Admissibility of unjust enrichment claim as subsidiary remedy when no contractual or delictual action is available against the enriched party

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 15 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 365.696,19 RON, compusă din 365.285,91 RON reprezentând c/v energie electrică consumată şi neînregistrată, conform facturii nr. x din 27 iulie 2015 şi 410,28 RON reprezentând contravaloare servicii de verificare instalaţie, conform facturii nr. x din 27 iulie 2015, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3122 din 7 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Tribunalului Mehedinţi, cererea a fost înregistrată la data de 7 februarie 2018, sub dosar nr. x/2018.

La data de 26 februarie 2018, reclamanta S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a formulat note scrise prin care a indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, în principal prevederile art. 1270 C. civ., iar în subsidiar prevederile art. 1357, art. 1381, art. 1345 şi 1347 C. civ.

Prin sentinţa nr. 33/2018 din 18 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta CEZ VÂNZARE S.A., fiind obligată pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 28.297,95 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de energie electrică de 43.964 kwh., precum şi la 410,28 RON contravaloarea lucrărilor de verificare, demontare şi remontare a grupului de măsurare şi instalaţiei electrice, conform facturii nr. x/27 iulie 2015.

A fost admisă în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, pârâta fiind obligată să îi plătească reclamantei suma de 687,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 33/2018 din 18 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CEZ VÂNZARE S.A..

Împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L. solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi, rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că în mod greşit a fost respins apelul său, având în vedere că instanţa a reţinut că S.C. CEZ VÂNZARE S.A. nu are la îndemână decât acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, iar stabilirea identităţii persoanei care a efectuat intervenţia neautorizată vizează exclusiv raporturile dintre reclamantă şi salariaţii săi, context în care apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1345-1348 C. civ.

De asemenea, susţine că este nelegală şi sentinţa Tribunalului Mehedinţi, întrucât instanţa a reţinut că este admisibilă "actio de in rem verso", pentru că reclamanta nu are la îndemână altă acţiune, câtă vreme nu a fost identificată persoana care a făcut intervenţia neautorizată asupra dispozitivului de măsurare a consumului de energie electrică, sens în care apreciază că ambele hotărâri sunt nelegale.

Potrivit art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru ceea ce este datorat.

Cu privire la fapta de intervenţie neautorizată asupra contorului, recurenta arată că a fost formulată plângere penală de către reclamantă, împotriva S.C. A. S.R.L. şi a administratorului B., iar prin Ordonanţa nr. 555/P/2016 a Procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, s-a dispus clasarea cauzei faţă de recurentă şi de administratorul B., reţinându-se că nu s-a cunoscut faptul că la contor s-a intervenit fără drept.

În acest context, reclamanta s-ar prevala de propria culpă pentru a triumfa în prezentul demers judiciar, iar raţionamentul instanţei de fond, în sensul că reclamanta nu are la dispoziţie altă acţiune, pentru că nu s-a identificat autorul faptei, nu are susţinere legală, reclamanta având la îndemână o acţiune în răspundere delictuală împotriva persoanei care are acces în acest punct de lucru şi care a săvârşit fapta.

Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut că pârâta nu este vinovată de săvârşirea faptei de intervenţie neautorizată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea delictuală a acesteia, însă menţionează că împotriva sa, reclamanta nu are la îndemână altă acţiune, decât cea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

În opinia recurentei, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1348 C. civ., pentru că nu a stabilit caracterul subsidiar raportat la persoana chemată în judecată, ci raportat la posibilitatea celui păgubit de a obţine repararea pagubei. Or, aşa cum s-a arătat, reclamanta are la îndemână o acţiune în răspundere delictuală îndreptată împotriva autorului faptei.

Astfel, pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a achita suma înregistrată de aparatul de măsurat, a executat obligaţia contractuală, sens în care solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi, rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă, la 11 martie 2019, intimata-reclamantă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 16 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 20 mai 2019.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 6 februarie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest context, recurenta susţine că în mod greşit a fost respins apelul său, având în vedere că instanţa a reţinut că S.C. CEZ VÂNZARE S.A. nu are la îndemână decât acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, iar stabilirea identităţii persoanei care a efectuat intervenţia neautorizată vizează exclusiv raporturile dintre reclamantă şi salariaţii săi, context în care apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1345-1348 C. civ.

Criticile recurentei, întemeiate pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reţinute, urmând a fi respinse în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, din perspectiva faptului juridic al îmbogăţirii fără justă cauză se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său de a restitui, această mărire, către cel care şi-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea intentării unei acţiuni în justiţie prin care pretinde restituirea - actio in rem verso -, iar una dintre condiţiile în care poate fi intentată acţiunea în restituire vizează absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite.

În alte cuvinte, cel sărăcit are drept la "actio în rem verso" numai atunci când el nu are şi nici nu a avut cale de drept, nici o altă acţiune în justiţie, pentru valorificarea dreptului său la reparaţie.

Această acţiune nu poate fi intentată pentru determinarea unei părţi să-şi execute anumite obligaţii contractule sau pentru angajarea răspunderii contractuale în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, practica judecătorească statuând că acţiunea din contract exclude acţiunea pentru îmbogăţire fără just temei.

În acest context, se reţine că acţiunea de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi exercitată numai în măsura în care nu există nicio altă acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului la acţiune.

Această condiţie juridică a introducerii acţiunii este expres reglementată în art. 1348 C. civ. potrivit căruia "cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat". Astfel acţiunea în restituire nu poate fi admisă dacă titularul putea intenta o acţiune în revendicare.

În acest context, se reţine că în mod corect s-a apreciat că CEZ VÂNZARE S.A. nu are, faţă de A. S.R.L., o altă acţiune pentru a obţine repararea pierderii sale patrimoniale, decât acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso).

Aşadar, în speţă, s-a dovedit îmbogăţirea pârâtei, diminuarea patrimoniului reclamantei, s-a stabilit că între îmbogăţirea pârâtei şi diminuarea patrimoniului reclamantei există o corelaţie directă (legea nu cere o legătură cauzală, ca în cazul răspunderii civile delictuale), fără a avea relevanţă dacă diminuarea patrimonială şi îmbogăţirea corelativă rezultă din fapta păgubitului, a îmbogăţitului, a unei terţe persoane sau fortuit, fiind suficient că ele au o cauză comună.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. CEZ VANZARE S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.