Territorial competence in labor dismissal actions: claimant's irrevocable election of the workplace tribunal despite domicile elsewhere

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 230/05.05.2020 şi a Deciziei de concediere nr. 88/05.05.2020; obligarea la reintegrarea pe postul deţinut anterior, precum şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum şi la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 10 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale teritoriale prin raportare la domiciliul reclamantei, iar prin sentinţa civilă nr. 4261/10.09.2020 a admis excepţia şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că litigiul a fost declanşat de reclamantă în temeiul art. 231 Codul Muncii, prin conflict de muncă înţelegându-se conflictul dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

S-a mai reţinut că, în baza art. 269 Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, astfel conform alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat că, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta avea domiciliul în Jud. Galaţi, nefiind depuse precizări sau înscrisuri din care să rezulte că la momentul formulării cererii de chemare în judecată ar fi avut reşedinţa sau locul de muncă în Bucureşti.

Aşa fiind, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că nu era competent să soluţioneze cauza, având în vedere domiciliul reclamantei la data formulării cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Învestit prin declinare, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a reţinut, în esenţă, că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, fie cea de la locul unde îşi are domiciliul în fapt reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Tribunalul Galaţi a constatat că reclamanta locuia şi avea locul de muncă în mun. Bucureşti şi, totodată, a arătat că o eventuală schimbare a locuinţei acesteia după sesizarea instanţei nu are incidenţă asupra stabilirii instanţei competente să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1197/2020 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin acţiunea promovată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 230/05.05.2020 şi a Deciziei de concediere nr. 88/05.05.2020; obligarea la reintegrarea pe postul deţinut anterior, precum şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum şi la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale.

Aşa fiind, prezentul litigiu are ca obiect un conflict individual de muncă (art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social) şi, prin urmare, se aplică dispoziţiile speciale referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar alin. (2) că:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Conform art. 116 C. proc. civ.:

"Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Este de subliniat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competenţă alternativă a instanţelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competenţă este în acelaşi timp, şi exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanţe competente (ori de la domiciliul său, ori de la locul de muncă).

De asemenea, este de reţinut că împrejurarea încetării contractului de muncă nu poate înlătura competenţa teritorială alternativă, întrucât, potrivit art. 1 lit. p), pct. iii din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social sunt considerate conflicte de muncă şi cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu.

În speţă, reclamanta A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul său de muncă (Tribunalul Bucureşti).

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti reclamanta a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Bucureşti nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părţi, declinarea competenţei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2021.