Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 351/2021 AI generated

Civil revision appeal annulled for failure to state valid cassation grounds against suspension order

Case Number Decizia nr. 351/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by two appellants against a lower court's order suspending proceedings, ruling that the appeal was procedurally null and thus leaving the suspension order in force. The dispute arose from a civil revision action challenging prior decisions regarding a late-filed request to revise judgments in a case involving a limited liability company and an individual; the appellate court had suspended the trial pursuant to Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which the appellants challenged on grounds of improper party characterization and violation of fundamental rights. The Supreme Court determined the appeal failed because it did not develop specific illegality arguments framed within the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488(1) of the Code of Civil Procedure, nor did it provide the minimum legal argumentation required by Articles 486(1)(d) and 489(2), thereby triggering automatic nullity under Article 493(5).

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Civil revision appeal annulled for failure to state valid cassation grounds against suspension order: În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings procedural nullity action for annulment grounds for cassation violation of party rights limited liability company

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosar x/2019, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 493 din C. proc. civ
şi a precizat că, în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, este de acord să fie soluţionat de completul de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 din C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, constată următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, revizuenţii A. şi B., prin reprezentant legal A., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. şi D., au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1841/A/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi a deciziei civile nr. 340/a/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 819A din 28 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia tardivităţii cererii de revizuire, a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. şi D..

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs revizuenţii A. şi B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosar x/2019, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva încheierii de şedinţă din 14.02.2020 au declarat recurs recurenţii A. şi B., prin reprezentant legal A..

În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa a schimbat încadrarea juridică a părţii D., atribuindu-i calitatea de intimat. Arată recurenţii că, la primirea citaţiei în dosar x/2019, au comunicat instanţei că refuză să primească o sentinţă în acest dosar, care nu va fi dată în prezenţa recurentului A., după ce se va schimba încadrarea juridică a părţii D..

La 31.03.2020, recurentul A. a depus o precizare, prin care a indicat numele complet al intimatului cu care înţelege să se judece, respectiv C. S.R.L. şi a precizat că, în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, este de acord să fie soluţionat de completul de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 din C. proc. civ.

La 13.04.2020, recurentul B. a depus note scrise prin care a arătat că are calitatea de recurent, nu de intimat.

Recursul a fost comunicat intimaţilor la 9.04.2020 şi la 13.04.2020 .

Intimatul C. S.R.L. a depus întâmpinare, la 28 aprilie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 15.06.2020, recurentul B., prin împuternicit legal A., a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei C. S.R.L.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă constată că, pe de o parte, recurenţii nu şi-au întemeiat cererea pe vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, în expunerea motivelor de recurs, susţinerile acestora nu conţin critici împotriva încheierii atacate, ci doar referiri la calitatea părţilor în calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 819A din 28 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, instanţa supremă reţine că prezenta cerere de recurs nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate a încheierii din 14.02.2020, singura precizare a recurenţilor fiind aceea că încheierea le încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale şi că au solicitat ca soluţia în cauză să se dea în prezenţa acestora.

Nu se poate considera, însă, că afirmaţiile recurenţilor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care impun formularea unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.