Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 321/2021 AI generated

Revision motion for appellate annulment referred to lower court under mandatory competence, respondent favored

Case Number Decizia nr. 321/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its jurisdiction and referred the motion for revision (based on Article 509(1)(1) and (6) of the Civil Procedure Code) to the Bucharest Court of Appeal, Seventh Civil Section for labor conflicts and social insurance, the court that issued the challenged decision, thereby favoring the respondent. The appellant had sought annulment of that appellate decision, but the High Court held that under Article 510(1) of the Civil Procedure Code, only the court that rendered the challenged judgment has mandatory and non-derogable material competence to hear a revision motion, applying the principle of legality of legal remedies under Article 126 of the Constitution. The ruling is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 131 C. proc. civ, art. 510 alin. (1) C. proc. civ, art. 131 din C. proc. civ; Revision motion for appellate annulment referred to lower court under mandatory competence, respondent favored: The appellant had sought annulment of that appellate decision, but the High Court held that under Article 510(1) of the Civil Procedure Code, only the court that rendered the challenged judgment has mandatory and non-derogable material competence to hear a revision motion, applying the principle of legality of legal remedies under Article 126 of the Constitution. The ruling is final.

Keywords

AI generated
revision of a judgment civil annulment article of civil procedure declining of jurisdiction labor disputes principle of legality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 510 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declining jurisdiction to the court that rendered the decision subject to revision.

art. 131 C. proc. civ.

Applied to establish the court's lack of material competence at the first hearing.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, împotriva deciziei nr. 2531/2019 din 08 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, revizuentul A. a invocat şi dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi anularea în tot/în parte a deciziei atacate.

Înalta Curte, analizând cu prioritate competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., constată că nu este competentă să soluţioneze cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 6 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Este de reţinut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speţă, revizuentul A. a învestit instanţa cu o cerere de revizuire a deciziei nr. 2531/2019 din 08 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, întemeiată şi pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În raport de dispoziţiile legale menţionate, competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 6 C. proc. civ. revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cum dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ. cuprind norme de competenţă materială imperativă, de la care nu se poate deroga, Înalta Curte urmează a declina competenţa soluţionării cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi pct. 6 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi pct. 6 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.