Unjust Enrichment Appeal Fails; Stamp-Duty Exemption Challenge Held Outside Appellate Review

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă sub nr., reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi, invocând îmbogăţirea fără justă cauză, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 709.848,23 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Argeş, secţia Civilă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Tribunalul Argeş, secţia- Civilă, prin sentinţa civilă nr. 318 din 13 septembrie 2016, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Prin sentinţa nr. 941 din 20 octombrie 2016,Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, suspendând judecata şi sesizând Curtea de Apel Piteşti pentru soluţionarea conflictului.

În pronunţarea regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 422/F- C. civ. din 14 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 28 noiembrie 2016, pronunţatî în acelaşi dosar, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul regulatorului de competenţă, în sensul menţionării Tribunalului Argeş, secţia Civilă ca instanţă competentă.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar prin încheierea din 26 septembrie 2017 a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a U.A.T. Piteşti.

Prin sentinţa nr. 348 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins acţiunea astfel cum a fost completată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Pe parcursul judecării apelului, la termenul din 3 aprilie 2019 a fost depusă la dosarul de apel încheierea din Camera de Consiliu de la 14 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L. şi a desemnat administrator judiciar pe C. - Filiala Bucureşti.

Prin decizia nr. 236/A-COM din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a susţinut că în mod nelegal i-a pus în vedere instanţa de apel să achite o taxă de timbru, în condiţiile în care se afla în insolvenţă la data promovării apelului, ba chiar din cursul judecăţii în fond, iar cauza priveşte recuperarea unor creanţe.

Potrivit recurentei, procedând astfel, curtea de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 115 din Legea nr. 85/2014.

A subliniat autoarea căii de atac că instanţa de apel trebuia să revină asupra măsurii de obligare la plata taxei de timbru, chiar dacă nu a formulat o cerere de reexaminare, întrucât scutirea de la plata taxei de timbru are un caracter imperativ şi nu putea fi înlăturată de instanţă.

În acest context, a susţinut că dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt aplicabile, întrucât nu contestă modul de calcul al taxei de timbru, ci solicită aplicarea unor dispoziţii legale imperative, caz în care instanţa trebuie să revină asupra impunerii administrative la plata taxei de timbru şi să constate că este scutită de la plata acesteia. A precizat că aceste dispoziţii se referă la reexaminarea "modului de stabilire a taxei de timbru" şi a apreciat că în cazul unei scutiri de plată instanţa poate reveni asupra măsurii chiar şi în situaţia în care nu a fost formulată o cerere de reexaminare, deoarece nu se contestă cuantumul obligaţiei, ci chiar obligaţia însăşi, iar în ipoteza în care legea prevede în mod imperativ o scutire la plată, nu se poate percepe această taxă ca o sancţiune a inacţiunii părţii.

A arătat recurenta că administratorul judiciar desemnat în cauza de insolvenţă şi-a însuşit contractul de asistenţă juridică încheiat de parte pentru reprezentarea în toate fazele procesuale, cu toate consecinţele legale ce decurg din aceasta.

Mai mult decât atât, a arătat că la momentul judecării cererii de apel a pus concluzii atât cu privire la taxa de timbru, cât şi pe fondul cauzei, astfel că instanţa de prim control judiciar ar fi trebuit să se pronunţe pe fondul cauzei şi să o dea în debit cu suma ce reprezenta taxa de timbru.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 septembrie 2019 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, subliniind că cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei.

În şedinţa de la 19 februarie 2020, completul de filtru a pronunţat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în şedinţă publică în vederea soluţionării căii de atac.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deşi autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile sale pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că Legea nr. 85/2014, a cărei încălcare o reclamă, este în esenţă o lege de procedură.

Autoarea căii de atac a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, apreciind că instanţa de apel trebuia să revină asupra măsurii de obligare la plata taxei de timbru, chiar dacă nu a formulat o cerere de reexaminare, întrucât scutirea de la plata taxei de timbru a societăţilor aflate în insolvenţă are caracter imperativ şi nu putea fi înlăturată de instanţă.

Prin Decizia nr. 7/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării".

Totodată, s-a reţinut că, "potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru» în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului."

Prin urmare, în vederea asigurării unei practici judiciare unitare, prin decizia în interesul legii sus-menţionată instanţa supremă a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru nu are posibilitatea de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Este adevărat că recursul în interesul legii a vizat interpretarea şi aplicarea art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, însă, având în vedere că art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 cuprinde dispoziţii similare vechii reglementări, considerentele deciziei pronunţate în interesul legii, evocate mai sus, sunt pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă, în care recurenta aduce critici deciziei atacate din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de apel, efectele acesteia menţinându-se potrivit art. 518 C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că recurenta nu numai că nu a formulat o cerere de reexaminare, în cadrul căreia să invoce scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, dar a solicitat şi amânarea cauzei pentru a achita taxa judiciară de timbru, instanţa de apel amânând pronunţarea în acest scop, astfel cum reiese din încheierea de dezbateri de la 3 aprilie 2019 .

Este lipsită de fundament şi urmează a fi înlăturată susţinerea recurentei despre obligaţia pe care o avea instanţa de apel de a reveni asupra măsurii timbrajului, în considerarea caracterului imperativ al normei speciale care conferă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, pe de o parte pentru că o asemenea obligaţie nu este impusă în mod expres şi imperativ de niciun text legal, iar pe de altă parte în considerarea argumentelor din decizia în interesul legii deja evocate, care obligă partea să apeleze la calea specială de atac a reexaminării inclusiv în cazul în care contestă caracterul timbrabil al cererii.

În ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că instanţa de apel ar fi trebuit să se pronunţe pe fondul cauzei şi să o dea în debit cu suma ce reprezenta taxa de timbru, trebuie subliniat că, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, "în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu."

Prin urmare, singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.

Aşadar, instanţa de apel ar fi putut să o dea în debit cu suma reprezentând taxa judiciară de timbru doar în ipoteza în care ar fi constatat că în faza procesuală anterioară a judecăţii în primă instanţă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, iar nu în cea în care partea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra apelul.

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxei de timbru datorată conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu atrag incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedeşte legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 236/A - COM din 18 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2020.