Recusal of succession renunciation for lack of discernment and fraud: appellate decision quashed and case remanded

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă la 4 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea certificatului de moştenitor nr. x din 14 aprilie 2016, rectificat prin încheierea nr. 21 din 17 mai 2016, şi a declaraţiei de renunţare autentificată sub nr. x din 14 aprilie 2016; să constate deschisă succesiunea defunctului D. şi să constate calitatea de moştenitor legal a reclamantului, cu o cotă de 1/4 asupra bunurilor din masa succesorală.

Pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. Prin încheierea din 10 ianuarie 2017, instanţa a unit această excepţie cu fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 411/2017 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis acţiunea, a anulat declaraţia de renunţare la succesiune autentificată sub nr. x din 14 aprilie 2016 de BINP E., a anulat certificatul de moştenitor autentificat sub nr. x din 14 aprilie 2016 de acelaşi BINP, a constatat deschisă succesiunea defunctului D., a constatat calitatea de moştenitor legal a reclamantului, alături de pârâţi, şi a constatat că acestuia i se cuvine cota de 1/4 din bunurile ce compun masa succesorală. A obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 11.000 RON, cheltuieli de judecată, şi către stat suma de 15.495,86 RON, reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâţii.

Prin decizia civilă nr. 2046/2018 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul pârâţilor şi a respins pe cel al reclamantului, a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată, şi a obligat reclamantul să plătească pârâţilor suma de 8.248 RON, cheltuieli de judecată taxă de timbru în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant susţine că hotărârea atacată este motivată într-un mod lapidar, fără a răspunde solicitărilor sale şi fără trimitere la probele din dosar, motivarea fiind în fapt o constatare, fără a prezenta nici un argument de natură logică sau juridică şi care încalcă principiile stabilite în practica instanţei supreme şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Se arată că, în mod greşit, instanţa de apel a admis apelul intimaţilor pe motiv că recurentul-reclamant nu a dovedit lipsa discernământului la momentul semnării declaraţiei de renunţare la succesiune în faţa notarului public, neluând în considerare că acesta a fost indus în eroare de părţile adverse, cu concursul notarului ce şi-a neglijat atribuţiile. Se mai arată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, între altele, anularea declaraţiei de renunţare autentificată sub nr. x din 14 aprilie 2016 şi a certificatului de moştenitor autentificat sub nr. x din 14 aprilie 2016 pentru două motive: în principal, pentru lipsa discernământului recurentului-reclamant la momentul încheierii acestor acte şi, în subsidiar (în situaţia în care s-ar dovedi că a existat discernământ), pentru vicierea consimţământului prin dol, instanţa de fond fiind învestită să se pronunţe asupra a două temeiuri distincte pentru anularea certificatului de moştenitor. Prin sentinţa pronunţată, tribunalul a admis acţiunea formulată, constatând că recurentul-reclamant nu a avut discernământ la momentul întocmirii actului de renunţare şi a constatat că cea de-a doua critică legată de existenţa dolului este nedovedită fără a analiza în mod temeinic, în opinia recurentului-reclamant, motivele subsidiare, deoarece acestea nu mai prezentau relevanţă în raport de soluţionarea cauzei. Prin decizia pronunţată, curtea de apel a admis apelul intimaţilor-pârâţi, a anulat sentinţa şi a respins acţiunea, analizând exclusiv susţinerile referitoare la lipsa discernământului şi fără a le analiza pe cele referitoare la existenţa dolului drept cauză de viciere a consimţământului exprimat la momentul încheierii actului de renunţare la succesiune.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se afirmă că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu a fost învestită cu analiza acestor susţineri deoarece recurentul-reclamant nu s-a referit în motivele de apel la respingerea de către prima instanţă a motivelor privind existenţa dolului. Se mai afirmă că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. deoarece intimaţii-pârâţi nu au formulat apel împotriva considerentelor sentinţei, ci împotriva dispozitivului, caz în care instanţa de apel era obligată să reanalizeze întreaga cauză, sub aspectul tuturor temeiurilor de fapt şi de drept invocate prin cererea introductivă. Recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond în mod justificat nu a analizat amănunţit problema existenţei sau inexistenţei dolului, în vreme ce omisiunea instanţei de apel de a analiza această chestiune, după ce a respins temeiul principal, nu este justificată.

Se mai arată în memoriul de recurs că, deşi nu a atacat cu apel considerentele sentinţei, recurentul-reclamant a menţionat existenţa dolului pe cale de apărare în întâmpinare, instanţa de apel fiind obligată să analizeze aceste susţineri în cadrul efectului devolutiv al apelului. Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat printr-o singură frază că susţinerile privind neîndeplinirea de către notar a obligaţiilor legale şi existenţa dolului sunt neprobate, ceea ce, în opinia recurentului-reclamant, constituie o motivare neadecvată.

Prin cererea de recurs se critică şi modul în care a fost motivată decizia în ceea ce priveşte admiterea apelului intimaţilor-pârâţi şi respingerea acţiunii deoarece nu s-a constatat lipsa discernământului, instanţa bazându-se pe argumente străine cauzei. Astfel se reţine în considerente că depoziţia martorului propus de reclamant înlătură dubiul sugerat de expertiză referitor la conştienţa reclamantului asupra faptului că prezentarea în faţa notarului avea drept scop dezbaterea succesiunii, concluzie criticată de recurentul-reclamant care arată că martorul a confirmat că partea a avut reprezentarea faptului că urmează să fie dezbătută succesiunea tatălui său, dar nu şi a faptului că actul ce urma să îl semneze era unul de renunţare la moştenire. Se mai arată că nici paragraful prin care instanţa de apel reţine că recurentul-reclamant a fost însoţit la notar de un văr căruia i-ar fi putut prezenta actul semnat, dar nu a făcut-o, nu poate reprezenta un argument în favoarea validităţii înscrisului notarial atacat deoarece nu există vreo legătură logică între prezentarea sau nu a actului unei persoane şi faptul că semnatarul acelui act a venit însoţit de această persoană care l-a adus cu maşina la biroul notarial. Se susţine şi că intimaţii-pârâţi cunoşteau starea de sănătate a recurentului-reclamant, astfel cum a arătat şi martorul, dar că instanţa de apel a ales să ignore aceste aspecte în mod nejustificat. Totodată se critică şi raţionamentul prin care curtea de apel a ajuns la concluzia că din faptul demonstrat că recurentul-reclamant suferă de pierderi accidentale ale conştienţei rezultă că acesta ar fi raţional.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa a reţinut în mod greşit că nu există probe care să îi susţină pretenţiile şi prin cererea de recurs face trimitere la întâmpinarea formulată faţă de apelul intimaţilor-pârâţi prin care reiterează materialul probator. Mai susţine că materialul probator a fost analizat numai pentru a susţine soluţia din dispozitiv, dar nu au fost redate argumentele pentru care au fost respinse susţinerile recurentului-reclamant. De exemplu, instanţa nu a analizat afirmaţiile prin care s-a dorit să se demonstreze că recurentul-reclamant nu a avut reprezentarea juridică a faptului că urmează să semneze un act de renunţare la moştenire.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile Deciziei nr. 52/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 martie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2046 din 19 iunie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 10 iunie 2020, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele invocate de recurentul-reclamant se subsumează criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Conform acestor prevederi legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine criticile formulate de recurentul-reclamant faţă de modul în care instanţa de apel a înţeles să motiveze concluziile prin care a validat ca fiind corecte cele constatate de instanţa de fond legat de vicierea sau nu a consimţământului recurentului-reclamant prin dol la momentul semnării declaraţiei de renunţare la succesiune în faţa notarului public, precum şi faţă de raţionamentul în baza căruia a considerat că recurentul-reclamant a avut discernământ atunci când s-a prezentat la birou notarial, temei pentru care a admis apelul intimaţilor-pârâţi, a schimbat sentinţa şi a respins cererea de chemare în judecată.

Deşi prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a supus spre analiză instanţei două temeiuri pentru anularea declaraţiei de renunţare la succesiune şi a actelor subsecvente (existenţa sau nu a discernământului, respectiv vicierea sau nu a consimţământului recurentului-reclamant prin dol), temeiuri care au fost reluate, pe cale de apărare şi în stadiul procesual al apelului, decizia pronunţată nu cuprinde argumentele proprii ale instanţei de apel în ceea ce priveşte constatarea inexistenţei dolului. Curtea de apel se limitează la a prelua constatările instanţei de fond şi la a afirma că recurentul-reclamant nu a atacat considerentele deciziei în condiţiile art. 462 alin. (2) C. proc. civ., fără a dezlega ea însăşi, pe baza unui raţionament propriu, chestiunea în discuţie. Curtea apreciază că din această perspectivă, decizia recurată nu este motivată conform exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Analizând mecanismul logico-juridic în baza căruia s-a ajuns la concluzia că recurentul-reclamant a avut discernământ la momentul semnării declaraţiei de renunţare la succesiune în faţa notarului public, Curtea constată că acesta este deficitar deoarece concluziile instanţei de apel sunt contradictorii. Astfel nu rezultă cu claritate, din modul în care au fost coroborate probele, dacă situaţia de fapt a fost corect stabilită (de exemplu, nu este clar dacă recurentul-reclamant a fost sau nu însoţit la notar de o altă persoană) şi dacă, pe baza concluziilor raportului de expertiză, completate de declaraţiile martorului, instanţa a fost pe deplin lămurită cu privire la existenţa discernământului recurentului-reclamant în legătură cu actul pe care urma să îl semneze. Mai exact nu rezultă cu certitudine din considerentele deciziei atacate dacă existenţa discernământului a fost analizată din perspectiva semnării unor acte de dezbatere a succesiunii sau din perspectiva semnării unui act de renunţare la succesiune.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2046/2018 din 19 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2046/2018 din 19 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2020.