Moral damages quantum assessment beyond cassation review and non-binding victim protection guides.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 28 aprilie 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A. B., C., D., E., F. au formulat acţiune în daune delictuale prin care au solicitat obligarea societăţii de asigurare S.C. G. S.A, la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitului H..

Pârâta S.C. G. S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3461 din 15 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii B., C. şi A. suma de 800. 000 RON, reprezentând daune morale şi fiecăruia dintre reclamanţii D., E. şi F. suma de 200.000 RON, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta G. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamanţilor.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1981/A din 16 octombrie 2018, a admis apelul formulat de pârâta S.C. G. S.A.; a schimbat sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii B., C. şi A. câte 200.000 RON cu titlu de daune morale şi fiecăruia dintre reclamanţii D., E. şi F. câte 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a nesocotit jurisprudenţa în materie cu privire la cuantumul daunelor morale.

Raportându-se la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie, apreciază că daunele acordate reclamanţilor excedează limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de către FVPS- acesta oferind criterii obiective de cuantificare a daunelor raportat la jurisprudenţa instanţelor.

Consideră că instanţa de control judiciar nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat în suficientă măsură jurisprudenţa naţională, precum şi cea pe care pârâta a indicat-o prin hotărârile depuse în faţa instanţei de apel, astfel cum impun dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu numai că nu reţine dar, în mod eronat, nu face nici referire la jurisprudenţa ataşată apelului, în condiţiile în care jurisprudenţa este unicul criteriu oferit de lege, iar instanţele au obligaţia de a face o corectă aplicare a acestuia.

Or, dacă s-ar fi raportat la jurisprudenţa instanţelor de judecată, instanţa de apel ar fi constatat că suma de 500.000 RON acordată reclamanţilor nu răspunde cerinţelor consacrate deja în mod unanim de practică, de a nu constitui o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter simbolic, ci de a reprezenta doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa în măsura posibilă suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial este, prin însăşi destinaţia sa, menită de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, aceasta cu atât mai mult cu cât fapta ilicită este săvârşită sub forma culpei şi nu a intenţiei-directe sau indirecte. În acest context, apreciază recurenta, daunele acordate reclamantului nu păstrează acel raport de rezonabilitate şi proporţionalitate cu dauna suferită; dauna morală nu trebuie să fie excesivă ca întindere, întrucât riscă a se îndepărta de la funcţia compensatorie recunoscută de lege.

Curtea Europeană, în practica sa, a arătat adesea faptul că important este principiul echităţii în materia daunelor morale, astfel încât, pe de o parte fiecare persoană să primească o satisfacţie echitabilă iar, pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Precizează că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti care trebuie realizată într-o maniera clară şi coerentă fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva liberului arbitru pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada potrivit căreia cererile şi mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Acordarea acestor daune tinde să acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar şi, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel pierderea produsă, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub incidenţa îmbogăţirii fără justă cauză. Astfel, se arată, indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.

Subliniază recurenta că, pentru temeiurile invocate deja, sumele acordate reclamanţilor cu titlu de daune morale în această cauză excedează în mod neîntemeiat despăgubirilor de acest fel evidenţiate în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Se mai susţine că acest Ghid cuprinde elemente obiective prin analiza tuturor soluţiilor pronunţate de către curţile de apel din România, astfel că, prin luarea în considerare a concluziilor sale se poate preveni o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Făcând trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta conchide în sensul că hotărârea atacată este nemotivată, fiind dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel neluând în considerare toate criteriile evocate în jurisprudenţa depusă de recurenta-pârâtă în susţinerea motivelor sale de apel.

Intimaţii-reclamanţi A., B., C., E., F., D. nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor A., B., C., E., F., D., evidenţiind - aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esenţial îl reprezintă şi întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor.

Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamanţi.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, or, în speţă, toate aspectele circumstanţiale situaţiei particulare a cauzei au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanţa trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, or, în cauză instanţa de apel a aplicat în mod corect regulile de drept şi criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speţa dedusă judecăţii.

În acest context, Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, la care face referire recurenta-pârâtă nu reprezintă decât un studiu realizat la nivelul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, pentru uzul acestei instituţii, iar nu o lucrare cu caracter obligatoriu pentru instanţele învestite cu soluţionarea unor cauze având ca obiect despăgubiri pentru daune morale, neputând fi valorificat nici ca sinteză a practicii judiciare naţionale în domeniu, în lipsa posibilităţii verificării jurisprudenţei avute în vedere la momentul întocmirii sale şi a expunerii circumstanţelor concrete ale cauzelor respective, care au justificat acordarea respectivelor despăgubiri.

Înalta Curte subliniază că aprecierea instanţei de apel cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurentei-pârâte de reducere a sumelor acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se constată că recurenta-pârâtă a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentaţia adusă în susţinerea acestuia nu conţine referiri directe la dispoziţiile legale încălcate sau greşit aplicate de instanţă, ci referiri ample la jurisprudenţa în materie, or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.