Waiver of cassation appeal in fluvial navigation tariff dispute

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. ("CNACN") a chemat în judecată pe pârâta Compania de Navigaţie Fluvială Română Navrom S.A. ("CNFR"), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suplinirea consimţământului pârâtei la perfectarea contractului nr. x din 1 iulie 2014, respectiv a Anexei nr. 1, obligarea pârâtei la plata sumei de 652.309,98 RON, reprezentând contravaloare prestaţii, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 35.331,16 RON, calculate până la 15 martie 2015, dar şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. Reclamanta a mai solicitat şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâta CNFR a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii primelor două capete de cerere pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru aceleaşi capete de cerere, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2016, tribunalul a constatat natura fluvială a cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2016, tribunalul a respins, ca nefondate, excepţia inadmisibilităţii primelor două capete de cerere şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile din primele două capete de cerere, iar prin încheierea din 15 noiembrie 2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului de Administraţie a CNACN nr. 11 din 10 martie 2014, invocată de pârâta CNFR.

Prin sentinţa civilă nr. 515 din 21 martie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis, în parte, acţiunea, a obligat pârâta CNFR la plata către reclamanta CNACN a sumei de 652.309,98 RON cu titlu de preţ prestaţii, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi calculate pentru prestaţiile facturate ulterior datei de 30 septembrie 2014 până la momentul plăţii creanţei principale, a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate, şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.128 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta CNFR.

Prin decizia civilă nr. 234 din 9 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta CNFR, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a considerat că litigiul este unul de natură fluvială şi nu unul de contencios administrativ, argumentând că cererea de chemare în judecată a avut ca obiect suplinirea consimţământului pârâtei la încheierea unui contract în temeiul căruia o autoritate portuară a prestat anumite servicii specifice ce se înscriu în sfera serviciilor publice, precum şi obligarea pârâtei la plata preţului acestor servicii stabilit pe bază de tarife. Se arată că natura contractului este aceea de act administrativ şi se invocă prevederile H.G. nr. 519/1998, ale O.G. nr. 22/1999 şi ale Legii nr. 554/2004, arătându-se că deşi recurenta-pârâtă este organizată ca o societate pe acţiuni şi este tranzacţionată pe piaţa de capital, este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar tarifele practicate de aceasta se stabilesc prin acte administrative. Aceste critici sunt circumscrise de recurenta-pârâtă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs statuate de pct. 5 şi 8 ale art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, se arată că instanţa nu a calificat corect Hotărârea Consiliului de Administraţie a CNACN nr. 11 din 10 februarie 2014 şi în mod greşit a respins motivul de apel relativ la respingerea excepţiei de nelegalitate a acestei hotărâri deşi din conţinutul acesteia rezultă că a fost emisă în temeiul dispoziţiilor H.G. nr. 519/1998, şi că nu este un simplu act societar, ci are valoarea unui act administrativ.

O altă critică subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la greşita respingere a excepţie inadmisibilităţii capătului 1 şi 2 de cerere pentru lipsa procedurii prealabile şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, soluţii pe care instanţa de apel le-a validat prin respingerea respectivelor motivelor de apel. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, recurenta-pârâtă susţine că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta ar fi trebuit să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar cu privire la excepţia prescripţiei, se arată că acţiunea era prescrisă deoarece nu a fost introdusă în termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege.

În dezvoltarea motivului de recurs art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se mai arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea principiului aflării adevărului, principiului rolului activ şi al dreptului la apărare deoarece a fost respinsă proba cu expertiză tehnică ce ar fi urmat să determine dacă majorarea tarifelor era sau nu justificată.

În opinia recurentei-pârâte, decizia atacată este insuficient motivată întrucât, în mod eronat, instanţa de apel a considerat că între părţi a existat un acord cu privire la plata anumitor tarife, iar aspectele reţinute sunt contradictorii, nefiind clară data de la care recurenta ar fi ţinută să plătească sume restante şi penalităţi. Instanţa de apel nu a analizat argumentele reclamantei legate de justificarea de către pârâtă a tarifelor şi a modului de stabilire a acestora şi nici nu a luat în considerare poziţia de dezacord exprimată faţă de aceste tarife. Aceste critici sunt circumscrise de recurenta-pârâtă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se mai susţine că obligarea CNFR la plata unor tarife neacceptate este rezultatul interpretării greşite a normelor prevăzute de art. 1182, art. 1185 şi art. 1197 C. civ., invocându-se incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În mod greşit, afirmă recurenta-pârâtă, instanţa de apel a considerat că există un contract încheiat între părţi şi un accept din partea CNFR cu privire la tarifele de plată deoarece nu a analizat toate apărările recurentei prin care aceasta a susţinut în mod repetat că nu este de acord cu majorarea tarifelor şi nici nu a stabilit care este momentul realizării acestui acord de voinţă între părţi. Mai afirmă recurenta-pârâtă că a negociat cu bună-credinţă şi că în timpul negocierilor nu au fost stabilite elementele esenţiale ale contractului, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile Deciziei nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că, raportat la prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a fixat termen de judecată la 10 iunie 2020, în şedinţă publică, în vederea discutării excepţiei inadmisibilităţii recursului.

La 2 iunie 2020, recurenta-pârâtă a depus o cerere, semnată în original de reprezentantul său legal, cerere prin care a solicitat instanţei să ia act de renunţarea sa la calea de atac a recursului formulat în cauză.

Examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata recursului, formulată de recurenta-pârâtă Compania de Navigaţie Fluvială Română Navrom S.A., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ. "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei, care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 234 din 9 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de efectul pe care îl produce renunţarea la judecata recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune analiza excepţiei inadmisibilităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentei-pârâte COMPANIA DE NAVIGAŢIE FLUVIALĂ ROMÂNĂ NAVROM S.A. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 234 din 9 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2020.