Fraud conviction restored on appeal; accomplice and principal sentenced for forging disabled victim's share-transfer consent.

Asupra apelurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 150/F din 6 august 2020 (pronunţată în al doilea ciclu procesual), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (prin raportare la procesul-verbal de primire - recepţie nr. x/04.03.2011) şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (prin raportare la celelalte acte materiale), a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (prin raportare la actul material din data de 15.03.2011) şi lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (prin raportare la actul material din data de 25.03.2011), a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

II. În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (prin raportare la procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011) şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (prin raportare la celelalte acte materiale), a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (prin raportare la actul material din data de 15.03.2011) şi lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (prin raportare la actul material din 25.03.2011) a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 47 C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen.

III. În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

IV. În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate:

- actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011;

- decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011;

- declaraţia atestată sub nr. x/1.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A.;

- hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC C. SRL nr. 1/23.03.2011

- actul constitutiv actualizat al SC C. SRL nr. x/23.03.2011;

- împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011;

- contractul de cesiune din data de 23.03.2011;

- declaraţia atestată sub nr. x/23.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A. .

În baza art. 580 alin. (4) C. proc. pen., a dispus comunicarea unei copii a hotărârii către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Totodată, a dispus lăsarea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare, precum şi plata onorariilor apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în cuantum de câte 868 RON fiecare, din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 09.08.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii: A., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale); fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale); instigare în formă continuată la fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 47 C. pen. (2 acte materiale) şi înşelăciune, prev. art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor A. (avocat) şi B., fost asociat şi administrator al SC C. SRL, că, în cursul lunii martie 2011, au plănuit şi reuşit, de conivenţă şi prin eforturi comune, prin falsificarea mai multor înscrisuri sub semnătură privată şi prin obţinerea şi folosirea frauduloasă a legalizării unui specimen de semnătură de administrator, să o inducă în eroare pe vecina lor, persoana vătămată E. (profitând de gradul ei de handicap psihic evident, stabilit prin certificatul de încadrare în grad de handicap permanent nr. 7086/30.09.2005 pentru "deficienţă funcţională accentuată"), cu privire la condiţiile în care s-a realizat operaţiunea de cesionare a SC C. SRL şi, implicit, asupra conţinutului şi consecinţelor juridice ale procesului-verbal nr. x din 04.03.2011 de predare-primire bunuri şi acte ale societăţii SC C. SRL, faptă reţinută ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Scopul infracţional urmărit şi atins de cei doi inculpaţi a constat în obţinerea unui folos material injust constând în obţinerea patrimoniul societăţii şi, concomitent, în transferare asupra persoanei vătămate a răspunderii patrimoniale pentru datoriile deja existente ale societăţii (la data cesiunii) sau generate de nerespectarea datelor şi condiţiilor de rambursare/plată către bănci/furnizori sau clienţii societăţii, datorii pe care persoana vătămată nu a avut cum să le cunoască, în condiţiile în care cesiunea societăţii s-a realizat pe baza unor acte falsificate prin contrafacerea semnăturii "noului administrator".

Paguba produsă persoanei vătămate prin această infracţiune s-a produs la momentul la care instanţa civilă a stabilit în mod definitiv angajarea răspunderii ei patrimoniale pentru datoria societăţii către creditorii din procedura insolvenţei. Astfel, prin Sentinţa nr. 383 din 04.04.2013, Tribunalul Dâmboviţa a obligat persoana vătămată E. la acoperirea pasivului social al societăţii, în cuantum de 438.826 RON, iar Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 4870 din 16.10.2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, a respins, ca tardiv, recursul declarat de persoana vătămată E. împotriva sentinţei anterior menţionate.

Practic, persoana vătămată E. a fost indusă în eroare de către inculpaţi, spunându-i-se că urma să încheie un contract prin care să fie angajată în cadrul unei societăţi comerciale. În acest context, persoana vătămată a semnat procesul-verbal de predare-primire nr. x/04.03.2011(înscris falsificat sub aspectul conţinutului), în care se menţiona, în mod nereal, că ar fi preluat mai multe bunuri mobile aparţinând SC C. SRL precum şi specimenul de semnătură de administrator, în faţa notarului public F., înscrisuri despre care credea că reprezintă fişa postului şi contractul sau de muncă.

Sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a reţinut că, în perioada 01.03.2011 - 23.03.2011, inculpaţii A. şi B. au falsificat, prin contrafacerea subscrierii, şi au folosit pentru producerea de consecinţe juridice următoarele 7 înscrisuri din cele 8 expertizate, respectiv:

1. actul constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x din 01.03.2011 (prin care E. a fost cooptată ca asociat în societatea administrată, până la acel moment, de inculpatul B.), act în care la rubrica "Asociaţi: E." semnătura nu a fost executată de către E.;

2. decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011 al SC C. SRL (prin care B. s-a retras din funcţia de administrator al societăţii, iar persoana vătămată a fost numită în această calitate), în care, la rubrica "Asociat cooptat", semnătura nu a fost executată de către E.;

3. declaraţia atestată sub nr. x/01.03.2011, întocmită pe numele E. (prin care persoana vătămată declara că întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia română pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de administrator), în care, în dreptul numelui "E." semnătura nu a fost executată de către E.;

4. declaraţia atestată sub nr. x/23.03.2011, întocmită pe numele E., în care, în dreptul numelui "E.", semnătura nu a fost executată de către E.;

5. actul constitutiv al SC C. SRL atestat sub nr. x/23.03.2011 (ce consfinţea drept unic asociat pe numita E.), în care semnătura de la rubrica "Asociaţi: E.", de pe ultima filă nu a fost executată de către E.;

6. hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011 a SC C. SRL, în care semnătura din dreptul numelui "E." nu a fost executată de către E.;

7. contractul de cesiune încheiat între B. şi E., datat 23.03.2011, în care semnătura de la rubrica "Cesionar" nu a fost executată de către E., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a mai reţinut că inculpata A. a mai falsificat, în calitate de autor, fără participaţia soţului său (întrucât natura înscrisului nu o făcea necesară), împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011 (al 8-lea înscris falsificat), emisă pe numele clientei E., înscris cu privire la care s-a constatat că semnătura de la rubrica "Client/Reprezentant" nu a fost executată de către E..

Totodată, s-a reţinut că inculpata, împreună cu inculpatul, a conceput procesul-verbal de primire - recepţie nr. x/04.03.2011 (al 9-lea înscris falsificat), în care au fost atestate împrejurări necorespunzătoare realităţii şi pe care l-au semnat inculpatul B. ("ca asociat unic şi administrator") şi persoana vătămată E. ("ca nou asociat cooptat şi administrator"). Împrejurările nereale cuprinse în acest înscris se refereau la predarea către persoana vătămată a următoarelor bunuri:

"bunuri mobile ale SC C. SRL: auto G., auto H., identificate în conformitate cu actele de înmatriculare ale acestora şi a contractelor de leasing aferente; bilete la ordin I., cecuri bancare J., ştampile, chitanţiere, facturiere, aviziere, ordine compensare, alte acte auxiliare, contracte de credit bancar I. şi K., contracte leasing auto G., H.-J., bilanţuri şi balanţe contabile, situaţii financiare aferente perioadei martie 2002 - martie 2011 (credite, debite, creanţe neîncasate), toate actele contabile aferente perioadei martie 2002 - martie 2011, stocuri de marfă, toate registrele de casă, control, etc., acte încheiate de societate cu terţi, contractele cu furnizorii, alte acte de bunuri mobile aflate în proprietatea SC C. SRL".

Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, s-a arătat că, la datele de 15.03.2011 şi 25.03.2011, inculpata A., în îndeplinirea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, determinată de inculpatul B., în baza unei delegaţii prin care era împuternicită de acesta din urmă şi folosindu-se de împuternicirea avocaţială semnată în fals pentru persoana vătămată, a declarat în faţa Registrului Comerţului, în mod fals, în cuprinsul declaraţiilor tipizate din datele de 15.03.2011 şi, respectiv, 25.03.2011, că depune acte conforme unor situaţii reale, deşi cunoştea caracterul fals al înscrisurilor depuse.

În primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 68 din 20.03.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu:

- pentru inculpata A., din infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), în cea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen. din infracţiunea prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), în cea prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. din infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., în cea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul B., din infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), în cea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (4 acte materiale) şi art. 5 C. pen. din infracţiunea prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 47 C. pen. (2 acte materiale), în cea prev. de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. din infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., în cea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

II. În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

III. În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de instigare la fals în declaraţii prev. de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

IV. În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate înregistrate sub nr. x/25.03.2011 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, respectiv: declaraţia atestată sub nr. x/23.03.2011, întocmită pe numele E.; actul constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x/23.03.2011; hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011 a SC C. SRL; contractul de cesiune încheiat între B. şi E., datat 23.03.2011; împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011.

V. În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Prin Decizia penală nr. 350 din 07.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă E. împotriva Sentinţei penale nr. 68/F din 20.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, reţinând, în esenţă, că, rezumându-se la a constata existenţa a 5 acte materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru inculpata A.), respectiv, a 4 acte materiale (pentru inculpatul B.), instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acuzaţiei propriu-zise de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată adusă inculpaţilor, care viza 9 acte materiale în ceea ce o priveşte pe inculpata A., respectiv, 8 acte materiale în sarcina inculpatului B..

Deopotrivă, a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat nici asupra acuzaţiilor de fals în declaraţii şi, respectiv, instigare la fals în declaraţii, reţinând forma simplă a acestor infracţiuni, fără a face referiri la unitatea infracţională naturală cu care a fost sesizată.

În cuprinsul aceleiaşi decizii s-a arătat că nu are relevanţă faptul că pentru actele materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii asupra cărora nu s-a pronunţat prima instanţă a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, conform prevederilor C. pen. din 1968, din moment ce, în urma aprecierii globale, legea mai favorabilă aplicabilă în cauză este noul C. pen., în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Urmare acestei soluţii, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel, secţia a II-a penală, la data de 18.12.2019, sub nr. x/2017*.

În rejudecare, în urma evaluării materialului probator administrat în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:

A. Cesiunea părţilor sociale ale SC C. SRL.

La data de 15.03.2011, inculpata A. a depus la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa cererea nr. x, solicitând publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei unicului asociat al SC C. SRL nr. 1/01.03.2011.

Potrivit opisului de documente din data de 15.03.2011, inculpata A. a depus, în respectiva ocazie, următoarele acte, care se regăsesc la dosarul cauzei:

- actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011, în cuprinsul căruia se menţiona faptul că societatea avea un capital social de 300 RON, împărţit în 30 părţi sociale, din care 10 părţi (respectiv 25%) reveneau părţii civile E., restul de 20 părţi (respectiv 75%) aparţinând inculpatului B., dar şi împrejurarea că partea civilă E. dobândise calitatea de administrator al societăţii, aceasta dându-şi acordul pentru mandatul de administrator;

- decizia unicului asociat nr. 1 din 01.03.2011 a SC C. SRL, prin care, în urma majorării capitalului social, partea civilă E. era cooptată în societate cu un număr de 10 părţi sociale, din totalul de 30 părţi sociale, reţinându-i-se un procent de 25% din capitalul social, iar B. se retrăgea din funcţia de administrator, în locul acestuia fiind numită persoana vătămată E.;

- specimenul de semnătură dat de partea civilă E. la B.N.P. F. şi legalizat sub nr. x/04.03.2011;

- cartea de identitate a numitei E.;

- actul adiţional al contractului de comodat nr. 1 din data de 01.03.2011;

- dovada de majorare a capitalului social;

- împuternicire avocaţială nr. x/01.03.2011.

Totodată, a depus şi declaraţia atestată sub nr. x/01.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A., prin care partea civilă E. precizează că îndeplineşte condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat şi administrator al SC C. SRL Deşi declaraţia nu este menţionată în opisul actelor depuse, aceasta poartă numărul de înregistrare 7148/15.03.2011.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 5 din 11.01.2019 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice-Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, semnăturile de pe actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011 (varianta barată), precum şi de pe exemplarul aflat în arhiva inculpatei A., decizia unicului asociat nr. 1 din 01.03.2011 (varianta barată), dar şi de pe înscrisul reprezentând specimenul de semnătură dat de partea civilă E. la B.N.P. F. şi legalizat sub nr. x/04.03.2011, au fost realizate de E..

Raportul de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi raportul de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016 au stabilit că semnătura aplicată pe declaraţia atestată sub nr. x/01.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A. nu a fost realizată de partea civilă.

Prin rezoluţia nr. x din 17.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea de depunere şi menţionare acte, astfel cum a fost formulată de către inculpată, şi a dispus înregistrarea în registrul comerţului a depunerii actului adiţional la contractul de comodat nr. 1 din 01.03.2011.

Printr-o altă rezoluţie din aceeaşi dată, constatând că în decizia asociatului unic nr. 1/01.03.2011 există anumite neconcordanţe, în sensul că la un capital social de 300 RON, 200 RON nu reprezintă 75% din capital, iar 100 RON nu reprezintă 25% din capitalul social, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus soluţionarea cererii la data de 04.04.2011.

La 21.03.2011, inculpata A. a solicitat preschimbarea termenului de judecată din data de 04.04.2011, în sensul fixării unui termen mai scurt, invocând, ca argument, necesitatea încheierii unor contracte comerciale şi depunând în acest sens:

- actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011, refăcut, în cuprinsul căruia se arată că cele 10 părţi sociale deţinute de partea civilă E. reprezentau 33,33 % din capitalul social, iar cele 20 de părţi sociale deţinute de B. - 66,66% din capitalul social;

- decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011, refăcută în acelaşi sens .

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, semnăturile aplicate în dreptul numelui persoanei vătămate E. în documentele refăcute anterior menţionate nu au fost realizate de aceasta.

Urmare prezentării noilor înscrisuri, la Registrul Oficiului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa s-a procedat la anularea, prin barare, a actului constitutiv şi a deciziei unicului asociat nr. 1/01.03.2011 depuse iniţial. Anularea s-a realizat ca efect al predării noului set de documente, fără a exista o cerere expresă de a se lua act de eficacitatea acestora.

Prin rezoluţia nr. x/23.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus înregistrarea modificărilor din actul constitutiv al SC C. SRL cu privire la asociaţii fizici, capitalul social şi persoanele împuternicite, precum şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actelor modificatoare.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/25.03.2011, inculpata A., în calitate de împuternicit al părţii civile E., a depus la Registrul Oficiului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa următoarele acte:

- hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011, în care se precizează că B. cesionează părţii civile E. cele 20 de părţi sociale deţinute în SC C. SRL, aceasta din urmă devenind astfel unic asociat cu 30 de părţi sociale;

- actul constitutiv actualizat al SC C. SRL nr. x/23.03.2011, în care partea civilă E. este indicată ca având calitatea de unic asociat al firmei, deţinând 30 de părţi sociale, respectiv 100% din capitalul social, precum şi calitatea de administrator;

- împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011, prin care partea civilă E. o împuternicea pe inculpata A. să o reprezinte în faţa Registrului Comerţului Dâmboviţa pentru "cesiune părţi sociale"

- contractul de cesiune din 23.03.2011, prin care inculpatul B. cesionează părţii civile E. cele 20 de părţi sociale deţinute în SC C. SRL;

Prin rezoluţia din 29.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, constatând că de la dosarul cauzei lipseşte declaraţia asociatului unic al societăţii pentru deţinerea şi exercitarea acestei calităţi, a acordat termen de judecată la 14.04.2011.

În data de 30.03.2011, inculpata A., în calitate de reprezentant al părţii civile E., a depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, sub nr. x, declaraţia pe proprie răspundere nr. 1609/23.03.2011 prin care E. a adus la cunoştinţă că îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de legislaţia română pentru exercitarea calităţii de asociat unic şi administrator al SC C. SRL şi a solicitat preschimbarea termenului. Prin rezoluţia nr. x/30.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea şi a dispus înregistrarea menţiunilor cu privire la asociaţii fizici şi la depunerea actului constitutiv actualizat, precum şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actelor modificatoare.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, semnăturile aplicate, în dreptul numelui persoanei vătămate E., pe declaraţia atestată sub nr. x/23.03.2011, actul constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x/23.03.2011, hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011, contractul de cesiune din 23.03.2011 şi împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011, nu au fost realizate de aceasta, neputându-se determina identitatea persoanei care le-a executat.

Ulterior dobândirii de către partea civilă E. a calităţii de unic asociat şi administrator al SC C. SRL, la data de 17.04.2012, SC L. SRL, unul dintre creditorii societăţii, a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva SC C. SRL, reclamând neachitarea unei creanţe în cuantum de 103.254,66 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 460/17.05.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului SC C. SRL şi dizolvarea societăţii debitoare, desemnând M. ca lichidator judiciar provizoriu.

În cursul procedurii insolvenţei, debitoarea SC C. SRL nu a prezentat nici lichidatorului, nici instanţei, documentele solicitate. Prin Sentinţa civilă nr. 1115/22.11.2012, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că în patrimoniul debitoarei nu existau bunuri care să fie valorificate pentru acoperirea creanţelor, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC C. SRL şi radierea societăţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 383/04.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, urmare a cererii lichidatorului judiciar, a fost angajată răspunderea patrimonială a părţii civile E., în calitate de administrator, pentru datoriile societăţii, aceasta fiind obligată la acoperirea întregului pasiv al debitoarei, în sumă de 438.826,11 RON. Totodată, avându-se în vedere procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, s-a constatat că B. a predat patrimoniul societăţii şi actele către noul asociat unic, administratorul E., motiv pentru care nu a fost atrasă şi răspunderea patrimonială a acestuia.

Recursul declarat de partea civilă E., la data de 15.04.2014, împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca tardiv, prin Decizia nr. 4870/16.10.2014 a Curţii de Apel Piteşti

Referitor la recuperarea datoriilor la acoperirea cărora a fost obligată partea civilă E. prin Sentinţa nr. 383/4.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Curtea a reţinut că, la data de 28.04.2014, A.N.A.F. - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov a emis titlul executoriu nr. x pentru suma de 438.826 RON, la aceeaşi dată fiind emisă şi somaţia aferentă către partea civilă. În cauză, a fost instituită şi poprirea asupra contului deţinut de partea civilă la J., însă singura sumă recuperată a fost de 50 de RON, în condiţiile în care partea civilă nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în proprietate şi nici cu venituri realizate.

Partea civilă E. a susţinut că a fost indusă în eroare de inculpata A., aceasta spunându-i că urma să încheie un contract de angajare în cadrul unei societăţi comerciale administrate de B.. În aceste condiţii, partea civilă ar fi semnat specimenul de semnătură la B.N.P. F., legalizat sub nr. x/04.03.2011, şi procesul-verbal de primire-primire din 04.03.2011, despre care a crezut că reprezintă contractul de muncă şi fişa postului pentru care urma să fie angajată.

Partea civilă a mai precizat că nu a avut cunoştinţă despre faptul că a devenit asociat unic şi administrator al SC C. SRL şi nici de procedura insolvenţei derulată împotriva acestei societăţi sau de procedura vizând angajarea răspunderii sale patrimoniale, dar şi împrejurarea că nu a primit niciun document legat de activitatea societăţii sau vreun bun aparţinând acesteia.

Inculpaţii au susţinut că cesionarea societăţii SC C. SRL către partea civilă E. a avut loc în contextul în care soţul acesteia, N., dorea să acceseze fonduri europene, una dintre cerinţele impuse pentru obţinerea acestora fiind ca societatea solicitantă să aibă un istoric pozitiv. În aceste condiţii, având în vedere faptul că N. avea şi calitatea de funcţionar public, transferul societăţii a avut loc pe numele părţii civile E..

Inculpata A. a precizat că primul set de documente depuse la Registrul Comerţului, respectiv, cele în care a intervenit eroarea materială cu privire la procentul din capitalul social reprezentat de părţile sociale deţinute de partea civilă, a fost semnat de E., în prezenţa sa. În ceea ce priveşte documentele depuse ulterior, în care semnătura aplicată în dreptul numelui părţii civile E. nu a fost realizată de aceasta, a arătat că, fiind însărcinată şi având dificultăţi în a se deplasa, a înmânat documentele indicate fiului părţii civile, martorul O., acesta returnându-i-le semnate, astfel încât nu a avut cunoştinţă de persoana care a realizat semnătura.

Totodată, ambii inculpaţi au susţinut că aspectele consemnate în procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, referitoare la transmiterea către partea civilă a bunurilor şi documentelor aparţinând SC C. SRL, corespund realităţii.

Curtea a constatat că probele administrate nu sunt de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii, neputându-se reţine, dincolo de orice dubiu rezonabil, că aceştia au săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

În acest sens, a reţinut, prioritar, caracterul necredibil al susţinerilor părţii civile cu privire la împrejurările în care a devenit asociat şi administrator al SC C. SRL, notând că, în declaraţia dată, la 28.10.2013, în prezenţa unui apărător ales, în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, partea civilă a precizat următoarele: "am devenit administrator al SC C. SRL la cererea unei vecine pe nume A., soţia fostului asociat şi administrator la această societate, şi cunosc că i-a oferit fiului meu o sumă de aproximativ 400 de RON, spunându-ne că societatea nu are datorii şi că nu voi avea nicio problemă referitor la această societate(...)În nenumărate rânduri le-am solicitat lui A. şi soţului ei copii ale documentelor pe care le-am semnat când am preluat societatea, dar aceştia au refuzat."

Dosarul anterior menţionat a avut ca obiect plângerea penală formulată de M. împotriva părţii civile E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că a refuzat să predea lichidatorului judiciar documentele solicitate.

Pe de altă parte, în petiţia adresată Administraţiei Prezidenţiale la data de 16.12.2013, partea civilă E. a arătat că, în cursul anului 2011, inculpata A. a vorbit cu fiul ei, spunându-i că are nevoie de un administrator pentru o firmă, şi că, în aceste condiţii a acceptat şi s-a deplasat la sediul unui birou notarial pentru a semna anumite acte, printre care se afla şi un specimen de semnătură, dar şi împrejurarea că a semnat o procură despre care i s-a spus că este necesară pentru semnarea unor contracte.

Or, din aceste înscrisuri rezultă, prin urmare, că partea civilă cunoştea, la momentul la care a dat specimenul de semnătură, că urma să preia o societate comercială, în calitate de administrator, afirmând chiar că fiul său ar fi primit o sumă de bani în schimbul preluării SC C. SRL, susţinerile sale iniţiale fiind în sensul că a fost indusă în eroare cu privire la situaţia societăţii pe care urma să o preia, respectiv, cu privire la lipsa datoriilor şi la faptul că nu va suferi nicio repercusiune, iar nu cu privire la natura actelor semnate.

De altfel, afirmaţiile făcute de partea civilă în faţa instanţei, în sensul că prin "administrator" ar fi înţeles o "persoană care se ocupă de aranjarea lucrurilor, care are grijă cine intră, cine iese, care răspunde la telefon" sunt, la rândul lor, contrazise de declaraţia dată de partea civilă, la 28.10.2013, în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, din care rezultă faptul că aceasta avea cunoştinţă de "preluarea" societăţii.

În plus, susţinerile părţii civile în sensul că ar fi semnat un contract de angajare în cadrul SC C. SRL, fără a preciza însă poziţia în care ar fi urmat să fie angajată (în condiţiile în care aceasta era încadrată, în anul 2011, în gradul II de handicap, deficienţă funcţională accentuată), numărul de ore pentru care era încheiat contractul de muncă şi salariul de care ar fi urmat să beneficieze, sunt neverosimile.

Chiar acceptând lipsa de pregătire a părţii civile şi faptul că aceasta prezenta anumite afecţiuni care i-ar fi putut influenţa capacitatea de înţelegere a actelor semnate, se remarcă faptul că aceasta era căsătorită, în cursul lunii martie 2011, cu numitul N., absolvent al unei facultăţi de drept, traducător autorizat şi angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Or, în condiţiile în care, potrivit celor arătate de partea civilă şi de fiul acesteia, martorul O., la acel moment, N. avea nevoie de un însoţitor permanent, părăsirea de către partea civilă a domiciliului conjugal pentru desfăşurarea unor activităţi lucrative nu avea cum să nu facă obiectul unor discuţii între cei doi soţi. În plus, N. avea cunoştinţe suficiente pentru a putea lămuri condiţiile încheierii unui eventual contract de muncă, dar şi natura actelor semnate de partea civilă în luna martie 2011.

Pe de altă parte, în faţa instanţei, partea civilă a precizat că decizia de a accepta propunerea de angajare a inculpatei A. a fost luată după consultarea soţului şi fiului său, pentru ca, ulterior, când i-au fost solicitate detalii cu privire la contractul de angajare, să revină şi să arate că nu a discutat cu soţul său despre poziţia pe care urma să fie angajată. Aceasta în condiţiile în care audierea părţii civile la termenul din data de 06.03.2020, la un moment la care starea de sănătate a acesteia s-a agravat, comparativ cu anul 2011, a decurs fără dificultăţi, aceasta fiind coerentă în răspunsurile date, mai puţin în situaţiile în care i-au fost adresate întrebări la care nu a putut furniza o explicaţie care să nu presupună o modificare a poziţiei sale procesuale, cum ar fi întrebările legate de condiţiile în care a semnat actul constitutiv al societăţii nr. x/01.03.2011 (varianta barată şi varianta din arhiva inculpatei) şi decizia unicului asociat nr. 1/1.03.2011 (varianta barată) sau notificările referitoare la derularea procedurii insolvenţei.

Or, astfel cum rezultă din probatoriu, în afara înscrisurilor recunoscute iniţial ca fiind semnate de ea, respectiv, specimenul de semnătură şi procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. x din 11.01.2019, partea civilă E. a mai semnat: actul constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x/1.03.2011 la Cabinetul Individual de avocatură A. (varianta nebarată), depusă de inculpată în cursul cercetării judecătoreşti; actul constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x/1.03.2011 la Cabinetul Individual de avocatură A. (varianta barată) şi decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011 (varianta barată). Toate aceste înscrisuri atestă faptul că partea civilă a semnat un set de documente în vederea dobândirii calităţii de asociat şi administrator al SC C. SRL.

Întrebată expres cu privire la condiţiile în care a semnat documentele indicate, partea civilă a dat o explicaţie lipsită de logică arătând că, după semnarea celor două documente indicate iniţial - specimenul de semnătură şi procesul-verbal nr. x/04.03.2011, "nu am mai semnat alte acte la cererea doamnei A., singura variantă în care pot explica prezenţa semnăturilor mele pe documentele indicate este aceea că doamna A. a trimis pe cineva. Nu ştiu cine ar fi putut să fie, poate un director, o cunoştinţă de-ale dumneaei (...) nu îmi amintesc cine ar fi putut veni la mine cu documentele".

Curtea a notat că un alt aspect important în stabilirea caracterului necredibil al susţinerilor părţii civile este reprezentat de faptul că, potrivit raportului de expertiză criminalistică realizat în primul ciclu procesual, aceasta a semnat personal şi următoarele înscrisuri: confirmarea de primire x din 28.09.2012, prin care i-a fost comunicat, de către lichidatorul M., tabelul suplimentar de creanţe, solicitându-i-se să predea actele şi documentele societăţii debitoare; procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 01.10.2012, pentru termenul din 01.11.2012, aflat la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - judecător sindic.

Prin urmare, în pofida afirmaţiilor sale, persoana vătămată a avut cunoştinţă de declanşarea procedurii insolvenţei şi, inclusiv, de Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, în care se urmărea angajarea răspunderii sale patrimoniale, context în care, dacă aspectele relatate de aceasta ar fi fost reale, ar fi avut interesul să participe la derularea procedurilor şi să se adreseze, încă din anul 2012, organelor judiciare. De altfel, în memoriul adresat Administraţiei Prezidenţiale la data de 16.12.2013, partea civilă recunoştea faptul că, în cursul anului 2012, a primit o înştiinţare cu privire la intrarea în insolvenţă a firmei, poziţie asupra căreia a revenit ulterior, deşi şi-a recunoscut semnătura de pe cele două înscrisuri.

Mai mult, decesul soţului părţii civile a intervenit la data de 26.07.2013, la un moment ulterior primirii notificărilor indicate, element în raport de care explicaţia acesteia cu privire la lipsa unei reacţii ("este posibil să fi semnat fără să ştiu ce semnez" şi "am primit mai multe documente de la poştăriţă, dar aceasta nu mi-a explicat ce acte îmi dă"), apare ca lipsită de credibilitate, aceasta putând beneficia de explicaţii din partea soţului său.

În plus, nici declaraţiile martorilor O. şi P. nu sunt de natură să contrazică împrejurările reţinute, întrucât cel dintâi, care a susţinut varianta prezentată de partea civilă, este o persoană interesată în soluţionarea prezentei cauze, atât prin faptul că este fiul părţii civile, cât şi ca urmare a faptului că a formulat, la rândul său, o plângere penală împotriva inculpatei A., legată de condiţiile în care a devenit administrator al SC Q. SRL, plângere care face obiectul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Martorul P. a negat faptul că ar fi transmis părţii civile o propunere de angajare din partea inculpatei A., iar înregistrările depuse de partea civilă, din care nu rezultă data sau contextul în care au fost realizate, nu sunt suficiente pentru a duce la concluzia că martorul ar fi cunoscut, la nivelul anului 2011, sau ar fi aflat, la o dată ulterioară, de la altă persoană decât partea civilă, faptul că inculpaţii ar fi indus-o pe aceasta în eroare cu privire la încheierea unui contract de muncă.

Pe de altă parte, martora R., notarul care a procedat la legalizarea specimenului de semnătură nr. 1048/04.03.2011, a precizat că în cauză a fost respectată procedura, specimenul de semnătură fiind dat de partea civilă în prezenţa sa, după ce i s-a explicat ce reprezintă înscrisul ce urma a fi legalizat. Aceasta, contrar susţinerilor părţii civile, care a arătat că nu a avut niciun contact cu martora la cabinetul acesteia şi că documentele pe care le-a semnat la cabinetul notarial i-a fost prezentate de inculpata A..

De altfel, deşi parchetul a creditat varianta persoanei vătămate, prin actul de sesizare a instanţei a dispus clasarea cauzei cu privire la martora R. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C. pen., reţinând că nu s-a făcut dovada culpei acesteia în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Raportat la aspectele prezentate, Curtea a concluzionat că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpaţii A. şi B. ar fi indus-o în eroare pe partea civilă cu ocazia semnării de către aceasta a specimenului de semnătură şi a procesului-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, în sensul prezentării ca adevărate a împrejurării mincinoase că urma să încheie un contract de muncă în cadrul SC C. SRL.

Dimpotrivă, probele administrate conduc la concluzia că partea civilă a avut cunoştinţă, la momentul semnării specimenului de semnătură, procesului-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, celor două exemplare ale actului constitutiv al SC C. SRL şi deciziei unicului asociat nr. 1/01.03.2011 (varianta barată), de faptul că urma să devină asociat şi administrator al SC C. SRL.

Totodată, a reţinut că este posibil ca cesiunea părţilor sociale să fi fost realizată de inculpatul B., cu sprijinul inculpatei A., în scopul însuşirii patrimoniului societăţii şi al transferării către persoana vătămată a pasivului acesteia şi ca, în momentul semnării documentelor indicate, partea civilă să nu fi realizat că, prin preluarea societăţii, putea fi trasă la răspundere pentru datoriile acesteia şi chiar să i se fi dat asigurări, din partea inculpatei, că nu va suferi nicio consecinţă negativă, ceea ce ar explica pasivitatea ei în derularea procedurii insolvenţei.

Tot astfel, există posibilitatea ca societatea să nu fi fost preluată de partea civilă în vederea derulării vreunei activităţi comerciale, ci doar pentru primirea unui avantaj material, aceasta arătând, de altfel, în declaraţia din data de 28.10.2013, că fiul său, martorul O., a primit în schimbul preluării societăţii, suma de 400 de RON, ceea ce justifică şi lipsa vreunei activităţi a firmei după momentul martie 2013.

Cu toate acestea, în cauză nu a existat o inducere în eroare a părţii civile cu privire la faptul că urma să încheie un contract de angajare, astfel cum susţine parchetul, întrucât partea civilă E. a avut cunoştinţă de operaţiunea de cesionare a SC C. SRL.

În consecinţă, reţinând că nu a existat o inducere în eroare a părţii civile în sensul care face obiectul trimiterii în judecată, Curtea a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte înscrisurile despre care parchetul a susţinut că au fost falsificate de inculpaţi prin contrafacerea semnăturii părţii civile E. - 8 înscrisuri în cazul inculpatei A. şi, respectiv, 7 înscrisuri în cazul inculpatului B., Curtea a constatat, prioritar, că raportul de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi raportul de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, ale căror concluzii nu au fost contestate, dovedesc faptul că semnăturile aplicate în dreptul numelui persoanei vătămate pe următoarele înscrisuri: actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011; decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011; declaraţia atestată sub nr. x/1.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A.; hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC C. SRL nr. 1/23.03.2011; actul constitutiv actualizat al societăţii cu răspundere limitată SC C. SRL nr. x/23.03.2011; împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011; contractul de cesiune din data de 23.03.2011 şi declaraţia atestată sub nr. x/23.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A., nu au fost realizate de E..

Potrivit aceloraşi rapoarte, având în vedere împrejurarea că semnăturile indicate sunt contrafaceri realizate prin imitarea unei semnături autentice aparţinând persoanei vătămate E., nu se poate stabili dacă acestea au fost executate de B., A. sau de către orice altă persoană.

În aceste condiţii, Curtea a notat că singurul argument invocat de parchet în susţinerea faptului că inculpaţii au fost cei care au falsificat semnăturile părţii civile este acela că "nu a existat o altă persoană care să fie interesată în mod direct de falsificarea acestor acte şi totodată de păgubirea în această manieră a persoanei vătămate", acuzarea plecând de la premisa că partea civilă nu şi-a dat acordul pentru a deveni asociat şi administrator al SC C. SRL Această premisă nu este însă una reală, partea civilă semnând personal cele două exemplare ale actului constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x/1.03.2011, dar şi decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011 (varianta barată), în vederea dobândirii calităţii de asociat şi administrator al SC C. SRL.

De altfel, potrivit raportului de expertiză criminalistică realizat în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiul părţii civile, martorul O., a semnat în locul acesteia actul constitutiv al SC Q. SRL.

În raport cu aspectele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că în cauză nu poate fi exclusă varianta prezentată de inculpata A., în sensul că a înmânat documentele mai sus indicate fiului părţii civile, acestea fiindu-i restituite semnate în dreptul numelui părţii civile.

În consecinţă, concluzionând că nu există nicio probă certă a faptului că semnăturile au fost falsificate de cei doi inculpaţi, Curtea a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (reţinută sub forma a 8 acte materiale în sarcina inculpatei A., respectiv, a 7 acte materiale, în sarcina inculpatului B.), notând că singurul lucru dovedit în legătură cu o parte din înscrisurile falsificate este faptul că inculpata A. a atestat în fals faptul că acestea au fost semnate de partea civilă E. în prezenţa sa. Inculpata nu a fost însă trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., în varianta indicată.

În ceea ce priveşte pretinsa falsificare a procesului-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, prin consemnarea de către inculpaţi, în cuprinsul lui, a unor împrejurări nereale referitoare la predarea către persoana vătămată a bunurilor/stocurilor societăţii, a evidenţei contabile şi a altor înscrisuri care priveau activitatea societăţii, Curtea a reţinut că partea civilă a recunoscut semnarea acestui înscris, susţinând, în mod necredibil, că l-ar fi semnat în condiţiile în care credea că reprezintă fie contractul de muncă, fie fişa postului, şi că bunurile indicate în cuprinsul acestuia ar fi ţinut de atribuţiile sale de serviciu, atribuţii pe care nu a putut însă să le indice. De altfel, semnarea, de către partea civilă, a acestui proces-verbal este dovedită şi de raportul de expertiză criminalistică nr. x din 11.01.2019.

A mai reţinut că acest act material apare ca fiind săvârşit sub imperiul C. pen. din 1969, care definea infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată ca fiind "falsificarea unui înscris sub semnătură privată în unul din modurile arătate în art. 288 C. pen.", respectiv prin "contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea în orice fel", acţiuni ce nu au fost însă dovedite în cauză. Or, falsul intelectual, constând în atestarea în cuprinsul unui înscris a unor fapte sau împrejurări nereale cu prilejul întocmirii acestuia, nu era sancţionat sub imperiul vechiul C. pen. decât în condiţiile în care opera în cuprinsul unui înscris oficial.

În consecinţă, notând că doar în urma intrării în vigoare a Noului C. pen., la data de 01.02.2014, falsul intelectual în cuprinsul unui înscris sub semnătură privată este sancţionat de legea penală, potrivit art. 322 alin. (1) C. pen., Curtea a apreciat că actul material în discuţie intră sub incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., acesta nefiind prevăzut de legea penală în vigoare la momentul comiterii sale, concluzie ce face inutilă analiza realităţii operaţiunii de predare-primire a documentelor şi bunurilor indicate în cuprinsul procesului-verbal nr. x/04.03.2011.

Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, Curtea a reţinut că, în cuprinsul cererii din data de 15.03.2011, inculpata A. a declarat că depune: actul constitutiv al SC C. SRL, atestat sub nr. x/1.03.2011 la Cabinetul Individual de avocatură A.; decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011; specimenul de semnătură nr. 1048/04.03.2011; actul adiţional al contractului de comodat nr. 1 din 01.03.2011; dovada de majorare a capitalului social; împuternicirea avocaţială nr. x/01.03.2011 prin care B. o împuternicea pe A. să îl reprezinte la Oficiul Registrului Comerţului.

Or, în actul constitutiv şi decizia unicului asociat, variantele barate aflate la filele x în volumul I al dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, semnătura aplicată în dreptul numelui persoanei vătămate E. îi aparţine acesteia.

Abia ulterior, la data de 21.03.2011, inculpata A. a depus actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011 şi decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011, în care semnătura părţii civile E. este contrafăcută.

Or, în condiţiile în care actele indicate în cererea nr. x/15.03.2011 nu au fost falsificate prin contrafacerea subscrierii, având în vedere şi cele arătate anterior cu privire la infracţiunea de înşelăciune, rezultă că, în cuprinsul solicitării anterior menţionate inculpata A. nu a făcut afirmaţii nereale cu privire la caracterul autentic al înscrisurilor depuse la Oficiul Registrului Comerţului, astfel că fapta reţinută în sarcina acesteia nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 326 C. pen.

Pe de altă parte, prin cererea înregistrată sub nr. x/25.03.2011, inculpata A., în calitate de împuternicit al părţii civile E., a depus la Oficiul Registrului Comerţului următoarele acte: hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011; actul constitutiv actualizat al SC C. SRL nr. x/23.03.2011; împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011 şi contractul de cesiune din data de 23.03.2011, înscrisuri în cuprinsul cărora semnătura părţii civile E. a fost contrafăcută, fără însă a se dovedi faptul că inculpata ar fi avut vreo implicare în această acţiune sau că ar fi cunoscut caracterul fals al înscrisurilor depuse. Ca urmare, nu se poate reţine că aceasta ar fi acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei cerută de art. 326 C. pen.

Pentru argumentele anterior expuse, Curtea a dispus achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., prin raportare la actul material din 15.03.2011 şi, respectiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., prin raportare la actul material din data de 25.03.2011, aceeaşi soluţie dispunând şi cu privire la inculpatul B. pentru infracţiunea de instigare la fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 47 C. pen.

În final, făcând trimitere la Decizia penală nr. 350/07.11.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Curtea a notat că, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave - închisoarea de la 10 la 20 de ani, în urma aprecierii globale, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este noul C. pen.

Sub acelaşi aspect, a reţinut că aspectele cu privire la actul material de falsificare a procesului-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011 nu sunt de natură să influenţeze concluzia anterior prezentată, determinarea legii penale mai favorabile neputând avea în nicio situaţie, ca efect, condamnarea unei persoane pentru o faptă care nu era prevăzută ca infracţiune la data comiterii ei.

În latura civilă a cauzei, în raport cu soluţia dispusă cu privire la infracţiunea de înşelăciune, respectiv achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă E..

Totodată, potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate enumerate în cuprinsul dispozitivului sentinţei.

În fine, în baza art. 580 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a dispus comunicarea unei copii a hotărârii către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, notând că anularea înscrisurilor indicate dă posibilitatea părţii civile să solicite radierea menţiunilor efectuate în registrul comerţului, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, dar şi revizuirea inclusiv a Sentinţei nr. 383/04.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

*

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă E..

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor A. şi B. pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

a. În acest sens, contestând argumentele instanţei de fond, parchetul a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpaţii au indus-o în eroare pe partea civilă, în sensul care face obiectul trimiterii în judecată, faptele săvârşite de aceştia întrunind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune.

A mai arătat că instanţa de fond a stabilit în mod greşit că obiectul trimiterii în judecată, în cazul infracţiunii de înşelăciune, îl reprezintă doar inducerea în eroare a persoanei vătămate în sensul că urma să încheie un contract de angajare.

Practic, apreciind asupra obiectului acuzaţiei doar prin raportare la susţinerile persoanei vătămate, instanţa de fond s-a limitat doar la analiza acestora şi, apreciindu-le necredibile, a valorificat în totalitate susţinerile inculpaţilor, cu preponderenţă cele ale inculpatei în sensul că partea civilă (care suferă de encefalopatie congenitală), era în deplinătatea facultăţilor mintale în anul 2011, ca reprezentare şi voinţă, astfel că putea conştientiza efectiv ce presupune o funcţie de administrator al unei societăţi şi că a ştiut ce a semnat, iar că actele falsificate au fost plăsmuite de persoane necunoscute, posibil chiar fiul părţii civile, martorul O..

În plus, instanţa de fond a înlăturat, în mod greşit, mărturia lui O., pe considerentul că acesta este persoană interesată în cauză, deşi relaţia de rudenie pe care martorul o are cu partea civilă nu înlătură valoarea probatorie a susţinerilor sale. Din contră, fiind persoana cea mai apropiată de aceasta şi cunoscându-i bine pe inculpaţi, numitul O. este singurul în măsură să cunoască discuţiile purtate de părţi la data faptelor, relaţiile pe care acestea le-au avut şi aspecte legate de capacitatea mamei sale, a tatălui său vitreg şi a sa personală, de a înţelege natura actelor juridice presupus încheiate.

Mai mult decât atât, împrejurarea că martorul a formulat, la rândul său, o plângere penală împotriva inculpatei, pentru fapte similare cu cele din prezenta cauză, este de natură să reliefeze preocuparea mai amplă a inculpaţilor de a obţine foloase materiale injuste prin exploatarea unor persoane vulnerabile, numitul O. prezentând acelaşi diagnostic ca şi mama sa.

În schimb, Curtea a reţinut declaraţia martorului P., propus în faza de judecată, deşi acesta este o persoană din anturajul inculpaţilor, care le-a pus în contact pe părţile din prezenta cauză şi care a fost audiată anterior în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care A. are calitatea de suspectă pentru complicitate la evaziune fiscală în legătură cu situaţia SC Q. SRL, firmă în care, în aceeaşi perioadă de timp (martie 2011), O. şi E. au fost angrenaţi, de către A., în diferite tranzacţii financiare, în calităţi esenţiale.

Pe de altă parte, instanţa de fond a acordat o valoare probatorie precumpănitoare declaraţiilor date de partea civilă în alte cauze sau proceduri, declanşate la mai mult timp după consumarea/epuizarea infracţiunilor ce fac obiectul prezentei cauze, în circumstanţe ce nu pot fi stabilite în mod nemijlocit, în detrimentul probelor administrate direct în prezentul dosar.

Or, probatoriul administrat în cauză dovedeşte că inculpaţii au comis acte de inducere în eroare nemijlocite faţă de partea civilă, prin prezentarea, în mod mincinos, a conţinutului procesului-verbal de predare-primire nr. x/04.03.2011, în baza căruia, în realitate, nu s-a realizat predarea actelor/bunurilor/stocurilor societăţii către persoana vătămată, precum şi prin aducerea la cunoştinţa părţii civile a faptului că la notar urmează să semneze un act în legătură cu angajarea sa, deşi, în realitate, aceasta a semnat un specimen de semnătură necesar în procedura de preluare a societăţii. Acestor acţiuni, la care partea civilă a fost prezentă, li s-au suprapus, temporal, celelalte acţiuni ale inculpaţilor de falsificare a semnăturilor "noului administrator" pe actele necesare cesionării şi de depunere a acestora la Oficiul Registrului Comerţului. În acest context, în realizarea scopului urmărit, inculpata A. a folosit împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011, emisă pe numele E., fără să existe însă vreun contract de asistenţă juridică încheiat cu aceasta.

Inculpata a afirmat că partea civilă a semnat împuternicirea în absenţa sa, însă, potrivit dispoziţiilor nr. 51/1995, împuternicirea avocaţială se emite după semnarea contractului de asistenţă juridică de către ambele părţi, ceea ce presupune prezenţa avocatului şi clientului la semnarea acestuia.

Împuternicirea avocaţială întocmită în fals a fost ulterior folosită pentru depunerea celorlalte înscrisuri, presupus semnate de partea civilă, la Oficiul Registrului Comerţului, necesare cesiunii.

Toate înscrisurile falsificate depuse de inculpata A. au folosit în fapt şi inculpatului B., administrator al societăţii, pentru a fi exonerat de răspundere pentru datoriile societăţii. Practic, inculpaţii şi-au preconstituit, în mod intenţionat, probe pentru situaţia în care falsul cu privire la actele depuse la Oficiul Registrului Comerţului ar fi fost devoalat, de care să se prevaleze ulterior, fiind evident că intenţia inculpaţilor a fost aceea de a induce un dubiu în privinţa manifestării de voinţă a părţii civile, care, în realitate, nu şi-a exprimat acordul în sensul preluării calităţii de administrator al societăţii.

Pe de altă parte, bunurile/stocurile societăţii nu au fost predate părţii civile, aceasta neaflându-se niciodată în posesia lor. Astfel, din cele două autoturisme în leasing ce au făcut obiectul procesului-verbal de predare-primire din 4.03.2011, autoturismul marca x a fost găsit pe str. x din Bucureşti, la persoane care nu aveau nicio legătură cu partea civilă, şi a fost recuperat de J., iar autoturismul x nu a fost niciodată identificat şi recuperat de către organele fiscale, motiv pentru în cadrul procesului finalizat prin Sentinţa civilă nr. 383/4.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa s-a solicitat restituirea contravalorii acestuia.

Parchetul a mai susţinut că deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de SC C. SRL a intervenit după consumarea infracţiunii de înşelăciune în martie 2011, fiind, de fapt, urmarea acesteia. În consecinţă, împrejurarea că partea civilă ar fi fost încunoştinţată despre această procedură nu poate constitui un element în funcţie de care să fie apreciată reprezentarea ei cu privire la naturii actelor semnate la un moment mult anterior.

De altfel, părţii civile nu i se poate reproşa pasivitatea în cursul procedurii de insolvenţă şi de atragere a răspunderii societare, întrucât aceasta nu avea cunoştinţe juridice şi nici nu ştia că se poate angaja răspunderea sa patrimonială pentru pasivul societăţii. Tribunalul Dâmboviţa şi-a întemeiat hotărârea tocmai pe procesul-verbal încheiat în martie 2011, care constituie cel de al nouălea înscris falsificat de cei doi inculpaţi.

Practic, manoperele dolosive concretizate în actele materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în utilizarea unui mijloc fraudulos şi fals în declaraţii, realizate în cursul lunii martie 2011, au definitivat activitatea infracţională a inculpaţilor, care a produs o pagubă părţii civile, deoarece, de la acel moment, în sarcina acesteia s-au instituit anumite obligaţii în calitate de aşa-zis administrator al firmei. Aceste obligaţii stabilite de instanţa civilă au condus inerent la producerea unui prejudiciu constând în cuantumul sumei pentru care a fost atrasă răspunderea patrimonială a părţii civile.

Inculpaţii au profitat de faptul că partea civilă se afla într-o situaţie financiară precară şi au exploatat situaţia ei de persoană cu dizabilitate psihică evidentă, inducând-o în eroare cu privire la condiţiile în care s-a realizat operaţiunea de cesionare a SC C. SRL şi natura şi consecinţele juridice ale procesului-verbal nr. x/04.03.2011 de predare-primire bunuri şi acte ale societăţii. În plus, societatea a fost transmisă părţii civile E. prin falsificarea semnăturii acesteia pe actele privind cesionarea acesteia.

Or, inculpaţii erau direct interesaţi în cesionarea societăţii, dată fiind calitatea de persoană angajată contractual în firmă a inculpatului B.. Aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar înainte de a decide cesionarea societăţii, inculpatul B. a achiziţionat, în numele societăţii, bunuri şi mărfuri de o valoare substanţială, multe dintre acestea neavând legătură cu obiectul de activitate al firmei (fiind, în special, materiale de construcţie). Astfel, la scurt timp după realizarea achiziţiilor care reprezentau un activ de peste 400.000 RON, societatea a fost cesionată contra unei sume de 200 RON.

Parchetul a mai arătat că, în măsura în care s-ar susţine argumentul instanţei de fond în sensul că, semnând înscrisurile barate, partea civilă a avut cunoştinţă despre natura juridică a acestora, nimic nu ar fi împiedicat-o pe aceasta să semneze şi actele similare ulterioare rectificate. Tocmai de aceea este evident că inculpaţii au obţinut semnătura părţii civile pe actele barate şi pe procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011 prin inducere în eroare, în condiţii pe care ulterior nu le-au mai putut repeta.

Totodată, a susţinut că acţiunile de inducere în eroare săvârşite de inculpaţi trebuie să fie apreciate şi analizate prin raportare la persoana părţii civile, care era o persoană vulnerabilă, cu un grad de handicap sever încă înainte de martie 2011 (astfel cum rezultă din actele medicale aflate la d.u.p.), situaţie cunoscută de inculpaţi, vecini ai părţii civile.

b. Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, redând conţinutul concret al acuzaţiei adusă inculpaţilor prin rechizitoriu şi argumentele instanţei de fond cu privire la aceasta, parchetul a susţinut că expertiza efectuată în cursul judecăţii (definitivată prin raportul nr. x/11.01.2019), prin care au fost expertizate actele barate (actul constitutiv al SC C. SRL atestat sub nr. x/01.03.2011 şi decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011), care reprezentau acte anulate, inapte să producă efecte juridice, nu este concludentă sub aspectul infracţiunii analizate.

Aceasta întrucât inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru falsificarea, prin contrafacerea subscrierii şi folosirea de înscrisuri falsificate pentru producerea de consecinţe juridice, a actelor nebarate înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului, aşa cum au fost indicate la filele x din rechizitoriu.

Celelalte înscrisuri expertizate în cursul judecăţii (specimen de semnătură legalizat sub nr. x/04.03.2011, confirmare de primire x/28.09.2012, proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din 01.10.2012 în Dosarul nr. x/120/2012/al al Tribunalului Dâmboviţa) nu sunt, deopotrivă, relevante sub aspectul acuzaţiei penale analizate. În consecinţă, raportul de expertiză nr. 5/11.01.2019 reprezintă o probaţiune pro cauza, deoarece s-a bazat pe acte aflate numai în posesia inculpaţilor şi care, de fapt, fuseseră anulate ori modificate cu pixul, modificare atestată doar de inculpată prin semnătura sa în dreptul corecturii.

Parchetul a mai susţinut că este neverosimilă apărarea inculpatei A. în sensul că actele întocmite la data de 23.03.2011 le-ar fi dat fiului părţii civile, fiind semnate de aceasta din urmă în lipsa sa. În acest sens, a arătat că scopul întocmirii actelor din data de 23.03.2011 a fost tocmai cesionarea societăţii către partea civilă, pentru ca inculpatul B. să scape de datoriile societare. Or, actele din data de 01.03.2011 fuseseră deja contrafăcute pentru asigurarea premizei unui cesionări ulterioare a societăţii, astfel că lipsa acordului părţii civile a necesitat o continuare a activităţii infracţionale a inculpaţilor, în sensul contrafacerii şi a actelor datate 23.03.2011.

Ca urmare, singurele persoane care aveau un interes direct în falsificarea semnăturii părţii civile erau cei doi inculpaţi, care au urmărit şi obţinut astfel însuşirea activelor SC C. SRL şi angajarea răspunderii patrimoniale a unei persoane aflată în incapacitate de a înţelege şi a reacţiona la aceste manevre dolosive.

De altfel, în condiţiile în care cei doi inculpaţi figurează cosemnatari cu persoana vătămată în conţinutul înscrisurilor falsificate, este evident şi mai presus de orice dubiu că aceştia au acţionat de comun acord şi pentru acelaşi scop. În consecinţă, fiind singurii interesaţi în a dovedi o anume situaţie juridică cu înscrisurile falsificate, inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, soluţie consacrată în practica judiciară în materie (Decizia nr. 143/A/09.06.202 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016).

Un argument în plus că semnătura părţii civile a fost falsificată de către cei doi inculpaţi este şi acela că inculpata A. a atestat în fals identitatea părţii şi conţinutul documentelor, tocmai pentru a le conferi un grad ridicat de credibilitate. Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că semnătura nu a fost contrafăcută de inculpaţi, atestarea identităţii părţii în condiţiile în care aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat în prezenţa avocatului, întruneşte, de asemenea, elementele de tipicitate ale infracţiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Or, atât potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, cât şi rechizitoriului, actele materiale ale avocatului care, pe lângă semnătura falsificată a persoanei vătămate, implică şi atestarea nereală a prezenţei persoanei vătămate la întocmirea înscrisurilor falsificate, fac obiectul infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece semnătura fiind falsificată, şi atestarea nereală a prezenţei părţii are, în mod direct şi irefragabil, acelaşi deznodământ juridic, dihotomia fiind necesară numai în cazul în care semnătura era valabilă, iar atestarea falsă. Ca urmare, înscrisul sub semnătură privată falsificat prin contrafacerea semnăturii părţii, care poartă atestarea falsă a identităţii semnatarului, trebuie privit unitar, fapta de a falsifica în această manieră un document reprezentând infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De aceea, nu se poate reţine distinct că fapta de a contraface semnătura părţii pe un înscris sub semnătură privată întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 322 din C. pen., iar fapta de a atesta în fals identitatea părţii, conţinutul şi data aceluiaşi înscris întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual, cu consecinţa existenţei a două infracţiuni de fals cu privire la acelaşi înscris.

Referitor la procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, parchetul a susţinut că nu este relevantă existenţa semnăturii persoanei vătămate pe acesta, ci faptul că înscrisul a fost falsificat în conţinutul său, partea civilă având o altă reprezentare a naturii juridice a acestuia. În acest sens, parchetul a arătat că noţiunea de "contrafacere a scrierii", ca element material al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. din 1968, include şi confecţionarea unui înscris sub semnătură privată care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, cum ar fi, în speţă, menţiunea neadevărată a predării către partea civilă a activelor şi înscrisurilor SC C. SRL (Decizia nr. 2696 din 12.07.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală)

A mai susţinut că scopul infracţional nu putea fi atins în absenţa concursului acordat de inculpatul B. la săvârşirea infracţiunii, în calitatea sa de asociat şi administrator al SC C. SRL, direct răspunzător pentru datoriile societare reprezentate de nerespectarea datelor şi condiţiilor de rambursare/plată către bănci/furnizori sau clienţii societăţii şi direct interesat în exonerarea sa de răspunderea patrimonială.

Pentru argumentele prezentate, parchetul a concluzionat că inculpaţii A. şi B. au săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată pentru care au fost trimişi în judecată.

c. În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, parchetul a susţinut că, raportat la argumentele anterior prezentate, este evident că inculpata a fost în cunoştinţă de cauză la momentul la care s-a prezentat în faţa funcţionarilor din cadrul Oficiului Registrului Comerţului, în baza împuternicirii acordate de inculpatul B. şi a împuternicirii avocaţiale semnată de ea în numele părţii civile, şi a declarat, în fals, în cuprinsul declaraţiilor tipizate din datele de 15.03.2011 şi, respectiv, 25.03.2011, că depune acte conform unor situaţii reale, deşi cunoştea caracterul nereal al acestor declaraţii în raport de starea faptică reală. Ca urmare, infracţiunea de fals în declaraţii a fost comisă de inculpată cu intenţie directă.

De asemenea, inculpatul B. a împuternicit-o pe inculpata A. şi a determinat-o să declare, în faţa funcţionarilor din cadrul Oficiului Registrului Comerţului, date nereale în cuprinsul declaraţiilor tipizate anterior menţionate, cunoscând caracterul fals al înscrisurilor depuse. Acest aspect rezultă din declaraţiile constante ale părţii civile, coroborate cu concluziile rapoartelor de constatare şi de expertiză criminalistică întocmite în cursul urmăririi penale şi necontestate de către inculpaţi ori infirmate de raportul de expertiză întocmit în cursul judecăţii.

Însăşi faptul că inculpaţii au solicitat urgentarea soluţionării procedurii de cesiune a societăţii către partea civilă demonstrează intenţia lor de a transfera cât mai curând obligaţiile patrimoniale societare către aceasta din urmă.

De altfel, este evidentă graba cu care cei doi inculpaţi au urmărit ca funcţionarul delegat la Oficiul Registrului Comerţului să ia act de noua situaţie juridică a societăţii. Astfel, deşi cererea din 15.03.2011 primise termen de soluţionare la 04.04.2011 (un termen rezonabil de trei săptămâni), inculpaţii au considerat că acesta este mult prea lung, motiv pentru care, la data 21.03.2011, inculpata A. a solicitat preschimbarea termenului pentru ziua următoare, 22.03.2011, invocând necesitatea încheierii unor acte comerciale. Cererea a fost admisă, preschimbându-se termenul la data de 23.03.2011.

Ulterior, fără fundament, inculpata a cerut, din nou, la data de 30.03.2011, preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 14.04.2011, la data de 31.03.2011. Cererea a fost admisă, iar la data de 30.03.2011 s-a luat act prin încheiere de noile acte depuse de inculpată.

În acest fel s-a consfinţit, în regim de urgenţă, în mod definitiv, noua situaţie juridică a SC C. SRL, în care asociat unic şi administrator devenea E., care urma să răspundă pentru toate actele de dispoziţie şi conservare privitoare la societate.

Pentru argumentele prezentate, parchetul a susţinut că fiind dovedită şi infracţiunea de fals în declaraţii reţinută în sarcina celor doi inculpaţi în formele de participaţie anterior menţionate.

d. Învederând că produsul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma continuată îl reprezintă toate înscrisurile întocmite în datele de 01.03.2011, 04.03.2011 şi 23.03.2011, iar al infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată - declaraţiile date la datele de 15.03.2011 şi 25.03.2011, parchetul a susţinut că în cauză se impune anularea tuturor înscrisurilor anterior menţionate, indicate la filele x din rechizitoriu.

În fine, a susţinut că, raportat la constatarea săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţi, se impune şi reconsiderarea soluţiei sub aspectul laturii civile a cauzei.

II. Partea civilă E. a invocat, deopotrivă, greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând, în esenţă, punctual, următoarele: înşelăciunea a constat în manevrele dolosive, falsificarea actelor societare şi cooptarea sa ca asociat într-o firmă falimentară; inculpaţii au folosit-o ca victimă având în vedere starea sa de sănătate, captându-i atenţia într-un mod fraudulos, dar şi încrederea; nu a avut niciun motiv să cumpere o societate fără activ, cu datorii de aproximativ 700.000 RON, cu leasing-uri în curs neachitate, cu atât mai mult cu cât nu avea nicio pregătire comercială, nu a administrat nicio societate şi nu avea mijloace financiare să continue o activitate comercială pe pierdere; rezoluţiile infracţionale ale inculpaţilor au vizat transferarea pasivului firmei către o persoană care nu poate să riposteze, pe care să o capteze, să o înşele şi care, în final, să fie pusă în situaţia de a plăti toate datoriile societăţii prin lichidarea bunurilor proprii; faptul intrării în insolvenţă a SC C. SRL constituie, practic, motivul cesionării acesteia, ţinând de rezoluţia infracţională a inculpaţilor; de la data la care a fost înşelată, devenind asociat şi administrator al societăţii fără ştirea sa, şi până la intrarea în insolvenţă a firmei, au trecut câteva luni, perioadă în care nu a gestionat patrimoniul societăţii, nu a preluat active, nu a depus balanţe şi bilanţuri, nu a făcut niciun fel de act de administrare, deoarece nu cunoştea faptul că ar fi semnat acte de cesiune ale firmei.

A mai arătat că inculpaţii A. şi B. i-au falsificat semnătura, semnând în numele său actele de cesiune a părţilor sociale şi furându-i, astfel, identitatea. Prin acest fals, au transformat-o în asociat unic şi administrator al SC C. SRL Anterior cesionării părţilor sociale, inculpatul B. a efectuat operaţiuni comerciale prin care a adus societatea în stare de insolvenţă, prin sporirea pasivului şi scăderea activului acesteia. În dosarul de insolvenţă, la care nu a participat niciodată, nu s-a făcut un raport de expertiză contabilă pentru a se verifica care a fost motivul real al intrării în insolvenţă. Aceasta întrucât nu s-au găsit actele societăţii, care, de altfel, nu i-au fost predate niciodată.

În lipsa actelor contabile ale societăţii, pe care inculpaţii le-au făcut pierdute şi pe care nu i le-au predat niciodată, instanţa civilă a angajat răspunderea sa patrimonială, deşi, în perioada în care, aparent, a fost asociat şi administrator al firmei, firma nu a acumulat nicio datorie. Practic, în lipsa actelor contabile, instanţa civilă nici nu a putut să verifice în ce perioadă a apărut starea de insolvenţă a societăţii şi, prin urmare, tocmai de aceea a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar, care, prin mijloace frauduloase, a făcut pierdute toate documentele societare, însă nu şi documentele aferente creanţelor creditorilor înscrişi la masa credală, care au permis cunoaşterea, de către lichidatorul judiciar, a vechimii creanţelor, toate acestea fiind aferente perioadei în care administrator al firmei era inculpatul B..

Debitele înscrise la masa credală nu au fost achitate deoarece nu exista activ suficient, motiv pentru care instanţa civilă a angajat răspunderea sa patrimonială, în calitatea sa fictivă de asociat şi administrator al firmei, obligând-o să achite debitul rămas neacoperit prin lichidarea activului SC C. SRL Acesta constituie tocmai prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor deduse judecăţii.

Totodată, a arătat că a aflat de starea de insolvenţă a societăţii, de deschiderea procedurii insolvenţei şi de cererea de atragere a răspunderii sale patrimoniale abia când a fost obligată să plătească o sumă de bani pe care nu o datora. Ca urmare, pe parcursul celor două proceduri nu a făcut nicio apărare şi nici nu a indicat organelor judiciare faptul că cineva s-a substituit persoanei sale, furându-i identitatea. Relevante în acest sens sunt actele de la Oficiul Registrului Comerţului, precum şi înscrisurile vizând situaţia juridică a societăţii existente la dosar, din care rezultă că firma a fost cesionată în perioada 01.03.2011 - 30.03.2011, dată la care s-au finalizat actele juridice proprii noii situaţii de fapt a societăţii, precum şi formele de publicitate aferente, iar deschiderea procedurii insolvenţei a avut loc în iunie 2012.

Or, în evaluarea împrejurării dacă cesionarea societăţii a avut la bază intenţia dolosivă a inculpaţilor trebuie avute în vedere momentul şi cauzele apariţiei stării de insolvenţă, precum şi persoanele care au condus la această situaţie, relevantă în acest sens fiind cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulata de SC L. SRL, înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la data de 17.04.2012.

Practic, inculpatul B., în complicitate cu soţia sa, A., i-au falsificat semnătura pentru a o înregistra ca asociat şi administrator al SC C. SRL în registrele publice, iar apoi au aşteptat declararea stării de insolvenţă şi radierea societăţii pentru a se exonera de răspunderea patrimonială ce decurgea din calitatea inculpatului de organ de conducere ale firmei.

Partea civilă a mai arătat că singurul act care poartă semnătura ei este procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011. Restul actelor nu poartă semnătura ei, constituind falsuri, conform expertizei grafoscopice efectuate în cursul urmăririi penale. Pe procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011 apare semnătura sa originală întrucât, la momentul la care a semnat, a primit mai multe hârtii în vederea semnării, cu motivarea că va fi angajată la SC C. SRL. Aceste hârtii au fost puse unele peste altele, tocmai pentru ca ea să nu vadă ce semnează. Astfel, ambii inculpaţi au profitat la handicapul său şi de lipsa sa de atenţie distributivă, înşelând-o şi furându-i identitatea.

Totodată, a învederat că nu a semnat niciodată un contract de asistenţă juridică cu inculpata A. pentru reprezentarea sa în faţa O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Pentru argumentele prezentate, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar pe fond, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, desfiinţarea actelor false prin care a devenit asociat unic şi administrator al SC D. SRL şi repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii falsurilor, prin constatarea împrejurării că nu a fost niciodată asociat unic şi administrator al societăţii anterior menţionate.

Totodată, a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 438.826,11 RON, stabilită în sarcina sa prin hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, precum şi a sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, invocând deteriorarea stării sale de sănătate ca urmare a procesului penal şi a temerilor insuflate de situaţia creată de inculpaţi prin înşelătorie.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte nu a putut proceda la ascultarea nemijlocită a inculpatei A., în condiţiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen.

Deşi, în şedinţa din 16.10.2020, inculpata şi-a manifestat dorinţa de a fi ascultată în apel, ulterior termenului din 13.11.2020, deşi legal citată, inclusiv cu mandat de aducere, inculpata nu s-a mai prezentat în faţa instanţei, invocând, la termenul din 11.12.2020 - contactul cu o persoană depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, la termenele din 15.01.2021 şi 26.01.2021 - posibila infectare/respectiv, infectarea cu virusul SARS-CoV-2, iar la termenele din 12.02.2021, 26.02.2021, 12.03.2021, 26.03.2021 şi 09.04.2021 - starea de sănătate precară, care nu-i permite deplasarea în instanţă.

În acest context, prin încheierea din 26.03.2021, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, în condiţiile art. 367 alin. (1) C. proc. pen., prin care să se stabilească dacă boala de care suferă inculpata o pune în imposibilitatea de a se prezenta la judecarea cauzei.

Expertiza medico-legală nu a putut fi, însă, efectuată întrucât inculpata A. nu s-a prezentat la Institutul Naţional de Medicină Legală" Mina Minovici", deşi i s-a adus la cunoştinţă, în scris, procedura de efectuare a expertizei şi i s-a pus în vedere, în mod repetat, să se prezinte la institut în acest scop.

Ulterior, prin cererea scrisă transmisă instanţei la data de 23.04.2021 inculpata A. a precizat că nu mai doreşte să fie audiată în faţa instanţei de apel, solicitând judecarea cauzei în lipsă .

Intimatul inculpat B. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală.

Instanţa de control judiciar a încuviinţat, prin încheierea din 16.10.2020, administrarea probei testimoniale constând în audierea martorilor O., P. şi R., solicitată de intimaţii inculpaţi B. şi A., precum şi cererea aceloraşi părţi de efectuare a unei adrese către ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov pentru a se comunica suma recuperată din debitul de 438.826 RON, ce face obiectul dosarului de executare al părţii civile E., precum şi suma rămasă de recuperat.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a respins celelalte probe solicitate în apel de inculpaţii A. şi B., precum şi cererea de efectuare a unei expertize medico-legale solicitată de partea civilă E., pentru argumentele detaliat redate în cuprinsul acesteia.

La termenul din 11.12.2020, instanţa de apel a procedat la audierea părţii civile E., sub rezerva reaudierii acesteia în prezenţa intimaţilor inculpaţi, în măsura în care aceştia vor aprecia că o atare măsură este necesară pentru respectarea drepturilor lor procesuale. Proba testimonială încuviinţată a fost administrată, sub rezerva readministrării ei în prezenţa intimaţilor inculpaţi, la termenul din 26.01.2021, când au fost audiaţi martorii O., P. şi R..

Prin adresa din 06.01.2021, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, Serviciul Fiscal Orăşenesc Bragadiru a comunicat că în dosarul de executare al părţii civile E., suma recuperată din debitul total de 438.826 RON, reprezentând creanţe recuperate în urma tragerii la răspundere solidare, este de 50 RON, conform chitanţei nr. x din 06.07.2015, restul sumei de recuperat fiind 438.776 RON.

Prin încheierea din 26.02.2021, instanţa de apel a încuviinţat şi administrarea probei testimoniale constând în audierea martorei în circumstanţiere S..

Prin cererea transmisă la data de 23.04.2021, intimata inculpată A. a învederat, în scris, că renunţă la readministrarea probei testimoniale şi la reaudierea părţii civile; luând concluziile părţilor, Înalta Curte a făcut aplicarea, la aceeaşi dată, a dispoziţiilor art. 383 alin. (1) - (3) C. proc. pen. şi a dispus a nu mai fi readministrate sau, după caz, administrate, probele testimoniale încuviinţate.

În anexa motivelor de apel, parchetul a ataşat, în copie, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 02.10.2017, în Dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Cu privire la conţinutul faptelor ce fac obiectul judecăţii

Soluţia primei instanţe a avut la bază evaluarea eronată a obiectului judecăţii, în sensul în care împrejurările factuale real imputate celor doi inculpaţi au fost reţinute incomplet sau denaturat, cu consecinţa formulării unor concluzii care nu au suport în materialul probator administrat în cauză.

Prin urmare, pentru o justă soluţionare a cauzei de faţă, Înalta Curte apreciază necesar să identifice, prealabil examinării propriu-zise a criticilor în apel, toate particularităţile temporale şi de conţinut ale faptelor deduse judecăţii.

Sub un prim aspect, reţine că infracţiunea de înşelăciune imputată inculpaţilor A. şi B. nu s-a rezumat, astfel cum neîntemeiat a reţinut prima instanţă, la inducerea în eroare a părţii civile cu ocazia semnării, de către aceasta din urmă, a specimenului de semnătură şi a procesului-verbal de primire-recepţie din data de 04.03.2011, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase a încheierii unui contract de muncă în cadrul SC C. SRL.

Ceea ce s-a imputat, în mod real, celor doi inculpaţi - prin actul de sesizare a cărui regularitate a fost constatată definitiv în procedura de cameră preliminară - a fost inducerea în eroare a părţii civile cu privire la întinderea şi scopul real al cooptării acesteia în cadrul societăţii menţionate, respectiv a condiţiilor de "angajare" inducerea în eroare a purtat, prin urmare, nu asupra aspectului formal al încheierii unui contract de muncă, ci asupra specificului funcţiei şi întinderii atribuţiilor ce urmau să fie pretins exercitate de către aceasta.

În acest sens, prin rechizitoriul din data de 09.08.2017 s-a reţinut că cei doi inculpaţi au comis acte de inducere în eroare a părţii civile E., materializate în prezentarea, în mod mincinos, a două aspecte esenţiale, respectiv: conţinutul procesului-verbal de primire-recepţie din 04.03.2011 (care atesta, contrar realităţii, predarea totalităţii bunurilor societăţii către partea civilă), precum şi motivul real pentru care persoanei vătămate i s-a solicitat să se prezinte la B.N.P F., la data de 04.03.2011 - şi anume, pentru legalizarea unui specimen de semnătură în calitate de asociat şi administrator, iar nu pentru semnarea unui contract de angajare, cum alegase, în mod mincinos, inculpata A..

S-a subliniat, prin acelaşi rechizitoriu, că cei doi inculpaţi au plănuit să transfere societatea persoanei vătămate şi, în acest scop, au profitat de situaţia sa financiară precară, precum şi de dizabilităţile psihice evidente, inducând-o în eroare, în luna martie 2011, atât cu privire la natura şi consecinţele juridice ale procesului-verbal anterior menţionat, cât şi la condiţiile în care s-a realizat cesionarea SC C. SRL, societatea fiind transferată persoanei vătămate prin falsificarea semnăturii sale pe actele de cesiune.

Astfel configurată factual, activitatea de punere în executare a rezoluţiei de inducere în eroare a părţii civile s-a plasat, temporal, la începutul lunii martie 2011, ea fiind urmată de realizarea, în perioada 15.03.2011 - 23.03.2011, a formalităţilor de cooptare a părţii civile, mai întâi ca asociat şi administrator al SC C. SRL, iar ulterior, în intervalul 25.03.2011 - 30.03.2011, de transferare frauduloasă a întregului capital social către aceeaşi parte civilă, care a devenit, astfel, asociat unic şi administrator al societăţii.

Rezultatul prejudiciabil al acestei activităţi infracţionale s-a produs însă, conform acuzării, abia la data de 04.04.2013, când, prin Sentinţa civilă nr. 383/04.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, a fost angajată răspunderea patrimonială a părţii civile E. în calitate de administrator al SC C. SRL şi a fost obligată la acoperirea pasivului social al debitoarei în sumă de 438.826,11 RON, cauzându-i-se, astfel, o pagubă materială.

Infracţiunea de înşelăciune consumată la data de 04.04.2013 a fost reţinută în concurs real cu cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, a cărei latură obiectivă a inclus 9 acte materiale (în cazul inculpatei A.) şi, respectiv, 8 acte materiale (în cazul coinculpatului B.), acte al căror conţinut factual a fost, în ansamblu, corect evidenţiat în sentinţa apelată.

Sub aspectul momentului epuizării unităţii legale de infracţiune prevăzute de art. 322 C. pen. (art. 290 C. pen. din 1969), se impune observaţia că el corespunde nu datei de 23.03.2011 (data consemnată pe ultimul înscris falsificat, respectiv, declaraţia pe propria răspundere atestată cu nr. x/23.03.2011), ci datei la care s-a produs ultimul act de folosire a înscrisurilor falsificate prin cele nouă acte materiale componente ale unităţii legale de infracţiune.

Astfel, procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, al cărui caracter fals va fi demonstrat în prezenta decizie, a fost folosit, după cum s-a reţinut în rechizitoriu, în procedura insolvenţei SC C. SRL, fiind depus de inculpatul B., la instanţa civilă, la data de 17.01.2013, odată cu întâmpinarea formulată în Dosarul nr. x/2012 .

Astfel individualizată, data de 17.01.2013 marchează momentul epuizării activităţii de contrafacere a înscrisurilor sub semnătură privată ce fac obiectul judecăţii, activitate a cărei latură obiectivă nu se rezumă la actul falsificării, cum pare a susţine apărarea, ci include şi cerinţa cumulativă succesivă a folosirii respectivului înscris sau încredinţării sale spre folosire. Această dată corespunde, totodată, momentului epuizării infracţiunii continuate prevăzute de art. 322 C. pen.

Deşi, în cuprinsul rechizitoriului, data folosirii procesului-verbal din 04.03.2011 nu a fost individualizată cu precizie, o atare omisiune a procurorului nu are relevanţă asupra conţinutului şi limitelor obiectului judecăţii, de vreme ce împrejurările în care sus-menţionatul proces-verbal a fost contrafăcut şi folosit în procedura insolvenţei au fost descrise detaliat în cuprinsul actului de sesizare, atât în prezentarea situaţiei de fapt (paginile 16 şi 21 ale rechizitoriului), cât şi în analiza sintetică a încadrării juridice (pag. 37 a actului de sesizare).

Or, în condiţiile în care, formulând acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată, procurorul a avut în vedere ambele activităţi subsumate laturii obiective a falsului incriminat de art. 322 C. pen. (respectiv, atât contrafacerea, cât şi folosirea înscrisurilor sub semnătură privată), menţionarea inadvertentă a intervalului 01.03.2011-23.03.2011 ca fiind cel în care s-ar fi falsificat înscrisurile în discuţie nu influenţează, în substanţă, nici conţinutul actelor materiale deduse judecăţii şi nici momentele de timp la care ele s-ar fi comis.

De altfel, este uşor sesizabil că, făcând trimitere la intervalul de timp anterior menţionat, procurorul s-a raportat exclusiv la data întocmirii actelor false, nu şi la data folosirii lor, deşi aceasta din urmă era, în fiecare caz, ulterioară momentului realizării contrafacerii. Astfel, înscrisurile datate 01.03.2011 (act constitutiv, decizie asociat unic, declaraţie atestată sub nr. x), au fost depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele de 21.03.2011, respectiv, 15.03.2011, iar actele contrafăcute datate 23.03.2011 (împuternicire avocaţială, contract de cesiune, act constitutiv, decizie asociat unic şi declaraţie atestată sub nr. x) au fost depuse la acelaşi oficiu la datele de 25.03.2011 şi, respectiv, 30.03.2011.

În coordonatele temporale astfel stabilite, Înalta Curte constată că intervalul de timp indicat de procuror s-a raportat numai la o parte a activităţii infracţionale de falsificare, omisiune ce nu a fost remediată în etapa filtru a camerei preliminare, încheierea pronunţată în acea etapă având caracter definitiv. Raportat la ansamblul considerentelor rechizitoriului, reţine, însă, că omisiunea procurorului de a identifica temporal momentul exact al folosirii tuturor înscrisurilor falsificate nu este de natură a restrânge sau afecta determinant claritatea obiectului judecăţii, de vreme ce, în conţinutul factual al infracţiunii analizate, sunt descrise neechivoc elementele contextuale în care a intervenit folosirea şi care permit stabilirea precisă a acestui moment.

În fine, în privinţa conţinutului acuzaţiei de fals în declaraţii în formă continuată, nu se impun precizări prealabile, acestea fiind corect evidenţiate prin hotărârea instanţei de fond.

II. Cu privire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale

Pe parcursul judecării apelurilor, ambii intimaţi inculpaţi au solicitat instanţei de control judiciar să constate intervenită prescripţia răspunderii penale pentru toate faptele ce fac obiectul acuzaţiilor, cu consecinţa dispunerii soluţiei de încetare a procesului penal.

Contrar poziţiei inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru niciuna dintre infracţiunile reţinute prin prezenta decizie.

Astfel, consumarea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. a intervenit la data producerii rezultatului acţiunii ilicite - respectiv, 04.04.2013 - iar nu la data realizării inducerii în eroare a părţii civile, cum eronat au apreciat inculpaţii.

Înşelăciunea este o infracţiune de rezultat, care se consideră săvârşită la data realizării integrale a laturii sale obiective şi, implicit, la data producerii rezultatului păgubitor, de la această ultimă dată începând să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., şi termenul de prescripţie a răspunderii penale. În acest sens, prin Decizia nr. 5/11.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 334/02.05.2019) s-a statuat că prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple, a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube pe o perioadă de timp, se înţelege momentul apariţiei primei pagube.

În considerentele acestei decizii s-a subliniat, cu valoare de principiu, că, atunci când infracţiunea comisă este una de rezultat, dacă în concret, urmarea tipică s-a produs la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este momentul consumării - adică data producerii primei urmări relevante penal, care permite încadrarea faptei comise drept infracţiune.

Deşi decizia anterior evocată a vizat ipoteza infracţiunilor simple, care prezintă particularitatea producerii unei pagube pe o perioadă de timp, raţionamentul instanţei supreme este valabil, mutatis mutandis, şi în privinţa activităţii infracţionale deduse judecăţii în speţă, a cărei particularitate este aceea că, deşi unică, paguba s-a produs după trecerea unui oarecare interval de timp de la momentul încetării acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. În pofida trecerii acestui interval de timp, între activitatea de inducere în eroare imputată inculpaţilor şi rezultatul produs există legătură de cauzalitate, astfel cum se va argumenta în prezenta decizie.

Pe cale de consecinţă, rezultă că, potrivit C. pen. din 1969 (în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii), limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) erau închisoare de la 10 la 20 de ani, iar termenul de prescripţie specială a răspunderii penale era de 30 de ani, conform art. 122 alin. (1) lit. a) rap. la art. 124 C. pen. din 1969.

În conformitate cu prevederile C. pen. actual, fapta de înşelăciune este incriminată de art. 244 alin. (1), (2) şi pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale fiind de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen.

Prin urmare, raportat la data de 04.04.2013 ca dată a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, rezultă că nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale nici prin raportare la legea veche şi nici la legea penală în vigoare, în ansamblu mai favorabilă.

În plus, Înalta Curte notează că, pe durata soluţionării prezentei cauze în primă instanţă, Preşedintele României a emis două decrete care au avut ca efect suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale, respectiv, Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 212/16.03.2020) şi Decretul nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 311/14.04.2020).

Potrivit art. 43 alin. (2) şi (8) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (5), (13) din Decretul nr. 240/2020, pe durata stării de urgenţă instituite pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, procesele penale aflate pe rolul instanţelor de judecată au fost suspendate de drept, pe aceeaşi durată fiind suspendată şi prescripţia răspunderii penale, suspendare care a operat în baza decretului, fără a fi necesară întocmirea unei încheieri.

Aşa cum rezultă din actele cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a dat eficienţă acestor prevederi dispunând, prin rezoluţia din data de 16.03.2020, preschimbarea, la data de 29.05.2020, a termenului stabilit pentru 03.04.2020. Aceasta înseamnă că, pe durata stării de urgenţă, nu s-au efectuat acte de procedură în prezenta cauză, constatându-se că ea nu face parte din categoria situaţiilor de excepţie, în care, potrivit normelor anterior evocate, nu a operat suspendarea procesului penal.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 156 alin. (1), (2) C. pen., în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020, termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat, el reluându-şi cursul începând cu data de 15.05.2020, ceea ce a avut ca efect prelungirea corespunzătoare în speţă, cu încă 2 luni, a duratei prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte reţine ca dată a epuizării unităţii legale de infracţiune data de 17.01.2013, la care s-a produs ultima activitate subsumată laturii sale obiective.

Potrivit C. pen. din 1969 (în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii), limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) erau închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar, conform art. 122 alin. (1) lit. d) rap. la art. 124 C. pen. din 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale era de 10 ani.

În conformitate cu prevederile C. pen. actual, fapta analizată este incriminată de prevederile art. 322 alin. (1) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale fiind de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen. şi curgând de la data ultimei acţiuni ce intră în componenţa unităţii legale de infracţiune.

Prin urmare, raportat la data de 17.01.2013 ca dată a săvârşirii infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, rezultă că nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani prin raportare la vreuna din cele două legi penale succesive intervenite până în prezent.

În fine, sub aspectul infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. din 1969, respectiv de art. 326 C. pen., având în vedere soluţia de achitare menţinută prin prezenta decizie, examinarea problematicii prescripţiei răspunderii penale este irelevantă pentru justa soluţionare a cauzei.

III. Cu privire la criticile formulate în apel

Analiza aspectelor factuale

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză şi, în mod determinant, elementele ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, precum şi din constatarea şi expertizele criminalistice efectuate, Înalta Curte reţine că împrejurările şi modalitatea în care inculpaţii A. şi B. au cooptat-o pe partea civilă E., prin inducere în eroare, în societatea SC C. SRL, precum şi cele în care inculpaţii au contrafăcut înscrisurile care atestau pretinsul consimţământ al părţii civile de a deveni administrator, iar mai apoi, asociat unic şi administrator, se circumscriu conţinutului obiectiv al infracţiunilor concurente de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acest sens, constată că, pentru evidenţierea rezoluţiei infracţionale adoptate şi a modului în care cei doi inculpaţi au pus în executare hotărârea ilicită, relevante, în mod particular, sunt elementele factuale ce rezultă din conţinutul şi succesiunea înscrisurilor întocmite. Aceste mijloace probatorii scrise prezintă un grad ridicat de fiabilitate, de vreme ce ele nu au fost contestate în conţinut de către inculpaţi, poziţia celor din urmă rezumându-se la a alega necunoaşterea autorului contrafacerii semnăturii părţii civile, fără a se nega, însă, şi pretinsele operaţiuni juridice consemnate în cuprinsul lor.

În acest context probator, Înalta Curte reţine că, iniţial, la începutul lunii martie 2011, pe fondul unor dificultăţi financiare şi urmărind să transfere debitele restante ale SC C. SRL asupra altei persoane, inculpata A. a abordat-o pe partea civilă E. (persoană cu dizabilităţi fizice şi psihice, aflată în incapacitate de muncă) şi i-a transmis oferta de a se "angaja" în cadrul societăţii anterior menţionate. Pe fondul credibilităţii aparente pe care i-o confereau inculpatei calitatea sa de avocat, dar şi relaţiile de vecinătate, părţii civile i s-a creat, astfel, reprezentarea, nereală, a posibilităţii de a presta o activitate remunerată în cadrul societăţii, pe o perioadă redusă şi corespunzător limitărilor sale fizice.

Probatoriul nu relevă cu certitudine dacă, în aceste discuţii iniţiale, părţii civile i s-a comunicat in terminis că ea urma a dobândi calitatea de administrator şi nici dacă o atare calitate viza o societate ce urma a fi înfiinţată sau una preexistentă. Sub acest ultim aspect, susţinerile părţilor sunt divergente, inculpaţii susţinând că înscrisurile întocmite concordă realităţii, iar partea civilă afirmând, dimpotrivă, că poziţia în care urma a fi angajată era una care nu implica efort şi nici capacitate decizională, de vreme ce ea nu avea capacitatea fizică de a exercita o atare funcţie.

Notând poziţiile antagonice pe care se situează părţile, Înalta Curte constată că mijloacele de probă administrate în cauză nu permit reconstituirea completă şi obiectivă a conţinutului exact al afirmaţiilor sau înţelegerii dintre părţi.

Este cert, însă, că specificul activităţii ce urma a fi în concret prestată de partea civilă E., natura şi întinderea exactă a atribuţiilor sale ori cuantumul remuneraţiei nu au fost discutate în detaliu de către părţi, cei doi inculpaţi profitând de dizabilităţile fizice şi psihice ale părţii civile (diagnosticată, anterior momentului critic, cu sechele encefalopatie infantilă cu hemipareză dreaptă spastică, tulburări psihice cu depresie şi anxietate), de capacitatea sa limitată de a înţelege pe deplin consecinţele opţiunii exprimate, dar şi de dificultăţile materiale şi familiale cu care se confrunta, la acel moment, partea civilă.

În plus, demersul fraudulos al inculpaţilor a fost favorizat şi de alţi doi factori susceptibili a uşura captarea încrederii victimei şi scăderea vigilenţei acesteia, respectiv, relaţiile de vecinătate cu partea civilă şi calitatea de avocat a inculpatei A..

În contextul discuţiilor descrise, pretinzând că, pentru formalizarea aşa-zisei oferte de angajare, este necesară prezenţa sa personală la notar, inculpata A. i-a solicitat părţii civile E. să se deplaseze împreună la sediul B.N.P F., inculpata fiind cea care a ales notarul şi a asigurat şi mijlocul de deplasare necesar.

La data de 04.03.2011, în contextul deplasării la biroul notarial sus-menţionat, profitând de garanţiile inerente mediului oficial în care se aflau, inculpata i-a prezentat părţii civile spre semnare cinci înscrisuri menite, aparent, a formaliza "angajarea" acesteia din urmă în cadrul societăţii. Înscrisurile în discuţie, datate 01.03.2011 şi 04.03.2011, reprezentau, în realitate, acte prin care partea civilă devenea coasociat şi administrator unic al SC C. SRL şi au fost semnate de către aceasta în contextul descris, aparent în anticamera notarului, fără a le citi şi fără a i se face cunoscute - în detaliu şi pe înţelesul său - conţinutul ori semnificaţia lor juridică.

Este vorba, în concret, de următoarele înscrisuri care poartă semnătura reală a părţii civile:

a) - actul constitutiv al SC C. SRL, atestat de avocat A. sub nr. x/01.03.2011, în cuprinsul căruia se menţiona faptul că societatea are un capital social de 300 RON împărţit în 30 de părţi sociale, din care 10 părţi (respectiv 25%) reveneau părţii civile E., restul de 20 părţi (respectiv 75%) aparţinând inculpatului B., dar şi împrejurarea că partea civilă E. deţinea calitatea de administrator al societăţii, exprimându-şi acordul în acest sens.

Deşi înscrisul poartă menţiunea tehnoredactării sale în 4 exemplare originale, în cauză au fost identificate numai 2 (două) astfel de exemplare, unul dintre ele - varianta barată - fiind prezentat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la data de 15.03.2011, iar cel de-al doilea - varianta nebarată - regăsindu-se în arhiva inculpatei A., cu modificări olografe aduse procentelor din capitalul social deţinute de pretinşii asociaţi.

b) - decizia unicului asociat nr. 1 din 01.03.2011 al SC C. SRL, prin care, în urma majorării capitalului social de către B., partea civilă E. era cooptată în societate cu un număr de 10 părţi sociale din totalul de 30 de părţi, inculpatul se retrăgea din funcţia de administrator, în locul acestuia fiind numită, cu puteri depline, partea civilă.

c) - specimenul de semnătură dat de partea civilă E., în calitate de asociat şi administrator, la B.N.P. F. şi legalizat sub nr. x/04.03.2011;

d) procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, în cuprinsul căruia se consemna predarea, de către reprezentantul SC C. SRL B. către noul administrator E. a "tuturor bunurilor mobile şi de alt gen" proprietatea societăţii, respectiv contracte de credit, contracte de leasing, facturiere, chitanţiere, aviziere, bilete la ordin şi cecuri bancare, situaţii financiare şi contabile ale societăţii în perioada 2002-2011, ordine de compensare, bilanţuri şi balanţe contabile, stocuri marfă şi toate actele acestei societăţi.

Cu excepţia celui din urmă proces-verbal şi a unui exemplar al actului constitutiv (varianta nebarată), care au rămas în posesia inculpaţilor, restul înscrisurilor anterior enumerate au fost depuse de inculpata A., la data de 15.03.2011, la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa odată cu cererea nr. x/15.03.2011, prin care solicita, în numele SC C. SRL, înregistrarea menţiunilor referitoare la capitalul social, asociaţi/acţionari, participarea la profit şi pierderi, administratori şi act constitutiv actualizat, precum şi publicarea în Monitorul Oficial a deciziei unicului asociat nr. 1/01.03.2011.

Cu aceeaşi ocazie, inculpata A. a depus la registrul comerţului şi următoarele înscrisuri: copia cărţii de identitate a numitei E., actul adiţional nr. x/01.03.2011 la contractul de comodat din data de 28.03.2006 (prin care inculpata punea la dispoziţia societăţii o cameră la adresa din str. x, Târgovişte, jud. Dâmboviţa până la data de 01.06.2011), dovada majorării capitalului social, împuternicirea avocaţială nr. x/01.03.2011, precum şi declaraţia atestată sub nr. x/01.03.2011 de avocat A., prin care partea civilă E. preciza că îndeplineşte condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat şi administrator al SC C. SRL.

Acest ultim înscris nu a fost menţionat în opisul actelor depuse odată cu cererea nr. x, însă el poartă numărul de înregistrare 7148/15.03.2011, regăsindu-se în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului; potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi a raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, acest document nu poartă semnătura părţii civile, subscrierea fiind contrafăcută prin imitarea liberă a unor semnături autentice aparţinând acesteia.

Prin rezoluţia din 17.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a constatat existenţa unor neconcordanţe în decizia asociatului unic nr. 1/01.03.2011 sub aspectul procentelor de participare la capitalul social şi a dispus, în acest sens, amânarea soluţionării cererii la data de 04.04.2011.

La data de 21.03.2011, inculpata A., în calitate de reprezentant al SC C. SRL, a solicitat preschimbarea termenului fixat la 04.04.2011 şi stabilirea unui termen mai scurt, invocând necesitatea încheierii unor contracte comerciale şi depunând, în acest sens, alte 2 înscrisuri falsificate prin contrafacerea semnăturii părţii civile, respectiv actul constitutiv al SC C. SRL atestat sub nr. x/01.03.2011, refăcut (în cuprinsul căruia se arăta că cele 10 părţi sociale deţinute de partea civilă E. reprezentau 33,33 % din capitalul social) şi decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011, refăcută în acelaşi sens.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi a raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, semnăturile aplicate în dreptul numelui persoanei vătămate E. în cele două documente refăcute nu au fost realizate de aceasta, reprezentând contrafaceri realizate prin imitarea liberă a unor semnături autentice aparţinând părţii civile.

Prin rezoluţia nr. 1720/23.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus înregistrarea menţiunilor cu privire la asociaţii fizici, capitalul social şi persoanele împuternicite, depunerea actului constitutiv actualizat, precum şi publicarea actelor modificatoare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Printr-o nouă cerere, formulată la doar 2 zile după dispunerea înregistrării modificării actului constitutiv, respectiv cererea nr. x/25.03.2011 inculpata A., în calitate de pretins împuternicit al părţii civile E., a solicitat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa înregistrarea menţiunilor privind asociaţii, transmiterea părţilor sociale, participarea la profit şi pierderi şi actul constitutiv actualizat.

În susţinerea cererii, inculpata a prezentat 4 (patru) înscrisuri, toate falsificate prin contrafacerea semnăturii părţii civile, menite a atesta, în mod nereal, calitatea acesteia din urmă de pretins asociat unic şi administrator al SC C. SRL, respectiv:

- hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011, în care se preciza că B. cesionează părţii civile E. cele 20 de părţi sociale deţinute în SC C. SRL, aceasta din urmă devenind unic asociat cu 30 de părţi sociale;

- actul constitutiv actualizat al SC C. SRL atestat de avocat A. sub nr. x/23.03.2011, în care partea civilă E. este indicată ca având calitatea de unic asociat al firmei, deţinând 100% din capitalul social, precum şi calitatea de administrator;

- împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011, prin care partea civilă E. o împuternicea pe inculpata A. să o reprezinte în faţa Registrului Comerţului Dâmboviţa pentru "cesiune părţi sociale"

- contractul de cesiune datat 23.03.2011, prin care inculpatul B. cesiona părţii civile E. cele 20 de părţi sociale deţinute în SC C. SRL, iar cea din urmă devenea unic asociat.

Toate aceste înscrisuri false au fost datate 23.03.2011, moment identic datei la care Oficiul Registrului Comerţului dispusese înregistrarea modificărilor iniţiale ale actului constitutiv şi la doar 2 zile după ce, invocând urgenţa unor pretinse contracte comerciale, inculpata solicitase acestui oficiu urgentarea înregistrării.

Prin rezoluţia din data de 29.03.2011, constatând lipsa declaraţiei asociatului unic al societăţii pentru deţinerea şi exercitarea acestei calităţi, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a amânat soluţionarea noii cereri la data de 14.04.2011.

Prin cererea nr. x/30.03.2011, inculpata A., în calitate de pretins reprezentant al părţii civile E., a depus la Oficiul Registrului Comerţului declaraţia pe proprie răspundere atestată sub nr. x/23.03.2011, din care rezulta că E. îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia română pentru exercitarea calităţii de asociat unic şi administrator al SC C. SRL. Cu această ocazie, inculpata a solicitat, din nou, preschimbarea termenului din 14.04.2011 la 31.03.2011, invocând, şi de această dată, necesitatea semnării unor contracte comerciale urgente.

Prin rezoluţia emisă la aceeaşi dată, sub nr. x/30.03.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea şi a dispus înregistrarea menţiunilor cu privire la asociaţi şi la depunerea actului constitutiv actualizat, precum şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actelor modificatoare.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 şi raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, semnăturile aplicate, în dreptul numelui persoanei vătămate E., pe toate cele cinci înscrisuri anterior menţionate nu au fost realizate de aceasta, reprezentând contrafaceri realizate prin imitarea liberă a unor semnături autentice aparţinând părţii civile.

Subsecvent finalizării acestor demersuri, SC C. SRL nu a mai încheiat contracte comerciale (astfel cum se invocase în cele două cereri de preschimbare termen formulate de inculpată), nu a efectuat alte operaţiuni comerciale, nu a întocmit evidenţe contabile şi nu depus declaraţii fiscale, societatea rămânând complet inactivă până la data dizolvării ei.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 460/17.05.2012 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea creditorului SC L. SRL pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei SC C. SRL, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare, fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu M..

Prin Sentinţa civilă nr. 1115/22.11.2012 a Tribunalului Dâmboviţa s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea societăţii din registrul comerţului, reţinându-se că debitoarea nu dispune de bunuri din care să acopere cheltuielile administrative.

În fine, prin Sentinţa civilă nr. 383/04.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa s-a admis cererea lichidatorului debitoarei şi a fost obligată partea civilă la acoperirea pasivului social al SC C. SRL în sumă de 438.826,11 RON. În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut că inculpatul B. a dovedit, prin procesul-verbal de primire recepţie din 04.03.2011, că a predat patrimoniul şi actele societăţii noului asociat unic şi administrator E.. Procesul-verbal în discuţie a fost depus la dosarul civil de către inculpatul B., la data de 17.01.2013, odată cu întâmpinarea la cererea introdusă de administratorul judiciar, care solicitase atragerea răspunderii ambilor administratori statutari ai societăţii debitoare .

Angajarea răspunderii patrimoniale a părţii civile prin această hotărâre judecătorească a marcat momentul producerii unei pagube în patrimoniul acesteia şi, totodată, momentul consumării laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune.

Pentru clarificarea deplină a contextului în care au intervenit demersurile inculpaţilor şi decelarea scopului astfel urmărit, sunt relevante şi restul înscrisurilor aflate la dosar, din care rezultă că acţiunile de cooptare în societate a părţii civile şi, la scurt timp, de transferare fictivă către aceasta din urmă a părţilor sociale, au intervenit pe fondul unor dificultăţi financiare majore cu care se confrunta, la acel moment, SC C. SRL, dificultăţi determinate de acumularea unor debite importante în raporturile cu partenerii contractuali.

Astfel, rezultă că anterior cooptării părţii civile, în intervalul martie - august 2010, societatea achiziţionase importante cantităţi de materiale de construcţie de la trei societăţi comerciale - SC L. SRL (debit în valoare de 103.254,66 RON), SC T. SRL (debit în valoare de 68.416,97 RON) şi SC U. SRL (debit în valoare de 7843,62 RON), materiale a căror contravaloare nu era achitată la începutul lunii martie 2011. La debitele astfel acumulate se adăugau penalităţile de întârziere datorate de societate conform clauzelor contractuale, contravaloarea unui credit bancar, precum şi contravaloarea ratelor de leasing aferente achiziţionării, în acest sistem, a autoturismelor cu numerele de înmatriculare x şi, respectiv, x.

În contextul efectelor notorii ale crizei economice ivite în acea perioadă, valoarea totală a datoriilor acumulate de societate şi dificultatea, dacă nu imposibilitatea, inculpaţilor de a le achita au generat o presiune financiară inevitabilă asupra acestora.

Relevantă, în acest sens, este cererea adresată creditorului SC L. SRL de însuşi inculpatul B. şi datată 22.03.2011, din care rezultă că inculpatul era conştient de sumele datorate, în cuantum de 103.254,66 RON şi solicita creditorului eşalonarea debitului pe o perioadă de 5 luni, invocând economia încetinită şi încasări anevoioase . Potrivit situaţiei facturilor emise de SC L. SRL la data de 06.04.2011, întreaga datorie a SC C. SRL la acea dată era aferentă achiziţiilor de materiale de construcţie efectuate în perioada iunie 2010 - iulie 2010, anterior, aşadar, pretinsei cesiuni.

Înalta Curte remarcă faptul că, la data la care s-a purtat această corespondenţă, inculpatul B. nu mai exercita, scriptic, funcţia de administrator al societăţii şi, raportat la pretinsa remitere a bunurilor şi actelor societăţii către noul administrator aparent, E., el nu mai deţinea, formal, nici mijloacele necesare îndeplinirii obligaţiilor contractate de societate în perioada mandatului său. Cu toate acestea, inculpatul nu a adus la cunoştinţa creditorului modificările survenite în structura acţionariatului societăţii şi nici iminenta schimbare a administratorului (înregistrarea în registrul comerţului fiind admisă a doua zi), dimpotrivă, corespondenţa transmisă perpetuând aparenţa nereală a menţinerii funcţiei sale în cadrul societăţii.

Înalta Curte notează, totodată, intervalul de timp extrem de scurt în care cei doi inculpaţi au efectuat demersurile succesive de cooptare în societate a părţii civile, de determinare a acesteia, prin inducere în eroare, să semneze înscrisuri prin care prelua scriptic atât funcţia de administrator, cât şi activul societăţii, iar ulterior de cesionare fictivă, prin înscrisuri falsificate, a tuturor părţilor sociale şi, mai ales, graba inculpaţilor în a formaliza toate aceste pretinse operaţiuni la Oficiul Registrului Comerţului.

Cumulat elementelor factuale descrise, are în vedere şi suprapunerea temporală între activităţile frauduloase realizate de inculpaţi în luna martie 2011, pe de o parte, şi acţiunile creditorului SC L. SRL, orientate spre recuperarea debitului datorat de SC C. SRL, pe de altă parte; pe fondul acestei suprapuneri, se poate concluziona că diligenţele creditorului de a recupera debitul au constituit cauza principală a precipitării inculpaţilor în a cesiona scriptic societatea (şi, implicit, debitele acumulate) unei alte persoane.

Caracterul nereal al operaţiunii de cesiune a părţilor sociale către partea civilă E. este demonstrat atât de succesiunea activităţilor frauduloase descrise supra, cât şi şi de împrejurarea că, ulterior datei de 30.03.2011, cei doi inculpaţi au păstrat controlul asupra conturilor societăţii, soţii A. - iar nu partea civilă - având drept de semnătură în bancă pe conturile deschise la K. şi ulterior pretinsei cesiuni.

O concluzie similară se desprinde şi din conduita inculpatei A. la data de 29.03.2011, dată la care, deşi se pretinde că noul administrator - şi deţinător al tuturor activelor - era partea civilă, inculpata a fost cea care a depus în contul societăţii deschis la K. suma de 3.900 RON cu explicaţia "încasări vânzări" .

Ansamblul acestor elemente factuale coroborate relevă, fără echivoc, caracterul fraudulos al operaţiunilor de cooptare, în calitate de administrator al SC C. SRL, a părţii civile şi, ulterior, de cesionare către aceasta din urmă a părţilor sociale, dar mai ales scopul astfel urmărit de cei doi inculpaţi, şi anume renunţarea la orice calitate care ar fi putut atrage răspunderea lor patrimonială pentru debitele societăţii, cumulat transferării obligaţiilor scadente către o altă persoană.

În acest context factual, statuările primei instanţe, privind caracterul neverosimil al susţinerilor părţii civile, sunt lipsite de un fundament obiectiv, grefându-se pe valorificarea probatorie a unei singure declaraţii date de aceasta în Dosarul nr. x/2012, ignorându-se, însă, restul elementelor probatorii certe şi concordante, care confirmă în totalitate alegaţiile părţii civile.

Faptul că E. a pretins, în declaraţia supusă analizei, că ar fi preluat societatea la solicitarea inculpatei nu exclude mijloacele dolosive utilizate de inculpaţi în determinarea victimei să semneze înscrisurile prin care devenea administrator şi cu atât mai puţin, nu echivalează cu recunoaşterea operaţiunilor consemnate ulterior în documentele contrafăcute. Afirmaţiile părţii civile sub acest aspect sunt extrem de generice şi succinte, fiind necesar că trimiterile sale repetate la o pretinsă preluare a societăţii să fie apreciate în contextul procesual concret în care au intervenit, respectiv cu ocazia cercetărilor penale îndreptate împotriva sa, în calitate de pretins administrator.

În orice caz, eficienţa probatorie exclusivă recunoscută acestei declaraţii este nejustificată, de vreme ce nu există, în speţă, vreun alt element probatoriu obiectiv care să confirme că E. ar fi acceptat, în deplină cunoştinţă de cauză, să preia funcţia de asociat unic şi administrator într-o societate confruntată cu dificultăţi financiare, în stare de iminentă insolvenţă şi să justifice plauzibil motivul pentru care partea civilă - persoană cu o situaţie materială modestă - şi-a asumat toate debitele contractuale preexistente, deşi societatea nu avea disponibil bănesc.

Nu se decelează, de asemenea, o justificare probatorie a pretinsului acord al părţii civile de a administra o societate cu sediul social situat într-o localitate îndepărtată - Târgovişte jud. Dâmboviţa, într-un imobil proprietatea inculpatei, de vreme ce partea civilă nu avea, în mod evident, posibilitatea fizică de a se deplasa.

Este, de asemenea, neplauzibilă susţinerea că, asumându-şi funcţia de administrator, astfel cum a reţinut prima instanţă, partea civilă ar fi optat, totuşi, pentru a rămâne, ulterior, într-o inactivitate absolută, concretizată în neîncheierea vreunui act în numele societăţii, absenţa oricărui interes pentru activitatea acesteia ori pentru a-şi asigura, cel puţin formal, controlul asupra resurselor societăţii, prin dobândirea dreptului de semnătură în bancă.

Din perspectiva acestor elemente obiective, devin edificatoare pentru clarificarea contextului real în care a intervenit cooptarea părţii civile în societate particularităţile sale fizice, psihice şi familiale, astfel cum se configurau ele în luna martie 2011.

La acea dată, partea civilă figura ca diagnosticată cu sechele encefalopatie infantilă cu hemipareză dreaptă spastică, tulburări psihice cu depresie şi anxietate, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate, astfel cum rezultă din Decizia nr. 2506/26.08.2008 a CNPDAS - Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Soţul părţii civile N. - în prezent decedat - era, la rândul său, o persoană cu handicap grav, diagnosticat cu tetrapareză spastică şi necesitând însoţitor permanent, fiind lipsită de orice fundament probator supoziţia primei instanţe că, în starea în care se afla la data critică, acesta din urmă ar fi consiliat-o pe partea civilă în privinţa efectelor cooptării sale în societate.

Dificultăţile familiale şi financiare inerente situaţiei personale a părţii civile, corelat capacităţii sale limitate de apreciere critică a semnificaţiei şi consecinţelor semnării unor înscrisuri legalizate, caracterizează, în schimb, în mod determinant, contextul în care a intervenit activitatea infracţională şi trebuie avute în vedere la evaluarea acestuia.

Aceste elemente particulare au fost cele care au favorizat demersul inculpaţilor de a capta încrederea părţii civile într-un moment de vulnerabilitate şi de a o determina să accepte "oferta" de cooptare în societate, speculându-se, în acest scop, atât credibilitatea aparentă pe care i-o conferea inculpatei A. calitatea sa de avocat, cât şi relaţiile de vecinătate dintre părţi, alături de interpunerea ca mijlocitor, în comunicarea dintre ele, a unei persoane în care partea civilă avea încredere, respectiv martorul P..

Împrejurarea că, formal, părţii civile i s-a comunicat sau nu că va deţine funcţia de administrator nu este determinantă pentru reţinerea caracterului ilicit al faptei, esenţial fiind, în schimb, a se identifica în ce măsură partea civilă a cunoscut şi înţeles atribuţiile şi responsabilităţile pe care urma a le exercita în mod efectiv şi, mai ales, a decelat sensul şi semnificaţia noţiunii de administrator al unei societăţi comerciale. Aceasta deoarece aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde nu numai de configuraţia sa ori de contextul în care a fost folosit, ci, mai ales, de particularităţile victimei, de gradul ei de cultură ori de starea psihică în care se afla.

Susţinerile părţii civile E. (care a negat că ar fi semnat în cunoştinţă de cauză înscrisurile în discuţie) au fost constante sub aspectul circumstanţelor în care a fost contactată de către inculpata A. şi a celor în care, ulterior, a semnat înscrisurile datate 01.03.2011, respectiv 04.03.2011.

În acest sens, afirmaţiile părţii civile privind contactarea sa, de către inculpată, prin intermediul martorului P. şi comunicarea, pe aceeaşi cale, a pretinsei disponibilităţi a inculpatei de a o angaja într-o firmă pe care cea din urmă susţinea că intenţionează să o deschidă, sunt coroborate, în aspectele esenţiale, de declaraţiile martorului anterior menţionat.

Ascultat în ambele grade de jurisdicţie, P. a admis că inculpata A. a fost cea care, având cunoştinţă de problemele financiare ale părţii civile, a dorit să afle informaţii suplimentare despre soţul acesteia din urmă, manifestându-şi disponibilitatea de a-i consilia pe cei doi soţi în deschiderea unei firme sau în alte chestiuni care necesitau opinia unui avocat. Chiar dacă a încercat, în mod involuntar, să minimalizeze ponderea rolului său de intermediar în comunicarea dintre părţi, martorul a precizat constant că iniţiativa contactului dintre părţi i-a aparţinut inculpatei, infirmând astfel susţinerile contrare ale acesteia din urmă.

În mod asemănător, afirmaţiile părţii civile E. privind contextul în care a intervenit semnarea unor înscrisuri la sediul biroului notarial sunt confirmate, circumstanţial, de împrejurările relevate de declaraţia martorei R. în faza de urmărire penală. Fiindu-i prezentată partea civilă la data audierii sale din 23.02.2016, martora a precizat că nu o cunoaşte pe aceasta din urmă, afirmând că o persoană cu astfel de dizabilităţi fizice vizibile nu putea "fi acceptată să semneze un act" notarial. Cu aceeaşi ocazie, martora a afirmat că, în contextul volumului mare de acte notariale, nu îşi aminteşte toate persoanele care apelează la serviciile biroului său şi, implicit, nici contextul în care partea civilă ar fi semnat înscrisurile în discuţie.

Din perspectiva acestor susţineri plauzibile, mai apropiate în timp de momentul critic, declaraţiile ulterioare ale martorei date în cursul judecăţii, inclusiv în apel - în care a pretins a-şi reaminti contextul prezentării părţii civile la biroul notarial şi a afirmat că a dialogat cu aceasta, documentele fiind semnate în prezenţa sa - se relevă ca subiective, grefate pe dorinţa martorei de înlăturare a oricărei posibile responsabilităţi în incidentul produs.

Dată fiind poziţia oficială din care a acţionat martora şi responsabilitatea inerentă ce îi revenea în întocmirea actelor notariale, Înalta Curte apreciază că reactivarea unor astfel de detalii în memoria martorei nu este justificată în mod obiectiv după trecerea unui interval lung de timp, iar posibilele consecinţe disciplinare pe care martora le-ar fi putut suferi impun rezervă în valorificarea declaraţiilor sale în cursul judecăţii.

Luând în considerare şi relaţiile de colaborare profesională, preexistente ori ulterioare lunii martie 2011, stabilite între inculpată şi martora R. - Înalta Curte apreciază verosimile susţinerile părţii civile E. referitoare la prezentarea spre semnare, în contextul descris, a mai multor documente care nu făceau obiectul procedurii notariale, pe fondul speculării prezenţei sale într-un birou notarial, a posibilei lipse de diligenţă manifestate de notar, dar şi a capacităţii limitate a părţii civile de a înţelege esenţa noţiunilor sau actelor juridice prezentate de inculpată.

Ansamblul acestor împrejurări factuale au conferit demersului inculpatei o aparenţă de veridicitate, constituindu-se în mijloace frauduloase, care au facilitat inducerea în eroare a părţii civile cu privire la conţinutul real al înscrisurilor semnate şi scopul astfel urmărit.

Faptul că toate documentele care poartă semnătura reală a părţii civile E. au fost semnate la sediul biroului notarial, cu ocazia deplasării din data de 04.03.2011, rezultă, de altfel, din chiar succesiunea actelor întreprinse ulterior de către inculpaţi.

În condiţiile în care se pretinde că părţile au contractat în deplină cunoştinţă de cauză - existând aşadar, teoretic, o comunicare inevitabil onestă între ele - Înalta Curte nu identifică o minimă explicaţie plauzibilă pentru contrafacerea ulterioară a tuturor documentelor întocmite în numele părţii civile ori pentru rămânerea acestora exclusiv în posesia inculpaţilor (cum este şi cazul procesului-verbal de primire recepţie din 04.03.2011).

În măsura în care ar fi existat o comunicare reală între părţi pe tema formalităţilor de înregistrare la O.R.C a cooptării părţii civile în societate şi, ulterior, a cesiunii părţilor sociale, nu exista vreun impediment rezonabil pentru ca E. să semneze ea însăşi, personal (şi, eventual, să păstreze) cel puţin un exemplar al înscrisurilor noi - refăcute sau, după caz, întocmite ulterior.

Or, este demonstrat probator că toate celelalte înscrisuri depuse de inculpata A. la Oficiul Registrului Comerţului începând cu data de 15.03.2011 au fost falsificate prin contrafacerea subscrierii părţii civile, ceea ce susţine temeinic concluzia că obţinerea, la data de 04.03.2011, a semnăturii părţii civile s-a realizat în condiţii frauduloase, pe care ulterior, inculpaţii nu le-au mai putut reproduce.

Spre aceeaşi concluzie converge şi demersul inculpatei A. de a solicita, în ambele cereri adresate O.R.C, ca transmiterea documentelor care atestă efectuarea înregistrărilor să se realizeze personal, la biroul eliberări la sediul O.R.C de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar nu prin poşta fizică sau electronică, urmărindu-se astfel, în mod evident, înlăturarea oricărui risc ca partea civilă să fie informată, tangenţial, despre demersurile frauduloase care o vizau.

În fine, Înalta Curte subliniază inexistenţa oricărei explicaţii plauzibile pentru falsificarea împuternicirii avocaţiale nr. x/23.03.2011, în baza căreia A. a acţionat ca pretins împuternicit al părţii civile în demersurile de formalizare a aşa-zisei cesiuni a părţilor sociale. Fiind evident că între părţi nu s-a încheiat un contract de asistenţă juridică (numărul de contract x din 23.03.2011, menţionat pe actul fals, fiind aferent unui contract din 01.03.2011, necompletat cu datele părţilor sau obiectul său), arogarea de către inculpată a acestei calităţi a urmărit atingerea aceleiaşi finalităţi, respectiv evitarea riscului ca partea civilă să cunoască natura reală a demersurilor întreprinse de inculpaţi.

În contextul factual anterior descris, apărările inculpaţilor B. şi A., care nu au recunoscut comiterea faptelor, sunt neveridice şi infirmate de probatoriul administrat.

Susţinerile inculpatului B., referitoare la bonitatea societăţii la momentul cooptării părţii civile ori la perfectarea cesiunii ca efect al dorinţei sale de a activa în alt domeniu, sunt infirmate de probatoriul administrat, din care rezultă, aşa cum s-a detaliat în precedent, dificultăţile financiare majore cu care se confrunta SC C. SRL în luna martie 2011 şi imposibilitatea societăţii de a achita debitele acumulate la acel moment.

Afirmaţiile referitoare la pretinsa remitere, către partea civilă, a tuturor bunurilor societăţii la data de 04.03.2011 - astfel cum se menţionează în procesul-verbal de primire recepţie - sunt contrazise, de asemenea, de elementele factuale care atestă că soţii E. şi N. erau, ambii, persoane cu dizabilităţi importante, aflaţi, aşadar, în imposibilitate obiectivă de a utiliza cele două autoturisme pretins remise acestora ori de a valorifica, în condiţii neprecizate, bunurile pretins aflate (şi predate) într-unul din aceste vehicule. De altfel, procesul-verbal din 04.03.2011 cuprinde, sub acest aspect, informaţii extrem de generice, nefiind detaliate natura ori caracteristicile bunurilor pretins remise părţii civile, într-o manieră care să permită individualizarea ulterioară a acestora.

Înalta Curte notează, totodată, inexistenţa oricăror evidenţe scriptice din care să rezulte natura şi valoarea bunurilor pretins remise părţii civile ori situaţia patrimonială exactă a societăţii, după cum observă omisiunea de a se detalia, în cuprinsul procesului-verbal în discuţie, situaţia financiară a societăţii, activele predate ori datoriile preluate de noul asociat şi administrator.

Aceste constatări obiective infirmă apărările inculpatei A. privind pretinsa remitere a bunurilor societăţii către partea civilă şi relevă caracterul nereal al afirmaţiilor privind volumul ori valoarea ridicată a bunurilor astfel remise "...maşinile erau pline cu marfă" (declaraţia din 25.02.2016), "...mărfurile erau suficiente pentru achitarea datoriilor (...) Mărfurile comercializate de firmă erau din segmentul scump" (declaraţia din 08.07.2020).

În condiţiile în care, la data de 22.03.2011, inculpatul B. solicitase creditorului SC L. eşalonarea debitului invocând încasări anevoioase, rezultă, pe cale de consecinţă, că în ipoteza în care respectivele bunuri ar fi existat în materialitatea lor, ele ar fi permis inculpaţilor înşişi să achite debitul restant şi să evite, astfel, intrarea societăţii în insolvenţă.

Afirmaţiile inculpatei A. privind pretinsul acord al părţii civile de preluare a societăţii sunt, de asemenea, contrazise de probatoriul administrat, analizat în prezenta decizie. În mod asemănător, alegaţiile inculpatei referitoare la presupusa dorinţă a părţii civile şi a defunctului său soţ de a înfiinţa sau prelua societăţi comerciale în vederea accesării de fonduri europene, precum şi cele privind purtarea discuţiilor pe această temă la iniţiativa lui N., sunt nesusţinute de minime elemente probatorii.

Declaraţia martorului P. confirmă susţinerile contrare ale părţii civile, în sensul că inculpata a fost persoana care a iniţiat contactul cu victima; în plus, dată fiind starea degradată de sănătate a numitului N. (persoană cu handicap grav, aflată în imposibilitate de deplasare şi necesitând însoţitor permanent) şi propriile dizabilităţi fizice şi psihice ale părţii civile nu se poate reţine, în mod plauzibil, că aceştia aveau posibilitatea de a iniţia ori susţine demersurile impuse de accesarea fondurilor la care a făcut trimitere inculpata.

În ceea ce priveşte apărările inculpatei privind remiterea înscrisurilor contrafăcute fiului părţii civile, spre a fi semnate de acesta din urmă - sugerându-se astfel, implicit, că martorul O. ar fi contrafăcut documentele în discuţie - Înalta Curte le apreciază integral neveridice.

Distinct de faptul că inculpata A. a pretins inadvertent a fi remis fiului părţii civile un set de documente - omiţând că, în realitate, au fost contrafăcute seturi distincte de înscrisuri, purtând trei date diferite - nu se decelează, în mod plauzibil, necesitatea de a dialoga prin intermediar cu partea civilă la data de 01.03.2011, dată la care aceasta semnase, totuşi, o serie de înscrisuri. Având în vedere că declaraţia atestată de inculpată sub nr. x din 01.03.2011 a fost falsificată prin contrafacerea semnăturii părţii civile, rezultă că acest înscris a fost întocmit ulterior deplasării părţii civile la notar, folosindu-se tocmai semnătura autentică a celei din urmă, obţinută în condiţiile frauduloase specifice cauzei.

Nu rezultă, de asemenea, nici impedimentul la contactarea nemijlocită a părţii civile în intervalul 15.03.2011 - 23.03.2011 (interval în care au fost falsificate restul înscrisurilor), în condiţiile în care inculpata invocase, în cererile de preschimbare termen adresate Oficiului Registrului Comerţului, necesitatea încheierii unor contracte urgente. Or, dacă pretinsele contracte ar fi fost reale, încheierea lor ar fi necesitat, în mod logic, un dialog direct între inculpată şi partea civilă (scriptic, viitor administrator), dialog care, în realitate, nu a existat, de vreme ce a fost nevoie, aşa cum se afirmă, de mijlocirea fiului victimei.

Încercarea de a transfera suspiciunea realizării contrafacerii semnăturii părţii civile asupra fiului acesteia, prin invocarea concluziilor formulate într-o altă cauză cu privire la persoana care a semnat actul constitutiv al SC Q. SRL din 08.03.2011, are un vădit caracter pro causa.

Simpla vizualizare a documentului în discuţie de către un observator rezonabil permite constatarea că, în respectivul document, semnătura părţii civile nu a fost imitată, regăsindu-se consemnat cu majuscule, olograf, doar numele său complet, neînsoţit de subscriere. Or, în cauza de faţă, toate semnăturile incriminate au fost contrafăcute prin imitarea semnăturii autentice a părţii civile, încercându-se, aşadar, crearea aparenţei mincinoase a executării acestora de către posesorul lor real.

Analiza chestiunilor de drept

Fapta inculpatei A. care, la începutul lunii martie 2011, urmărind să transfere datoriile preeexistente ale SC C. SRL asupra altei persoane şi profitând de dizabilităţile fizice şi psihice, dar şi de situaţia familială dificilă a părţii civile E., a indus-o în eroare pe aceasta din urmă cu privire la natura, întinderea şi specificul funcţiei pe care urma a o exercita în cadrul societăţii menţionate, dar şi la motivul real al deplasării la sediul B.N.P F. iar, prin folosirea unor mijloace frauduloase (respectiv, prezenţa în sediul biroului notarial, remiterea spre semnare a unor documente legalizate, cu aparenţă de veridicitate), la data de 04.03.2011, a determinat-o pe partea civilă să semneze înscrisuri prin care consimţea, contrar realităţii, să dobândească calitatea de de coasociat şi administrator al societăţii menţionate, ceea ce a avut ca urmare angajarea, la data de 04.04.2013, a răspunderii sale patrimoniale pentru datoriile preexistente cesiunii, în sumă de 438.826,11 RON şi producerea unei pagube, realizează cerinţele de conţinut constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

Apreciind că o analiză detaliată a elementului material al infracţiunii, a celorlalte cerinţe specifice formei agravate a infracţiunii ori a rezultatului produs nu este necesară (aceste elemente rezultând cu evidenţă din considerentele prezentei decizii), Înalta Curte consideră necesar să examineze, însă, condiţia de tipicitate a legăturii de cauzalitate, dar şi elementul subiectiv al inducerii în eroare.

Reţine, în acest sens, că între activitatea infracţională desfăşurată de inculpata A. şi paguba produsă părţii civile există legătură de cauzalitate, chiar dacă momentul consumării infracţiunii se plasează la un oarecare interval de timp, în interiorul căruia au intervenit şi acţiunile conjugate ale altor persoane (cum ar fi creditorul SC L. SRL, lichidatorul judiciar ori instanţa civilă).

Din perspectiva teoriei echivalenţei condiţiilor, astfel cum este dezvoltată de doctrina juridică în analiza legăturii de cauzalitate, contribuţia obiectivă a intimatei inculpate a reprezentat o condiţie sine qua non pentru atribuirea frauduloasă a calităţii de administrator al victimei infracţiunii şi, ulterior, pentru transferarea asupra acesteia din urmă a tuturor debitelor preexistente ale societăţii. Asumarea scriptică, ca efect al inducerii în eroare, a administrării unice şi necondiţionate a SC C. SRL ori a presupuselor active ale societăţii de către E. a creat astfel, în mod necesar şi inevitabil, premisele angajării ulterioare a răspunderii sale patrimoniale, de vreme ce încă de la data realizării inducerii în eroare se relevau ca iminente demersurile creditorilor societăţii, orientate spre recuperarea debitelor restante.

Chiar dacă, în procesul de atragere a răspunderii juridice a părţii civile, au fost, în mod inevitabil, implicaţi şi profesionişti ai dreptului ori instanţe de judecată, inducerea sa în eroare prin mijloace frauduloase şi asumarea subsecventă, scriptic, dar nereal, a calităţii de administrator, precum şi a tuturor responsabilităţilor corelative inerente, au constituit condiţii necesare ale atragerii răspunderii sale civile, în absenţa cărora rezultatul prejudiciabil nu s-ar fi produs.

Din această perspectivă, activitatea infracţională a inculpatei A. se relevă ca fiind esenţială pentru producerea rezultatului păgubitor, plasarea acţiunilor lichidatorului ori instanţei civile în aceeaşi antecedenţă cauzală nefiind de natură să elimine implicarea inculpatei în lanţul ce a premers apariţiei pagubei ori să lipsească de valoare cauzală o atare implicare.

Sub aspect subiectiv, atitudinea psihică a inculpatei A. s-a caracterizat prin intenţie directă, calificată prin scop, având în vedere contextul în care a intervenit abordarea victimei - marcat de situaţia sa financiară şi personală dificilă - alături de demersurile întreprinse de inculpată imediat ulterior datei de 04.03.2011, constând în transferarea frauduloasă a integralităţii părţilor sociale asupra părţii civile, prin contrafacerea semnăturii obţinute prin mijloacele dolosive descrise. Inculpata a prevăzut rezultatul prejudiciabil ce urma a se produce în patrimoniul părţii civile prin preluarea debitelor societăţii şi a urmărit tocmai producerea acestuia, în scopul evitării răspunderii patrimoniale a soţului său şi al obţinerii, în această modalitate, a unui folos material injust atât pentru acesta din urmă, cât şi pentru sine.

Fapta inculpatului B. care, la începutul lunii martie 2011, urmărind să transfere datoriile preeexistente ale SC C. SRL asupra altei persoane şi cunoscând dizabilităţile fizice şi psihice ale părţii civile, dar şi situaţia sa familială dificilă, a ajutat-o pe coinculpata A., soţia sa, să o inducă în eroare pe partea civilă în condiţiile anterior descrise, realizează toate cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de înşelăciune în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

Sprijinul acordat de inculpat a fost atât de natură morală, prin susţinerea coinculpatei în demersurile sale ilicite, cât şi materială, prin participarea acestuia la confecţionarea unora dintre mijloacele frauduloase utilizate, respectiv documentele prezentate spre semnare părţii civile în biroul notarial.

Declaraţiile părţii civile, coroborate cu probele testimoniale analizate în prezenta decizie, demonstrează, însă, că inculpata A. a fost cea care a interacţionat nemijlocit cu victima inducerii în eroare, abordând-o cu propunerea de cooptare în firmă, captând încrederea acesteia şi însoţind-o la sediul biroului notarial, în vederea obţinerii frauduloase a semnăturii autentice şi a pretinsului său consimţământ.

Ansamblul probatoriului administrat în cauză, inclusiv suplimentul de declaraţie luat părţii civile în apel, relevă că inculpatul B. nu s-a implicat nemijlocit în discuţiile ori demersurile orientate spre captarea încrederii părţii civile şi subsumate, astfel, elementului material al înşelăciunii, participaţia inculpatului la comiterea faptei îmbrăcând numai forma unor acte de ajutor, specifice formei secundare de participaţie a complicităţii.

Pentru aceste considerente, prealabil începerii dezbaterilor în apel, Înalta Curte a admis cererea Ministerului Public şi a dispus, în şedinţa publică din data de 23.04.2021, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. în aceea prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

Fapta inculpaţilor A. şi B. care, în perioada 01.03.2011 - 23.03.2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin acte repetate, au întocmit în fals, fie separat, fie împreună, un număr de 9 înscrisuri (în cazul inculpatei) - din care un număr de 8 înscrisuri (cu excepţia împuternicirii avocaţiale), au fost imputate şi coinculpatului - toate purtând semnătura contrafăcută a părţii civile, înscrisuri care au fost depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în perioada 15.03.2011 - 30.03.2011, dar şi la Tribunalul Dâmboviţa, la data de 17.01.2013, în vederea producerii consecinţei juridice a transferării nereale, asupra părţii civile, a calităţii de administrator şi, ulterior, de asociat unic al SC C. SRL, realizează toate elementele de conţinut constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Dintre înscrisurile falsificate, un număr de şase poartă, alături de semnătura contrafăcută a părţii civile, şi semnătura inculpatului B., respectiv: a) actul constitutiv al SC C. SRL atestat sub nr. x/01.03.2011, refăcut, b) decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011, refăcută, c) hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011, d) actul constitutiv actualizat al SC C. SRL atestat de avocat A. sub nr. x/23.03.2011, e) contractul de cesiune datat 23.03.2011 şi f) procesul-verbal de primire recepţie nr. x/04.03.2011.

În mod asemănător, un număr de cinci înscrisuri contrafăcute poartă, alături de semnătura falsificată a părţii civile, şi semnătura inculpatei A. prin care atesta identitatea părţilor, respectiv: a) declaraţia pe propria răspundere a părţii civile atestată sub nr. x/01.03.2011 de avocat A., b) actul constitutiv al SC C. SRL atestat de inculpată sub nr. x/01.03.2011, refăcut, c) declaraţia pe proprie răspundere a părţii civile atestată de avocat A. sub nr. x/23.03.2011, d) actul constitutiv actualizat al SC C. SRL atestat de avocat A. sub nr. x/23.03.2011 şi e) împuternicirea avocaţială nr. x/23.03.2011.

Având în vedere natura actelor şi operaţiunilor juridice nereale consemnate în cuprinsul înscrisurilor falsificate anterior menţionate, contribuţia nemijlocită a celor doi inculpaţi la întocmirea lor se relevă ca fiind absolut necesară pentru atingerea scopului ilicit urmărit; o atare contribuţie, concretizată în plăsmuirea înscrisurilor şi semnarea lor, era obligatorie pentru ca respectivele documente să dobândească aparenţă de validitate şi să devină, prin urmare, apte a produce, în mod efectiv, consecinţele juridice urmărite prin falsificarea lor.

Fiind vorba, în cazul inculpatului B., de contribuţia sa directă la întocmirea în fals a unor acte bilaterale, iar în cazul coinculpatei, de atestarea în fals a identităţii părţii civile şi a conţinutului actelor pretins semnate de aceasta, participaţia celor doi inculpaţi la întocmirea înscrisurilor false se integrează în activitatea obiectivă subsumată elementului material al falsului, devenind indispensabilă consumării acestuia.

Prin urmare, contrar aprecierii primei instanţe, faptul că inculpaţii nu au executat nemijlocit subscrierea atribuită în fals părţii civile nu lipseşte de relevanţă penală executarea propriilor semnături, de vreme ce, prin aplicarea acestora pe înscrisuri în care erau consemnate împrejurări nereale, ei le-au conferit aparenţă de veridicitate şi valoare juridică. Caracterul fals al unui înscris sub semnătură privată se apreciază în raport de ansamblul elementelor de conţinut pentru probarea cărora a fost întocmit, nicidecum prin raportare la elementul singular al modalităţii utilizate în activitatea de contrafacere, cum a fost cazul semnăturii contrafăcute în speţă.

În fine, limitarea contribuţiei directe a celor doi inculpaţi la falsificarea înscrisurilor sus-menţionate nu înlătură implicarea lor în activitatea de contrafacere a restului înscrisurilor incriminate, pe care nu le-au semnat personal, respectiv, cele două declaraţii pe propria răspundere ale părţii civile (reţinute în conţinutul acuzaţiei aduse inculpatului B.) şi decizia unicului asociat nr. 1/01.03.2011, refăcută, contractul de cesiune datat 23.03.2011, hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/23.03.2011 şi procesul-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011 (imputate coinculpatei).

În condiţiile în care aceste ultime înscrisuri au fost integrate în succesiunea documentară ce a precedat cesiunea societăţii şi au fost necesare pentru atingerea scopului infracţional urmărit de inculpaţi, rezultă că falsificarea lor s-a grefat pe sprijinul cel puţin moral al ambilor inculpaţi care, deşi nu le-au semnat nemijlocit, au susţinut întocmirea şi folosirea lor.

Aceste ultime acte de participaţie secundară sub forma complicităţii sunt înglobate în unitatea legală a infracţiunii continuate, a cărei încadrare juridică este corespunzătoare, însă, formei principale de participaţie reţinute în speţă, respectiv a autoratului.

În ceea ce priveşte activitatea de falsificare a procesului-verbal de primire-recepţie nr. x/04.03.2011, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că fapta era prevăzută de legea penală la data comiterii ei, soluţia de achitare dispusă sub acest aspect fiind netemeinică.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată era incriminat, la data săvârşirii faptei deduse judecăţii, de dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969 şi consta în "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătat în art. 288 (n.r contrafacerea scrierii, a subscrierii sau alterarea în orice mod), dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice."

Jurisprudenţa a reţinut că, prin contrafacerea scrierii, în înţelesul art. 290 C. pen. din 1969, se înţelege reproducerea frauduloasă, plăsmuirea, ticluirea unui înscris, atribuindu-i-se aparenţa unui înscris adevărat; totodată, a dezvoltat conceptul de "contrafacere a scrierii" în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, statuând că acesta are înţelesul de alcătuire, plăsmuire a înscrisului, şi nu doar de imitare a scrierii manuscrise din conţinutul său (Decizia nr. 177/A din 12.06.2014, Decizia nr. 123/A din 08.04.2015, ambele ale Înaltei Curţi, secţia penală, dar şi Decizia nr. 1776/2013 din 24 mai 2013; Decizia nr. 2124/2013 din 18 iunie 2013; Decizia nr. 96/A/2016 din 16 martie 2016 ale instanţei supreme, toate disponibile pe www.x.ro).

Jurisprudenţa anterior menţionată reflectă, de altfel, o soluţie de principiu adoptată de Plenul fostului Tribunal Suprem prin Decizia nr. 1/1970, prin care s-a statuat că există contrafacere şi atunci când făptuitorul plăsmuieşte în întregime un înscris sau completează fără drept un formular care, astfel, devine original.

Drept urmare, contrar aprecierii instanţei de fond, falsul comis prin contrafacerea scrierii se poate concretiza, în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, şi în plăsmuirea integrală a conţinutului acestora, o atare modalitate de comitere fiind incriminată şi anterior C. pen. actual.

Prin menţionarea explicită a modului de falsificare prevăzut de art. 321 C. pen. ca variantă de comitere a falsului în înscrisuri sub semnătură privată, actuala reglementare penală, regăsită în cuprinsul art. 322 C. pen., nu a marcat o eventuală extindere a sferei de cuprindere a normei de incriminare, ci doar preluarea de către legiuitor a unei soluţii regăsite constant în jurisprudenţa anterioară, aducându-se, astfel, un plus de claritate textului.

Prin urmare, critica Ministerului Public este fondată, iar faptele comise de cei doi inculpaţi întrunesc şi sub acest aspect elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, act component al unităţii legale de infracţiune continuată.

Sub aspectul infracţiunii de fals în declaraţii, criticile formulate în apelul Ministerului Public sunt, însă, nefondate.

Ceea ce se impută, în concret, inculpatei A., în calitate de autor şi coinculpatului B., în calitate de instigator, este depunerea, la datele de 15.03.2011 şi 25.03.2011, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a cererilor tipizate prin care inculpata solicita înscrierea în registrului comerţului a modificărilor survenite cu privire la asociaţii şi administratorul SC C. SRL şi publicarea în Monitorul Oficial a actelor modificatoare.

Ambele tipizate cuprindeau, în partea finală, menţiunea întocmirii lor pe propria răspundere, cunoscând că declaraţiile inexacte sunt pedepsite conform legii, menţiune asimilată de acuzare unei declaraţii producătoare de consecinţe juridice, al cărei caracter nereal s-ar circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 326 C. pen.

Sub aspectul actului material din 15.03.2011, este justă observaţia primei instanţe privind caracterul real al semnăturilor aplicate de partea civilă pe înscrisurile depuse cu acea ocazie, însă determinantă în conţinutul acuzaţiei este, în principal, contrarietatea dintre menţiunea arătată în precedent şi starea faptică reală, contrarietate reţinută prin prezenta decizie şi care evidenţiază, astfel, existenţa unei modificări în sfera realităţii obiective.

În coordonatele factuale astfel stabilite, Înalta Curte constată că menţiunile incriminate, inserate în cuprinsul celor două cereri depuse la Oficiul Registrului Comerţului, nu constituie "declaraţii" necorespunzătoare adevărului, în sensul art. 326 C. pen., apte să producă, potrivit legii sau împrejurărilor, consecinţele juridice urmărite prin depunerea lor, nefiind îndeplinită o cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii.

Potrivit art. 326 C. pen., infracţiunea de fals în declaraţii constă în "declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe".

Elementul material al falsului în declaraţii implică acţiunea de a face o afirmaţie necorespunzătoare adevărului în faţa unui funcţionar public (de drept sau asimilat) sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea, declaraţie care, potrivit legii sau împrejurărilor, este aptă a produce, prin ea însăşi, consecinţele juridice urmărite prin formularea ei.

Declaraţiile care servesc, potrivit legii, la producerea unor consecinţe juridice sunt cele arătate ca având această aptitudine în diferite acte normative (de exemplu, declaraţii de stare civilă, declaraţii fiscale), iar declaraţiile care servesc, potrivit împrejurărilor, la producerea unor consecinţe juridice sunt acele declaraţii care se fac în genere, în situaţii excepţionale, atunci când producerea respectivelor consecinţe nu poate suferi amânare.

Prin urmare, declararea necorespunzătoare adevărului făcută în faţa unui funcţionar public sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea se circumscrie elementului material al falsului în declaraţii numai atunci când este aptă eo ipso, potrivit legii sau împrejurărilor, să servească la producerea unei consecinţe juridice şi este făcută în acest scop. În caz contrar, declaraţia necorespunzătoare adevărului constituie o simplă manifestare verbală sau scriptică, lipsită de eficienţă juridică prin raportare la norma de incriminare analizată.

În speţă, cele două cereri adresate de inculpată Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nu constituie declaraţii, în sensul normei de incriminare prev. de art. 326 C. pen., ci au natura unor simple cereri adresate oficiului competent să gestioneze înregistrările referitoare la structura şi activitatea persoanelor juridice. Cele două cereri - privite atât în ansamblu, cât şi raportat la menţiunile individuale din cuprinsul lor - nu sunt susceptibile să producă, prin ele însele, efectele juridice urmărite (şi anume efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului), ci numai în condiţiile în care solicitantul prezintă documente care dovedesc operaţiunile a căror înregistrare o solicită.

Cererile de înregistrare sau de efectuare menţiuni sunt, prin urmare, supuse cenzurii judecătorului-delegat, înregistrările efectuându-se numai în baza încheierii acestuia din urmă sau, după caz, în ipoteza exercitării recursului prevăzut de lege, în baza hotărârii judecătoreşti definitive a instanţei competente să soluţioneze respectiva cale de atac, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 26/1990.

Prin urmare, simpla cerere de înregistrare, chiar însoţită de declaraţia solicitantului privind depunerea unor documente reale, nu generează consecinţe juridice prin ea însăşi, ci numai în urma efectuării unor verificări ulterioare depunerii ei şi constatării, de către judecătorul-delegat, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, cele două acte materiale din datele de 15.03.2011 şi 25.03.2011 imputate inculpaţilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de fals în declaraţii, constatare care, în planul dreptului substanţial, are ca efect neîntrunirea unei cerinţe esenţiale de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii prevăzute de art. 326 C. pen., iar în plan procesual determină lipsa de temei a acţiunii penale şi reţinerea impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu consecinţa reformării hotărârii numai sub acest aspect.

Cu privire la tratamentul sancţionator

Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că ambele infracţiuni reţinute prin prezenta decizie în sarcina inculpaţilor au fost comise (şi epuizate) sub imperiul legii vechi, anterioară intrării în vigoare a noului C. pen.

Evaluând particularităţile juridice ale activităţii infracţionale în lumina dispoziţiilor art. 5 din C. pen., apreciază că legea penală care asigură, în ansamblu, un tratament sancţionator mai blând pentru inculpaţi este legea nouă, în vigoare la data pronunţării prezentei decizii. Aceasta deoarece limitele speciale de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracţiunea de înşelăciune (închisoare de la 1 la 5 ani) sunt mult inferioare celor reglementate de legea penală în vigoare la data săvârşirii faptei (închisoare de la 10 la 20 de ani), ceea ce face ca pedeapsa aplicabilă, potrivit legii noi, pentru întreaga pluralitate infracţională sub forma concursului să fie, chiar în condiţiile aplicării sporului obligatoriu prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., mult inferioară celei ce ar rezulta din aplicarea legii vechi.

Prin urmare, luând în considerare toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., Înalta Curte apreciază că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea, cu o durată superioară minimului special legal, reflectă în mod adecvat gravitatea infracţiunilor comise şi periculozitatea celor doi inculpaţi. În acest sens, are în vedere împrejurările săvârşirii faptelor, modalitatea şi mijloacele folosite pentru inducerea în eroare a părţii civile şi ulterior, pentru falsificarea mai multor înscrisuri sub semnătură privată, cu precădere lipsa de scrupule pe care o relevă racolarea unei victime aflate într-o stare de vădită vulnerabilitate, date fiind atât dizabilităţile fizice şi psihice, cât şi capacitatea sa limitată de înţelegere deplină a specificului demersurilor în care a fost atrasă.

Notează, de asemenea, starea însemnată de pericol creată pentru încrederea publică în veridicitatea înscrisurilor prezentate şi înregistrate în registrului comerţului şi consecinţele negative create asupra raporturilor juridice stabilite între SC C. SRL şi creditorii săi. Corelat acestor elemente, valoarea extrem de ridicată a prejudiciului cauzat, faptul că acesta s-a localizat în patrimoniul unei persoane lipsite de mijloace financiare, motivul care a stat la baza activităţii infracţionale (şi anume încercarea inculpaţilor de a se sustrage de la executarea obligaţiei de plată a debitelor contractate de societate), dar şi scopul urmărit, respectiv plasarea întregii răspunderi patrimoniale asupra altei persoane şi asigurarea, în acest mod, a unui folos material injust, reprezintă împrejurări care potenţează gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise.

În contextul acestor circumstanţe reale, datele personale ale inculpaţilor - care sunt persoane integrate social şi familial, fără antecedente penale - nu relevă o periculozitate atât de scăzută a persoanei lor încât să justifice aplicarea pedepselor într-un cuantum mai redus.

Prin urmare, raportat la limitele speciale de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare respectiv, între 6 luni şi 3 ani închisoare, va aplica inculpaţilor pedepse de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune şi de 1 an închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, pedeapsa cea mai grea urmând a fi sporită, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu o treime din durata celeilalte pedepse, fiecare dintre inculpaţi executând, în final, 2 ani şi 4 luni închisoare.

Înalta Curte are în vedere durata îndelungată de timp scursă de la data săvârşirii faptelor şi până la pronunţarea prezentei decizii, interval de timp suficient pentru a legitima concluzia unei diminuări a impactului infracţiunilor comise asupra colectivităţii, dar şi pe cea a conturării unor posibilităţi concrete de reintegrare socială a inculpaţilor, chiar şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

Prin urmare, având în vedere conduita inculpaţilor în tot acest interval de timp şi notând că cercetarea penală a acestora în alte cauze nu poate fi valorificată în detrimentul prezumţiei de nevinovăţie de care ei se bucură, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., urmând a dispune suspendarea sub supraveghere e executării pedepsei rezultante, pe durata termenului maxim de supraveghere prevăzut de art. 92 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul conţinutului şi duratei pedepselor complementare, Înalta Curte reţine că aplicarea acestora nu este obligatorie, însă, raportat la criteriile prevăzute de art. 67 alin. (1) C. pen., această categorie de pedepse este necesară în vederea completării represiunii specifice pedepsei principale şi atingerii scopului preventiv educativ al acesteia.

Având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, circumstanţele în care inculpaţii au acţionat şi persoana acestora, notând cu precădere modalitatea în care ambii au uzat de prerogativele profesiei sau funcţiei deţinute pentru a asigura succesul activităţii infracţionale, va aplica ambilor inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat (în cazul inculpatei A.) şi, după caz, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale (în cazul inculpatului B.) pe o perioadă de 3 ani.

Analiza laturii civile

În cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1381 şi urm. C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale solidare a celor doi inculpaţi.

Infracţiunea de înşelăciune are caracter ilicit, a avut ca rezultat direct producerea unei pagube echivalente valorii debitelor SC C. SRL, la acoperirea cărora a fost obligată partea civilă E. prin Sentinţa nr. 383 din 04.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, între acest rezultat şi activitatea ilicită existând legătură de cauzalitate, astfel cum s-a demonstrat în prezenta decizie.

Obligaţia de plată astfel stabilită în sarcina părţii civile printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă are caracter cert şi face, în prezent, obiectul unei proceduri de executare silită, în baza titlului executoriu emis în dosarul de executare nr. x/2014 al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - A.J.F.P. Ilfov.

Împrejurarea că această obligaţie de plată nu a fost executată integral până în prezent nu are relevanţă asupra existenţei sau caracterului său cert (şi, implicit, nici asupra existenţei prejudiciului), de vreme ce, fiind iniţiată procedura de executare silită, o atare obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească se plasează în sfera pasivului patrimonial al părţii civile.

Susţinerile inculpatei A., privind pretinsa acoperire a prejudiciului infracţional, sunt lipsite de temei, din înscrisurile administrate în prezenta cauză penală rezultând că, la acest moment de timp, în pofida iniţierii unor demersuri de executare silită de către unii creditori ai societăţii, cum ar fi SC K. SA, debitul reţinut în sarcina părţii civile nu a fost recuperat.

Înalta Curte are în vedere, însă, particularităţile prezentei cauze şi reţine că, în principiu, instrumentul juridic care ar fi permis, în cazul concret, înlăturarea vătămării patrimoniale produse părţii civile ar fi fost cel prevăzut de 256 C. proc. pen., referitor la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin măsuri care să conducă la înlăturarea obligaţiei părţii civile de a suporta pasivul social al SC C. SRL În condiţiile în care o atare obligaţie a fost stabilită, însă, printr-o hotărâre judecătorească civilă irevocabilă, care îşi produce şi în prezent efectele juridice, recursul la un atare instrument nu este posibil, deoarece ar antrena, în mod inevitabil, o atingere adusă autorităţii de lucru judecat a respectivei hotărâri.

Prin urmare, luând în considerare aceste particularităţi şi înscrisurile depuse la dosar în actuala procedură, consideră că obligarea celor doi inculpaţi la plata unor despăgubiri echivalente sumei la plata căreia a fost obligată partea civilă reprezintă, la acest moment, unica modalitate de reparare a prejudiciului infracţional cauzat.

Cu toate acestea, Înalta Curte subliniază că eventualele modificări ulterioare ce ar putea fi aduse obligaţiei de plată reţinute în sarcina părţii civile, fie ca efect al reconsiderării dispoziţiilor Sentinţei nr. 383 din 04.04.2013 a Tribunalului Dâmboviţa în baza prezentei decizii penale, fie în urma recuperării - totale sau parţiale - prin executare silită, a debitului datorat de E., se vor repercuta pozitiv şi asupra activului patrimonial al celei din urmă.

În măsura în care vor interveni, aceste modificări vor trebui valorificate în beneficiul inculpaţilor, prin mijloacele permise de legislaţia civilă, în sensul în care despăgubirile civile efectiv achitate de către aceştia în baza prezentei decizii să nu depăşească valoarea pierderii patrimoniale efectiv suferite de partea civilă.

Pentru aceste considerente, având în vedere exigenţele art. 1382, art. 1385 alin. (1) şi art. 1386 alin. (1), (2) C. civ. şi necesitatea reparării integrale a prejudiciului cauzat, va obliga cei doi inculpaţi, în solidar, la plata unor despăgubiri materiale de 438.826,11 RON.

Solicitarea orală tangenţială a apelantei parte civilă, prin apărător, în faţa instanţei de control judiciar, referitoare la obligarea inculpaţilor şi la plata despăgubirilor materiale echivalente cheltuielilor medicale efectuate de partea civilă pe durata procedurii, este lipsită de temei. O atare solicitare excedează limitelor în care E. a exercitat acţiunea civilă în prezentul proces, conform art. 20 alin. (1) - (3) C. proc. pen. şi nu se încadrează nici în situaţiile limitativ prevăzute de art. 20 alin. (5) C. proc. pen.

În privinţa solicitării de acordare a daunelor morale, Înalta Curte reţine, prioritar, că infracţiunile contra patrimoniului nu exclud de plano posibilitatea acordării de daune morale victimei infracţiunii, atunci când rezultă că săvârşirea faptei a avut, în anumite situaţii, şi consecinţe de ordin nepatrimonial.

În cauza de faţă, activitatea infracţională, particularităţile modalităţii în care s-a realizat inducerea în eroare a părţii civile şi datele referitoare la persoana acesteia din urmă conduc la concluzia că infracţiunea de înşelăciune a produs şi consecinţe nepatrimoniale. Acestea din urmă se concretizează în incertitudinea situaţiei locative a părţii civile, dat fiind riscul executării sale silite, risc persistent o perioadă îndelungată de timp şi care a favorizat o agravare a stării sale de sănătate. Consecinţa inevitabilă a acestei stări de lucruri a constituit-o restrângerea şi mai accentuată a posibilităţilor - oricum reduse - de viaţa familială şi socială ale părţii civile.

Fără a face abstracţie de caracterul congenital al afecţiunilor medicale de care suferă E., observă, în acest sens, că inducerea în eroare şi prejudiciul cauzat părţii civile prin angajarea răspunderii sale juridice pentru o sumă de bani care depăşea cu mult propriile posibilităţi materiale, au generat o stare de tensiune psihică îndelungată, ce a contribuit la degradarea stării sale de sănătate. Sub acest ultim aspect, Înalta Curte în vedere înscrisurile medicale depuse la dosar din care rezultă că handicapul accentuat preexistent al părţii civile s-a agravat, în anul 2017 aceasta fiind încadrată în gradul de handicap grav, cu asistent personal, iar în anul 2016 a fost diagnosticată cu tulburare depresivă recurentă, episod depresiv major.

Această evoluţie negativă a stării sale de sănătate şi prejudiciul nepatrimonial cauzat părţii civile reprezintă consecinţe ale activităţii infracţionale ce se impun a fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri, conform art. 1385 alin. (1) şi art. 1391 alin. (1) C. civ.. În acest sens, Înalta Curte apreciază că suma de 10.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezintă o compensare proporţională şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă, urmând a obliga inculpaţii, în solidar, la repararea acestuia.

În fine, Înalta Curte constată lipsa de temei a solicitării apelantei-părţi civile de desfiinţare şi a înscrisurilor care poartă semnătura sa reală, în scopul restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor. Pe de o parte, are în vedere, în acest sens, dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi art. 580 C. proc. pen., în raport de care desfiinţarea înscrisurilor constituie, în principiu, o măsură subsecventă stabilirii caracterului lor fals. Pe de altă parte, reiterează imposibilitatea restabilirii situaţiei anterioare în actuala procedură ca urmare a impedimentelor subliniate în considerentele prezentei decizii, cu precădere caracterul irevocabil al hotărârii prin care s-a antrenat răspunderea părţii civile pentru pasivul SC C. SRL.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă E. împotriva Sentinţei penale nr. 150/F din data de 6 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. În baza art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., cu acelaşi conţinut.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (9 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedepsele astfel stabilite şi va aplica pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpata A. să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. va aplica inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat pe o perioadă de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 din C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta măsuri de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. va impune inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Măgurele sau al SC V. SRL Măgurele.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei rezultante principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

II. În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma de participaţie a complicităţii.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., cu acelaşi conţinut.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (8 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedepsele astfel stabilite şi va aplica pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul B. să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 din C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. va impune inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Măgurele sau al SC V. SRL Măgurele.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei rezultante principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

III. Va modifica temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 326 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (inculpata A.), respectiv art. 47 raportat la art. 326 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (inculpatul B.), reţinând incidenţa art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

IV. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. va admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă E. şi va obliga inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata sumelor de 438.826,11 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, către partea civilă.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. va desfiinţa şi înscrisul falsificat denumit "proces-verbal primire recepţie nr. x/04.03.2011" încheiat între SC C. SRL prin reprezentant legal B. şi E., reţinând că restul înscrisurilor falsificate au fost desfiinţate prin sentinţa penală, măsură care va fi menţinută.

V. În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, aferente judecăţii în primă instanţă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru cei doi inculpaţi, în sumă de câte 868 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Solicitarea orală a celor doi apărători din oficiu de majorare a onorariilor cuvenite este apreciată nefondată, având în vedere că prezenta cauză nu a avut o complexitate deosebită, iar din actele dosarului nu rezultă că activitatea avocaţială a presupus un volum mare de lucru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă E. împotriva Sentinţei penale nr. 150/F din data de 6 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. În baza art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., cu acelaşi conţinut.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (9 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopeşte pedepsele astfel stabilite şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpata A. să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. aplică inculpatei, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat pe o perioadă de 3 (trei) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 din C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. impune inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Măgurele sau al SC V. SRL Măgurele.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre, al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei rezultante principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

II. În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma de participaţie a complicităţii.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., cu acelaşi conţinut.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (8 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopeşte pedepsele astfel stabilite şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul B. să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 (trei) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 din C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Măgurele sau al SC V. SRL Măgurele.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre, al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei rezultante principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

III. Modifică temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 326 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (inculpata A.), respectiv art. 47 raportat la art. 326 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (inculpatul B.), reţinând incidenţa art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

IV. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă E. şi obligă inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata sumelor de 438.826,11 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, către partea civilă.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. desfiinţează şi înscrisul falsificat denumit "proces-verbal primire recepţie nr. x/04.03.2011" încheiat între SC C. SRL prin reprezentant legal B. şi E..

V. În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. obligă inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, aferente judecăţii în primă instanţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru cei doi inculpaţi, în sumă de câte 868 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.

GGC - GV