Jurisdictional conflict settled: Costești Court validly seized via addendum prorogation clause after claim arose.

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti, la 13.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Întreprindere Individuală "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., obligarea acestora din urmă la plata sumei de 1560 RON, cu titlu de debit principal, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,16 % pe zi de întârziere, calculate până la achitarea efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 994/2020 din 28.10.2020, pronunţată de Judecătoria Costeşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, cu titlu preliminar, instanţa a constatat că prezenta cerere este formulată de un profesionist împotriva a doi consumatori. În susţinerea acestei afirmaţii instanţa a subliniat că reclamantul Î.I. A. a încheiat, în exercitarea obiectului său de activitate, contractul nr. x din 18.02.2015 cu pârâtele B. şi C..

Conform art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererii de valoare redusă se stabileşte conform dreptului comun, iar, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa de la domiciliul consumatorului. A reţinut instanţa că norma de competenţă instituită de art. 121 C. proc. civ. este una exclusivă, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia alegerea instanţei competente se poate realiza doar după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată nescrisă.

În concret, instanţa a reţinut că, potrivit clauzei din actul adiţional la contractul de vânzare nr. x/18.02.2015, încheiat de părţi la 30.03.2016, s-a prevăzut ca "orice litigiu provenit din executarea contractului sus-menţionat să fie soluţionat de către Judecătoria Costeşti, jud. Argeş, ca instanţă de fond."

Faţă de acestea, instanţa a observat că sunt întemeiate cele învederate în cuprinsul cererii de valoare redusă, în sensul că alegerea de competenţă a părţilor este ulterioară naşterii dreptului la despăgubire, fiind incident art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa a reţinut şi că prevederile clauzei nr. III pct. 2 din contractul de vânzare, dispun că ultima rată din preţ urma să fie achitată la 28.12.2015, deci anterior încheierii actului adiţional.

Cu toate acestea, instanţa a constatat că alegerea de competenţă realizată prin actul adiţional nu poate produce efecte juridice, prin raportare la dispoziţiile art. 1203 C. civ., completate cu art. 121 şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele următoare:

Analizând clauza atributivă de competenţă inserată în actul adiţional încheiat de părţi, Judecătoria Costeşti a apreciat că, deşi întreg actul adiţional este tehnoredactat, doar menţiunea privind stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei Costeşti este realizată cu un scris de mână, prin completarea unui loc lăsat gol (în redactarea anterioară completării prin adăugirea manuală, clauza fiind următoarea:

"orice litigiu provenit din executarea contractului sus-menţionat să fie soluţionat de către Judecătoria..."). Or, prin raportare la acest aspect, nu se poate verifica dacă toate părţile şi-au exprimat acordul cu privire la alegerea de competenţă, clauza putând fi lesne completată unilateral de către oricare dintre acestea, ulterior încheierii actului adiţional, creându-se, astfel, riscul de a alege o instanţă în lipsa unui acord bilateral expres.

Mai mult, instanţa constată şi faptul că părţile nu au semnat în dreptul clauzei cu pricina, pentru a-şi exprima acordul expres cu privire la adăugirea manuală, clauza atributivă de competenţă având valoarea unei clauze neuzuale. Or, conform art. 1203 C. civ., "clauzele (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate în mod expres, în scris, de către cealaltă parte".

Ca urmare a declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care, prin sentinţa civilă nr. 556 din 19 ianuarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Costeşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în conformitate cu art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de către un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa de la domiciliul consumatorului (competenţă teritorială exclusivă).

Fiind o normă de ordine publică, ar urma ca părţile să nu aibă posibilitatea de a conveni stabilirea competenţei teritoriale în favoarea altei instanţe. Cu toate acestea, o asemenea convenţie poate fi încheiată, însă numai după naşterea dreptului la despăgubire, în conformitate cu art. 121 teza a 2-a C. proc. civ. şi art. 126 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru a opera prorogarea convenţională de competenţă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: părţile să aibă capacitatea procesuală de exerciţiu, iar consimţământul lor să fie liber şi neviciat; convenţia părţilor să fie expresă; în convenţie să se determine exact instanţa aleasă; instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut.

În prezenta cauză, în actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.02.2015, încheiat la data de 30.03.2016, părţile au inserat o clauză atributivă de competenţă în favoarea Judecătoriei Costeşti.

Această clauză atributivă de competenţă a fost convenită în mod valabil, fiind redactată în mod clar, precis şi cu respectarea dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ.

Astfel, părţile au convenit instanţa competentă după naşterea dreptului la despăgubire, la data încheierii actului adiţional (30.03.2016) fiind îndeplinită data scadenţei inclusiv cu privire la ultima rată din preţul vânzării, aşa cum reiese din clauzele III.1 şi 2 din contractul de vânzare cumpărare (potrivit înţelegerii părţilor, ultima rată urma să fie plătită la data de 28.12.2015).

De asemenea, părţile au capacitate procesuală deplină de exerciţiu, iar convenţia părţilor este expresă, Judecătoria Costeşti fiind menţionată în mod neîndoielnic drept instanţa aleasă de către părţi pentru soluţionarea litigiilor decurgând din executarea contractului încheiat între părţi. În speţă, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui viciu de consimţământ la încheierea actului adiţional din speţă, iar instanţa nu sesizează existenţa vreunui motiv de nulitate absolută, care să poată fi invocat din oficiu.

Tocmai în considerarea clauzei atributive de competenţă, reclamantul a sesizat Judecătoria Costeşti, aşa încât nu se poate considera că acesta a renunţat la alegerea de competenţă convenită.

Totodată, instanţa constată că părţile au convenit asupra instanţei competente prin actul adiţional care a fost semnat atât de către reclamantă, în calitate de vânzătoare, cât şi de pârâte, în calitate de cumpărători, derogând astfel de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, în mod expres şi în scris.

Potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. civ., semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.

Instanţa arată că nu există o dispoziţie legală care să precizeze locul în care ar trebui semnat un contract, practica judiciară fiind în sensul aplicării acesteia la sfârşitul contractului, iar nu în dreptul fiecărei clauze, astfel că nu se poate pune problema încălcării art. 1203 C. civ., cu atât mai mult cu cât nici una dintre pârâte nu a invocat acest aspect.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Se reţine că, între reclamantul A. Întreprindere Individuală, în calitate de vânzător şi pârâtele B. şi C., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare nr. x din data de 18.02.2015, având ca obiect vânzarea unui maşini marca x 5 kg. În baza contractului, a fost emisă factura fiscală seria x nr. x/18.02.2015 .

La 30.03.2016, părţile au încheiat un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare mai sus indicat, prin care au modificat cuantumul penalităţilor de întârziere la 0,16% pe zi de întârziere, calculate de la data împlinirii termenului de plată şi până la plata efectivă şi au stipulat o clauză atributivă de competenţă în favoarea Judecătoriei Costeşti, convenind ca orice litigiu provenit din executarea contractului să fie soluţionat de către această instanţă.

Prin cererea înregistrată la 13.07.2020 pe rolul Judecătoriei Costeşti, reclamantul A. I.I., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 1560 RON, cu titlu de debit principal, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,16 % pe zi de întârziere, calculate până la achitarea efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al competenţei teritoriale, se constată că ambele instanţe au reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., care trimit la dreptul comun, precum şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., care dispun că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, conflictul fiind generat de opiniile diferite cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ. privind alegerea de competenţă.

Se reţine că dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. dispun în sensul că "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată nescrisă".

În contextul arătat, instanţa supremă reţine faptul că, în prezenta cauză, în actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.02.2015, încheiat la data de 30.03.2016, părţile au inserat o clauză atributivă de competenţă în favoarea Judecătoriei Costeşti. Totodată, se reţine, aspect necontestat de cele două instanţe aflate în conflict, că actul adiţional a fost încheiat după naşterea dreptului la despăgubire, la data încheierii actului adiţional (30.03.2016) fiind împlinită data scadenţei, inclusiv cu privire la ultima rată din preţul vânzării, aşa cum reiese din clauza III pct. 1 şi 2 din contract (potrivit înţelegerii părţilor, ultima rată urma să fie plătită la data de 28.12.2015).

Potrivit art. 268 C. proc. civ., "semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia", iar dispoziţiile art. 273 alin. (1) din acelaşi cod prevăd că "înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi, până la proba contrară". Totodată, se reţin şi dispoziţiile art. 301 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că "acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii".

Cum, în speţă, clauza atributivă de competenţă a fost inserată în cuprinsul actului adiţional încheiat după data naşterii dreptului la despăgubire, iar pârâtele nu au contestat această convenţie şi nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, în mod judicios a reţinut Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti că prima instanţă sesizată de reclamant (Judecătoria Costeşti) are competenţa de a soluţiona prezenta cauză.

În baza acestor considerente şi făcând aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.