Revision for conflicting judgments rejected where lack of triple identity bars invocation of res judicata under pre-2018 procedural law

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin decizia civilă nr. 578/Ap din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de revizuenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei decizii, A., B., D., E., F., C., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au declarat recurs.

În motivare, au prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi au susţinut că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu motivarea că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză cu privire la hotărârile pe care le-au apreciat ca fiind potrivnice.

În acest sens, au evocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, ale art. 430 alin. (1) şi (2) şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că, raportat la aceste prevederi legale, decizia civilă nr. 3723 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2017 este potrivnică şi încalcă autoritatea de lucru judecat atât a sentinţei civile nr. 361 din 18 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 491/R-CM din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, cât şi a sentinţei civile nr. 1284 din 08 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 866 din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti.

Evocând şi dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., au subliniat recurenţii că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, ipoteză în care nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, a cărei rezolvare nu poate fi contrazisă, indiferent dacă a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Aşadar, se încalcă autoritatea de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi când contradicţia priveşte considerentele hotărârii, în sensul că se neagă sau, dimpotrivă, se afirmă ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale.

Drept urmare, cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre.

Aşa fiind, în opinia recurenţilor sentinţa civilă nr. 361 din 18 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 491/R-CM din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi sentinţa civilă nr. 1284 din 08 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 866 din 29 martie 2018 au autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranşate privind recunoaşterea drepturilor băneşti referitoare la acordarea creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, cu procente în cuantum de 5%, 2% şi 11%, care au fost reiterate prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017

În acest context, au arătat că aproximativ 80% dintre grefierii care activează în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au obţinut drepturile băneşti cu privire la acordarea creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, în procentele menţionate mai sus, iar grefierilor din cadrul Tribunalului Vâlcea le-au fost acordate aceste drepturi salariale în proporţie de 100%.

În continuare, au evocat doctrina şi jurisprudenţa şi au prezentat o analiză comparativă între reglementarea autorităţii de lucru judecat în vechiul C. proc. civ. şi dispoziţiile corelative din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Au subliniat recurenţii că, dacă în vechea doctrină şi jurisprudenţă dezvoltate în legătură cu revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se accepta cvasiunanim că, pentru a verifica existenţa cazului de revizuire, era suficient să constaţi contrarietatea între dispozitivele hotărârilor sau imposibilitatea executării acestora concomitent, în noua reglementare, separat de faptul că autoritatea de luciu judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, ea nu vizează doar considerentele care susţin şi explicitează dispozitivul, ci şi pe cele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecăţii în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi, aşadar, în dispozitivul hotărârii.

În opinia recurenţilor, a susţine că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune verificarea aceloraşi elemente ca în vechea reglementare şi că "doar aparent ar avea loc o extindere a domeniului de aplicare a revizuirii întemeiate pe acest motiv" echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 şi ale art. 431 C. proc. civ.

Totodată, au arătat că a susţine că nu trebuie respectată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri în forma reglementată de legiuitor doar pentru că textul art. 513 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede cum trebuie să procedeze instanţa după ce anulează hotărârea care a încălcat autoritatea pozitivă a lucrului judecat conduce la lipsirea de conţinut a acestui efect important al hotărârii judecătoreşti şi are consecinţe şi sub aspectul drepturilor vizând liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 şi 13 din C.E.D.O.

Mai mult, au subliniat că, potrivit art. 5 alin. (2) C. proc. civ., "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar, în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de principiile echităţii".

Aşadar, revine judecătorului obligaţia să aplice dispoziţii legale referitoare la situaţii asemănătoare, cum este ipoteza în care instanţa de recurs, casând hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel sau primei instanţe, cu îndrumarea să ţină seama de anumite dezlegări (art. 497, art. 498, art. 501 C. proc. civ.); tot astfel, în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri izvorând din nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, urmare a anulării ultimei hotărâri cauza trebuie trimisă instanţei care să procedeze la efectuarea judecăţii cu respectarea a ceea ce s-a tranşat anterior în legătură cu un anumit aspect al litigiului.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Braşov în cadrul termenului legal.

Intimatul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat în principal să se constate lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar în secundar respingerea ca nefondat a recursului.

În şedinţa de la 19 februarie 2020, completul de filtru a pronunţat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în şedinţă publică în vederea soluţionării căii extraordinare de atac.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate şi a apărărilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Întrucât Ministerul Finanţelor Publice a participat în calitate de intimat la judecata cererii de revizuire, fiind menţionat ca atare în dispozitivul deciziei atacate, faţă de dispoziţiile art. 494, raportat la art. 478 alin. (1) şi la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., din coroborarea cărora rezultă că în recurs nu poate fi schimbat cadrul procesual anterior stabilit, Înalta Curte urmează să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest intimat pe calea întâmpinării.

În ceea ce priveşte fondul recursului, se reţine că autorii căii de atac au susţinut că în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., a fost respinsă cererea lor de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu motivarea că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză cu privire la hotărârile pe care le-au apreciat ca fiind potrivnice.

Au subliniat recurenţii că, raportat la dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., se încalcă autoritatea de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi când contradicţia priveşte considerentele hotărârii, dar şi că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, ipoteză în care nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Aşadar, problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea recursului vizează corelarea dintre dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., pe de o parte, dispoziţii care reglementează autoritatea şi efectele lucrului judecat şi cele ale art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care instituie ipoteza revizuirii pentru hotărâri potrivnice.

Prealabil, se impune efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a legii, în contextul în care C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. stabilesc că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Aşa fiind, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data iniţierii procesului - 31 martie 2017.

Potrivit art. 430 art. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1)hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Conform art. 431 C. proc. civ., " (1) nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Primul alineat al art. 431 C. proc. civ. vizează aşadar aspectul negativ al autorităţii lucrului judecat, adică interdicţia unei duble judecăţi între aceleaşi părţi, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar cel de-al doilea alineat consacră dreptul părţilor de a opune lucrul judecat într-un alt litigiu, uzând de efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, va anula cea din urmă hotărâre.

Din coroborarea textelor de lege sus-menţionate rezulta că, anterior modificărilor aduse art. 513 C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, revizuirea are în vedere numai aspectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în sensul că ipoteza de revizuire vizează cazurile în care se regăseşte tripla identitate (părţi, obiect şi cauză), de vreme ce instanţa învestită cu cererea de revizuire nu poate decât să anuleze cea de a doua hotărâre care încălcă autoritatea de lucru judecat.

Abia ulterior modificării aduse articolului 513 alin. (4) din C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, constând în aceea că, în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa anulează cea din urmă hotărâre şi, după caz, trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a fost creat cadrul legislativ pentru ipoteza de revizuire ce vizează încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Însă în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 513 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât se opune art. 24 C. proc. civ.

Aşadar, deşi art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, în regimul C. proc. civ., anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, o hotărâre judecătorească nu poate fi revizuită pentru motivul că prin considerente contravine dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părţi, obiect şi cauză. O eventuală asemenea contradicţie poate fi invocată doar pe cale de excepţie în cadrul celui de-al doilea proces.

Prin urmare, în mod judicios a respins curtea de apel cererea de revizuire, reţinând că între decizia atacată şi hotărârile a căror potrivnicie se invocă nu există identitate de părţi.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile de nelegalitate invocate nu se circumscrie vreunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşadar nu fundamentează casarea deciziei atacate, care se dovedeşte pronunţată cu stricta aplicare a dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 509 pct. 8 din cod, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii A., H., L., K., M., G., N., B., C., D., F., J., I. şi E. împotriva deciziei civile nr. 578/Ap din 25 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2020.