RCA insurance liability: Late payment penalties start from definitive judicial determination of fault, not damage notification

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând obligarea pârâtei la achitarea următoarelor sume cu titlu de despăgubiri:

A) Despăgubiri materiale în cuantum de 55.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R Ia data plăţii) solicitate în conformitate cu prevederile art. 61 C. civ.:

"viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei sunt ocrotite în mod egal de lege", celelalte prevederi ale C. civ. precum şi în conformitate cu prevederile art. 26 (şi urm.) din cadrul Normelor RCA puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011;

B) Obligarea pârâtei la plata unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 688 RON/lună începând din data de 03.03.2015 până la împlinirea vârstei de pensionare pentru limita de vârstă a victimei, cu titlu de pierdere de venit, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la fiecare scadenţă;

C) Obligarea pârâtei la plata sumei de 450 RON/lună cu titlu de prestaţie periodică începând din data de 08.04.2014, momentul accidentului, până la ieşirea din starea nevoie a victimei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la fiecare scadenţă;

D) Despăgubiri morale în cuantum de 650.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R la data plăţii);

E) Obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, calculate de la momentul avizării de daună, respectiv 15.07.2014, până la data plăţii efective, în cuantum de 0,2% pe zi din despăgubirile datorate, conform prevederilor art. 37 din cadrul Normelor R.C.A de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 emis Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi la plata

F) Cheltuielilor de judecată şi reprezentare.

Prin sentinţa civilă nr. 4898 din 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul forţat C., astfel cum a fost completată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 250.000 de RON cu titlu de daune morale, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere calculate de la expirarea unui termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii integrale a sumei de 250.000 de RON.

A respins, în rest, cererea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, motivat, apelantul-reclamant A., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, în sensul de a obliga S.C. B. S.A., în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata de:

Despăgubiri materiale în cuantum de 55.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R. la data plăţii) solicitate în conformitate cu prevederile art. 61 Noul C. civ.:

"viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei sunt ocrotite în mod egal de lege", celelalte prevederi ale C. civ. precum şi în conformitate cu prevederile art. 26 (şi urm.) din cadrul Normelor RCA puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, aşa cum au fost acestea detaliate prin cererea de chemare în judecată;

Obligarea pârâtei la plata unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 688 RON/lună începând din data de 03.03.2015 până la împlinirea vârstei de pensionare pentru limita de vârstă a victimei, cu titlu de pierdere de venit, sumă ce urmează fi actualizată periodic cu indicele de inflaţie la fiecare scadenţă;

Obligarea pârâtei la plata sumei de 450 RON/lună cu titlu de prestaţie periodică începând din data de 08.04.2014, momentul accidentului, până la ieşirea din starea de nevoie a victimei, sumă ce urmează a fi actualizată periodic cu indicele de inflaţie la fiecare scadenţă;

Obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R la data plăţii) pentru operaţiile aferente intervenţiilor chirurgicale (asanare, ablaţie material osteosinteză, cura pseudoartrozei);

Despăgubiri morale în cuantum de 750.000 euro (echivalent RON cursul valutar stabilit de B.N.R la data plăţii);

Obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, calculate de la momentul avizării de daună, respectiv 15.07.2014, până la data plăţii efective, în cuantum de 0,2% pe zi din despăgubirile datorate, conform prevederilor art. 37 din cadrul Normelor R.C.A de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1959 din 15 octombrie 2018, a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data avizării de daună, respectiv 15.07.2014, până la data plăţii efective a sumei de 500.000 RON.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 688 RON/lună, începând cu data de 03.03.2015 şi până la împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă a victimei, cu titlu de pierdere de venit, sumă ce urmează a fi actualizată periodic cu indicele de inflaţie la fiecare scadenţă.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 450 RON/lună, cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data de 08.04.2014, momentul accidentului, până la ieşirea din starea de nevoie a victimei, sumă ce urmează a fi actualizată periodic cu indicele de inflaţie la fiecare scadenţă.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A luat act că apelantul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă S.C. B. S.A.

Recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, cu privire la capătul de cerere ce vizează daunele morale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Referitor la daunele morale, recurentul a precizat că, în cuantificarea acestora, instanţa de apel a nesocotit următoarele norme de drept material: art. 1385 C. civ., art. 1391 C. civ., art. 61 C. civ., art. 58 C. civ., art. 252 C. civ., art. 1355 C. civ. şi art. 34 din Constituţie.

Consideră că transpunerea textelor legale reprezentate de art. 1385, art. 1.391 şi art. 1.355 C. civ. şi a celorlalte norme citate la speţa dedusă judecăţii s-a realizat în mod nelegal prin decizia recurată, deoarece instanţa, contrar motivărilor generale folosite, şi-a întemeiat soluţia nu pe vătămarea deosebit de gravă a recurentului, cuantificată din punct de vedere medico-legal la 300 de zile de îngrijiri medicale, pe invaliditatea sa permanentă ce a determinat pierderea capacităţii de muncă, pe restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială a victimei ori raportat la prejudiciile cauzate integrităţii sale - aşa cum impun normele de drept material în vigoare la momentul judecăţii şi aşa cum sunt reţinute aceste elemente în rapoartele medico-legale realizate şi celelalte documente medicale eliberate reclamantului existente la dosarul cauzei, ci pe un element extras din context şi lipsit de importanţă, ce nu exprimă în niciun fel consecinţele definitive ale accidentului rutier produs în 2014 reprezentat de faptul că:

"prin acordarea unor sume de bani compensatorii se urmăreşte exclusiv conferirea unui grad de satisfacţie persoanei care a suferit dauna, ori aplicarea unei sancţiuni persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului cauzat".

Se arată că instanţa de apel a aplicat greşit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit s.a.) - obligatorie conform art. 11 şi art. 20 din Constituţie, respectiv art. 4 C. civ. - jurisprudenţă ce a statuat că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

În opinia recurentului-reclamant, prin greşita aplicare a legii, în speţă a jurisprudenţei obligatorii a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte modul de cuantificare a daunelor morale instanţa a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1.385 C. civ.

Apreciază recurentul că instanţa de apel ar fi trebuit să ia în considerare probatoriul administrat (numeroasele înscrisuri medicale ce se coroborează cu expertizele realizate şi cu declaraţiile martorilor audiaţi), să aplice în mod corect jurisprudenţa CEDO, să aibă în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, fiind necesar a evalua posibilitatea reală a victimei de a desfăşura o viaţa normală prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, hotărârea recurată fiind astfel pronunţată cu încălcarea normelor de drept material ce ar fi impus, în baza probatoriului administrat şi necesar a fi apreciate din perspectiva art. 264 C. proc. civ., repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul invocă faptul că instanţa de apel nu a arătat în cadrul considerentelor motivele concrete ce au constituit pentru reclamantul din prezenta cauză, temeiul pentru acordarea daunelor morale, folosind doar argumente generale, că prin folosirea motivării facile privind evitarea oricărei tendinţe de îmbogăţire fără justă cauză, instanţa de apel a restrâns în mod nejustificat aplicarea prevederilor legale, nesocotind aspecte importante ale prejudiciului suferit de reclamant, ce solicitau o apreciere corespunzătoare.

Se susţine că motivarea deciziei prin raportare la principiul îmbogăţirii fără justă cauză este fără legătură cu prezenta cauză, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1.345 C. civ., solicitarea unor despăgubiri echitabile, proporţionale prejudiciului suferit, nereprezentând o încercare de îmbogăţire fără justă cauză, ci o dreaptă şi cuvenită reparaţie, venită din partea instanţei, sens în care face trimitere la jurisprudenţa pe care o consideră relevantă în materie.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat, în suficientă măsură, în raport de jurisprudenţa şi doctrina în materie, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, nefiind astfel îndeplinite cerinţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, recurenta invocă aspecte jurisprudenţiale şi doctrinare pe care le consideră relevante în susţinerea criticilor formulate.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu nesocotirea art. 45 alin. (1) şi (3), a art. 74 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/201, a art. 1387 alin. (1) şi art. 1388, art. 1389 C. civ.

Cu referire la interpretarea eronată a dispoziţiilor legale în materie referitoare la penalităţi, art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că avizarea de daune s-a făcut la 15.07.2014, iar cererea de chemare în judecată - la 13.12.2016 - între aceste două momente neexistând nici o reacţie din partea pârâtei - în calitate de asigurător.

Arată că dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Giurgiu a fost soluţionat la data de 3.03.2017 prin decizia penală nr. 343/A/3.03.2017.

Consideră că la acel moment a fost stabilită vinovăţia asiguratului şi culpa concurentă a persoanelor vătămate.

Prin urmare,obligaţia lichidă şi exigibilă nu avea cum să fie stabilită la momentul producerii accidentului, 08.04.2014, iar despăgubirea solicitată de către reclamant nu avea o cuantificare obiectivă.

În opinia recurentei, avizarea de daună nu a fost făcută corespunzător,nu a cuprins toate elementele şi dovezile necesare. La 15.10.2014 (3 luni de la data avizării-15.07.2014) dosarul penal nr. x/2016 nici nu se afla pe rolul instanţelor de judecată - vinovăţia asiguratului nefiind stabilită. Ca urmare, pârâta nu avea cum să dea curs cererii de despăgubire formulată de către reclamant.

Totodată, apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 1387 alin. (1), art. 1388 şi art. 1389 C. civ. în ceea ce priveşte prestaţia periodică, pe de o parte echivalentul câştigului din muncă, iar pe de altă parte costul lunar al unei alimentaţii de la 08.04.2014 până la data încetăriistării de nevoie.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului acestuia, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile din cuprinsul cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 4 octombrie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 au fost respinse excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, S.C. B. S.A., invocată de recurentul-reclamant şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A., invocată de recurenta-pârâtă. Au fost admise în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - sectia a V-a Civilă şi s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la 20 martie 2020, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 20 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea de plin drept a judecăţii cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Prin rezoluţia din 13 mai 2020 a fost acordat termen la 29 mai 2020, pentru discutarea repunerii pe rol a cauzei şi reluării judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. evidenţiind - aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esenţial îl reprezintă şi întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, cuantum ce a fost majorat în apel.

Totodată, din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Este de menţionat că stabilirea cuantumului daunelor morale rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, or, în speţă, toate aspectele circumstanţiale situaţiei particulare a cauzei au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanţa trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, or, în cauză instanţa de apel a aplicat în mod corect regulile de drept şi criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speţa dedusă judecăţii.

Aşa fiind, instanţa de apel, cu respectarea art. 1385 C. civ., art. 1391 C. civ., art. 61 C. civ., art. 58 C. civ., art. 252 C. civ., art. 1355 C. civ. şi art. 34 din Constituţie, a soluţionat legal problema cuantificării daunelor morale, cu aplicarea principiului echităţii, a principiului proporţionalităţii şi a principiilor jurisprudenţiale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de faţă de aşa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victima daunelor morale, conform legislaţiei şi jurisprudenţei în materie.

De altfel, se constată că recurentul-reclamant a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentaţia adusă în susţinerea acestuia nu conţine referiri directe la dispoziţiile legale încălcate sau greşit aplicate de instanţă, ci referiri ample la jurisprudenţa în materie, or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept.

Totodată, susţinerile vizând relevanţa raportului de expertiză medico-legală întocmit la 19.09.2017 nu reprezintă critici de nelegalitate pentru a putea fi examinate în această etapă procesuală, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, având plenitudinea de a analiza întregul probatoriu administrat în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că aprecierea instanţei de apel cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurentului-reclamant de majorare a sumelor acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurent, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

Trecând la examinarea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat, în suficientă măsură, în raport de jurisprudenţa şi doctrina în materie, majorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, nefiind astfel îndeplinite cerinţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Recurenta a invocat în acest sens aspecte jurisprudenţiale şi doctrinare pe care le consideră relevante în susţinerea criticilor formulate.

Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt deduse judecăţii, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Se constată că instanţa de apel a majorat suma datorată cu titlu de daune morale, stabilind că un cuantum de 500.000 RON acordat reclamantului A. corespunde unei juste despăgubiri, ţinând cont de aspectele circumstanţiale situaţiei particulare a cauzei, aspecte ce au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Aceasta întrucât un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esenţial îl reprezintă şi întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere principiul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirile acordate.

Este de subliniat că rolul jurisprudenţei în cuantificarea în bani a unei stări subiective este acela de furniza criterii generale de apreciere fundamentate în practica judiciară, ceea ce nu are legătură cu noţiunea de izvor de drept, în accepţiunea sa de act juridic cu valoare normativă.

Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, la care face referire recurenta-pârâtă nu reprezintă decât un studiu realizat la nivelul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, pentru uzul acestei instituţii, iar nu o lucrare cu caracter obligatoriu pentru instanţele învestite cu soluţionarea unor cauze având ca obiect despăgubiri pentru daune morale, neputând fi valorificat nici ca sinteză a practicii judiciare naţionale în domeniu, în lipsa posibilităţii verificării jurisprudenţei avute în vedere la momentul întocmirii sale şi a expunerii circumstanţelor concrete ale cauzelor respective, care au justificat acordarea respectivelor despăgubiri.

Înalta Curte reiterează că susţinerile referitoare la greşita apreciere asupra cuantumului daunelor morale acordate vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi recurenta-pârâtă se prevalează de o aplicare greşită a prevederilor art. 1387, art. 1.388 şi art. 1.389 C. civ., criticile recurentei vizând greşita acordare a celor două tipuri de prestaţii periodice de către instanţa de apel nu susţin motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., ci vizează exclusiv aspecte de temeinicie ("martorul audiat a relatat că reclamantul nu avea loc de muncă la acel moment, că avea grijă de mama"; "reclamantul nu a făcut dovada că ar fi avut asemenea venituri", " instanţa nu a avut în vedere că reclamantul a pierdut doar jumătate din capacitatea de muncă" etc.), aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Înalta Curte apreciază însă ca fiind fondate susţinerile recurentei conform cărora instanţa de prim control judiciar a pronunţat hotărârea cu încălcarea normele de drept material referitoare la acordarea penalităţilor de întârziere, respectiv dispoziţiile art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

În esenţă, critica recurentei vizează soluţia privind acordarea penalităţilor de întârziere cu începere de la data avizării daunei, respectiv 15.07.2014, până la data plăţii efective a sumei de 500.000 RON daune morale.

Problema de drept privind acordarea penalităţilor de întârziere urmare a despăgubirii cuvenite reclamantului ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA ce a fost stabilită în cazul procesului pendite în sarcina pârâtei în calitate de asigurator, trebuie analizată prin raportare la Ordinul nr. 14/2011.

Astfel, se reţine că situaţia despăgubirilor şi a penalităţilor datorate de către asigurator este reglementată de art. 36 din Ordinul nr. 14/2011.

Conform art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza care consacră principiul acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înţelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situaţie în care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei(teza I), iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă (teza II).

Or, în aplicarea textului legal anterior menţionat, nu se poate face abstracţie de efectele deciziei definitive pronunţate în cadrul dosarului penal nr. x/2016, hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte existenţa faptei şi persoana făptuitorului şi care a stabilit răspunderea asiguratului RCA C. pentru producerea accidentului, ceea ce înseamnă că penalităţile de 0,2 pe zi de întârziere sunt datorate de pârâtă după împlinirea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive, având în vedere că numai în această ipoteză sunt îndeplinite cerinţele actului normativ - art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care stabilesc că asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

Faţă de aceste considerente, în raport de care se constată că decizia recurată este nelegală sub aspectul momentului de la care s-a dispus obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect.

Pentru raţiunile înfăţişate, reţinând incidenţa motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, care urmează a avea în vedere dezlegările date prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.