UK conviction recognition and transfer upheld; annulment motion rejected as inadmissible.

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 189 din data de 11.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 627 RON a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

La data de 20.01.2021 sub nr. x/2021 a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A..

Cererea a fost întemeiată în baza art. 426 lit. b) raport la art. 396 alin. (6) şi art. 16 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

În motivarea cererii, petentul a arătat că se află în executarea unei pedepse privative de libertate în temeiul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 302/2019 din 13.12.2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală de 10 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, prin Sentinţa penală nr. T 20187113/25.04.2018 a Curţii Coroanei Kingston -upon - Thames, rămasă definitivă la data de 25.04.2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la viol, agresiune cu penetrare şi viol, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile secţiunii 1 (1) din Legea Infracţiunilor penale 1977 şi secţiunii 1 (1) şi secţiunii 2 din Legea Infracţiunilor sexuale 2003.

A precizat persoana condamnată că, necunoscând limba engleză, a fost în imposibilitate de a se apăra, deoarece a recunoscut ceva ce nu a făcut. A mai arătat petentul că răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie poate fi făcută numai prin probe certe de nevinovăţie, nu poate fi vorba de îndoială când faptele nu sunt dovedite din lipsă de probe sau când acestea sunt contradictorii.

Analizând contestaţia în anulare formulată de petentul A., Curtea a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 189/F din 11.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută Sentinţa penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curţii Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 25.04.2018, prin care a fost aplicată pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea condamnatului B., depus în Penitenciarul Majestăţii Sale Wandsworth, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curţii Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 25.04.2018, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare britanice, potrivit art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

S-a dedus perioada reţinerii, a arestului preventiv şi perioada executată de la data de 07.03.2018 la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 964 RON, onorariul apărătorului din oficiu, a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Analizând sesizarea, pe baza documentelor şi informaţiilor comunicate de către statul de condamnare şi respectiv obţinute de către Parchetul care a făcut sesizarea, instanţa a constatat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curţii Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 25.04.2018, condamnatului B. i-a fost aplicată pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la viol, agresiune cu penetrare şi viol, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile secţiunii 1 (1) din Legea Infracţiunilor penale 1977 şi secţiunii 1 (1) şi secţiunii 2 din Legea Infracţiunilor sexuale 2003, reţinându-se în sarcina sa că, la data de 08 iulie 2017, împreună cu alţii, au decis să violeze o tânără de peste 16 ani, care nu a consimţit. Ca urmare, condamnatul, la aceeaşi dată, 08 iulie 2017, a penetrat vaginul persoanei vătămate cu degetul, fără ca aceasta să consimtă, după care a constrâns-o pe persoana vătămată să întreţină un act sexual oral, penetrând-o apoi vaginal.

Condamnatul a fost reţinut la data de 07.03.2018 (în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.01.2018 de autorităţile judiciare britanice) şi arestat preventiv de la data de 08.03.2018 (punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.01.2018 de autorităţile judiciare britanice) până la data de 17.03.2018 (data la care condamnatul a fost predat autorităţilor judiciare britanice), executând pedeapsa de 10 ani închisoare de la data de 17.03.2018 la zi, pedeapsa urmând a se împlini la data de 16.03.2018.

Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 07.06.2019 de către procurorul român sesizat, în urma accesării aplicaţiei ECRIS GPS din cadrul Ministerului Public (disponibilă la nivel naţional), persoana condamnată B. nu este cercetată penal pe teritoriul României pentru infracţiunile la care se referă hotărârea străină de condamnare.

Conform adresei nr. x din data de 27.05.2019 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Paşapoarte şi adresei nr. x/31.05.2019 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că numitul B. este, este cetăţean român şi figurează cu ultimul domiciliul cunoscut în jud. Ilfov.

Din cuprinsul sentinţei penale din data de 07.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara prin care persoana solicitată B. a fost arestată provizoriu şi predată în Marea Britanie, în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 09.01.2018 de către Curtea Magistraturii din Guildford - Marea Britanie, persoana solicitată a precizat expres că în situaţia în care va fi condamnat în Marea Britanie, doreşte să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.

Raportat la aspectele anterior menţionate, Curtea a constatat că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004 (republicată), privind recunoaşterea hotărârii de condamnare anterior menţionate.

Astfel, Sentinţa penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curţii Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare este definitivă şi executorie, faptele reţinute prin aceasta în sarcina persoanei condamnate B. (cetăţean român) ar fi constituit infracţiuni şi în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României (în concret, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate prin această sentinţă penală realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol în formă calificată prev. de art. 218 alin. (1), (2) şi 3 lit. f) C. pen., cu aplic. art. 6 alin. (1) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani.

Curtea a mai reţinut că, la data de 22.06.2018, persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei pe teritoriul ţării de origine.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este incident vreun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare dintre cele prevăzute în art. 163 sau art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În ceea ce priveşte efectul transferării, Curtea are în vedere dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 (republicată), potrivit cărora statul român, ca stat de executare, are obligaţia de a respecta felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

În ceea ce priveşte natura şi durata pedepsei aplicate persoanei condamnate B. de către instanţa străină, Curtea a constatat că acestea corespund cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunile similare celor reţinute în sarcina condamnatului, în condiţiile în care pedeapsa aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de viol în formă calificată, incriminată şi pedepsită de art. 218 alin. (1), (2) şi 3 lit. f) C. pen., cu aplic. art. 6 alin. (1) C. pen.

Astfel, Curtea a apreciat că nu este necesară adaptarea pedepselor respective, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 (republicată) cu referire la art. 166 alin. (8) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. a) din lege.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată B., arătând, în esenţă, că înţelege să îşi retragă consimţământul la transfer, că transferarea sa într-un penitenciar România nu este de natură să servească scopului reintegrării sociale în condiţiile în care familia sa locuieşte în Marea Britanie din anul 2013, precum şi că în ţara de origine nu va fi primit în comunitatea romă din care face parte şi nu va avea resursele materiale necesare traiului.

Prin Decizia nr. 405/A din data de 12.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată B. împotriva Sentinţei penale nr. 189/F din 11 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţie în anulare, Curtea a reţinut:

Conform art. 431 C. proc. pen., instanţa, pentru a admite în principiu contestaţia în anulare, examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, urmând să verifice dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

De asemenea, potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Constestatorul invocă nevinovăţia sa, motiv ce nu se încadrează în cazurile de contestaţie în anulare menţionate anterior, şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi analizate pe calea contestaţiei în anulare, aceasta fiind o cale de atac extraordinară admisibilă exclusiv în situaţiile menţionate.

Cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. prevede admisibilitatea contestaţiei în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv una dintre situaţiile prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) - j) C. proc. pen., or lipsa vinovăţiei invocate de contestator reprezintă un motiv de achitare şi nu o cauză de încetare a procesului penal.

Împotriva Sentinţei penale nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat prezentul apel contestatorul condamnat B., reiterând, în esenţă, susţinerile din faţa instanţei de fond.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Potrivit art. 426 C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Potrivit art. 431 C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, în camera de consiliu, verificând dacă aceasta este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care nu sunt la dosar.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, iar examinarea temeiniciei contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Astfel, instanţa care procedează la judecarea contestaţiei în anulare verifică îndeplinirea următoarelor condiţii: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz.

În speţa de faţă, contestatorul B. a invocat cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susţinându-şi nevinovăţia întrucât, necunoscând limba engleză, a fost în imposibilitate de a se apăra, deoarece a recunoscut ceva ce nu a făcut.

Înalta Curte arată că acest caz de contestaţie în anulare este incident în situaţia în care, deşi existau probe la dosar sau date din care să rezulte incidenţa situaţiilor impeditive prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen., prima instanţă sau instanţa de apel, comiţând o eroare de drept procesual, nu a analizat din oficiu sau ca urmare a apărărilor părţilor existenţa şi efectele acestor impedimente, dispunând o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Or, raportat la motivele invocate de către apelantul contestator în susţinerea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Astfel, instanţa constată că toate criticile formulate de către contestator reprezintă nemulţumirile acestuia privind modalitatea în care instanţele române au dispus recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţa din Marea Britanie, critici ce puteau fi invocate în cadrul procedurii de recunoaştere a respectivei hotărâri.

Mai mult decât atât, criticile vizând nevinovăţia săvârşirii faptelor pentru care a fost condamnat nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare invocat şi, de asemenea, ar conduce la o soluţie de achitare, însă, aşa cum s-a arătat, cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. prevede admisibilitatea contestaţiei în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, şi nu o cauză dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., în baza cărora se pronunţă o soluţie de achitare.

De asemenea, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se solicită nu reprezintă o hotărâre prin care să se fi dispus condamnarea contestatorului, ci este o hotărâre prin care a fost recunoscută o pedeapsă dispusă de către o instanţă străină (Sentinţa penală nr. T20187113/25.04.2018 a Curţii Coroanei Kingston-upon-Thames, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) astfel încât nu se poate dispune în acest cadru procesual încetarea procesului penal pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat de către instanţa din Marea Britanie.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere motivele invocate de către apelantul contestator care prin prezentul demers procesual urmăreşte ca instanţele române să se pronunţe cu privire la infracţiunile judecate în mod definitiv de autorităţile judiciare ale unui stat străin, precum şi cazul de contestaţie în anulare invocat care presupune existenţa unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea (deşi existau probe cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal), Înalta Curte constată legală şi temeinică sentinţa penală atacată, neexistând motive pentru anularea acesteia astfel încât instanţa de control judiciar, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul condamnat B. împotriva Sentinţei penale nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul condamnat B. împotriva Sentinţei penale nr. 22/F din data de 08 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2021.

GGC - GV