Transfer of corporate assets to shareholders upon trade registry cancellation: inapplicability of automatic transfer rules where formal liquidation was completed

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2017 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A., B., C. şi D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au solicitat să se acorde bunului destinaţia prevăzută de actul constitutiv, în sensul atribuirii acestuia asociaţilor prin constatarea transmiterii dreptului de proprietate prin efectul legii la data radierii societăţii, de la societatea lichidată E. S.R.L. către asociaţii acesteia, cu privire la bunul teren în suprafaţă de 750 mp situat în Bucureşti, str. x, înscris în CF nr. x a Municipiului Bucureşti, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. x, identificat cu nr. cadastral x, către asociaţii A. - cota de 12,50%, B. - cota de 17,50%, B. ca cesionară a drepturilor lui F. - cota de 17,50%, C. - cota de 12,50%, D. SRL- cota de 40%.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 527 şi urm. C. proc. civ., art. 249 alin. (1) C. civ., art. 43 din Actul Constitutiv, art. 237 din Legea nr. 30/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 4375 din 23 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiată, şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că din coroborarea textelor de lege menţionate rezultă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990 se poate solicita să se constate ca bunurile societăţii radiate revin asociaţilor/acţionarilor doar în ipoteza în care societatea nu a fost supusă procedurii lichidării, fiind radiată de instanţa în baza art. 237 alin. (9) din lege. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat însă că societatea E. S.R.L. a fost dizolvată prin sentinţa civilă nr. 5887/2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2011, ca urmare a nedepunerii situaţiilor financiare anuale.

În baza rezoluţiei directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 502978/2012 pentru societatea dizolvată a fost numit lichidator G. Astfel, societatea nu a fost radiată ca urmare a faptului că nu s-a efectuat procedura lichidării faţă de societate, ci ca urmare a depunerii bilanţului de lichidare de către lichidatorul desemnat.

Radierea nu a fost dispusă prin hotărâre judecătorească, ci prin rezoluţie a directorului registrului comerţului, respectiv prin rezoluţia 2547/2013 a directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov. În acest bilanţ de lichidare s-a reţinut ca societatea nu deţine bunuri imobile.

Aşa fiind, a rezultat că prezenta cerere nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 237 alin. (13) coroborat cu alin. (8) şi 10 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că pentru societatea în discuţie a fost desemnat lichidator, acesta îndeplinindu-şi obligaţiile şi întocmind bilanţul final de lichidare în cuprinsul căruia s-a reţinut că societatea nu deţine bunuri în proprietate, procedându-se ulterior la radierea societăţii de către directorul registrului comerţului la solicitarea lichidatorului. Nefiind îndeplinite condiţiile legale menţionate, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată, cererea cu care a fost învestit.

Împotriva sentinţei civile nr. 4375 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., B., C., D. S.R.L. au declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, reclamanţii A., B., C. şi D. S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenţii au susţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte soluţia dată criticii greşitei calificări a acţiunii ca o acţiune contencioasă şi a respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Comerţului, hotărârea este nemotivată, conţine motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu aplicarea greşită a art. 527 şi art. 35 şi 36 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că Oficiul Registrului Comerţului are calitatea de pârât, deoarece acesta a înregistrat radierea societăţii.

Pronunţând această soluţie, instanţa de apel nu a explicat în niciun fel motivele pentru care a înlăturat criticile reclamanţilor întemeiate pe aspectul că efectuarea operaţiunilor de înregistrare a radierii societăţii nu poate conferi calitate procesuală unei părţi, calitatea procesuală, fiind acordată de lege unei persoane care ar putea opune un drept similar reclamanţilor cu cel care face obiectul cererii, condiţie neîntrunită în speţă.

Au mai arătat recurenţii că hotărârea instanţei de apel conţine motive străine de natura cauzei având în vedere că s-a reţinut că "asociaţii au posibilitatea formulării unei acţiuni în constatare, deoarece reclamanţii nu au posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare", aspect care nu are nicio legătură cu cauza sau criticile aduse de reclamanţi prin apelul formulat în cauză.

De asemenea, recurenţii apreciază că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 527 C. proc. civ. în condiţiile în care Societatea nu mai există ca persoană juridică, astfel că Registrul comerţului nu mai putea opera o cerere de înregistrare menţiuni pentru Societate şi instituţia nu mai putea elibera certificatul constatator al dreptului de proprietate, neexistând niciun motiv care să confere legitimitate procesuală pasivă acestei entităţi.

În ceea ce priveşte soluţia dată pe fond în legătură cu cererea de atribuire a bunului rămas în urma lichidării, recurenţii au susţinut că hotărârea este nemotivată cu privire la aplicabilitatea art. 249 C. civ., este dată cu aplicarea greşită a textului legal menţionat şi cuprinde motive străine de natura cauzei în ceea ce priveşte reţinerea inaplicabilităţii art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Totodată,în opinia recurenţilor, instanţa a analizat greşit aplicabilitatea prevederilor art. 249 C. proc. civ., în loc de art. 249 C. civ., stabilind că aceste prevederi nu sunt aplicabile, din conţinutul hotărârii nereieşind în niciun fel de ce prevederile de drept material ale art. 249 C. civ. nu ar fi aplicabile.

Consideră că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a art. 249 C. civ. în condiţiile în care acesta reprezintă norma generală, iar instanţa de fond a stabilit că legea specială, respectiv art. 237 din Legea nr. 31/1990 nu este aplicabilă, dispoziţie a instanţei de fond cu care au fost de acord şi pe care au înţeles să nu o critice pe calea apelului, continuând însă a susţine în apel aplicabilitatea prevederilor art. 249 C. civ., care reprezintă norma generală.

Intimatul-pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că nu poate avea calitatea de parte în prezenta cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 14 februarie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, ştiut fiind că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a argumentelor aduse de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Criticile recurenţilor nu susţin motivul privind contradictorialitatea hotărârii judecătoreşti recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

Se constată că hotărârea atacată îndeplineşte cerinţele unei motivări, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Invocând în drept dispoziţiile art. 527 şi urm. C. proc. civ., art. 249 alin. (1) C. civ., art. 237 din Legea nr. 30/1990, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii A., B., C. şi D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au solicitat să se acorde bunului destinaţia prevăzută de actul constitutiv, în sensul atribuirii acestuia asociaţilor prin constatarea transmiterii dreptului de proprietate prin efectul legii la data radierii societăţii, de la societatea lichidată E. S.R.L. către asociaţii acesteia, cu privire la bunul teren în suprafaţă de 750 mp situat în Bucureşti.

În speţă, recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de faptul că instanţa de apel nu a analizat cauza şi prin prisma unuia dintre temeiurile de drept ale cererii formulate, respectiv prin prisma art. 249 C. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în motivare, instanţa de control judiciar s-a raportat în mod legal la prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 (analizarea cauzei prin prisma acestui temei legal nefiind contestată de către recurenţi), iar nu la cele ale art. 249 C. civ., ştiut fiind că, în materia dreptului societar, dispoziţiile dreptului comun se completează cu dispoziţiile Legii speciale a societăţilor comerciale nr. 31/1990, iar în cauză nu se poate face abstracţie de principiul specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, ce este aplicabil întocmai.

Chiar dacă instanţa de apel a reţinut în mod succint că dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, acest aspect nu este de natură a schimba legalitatea soluţiei pronunţate şi nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe nemotivarea hotărârii sau pe aplicarea greşită a unor norme de drept material.

Este adevărat că susţinerile vizând inaplicabilitatea art. 237 din Legea nr. 31/1990 sunt străine de conţinutul concret al criticilor formulate prin cererea de apel, însă soluţia primei instanţe de control judiciar este sprijinită şi de alte considerente, aşa încât nu se poate reţine că întreaga motivare este străină de raportul dedus judecăţii, întrucât numai într-o atare situaţie s-ar putea reţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, se constată că dintr-o eroare materială în considerentele deciziei recurate instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., fiind evident faptul că potrivit considerentelor hotărârii instanţa a avut în vedere prevederile art. 249 C. civ., pe care, în mod legal, le-a apreciat ca fiind inaplicabile speţei.

De altfel, dispoziţiile art. 249 C. civ., invocate de către recurenţi, nu erau în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 5887 din 13 mai 2011 în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus dizolvarea judiciară a societăţii E. S.R.L..

În mod eronat, recurenţii-reclamanţi se prevalează de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 527 şi art. 35 şi 36 C. proc. civ., în condiţiile în care cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 implică, pentru soluţionarea ei, desfăşurarea unei proceduri contencioase, contradictorii, cu participarea tuturor părţilor interesate, în cauză - asociaţii societăţii radiate şi Oficiul Registrului Comerţului, având în vedere că acesta din urmă a înregistrat radierea societăţii.

Considerentele criticate relativ la reţinerea de către instanţa de apel a faptului că asociaţii au posibilitatea să formuleze o acţiune prin care să solicite să se constate că a fost transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor deţinute de societate la momentul radierii, deoarece nu posibilitatea formulării unei acţiuni în realizarea dreptului de proprietate împotriva societăţii radiate, nu reprezintă relevanţă în construirea raţionamentului logico-juridic ce a fundamentat soluţia adoptată.

Fără a reitera cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material incidente speţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D. S.R.L., B., C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D. S.R.L., B., C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2020.