Pension recalculation appeal against revision decision declared time-barred due to miscalculation of non-working days
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as time-barred, thereby leaving in force the lower court's decision that had rejected his request for revision, which upheld the appellate court's dismissal of his pension recalculation claim. The dispute involved a civil action to annul an administrative pension decision that failed to credit a period of work in the superior labor group, a status previously established by a final civil judgment; after the first instance ruled in the claimant's favor, the appellate court reversed the decision, and the subsequent request for revision was deemed inadmissible by the Court of Appeal. The decisive legal basis for this final outcome was procedural: the Supreme Court applied the strict 30-day deadline for filing an appeal against a revision decision under Article 485(1) of the Code of Civil Procedure, determining that the appellant missed the deadline due to miscalculation of non-working days under Article 181, resulting in forfeiture of the right to challenge the decision on the merits regarding the res judicata effect of the prior labor classification ruling.
Legislator headnote
AI generatedart. 435 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 513 alin. (6) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Pension recalculation appeal against revision decision declared time-barred due to miscalculation of non-working days: The dispute involved a civil action to annul an administrative pension decision that failed to credit a period of work in the superior labor group, a status previously established by a final civil judgment; after the first instance ruled in the claimant's favor, the appellate court reversed the decision, and the subsequent request for revision was deemed inadmissible by the Court of Appeal. The decisive legal basis for this final outcome was procedural: the Supreme Court applied the strict 30-day deadline for filing an appeal against a revision decision under Article 485(1) of the Code of Civil Procedure, determining that the appellant missed the deadline due to miscalculation of non-working days under Article 181, resulting in forfeiture of the right to challenge the decision on the merits regarding the res judicata effect of the prior labor classification ruling.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section for rejecting the appeal as late.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2020
Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 20 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Teritorială de Pensii Neamţ, anularea deciziei nr. 284600 din 27 martie 2017, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ şi obligarea acestei intimate la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu valorificarea grupei superioare de muncă, conform sentinţei civile nr. 2017/C/2015 a Tribunalului Neamţ. A solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1675 din 17 august 2017, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 284600/27.03.2017 şi a obligat-o pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Neamţ să emită o nouă decizie asupra cererii de pensionare formulată de contestator la 17 ianuarie 2017, cu valorificarea perioadei 3 martie 1975 - 18 iunie 1977, ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, astfel cum s-a constatat prin sentinţa civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2015; le-a obligat pe intimate la plata către contestator a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, intimatele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Teritorială de Pensii Neamţ au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 38 din 21 ianuarie 2019, definitivă, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea.
Împotriva deciziei din apel, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 443 din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs.
În motivare, a susţinut ca instanţa a încălcat puterea lucrului judecat, trecând peste cele reţinute în sentinţa civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015, definitivă, prin care Tribunalul Neamţ a reţinut că a lucrat în grupa superioară de muncă.
În opinia recurentului, curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora cel care nu a fost parte în proces poate face dovada contrară situaţiei reţinute prin hotărârea definitivă; or, instanţa nu a avut în vedere că niciuna dintre apelante nu a contestat dreptul său dobândit prin sentinţa civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015, ci au declarat expres că aceasta le este opozabilă.
Pe de altă parte, a susţinut că apelantele nu au produs niciun fel de probe în sens contrar, curtea de apel administrând din oficiu probe pentru a "clarifica" un aspect ce nu a fost invocat de niciuna dintre părţi.
Mai mult decât atât, a arătat că aceste probe sunt identice cu cele administrate în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015 (1333/103/2015); prin urmare, curtea de apel a trecut peste puterea lucrului judecat, doar pentru a reanaliza aceleaşi probe.
În continuare, recurentul a arătat că, deşi litigiul dedus judecaţii a pornit de la împrejurarea ca intimata Casa Judeţeană de Pensii Neamţ nu a valorificat o perioadă lucrată în grupa superioară de muncă, solicitând în "completarea" unei hotărâri judecătoreşti o adeverinţă eliberată de fostul angajator, fără să conteste dreptul câştigat prin hotărârea definitivă, curtea de apel, cu încălcarea art. 477 şi 478 C. proc. civ., a procedat la o nouă judecată asupra încadrării sale în grupa superioară, fără ca vreuna dintre părţi să solicite acest lucru.
În acest context, a evocat deciziile nr. 2/2016 şi 9/2016, pronunţate de instanţa supremă în recurs în interesul legii şi a subliniat că interpretarea curţii de apel, potrivit căreia hotărârea pronunţată în acţiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii, lasă fără conţinut deciziile sus-menţionate.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Recursul a fost transmis la 1 august 2019, prin poştă, la Curtea de Apel Bacău.
La 17 septembrie 2019, Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare, prin care a susţinut că motivul de recurs în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este inadmisibil, iar cel privind soluţia dată revizuirii pentru hotărâri potrivnice este nefondat.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, trebuie menţionat că, raportat la dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, hotărârea dată în revizuire, în ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este definitivă.
Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (6) C. proc. civ., este însă susceptibilă de a fi atacată cu recurs soluţia dată de instanţa de revizuire motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinând, cu prioritate, excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", iar conform alin. (2), "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."
Cum decizia atacată a fost comunicată recurentului la 26 iunie 2019, recursul transmis prin poştă la 1 august 2019 a fost formulat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 29 iulie 2019, în condiţiile în care ultima zi a termenului - 27 iulie 2019 - a căzut într-o zi de sâmbătă.
În considerarea argumentelor expuse, văzând dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 443/2019 din 3 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.