Employee’s recourse against disciplinary dismissal quashed as inadmissible; salary-cut substitution reversed and dismissal upheld.

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la 18 aprilie 2019, contestatorul A. a solicitat anularea Deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. 17777 din 16.04.2019, prin care i s-a aplicat sancţiunea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. x/26.05.2015, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, în temeiul prevederilor art. 55 lit. c), art. 61 lit. a), coroborat cu art. 247, 248 alin. (1), lit. e), art. 251 şi 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, actualizată cu modificările şi adnotările ulterioare; obligarea angajatorului S.C. B. România S.R.L. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat, şi repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 757 din 4 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. ROMANIA S.R.L., având ca obiect contestaţie decizie de concediere şi, în consecinţă: a înlocuit sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, aplicată contestatorului prin decizia nr. 17777/16.04.2019, cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni; a obligat intimata să reintegreze contestatorul în funcţia deţinută anterior şi la plata către acesta a unei despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data de 17.04.2018 până la plata efectivă; a obligat contestatorul la plata către intimată a cheltuielilor judiciare în sumă de 1500 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. România S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 174 din 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul formulat de către apelanta-pârâta B. ROMÂNIA S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 757 din 4 noiembrie 2019, pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă în integralitate contestaţia. A fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1800 RON.

Fără a-şi încadra susţinerile în temeiul de drept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate.

Intimata-pârâtă B. ROMÂNIA S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în subsidiar, nulitatea acestuia pentru neîncadrarea motivelor de recurs în art. 488 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. ROMÂNIA S.R.L., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 174 din 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În cauză, prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare nr. 17777 din 16.04.2019, prin care i s-a aplicat sancţiunea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă; obligarea angajatorului S.C. B. România S.R.L. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat, şi repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.