PED equipment contract: res judicata effect of payment order dismissal and contractual performance obligations

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. (în continuare PD) şi S.C. C. S.R.L. (în continuare C.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să le oblige pe pârâte la plata către reclamantă a sumei de 1.000.585,658 RON, astfel: a) pârâta PD la plata către reclamantă a sumei de 240.258 RON - din care suma 54.507,92 RON reprezentând preţul contractului de prestări servicii inginerie nr. x din 29 aprilie 2014, achitat integral în avans de reclamantă, suma de 89.938,068 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, aferente perioadei 30 iunie 2014 (data scadenţei contractului) - 18 aprilie 2017 (data cererii de chemare în judecată), suma de 95.812,01 RON reprezentând 15,4% din valoarea penalităţilor de întârziere calculate de beneficiarul final (S.C. D. S.R.L.) al serviciilor/lucrărilor ce trebuiau prestate de PD; b) pârâta C. la predarea către reclamantă a documentaţiei PED aferentă echipamentelor ce au format obiectul contractului de manufacturare echipamente nr. x din 07 august 2014; c) pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 760.327,66 RON reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de manufacturare echipamente nr. x din 7 august 2014.

S-a arătat că, din totalul sumei de 760.327,66 RON, suma de 233.983,75 RON (echivalent a 51.425 euro) reprezintă penalităţi calculate conform art. 16.1.1 lit. a) din contractul de manufacturare echipamente nr. x - aplicate pentru perioada cuprinsă între 26 septembrie 2014 (data scadentă pentru livrarea conformă a echipamentelor) şi data acţiunii, că suma de 526.343,9 RON reprezintă 84,6% din valoarea penalităţilor de întârziere calculate de beneficiarul final al echipamentelor ce formează obiectul contractului x, respectiv de către S.C. D. S.R.L.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1370 din 2 mai 2018 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta C. S.R.L. a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar E..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 207/A din 5 februarie 2019, a respins ca nefondat apelul reclamantei, obligând-o pe apelantă la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar E.., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

În cadrul primei critici, recurenta a arătat că ambele instanţe de fond au încălcat puterea pozitivă a încheierii din 1 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Argumentându-şi această critică, recurenta a precizat că, prin încheierea din 1 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a statuat cu putere de lucru judecat că documentaţiile PED trebuiau emise pentru fiecare produs livrat de C., iar cele două instanţe de fond au apreciat că C. a procedat corect atunci când a emis declaraţii de conformitate pentru unitatea F., situaţie faţă de care recurenta a apreciat că a fost încălcată puterea pozitivă a evocatei încheieri.

A considerat recurenta că C. trebuia să facă dovada faptului că a emis declaraţii de conformitate pentru reperul contractual "Set izometrii skid metanol" pentru vasele de presiune, pentru reperele contractuale "Vas de stocare Metanol" şi "Vas de stocare Propilena" şi pentru reperul contractual "Structura metalica skid Metanol", acestea fiind produsele livrate de această pârâtă către A. şi nu pentru "Unitatea F.", un produs ce nu a fost comandat de A. celor de la C., ci unui alt producător.

În acest context, a apreciat că nici tribunalul şi nici curtea de apel nu aveau dreptul de a contrazice cele reţinute de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, că nu erau în măsură să aprecieze că nu sunt necesare declaraţii de conformitate pentru fiecare dintre produsele livrate de această pârâtă, respectiv că nu este necesară aplicarea marcajului CE pe produsul C. "Set izometrii skid metanol".

În cadrul celei de-a doua critici, recurenta a afirmat că prin decizia recurată s-a dat o interpretare greşită dispoziţiilor contractuale şi, implicit, prevederilor art. 1270 C. civ.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a susţinut că din interpretarea clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost amendate prin intermediul actului adiţional nr. x din 7 august 2014, rezultă obligaţia pârâtei C. de a manufactura echipamentele ce formează obiectul contractului x, de a le preda/livra/pune în funcţiune împreună cu Declaraţia de conformitate PED, câte un exemplar original pentru fiecare produs livrat si de a aplica marcajul CE pe fiecare produs livrat, conform PED. S-a arătat că aceasta reprezintă o prestaţie indivizibilă prin convenţia părţilor, astfel încât livrarea echipamentelor fără îndeplinirea acestor condiţii echivalează cu neexecutarea totală a obligaţiilor contractuale.

Făcând trimitere la documentaţia nepredată de intimată, recurenta a arătat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că C. a indus în eroare instanţa de judecată, atât cu privire la lipsa dovezii privind predarea documentelor, cât şi cu privire la finalizarea prestaţiei angajate cu A., întrucât produsul fabricat de pârâtă şi livrat A. « Set linii izometrice PN6 şi PN25 Skid Metanol » nu este identificat cu un numărul unic al fabricantului şi nu poartă marcajul CE obligatoriu.

Cu referire la penalităţile de întârziere, recurenta a arătat că acestea sunt datorate în temeiul art. 16.1.1 lit. a) din contract şi a conchis în sensul că instanţa de apel, prin interpretarea eronată a clauzelor contractuale, precum şi a prevederilor art. 1270 C. civ., a apreciat în mod nelegal că C. şi-a îndeplinit la timp obligaţiile contractuale.

Raportându-se la nelegalitatea deciziei atacate cu referire la cererea promovată în contradictoriu cu pârâta B., recurenta a arătat că instanţa de prim control judiciar a dat o interpretare greşită convenţiei dintre părţi şi, implicit, textului ce guvernează forţa obligatorie a contractului, întrucât a apreciat în mod nelegal că nu este necesar un proces-verbal de predare a documentaţiilor, lipsa procesului-verbal nereprezentând neîndeplinirea obligaţiilor contractuale sau cel puţin a uneia dintre acestea, astfel că nu se poate afirma că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prevăzute la art. 2.1.9, art. 6.3, art. 8. 2, art. 8.2.1 şi la art. 8.2.3.

Referindu-se la prejudiciul cauzat ca urmare a aplicării penalităţilor de întârziere de către beneficiarul final (D.), recurenta a invocat faptul că în mod greşit ambele instanţe, reţinând îndeplinirea obligaţiilor de către intimate, nu au mai pus în discuţie şi nu au mai examinat legătura de cauzalitate dintre penalităţile de întârziere revendicate de D. (beneficiarul unităţii F.) şi faptele concrete ale celor două intimate.

Intimata S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a menţionat că este de acord ca recursul să fie soluţionat în complet de filtru.

Cererea de recurs a fost depusă la instanţa a cărei hotărâre se atacă, conform art. 490 alin. (1) C. proc. civ., în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) din acelaşi cod.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor constatând că recursul este admisibil, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă intrinseci şi extrinseci prevăzute de art. 486 C. proc. civ. şi propunând ca judecata recursului să se facă în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dată fiind lipsa acordului unanim al părţilor pentru soluţionarea cauzei în completul de filtru.

Raportul a fost comunicat părţilor, care însă nu au uzat de dreptul de a depune puncte de vedere la recurs.

Recursul a fost admis în principiu la termenul din 19 februarie 2020.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă invocă încălcarea "puterii pozitive" a unei încheieri şi apreciază că, din argumentarea acestei critici şi din temeiul de drept indicat expres ca motiv de recurs, se desprinde fără echivoc ideea că încălcarea vizează în realitate efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al respectivei încheieri.

La termenul din 3 iunie 2020, Înalta Curte i-a solicitat recurentei-reclamante ca, în susţinerea acestui motiv de recurs, să se raporteze şi la dispoziţiile art. 1021 alin. (3) şi ale art. 1025 C. proc. civ., nepuse în discuţia părţilor în stadiile procesuale anterioare.

Critica este nefondată. Instanţa supremă constată că încheierea în legătură cu care se invocă încălcarea puterii de lucru judecat a fost pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti la 1 februarie 2016 în dosarul nr. x/2015, iar prin această încheiere a fost respinsă cererea formulată de C. S.R.L. în procedura specială a ordonanţei de plată, reglementată de art. 1014 - 1025 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 1021 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul respingerii unei cereri introduse în această procedură specială, creditorul are posibilitatea de a introduce cererea pe calea dreptului comun, ceea ce autorizează concluzia că soluţia din procedura specială nu i se opune acestuia cu putere de lucru judecat, iar pentru identitate de raţiune nici părţii adverse.

De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art. 1025 C. proc. civ. reiese că ordonanţa de plată dobândeşte caracter de titlu executoriu şi se bucură de autoritate de lucru judecat, provizorie de la pronunţare şi definitivă ca urmare a neintroducerii cererii în anulare sau a respingerii acesteia, însă numai pentru ipoteza în care cererea este admisă.

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, din perspectiva efectului pozitiv, a încheierii de la 1 februarie 2016, care este una de respingere într-o procedură specială, în contextul în care legea de procedură civilă deschide în acest caz creditorului calea dreptului comun pentru valorificarea aceluiaşi drept.

În concluzie, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte constată că în cadrul acestei critici s-a invocat în mod expres încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ. referitoare la forţa obligatorie a contractelor, însă întregul raţionament dezvoltat gravitează în esenţă în jurul situaţiei de fapt şi a probelor administrate, precum şi asupra modului în care acestea au fost interpretate şi valorificate în primă instanţă şi în apel, îndeosebi în ce priveşte soluţia dată în contradictoriu cu intimata-pârâtă C., aceste aspecte ţinând de temeinicia, nu de legalitatea hotărârii atacate şi imprimând criticii un pronunţat caracter formal. De acea, instanţa supremă apreciază că, în privinţa soluţiei care o priveşte pe intimata-pârâtă C. nu există o reală critică în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte soluţia dată în contradictoriu cu intimata-pârâtă PD, şi dacă analiza ar pleca de la faptul că s-a invocat in terminis încălcarea unei norme de drept material, ipoteză care aparent se încadrează în textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această critică încă nu poate fi primită, pentru că instanţa de apel nu numai că nu a nesocotit, ci a plecat în argumentare de la forţa obligatorie a contractului părţilor şi a conchis că îndeplinirea obligaţiilor contractuale a fost dovedită cu probele legal administrate în acest scop, aspect necontestat în recurs, reţinând în plus că probele administrate conduc la concluzia culpei reclamantei în neîncheierea procesului-verbal invocat, aspect de asemenea necontestat în recurs.

Sub acest aspect, instanţa supremă conchide în sensul că al doilea motiv de recurs, şi dacă ar fi fost găsit întemeiat, nu avea aptitudinea de a conduce la casarea deciziei atacate, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a combătut motivarea specifică a instanţei de apel, motivare întemeiată pe culpa recurentei-reclamante în neîntocmirea documentului invocat şi pe legalitatea modului în care au fost administrate probele care atestă indubitabil îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimatele-pârâte.

În plus, instanţa supremă constată că această critică formulată de către recurenta-reclamantă nu poate avea aptitudinea de a conduce la soluţia finală preconizată de parte, de admitere a cererii de chemare în judecată, în raport de argumentul instanţei de fond întemeiat pe dispoziţiile art. 1554 C. civ., argument potrivit căruia nu se poate solicita restituirea prestaţiei decât în cazul în care s-a solicitat desfiinţarea contractului. Or, recurenta-reclamantă nu a contestat acest argument al judecătorului fondului, fiind dincolo de îndoială că în cauză nu s-a solicitat rezoluţiunea contractului care stă la baza pretenţiilor faţă de S.C. B. S.A.

În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În raport de considerentele ce preced, reţinând că nu s-a făcut dovada incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 207/A din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2020.