Judicial service contract exhaustion and evidentiary value of subsequent specifications in framework agreement disputes

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3704/17.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunal Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 234 110,18 RON, reprezentând debitul neachitat, datorat în temeiul facturilor fiscale nr. x/29.07.20117; 108 şi 109 din 01.08.2011, nr. 112 şi 113/30.09.2011. totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta având ca obiect constatarea rezilierii contractului de prestări servicii nr. x incheiat între părţi la data 08.07.20010, si, pe cale de consecinţă, repunerea pârtilor în situaţia anterioară, cu obligarea reclamantei la restituirea preţului contractului în cuantum.de 388.399 RON (echivalent al sumei de 73.000 Euro +TVA), plătit în avans conform facturii seria x/15.07.2010.

Prin decizia civilă nr. 2155 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L.

Pentru a pronunţa aceste soluţii, instanţele de fond au reţinut, în esenţă, următoarele:

Între A. S.R.L., în calitate de prestator, şi B. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/8.07.2010 având ca obiect prestarea serviciilor agricole de pregătire, cultivare, semănare, întreţinere şi recoltare a culturilor agricole pentru o suprafaţă maxima de 700 ha şi pentru o suma totală de 73.000 euro. în acest contract părţile nu au stabilit în mod expres lucrările ce se vor efectua, suprafeţele de teren ce urmează a fi lucrate şi preţul fiecărei lucrări, acestea urmând a fi stabilite ulterior, precum s-a procedat şi în cadrul contractului anterior încheiat între părţi din data de 15.12.2009. Contractul nr. x are doar valoarea unui contract-cadru, prin care părţile au stabilit termenii generali în care se vor desfăşura raporturile contractuale. Astfel, prin art. 1.2, 1.3, 4.2 din contract s-a stabilit ca terenurile şi serviciile, care urmează să fie prestate, se vor determina în funcţie de solicitările beneficiarului, ce vor fi determinate în mod concret pentru fiecare cultură şi categorie de terenuri alocate pentru respectiva cultura. Având în vedere că preţul contractului urma să fie achitat în avans de către beneficiar conform art. 3.1, la data de 15.07.2010, reclamanta a emis factura nr. x în valoare de 388.399 RON, factură achitată de pârâtă prin ordinul de plată din 9.07.2010 în valoare de 313.225 RON şi prin ordinul de plată din 18.08.2010 în valoare de 75.174 RON. Ulterior, intre parţi s-a încheiat devizul pentru lucrările agricole la cultura de grâu toamnă 2010, prin care s-au stabilit lucrările ce se vor efectua, suprafeţele de teren şi preţul lucrărilor.

Instanţele au apreciat că, din semnarea acestui deviz de către reprezentanţii celor două societăţi, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiza grafoscopică intocmit în cauză, rezultă acordul de voinţă al părţilor cu privire la elementele necesare încheierii în mod valabil a unui contract de prestări servicii, respectiv obiectul obligaţiilor ambelor părţi. Atât timp cât părţile au stabilit în mod expres preţul serviciilor printr-un contract încheiat în mod valabil între acestea, s-a considerat că nu contează costul pe hectar înregistrat de reclamanta-pârâtă şi diferenţa dintre acest cost şi preţul unitar din deviz.

B. S.R.L. a contestat prestarea serviciilor astfel contractate, însă, această societate, în litigiul cu APIA, a susţinut contrariul, folosindu-se de contractul nr. x/2010 şi de actele anterior menţionate pentru a dovedi executarea contractului nr. x şi faptul că i se cuvine plata subvenţiei în agricultura.

Din raportul de expertiza tehnică contabilă a rezultat că reclamanta şi-a executat obligaţiile rezultate din contractul nr. x/2010, fiind înregistrate în mod corespunzător cheltuielile directe şi indirecte generate de lucrările menţionate în devizul pentru toamna 2010, precum cheltuielile cu combustibilul, neinteresând în cauză, diferenţa dintre preţul stabilit de părţi şi costul lucrărilor, ci dacă din înregistrările contabile rezultă ca reclamanta ar fi executat în mod real serviciile facturate. Or, prin justificarea şi înregistrarea cheltuielilor presupuse de efectuarea lucrărilor reclamanta-pârâtă a dovedit şi pe aceasta cale executarea contractului nr. x

Aceeaşi semnificaţie a reţinut prima instanţă că o prezintă şi plata efectuată în august 2010 cu explicaţia "rest plată FP 9.07.2010", plata efectuată după executarea lucrărilor, iar nu în avans, ca şi recunoaşterea de către pârâtă a devizelor privind cheltuielile directe suportate de reclamanta pentru efectuarea lucrărilor.

Potrivit art. 8 din contractul nr. x/2010, contractul încetează la momentul îndeplinirii integrale a obligaţiilor părţilor stabilite în conformitate cu prezentul contract. Aşadar, la momentul contractării unor servicii egale cu valoarea totală a contractului nr. x/2010 şi după executarea acestor servicii, acest contract încetează, chiar dacă în art. 4.1 părţile au preconizat că durata acestuia va fi de 5 ani, iar lucrările ulterior contractate, în valoare de 73.000 euro, nu pot fi considerate a fi executate tot în condiţiile contractului nr. x, pentru că deja s-a epuizat valoarea acestui contract şi potrivit înţelegerii părţilor doar lucrările în valoare maxima de 73.000 euro vor fi executate conform acestui contract, iar lucrările ce depăşesc aceasta valoare urmează a fi executate conform convenţiilor ulterioare încheiate intre părţi.

Intre părţi, în anul 2011, s-au încheiat devize pentru lucrări agricole la cultura de grâu, cultura de floarea-soarelui, cultura de porumb, fiind, astfel, încheiate alte cinci contracte de prestări servicii pentru serviciile enumerate în aceste devize şi pentru preţurile indicate în aceste devize. Pentru lucrările contractate în 2011 reclamanta a emis facturile nr. x/1.08.2011,109/1.08.2011, 112/30.09.2011, 113/30.09.2011, recunoscute expres de societatea pârâtă prin semnarea acestora, prin extrasul de cont din 30.11.2013, în care se menţionează debitul restant rezultat din cele patru facturi, şi prin ordinul de plata parţial a facturilor nr. x, 109, 112. Chiar dacă parata a intenţionat să respecte o înţelegere a părţilor privind achitarea TVA-ului aferent acestor facturi, s-a apreciat relevantă manifestarea de voinţă din partea societăţii în sensul recunoaşterii executării serviciilor.

Recunoaşterea celor patru facturi a fost reţinută drept o recunoaştere comenzilor emise pentru prestarea serviciilor menţionate în aceste facturi, a preţului contractului, dar şi a executării contractului de către reclamanta, condiţii necesare pentru atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei. În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 1499 C. civ., art. 268 şi 280 alin. (1) C. proc. civ.

Suplimentar, instanţa de apel a subliniat că, potrivit art. 3 pct. 3.1 din contract, preţul convenit de 73.000 Euro plus TVA trebuia plătit de către beneficiara pârâtă în termen de 5 zile de la semnarea contractului, sens în care reclamanta a emis factura nr. x in valoare de 388.399 RON, factura ce a fost achitată prin ordine de plată. Ulterior, s-a încheiat devizul pentru lucrările agricole la cultura de grâu toamnă 2010, prin care părţile au stabilit lucrările ce se vor efectua, suprafeţele de teren şi preţul lucrărilor. Înscrisul menţionat, denumit "deviz" este semnat şi stampilat de reprezentanţii societăţilor comerciale părţi în prezenta procedură judiciară.

Având în vedere că acest înscris, denumit impropriu "deviz" a fost întocmit după plata preţului contractual mai sus menţionat, cel puţin după plata primei rate de 313.399 RON, în mod temeinic a fost apreciat de către prima instanţă ca o recunoaştere a datoriei rezultate din prestarea serviciilor obiect al contractului nr. x/2010. De asemenea, temeinic a fost coroborată această probă a "devizului" susmenţionat cu cea a restului de plată în cuantum de 75174 RON, efectuată prin ordinul de plată din 18.08.2010, în care s-a indicat expres faptul că reprezintă un rest de plată a primei plăţi din data de 09.07.2010, prima instanţă stabilind, astfel, că, prin plata integrală a preţului contractual şi întocmirea înscrisului ce a consemnat lucrările efectuate, executarea acestor lucrări a şi fost recunoscută de către pârâtă, fie şi indirect, într-o manieră implicită.

Constatându-se că serviciile aferente contractului nr. x/08.07.2010 au fost executate în cursul anului 2010 şi, în consecinţă, acesta a încetat existenţa ca efect al realizării obiectul acestuia, s-a considerat că facturile x/01.08.2011, y/01.08.2011, z/30.09.2011 şi 113/30.09.2011, însoţite de devize de lucrări agricole, fac dovada executării în anul 2011 a unor lucrări distincte de contractul anterior, sumele cuprinse în acestea fiind datorate la plată de pârâtă. Expertiza contabilă efectuată la fond a luat în calcul şi achitarea parţială a facturii nr. x/30.09.2011.

Împotriva deciziei din apel, pârâta B. S.R.L. a declarat şi recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a motivat respingerea criticilor sale referitoare la deficienţa considerentelor hotărârii primei instanţe, iar pretinsa abordare cumulată a aspectelor referitoare la raporturile juridice dintre părţi nu puteau suplini neanalizarea apărărilor sale referitoare la cererea reconvenţională sau lipsa temeiurilor de drept care ar fi fundamentat soluţia primei instanţe.

Recurenta - pârâtă a subliniat că singurele norme indicate în cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti nu erau în vigoare în perioada derulării relaţiilor contractuale, situaţie ce constituie premisa aplicării greşite ca legii, ca motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Lipsa unei analize detaliate a raporturilor dintre părţi din perspectivă juridică, calificarea greşită a unor acte din dosar au determinat aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.04.2019, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată rpin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiat recursul pentru următoarele conderente:

Instanţele de fond au fost investite cu o acţiune principală în pretenţii şi o cerere reconvenţională ce tinde în principal la rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. x semnat între părţi la 08.07.2010 şi la valorificarea efectelor desfiinţării convenţiei. Lecturând considerentele deciziei atacate, se poate constata cu uşurinţă că acestea nu cuprind motivele în fapt şi în drept referitoare la soluţia asupra cererii reconvenţionale, neputându-ne rezuma la extragerea implicită a acestora din modalitatea de analiză a unor critici din apel.

Pe de altă parte, în cuprinsul acestora, putem identifica o serie de motive contradictorii. Astfel, instanţa de apel menţine ca fiind corectă calificarea de contract cadru pe care prima instanţă a oferit-o contractului nr. x/08.07.2010, apreciindu-se că părţile au stabilit doar termenii generali în cadrul cărora se vor desfăşura raporturile contractuale, pentru ca, ulterior, să se constate executarea în totalitate a contractului, considerându-se a fi o dovadă în acest sens şi înscrisul intitulat "deviz", care ar fi fost încheiat ulterior executării lucrărilor contractate. Aceluiaşi înscris i s-a conferit însă şi valoarea de contract subsecvent semnat în derularea contractului cadru, prin care părţile ar fi stabilit lucrările ce ar fi trebuit să fie executate şi suprafeţele de teren de lucrat. În acelaşi mod s-a procedat şi cu dovada plăţii diferenţei de preţ a contractului, care deşi ar fi trebuit a fi achitată în avans, potrivit menţiunilor din contract, a fost considerată drept o recunoaştere a executării lucrărilor, cu toate că, prin natura lor, lucrările menţionate în deviz ar fi trebuit să fie realizate în sezonul de toamnă.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că se impune rejudecarea cauzei pentru lămurirea aspectelor referitoare la relevanţa juridică a documentelor întocmite de părţi cu privire la ambele cereri deduse judecăţii. În vederea unei corecte stabiliri a naturii şi conţinutului raporturilor juridice dintre părţi, instanţa de apel va ţine cont şi de succesiunea actelor semnate de părţi, de modalitatea de derulare a relaţiilor comerciale în ansamblu anterior declanşării litigiilor dintre părţi, raportat şi la natura serviciilor prestate. Aceasta, în condiţiile în care, aparent, părţile se aflau în derularea contractului de prestări servicii nr. x, atunci când au ales să semneze contractul nr. x, deşi anterior preferaseră să semneze acte adiţionale pentru lucrări suplimentare, iar contractul nr. x a fost încheiat pe o durată de 5 ani, care ar acoperi teoretic şi perioada în care au fost prestate serviciile cuprinse în facturile indicate în acţiunea principală.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul şi va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2155 din 31 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.