândul său acţiunea). Prin urmare, s-a arătat că riscul există, astfel cum a susţinut expertiza efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, din momentul pătrunderii pietonului pe carosabil.

Pe de altă parte, s-a apreciat că trecerea neregulamentară a victimei, prin loc nepermis şi fără să evalueze pericolul la care se expune, culoarea ţinutei vestimentare a acesteia, nu înlătură culpa inculpatei în producerea accidentului, căci limita de viteză de 30 km/h, care ar fi permis atât traversarea străzii de către victimă, cât şi/sau observarea acesteia de către conducătorul auto, nu a fost respectată. Mai mult, s-a arătat că simpla prezenţă a victimei în alveola destinată parcării autobuzelor, deci nu pe trotuar, prezenţă remarcată de inculpată anterior accidentului, constituia un potenţial pericol, anunţat, de altfel, şi de indicatorul rutier şi care impunea reducerea vitezei de rulare. Deopotrivă, aprecierea apărării în sensul că pericolul iminent este evaluat doar la momentul la care conducătorul auto realizează că victima va intra pe banda sa de circulaţie ar putea fi evaluată doar în situaţia în care nu ar exista un indicator rutier care să avertizeze asupra potenţialului pericol.

În ceea ce priveşte incidenţa orară a indicatorului rutier, aspect învederat de apărare în faza urmăririi penale, în sensul că indicatorul de avertizare "Copii" are relevanţă permanentă între orele 7-22, nu are în vedere doar perioada cursurilor şcolare, ci şi extraşcolare, are incidenţă şi în zona spaţiilor de joacă unde nu există program anunţat. S-a considerat că indicatorul de avertizare "Copii" are în vedere, aşa cum mai sus s-a arătat, situaţiile cu potenţial de pericol ce pot să fie frecvente în zonă datorită conduitei imprudente a pietonilor de orice vârstă, a aglomerărilor care se pot forma, a staţiilor mijloacelor de transport care sunt în apropierea acestora şi de unde pot apărea pericole pentru conducătorul auto etc.

S-a reţinut ca evidentă culpa victimei în producerea accidentului, acţiunea acesteia de traversare prin loc nepermis este cea care a declanşat accidentul de trafic rutier, accident favorizat de conducerea neregulamentară a autoturismului de către conducătorul autovehiculului.

În concluzie, instanţa a reţinut că potenţialul pericol exista pentru conducătorul auto încă de la momentul intrării autovehiculului în zona de restricţionare a vitezei la 30 km/h (zona de bifurcare a străzii O.) şi, cel mai exact, cu 30 m anterior zonei în care s-a produs accidentul când s-a intrat efectiv în zona considerată de administratorului drumului ca fiind periculoasă. Cu alte cuvinte, cu 30 m anterior de locul producerii accidentului atenţia conducătorului auto trebuia să fie sporită în acord cu semnificaţia indicatorului rutier, care avertizează pericolul potenţial şi impune menţinerea limitei de viteză pe întreg sectorul de drum periculos sau până la prima intersecţie. Mai mult, conducerea cu viteză peste limita legală pe sectorul de drum indicat reprezintă un risc asumat de conducătorul auto care procedează în acest fel, respectiv riscul de a nu putea folosi comenzile autovehiculului în mod corespunzător, adaptate şi condiţiilor meteo, imposibilitatea evitării unui obstacol care apare pe carosabil etc.

În situaţia în care s-ar fi circulat cu viteza legală, de până în 30 km/h (aproximativ 32 km/h stabilită şi de expertul tehnic desemnat în faza judecăţii sau 28 km/h stabilit de expertiza extrajudiciară, aspect care scoate în evidenţă chiar semnificaţia indicatorului rutier), exista posibilitatea observării pericolului potenţial, pericol deja anunţat de indicatorul rutier şi care impunea vigilenţă sporită din partea conducătorului auto şi, chiar şi în condiţii de trafic ca cele mai sus descrise, nu ar fi impus reţinerea vreunei culpe din partea conducătorului auto.

S-a reţinut că atât victima, cât şi inculpata sunt în culpă cu privire la deznodământul produs, există legătură de cauzalitate între acţiunile acestora şi deces, acţiunea victimei fiind factorul declanşator al acesteia şi favorizat de acţiunea culpabilă a inculpatei. Astfel, s-a apreciat că atât victima, cât şi inculpata au încălcat normele de circulaţie rutieră, respectiv inculpata - art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cele ale art. 121 alin. (1) şi art. 123 lit. g) din H.G. nr. 1391/2006, iar victima - art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006.

De asemenea, s-a constatat că forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpata este culpa cu prevedere, aceasta asumându-şi riscul ca, prin nerespectarea normelor privind circulaţia rutieră să pună în pericol siguranţa altor persoane, fără a accepta producerea rezultatului pe care l-a socotit fără temei că nu se va produce.

Aşa fiind, instanţa a constatat că, în drept, fapta inculpatei A., care, în data de 24.12.2018, în jurul orelor 17:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Braşov, având direcţia de deplasare dinspre Liceul Hidromecanica spre strada x, nu a respectat regimul legal de viteză admis pentru sectorul de drum pe care circula, respectiv 30 km/h, încălcând astfel dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cele ale art. 121 alin. (1) şi art. 123 lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia şi a accidentat-o pe victima I., care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis, producându-i leziuni ce au avut ca urmare decesul acesteia, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatei, în ceea ce priveşte gradul de vinovăţie penală că acesta este de 20%. S-a avut în vedere că factorul declanşator al accidentului a fost traversarea victimei prin loc nepermis, care şi-a asumat riscul, în condiţiile atmosferice date, de a nu putea fi observată în timp util de conducătorii auto care circulau cu viteză (aspect surprins şi de camerele de supraveghere de la faţa locului), deşi victima putea observa viteza de deplasare a autoturismelor la acea oră şi fiind în apropierea unei sărbători importante, aceştia se grăbeau, la rândul lor, spre diverse destinaţii. Mai mult, s-a arătat că exista o trecere de pietoni în apropiere, aspect ce rezultă şi din imaginile foto de la dosar (avertizare trecere pentru pietoni desenată pe carosabil la câţiva metri de locul impactului).

S-a reţinut că inculpata a condus autovehiculul cu nerespectarea regimului de viteză prevăzut de indicatorul de avertizare, astfel acţiunea sa a favorizat producerea accidentului prin aceea că nu a permis observarea în timp util a conduitei pietonului neatent şi evitarea pericolului atenţionat de indicator.

La individualizarea judiciară a sancţiunii, instanţa a avut în vedere elementele de circumstanţiere ale faptei şi persoanei inculpate, astfel: culpa majoritară a victimei, evidentă şi necontestată de părţi, constituie aşa numita acţiune provocatoare a evenimentului rutier. De asemenea, s-a reţinut că accidentul s-a produs şi ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de trafic (seară, ploaie, iluminat stradal, reflexii ale farurilor şi luminii artificiale); ora la care s-a produs evenimentul, coroborat cu data calendaristică - 24 decembrie - ceea ce denotă că toţi participanţii la traficul rutier se grăbeau, astfel că atenţia acestora la condiţiile de trafic era redusă.

Deopotrivă, s-a reţinut că inculpata este o persoană tânără, a adoptat o conduită procesuală corectă prin prezenţa la fiecare solicitare a organelor judiciare, are posibilitatea de a înţelege pe deplin consecinţele faptelor sale pe care le regretă profund. S-a constatat că atitudinea de nerecunoaştere a vinovăţiei penale survine unei atitudini generale de nerespectare a normelor de circulaţie rutieră, de minimalizare a acestora în contextul nerespectării şi de către pietoni a regulilor de circulaţie, a spaţiului destinat rulării autovehiculelor, acţiune care, în unele cazuri, pune în pericol inclusiv viaţa conducătorului auto.

Instanţa a constatat că toate cele menţionate anterior se pot constitui în circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei, sens în care a reţinut în cauză dispoziţiile art. 72 alin. (2) lit. b) C. pen., pedeapsa fiind coborâtă până la minimul special.

Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, pedeapsă apreciată ca fiind suficientă pentru reinserţia socială a inculpatei din perspectiva normelor legale încălcate. În acelaşi timp, dat fiind elementele de circumstanţiere ale faptei mai sus descrise şi cele ale persoanei inculpate, care este la primul contact cu legea penală, conştientizează şi regretă cele petrecute, s-a constatat că nu este necesară aplicarea unor pedepse complementare.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate, instanţa a considerat că nu este necesară executarea în regim de detenţie a acesteia, inculpata având posibilitatea de a remedia conduita ce a impus sancţionarea sa. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că inculpata este integrată social, are loc de muncă, a dat dovadă că înţelegere a consecinţelor faptei sale pe care, chiar dacă nu a acceptat-o, nu a negat-o, neasumându-şi însă culpa în producerea accidentului, însă adoptând o conduită procesuală corectă, prin prezentarea la fiecare termen, aspect care denotă că are posibilitatea de a respecta măsurile impuse în cadrul unei supravegheri a conduitei în perioada următoare.

Aşa fiind, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen. şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, termen apreciat ca suficient pentru îndreptarea conduitei infracţionale constatate.

Raportat la dispoziţiile art. 93 alin. (1) C. pen., la elementele de circumstanţiere ale faptei şi persoanei inculpate, aceasta a fost obligată pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, ce va fi stabilit de Serviciul de Probaţiune Braşov.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., inculpata a fost obligată ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta acea muncă. În acelaşi timp, s-a desemnat Serviciul de Probaţiune Braşov pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului, iar în baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse sau al comiterii de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că, în cursul urmăririi penale, moştenitorii victimei, respectiv G. (soţul victimei), B., C., D., E. şi F. (copiii victimei) au precizat că doresc să se constituie părţi civile. În cursul procedurii de cameră preliminară - dosar cameră preliminară - moştenitorii victimei, mai puţin G. - decedat la 14 mai 2020, au precizat că se constituie părţi civile cu suma de câte 500.000 RON pentru suferinţa morală cauzată de decesul mamei lor, aspect învederat şi la primul termen de judecată. De asemenea, tot la primul termen de judecată stabilit pentru fondul pricinii, peste termenul legal prevăzut la art. 24 C. proc. pen., s-a precizat de către apărătorul părţilor civile că înţelege să continue acţiunea civilă şi pentru G. - decedat, pentru care copiii acestuia, aceiaşi care s-au constituit părţi civile în nume propriu, nu au acceptat succesiunea în termen. Prin urmare, ţinând seama de momentul precizărilor făcute de apărătorul părţilor civile, s-a respins ca tardiv formulată acţiunea civilă promovată de B., C., D., E. şi F..

În ceea ce priveşte moştenitorii victimei I., respectiv B., C., D., E. şi F., s-a constatat că aceştia au introdus acţiunea civilă în termenul prevăzut de lege. Deşi, în procedura camerei preliminare, s-a solicitat introducerea în cauză a Fondului de protecţie a victimelor străzii, s-a constatat că, prin actul de sesizare a fost indicat asiguratorul de răspundere civilă obligatorie ca fiind H. SA, parte care a fost citată încă din procedura camerei preliminare şi căreia i s-au încuviinţat probe pe parcursul procedurilor.

Instanţa a reţinut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale ca temei al obligării la plata de despăgubiri, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţia. În speţă, aceste condiţii s-au apreciat a fi întrunite raportat la faptul că s-a stabilit săvârşirea de către inculpată a unei fapte din culpă - infracţiunea de ucidere din culpă, crearea unui prejudiciu moral moştenitorilor victimei, între acţiunea inculpatei şi prejudiciul produs existând o legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul cuantumului daunelor solicitate, părţilor civile li s-a încuviinţat audierea martorului M., care a precizat că moştenitorii victimei au fost afectaţi de evenimentul produs, că unul dintre copii, C., avea o relaţie mai apropiată cu mama sa. De asemenea, martorul a precizat că părţile civile nu locuiau cu victima, doi dintre aceştia locuiesc în străinătate şi o vedeau mai rar, însă au fost obligaţi a avea grijă de soţul victimei - care este însă şi tatăl lor - rămas singur după decesul victimei.

Instanţa a constatat că, într-adevăr, prin acţiunea favorizatoare culpabilă a inculpatei s-a cauzat părţilor civile o suferinţă în plan psihic; aceştia au aflat şi cunosc că accidentul de circulaţie a cărei victimă a fost I. a fost produs ca urmare a acţiunii victimei care a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure, acţiune care a condus în fapt, cu ajutorul acţiunii culpabile a inculpatei, la cauzarea unor traume de natură morală. Din acest punct de vedere, s-a remarcat că suma solicitată cu titlu de daune morale, în cuantum de câte 500.000 RON pentru fiecare moştenitor, este exagerată şi nu reflectă realitatea situaţiei reţinute în cauză.

În acelaşi timp, curtea a reţinut că decesul unei persoane dragi produce celor apropiaţi suferinţe care pot fi doar estompate odată cu trecerea timpului, însă nu dispar niciodată. Deşi părţile civile, copiii victimei, nu locuiau cu aceasta, dispariţia prematură a mamei lor le-a cauzat tristeţe, au fost nevoiţi să se ocupe de situaţia tatălui lor - decedat între timp, care a rămas singur şi astfel să-şi reamintească în permanenţă de situaţia creată. Totodată, instanţa a reţinut că victima era în vârstă de 67 ani, avea legături cu copiii săi, iar, pe de altă parte, că părţile civile sunt persoane mature, nu locuiau cu victima şi au capacitatea de a-şi gestiona problemele emoţionale cauzate de decesul părintelui lor, nefiind identificată o modificare a stilului lor de viaţă după eveniment.

În acelaşi timp, instanţa a avut în vedere că despăgubirile morale trebuie să aibă efect compensatoriu, neputând să constituie nici obligaţii excesive pentru partea responsabilă civilmente, dar nici venituri nejustificate pentru partea civilă. Cu respectarea principiului reparaţiei echitabile şi proporţionale, instanţa a apreciat că prejudiciul moral încercat de părţile civile justifică o reparaţie ce poate fi cuantificată la suma de câte 75.000 RON, sumă ce a fost redusă proporţional cu procentul culpei reţinute în sarcina victimei, astfel că s-a stabilit pentru fiecare dintre părţile civile o reparaţie morală de câte 15.000 RON.

În ceea ce priveşte debitorul obligaţiei de plată, instanţa a reţinut că, la momentul producerii accidentului, autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la H. SA - poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria x/16/416/DV nr. x, fiind incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 132/2017 din 31 mai 2017 (în vigoare la momentul producerii accidentului) în conformitate cu care asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

Faţă de aceasta, având în vedere şi faptul că sumele stabilite de către instanţă se încadrează în cele prevăzute de Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România (în vigoare la data producerii accidentului), instanţa a obligat asigurătorul la plata daunelor, astfel cum au fost stabilite.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, inculpata A., partea responsabilă civilmente H. SA şi părţile civile C., E., B., F. şi D..

Prin motivele de apel formulate de inculpata A., s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea sa, în baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din C. proc. pen., precum şi respingerea, ca nefondată, a acţiunii civile formulate de părţile civile.

În motivarea apelului, inculpata A., în esenţă, a arătat că raţionamentul şi calculele folosite de expertul L. au fost eronate, fiind în discordanţă cu opiniile Q. şi R.. Astfel, concluziile experţilor conţin unele aprecieri diferite cu privire la momentul apariţiei stării de pericol şi viteza autovehiculului, la care s-ar fi putut evita accidentul. S-a menţionat că prima instanţă a reţinut concluziile expertizei dispuse în cadrul cercetării judecătoreşti şi efectuată de ing. L., conform cărora, starea de pericol a fost declanşată de pătrunderea pietonului pe banda 1 a sensului de mers către Strada x, iar accidentul putea fi evitat dacă viteza autoturismului x era de cca 32 km/h (viteza maximă de evitare) sau dacă inculpata ar fi încercat ocolirea pietonului pe partea dreaptă.

A mai arătat că, în mod eronat, prima instanţă a plecat de la premisa că rularea autovehiculului la o viteză superioară celei permise de lege, ar fi fost una din cauzele producerii accidentului. În opinia inculpatei, bazată pe concluziile experţilor Q. şi R., pericolul iminent s-a materializat în accident doar la intersectarea de către victimă cu traiectoria autovehiculului, adică la pătrunderea victimei în banda a doua, astfel încât declanşarea acestei stări nu poate fi considerată decât la momentul în care conducătorul auto a observat că persoana nu se opreşte la limita dintre benzi şi tinde să apară în faţa maşinii. A fost invocată literatura şi practica de specialitate, potrivit cărora, spaţiul de pericol care trebuie luat în calcul este cel din momentul în care pietonul care traversează ajunge la linia de demarcaţie a sensului de deplasare a autovehiculului, motivaţia constând în aceea că pietonul se poate opri la linia de demarcaţie.

A mai precizat că, prima instanţă avea obligaţia să se aplece asupra concluziilor tuturor expertizelor, suplimentelor şi opiniilor realizate în cauză şi să motiveze de ce a reţinut unele dintre ele în detrimentul celorlalte.

A mai susţinut că instanţa nu a acordat nicio atenţie răspunsurilor date în şedinţa publică de expertul L., cu ocazia audierii sale, care sunt de natură să schimbe radical viziunea cuprinsă în raportul său privind vinovăţia în producerea accidentului. Astfel, la întrebarea privind gradul de pericol provocat de pătrunderea intempestivă a unui pieton pe culoarul de deplasare a unui vehicul, expertul a răspuns "un grad de pericol înalt este în speţa de faţă", iar la întrebarea privind calcularea vitezei de evitare a accidentului de la momentul stării de pericol creat de intrarea pietonului în banda de mers a autovehiculului în cauza, răspunsul a fost: "viteza de evitare ar fi fost în jur de 20 km/h". Acest răspuns este în concordanţă cu concluziile expertului Q., potrivit cărora, accidentul s-ar fi putut evita la o viteza de 22.98 km/h, dar şi cu opinia expertului R., conform căreia viteza de evitare a impactului ar fi fost de 24-26 km/h.

A fost invocată Decizia penală nr. 99/R/2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin. (2) C. pen., ţinându-se cont de dispoziţiile art. 72 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Inculpata a mai susţinut că proporţia culpei de 20% reţinută în considerentele sentinţei este netemeinică şi nemotivată.

Prin motivele de apel formulate de partea responsabilă civilmente SC H. SA, a solicitat conform art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar, în rejudecare, în principal, achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 192 din C. pen., conform art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală şi lipsa legăturii de cauzalitate), în subsidiar, majorarea culpei victimei în proporţie de 95% la producerea evenimentului rutier.

Privitor la latura civilă, a solicitat, în principal, respingerea acţiunii civile ca urmare a stabilirii culpei exclusive a victimei în producerea evenimentului rutier, iar, în subsidiar, majorarea culpei concurente a victimei în proporţie de 95% în producerea evenimentului rutier şi reducerea, în mod corespunzător, a cuantumului daunelor morale stabilite de instanţa de fond.

În motivarea apelului, partea responsabilă civilmente a arătat că, limita de vitează la locul producerii evenimentului rutier era 50 km/h, având în vedere faptul că, potrivit art. 66 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului rutier, raza de activitatea a indicatorului de avertizare "Copii" este 50 m, care se poate prelungi cu panou adiţional, iar distanţa dintre locul de amplasare a indicatorului "Copii" şi locul impactului a fost de cca. 79,5 m.

A mai susţinut că indicatorul rutier "Copii", la momentul producerii evenimentului rutier, nu a produs efect, având în vedere că, la data de 24.12.2018, era vacanţa de iarnă. Conform interpretării teleologice a art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 şi a art. 125 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului rutier, intenţia legiuitorului este protejarea copiilor în timpul anului şcolar, iar nu îngreunarea circulaţiei rutiere prin reducerea vitezei.

Partea responsabilă civilmente a invocat aceleaşi motive cu cele ale inculpatei A. privitoare la momentul declanşării stării de pericol şi viteza la care putea fi evitat accidentul.

În subsidiar, a arătat că procentul de culpă a victimei este de 95%, având în vedere că victima fără a se asigura la început traversarea în loc nepermis, prin spatele unui autobuz, creând o stare de pericol potenţial. Potrivit raportului de expertiza tehnică auto întocmit de expertul P., inculpata ar fi putut evita producerea evenimentului rutier dacă ar fi circulat cu viteza de 32 km/h. Chiar dacă se acceptă faptul că, pe tronsonul de drum, viteza legală maximă a fost de 30 km/h, viteza de evitare (32 km/h) este în apropierea vitezei legale admise.

Prin motivele de apel formulate, părţile civile C., E., B., F. şi D. au solicitat schimbarea, în parte, a soluţiei atacate, în sensul:

• majorării daunelor morale acordate, în sensul acordării fiecărei părţi civile a sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

• obligarea părţii responsabile civilmente la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

În motivarea apelului, au arătat că reţinerea unui procent de vinovăţie de 80% pentru producerea accidentului în sarcina pietonului este inechitabil din moment ce accidentul putea fi evitat cu uşurinţă de inculpată dacă aceasta ar fi fost atentă la drum astfel încât să poată acţiona sistemul de frânare din timp sau dacă ar fi circulat cu viteza legală prevăzută pentru acel sector de drum. S-a precizat că şoferul implicat în accident nu a fost diligent şi atent la trafic, motiv pentru care nu a observat victima în traversare (deşi a declarat faptul că iniţial a sesizat-o în alveola staţiei de autobuz), iar, când a observat-o nu a mai putut efectua nicio manevră de evitare (fie acţionarea sistemului de frânare, fie ocolire) pentru că se deplasa cu o viteză mult superioară celei admise pe acel sector de drum care nu i-a oferit timpul necesar opririi în siguranţă a autoturismului.

Părţile civile au mai solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, precizând că, în argumentele instanţei pentru care s-a ajuns la stabilirea sumei de 75.000 RON, nu se regăseşte şi depoziţia martorului audiat în faţa instanţei de fond pentru a arăta relaţia pe care o avea fiecare fiu/fiică cu mama sa, martor care a fost imparţial şi a adus informaţii esenţiale pentru cuantificarea prejudiciului moral.

De asemenea, aceleaşi părţi civile au precizat că B. este o persoană respectată în Mun. Braşov, fiind expert contabil la propria sa societate de contabilitate, iar decesul mamei sale a avut un impact emoţional puternic, fiind singura fiică a victimei, având o relaţie de prietenie mamă-fiică foarte puternică; C. este angajat ca bucătar la o grădiniţă cu program prelungit din Mun. Braşov, prieten foarte bun cu martorul adus în faţa instanţei pentru a fi audiat, care a relatat cât a cunoscut situaţia din familia S.; D. este cetăţean român, însă stabilit în Ungaria, unde îşi desfăşoară activitatea la o societate specializată pe reparaţii de tramvaie; Domnul E. este de meserie electrician şi face parte din echipa ce are în întreţinere din punct de vedere electric Mall-ul x din Mun. Braşov, iar în final domnul F. este cetăţean român, însă, în prezent, este angajat part time la o societate de IT ca manipulant şi part time este şi şofer profesionist de auto tir.

A fost invocată Decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Au solicitat, în temeiul art. 21 alin. (4) - (6) din Legea 132/2017, obligarea părţii responsabile civilmente la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În faţa instanţei de apel, inculpata a arătat că este de acord să dea declaraţie, declaraţia acesteia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

Analizând apelurile formulate de inculpata A., partea responsabilă civilmente H. SA şi părţile civile C., E., B., F. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 32/F din data de 5 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin prisma motivelor invocate, raportat la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate.

Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv procese-verbale de cercetare la fata locului, schiţa locului accidentului şi planşe foto; raport de expertiză medico-legală; raport de verificare - inspecţie tehnică; adresa nr. x/2019 a Primăriei Municipiului Braşov; DVD-uri conţinând imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în staţia RAT şi la sediul K.; rapoarte de expertiză tehnică; declaraţia expertului, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit o stare de fapt corectă.

Astfel, la data de 24.12.2018, în jurul orei 17:02, inculpata A. conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Braşov, având direcţia de deplasare spre strada x I. se afla în alveola destinată spaţiului de parcare autobuze, în staţia de autobuz situată pe strada x vis - a - vis de clădirea K., însă, fără să se asigure, a traversat strada printr-un loc nepermis, traversarea producându-se dinspre dreapta spre stânga drumului în direcţia de deplasare a autovehiculului. După ce a ajuns pe banda a doua de circulaţie, victima a fost lovită de autoturismul condus de inculpată. Inculpata a acţionat sistemul de frânare aproape concomitent cu momentul lovirii victimei, a încercat să vireze spre stânga însă nu a reuşit să evite producerea accidentului. Victima a fost lovită cu partea frontală a autoturismului, a căzut pe capotă, după care a fost proiectată şi a căzut pe suprafaţa asfaltată din stânga părţii carosabile, la o distanţă de 3,7 metri de locul în care s-a oprit autoturismul. În urma accidentului, victima a decedat. Limita maximă de viteză pentru tronsonul de drum unde se află locul accidentului, este de 30 Km/h, în condiţiile în care, în zona unde începe bifurcaţia străzii O., stradă cu sens unic, erau amplasate, la data de 24.12.2018, mai multe indicatoare rutiere, respectiv: pe partea stângă "Trecere pentru pietoni", "Copii"- cu incidenţă orară între orele 7:00 şi 22.00, "Ocolire" şi 2 indicatoare cu semnificaţie "Curbă deosebit de periculoasă" la dreapta; pe partea dreaptă a străzii O. erau amplasate indicatoarele "Trecere pentru pietoni" şi "Copii". În momentul impactului, autovehiculul condus de inculpată circula cu o viteză de 42 km/oră.

Inculpata A. şi partea responsabilă civilmente H. SA au susţinut că expertiza întocmită în cursul cercetării judecătoreşti de către expertul L., are concluzii eronate, bazate pe faptul că starea de pericol a fost declanşată de pătrunderea pietonului pe banda unu a sensului de mers către Strada x, iar accidentul putea fi evitat dacă viteza autoturismului x era de cca 32 km/h (viteza maximă de evitare) sau dacă inculpata ar fi încercat ocolirea pietonului pe partea dreaptă. În schimb, concluziile experţilor Q. şi R. au avut în vedere faptul că pericolul iminent a apărut în momentul pătrunderii victimei în banda a doua, potrivit cărora, accidentul putea fi evitat la o viteza de 22.98 km/h - expertul Q., respectiv de 24 - 26 km/h - expertul R..

Au mai susţinut şi faptul că limita de viteaza la locul producerii evenimentului rutier era de 50 km/h, având în vedere distanţa de cca. 79,5 m. dintre locul de amplasare a indicatorului "Copii" şi locul impactului, dar şi faptul că, la momentul producerii evenimentului rutier, nu a produs efect, având în vedere că, la data de 24.12.2018, era vacanţa de iarnă.

Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanţă a apreciat că limita de viteză pentru tronsonul de drum unde se află locul accidentului, este de 30 Km/h.

Astfel, potrivit art. 66 alin. (4) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în localităţi, indicatoarele de avertizare se montează la o distanţă de maximum 50 m înaintea locului periculos, existând şi excepţia "când condiţiile din teren impun amplasarea la o distanţă mai mare, sub indicator se instalează un panou adiţional Distanţa între indicator şi începutul locului periculos". În speţă, indicatorul "Copii" nu era însoţit de un panou adiţional, astfel încât, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, semnificaţia indicatorului începe din dreptul acestuia şi încetează în intersecţia cea mai apropiată, deoarece nu exista nicio semnalizare care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea şi niciun indicator care să anunţe sfârşitul restricţiei. Prin urmare, chiar dacă distanţa dintre locul de amplasare a indicatorului "Copii" şi locul impactului a fost de cca. 79,5 m., restricţia de viteză a început în dreptul indicatorului şi a încetat în intersecţia cea mai apropiată.

Totodată, faptul că, în ziua accidentului, elevii se aflau în vacanţă, nu are relevanţă în privinţa perioadei de timp în care se aplică restricţia, deoarece potrivit art. 123 lit. g) din H.G. nr. 1391/2006, "conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi (...) în zona de acţiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7:00 - 22,00". Prin urmare, în lege, nu s-a prevăzut, o altă perioadă de timp în care semnificaţia indicatorului nu are incidenţă.

Privitor la momentul în care a apărut starea de pericol iminent, acesta coincide cu momentul în care un participant la traficul rutier încalcă una sau mai multe obligaţii reglementate de lege. Astfel, conform art. 167 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile public, "se interzice pietonilor şi persoanelor asimilate acestora (...) să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise".

Scopul reglementării obligaţiilor este acela de a evita anumite comportamente ale participanţilor la traficul rutier care generează o stare de pericol. În speţă, pietonul a încălcat obligaţia prevăzută de art. 123 lit. g) din H.G. nr. 1391/2006, în momentul în care a pătruns pe carosabil. Susţinerea inculpatei A. conform căreia a crezut că pietonul se va opri între banda unu şi banda doi a sensului de mers nu înlătură vinovăţia acesteia, ci conturează forma de vinovăţie în sensul culpei cu prevedere, în condiţiile în care, a circulat cu o viteză superioară limitei admise pe porţiunea respectivă de drum, a văzut că pietonul traversează în mod neregulamentar, prevăzând riscul lovirii acestuia, însă nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce, inculpata bazându-se pe faptul că victima se va opri. Inculpata nu trebuia să aştepte momentul în care pietonul a ajuns la limita dintre banda unu şi banda doi şi să presupună că pietonul se va opri, ci trebuia, pe de-o parte, să circule cu o viteză aflată în limita admisă de lege pe porţiunea respectivă de drum, iar, pe de altă parte, să aibă un comportament care să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a pietonului, conform art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, chiar dacă acesta traversa în mod regulamentar. Conducătorul auto, în primul rând trebuie să respecte toate dispoziţiile legale care reglementează traficul rutier, iar, în al doilea rând, chiar dacă pietonul nu respectă obligaţiile pe care le are, trebuie să facă tot posibilul să evite un accident.

În condiţiile în care, starea de pericol iminent a apărut în momentul în care pietonul a pătruns pe carosabil, iar viteza la care putea fi evitat impactul se calculează în funcţie de acest moment, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă, a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti de către expertul L.. Acest raport a ţinut cont de faptul că starea de pericol iminent a apărut în momentul în care pietonul a pătruns pe carosabil, dar şi de împrejurarea că limita maximă de viteză pentru tronsonul de drum unde se află locul accidentului, este de 30 km/h. În declaraţia dată de expertul L., în faţa primei instanţe, acesta nu a schimbat concluziile raportului de expertiză, ci a răspuns la o întrebare ce se referea la situaţia ipotetică în care starea de pericol iminent a apărut în momentul în care pietonul a pătruns în banda a doua a sensului de mers.

Deşi, inculpata a invocat dispoziţiile art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, Înalta Curte constată că, potrivit acestui articol, pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a nerespectării obligaţiilor stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, numai în cazul în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector. În speţă, inculpata a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi cele ale art. 121 alin. (1) şi art. 123 lit. g) din H.G. nr. 1391/2006.

Deşi, inculpata şi partea responsabilă civilmente au invocat literatura şi practica de specialitate potrivit cărora spaţiul de pericol care trebuie luat în calcul este cel din momentul în care pietonul care traversează ajunge la linia de demarcaţie a sensului de deplasare a autovehiculului, în speţă, accidentul s-a produs pe o stradă cu sens unic, stradă care avea mai multe benzi de circulaţie. Potrivit art. 6 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, bandă de circulaţie este "subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru circulaţia într-un sens a unui şir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi". Prin urmare, este diferenţă între linia de demarcaţie a sensului de mers şi linia de demarcaţie a benzilor de circulaţie corespunzătoare unui sens de mers.

Referitor la gradul de culpă reţinut în sarcina inculpatei A., respectiv victimei I., Înalta Curte apreciază că primă instanţă a stabilit un grad de culpă corect. În acest sens, semnificativ este faptul că principala cauză de producere a accidentului a fost comportamentul victimei care a traversat printr-un loc nepermis, a ignorat aspecte importante cum ar fi: condiţiile atmosferice; traficul rutier aglomerat specific perioadei sărbătorilor de iarnă; condiţiile de luminozitate; existenţa unei treceri de pietoni la o distanţă mică. Prin comportamentul său, victima a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006, acest comportament având o mare pondere în privinţa consecinţelor evenimentului rutier.

Pe de altă parte, inculpata prin conduita sa, a contribuit, în mică măsură, la producerea accidentului şi, implicit, la decesul victimei, în condiţiile în care nu a respectat limita maximă de viteză admisă pe tronsonul de drum respectiv, nu a avut un comportament care să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a victimei, încălcând dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi cele ale art. 121 alin. (1) şi art. 123 lit. g) din H.G. nr. 1391/2006. Dacă viteza cu care circula autoturismul condus de inculpată era mai mică, fie ar fi fost evitat impactul cu victima, fie leziunile produse victimei nu ar fi condus la decesul acesteia.

Sunt nefondate criticile tuturor părţilor civile privind cuantumul daunelor morale, în condiţiile în care acestea au fost acordate proporţional cu gradul de culpă a inculpatei, respectiv 20% din cuantumul ce li s-ar fi cuvenit părţilor civile.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul părţilor civile de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere faptul că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei psihice şi fizice, care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia pe toate planurile sociale ale părţilor civile.

În acest sens, se analizează consecinţele negative suferite de părţile civile pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute, consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială şi socială.

Curtea de la Strasbourg a realizat o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, în sensul că proba faptei ilicită este suficientă, urmând ca prejudiciul şi legătura de cauzalitate să fie prezumate, instanţele deducând producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.

Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, despăgubirile trebuie să fie apte să constituie o satisfacţie echitabilă (cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, cererea nr. x/91).

Prin săvârşirea infracţiunii, părţilor civile le-a fost cauzat de către inculpată un prejudiciu moral prin suferinţele de natură psihică produse de decesul victimei, însă, la stabilirea cuantumului daunelor, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere mai multe aspecte, respectiv vârsta victimei, vârsta fiecărei părţi civile, legăturile afective ale victimei cu părţile civile, legături afective care, chiar în prezenţa rudeniei de sânge, pot avea un fond diferit, modificat de anumite împrejurări cum ar fi: locuinţe diferite, frecvenţa întâlnirilor, experienţa de viaţă acumulată de fiecare parte civilă.

În speţă, Înalta Curte apreciază că daunele morale acordate fiecăreia dintre părţile civile reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul de natură nepatrimonială produs prin decesul victimei, ţinând cont şi de gradul de culpă a inculpatei - 20% în producerea accidentului.

Este neîntemeiată solicitarea părţilor civile de a fi obligată partea responsabilă civilmente la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii penale. Astfel, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 prevede că despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul RCA în termen de 10 zile de la data la care asiguratorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă. Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol "dacă asiguratorul RCA nu-şi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârziere achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii".

Prin urmare, penalităţile de întârziere se plătesc numai dacă în termen de 10 zile de la data la care partea responsabilă civilmente a primit hotărârea judecătorească definitivă nu îşi îndeplineşte obligaţiile.

În speţă, nu există o hotărâre judecătorească definitivă, urmând ca părţile civile să invoce dispoziţiile art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017 numai după scurgerea termenului de 10 zile de la data când partea responsabilă civilmente a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpata A., părţile civile C., E., B., F. şi D. şi partea responsabilă civilmente H. SA împotriva Sentinţei penale nr. 32/F din data de 5 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Având în vedere culpa procesuală a apelanţilor dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta inculpată A., apelantele părţi civile C., E., B., F. şi D. şi apelanta parte responsabilă civilmente H. SA la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A., în sumă de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpata A., părţile civile C., E., B., F. şi D. şi partea responsabilă civilmente H. SA împotriva Sentinţei penale nr. 32/F din data de 5 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelanta inculpată A., apelantele părţi civile C., E., B., F. şi D. şi apelanta parte responsabilă civilmente H. SA la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A., în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.

GGC - GV