Revision for contradictory judgments rejected: res judicata invoked in second proceeding bars review of enforcement costs

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 15 iunie 2015, sub nr. x/2015, contestatoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C.N.A.D.N.R. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul AEROPORTUL ARAD S.A., anularea popririi înfiinţate la 9 iunie 2015 de B.E.J.A. A., anularea încheierii de actualizare a creanţei şi de constatare a cheltuielilor de executare din 26 mai 2015, emisă în dosarul de executare nr. 368/2014, cenzurarea cheltuielilor de executare în ceea ce priveşte onorariul de avocat în sumă de 300.000 RON şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, solicitându-se, totodată, şi suspendarea executării silite.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1073-1077 din C. civ. de la 1864 şi ale art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 14821/2015 din 28 august 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea C.N.A.D.N.R. - S.A., în contradictoriu cu intimatul AEROPORTUL ARAD S.A. şi cu terţul poprit Trezoreria Municipiului Bucureşti, precum şi cererile de acordare a cheltuieluilor de judecată, formulate de contestatoare şi de intimată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, contestatoarea C.N.A.D.N.R. - S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 3507 A din 27 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate excepţiile lipsei de obiect şi autorităţii de lucru judecat invocate de intimatul AEROPORTUL ARAD S.A., precum şi apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 14821/2015 din 28 august 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Totodată, a respins ca neîntemeiată şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul AEROPORTUL ARAD S.A.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. (fosta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - C.N.A.D.N.R. S.A.) a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea faţă de decizia civilă nr. 213/2016 din 22 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 116 A/2017 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată, precum şi cererea de revizuire, ca nefondată.

Prin încheierea din 6 martie 2017, dată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă a îndreptat, din oficiu, eroarea strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 116 A/2017 din 13 februarie 2017, în sensul înlocuirii menţiunii "definitivă" cu menţiunea căii de atac, respectiv "cu recurs".

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuenta C.N.A.I.R.- S.A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru cercetarea litigiului sub toate aspectele, în baza art. 496 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire şi anulării deciziei civile nr. 3507 A din 27 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

În debutul memoriului de recurs, C.N.A.I.R. - S.A. a susţinut că instanţa de revizuire a apreciat în mod greşit probele administrate şi a înlăturat totalitatea argumentelor sale dezvoltate în susţinerea revizuirii, ceea ce a determinat interpretarea eronată a raportului juridic dedus judecăţii, cu consecinţa pronunţării deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a prezentat o serie de aspecte cu caracter general vizând practica şi doctrina în materia cazului de casare evocat, pentru ca, în final, să afirme că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens susţinând că, în considerentele hotărârii, este expusă sumar situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate, ca şi argumentele reţinute în susţinerea sau respingerea cererilor formulate de părţile în litigiu. Totodată, a apreciat că motivarea insuficientă a deciziei atacate nu permite instanţei de control exercitarea cenzurii specifice căii extraordinare de atac cu a cărei soluţie a fost învestită.

În continuare, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 22 alin. (4), coroborat cu art. 152 din C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs nu este ţinută de textul de lege indicat, ci, poate stabili încadrarea corectă a motivelor dezvoltate de recurent.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea prezentului demers judiciar a arătat că instanţa de apel s-a raportat în mod eronat la o serie de condiţii privind admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiţii ce exced prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a reprodus pasajul din considerentele deciziei atacate, în cuprinsul căruia s-a reţinut că, în faţa instanţei de apel, în cauza în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv, în dosarul nr. x/2016, tribunalul a pus în doscuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 213 A din 22 ianuarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, excepţie care a fost respinsă şi, în considerarea acestui argument, a apreciat ca nefiind îndeplinită condiţia ca, în cel de al doilea proces, să nu se fi invocat existenţa primei hotărâri, ori, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să discute excepţia autorităţii de lucru judecat, în sensul de a nu fi soluţionat această excepţie.

În continuare, a criticat decizia dată în revizuire sub aspectul analizei fondului cererii, subliniind că decizia civilă nr. 3507 A din 27 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă este potrivnică deciziei civile nr. 213 A din 22 ianuarie 2016, dată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014, întrucât, prin această din urmă hotărâre, s-a constatat că C.N.A.D.N.R. - S.A. a fost liberat de datorie în cadul executării silite iniţiate de B.E.JA. A. în dosarul execuţional nr. x/2014, existând, astfel, identitate de obiect între cele două litigii.

Sub aspectul fondului contestaţiilor la executare soluţionate prin cele două hotărâri pretins contradictorii, recurenta a invocat, în sprijinul contrarietăţii acestora, raportarea diferită a instanţelor la prevederile art. 2 şi 3 din O.G. nr. 22/2002.

Din perspectiva acestor texte legale, a susţinut că somaţia prevăzută la art. 2 din O.G. nr. 22/2002 se emite anterior declanşării executării silite, în speţă, intimatul-creditor procedând la executarea silită fără a o soma, în prealabil, pentru a executa de bună-voie obligaţia de plată. Astfel, detaliind asupra scopului acestei comunicări prin raportare la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 552 din 6 iulie 2006 şi nr. 605 din 12 mai 2011, a arătat că acesta rezidă în protejarea activităţii instituţiilor publice împotriva unor executări silite care le-ar putea bloca activitatea. În acest sens, a arătat că scopul somaţiei vizează asigurarea posibilităţii debitorului de a face demersuri pentru îndeplinirea obligaţiei de paltă într-un interval rezonabil - 6 luni, în cazul lipsei de fonduri, astfel că, numai în situaţia în care nu se face plata de bună voie se poate trece la executarea silită potrivit dreptului comun, conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002.

În final, recurenta a conchis că, de vreme ce toate actele de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2014 al B.E.JA. A. au fost anulate prin decizia civilă nr. 213/2016 din 22 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, intimatul-creditor Aeroportul Arad S.A. nu mai era îndreptăţit să solicite, pe calea unei alte contestaţii la executare, plata cheltuielilor de executare, după ce i-a fost achitat debitul înscris în titlul executoriu, astfel că ultima pronunţată dintre hotărârile judecătoreşti potrivnice, respectiv decizia civilă nr. 3507/2016 din 27 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, prin care s-a stabilit că trebuie să-i plătească creditoarei şi cheltuielile de executare, trebuia anulată pe calea revizuirii.

De asemenea, recurenta a susţinut că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 174 şi următoarele, precum şi a art. 702 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimatul-creditor AEROPORTUL ARAD S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 28 iunie 2017, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut argumentele intimatei în susţinerea excepţiilor tardivităţii şi nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Faţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului comunicat, doar recurenta a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului invocate prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul declarat de revizuenta C.N.A.I.R. S.A.

Examinând hotărârea recurată, în limitele controlului de legalitate şi în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că executarea silită contestată a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea dată în cererea sa de revizuire din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind hotărârea recurată ca fiind lacunară în privinţa considerentelor ce au fundamentat soluţia adoptată, deficitară în expunerea situaţiei de fapt şi de drept reţinută pe baza probelor administrate, cât şi în ceea ce priveşte examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant.

Se susţine, aşadar, că motivarea instanţei este confuză şi insuficientă, precum şi faptul că, în scurta sa motivare, instanţa nu a indicat motivele pentru care a înlăturat argumentele juridice şi interpretarea recurentei în cererea sa de revizuire, dar şi faptul că instanţa nu a procedat la o interpretare proprie, neaducând niciun element de noutate în interpretarea speţei, limitându-se la a invoca argumentele intimatei.

Contrar susţinerilor recurentei-revizuente, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că judecătorul nu este obligat de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, relevant în acest sens fiind conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părţilor. Aşadar, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceste din urmă argumente fiind deopotrivă valabile şi în ceea ce priveşte expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă.

În altă ordine de idei, faptul că, în motivarea hotărârii se pot regăsi în tot sau în parte argumente ce au fost învederate de una dintre părţi nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, prin analogie cu ipoteza preluării/copierii considerentelor hotărârii atacate, atâta vreme cât acelea sunt argumentele care au format convingerea instanţei şi prin care a răspuns motivelor de critică.

Se constată, aşadar, că instanţa care a soluţinat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei, a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Totodată, recurenta lasă de înţeles că, în virtutea prerogativei instanţei de recurs de a stabili încadrarea corectă a motivelor de nelegalitate dezvoltate, criticile anterior analizate ar putea fi subsumate şi motivului de casare/de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care se referă la încălcarea normelor de procedură.

Faţă de acest aspect, Înalta Curte constată că, deşi criticile aduse de recurentă vizează o pretinsă nerespectare/încălcare a unor texte din C. proc. civ., criticile nu pot fi subsumate nici măcar în parte motivului de casare/de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acest motiv fiind unul rezidual, aplicabil doar în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac nu se subsumează altui/altor motive de casare sau de modificare.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea dată în revizuire sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu şi a normelor de drept procesual.

Cum recurenta invocă încălcarea unor norme de procedură referitoare la condiţiile de admisibilitate a revizuirii, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, se impune încadrarea acestui motiv de recurs la cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub aspectul existenţei unor condiţii ce exced prevederilor legale în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că cele două decizii definitive pronunţate în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2015 se află în contrarietate sub aspectul considerentelor şi soluţiilor pronunţate în cele două dosare, divergenţa derivând din interpretarea prevederilor legale în materia executării silite şi de punerea în executare a aceluiaşi titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1106 din 13 martie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012, îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad şi de decizia civilă din 24 iunie 2014 pronunţată de Î.C.C.J. în cadrul aceluiaşi dosar de executare nr. 368/2014 al B.E.J. A..

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative.

Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, cu menţiunea că hotărârile trebuie pronunţate în dosare diferite.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiţiei ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire, învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. să nu încalce ea înseşi principiul securităţii juridice şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită, iar revizuirea să nu se transforme într-un recurs la recurs.

În situaţia în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de al doilea proces, excepţia puterii lucrului judecat.

În altă ordine de idei, atunci când se cere anularea celei de-a doua hotărâri, instanţa nu urmează să facă o analiză a celor două hotărâri, ci va anula numai hotărârea care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, instanţa de revizuire nu este îndreptăţită să verifice care din cele două hotărâri este legală şi temeinică, ci, în mod automat, dacă sunt îndeplinite condiţiile mai sus arătate, va anula a doua hotărâre.

În speţă, în susţinerea motivului de revizuire, autoarea revizuirii şi a prezentului recurs a arătat, în esenţă, că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. se manifestă prin aceea că nu se mai poate pune în discuţie aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, lege nerespectată de executorul judecătoresc şi nici modul prin care s-a demarat executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 368/2014.

Totodată, Înalta Curte constată că, în decizia nr. 3507/2016, tribunalul a reţinut caracterul nefondat al excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de către intimata creditoare prin întâmpinare, nefiind întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză în cele două dosare: obiectul dosarului cu nr. x/2014 în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 213 din 22 ianuarie 2016 de către Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat de o contestaţie la executare, dar împotriva altor acte decât cele care fac obiectul prezentei contestaţii.

Nu este deci îndeplinită cerinţa ca a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).

În plus, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel, în al doilea proces s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa de apel nu a omis a se pronunţa asupra ei, ci dimpotrivă a respins-o în mod expres prin dispozitivul deciziei nr. 3507/2016.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 116A/2017 din 13 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.