First appeal withdrawn; second appeal annulled as lodged with wrong court in insolvency recusal challenge

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1226/C din 9 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva S.C. A. S.A.

Prin sentinţa nr. 175 din 6 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 au fost admise contestaţiile formulate de către contestatorii creditori AAAS şi B. împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. şi administrator special D., întocmit de practicianul în insolvenţă CII E., şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus înscrierea în tabelul preliminar al creditorilor împotriva averii debitoarei S.C. A. S.A. a creditoarei AAAS cu o creanţă garantată în sumă de 845,72 RON şi a creditorului B. cu o creanţă chirografară în sumă de 1.570.581,30 RON. A fost obligată debitoarea S.C. A. S.A. prin administrator judiciar şi administrator special la plata cheltuielilor de judecată către contestatorul B. în sumă de 12.500 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel S.C. A. S.A., atât prin administratorul judiciar F., cât şi prin administratorul special S.C. G. S.R.L., şi contestatorul B..

La 29 mai 2018, contestatorul B. a formulat cerere de recuzare împotriva domnilor judecători H. şi I. de la soluţionarea apelului din dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia. Prin încheierea nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia II-a civilă a respins cererile de recuzare.

Ulterior, prin decizia nr. 378/2018 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia II-a civilă a admis apelul declarat de S.C. A. S.A. prin administrator judiciar şi prin administrator special şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins contestaţia formulată de creditorul B. împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei şi a înlăturat dispoziţiile judecătorului sindic privind înscrierea creanţei chirografare în sumă de 1.570.581,3 RON şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată de 12.500 RON şi a menţinut sentinţa apelată cu privire la admiterea contestaţiei creditoarei AAAS. A fost respins apelul declarat de creditorul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018 a declarat recurs contestatorul B., solicitând să se constate nulitatea încheierii. Memoriul de recurs a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la 3 august 2018, anterior pronunţării hotărârii prin care a fost soluţionată cauza.

Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2019 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul B. a formulat din nou recurs împotriva aceleiaşi încheieri.

Motivele invocate în ambele memorii de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Încheierea este criticată deoarece prin considerentele acesteia instanţa s-a rezumat la a reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece completul a urmat procedura prevăzută de art. 519 şi urm. din acelaşi cod privind sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi conform art. 520 teza a II-a C. proc. civ., completul şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept invocate şi nu asupra soluţiei ce s-ar pronunţa în cauza, în caz contrar existând posibilitatea respingerii ca inadmisibile a sesizării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul apreciază că încheierea nu conţine argumentele de fapt şi de drept care au determinat soluţia instanţei şi că instanţa nu a cercetat fondul cererii de recuzare, hotărârea pronunţată fiind astfel nemotivată. În continuare, se prezintă situaţia de fapt care l-a determinat pe recurent să formuleze cererea de recuzare, respectiv curtea de apel a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dar a schimbat conţinutul întrebării formulate de debitoarea-apelantă, ceea ce, în opinia recurentului, echivalează cu o antepronunţare, opinie pe care o dezvoltă făcând trimitere la încheierile din dosarul de apel.

Mai arată recurentul că în cauză s-ar fi pronunţat două încheieri diferite la termenul din 5 decembrie 2017, una care are trei pagini şi reflectă cele discutate la dezbateri şi una de opt pagini prin care cei doi judecători care au fost recuzaţi s-au antepronunţat şi asupra excepţiilor invocate de debitoarea-apelantă.

În opinia recurentului, completul pentru judecarea recuzării în mod greşit a reţinut că celelalte critici din cererea de recuzare se referă la fondul cauzei şi nu s-a mai pronunţat asupra acestora, cu toate că, în realitate, acestea se referă la încălcarea unor aspecte procedurale care trebuiau îndeplinite până la pronunţarea hotărârii de a fi sesizata instanţa supremă şi la punctul de vedere al recurentului faţă de cererea de sesizare a debitoarei S.C. A. S.A., depus în scris la dosar, prin care referitor la chestiunea de drept invocată a argumentat pe larg calitatea de titular de drepturi de proprietate industrială care derivă din calitatea de inventator prin raportare la prevederile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, ce trebuia avut în vedere pentru a se stabili dacă mai era necesară transmiterea cererii de sesizare pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Recurentul a indicat temeiurile de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatele nu au depus întâmpinare.

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2019, recurentul a precizat că înţelege să renunţe la prima cerere de recurs formulată şi solicită judecarea celei de a doua cereri.

Pe baza cererilor de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 martie 2020, astfel cum a fost îndreptată, au fost admise în principiu ambele recursuri declarate împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la 10 iunie 2020, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei nulităţii recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, formulat la 30 ianuarie 2019, şi în vedere discutării cererii de renunţare la recursul înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la 3 august 2018.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, înregistrat la 3 august 2018, se constată că prin cererea aflată la dosarul de recurs, semnată personal şi transmisă în original, recurentul şi-a exprimat în mod neechivoc voinţa de renunţa la calea de atac astfel formulată, motivând că a fost declarată înainte de pronunţarea deciziei de către instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 463 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 9 din acelaşi cod, va lua act de renunţarea părţii la recursul declarat împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, înregistrat la 3 august 2018.

Cu privire la recursul formulat la 30 ianuarie 2019 de recurentul B. împotriva împotriva aceleiaşi încheieri, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost depusă la instanţa care soluţionează calea de atac, respectiv instanţa supremă, şi nu la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru aceste considerente şi văzând dispoziţiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care "recursul şi, dacă este cazul motivele de casare, se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii", Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, înregistrat la 3 august 2018.

Admite excepţia nulităţii recursului formulat la 30 ianuarie 2019 de recurentul B. împotriva aceleiaşi încheieri, invocată de instanţă din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2020.