Violation of adversarial principles by appellate court’s unilateral recharacterization of share transfer contracts

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012 de societăţile pârâte, prin administrator C.;

2. să constate calitatea de acţionari a reclamanţilor, în cotele cuvenite fiecăruia, calitate dobândită de la defunctul A., în baza certificatelor de acţionar emise de societăţile pârâte în anul 2006;

3. să constate nulitatea absolută a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012;

4. să dispună radierea tuturor înregistrărilor/menţiunilor efectuate la O.R.C. Galaţi în baza certificatelor anterior menţionate;

5. să îi oblige pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 91 şi art. 99 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 20 martie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca lipsit de obiect al treilea capăt de cerere şi a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu pârâţii C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 195 din 20 iunie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a completat dispozitivul sentinţei primei instanţe, în sensul că i-a obligat pe reclamanţi la plata către pârâta C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii au declarat apel, prin care au solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a scos cauza de pe rolul său şi a înaintat-o secţiei a II-a Civile a aceleiaşi curţi de apel, fiind înregistrată sub nr. x/2016*.

La termenul din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor-reclamanţi, formulată de intervenienta K..

Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta K.; i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi şi pe intervenienta accesorie la plata către intimata-pârâtă C. a câte 2.769,33 RON şi către fiecare societate intimată-pârâtă a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanţii B. şi A., înregistrat la data de 31 mai 2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autorii recursului au expus ample considerente din decizia atacată, după care au subliniat că instanţa de apel a încălcat principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

În concret, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, ca instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor calificarea juridică dată contractelor din 28 şi 29 decembrie 2012 ca fiind de cesiune certificate de acţionar.

În acest sens, au arătat că natura juridică a acestor contracte nu a constituit obiectul divergenţei de vreme ce toate părţile în litigiu au considerat că acestea reprezintă contracte de cesiune de acţiuni.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că aprecierea instanţei de apel, în sensul că natura juridică a acestor contracte este diferită de cea afirmată de părţile în litigiu, trebuia să facă obiectul dezbaterilor contradictorii.

Astfel, autorii recursului au arătat ca nu au anticipat opinia diferită a instanţei de apel cu privire la natura contractelor deduse judecăţii, având astfel convingerea că efectul translativ al contractelor de cesiune reprezintă o chestiune câştigată cauzei.

Ca atare recurenţii-reclamanţi au învederat că nepunerea în discuţia părţilor a calificării juridice date contractelor deduse judecăţii a avut drept consecinţă încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., autorii recursului au susţinut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 331 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, pe care instanţa de apel a aplicat-o în mod trunchiat şi doar în interesul intimaţilor-pârâţi.

În concret, au arătat că prin această decizie s-a statuat că C. a transmis autorului lor (defunctul A.) 2.970 de acţiuni, în temeiul contractului de cesiune de acţiuni din 29 decembrie 2012, reprezentând 99% din capitalul social al societăţii J. S.A.

Ca atare, titularii recursului au subliniat că transferul celor 2.970 de acţiuni către autorul lor, ca urmare a încheierii unui contract de cesiune de acţiuni, reprezintă o chestiune intrată în autoritatea lucrului judecat.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material când a calificat contractele din 28 şi 29 decembrie 2012 ca fiind de cesiune certificate de acţionar.

În concret, au arătat că art. 1 din aceste contracte prevede că: C. cesionează un număr de 2.970 acţiuni la purtător, reprezentând 92.070 RON şi 99% din capitalul social, domnului A.; o acţiune se vinde cu 31 RON, iar valoarea tranzacţiei este de 92.070 RON.

Art. 2 din aceleaşi contracte prevede că: în schimbul acţiunilor cesionate cea de-a doua parte din contract plăteşte primei părţi contravaloarea acestora, adică 92.070 RON.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în ipoteza în care s-ar aprecia că aceste clauze sunt neclare, devin incidente dispoziţiile art. 1268 C. civ., conform cărora, clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului.

Or, interpretarea ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului este în sensul că obligaţia esenţială este aceea de transfer a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, în schimbul unui preţ.

Din moment ce contractele din 16 noiembrie 2012, prin care A. a cesionat acţiunile către C., au aceeaşi formă cu cele din 28 şi 29 decembrie 2012, rezultă că şi aceste din urmă contracte au ca obiect transferul de acţiuni şi nu certificate de acţiuni.

În final, autorii recursului au conchis că regula de interpretare de la art. 1268 alin. (3) C. civ. conduce la aceeaşi concluzie, întrucât cesiunea de certificate de acţionar nu ar produce efecte juridice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au menţionat că nu sunt de acord cu soluţionarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi şi intimatei-interveniente la 27 iunie 2019 .

Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare la 25 iulie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 1 august 2019 .

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, cu citarea părţilor.

Recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O primă critică formulată de recurenţi este cea referitoare la încălcarea, de către instanţa de apel, a principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, critică subscrisă motivului de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esenţă, au relevat că, pe întreg parcursul procesului, părţile litigante au privit actele juridice intervenite între intimata C., în calitate de cedent şi A., în calitate de cesionar, perfectate la 28/29 decembrie 2012, ca având natura juridică a unor contracte de cesiune de acţiuni. Aceasta fiind opinia unanimă a părţilor care, în mod evident, au interese contrare, acestea nu au formulat apărări cu privire la natura juridică a contractelor, nici prin actele procesuale scrise şi nici prin concluziile orale formulate. În acest context, calificarea juridică pe care instanţa de apel a dat-o acestor înscrisuri, ca fiind contracte de cesiune de certificate de acţionar, ar fi trebuit supusă, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor.

Instanţa de recurs reţine că, în principiu, actele juridice în discuţie, constatate prin înscrisuri sub semnătură privată, sunt probe în procesul civil, iar operaţiunea de apreciere a probelor, conform art. 264 C. proc. civ., este o activitate mentală a judecătorului, ce se realizează în finalul judecăţii, respectiv cu prilejul deliberării asupra fiecărui element de fapt al judecăţii. Ca atare, o atare apreciere a probelor nu este supusă dezbaterii publice şi contradictorii.

Însă, aprecierea probelor poartă numai asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu şi asupra celor de drept. Principiul contradictorialităţii, astfel cum este instituit de art. 14 C. proc. civ., constă în posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice elemente de fapt sau de drept ale procesului civil. Acest principiu nu se limitează doar la prerogativele procesuale acordate sau impuse părţilor litigante, ci presupune şi obligaţia instanţei de a-şi fundamenta hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă ce au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor. De aici decurge şi legătura indisolubilă între principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

În acest context, constată că, în etapa soluţionării cauzei, în primă instanţă la termenul din 20 ianuarie 2017, au fost depuse la dosar contractele de cesiune în discuţie din 28/29 decembrie 2012. Întrucât au fost contestate de către pârâta-intimată C., atât semnătura cât şi data întocmirii înscrisurilor sub semnătură privată, în etapa fondului a fost administrată proba cu expertiza grafică, pentru ca, în final, prima instanţă să reţină că aceste cesiuni nu fac obiectul cauzei.

Prin apelul declarat, reclamanţii au criticat soluţia instanţei de fond dată capătului de cerere în constatarea calităţii reclamanţilor de acţionari ai celor cinci societăţi pârâte, urmare culegerii succesiunii acţionarului majoritar A.. Critica s-a fundamentat, în esenţă, pe efectul translativ de proprietate asupra acţiunilor celor 5 societăţi emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012.

Principalele apărări formulate, în etapa apelului, de către intimata C. cu privire la acest aspect s-au cantonat, în esenţă, nu pe împrejurarea că actele juridice în discuţie nu ar reprezenta contracte de cesiune de acţiuni, ci pe faptul că nu au fost datate, că au reprezentat doar proiecte de convenţii, că nu au fost înregistrate în registrul comerţului ş.a.m.d.

Prin urmare, acestea au fost elementele de fapt şi de drept invocate în cursul procesului, conturate din îndeplinirea de către părţi a obligaţiilor ce le incumbau, de comunicare reciprocă şi în timp util a pretenţiilor şi apărărilor lor.

Fără a nega dreptul instanţei de apel de a face propria calificare juridică a convenţiilor deduse analizei, este de netăgăduit faptul că reclamanţilor-recurenţi le-a fost încălcat dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

Nerespectarea principiului contradictorialităţii, astfel cum este reglementat de art. 14 alin. (4) C. proc. civ., derivă din aceea că instanţa de fond a ignorat, în considerentele sentinţei apelate, să califice natura contractelor sau să determine efectele juridice pe care le produc, iar pârâţii-intimaţi nu au negat, prin apărările formulate, că respectivele convenţii sunt unele de cesiune de acţiuni.

În acest context, instanţa de apel avea obligaţia, în măsura în care aprecia că actele juridice invocate de către reclamanţii-apelanţi în sprijinul solicitării de constatare a calităţii de acţionari, au o altă natură decât cea unanim acceptată de toate părţile (nu translativă de proprietate de acţiuni, ci de cesiune de certificate de acţionar), să solicite părţilor un punct de vedere asupra acestui aspect.

Este adevărat că atât soluţia instanţei de fond, cât şi decizia pronunţată în apel s-au întemeiat, în mod covârşitor, pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor hotărâri judecătoreşti anterioare, în condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin care s-au tranşat chestiuni referitoare la natura acţiunilor emise de cele 5 societăţi intimate, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora sau numărul de acţiuni deţinute de acţionarul A., la data decesului acestuia. Însă, analizând considerentele deciziei recurate, nu rezultă că, în litigiile anterioare, fundamentul juridic al pretenţiilor reclamanţilor ar fi constat în dobândirea acţiunilor de către autorul lor prin contractele de cesiune invocate în litigiul de faţă. Altfel spus, nefiind identitate de cauză, cel puţin sub acest aspect, se impunea o dezbatere contradictorie asupra naturii şi efectelor juridice ale acestor convenţii.

În consecinţă, instanţa de apel, neconferind părţilor posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate elementele de drept ale cauzei şi încălcând principiul contradictorialităţi, prevăzut de art. 14 alin. (4) C. proc. civ., principiul ce intră în conţinutul noţiunii de proces echitabil, a îngrădit şi realizarea altor principii procesuale, cum ar fi garantarea dreptului la apărare. Prin urmare, constată întemeiate criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât încălcarea principiului contradictorialităţii atrage nulitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, potrivit art. 179 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile în care instanţa de recurs a apreciat că pot fi primite criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., devine de prisos a mai analiza susţinerile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, câtă vreme prin însăşi decizia recurată instanţa de apel a făcut propria calificare juridică a unor convenţii, calificare diferită de cea acceptată unanim de către părţi, fără a le da posibilitatea să îşi formuleze apărări în raport de această chestiune de drept, instanţa de recurs nu poate analiza dacă au fost sau nu corect aplicate normele de drept material referitoare la interpretarea contractului. De altfel, operaţiunea de interpretare a oricărei convenţii, după regulile instituite de art. 1266 - 1269 C. civ., trebuie precedată de analiza necesităţii unei atare interpretări, în sensul că organul judiciar trebuie să justifice demersul său (folosirea greşită, improprie a terminologiei juridice, contradicţia între manifestarea expresă de voinţă şi voinţa reală, internă a părţilor ş.a.m.d). Practic, întotdeauna instanţa trebuie să pornească de la prezumţia că declaraţia comună de voinţă care este specifică contactului analizat exprimă voinţa reală a părţilor şi că necesitatea interpretării trebuie dovedită.

În mod asemănător, instanţa de recurs nu poate analiza dacă, prin decizia atacată, a fost sau nu încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 331 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, sub aspectul efectelor juridice pe care le-ar fi produs contractul de cesiune de acţiuni FN din 29 decembrie 2012, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. De altfel, acest aspect i-a fost dedus spre analiză instanţei de apel, prin intermediul căii de atac devolutive cu care a fost învestită, iar o dezlegare dată de instanţa de recurs ar priva, practic, părţile, de un grad de jurisdicţie.

Faţă de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţi şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 79/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 ianuarie 2021.