Validity of unilateral contract termination based on defective replacement goods and warranty breach

Şedinţa publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 martie 2018 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la ridicarea de la sediul reclamantei a aparatului livrat C. 100-32, cu suportarea cheltuielilor de ridicare şi transport; obligarea pârâtei la restituirea echivalentului în RON a sumei de 56.500 euro împreună cu dobânda legală aferentă începând cu data rezilierii contractului, respectiv 28.12.2017, calculată la cursul de schimb din ziua efectuării plăţii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părţi, precum şi pe dispoziţiile C. civ. privind obligaţiile vânzătorului, garanţia contra viciilor bunului vândut şi garanţia pentru buna funcţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 662/PI din 27 iunie 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect obligaţia de a face.

A obligat reclamanta către pârâtă la plata parţială a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând anularea sentinţei şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât la fond, cât şi în calea de atac a apelului.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 153/A din 19 februarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 662 din 27 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2018.

A anulat sentinţa apelată şi, reţinând cauza spre rejudecare, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. B. S.R.L.

A dispus obligarea pârâtei la ridicarea de la sediul reclamantei a aparatului C. - RAD 100-32 pe cheltuiala proprie a pârâtei.

A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a echivalentului în RON la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 56.500 euro, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data rezoluţiunii contractului, respectiv 28.12.2017 până la plata integrală a sumei datorate.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.349,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 153/A din 19 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate şi rejudecarea cauzei în fond, în sensul respingerii cererii de apel formulate de S.C. A. S.R.L., ca nefondată, şi menţinerii, în totalitate, a sentinţei civile nr. 662/PI din 27 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Timiş, ca temeinică şi legală. A solicitat, totodată, obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea apelului şi a recursului.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că decizia atacată conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În argumenrtare, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin înscrisul intitulat "Notificare de reziliere a contractului nr. x din data de 14.11.2016", emis de către intimata-reclamantă şi comunicat recurentei-pârâte la data de 28 decembre 2017, intimata-reclamantă solicită ca în termen de 10 zile de la primirea notificării, recurenta-pârâtă să ridice de la sediul intimatei instalaţia radiologică marca x şi, totodată, să restituie suma de 67.235,00 EURO plătită de intimata-reclamantă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare menţionat.

În notificare se menţionează:

"Prezenta notificare va fi considerată ca fiind notificare în vederea rezilierii contractului, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi anume de a ridica şi instalaţia C. de la sediul subscrisei şi de a ne înapoia în totalitate sumele plătite".

Ca atare, în opinia recurentei, în mod corect Tribunalul Timiş a apreciat că acest înscris este o Notificare în vederea rezilierii Contractului nr. x din data de 14.112016, iar nu o Notificare de reziliere întemeiată pe dispoziţiile art. 1552 alin. (1) C. civ.

Susţine că intimata-reclamantă nu a învestit instanţa de fond cu o solicitare de a se dispune rezilierea Contractului nr. x din data de 14.11.2016 din culpa societăţii pârâte, ci cu o cerere având ca obiect obligarea acesteia la ridicarea produsului vândut şi restituirea preţului, care este nelegală, câtă vreme contractul comercial mai sus menţionat nu a fost desfiinţat nici în prezent.

Or, instanţa de apel a reţinut că:

"Interpretarea greşită pe care judecătorul de primă instanţă a dat-o notificării menţionate, a condus la respingerea pretenţiilor deduse judecăţii, fără a se realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară, fapt care impune anularea hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa reţinerii cauzei în vedere evocării fondului".

Faţă de cele reţinute de instanţa de apel, punctul de vedere al recurentei-pârâte este că instanţa nu putea să procedeze la "evocarea fondului", cât timp instanţa de fond a respins pretenţiile reclamantei, fără a realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară, ci putea, cel mult, să dispună, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 476 alin. (1) şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 476 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanţa de apel statuând, atât în fapt cât şi în drept", prin sintagma "o nouă judecată a fondului" înţelegându-se, neechivoc, faptul că anterior, a fost desăvârşită o judecată a fondului cauzei, iar instanţa de apel, judecând apelul formulat, procedează la o nouă judecată a fondului cauzei.

Acest lucru nu s-a întâmplat în cauză, astfel încât instanţa de apel nu putea reţine cauza în vederea evocării fondului referitor la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ.:

"Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", însă în speţă, instanţa de apel a evocat fondul fără a pune în discuţie şi dispune administrarea unor probe în apărarea recurentei-pârâte.

Mai mult decât atât, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a obligat pârâta la restituirea unei sume în valoarea totală de 56.500,00EURO, cu toate că prin înscrisul intitulat "Notificare de reziliere a contractului nr. x din data de 14.11.2016", reclamanta solicită restituirea sumei de 67.235,00 EURO.

Faţă de aceste împrejurări, a apreciat că hotărârea atacată conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor pe drept material, respectiv a dispoziţiilor: art. 1270 C. civ. - Forţa obligatorie a contractului, art. 1550 C. civ. - Modul de operare a rezoluţiunii, art. 1522 C. civ. - Punerea în întârziere de către creditor, art. 1551 C. civ. - Reducerea prestaţiilorşi art. 1552 C. civ. - Rezoluţiunea unilaterală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A reiterat susţinerile formulate prin întâmpinare, în apel, precizând că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1552 alin. (1) din C. civ., întrucât părţile semnatare ale contractului nu au prevăzut nicio clauză contractuală referitoare la rezoluţiunea sau rezilierea contractului; recurenta-pârâtă nu s-a aflat niciodată, pe parcursul derulării contractului menţionat, în întârzierede drept; recurenta-pârâtă şi-a onorat toate obligaţiile asumate prin contractul menţionat, însă intimata-reclamantă a dat dovadă de rea credinţă, ignorând, cu bună ştiinţă dispoziţiile art. 14 "Buna - Credinţă" şi art, 15 "Abuzul de drept" din C. civ.

A considerat că este valabil contractul de vânzare-cumpărare semnat de părţi, instalaţia a fost acceptată, recepţionată şi pusă în funcţiune de reprezentantul intimatei-reclamante, astfel cum rezultă din Rapoartele de service nr. 0086 din data de 26.08.2017 şi nr. 0102 din data de 21.10.2017, fiind constatată, cu aceste ocazii, funcţionarea instalaţiei la parametrii normali.

Prin urmare, în cauză nu se putea constata rezilierea invocată de apărarea intimatei-reclamante, deoarece, raportat la dispoziţiile art. 1270 din C. civ.:

"Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante", iar niciuna din părţile contractante nu se regăseşte în situaţia prevăzută de art. VII pct. 1 lit. a) din contract, fiind plătită contravaloarea bunului vândut, nici în situaţia prevăzută la art. VII pct. 1 lit. d) din acelaşi contract, întrucât instalaţia radiologică marca x ce a făcut obiectul contractului în litigiu, a fost acceptată, recepţionată şi pusă în funcţiune de reprezentantul intimatei-reclamante, funcţionând la parametrii normali.

Or, instanţa de judecată nu a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în rezolutiunea contractului, nici cu o cerere în vederea confirmării rezoluţiunii, astfel că petitele 1 şi 2 din cerere nu puteau fi soluţionate de instanţa de judecată învestită.

În acest sens, a făcut referire la dispoziţiile art. 1550 alin. (1) C. civ. potrivit cărora:

"Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită", susţinând că intimata-reclamantă nu era îndreptăţită să declare unilateral rezoluţiunea Contractului nr. x din data de 14.11.2016, întrucât acest act juridic nu prevede o asemenea posibilitate.

Dimpotrivă, rezoluţiunea putea fi dispusă doar de către instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate, însă, în speţă, instanţa nu a fost învestită cu o asemenea solicitare.

A mai precizat că nu se putea obţine rezoluţiunea contractului, întrucât, aşa-zisa neexecutare a obligaţiilor contractuale reţinută de instanţa de apel a fost, în realitate, o neexecutare contractuală de mică însemnătate, context în care a invocat dispoziţiile art. 1551 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora:

"Creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate".

Intimata-reclamantă nu a adus dovezi că această instalaţie radiologică ar prezenta vicii de fabricaţie sau vicii ascunse care ar face imposibilă sau ar îngreuna, iremediabil, funcţionarea acesteia, ci, dimpotrivă, a folosit această instalaţie radiologică pe parcursul unui an de zile, înregistrând beneficii materiale semnificative, iar datorită faptului că a aflat că o astfel de instalaţie putea fi obţinută la un preţ mai mic, a solicitat instanţei de judecată să confirme că ar fi intervenit rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare, cu obligarea recurentei-pârâte la restituirea sumei primite ca preţ şi la ridicarea instalaţiei folosite de intimata-reclamantă, în beneficiul său, pe durata unui an de zile.

În consecinţă, a apreciat că hotărârea judecătorească atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă, ca neîntemeiat, şi menţinerea deciziei pronunţate de către instanţa de apel, ca fiind legală şi temeinică.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să înlăture apărările formulate de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiate şi să admită recursul formulat, în temeiul criticilor invocate prin cererea de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

În cuprinsul raportului, s-a reţinut, în esenţă, că recursul este admisibil, iar criticile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., neînscriindu-se în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Prealabil, se impune precizarea faptului că, deşi recurenta a invocat motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., criticile sale vizează în realitate încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de procedură, respectiv a art. 476 alin. (1) şi a art. 480 alin. (3) C. proc. civ., aşa încât susţinerile sale vor fi încadrate în motivul de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care succed.

Se susţine că instanţa de apel nu putea să procedeze la "evocarea fondului", cât timp instanţa de fond a respins pretenţiile reclamantei, fără a realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară, şi putea, cel mult, să dispună, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 476 alin. (1) şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Art. 480 alin. (3) C. proc. civ. vizând soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel statuează că:

"în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Se constată, pe de o parte, că recurenta este în eroare în ceea ce priveşte "pronunţarea asupra fondului", susţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul litigiului.

Astfel, soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului implică o constatare a instanţei de apel că prima instanţă a admis în mod greşit o excepţie dirimantă care a făcut inutilă cercetarea temeiniciei pretenţiilor din cererea introductivă, ceea ce nu se confirmă în speţă.

Pe de altă parte, pentru ca instanţa de apel să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, textul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. deja evocat impune condiţia ca părţile să fi solicitat în mod expres această măsură, fie prin cererea de apel, fie prin întâmpinare. În cauză însă, recurenta nici nu a invocat, şi de altfel nici nu s-a dovedit, că vreuna dintre părţi ar fi solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, astfel încât în mod corect instanţa de apel a judecat procesul, evocând fondul.

Analizând cuprinsul notificării de reziliere, instanţa de apel a constatat că prin înscrisul menţionat reclamanta apelantă a comunicat "rezilierea" contractului, solicitând repunerea părţilor în situaţia anterioară, având în vedere că pârâta intimată nu şi-a respectat obligaţia de garanţie pe care o datorează vânzătorul pentru bunul vândut, apreciind că inclusiv bunul oferit în schimbul primului aparat achiziţionat nu funcţionează în standardele agreate de părţi.

Aşa fiind, apelul, prin efectul său devolutiv a permis instanţei să conchidă că prin notificarea comunicată pârâtei, reclamanta nu şi-a manifestat intenţia de a rezilia în viitor contractul, aşa cum greşit a apreciat prima instanţă, ci a cuprins manifestarea expresă şi neechivocă a reclamantei de a rezoluţiona unilateral contractul.

În acest context juridic, instanţa de control judiciar a reţinut cu justeţe că interpretarea greşită pe care judecătorul de primă instanţă a dat-o notificării menţionate, a condus la respingerea pretenţiilor deduse judecăţii, fără a se realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară, fapt care a impus anularea hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa reţinerii cauzei în vederea evocării fondului pretenţiilor.

Pe plan procesual, s-a reţinut legal că în cauză nu era necesară învestirea instanţei cu o acţiune în constatarea rezoluţiunii unilaterale a contractului de vânzare-cumpărare, de vreme ce verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru ca aceasta să opereze se poate realiza şi pe cale incidentală, în cadrul acţiunii prin care se solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Este de necontestat că, la 14.11.2016, între părţi a intervenit contractul de vânzare - cumpărare a unei instalaţii radiologice de tip D., instalaţie pe care reclamanta a achitat-o în două tranşe, astfel cum s-a convenit în contractul de vânzare-cumpărare.

Ulterior, deşi exista, conform art. 1710 alin. (1) lit. b) C. civ., în virtutea obligaţiei de garanţie, în sarcina pârâtei obligaţia de înlocuire a acestuia cu unul identic celui care a fost contractat, dar fără vicii, aceasta a înţeles să predea la data de 26.08.2017 un alt model de aparat, respectiv C., de o valoare mai mică, aparat ce nu se ridica la standardele de funcţionare a celui pentru care părţile au înţeles să încheie contractul.

În condiţiile în care pârâta nu a executat obligaţia legală de garanţie, astfel cum este prescrisă de dispoziţiile art. 1710-1715 C. civ., dat fiind că bunul care a făcut obiectul contractului a fost afectat de vicii, iar bunul oferit la schimb nu a avut caracteristicile avute în vedere de cumpărător la data încheierii contractului, este evident că scopul pentru care a fost încheiată convenţia nu a putut fi fi realizat.

Prin urmare, intimata-reclamantă a procedat la declararea unilaterală a rezoluţiunii, aceasta fiind comunicată recurentei-pârâte prin notificarea de reziliere nr. x/14.11.2016, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 1522, art. 1549, art. 1552 şi art. 1710 lit. d) din C. civ., aspect reţinut corect de instanţa de control judiciar.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut cu justeţe natura legală a declaraţiei de rezoluţiune, efectul acesteia fiind cel prevăzut de art. 1554 alin. (1) C. civ., respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor primite, contractul astfel desfiinţat considerându-se că nu a fost încheiat niciodată.

De altfel, criticile recurentei-pârâte nu susţin motivul privind încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1270 C. civ. - Forţa obligatorie a contractului, art. 1550 C. civ. - Modul de operare a rezoluţiunii, art. 1522 C. civ. - Punerea în întârziere de către creditor, art. 1551 C. civ. - Reducerea prestaţiilor şi art. 1552 C. civ. - Rezoluţiunea unilaterală, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-pârâtă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că decizia atacată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/A din 19 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/A din 19 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.