Contractor wins rehearing of unjust enrichment claim against county council as appeal court's reasoning found contradictory

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Judeţean Suceava, solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să îl oblige la plata sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul acestuia, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1345-1348 C. civ. şi art. 194 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, solicitând în principal respingerea cererii introductive ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 323 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi 1-a obligat pe pârât în favoarea reclamantei la plata sumei de 678.139,26 RON, reprezentând îmbogăţire fără justă cauză şi a sumei de 10.386 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 105 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul Judeţean Suceava împotriva sentinţei civile nr. 323 din 30 octombrie 2017 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În memoriul de recurs depus la dosar, reclamanta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, că a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, respectiv că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Detaliind, subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea demersului judiciar de faţă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu ignorarea cadrului juridic indicat prin cererea introductivă şi prin apărările făcute în memoriul de apel, invocând principii de drept, fără a le motiva în vreun fel incidenţa în cauză, considerentele hotărârii recurate limitându-se la atestarea caracterului subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză.

În continuare, a arătat că instanţa de prim control judiciar nu a analizat temeinicia şi legalitatea sentinţei apelate raportat la motivele de fapt şi de drept ale acesteia, astfel că soluţia pronunţată cuprinde atât motive străine de natura cauzei, cât şi motive contradictorii, întrucât simpla citare a unor clauze contractuale şi înşiruirea unor dispoziţii legale nu pot fi apreciate ca îndeplinind cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Concretizând, recurenta a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care curtea a reţinut inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 1345 C. civ. şi nici argumente în sensul netemeiniciei şi nelegalităţii sentinţei cenzurate, deşi tribunalul analizase exhaustiv chiar incidenţa normei evocate.

Astfel, a subliniat că, deşi sentinţa primei instanţe şi art. 1345 C. civ. menţionează lipsa justei cauze ca premisă a obligaţiei de plată, instanţa de apel s-a referit doar succint la caracterul licit sau ilicit al izvorului obligaţiei de plată şi a omis cu totul condiţiile materiale ale îmbogăţirii fără justă cauză.

În finalul acestor critici, autoarea a enumerat condiţiile pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate, pentru care a emis factura fiscală seria x nr. x/15.07.2015. Între acestea, a consemnat îmbogăţirea pârâtului cu valoarea lucrărilor suplimentare recunoscute, efectuate în mod necesar pentru realizarea obiectului contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 încheiat între părţile în litigiu, în baza O.U.G. nr. 34/2006, însărăcirea reclamantei cu aceeaşi sumă, neachitată de pârâtul beneficiar pentru lucrările suplimentare efectuate, legătura directă de cauzalitate dintre îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantei, în condiţiile în care reclamanta a executat lucrările suplimentare în beneficiul pârâtului, utilizând resurse umane, utilaje şi materiale proprii, fără să-i fie achitată valoarea acestora şi lipsa unei juste cauze, în contextul în care lucrările au fost executate suplimentar faţă de contractul încheiat între părţi, în lipsa unui act adiţional la acesta, act pentru a cărui iniţiere era necesar demersul pârâtului în calitate de autoritate contractantă.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., autoarea căii extraordinare de atac pendinte a evocat dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. şi, în considerarea acestora, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 150 din 20 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă aceeaşi acţiune în pretenţii pe care a formulat-o împotriva pârâtului în temeiul răspunderii civile contractuale.

Concretizând, autoarea a arătat că tocmai puterea de lucru judecat a sentinţei civile anterior evocate fundamentează concluzia potrivit căreia nu îşi poate valorifica dreptul dedus judecăţii pe calea unei alte acţiunii în justiţie, fiind astfel îndreptăţită să solicite repararea prejudiciului suferit în temeiul îmbogăţirii fără justa cauză.

Din această perspectivă, a criticat considerentele deciziei atacate, din cuprinsul cărora rezultă că instanţa de apel a analizat clauzele contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 încheiat între părţi, ignorând puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Mai mult decât atât, a arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a notat că nu a respectat clauzele contractuale privind executarea şi decontarea lucrărilor neprevăzute în contract, dar prilejuite de executarea acestuia, impunând astfel concluzia caracterului ilicit al izvorului obligaţiei de plată, pentru a justifica inaplicabilitatea în cauză a prevederilor legale ce reglementează îmbogăţirea fără justă cauză.

În continuare, a motivat că, deşi instanţa de apel a reţinut că răspunderea intimatului-pârât este necesar a fi una contractuală, în pofida puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, care a statuat în sens contrar acestei aserţiuni, a apreciat greşit că izvorul obligaţiei de plată nu are caracter licit, astfel că, în lipsa justei cauze, a reţinut posibilitatea incidenţei răspunderii civile delictuale.

Circumscris cazului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a evocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1345 din C. civ.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel a apreciat fără temei că în cauză nu ar fi îndeplinită condiţia caracterului licit al izvorului obligaţiei de plată faţă de culpa contractuală sau delictuală a reclamantei, ignorând probatoriului administrat cu privire la necesitatea efectuării lucrărilor, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, care atestă imposibilitatea suplinirii consimţământului pârâtului-beneficiar la încheierea unui act adiţional la contract.

Astfel, având în vedere că instanţa de apel a respins acţiunea ca nefondată, pentru caracterul pretins injust şi ilicit al izvorului obligaţiei de plată, invocând culpa reclamantei, fără să precizeze însă dacă natura acesteia este delictuală sau contractuală, recurenta a combătut aceste considerente, susţinând următoarele:

Este exclus a se reţine inaplicabilitatea art. 1345 C. civ. în contextul incidenţei dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. raportate la sentinţa civilă nr. 150 din 20 ianuarie 2017 a Tribunalului Suceava.

Referitor la eventualitatea unei culpe delictuale în ceea ce o priveşte, a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1349 C. civ., având în vedere că nu putea proceda la încheierea unui act adiţional la contractul de achiziţie publică, întrucât demararea unei astfel de proceduri poate fi iniţiată exclusiv de autoritatea contractantă, respectiv de intimatul-pârât, astfel cum prevăd dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, independent de dispoziţiile contractuale citate de instanţa de apel.

În considerarea celor anterior expuse, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu obligarea intimatului-pârât la cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât la 2 iunie 2018.

La 30 iulie 2018, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat, în principal, anularea acestuia conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât a fost comunicată recurentei-reclamante la 8 aprilie 2018, aşa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar.

Recurenta a depus la 20 august 2018 răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a combătut apărările acesteia.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare. Recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte va expune în cele ce urmează, considerentele asupra criticilor aduse deciziei atacate.

Pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentei decizii se impune redarea pe scurt a situaţiei de fapt proprie cauzei, aşa cum a fost stabilită în etapele anterioare ale procesului.

La data de 01.06.2011 a fost încheiat între Consiliul Judeţean Suceava, în calitate de achizitor şi o asociere (formată din 4 societăţi) al cărei lider a fost desemnată A. S.R.L., în calitate de executant - contractul de lucrări înregistrat sub nr. x la pârât şi sub nr. y la societatea reclamantă.

Obiectul principal al contractului a fost reprezentat de executarea, finalizarea şi întreţinerea pe întreaga perioadă de garanţie de către executant a lucrării "Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia" - cod SMIS 5298, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

La data de 15.07.2015, reclamanta a emis factura seria x nr. x pentru suma de 678.139,26 RON (sumă ce include TVA) reprezentând "C/V centralizator situaţii de lucrări diverse şi neprevăzute executate la Cetatea de Scaun".

Potrivit susţinerilor necontestate ale părţilor, contravaloarea acestei facturi nu a fost achitată de către pârât. Refuzul intimatului-pârât este justificat de faptul că suma solicitată nu a fost eligibilă la plată, întrucât lucrările efectuate de executant au implicat articole de deviz cu cantităţi care nu se regăsesc în oferta tehnică şi financiară, anexă la Contractul de lucrări nr. x/2011 ce face parte integrantă din acesta. Totodată, s-a arătat că pentru decontarea lucrărilor suplimentare din bugetul proiectului de la Capitolul - Cheltuieli diverse şi neprevăzute, era necesar ca acestea să fie însoţite de dispoziţiile de şantier privind modificarea cantităţilor, a listelor de cantităţi aferente şi de Actul adiţional la Contractul de lucrări, care să prevadă execuţia lucrărilor suplimentare. Lipsa unui act adiţional la Contractul de lucrări nr. x/2011 care să modifice sau să completeze oferta tehnică şi financiară anexă la contract, a făcut neeligibilă plata sumei de 678.139,26 RON solicitată de executant pentru lucrări suplimentare.

Anterior declanşării prezentului litigiu, părţile s-au judecat într-o altă cauză, prin care recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la plata aceleiaşi sume, în temeiul răspunderii civile contractuale, respectiv art. 10.4 şi art. 18.1 din convenţia părţilor, art. 969 şi art. 1073 din C. civ. de la 1864, O.U.G. nr. 34/2006.

Litigiul anterior s-a finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, soluţia fiind aceea de respingere a acţiunii reclamantei în contradictoriu cu pârâtul, ca nefondată.

În fundamentarea acestei hotărâri, Tribunalul Suceava a reţinut că: "pentru lucrări suplimentare, neincluse în contract, şi pentru care ar urma să fie angajate cheltuieli din bugetul pârâtei, ca şi autoritate contractantă, era absolut necesar să existe o procedură de achiziţie publică şi un act adiţional la contractul iniţial. În acest sens sunt şi Instrucţiunile nr. 50/25.06.2010 ale Autorităţii de Management Programul Operaţional Regional 2007-2013.

În cauza dedusă judecăţii nu există un astfel de act adiţional.

Sumele solicitate de către reclamantă se referă la costuri suplimentare aferente unor lucrări suplimentare, neprevăzute în contract, iar nu sunt cheltuieli suplimentare generate de executarea dispoziţiilor achizitorului referitoare la lucrarea menţionată în contract .

În consecinţă, instanţa reţine că sumele pretinse în cauza pendinte privesc lucrări suplimentare neprevăzute în contract şi pentru care nu a fost încheiat un act adiţional, astfel încât, faţă de temeiul contractual invocat, cererea urmează a fi respinsă ca nefondată, reclamanta având deschisă acţiunea civilă întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză, acţiune care este supusă altor reguli în ceea ce priveşte instanţa competentă, cale de atac".

În cauza de faţă, intimatul-pârât a invocat excepţia inadmisibilităţii, faţă de caracterul subsidiar al acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză, invocând din această perspectivă puterea de lucru judecat al celor statuate prin sentinţa civilă nr. 150/20.01.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă de prima instanţă cu motivarea că tocmai cele statuate prin sentinţa civilă nr. 150/20.01.2017 relevă că reclamanta "nu are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat", fiind îndreptăţită să solicite acoperirea prejudiciului pretins în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. S-a reţinut că sentinţa civilă anterioară nu indică existenţa unei acţiuni alternative a reclamantei (ce ar contraveni caracterului subsidiar al acţiunii fundamentate pe îmbogăţirea fără justă cauză). În litigiul anterior s-a stabilit cu putere de lucru judecat că suma de 678.139,26 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/15.07.2015, nu poate fi imputată pârâtului în temeiul răspunderii civile contractuale. Totodată, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, că nu se identifică niciun indiciu în sensul unei posibile răspunderi civile delictuale a pârâtului în legătură cu neplata facturii. S-a arătat că, în mod admisibil, reclamanta şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile legale referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, ca mecanism de antrenare a unei răspunderi extra-contractuale, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia atacată cu recurs, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în analiza criticii prezentate de pârât în legătură cu soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, că reclamantei i s-a respins cererea pentru valorificarea aceloraşi pretenţii pe temeiul răspunderii civile contractuale. S-au evidenţiat considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017, prin care s-a statuat că lucrările efectuate de prestator şi pentru care se solicită sumele din prezenta cauză nu sunt prevăzute în contract şi nu a fost încheiat nici act adiţional. S-a reţinut, în acest context, că reclamanta are deschisă calea unei acţiuni întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză. A mai reţinut instanţa de apel în fundamentarea deciziei atacate că "dacă în cauza de faţă s-ar admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe motivul caracterului subsidiar al acestei acţiuni faţă de cea deja exercitată şi pentru care s-a stabilit un fine de neprimire în mod definitiv, reclamantei i s-ar refuza dreptul său de a-i fi analizate pretenţiile de către o instanţă de judecată, contrar prevederilor art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".

Cu toate acestea, pe fondul cauzei, instanţa de apel reţine că acţiunea este neîntemeiată raportat la temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, considerând că nu poate fi omisă existenţa contractului liber consimţit şi asumat de părţi. A motivat că "respingerea unei acţiuni identice în faţa instanţei de contencios administrativ nu o îndreptăţeşte pe reclamantă să acţioneze ca şi cum contractul nu ar exista". S-a argumentat că, interpretarea dispoziţiile art. 1345 şi următoarele C. civ., în sensul dorit de reclamantă, echivalează cu posibilitatea deschiderii căii unei astfel de acţiuni în cazul oricăror contracte convenite (inclusiv în materia achiziţiilor publice unde regulile sunt expres stabilite de către legiuitor), ceea ce nu poate fi primit, prin raportare la principiul pacta sunt servanda".

Totodată, instanţa de apel motivează că reclamanta a promovat acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză în condiţiile în care nu a respectat dispoziţiile contractuale privitoare la executarea şi decontarea lucrărilor neprevăzute în contract, dar prilejuite de executarea acestuia. S-a arătat că un atare demers exclude o atitudine licită a reclamantei "ce face inaplicabile dispoziţiile legale în materia îmbogăţirii fără justă cauză ce are ca premisă efectuarea unui act juridic licit, fără nesocotirea dispoziţiilor legale sau contractuale".

Recurenta-reclamanta a invocat, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că decizia atacată conţine considerente contradictorii, cât şi motive străine de natura pricinii, motivarea constând practic în atestarea caracterului subsidiar al acţiunii care, în mod legal, ar fi condus la pronunţarea unei alte soluţii decât cea adoptată.

Instanţa de recurs constată, din analiza considerentelor deciziei recurate, mai sus evidenţiate, că instanţa de apel a păstrat hotărârea Tribunalului în privinţa respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că s-a stabilit, în mod definitiv, faptul că pretenţiile reclamantei nu pot fi valorificate pe calea aleasă iniţial, respectiv acţiunea în răspundere civilă contractuală, ci pe calea instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză.

Cu toate acestea, instanţa de apel, procedând la analiza cauzei pe fond, reţine că acţiunea în restituire nu poate fi admisă pe temeiul invocat, acela al îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât între părţi există încheiat contractul de lucrări. Altfel spus, instanţa de apel reţine că recurenta-reclamantă nu are deschisă acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, ci acţiunea derivată din contract.

Considerentele instanţei de apel sunt contradictorii, pentru că, pe de o parte validează soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, fundamentată atât pe argumentul inexistenţei unei acţiuni în răspundere contractuală, cât şi pe efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură statuările din cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 pronunţate de Tribunalul Suceava. Pe de altă parte, reţine că acţiunea în restituire nu poate fi admisă pe temeiul invocat al îmbogăţirii fără justă cauză, ţinând seama de existenţa contractului de lucrări liber consimţit şi asumat de părţi şi de respectarea principiului pacta sunt servanda.

Instanţa de apel reţine, astfel, că recurenta-reclamantă nu are deschisă acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, ci acţiunea derivată din contract, infirmând astfel concluzia silogismului aplicat în analiza criticii privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Decizia adoptată de instanţa de apel apare practic nemotivată, întrucât o parte din considerente susţine îndeplinirea condiţiei privind caracterul subsidiar al acţiunii, ce presupune absenţa, în sens obiectiv, a oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, iar o altă parte de considerente, afectată analizei pe fond, susţine neîndeplinirea condiţiei specifice de exercitare a actio de in rem verso, dată fiind existenţa contractului încheiat între părţi şi posibilitatea recuperării prejudiciului prin mijloacele specifice prevăzute în contract.

Totodată, decizia cuprinde considerente străine de natura pricinii, pentru că se reţine nerespectarea de către reclamanta din prezenta cauză a dispoziţiilor contractuale privitoare la executarea şi decontarea lucrărilor neprevăzute în contract, dar prilejuite de executarea acestuia. Or, în condiţiile în care nu a fost învestită cu o acţiune în răspundere contractuală, ci cu o acţiune în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, argumentul vizând culpa contractuală a reclamantei nu are legătură cu cauza.

În raport de considerentele arătate, este întemeiat motivul recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs, care poate fi integrat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează nesocotirea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură statuările din considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 pronunţate de Tribunalul Suceava.

Motivul de recurs este fondat.

Prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. menţionează expres că partea de hotărâre care intră în autoritate de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Aceste prevederi legale reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a statua diferit într-un al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

În fundamentarea deciziei adoptate, instanţa de apel a nesocotit statuările din cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 150/20.01.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava referitoare la natura lucrărilor executate de reclamantă şi la calea procesuală deschisă pentru recuperarea costurilor aferente respectivelor lucrări.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 1345 C. civ., susţinând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru recuperarea prejudiciului pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Instanţa de recurs reţine că nu există o analiză pe fond a condiţiilor materiale ale intentării acţiunii în restituire pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. Decizia atacată cuprinde considerente divergente în privinţa caracterului admisibil al acţiunii promovate, cu încălcarea efectului pozitiv la puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017, pronunţate de Tribunalul Suceava.

În lipsa unei analize pe fond a cauzei, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, deoarece nu există considerente specifice la care să se poată raporta instanţa de recurs.

Deficienţele regăsite în motivarea deciziei atacate impun concluzia unei motivări contradictorii şi străine de natura pricinii, care nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, disputate de părţi şi nu explică aplicarea normelor materiale care susţin soluţia adoptată.

Faţă de considerentele redate, în temeiul art. 497 teza I raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 105 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 ianuarie 2021.