Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 992/2020 AI generated

Stock option dispute remanded after nullity ruling quashed for wrong procedural rule.

Case Number Decizia nr. 992/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant-company's appeal against a lower appellate court decision that had declared its appeal null, quashed that decision, and remanded the case to the same appellate court for fresh consideration. The underlying dispute involved the plaintiff suing the defendant for payment of ~RON 1,887,648 plus statutory interest, representing 90,000 virtual stock options granted as a performance bonus under a management contract from 2013; the trial court had ruled for the plaintiff, the defendant filed an appeal addressed to the trial court but delivered by courier to the appellate court, and the appellate court declared the appeal null under Art. 471(1) C. proc. civ. (filing at the court whose decision is appealed, under penalty of nullity). The High Court held that, because the case was filed on 16 February 2017, Art. XIV of Law No. 2/2013 applied (appeal filed at the court whose decision is attacked) without the nullity sanction, not Art. 471(1) C. proc. civ., so the appellate court's application of the wrong procedural rule constituted a breach of procedure warranting cassation under Art. 488(1)(5) C. proc. civ. The case is remanded for the appellate court to re-hear the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 471 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 176 C. proc. civ, art. 288 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Stock option dispute remanded after nullity ruling quashed for wrong procedural rule: The underlying dispute involved the plaintiff suing the defendant for payment of ~RON 1,887,648 plus statutory interest, representing 90,000 virtual stock options granted as a performance bonus under a management contract from 2013; the trial court had ruled for the plaintiff, the defendant filed an appeal addressed to the trial court but delivered by courier to the appellate court, and the appellate court declared the appeal null under Art. 471(1) C. proc. civ. (filing at the court whose decision is appealed, under penalty of nullity). The High Court held that, because the case was filed on 16 February 2017, Art. XIV of Law No. 2/2013 applied (appeal filed at the court whose decision is attacked) without the nullity sanction, not Art. 471(1) C. proc. civ., so the appellate court's application of the wrong procedural rule constituted a breach of procedure warranting cassation under Art. 488(1)(5) C. proc. civ. The case is remanded for the appellate court to re-hear the appeal.

Keywords

AI generated
procedural nullity article of civil procedure grounds for cassation rules of procedure option contract cancellation of securities

Cited Legislation

AI generated
art. 471 alin. (1) C. proc. civ
1108 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat nul apelul pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., reţinându-se, în esenţă, incidenţa art. 471 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.
art. 176 C. proc. civ
art. 288 alin. (2) C. proc. civ
303/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. (2) C. proc. civ., care reglementa depunerea apelului.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 7 decembrie 2018 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 489 alin. (3) C. proc. civ
La termenul din 6 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor aspectul neincidenţei în speţă a dispoziţiilor art.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
civ., ca motiv de ordine publică de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 497 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal and referring the case back for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica, acordat la data de 15.11.2013 cu titlul de bonus de performanţă, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013, precum şi la plata dobânzii legale aferente, până la data plăţii efective şi integrale; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 iunie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la 26 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 4449 din 5 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională De Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.. A obligat pârâta la plata sumei de 1.887.648 RON reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 OAVT, precum şi la plata dobânzii legale aferente, în continuare, până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 22.881,48 RON.

Prin decizia civilă nr. 1108 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat nul apelul pârâtei Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., reţinându-se, în esenţă, incidenţa art. 471 alin. (1) C. proc. civ.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1108 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În argumentarea recursului, pârâta a susţinut, în esenţă, că a formulat declaraţia de apel la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti, însă firma de curierat a depus în mod eronat coletul la Curtea de Apel Bucureşti.

A mai arătat recurenta referitor la depunerea propriu-zisă a cererii de apel că, aceasta trebuie făcută, sub sancţiunea nulităţii la instanţa a cărei hotărâre se atacă, conform art. 471 alin. (1) C. proc. civ.

Textul de lege instituie o nulitate expresă, vătămarea părţii fiind astfel prezumată, conform art. 175 alin. (2) din acelaşi cod, însă această nulitate rămâne condiţionată de existenţa acestei vătămări, obligativitatea depunerii cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage nulitatea necondiţionată, enumerate la art. 176 C. proc. civ.

În opinia recurentei, sancţiunea nulităţii nedepunerii cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă, instituită prin art. 471 alin. (1) C. proc. civ., este similară cu sancţiunea nulităţii impusă prin art. 288 alin. (2) acelaşi cod, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 303/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. (2) C. proc. civ., care reglementa depunerea apelului.

Susţine că se află în situaţia de posibilă nelegalitate, exclusiv din cauza unei erori materiale, apărute fără intenţie, astfel încât să planeze suspiciunea lipsei de profesionalism a întocmitorului cererii de apel. Reaua credinţă este, în accepţiunea legii, condiţia de existenţă a lezărilor de orice fel, însă, în situaţia de faţă, s-a demonstrat prin actele depuse la dosar, faptul că, adresa x/15.02.2018 este corect adresată, Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, a mai susţinut recurenta, instanţa trebuie să ia în considerare faptul că eroarea de completare a unui document de transmitere, accesoriu al cererii corect adresate Tribunalului Bucureşti nu poate fi asimilată intenţiei de a trimite actele către altă instanţă, în mod subiectiv, pentru a produce o vătămare a unui drept sau interes legitim, astfel de situaţii fiind cenzurate de către Curtea Constituţională tocmai pentru a se garanta accesul la justiţie.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 decembrie 2018 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen la 6 martie 2020 pentru judecarea acestuia.

La termenul din 6 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor aspectul neincidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, la solicitarea ambelor părţi, a amânat judecarea cauzei la 15 mai 2020, pentru a da posibilitatea acestora să-şi pregătească apărarea cu privire la aspectele invocate.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat nul apelul declarat de pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii".

Se reţine că, în conformitate cu prevederile art. XIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele începute până la data de 31 decembrie 2015, termen prorogat până la data de 31 decembrie 2018 prin O.U.G. nr. 95/2016, se aplică dispoziţiile art. XIV-XVII din Legea nr. 2/2013.

Conform art. XIV alin. (1) din Legea nr. 2/2013:

"apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă".

Prin urmare, în condiţiile în care acţiunea dedusă judecăţii a fost demarată la 16 februarie 2017, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 471 alin. (1) C. proc. civ., cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel, ci sunt aplicabile prevederile art. XIV din Legea nr. 2/2013, conform cărora "apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă", fără ca legea să impună sancţiunea nulităţii.

În considerarea celor ce preced, se constată că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia:

"casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Verificând actele aflate la dosar se constată că declaraţia de apel, deşi adresată Tribunalului Bucureşti, a fost trimisă, conform plicului ataşat, prin poştă, Curţii de Apel Bucureşti, care a înaintat-o pe cale administrativă Tribunalului Bucureşti. Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti declaraţia de apel a fost înregistrată odată cu dosarul.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1108 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1108 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie2020.