Nullity of donation contract: lack of legitimate interest and inability to invoke acquisitive prescription ex officio

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, la 13 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. C., D., E., F., G., H., I. S.R.L. Cluj Napoca, societate în insolvenţă, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat cu încheierea de autentificare nr. 27424/29/12/1993 a Notariatului de Stat Judeţean Cluj, având ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, cu nr. Cad. 12483, imobil situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, având destinaţia de teren în suprafaţă de 252 mp cu o construcţie de cărămida pe fundaţie de beton, cu demisol şi parter, pentru lipsa consimţământului la donaţie a proprietarilor imobilului, restabilirea situaţiei anterioare prin radierea dreptului de proprietate înscris pe numele şi în favoarea pârâtului de la rândul 7 şi înscrierea acestuia pe numele vechilor proprietari.

Pârâta I. S.R.L. Cluj Napoca a formulat cerere reconvenţională, prin care, în situaţia în care acţiunea va fi admisă, a solicitat obligarea pârâţilor B., C., D., E., F., G., H. la plata sumei reprezentând diferenţa dintre valoarea bunului la momentul donării către societatea I. prin contractul de donaţie autentificat 27424/29.12.1993 şi valoarea actuală a bunului la data formulării cererii, având în vedere valoarea de evaluare a acestui bun stabilită în procedura de insolvenţă de 617.000 RON plus TVA, echivalentul a 140.000 euro plus TVA, la 3 iunie 2014.

De asemenea, a solicitat să fie admisă cererea de instituire a dreptului de retenţie asupra bunului imobil înscris în CF nr. x Cluj-Napoca cadastral 12483 situat în Cluj-Napoca str. x jud. Cluj, până la data achitării contravalorii diferenţei de valoare dintre bunul a cărui anulare se solicită şi valoarea bunului de la data donaţiei 1993, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 168 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. x/2015 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., împotriva pârâţilor B., C., D., E., F., G., H. şi S.C. I. S.R.L., având ca obiect nulitate contract.

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. şi cu pârâţii.

Împotriva sentinţei primei instanţe, au declarat apel reclamanta A. şi pârâtul F., iar pârâta S.C. I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte apelurile declarate de reclamanta A. şi, respectiv, de pârâtul F., împotriva sentinţei civile nr. 168 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2015, a schimbat în parte sentinţa apelată, doar în limita considerentelor referitoare la incidenţa în cauză a uzucapiunii, considerente pe care le-a înlăturat; a menţinut restul considerentelor sentinţei apelate.

A menţinut în întregime soluţia de respingere a cererii principale formulată de reclamanta A..

A menţinut în întregime soluţia de respingere a cererii reconvenţionale formulată de S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J..

A respins apelul incident declarat de S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J., în contra sentinţei civile nr. 168 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul civil nr. x/2015

A obligat pe intimata S.C. I. S.R.L., prin lichidator, să plătească apelantului F. suma de 200 RON cheltuieli de judecată în apel, parţiale.

A respins cererea reclamantei A., de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca nedovedită.

Împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, precum şi obligarea pârâţilor care s-au opus la admiterea acţiunii la plata cheltuielilor de judecată din apel şi recurs.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă se referă la interesul legitim.

Arată că instanţa de apel s-a pronunţat menţinând soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii sale ca neexistând un interes legitim, din cauză că reclamanta nu şi-a exercitat acţiunea cu bună credinţă.

Susţine că instanţa de apel nu motivează în niciun fel, nearătând ce probe sau aspecte din dosar i-au format convingerea lipsei interesului reclamantei în promovarea unei acţiuni în nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât primul motiv de apel a fost tocmai acesta, reclamanta susţinând că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat această lipsă de bună credinţă, pornind de la o prezumţie nesusţinută de nicio probă sau început de dovadă că reclamanta ar fi cunoscut existenţa acestei donaţii în favoarea unei societăţi comerciale, numai datorită faptului că soţul acesteia a acceptat donaţia în numele firmei al cărui asociat era.

În speţă, interesul reclamantei ca succesoare a defunctului B. senior este acela de a avea o masă succesorală completă, care să includă inclusiv obiectul acestui contract de donaţie. Astfel, consideră că susţinerea instanţei că reclamanta, în calitatea sa de soţie a administratorului care a reprezentat societatea la încheierea actului de donaţie nu poate pretinde credibil că nu a avut cunoştinţă de încheierea contractului, nu se bazează pe nicio probă.

Susţine că instanţa de apel se rezumă la a prezenta succesiunea cronologică a evenimentelor, respectiv încheierea succesivă a actelor, menţionează succint susţinerile părţilor în apel, pentru ca mai apoi să concluzioneze că "alegaţia apelantei nu poate fi primită", fără a arăta în ce fel şi-a format această convingere, respectiv care este raţionamentul logic pe care se bazează soluţia.

Prin urmare, apreciază că hotărârea atacată prezintă toate cele trei vicii reţinute în doctrină: este inexistentă, inexactă şi insuficientă.

Consideră că interesul material al reclamantei s-a născut odată cu decesul antecesorilor săi şi mai ales în momentul în care a aflat că acest bun nu a fost donat de proprietarii de drept, antecesorii săi. Astfel, reclamanta se poate considera îndreptăţită în promovarea acestei acţiuni nu la momentul donaţiei efective, ci abia la momentul în care a avut reprezentarea faptului că nu antecesorul său a semnat donaţia, deci aceasta are caracter fals. Cu privire la cunoaşterea sau necunoaşterea existenţei donaţiei, arată că nu poate face dovada unui fapt negativ, şi anume faptul că nu a cunoscut existenţa acestei donaţii, chiar dacă unul dintre semnatari acesteia era soţul său.

Recurenta-reclamantă susţine că dovada indubitabilă a faptului că ar fi cunoscut despre existenţa acestei donaţii trebuia să reiasă din celelalte mijloace de probă. Or, un asemenea aspect nu reiese de nicăieri, situaţia aparentă a imobilului donat era incertă pentru terţii de contract.

Instanţa de apel, în aceeaşi manieră înlătură în mod greşit declaraţiile pârâţilor F. şi E., cum că nu au avut cunoştinţă de actul de donaţie în litigiu. Interesul reclamantei este actual şi legitim, nefiind posibilă reţinerea vreunei rele credinţe, aşa cum concluzionează instanţa de apel, care menţine opinia instanţei de fond că ar fi o acţiune concertată a părţilor de sustragere a bunului mobil din proprietatea societăţii I., pentru a nu fi îndestulaţi creditorii acesteia, cu atât mai mult cu cât reclamanta A. nu a avut niciodată calitatea de asociat sau administrator a acestei societăţi.

De asemenea, consideră că motivele instanţei de apel sunt contradictorii, dat fiind faptul că, pe de o parte, constată caracterul nul absolut al donaţiei, lucru care ar trebui să conducă, obligatoriu, spre admiterea acţiunii, însă, pe de altă parte, instanţa constată şi lipsa interesului legitim al reclamantei, în baza căruia se pronunţă respingând acţiunea.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că, în mod eronat, instanţa de apel a constatat că s-ar fi cerut constatarea nulităţii absolute a donaţiei pentru lipsa consimţământului donatarilor.

Recurenta arată că instanţa a fost chemată să se pronunţe asupra unei cereri de constatare a nulităţii absolute a actului de donaţie, nulitate care poate fi invocată oricând de orice persoană interesată.

Instanţa de fond, fără a respecta prevederile art. 22 C. proc. civ., a solicitat din oficiu probe pentru dovedirea donării bunului altuia şi s-a pronunţat pe acest aspect, dar nu a pus în discuţia părţilor recalificarea cererii în funcţie de conţinutul ei evident, ca nulitate absolută privind donarea bunului altuia şi nu aspecte privitoare la consimţământ.

Arată că instanţa de apel a pus în discuţia părţilor existenţa invocării acestui motiv încă de la fond, dar cu toate că i s-a indicat că există acest motiv încă din acţiunea introductivă, fiind evident eronată formularea, instanţa a apreciat că este un motiv nou relevat doar în apel, nefăcând aplicarea art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel, neobservând că reclamanta a indicat la modul general textul art. 948 C. civ., a reţinut doar lipsa consimţământului lui B. jr. şi C., ca temei al acţiunii, când de fapt acţiunea vizează lipsa totală a consimţământului lui B. sr. şi C. sr.

Tot ca o aplicare greşită a normelor de drept material, recurenta susţine că instanţa de apel a considerat în mod eronat că reclamanta ar trebui să facă dovada unui fapt negativ, nemotivând de fapt nici măcar cu prezumţii, faptul pozitiv al cunoaşterii donaţiei.

Pârâta S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în parte a considerentelor deciziei recurate, în sensul de a menţine incidenţa în cauză a uzucapiunii ca şi temei pentru respingerea acţiunii reclamantei A., iar în subsidiar, doar dacă nu se reţin considerentele privind incidenţa uzucapiunii, să fie menţinută în întregime hotărârea curţii de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, care prevăd "în cazul în care s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani".

Arată că în şedinţa publică din 5 mai 2016, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 din Decretul-lege nr. 167/1958, însă actul normativ nu are art. 27 şi de la acest aspect a pornit raţionamentul greşit al instanţei când nu a reţinut în cauză aplicabilitatea instituţiei uzucapiunii.

Astfel, uzucapiunea/prescripţia achizitivă reglementată de Decretul-lege nr. 115/1938 este altceva decât prescripţia extinctivă reglementată de Decretul-lege nr. 167/1958 şi, ca atare, nulităţile absolute sau relative care pot fi invocate de instanţă sau de părţi sunt diferite.

Faptul că instanţa de apel a considerat că în cauză este vorba de aspecte ce ţin de prescripţia extinctivă, a determinat reţinerea în considerente a faptului că "uzucapiunea este o excepţie relativă care poate fi invocată pe cale de acţiune sau excepţie, dar ea nu poate fi invocată din oficiu, de instanţa de judecată, ci trebuie cerută de cel interesat."

Consideră că prescripţia achizitivă/uzucapiunea este o apărare de fond şi nu o excepţie procesuală, ce ţine de calificarea juridică şi nu de incidente procedurale, iar instanţa era obligată să o pună în discuţia părţilor, în baza rolului activ (art. 22 C. proc. civ.) şi cu respectarea principiului contradictorialităţii (art. 14 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.), ceea ce a şi făcut.

Mai susţine şi faptul că toată probaţiunea administrată în cauză dovedeşte că S.C. I. S.R.L. a exercitat o posesie utilă, neviciată, niciuna din părţile litigante nefăcând demersuri care să afecteze dreptul de proprietate dobândit de societatea în insolvenţă prin donaţie.

Construcţiile extratabulare realizate pe terenul proprietăţii S.C. I. S.R.L. şi îmbunătăţirile aduse imobilului "casa veche", arată că este evident că au devenit proprietatea extratabulară a societăţii, accesiunea imobiliară operând de drept.

Învederează că din probele administrate rezultă că pârâţii B. şi F. aveau cunoştinţă de faptul că imobilul este proprietatea recurentei-pârâte.

De asemenea, din perspectiva îmbunătăţirilor efectuate, evidenţiate şi în raportul de expertiză întocmit, recurenta-pârâtă susţine că accesiunea se prezumă în favoarea sa şi, pe cale de consecinţă, chiar dacă reprezentanţii statutari ai societăţii nu au făcut demersurile pentru intrarea în legalitate a acestor construcţii, aceste bunuri îi revin.

J., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I. S.R.L. a formulat recurs incident, prin care a solicitat, în situaţia admiterii recursurilor declarate în cauză (cu precizarea că nu face referire la recursul declarat de pârâta I. SRL), să fie admis recursul incident, casată decizia recurată şi modificată hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii cererii reconvenţionale.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că în situaţia în care s-ar admite recursul declarat de reclamanta A. şi nu s-ar admite recursul incident cu consecinţa casării deciziei recurate în sensul admiterii cererii reconvenţionale, ar fi încălcate şi aplicate greşit normele de drept material prevăzute la art. 1341, 1346, 1171, 2495 şi următoarele din Noul C. civ.

Susţine că între data semnării contractului de donaţie, decembrie 2013 şi data formulării acţiunii, imobilul edificat pe terenul în suprafaţă de 252 mp a fost proprietatea S.C. I. S.R.L., care a efectuat îmbunătăţiri asupra acestui imobil, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Ca urmare, valoarea acestor îmbunătăţiri, în situaţia anulării contractului de donaţie şi atribuirii imobilelor succesorilor lui B. Senior şi C., ar trebui să revină societăţii pârâte în insolvenţă, aceasta însemnând, în fapt, o sumă de bani care se impune a fi cuantificată ca şi diferenţă între valoarea menţionată în contractul de donaţie şi valoarea de evaluare realizată, suma provenind de la societatea în insolvenţă.

În caz contrar, susţine recurenta, ar fi prejudiciaţi creditorii, mai ales în contextul în care nici bunul nu ar mai fi în patrimoniul societăţii, dar nici măcar sumele investite în îmbunătăţirea imobilului nu ar fi recuperate de societate.

În privinţa dreptului de retenţie asupra construcţiei, menţionează că a fost un petit pe care l-a formulat şi pe care îl susţine, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 2495 şi următoarele Noul C. civ.

Recurenta-pârâtă S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil şi în subsidiar, ca netemeinic, admiterea recursului său cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată din apel şi recurs.

Intimatul-pârât F. a depus întâmpinare, prin care a invocat respingerea recursului declarat de pârâtă în principal ca inadmisibil şi, în subsidiar ca nefondat, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 2500 RON, conform chitanţelor depuse la dosar .

Intimatul solicită respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât susţine că prin raportare la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate dispune modificarea solicitată prin recursul formulat de recurenta S.C. I. S.R.L., conform Noului C. proc. civ.

Pe de altă parte, intimatul solicită respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece recurenta-pârâtă solicită de fapt a proceda la o reanalizare a probelor administrate în primă instanţă, precum şi "la o analiză procedurală a manierei în care s-a reţinut că ar opera uzucapiunea de către prima instanţă", acestea fiind critici de netemeinicie a hotărârii recurate.

Totodată, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, susţinând că pretinsa interpretare eronată realizată de instanţa de apel cu privire la clasificarea excepţiilor nu se circumscrie unei aplicări a normelor de drept material şi implicit unei casări întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, arată că pentru a face o greşită aplicare a art. 27 din Decretul nr. 115/1938, aşa cum se invocă de către recurentă, instanţa de apel trebuia să facă analiza incidenţei sau a neincidenţei acestei instituţii în speţă, însă instanţa de apel a admis apelul promovat de apelantul F. pe raţionamente procesual civile, iar nu de drept material.

De asemenea, intimatul-pârât F. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând instanţei să ia act de faptul că nu se opune admiterii recursului declarat de recurenta-reclamantă A., cu exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât F. a menţionat în cuprinsul ambelor întâmpinări că este de acord ca recursurile să fie soluţionate în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că sunt admisibile.

Intimatul-pârât H. a depus întâmpinare la recursul incident, învederând faptul că nu a avut cunoştinţă de proces, întrucât a fost citat la o adresă greşită, solicitând rejudecarea cauzei.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident.

J., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I. S.R.L., a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 februarie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019 a fost respinsă excepţia netimbrării recursului declarat de recurenta-reclamantă A.; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă; au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză şi a fost acordat termen pentru judecarea acestora, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Se constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată.

De asemenea, nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, astfel cum pretinde recurenta, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, soluţia instanţei de apel fiind perfect legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de apel a reţinut şi a înlăturat susţinerile părţilor şi a explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea sa creează transparenţă asupra silogismului judiciar.

Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat cu încheierea de autentificare nr. 27424/29/12/1993 a Notariatului de Stat Judeţean Cluj pentru lipsa consimţământului donatorilor la încheierea actului de donaţie, donatorii fiind B. junior şi soţia acestuia C..

Prin urmare, în condiţiile în care donatori sunt B. junior şi soţia acestuia C. sunt lipsite de justificare susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel a reţinut în mod eronat doar lipsa consimţământului lui B. jr. şi C., ca temei al acţiunii, când de fapt acţiunea ar viza lipsa totală a consimţământului lui B. sr. şi C. sr.

Instanţa de apel s-a pronunţat cu respectarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., faţă de limitele în care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de fond şi să-şi argumenteze pretenţiile, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei reclamantei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor reclamantei sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe încălcarea normelor de drept.

În mod greşit recurenta se prevalează de faptul că motivele instanţei de apel sunt contradictorii, dat fiind faptul că, pe de o parte, instanţa ar fi constatat caracterul nul absolut al donaţiei, aspect care ar fi trebuit să conducă la admiterea acţiunii, însă, pe de altă parte, constată şi lipsa interesului legitim al reclamantei, în baza căruia se pronunţă respingând acţiunea.

Aceasta întrucât, în speţă, instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia doar pe lipsa de interes a reclamantei în promovarea acţiunii şi nici nu a reţinut caracterul nul al donaţiei.

De altfel, în calitate de succesoare a defunctului B. sr., prevalându-se de existenţa unui interes legitim, acela de a avea o masă succesorală completă, care să includă obiectul contractului de donaţie, recurenta-reclamantă aduce în discuţie chestiuni de fond, de analizare şi de reinterpretare a probelor (instanţa de apel a înlăturat declaraţiile martorilor, dovada indubitabilă a faptului că ar fi cunoscut despre existenţa acestei donaţii trebuia să reiasă din celelalte mijloace de probă etc.), care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestor căi de atac.

Se impune precizarea faptului că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Astfel, în condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în limitele motivelor de apel formulate de părţi, a avut în vedere apărările părţilor, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de probele cauzei, iar simpla nemulţumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor formulate de către părţi, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate.

Apelul, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de control judiciar să concluzioneze că în cauză nu se poate reţine lipsa consimţământului donatorilor la încheierea actului de donaţie, întrucât aceştia au fost prezenţi în faţa notarului, legitimaţi cu cărţile de identitate a căror verificare a fost efectuată şi de instanţa de fond, prin solicitarea relaţiilor de la fostul notariat de stat şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca - Serviciul de Evidenţă a Persoanelor care a comunicat la dosarul cauzei datele personale ale titularilor, buletinelor cu seria şi numărul indicate în actul autentic şi încheierea de autentificare.

De asemenea, s-a constatat că alte cauze care să ducă la vicierea consimţământului donatorilor nu au fost invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Cu respectarea prevederilor art. 282 C. proc. civ., în mod legal s-a arătat că reclamanta nu mai poate invoca în apel motive noi de nulitate, respectiv încălcarea principiului irevocabilităţii contractului de donaţie, motivat de faptul că donaţia bunului altuia este nulă pentru lipsa de cauză.

Fără a reitera cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material incidente speţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de control judiciar a constatat cu justeţe că prima instanţă a dat în mod greşit eficacitate uzucapiunii, în condiţiile în care, uzucapiunea tabulară (prescripţia achizitivă), excepţie relativă, putea fi invocată pe cale de acţiune sau excepţie, dar ea nu putea fi invocată din oficiu de instanţa de judecată, ci trebuia cerută de cel interesat (în speţă pârâta I. S.R.L.), cerinţă ce nu a fost îndeplinită în cauză.

Totodată, se constată că dintr-o eroare materială în considerentele deciziei recurate instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 167/1958, fiind evident faptul că potrivit considerentelor hotărârii instanţa a avut în vedere prevederile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 referitoare la uzucapiune, aspect ce nu este de natură a schimba legalitatea soluţiei pronunţate şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greşită a unor norme de drept material.

Aşa fiind, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurenta-pârâtă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

Prin recursul incident, recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. repune în discuţie cererea reconvenţională, solicitând admiterea acesteia, urmare a admiterii recursului incident în contextul admiterii recursului declarat de recurenta-reclamantă A..

În condiţiile în care recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, soluţia care se impune este aceea de respingere ca nefondat a recursului incident declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând culpa procesuală a recurentelor în promovarea recursurilor de faţă şi în raport de solicitarea intimatului-pârât F. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei-reclamante A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F. şi recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F., ştiut fiind faptul că reducerea cheltuielilor de judecată reprezintă posibilitatea instanţei de a reduce cuantumul acestora, în condiţiile textului legal anterior evocat, în raport de munca prestată de avocat şi complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F..

Obligă pe recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2020.