Inapplicability of unjust payment and unjust enrichment defenses to illicit banking transfers established by criminal conviction

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-VI-a Comercială, la data de 28.07.2004, sub nr. x/2004, reclamanta Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, a chemat în judecată pârâtul A., solicitând obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 9.000.000.000 RON şi la dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data alimentarii contului pârâtului, până la data stingerii efective a datoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 3328 din 01.11.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii, invocată de pârât, şi a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în fapt, la data de 07.09.2001, contul curent al pârâtului A. deschis la Banca Romana de Scont-SA a fost alimentat cu suma de 9.000.000.000 RON, sumă pe care pârâtul a primit-o în cont după ce, în prealabil, a fost tranzitată prin contul S.C. B., iar prin Ordinul de plata nr. x/07.09.2011, această sumă a fost ulterior transferată în contul beneficiarului C..

Cererea reclamantei a fost analizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor plăţii nedatorate, acesta fiind temeiul juridic invocat prin cererea introductivă de instanţă.

În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a cauzei, invocată de pârât, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că nu are relevanţă faptul că prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunţată în dosarul penal nr. x/2010, s-a stabilit că în sumele de bani ce au constituit prejudiciul reclamantei produs prin delapidare, intră şi sumele ce fac obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte fondul cererii, instanţa a reţinut că potrivit raportului de expertiza întocmit în dosarul nr. x/2005, însuşit de către reclamantă, suma cu care a fost alimentat contul B. deschis la BRS a fost ulterior utilizată pentru rambursarea de credite acordate fără respectarea normelor legale de creditare, fapt ce a condus la cauzarea unui prejudiciu în dauna S.C. B. în cuantum de 166.124.201.548 RON. Aşadar, paguba nu a fost identificată în final în patrimoniul reclamantei BRS, aşa cum susţine aceasta, ci în cel al B..

Reţinând aceleaşi argumente, instanţa a constatat că reclamanta nu a probat nici îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtului, respectiv că în speţă a existat o îmbogăţire a pârâtului prin mărirea patrimoniului său prin dobândirea acelei creanţe, în dauna reclamantei, precum şi legătura de cauzalitate între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta Banca Română de Scont S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, iar prin decizia civilă nr. 1139 din 26 iunie 2019 instanţa a admis apelul împotriva încheierilor premergătoare şi a sentinţei civile nr. 3328 din 01.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 900.000 RON (RON), precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2000, calculată la data de 07.09.2001 până la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că, în lipsa unei reglementări legale speciale la data de 7 septembrie 2001, când pe numele intimatului exista deschis un cont curent la banca apelantă, contul curent bancar poate fi definit ca un depozit de bani, remunerat sau neremunerat, la vedere, peste care se suprapune, de regulă, şi un mandat acordat băncii de titularul contului pentru a efectua diferite operaţiuni din cont în numele şi pe seama titularului. Banca, în calitate de depozitar, devine proprietar al banilor depuşi (care au natura unor bunuri de gen), titularul contului având doar dreptul de creanţă asupra banilor. Titularul contului curent bancar are dreptul de a dispune oricând de soldul creditor al contului prin retrageri, prin viramente sau alte modalităţi. În acest sens prezintă interes şi componenta de mandat, în care banca are calitatea de mandatar pentru titularul contului, calitate în care banca poate efectua plăţi la ordinul titularului contului.

Aşadar, s-a constatat că, chiar dacă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 370 din Codul comercial referitoare la contractul de cont curent, contrar celor susţinute de intimat, banii din conturile curente sunt proprietatea băncii din momentul vărsării lor în conturile curente. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că nu se poate considera că banca nu a suferit un prejudiciu prin faptul creditării contului curent al intimatului cu o sumă de bani nedatorată acestuia, indiferent dacă această creditare a corespuns sau nu unei debitări a unui alt cont curent aparţinând unei terţe persoane.

În ce priveşte întrunirea condiţiilor privind restituirea plăţii nedatorate, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 992 - 993 din C. civ. din 1864 acestea ar fi: prestaţia efectuată să reprezinte o plată, să nu existe o datorie, plata să fie făcută din eroare.

Întrucât banca, prin prepuşii săi, a transferat în contul intimatului cu suma de 9.000.000.000 ROL, s-a reţinut întrunirea primei condiţii.

De asemenea, şi cea de-a doua condiţie s-a constata a fi îndeplinită, deoarece intimatul nu a pretins că banca îi datora suma de bani virată, recunoscând că a fost titularul unui cont prin care au fost rulate sume de bani în beneficiul altor persoane.

În ce priveşte condiţia erorii, prevăzută la art. 993 din C. civ. din 1864, s-a apreciat că şi acesta este îndeplinită, câtă vreme plata a fost dispusă de un prepus al băncii, în numele acesteia, cu scopul de a o prejudicia, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat de instanţa penală. Intimatul, în calitate de accipiens, a avut cunoştinţă de caracterul nedatorat al plăţii primite, dispunând imediat de această sumă prin semnarea viramentului în contul unei alte persoane. Prin urmare, la momentul plăţii, banca a fost în eroare cu privire la efectuarea plăţii, cu atât mai mult cu privire la caracterul nedatorat al acesteia.

Consecinţa directă a întrunirii condiţiilor prevăzute de lege este restituirea sumei plătite, respectiv 9.000.000.000 RON vechi, respectiv 900.000 RON - în urma denominării.

A mai apreciat instanţa de apel că aceeaşi soluţie se impune şi în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, temei juridic subsecvent invocat de apelantă şi analizat de prima instanţă, căci plata efectuată a avu ca efect direct diminuarea patrimoniului băncii şi mărirea concomitentă şi în aceeaşi proporţie a patrimoniului intimatului.

Astfel, banca, în calitate de proprietar al sumelor depuse în conturi, a suferit un prejudiciu, întrucât datorează în continuare suma de bani titularului contului debitat.

Pe de altă parte, prin creditarea contului propriu, patrimoniul intimatului s-a mărit. S-a considerat lipsit de relevanţă faptul că în decursul aceleiaşi zile, acesta a dispus de suma de bani încasată în sensul semnării ordinului de virament în contul lui C.. Important este că acest virament este ulterior, ceea ce înseamnă că intimatul s-a folosit de suma încasată, a dispus de ea.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a formulat recurs pârâtul A. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, iar pe fond respingerea acţiunii introductive formulată de reclamanta-intimată Banca Română de Scont S.A. şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, după expunerea situaţiei de fapt şi rezumarea hotărârilor instanţelor de fond, recurentul arată, sub un prim aspect, că instanţa de apel a reţinut eronat situaţia de fapt şi nu a motivat concluzia la care a ajuns, conform căreia recurentul ar fi cunoscut existenţa unei plăţi din contul B. în contul său în data de 07.09.2001.

Susţine recurentul că plata sumei de 9.000.000.000 ROL în contul său nu a fost dispusă de un prepus al băncii în numele BRS, ci a fost efectuată din contul B., şi că nu a recunoscut, aşa cum eronat susţine instanţa de apel, că a avut cunoştinţă de faptul că prin contul său au fost rulate sume în beneficiul altor persoane. În realitate, a deţinut un cont de salariu care a fost folosit fără ştirea, acordul sau decizia sa de către reprezentanţii BRS din ordinul şi în folosul conducerii acesteia. Instanţa de apel nu prezintă în motivarea sa argumentele/considerentele pentru care apreciază că recurentul a cunoscut existenta unei plăţi din contul B. în contul său în data de 07.09.2001, astfel că din această perspectivă, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., deoarece hotărârea pronunţată nu prezintă raţionamentul instanţei care a condus la aceste concluzii.

O altă critică vizează faptul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate conturate de art. 992 din C. civ. din 1864.

Astfel, sub un prim aspect, se arată că nu a existat o plată din patrimoniul intimatei-reclamante BRS în patrimoniul recurentului. Din întregul material probator aflat la dosar, precum şi din cel din cadrul dosarului penal nr. x/2010, nu rezultă că Banca Română de Scont S.A. a efectuat o plată către recurent, pentru a putea dobândi calitatea de solvens în cadrul instituţiei juridice a plăţii nedatorate. În realitate, instanţa de apel confundă prestarea unui serviciu bancar ce asigură efectuarea plăţilor între conturi, definit şi reglementat ca atare de legislaţia bancară (în prezent O.U.G. nr. 99/2006, respectiv O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată), cu transmiterea dreptului de proprietate asupra sumelor de bani dintr-un cont bancar al unui titular în contul altui titular. Ca atare, în condiţiile în care plata sumei de 9.000.000.000 ROL s-a efectuat din contul curent al B. în contul curent al recurentului, nu se poate susţine cu just temei că operaţiunea de plată a fost efectuată de către intimata-reclamantă BRS, persoana care a efectuat plata fiind în realitate B. şi numai acest subiect de drept ar putea invoca instituţia juridică a plăţii nedatorate, BRS prestând doar serviciul bancar al virării banilor.

O altă critică vizează faptul că plata nu a fost făcută din eroare din patrimoniul Băncii Române de Scont în cel al recurentului, ci ca urmare a unei activităţi infracţionale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. Considerentele sentinţei penale nr. 764/11.05.2015 a Tribunalului Bucureşti includ operaţiunile desfăşurate ca urmare a contractului de credit x/2001 în sfera operaţiunilor ilicite desfăşurate de inculpaţii ce au fost condamnaţi în dosarul penal şi pentru care a fost stabilită atât răspunderea penală, cât şi cea civilă.

Soluţia şi raţionamentul instanţei de apel vin în vădită coliziune cu situaţia de fapt, întrucât indică faptul că transferul de bani din contul B., deschis la BRS, în contul recurentului, deschis la aceeaşi instituţie de credit, a fost realizat din eroare şi nu ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, aşa cum a fost reţinut în considerentele sentinţei penale rămasă definitivă şi intrate în puterea de lucru judecat.

În realitate, plata a fost efectuată cu bună-ştiinţă din contul B. în contul recurentului, fără a exista în niciun moment convingerea că Banca Română de Scont are calitatea de debitoare a recurentului pentru suma de 9.000.000.000 ROL virată la data de 07.09.2001.

Se mai arată şi că în cauză nu sunt întrunite nici condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză a recurentului.

Un prim argument în acest sens este cel al subsidiarităţii acestei instituţii juridice faţă de orice alt mijloc de recuperare a pierderii suferite. În cazul de faţă, intimata BRS a avut la îndemână şi a exercitat acţiunea civilă în cadrul procesului penal, aceasta fiind admisă. Ca atare, nu poate promova cu succes o acţiune civilă întemeiată pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză întrucât urmăreşte obţinerea aceleaşi sume.

Al doilea argument vizează absenţa măririi patrimoniului recurentului la data introducerii acţiunii ce formează obiectul prezentei cauze, întrucât obligaţia de restituire vizează exclusiv creşterea patrimoniului celui despre care se pretinde că s-a îmbogăţit fără just temei, iar această mărire a activului patrimonial este avută în vedere la momentul intentării acţiunii. Or, aşa cum s-a reţinut şi în dosarul penal, dar şi în dosarul de faţă, suma de 9.000.000.000 ROL a fost transferată din contul B. în contul recurentului şi mai apoi a fost transferată, în aceeaşi zi, în contul d-nului C., în cadrul maşinaţiunii pusă la cale pentru executarea operaţiunilor bancare frauduloase ce au făcut obiectul speţei judecate şi soluţionate în dosarul nr. x/2010, astfel încât la data introducerii acţiunii nu se poate reţine nicio sporire a patrimoniului recurentului.

Mai susţine recurentul că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât conduce la cumulul răspunderii civile delictuale a unei persoane cu obligaţia altei persoane de restituire în temeiul instituţiei plăţii nedatorate, fiind încălcate prevederile art. 27 alin. (1) C. proc. pen.. Intimata-reclamantă BRS s-a constituit parte civilă în dosarul penal, iar acţiunea sa civilă a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti, printr-o hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat, ce a stabilit atât existenta faptei, cât şi vinovăţia persoanei care a săvârşit-o. Astfel, intimata va beneficia atât de sumele stabilite cu titlu de prejudiciu în dosarul penal, în care este inclusă şi suma de 9.000.000.000 ROL transferată în data de 7.09.2001 din contul B. în contul recurentului, cât şi de suma la care acesta a fost obligat în prezenta cauză.

O ultimă critică a recurentului vizează faptul că se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 424/A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2010, prin care s-au stabilit persoanele vinovate de producerea prejudiciilor în patrimoniul intimatei-reclamante BRS. Această hotărâre judecătorească a fost pronunţată în urma trimiterii în judecată a persoanelor vinovate de prejudicierea intimatei-reclamante BRS. Recurentul arată că a fost cercetat în cadrul dosarului penal nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în cadrul 879/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, disjuns din primul, fiind stabilită nevinovăţia sa.

Sub aspectul obligării sale la plata dobânzii legale, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 994 din C. civ. din 1864, câtă vreme în cauză nu sunt întrunite condiţiile acestui text de lege, iar hotărârea instanţei nu este motivată corespunzător sub acest aspect.

Se arată că nu se poate reţine din analiza întregului probatoriu administrat existenta unei rele-credinţe a recurentului, în sensul acceptării unei plăţi despre care ar fi ştiut că nu este datorată. Întreaga schemă frauduloasă (inclusiv utilizarea ilicită a unor conturi, fără ştiinţa titularilor, pentru transferul unor sume de bani) prin care a fost prejudiciată Banca Română de Scont a fost stabilită în cadrul dosarului penal nr. x/2010 al Curţii de Apel Bucureşti printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia penală nr. 424/A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti).

În susţinerea recursului a fost invocată şi practica judiciară.

La data de 01.11.2019 recurentul a depus la dosar o cerere de completare şi dezvoltare a motivelor de recurs, arătând în plus că hotărârea instanţei de apel este nulă absolut pentru nemotivare, şi criticând-o şi sub aspectul reţinerii coexistenţei simultane a "îmbogăţirii fără justă cauză" şi a "plăţii nedatorate" în persoana unui singur beneficiar.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar prin notele scrise invocă excepţia nulităţii recursului deoarece motivele dezvoltate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de lege.

La termenul din 17 ianuarie 2020 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii recursului invocată de intimată.

Cu privire la această excepţie, instanţa urmează a o respinge ca neîntemeiată, constatând că cel puţin în parte, motivele dezvoltate în cererea de recurs pot fi analizate din perspectiva punctelor 7 şi 9 al art. 304 din C. proc. civ. din 1865.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.

În primul rând, se apreciază ca fiind fondată critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 993 din C. civ. din 1864, în sensul că, în raport cu situaţia de fapt reţinută, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că acestea ar fi incidente în cauză, motiv de nelegalitate ce se încadrează în dispoziţiile pct. 9 al art. 304 din C. proc. civ. din 1865.

Astfel, în privinţa situaţiei de fapt, prima instanţă a constatat că la data de 07.09.2001, contul curent al pârâtului A., deschis la Banca Romana de Scont-SA, a fost alimentat prin operaţiuni bancare cu suma de 9.000.000.000 RON, sumă pe care pârâtul a primit-o în cont după ce, în prealabil, a fost tranzitată prin contul S.C. B.. Ulterior, la aceeaşi dată, prin Ordinul de plata nr. x/07.09.2011, această sumă a fost transferata în contul beneficiarului C..

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel nu a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de prima instanţă, doar că, în mod greşit a apreciat, cu privire la operaţiunea de creditare a contului recurentului pârât, că ar fi "indiferent dacă această creditare a corespuns sau nu unei debitări a unui alt cont curent aparţinând unei terţe persoane". Această apreciere a instanţei de apel este greşită, deoarece în analiza îndeplinirii condiţiilor de restituire a plăţii nedatorate, pentru a reţine existenţa unei plăţi în sensul art. 993 din C. civ. din 1864, trebuie să se stabilească cu exactitate cine face plata, deoarece analiza intenţiei de a face o plată precum şi a condiţiei ca plata să fie făcută din eroare se face prin raportare la persoana care a făcut plata.

Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de apel, în speţă nu este lipsit de relevanţă faptul creditării contului recurentului pârât ca urmare a debitării contului curent al altui client al băncii intimate.

De altfel, sub aspectul pretinsei îndepliniri a condiţiei existenţei unei plăţi, se constată că decizia instanţei de apel este şi nemotivată, ceea ce face să fie incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 din C. proc. civ. din 1865. Astfel, instanţa de apel se limitează la a reţine că "întrucât banca, prin prepuşii săi, a transferat în contul intimatului suma de 9.000.000.000 ROL" este îndeplinită condiţia existenţei unei plăţi, în sensul art. 993 din C. civ. din 1864, fără a lămuri dacă plata a fost făcută de bancă în nume propriu şi din fonduri proprii, cu intenţia de a stinge o datorie pe care considera că o are faţă de recurent, sau a fost vorba doar de prestarea unui serviciu bancar prin care se asigură efectuarea plăţilor între clienţi ai băncii, toţi având conturi curente deschise la aceeaşi bancă.

În condiţiile în care prima instanţă a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, creditarea contului recurentului ca urmare a debitării contului S.C. B., tot client al băncii, iar instanţa de apel nu a reţinut o altă situaţie de fapt, nu se putea ajunge decât la concluzia efectuării unui transfer bancar între conturile clienţilor băncii, fără să se pună problema existenţei vreunei plăţi făcute de bancă, în nume propriu, cu intenţia de a stinge o datorie faţă de recurent.

Nici teoria susţinută de instanţa de apel, în sensul că banca, în calitate de depozitar, devine proprietar al banilor depuşi în conturile curente ale clienţilor săi, nu este de natură să justifice existenţa unei plăţi efectuate de bancă în sensul art. 993 din C. civ. din 1864, câtă vreme creditarea contului recurentului s-a făcut prin debitarea contului curent al altui client al băncii, ceea ce presupune ca banii să fi fost deja depuşi în acel cont, raportul juridic dintre acel client şi bancă nefiind dedus judecăţii în prezenta cauză, iar banca oricum nu poate să dispună de soldul creditor al conturilor clienţilor săi.

Aşa cum în mod corect a criticat şi recurentul, instanţa de apel a făcut confuzie între prestarea unui serviciu bancar ce asigură efectuarea plăţilor între conturi, cu transmiterea dreptului de proprietate asupra sumelor de bani dintr-un cont bancar al unui titular în contul altui titular.

Se apreciază, de asemenea, ca fiind fondată şi critica privind motivarea contradictorie a instanţei de apel sub aspectul existenţei condiţiei erorii pretinsei plăţi efectuate de bancă, critică ce poate fi analizată din perspectiva pct. 7 al art. 304 din C. proc. civ. din 1865.

Astfel, instanţa de apel a reţinut atât că "plata a fost dispusă de un prepus al băncii, în numele acesteia, cu scopul de a o prejudicia, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat de instanţa penală", cât şi că "banca a fost în eroare cu privire la efectuarea plăţii, cu atât mai mult cu privire la caracterul nedatorat al acesteia". Or, câtă vreme s-a reţinut "caracterul ilicit" al creditării contului recurentului, nu se mai poate reţine şi că această creditare s-a făcut "din eroare", instituţia plăţii lucrului nedatorat având la bază, prin definiţie, existenţa unui fapt juridic licit. În consecinţă, simpla calificare a faptei prin care a fost creditat contul recurentului ca fiind ilicită, conform sentinţei penale avută în vedere chiar de instanţa de apel, făcea ca în speţă să nu poată fi aplicate dispoziţiile art. 992 şi 993 din C. civ. din 1864, care presupun, aşa cum s-a arătat, existenţa unui fapt juridic licit.

Rezultă deci că, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 992, art. 993 din C. civ. din 1864, acestea nefiind incidente.

De asemenea, se constată ca fiind fondată şi critica subsumată tot punctului 7 al art. 304 din C. proc. civ. din 1865 privind contradicţia din considerentele deciziei recurate referitoare la reţinerea concomitentă a îndeplinirii condiţiilor de existenţă atât a plăţii nedatorate, cât şi a îmbogăţirii fără justă cauză.

Aşa cum în mod corect susţine şi recurentul, cele două instituţii sunt diferite şi se exclud reciproc, astfel că reţinerea concomitentă a acestora de către instanţa de apel este greşită.

Sub aspectul temeiului subsidiar al îmbogăţirii fără justă cauză invocat de banca intimată, se constată că nici acesta nu este incident în cauză. Astfel, pe de-o parte, şi în acest caz este necesară constatarea existenţei unui fapt juridic licit ca izvor de obligaţii, ori în cauză, aşa cum s-a arătat deja, şi cum de altfel susţine chiar şi banca intimată şi a fost stabilit în mod definitiv de instanţa penală, faptele pe care îşi întemeiază banca reclamantă acţiunea au avut un caracter ilicit.

Pe de altă parte, aşa cum în mod corect susţine şi recurentul, una dintre condiţiile pentru exercitarea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză este absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care pretinde că şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite, această acţiune având un caracter subsidiar.

În speţă însă, cu privire la faptele invocate de intimata reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, s-a stabilit cu titlu definitiv că au fost de natură ilicită, astfel că intimata avea la îndemână alt mijloc procedural pentru recuperarea pretinsului prejudiciu.

Constatându-se că în speţă au fost aplicate în mod greşit dispoziţiile legale privind plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză, cu consecinţa obligării nelegale a recurentului intimat la plata sumei de 900.000 RON (RON), în mod evident este greşită şi obligarea acestuia la plata dobânzii legale aferente acestei sume.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, va admite recursul formulat de pârât şi va modifica decizia recurată, iar în baza art. 296 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Banca Română de Scont S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare împotriva încheierilor premergătoare şi a sentinţei civile nr. 3328/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă BANCA ROMANA DE SCONT S.A. prin lichidator FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1139 din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta BANCA ROMANA DE SCONT S.A. prin lichidator FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva încheierilor premergătoare şi a sentinţei civile nr. 3328/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2020.